Abordare interdisciplinară

Μέγεθος: px
Εμφάνιση ξεκινά από τη σελίδα:

Download "Abordare interdisciplinară"

Transcript

1 5. STRUCTURA ECOSISTEMULUI 5.1 Conceptul de ecosistem Conceptul de ecosistem a fost introdus în ştiinţă după ce ecologia se constituise în ramură de sine stătătoare a biologiei. Noţiunea de ecosistem aparţine botanistului englez A.G. Tansley (1935). Ecosistemul este un complex de organisme şi factori fizici care formează ceea ce numim mediul biomului (Tansley, 1935) Ecosistemul, ca orice sistem, are o structură unitară. Microorganismele, plantele şi animalele sunt reunite într-un tot unitar cu biotopul sub acţiunea unor forţe materiale şi energii ale realităţii fizico-chimice. Unitatea care include toate organismele (comunitatea) de pe un teritoriu dat şi care interacţionează cu mediul fizic în aşa fel încât curentul de energie creează o anumită structură trofică, o densitate de specii şi un circuit de substanţe în interiorul sistemului (schimbul dintre partea biotică şi abiotică) reprezintă un sistem ecologic sau ecosistem. (Odum, 1971) Abordare interdisciplinară Studiul ecosistemelor necesită o abordare interdisciplinară, care să întrunească într-o teorie unitară cunoştinţele despre originea vieţii (Opariu, 1975; Calvin, 1969; Folsome, 1979) şi dinamica structurii sau arhitectura ecosistemelor naturale contemporane (Odum, 1971; Pianka, 1978). Originea şi evoluţia conceptului de ecosistem sunt importante a fi cunoscute pentru dezvoltarea viitoare a cercetării ecologice. Parcurgând istoria conceptului de ecosistem facem cunoştinţă cu personalităţi ştiinţifice, observăm modul în care disciplinele ştiinţifice interacţionează sau intră în competiţie sub influenţa instituţiilor şi societăţilor ştiinţifice (caseta 5-1). Caseta 5-1, Precursorii conceptului de ecosistem Biocenoza. Termen formulat de Mobius (1866), prin care înţelege, iniţial numai organisme vii, adăugând ulterior faptul că prin comunitatea vie se înţelege ansamblul tuturor efectelor de pe un teritoriu, care influenţează parţial proprietăţile şi numărul de specii care se dezvoltă acolo. Aceste efecte sunt determinate şi de caracteristicile chimice şi fizice ale mediului şi, de asemenea, de alte animale şi plante care populează aceeaşi zonă. Microcosmosul a fost o noţiune introdusă de entomologul american Forbes (1887), care a urmărit evidenţierea caracterului unitar, a integralităţii care se manifestă într-un lac. Organismele care populează un lac sunt suficient de izolate de domeniul terestru şi suficient de legate între ele pentru a constitui o lume în ea însăşi, un microcosmos. Se pune accentul pe relaţiile trofice, subliniindu-se faptul că deşi relaţia pradă-prădător este expresia unui conflict, ea va conduce la o comunitate de interese între aceştia. O altă idee prin care Forbes concluzionează observaţiile sale este recunoaşterea puterii benefice a selecţiei naturale, care impune o ajustare între rata de distrugere şi rata de reproducere a fiecărei specii, astfel că înmulţirea prădătorilor nu va determina dispariţia prăzii. Unitatea de viaţă este o altă noţiune formulată în cercetările ecologice ale lacurilor (limnologie) de către Thiemann (1925). Lacul este considerat un organism de ordin superior (supraorganism) ale

2 Terra Casa Vieții 76 cărui organe (biocenoza şi biotopul) interacţionează într-un schimb reciproc strâns. Biogeocenoza a fost un termen propus în anii 1940 de Sukachev pentru a desemna complexul interactiv de organisme şi de mediu al acestora. Ideea de ecosistem este respinsă pentru a scoate în evidenţă unitatea care rezultă din interacţiunea între complexele biologice şi geologice. Biogeocenoza este definită drept o combinaţie pe o anumită zonă a suprafeţei pământului caracterizată de fenomene naturale omogene (atmosferă, strat mineral, vegetaţie, animale şi viaţă microscopică, umiditate), care prezintă propriile tipuri specifice de interacţiuni între aceste componente, precum şi un anumit tip de schimb de formă şi energie între ele şi cu alte fenomene naturale care reprezintă o unitate dialectică intern-contradictorie fiind în continuă mişcare şi dezvoltare. Biotop şi biocenoză Ecosistemul unitate de bază a biosferei Ordonare spaţială şi funcţională Ecosistemele naturale s-au constituit treptat şi după o anumită distanţă în timp faţă de apariţia primelor vieţuitoare. După o concepţie tradiţionalistă, mai mult morfologică decât funcţională, ecosistemul este alcătuit din două componente: biotop şi biocenoză. Deşi obiectul care ne interesează mai mult poate fi organismul, totuşi când încercăm să pătrundem în esenţa lucrurilor, nu putem separa organismul de mediul său, în asociere cu care se formează un sistem. Rezultă astfel sisteme care, din punct de vedere ecologic, sunt unităţi de bază ale naturii, ale biosferei. Aceste ecosisteme sunt de cele mai variate feluri şi dimensiuni. Ele formează o categorie din mulţimea sistemelor universului, de la întregul univers până la atom. Aşadar, ecosistemul este un sistem complex, alcătuit din: biotop subsistem primar anorganic, respectiv partea nevie (abiotică) sau cadrul natural cu condiţiile sale fizice şi chimice; biocenoză subsistem biologic, respectiv partea vie (biotică), formată din populaţiile diferitelor specii, aflate în interacţiune. Aceste două componente nu sunt separate fizic în natură. Biocenoza are funcţie de reglator al metabolismului atomilor elementelor chimice în biotop, al ciclului biogeochimic local, ca acumulator şi captator de atomi şi energie solară. Împreună, cele două componente formează, sub aspect structural şi funcţional, o arhitectură unică, un sistem deschis. Acest sistem ecosistemul constituie unitatea de lucru a biosferei, care utilizează constructiv, sub raport dinamic şi structural, curentul de energie, captat de la Soare sau introdus pe alte căi în interiorul unităţii. Din punct de vedere termodinamic, ecosistemul este relativ stabil, intrările fiind constituite din energia solară, precipitaţii şi din antrenarea unor substanţe chimice, în timp ce cea mai mare parte din ieşiri este reprezentată de căldură, dioxid de carbon, oxigen şi materie antrenată de ape. Omogenitatea relativă a părţii abiotice este însoţită de o anumită omogenitate din punct de vedere botanic şi zoologic.

3 77 Terra Casa Vieții În spaţiul ecosistemul sunt grupate, după criterii morfologice, taxonomice, elementele biotopului şi biocenozei (fig.5-1). Structura reflectă alcătuirea internă a unui sistem, caracterizată prin natura şi însuşirile elementelor componente, prin dispoziţia lor spaţială şi prin legăturile şi interacţiunile lor reciproce. Ecosistemul reprezintă o unitate funcţională a biosferei în cercetarea căreia se identifică, din punct de vedere structural, diverse componente, corelat cu criteriile folosite în delimitarea lor. Aceste componente se organizează, la rândul lor, ca subsisteme sau sunt rezultatul unei delimitări spaţiale fără ca aceasta să se suprapună unei individualităţi integraţioniste. ECOSISTEM ELEMENTELE BIOTOPULUI ELEMTENELE BIOCENOZEI Substanţe m i n e r a l e Substanţşe organice Particule solide Apă Bacterii şi c i u p e r c i Protozoare Plante Animale Fig.5-1, Grupările biotopului şi biocenozei în ecosistem Aşa cum am văzut, studiul ecologic se concentrează pe două componente delimitate pe criterii artificiale, respectiv alinierea lor în raport cu demarcaţia dintre organic şi anorganic. Adesea, această disociere este înţeleasă drept viaţă şi mediu de viaţă, deşi mediul de viaţă nu este un spaţiu pustiu, lipsit de vecini. În acest context, identificăm sub raport structural două perspective: una determinată de funcţiile îndeplinite de componente, practic următorul nivel de organizare, inferior ecosistemului; şi al doilea spaţial, determinat de ordonarea componentelor în funcţie de particularităţile spaţiului de viaţă, respectiv neomogenitatea biotopului. 5.2 Structura funcţională Organizarea ecosistemului cuprinde elemente care îndeplinesc funcţii specifice mediu de viaţă, caracterizat de parametri fizici, chimici, biologici, resurse de substanţe, resurse de apă, fixarea Funcţii şi subsisteme Biotopul energiei, mineralizarea substanţei organice etc. Identificarea subsistemelor devine astfel un demers cu multiple posibilităţi de finalizare. În vederea sistematizării cercetării ecologice se acceptă concepţia conform căreia biotopul îndeplineşte funcţia de mediu de viaţă, în timp ce biocenoza este subsistemul care are rolul de a menţine particularităţile specifice unui sistem viu la acest nivel de organizare, prin intermedierea fluxului material. Biotopul constituie, conform accepţiunii generale, partea nevie a ecosistemului, reprezentând mediul fizic şi chimic al unei comunităţi.

4 Terra Casa Vieții 78 Biotopul reprezintă un sistem abiotic sau abiogen, format dintr-un complex de factori ecologici prezenţi într-o anumită porţiune a suprafeţei Pământului sau a părţii lui subterane care asigură mijloacele materiale necesare biocenozei (Pârvu, 2001) Mediul fizic trebuie considerat drept spaţiul ocupat de diversele populaţii ale speciilor alcătuitoare, precum şi locul care ar putea fi ocupat de viaţă în ansamblu şi este analizat prin prisma caracteristicilor pe care le înregistrează următoarele componente (factori ecologici): Lumina constituie principala sursă de energie a vieţii. Originea ei este cosmică, devenind accesibilă prin radiaţia solară. Lumina este formată din radiaţia vizibilă, respectiv radiaţii cu lungimi de undă cuprinse între 0.39 şi 0.76μ. Accesibilitatea luminii depinde de poziţia geografică (latitudine, altitudine), nebulozitate, transparenţa apei, înclinarea şi expoziţia pantei etc. Intensitatea iluminării suportă un ritm circadian (zi-noapte), dar şi unul anual, în funcţie de poziţionarea planetei Pământ în raport cu astrul zilei. Ecologic lumina permite perceperea lumii înconjurătoare, face posibilă comunicarea între indivizii populaţiilor, între populaţiile unui ecosistem (...) şi serveşte ca sursă de energie pentru ecosistem. 1 Accesibilitatea resurselor de lumină se apreciază pe baza duratei de strălucire potenţială şi efectivă a Soarelui, valoare care se va corecta în funcţie de caracteristicile mediului de viaţa. Temperatura, respectiv energia necesară pentru realizarea unui anumit nivel termic este atât alogenă (radiaţia solară), cât şi autogenă fenomene geotermale, biologice, antropice etc. Cantitatea de energie calorică ajunsă la suprafaţa ecosistemelor depinde de constanta solară, unghiul de incidenţă a razelor solare, grosimea şi coeficientul de transparenţă a atmosferei. Cantitatea de căldură absorbită depinde şi de capacitatea calorică a mediului de viaţă uscatul se încălzeşte de două ori mai mult decât apa; solul uşor (nisipos) se încălzeşte mai repede decât solul argilos, greu. Temperatura variază în funcţie de fluctuaţiile radiaţiei solare, înregistrând valori foarte diferite de la o regiune la alta sau de la un moment la altul. Pentru o regiune, regimul termic constituie cel mai constant parametru al mediului climatic, având în vedere faptul că pe perioade mari de timp abaterile faţă de valorile medii au amplitudini relativ scăzute (<20%). 2 Pentru evaluarea resurselor termice se analizează temperaturi medii ale aerului, apei sau solului pentru diferite intervale de timp (zi, lună, an), temperaturile extreme (minime absolute, maxime absolute), amplitudinea termică, suma gradelor de temperatură etc. Focul este un factor ecologic rezultat în urma supraîncălzirii terestre sau descărcărilor electrice. Incidenţa lui nu are caracter de regim decât în foarte puţine regiuni, sau în situaţia în care se abordează scări de timp mari. Efectele sunt nefavorabile, semnificând distrugere în cazul pădurilor, sau favorabile bălţile cu stufării din Delta Dunării, savanele africane. 3 Gravitaţia reprezintă forţa de atracţie a Pământului pentru toate corpurile din aer, de pe suprafaţă sau din interiorul său. Neuniformitatea valorilor gravitaţiei rezidă în structurile diverse care alcătuiesc scoarţa terestră. Astfel, acceleraţia gravitaţională variază în funcţie de relief (invers proporţional cu altitudinea), dar şi 1 Pârvu, C. (2001), Ecologie generală, Editura Tehnică, Bucureşti, p.45 2 Ioan, Ildiko (2003), Resursele agroclimatice ale podgoriilor din România, Editura ASE, Bucureşti, p.70 3 Pârvu, C. (2001) Op.cit., p.48

5 79 Terra Casa Vieții de latitudine (este mai mare la poli şi scade spre Ecuator). Sub influenţa gravitaţiei au loc procese geomorfologice actuale (prăbuşiri de roci, alunecări de teren, eroziune), mişcarea şi stratificarea apei. Orografia este dată de neuniformităţile suprafeţei terestre sau ale fundului oceanic. Configuraţia depinde acţiunea contradictorie a forţelor endogene (constructive) mişcări orogenice, epirogenetice, cutremure, vulcanism, deplasarea plăcilor şi exogene (sculpturale) eroziune pluvială, nivală, eoliană, biologică. Prin însuşirile lor, formele de relief influenţează, în special în spaţiul subaerian terestru, caracteristicile climei, reprezentând unul din factorii genetici ai acesteia suprafaţa subiacentă activă. Parametrii de analiză sunt reprezentaţi de energia reliefului, înclinarea şi expoziţia pantelor, fragmentarea, altitudinea etc. Precipitaţiile constituie a doua categorie de factori climatici. Regimul lor este extrem de variabil în timp, valorile medii fiind arareori înregistrate pentru diferite perioade analizate. Ploaia şi ninsoarea reprezintă formele cele mai cunoscute, la care se adaugă bruma, chiciura, ceaţa, roua, grindina. Cantitatea de precipitaţii înregistrată într-o regiune se realizează din ploi determinate de circulaţia generală a atmosferei (ploi ciclonale sau frontale) şi ploi determinate de particularităţile suprafeţei active. Astfel, în regiunea Subcarpaţilor de Curbură, pe pantele exterioare cantitatea de precipitaţii anuală delimitează o enclavă topoclimatică 4 datorită valorilor mai mici înregistrate aici ca urmare a manifestării fenomenului de foehn (încălzirea adiabatică a aerului descendent în perioada circulaţiei vestice). Presiunea atmosferică rezultă din greutatea cu care apasă aerul asupra suprafeţei terestre. Sistemele biologice individuale echilibrează presiunea atmosferică prin presiunea interioară a corpului lor. Variaţia presiunii se realizează, în general, ca regim, fiind corelată cu variaţia temperaturii, respectiv densităţii. Diferenţele de presiune pe verticală influenţează accesibilitatea oxigenului. Astfel, dacă la nivelul mării presiunea este de 760 mm Hg, la m scade la 380 mm, aerul fiind mai rarefiat, mai puţin concentrat în oxigen. Diferenţierea presiunii pe orizontală se realizează ca urmare a diferenţelor de temperatură. Deasupra regiunilor cu temperaturi ridicate se formează zone depresionare, de joasă presiune (cicloni), în timp ce deasupra regiunilor reci se formează zone de mare presiune (anticiloni), fapt care determină circulaţia generală a maselor de aer, cu influenţă determinantă asupra climei locale şi regionale, care va modifica inclusiv configuraţia determinată de bilanţul radiativ. Presiunea hidrostatică este dependentă a grosimea coloanei de apă, respectiv de adâncimea la care ne situăm faţă de suprafaţa apei. În apele dulci, la temperatura de 4 C, presiunea hidrostatică creşte cu o atmosferă la fiecare 10.3 m, iar în apele marine, după fiecare 9.88 m. Prin interacţiunea dintre biocenoză şi suportul ei se formează mediul chimic. Starea mediului chimic este reflectată de compoziţia chimică a solurilor, a bazinelor acvatice şi chiar a atmosferei, astfel: Aprovizionarea cu macroelemente (N, P, K etc.) este un parametru folosit în caracterizare fertilităţii solului, dar şi a troficităţii apei. Nivelul înregistrat de concentraţia elementelor nutritive depinde de caracteristicile stării solide (complex argilo-humic, respectiv substrat), activitatea microorganismelor, curenţii de adâncime şi migraţia organismelor pe verticală etc. Procesul ecologic de circulaţie 4 Bogdan, Octavia, Niculescu, Elena (1996), Caracteristici climatice ale regiunii subcarpatice de la Curbură şi specificul utilizării terenurilor, Analele Universităţii Ştefan cel Mare, Suceava, V, p.56

6 Terra Casa Vieții 80 a elementelor chimice în natură prin intermediul materiei vii, începe la interfaţa rădăcină sol soluţia solului. 5 Se evaluează atât concentraţia absolută a elementelor nutritive, cât şi proporţia lor relativă. Reacţia ionică sau ph-ul influenţează direct accesibilitatea elementelor minerale pentru plante, devenind un factor ecologic şi pentru animale numai la valori foarte îndepărtate de valoarea specifică mediului neutru (7),valori care determină arsuri la nivelul ţesuturilor. Modificarea ph-ului poate determina şi mobilizarea unor ioni cu efecte toxice pentru majoritatea organismelor (aluminiu, plumb, mercur ş.a.). Chimismul apei se apreciază prin numeroşi indicatori, respectiv concentraţii ale elementelor chimice. Caracteristicile generale, pentru apa mediu de viaţă sunt date de salinitate (concentraţia de săruri solvite) şi de concentraţia de oxigen. Primul factor diferenţiază net biocenozele care populează ape dulci, respectiv saline, fiind la rândul său determinat geologic şi puţin influenţat ca dinamică de prezenţa sau absenţa comunităţilor vii. Concentraţia de oxigen depinde, pe de altă parte, de ritmul dizolvării din aer, dar şi de prezenţa algelor fotosintetizante. Asigurarea echilibrului între intrările şi ieşirile de oxigen este un factor cheie pentru menţinerea capacităţii de autoepurare a apelor din râuri, lacuri şi a celor marine. Compoziţia atmosferei reflectă o stare departe de echilibru, în care oxigenul se menţine la concentraţii foarte ridicate 20.95%. Alte gaze sunt azotul (78%) şi gazele rare (argon, hidrogen, kripton, xenon, neon heliu, radon), respectiv gaze compozite (dioxid de carbon, metan, amoniac, dioxid de sulf, oxizi de azot etc.). Rolul ecologic al azotului este diminuarea puterii de oxidare a aerului, în timp ce prezenţa oxigenului permite eliberarea energiei necesare susţinerii proceselor vitale şi proceselor ecologice prin respiraţie (oxidare biochimică). Dioxidul de carbon constituie resursă de substanţă pentru plante şi factor al echilibrului termic la nivel planetar. Astfel, dioxidul de carbon face posibilă menţinerea unei temperaturi mai mari la suprafaţa Pământului şi atenuează amplitudinile termice diurne şi sezoniere. Biotopul adună într-un tot unitar factorii fizici şi chimici dintrun spaţiu limitat, asociat unei scurgeri infinite a timpului. Biotopul, Filtrul de biotop Selecţia speciilor prin mulţimea particularităţilor sale fizice, chimice şi biologice formează un puternic filtru în structura speciilor care urmează să-l populeze. Constituirea unei biocenoze într-un spaţiu dat nu poate să aibă loc decât prin intermediul filtrului de biotop. Acesta conferă speciilor adaptate la o anumită ambianţă multiple şanse de supravieţuire, pe când cele neadaptate au şanse minime, care tind spre zero. Biotopul se caracterizează printr-o omogenitate de structură, topologie, climaterică şi biochimică care induce o anumită tipologie a plantelor şi animalelor, cunoaşterea acestora servind scopului propus al ecologiei de a gospodări raţional natura Biocenoza Reprezintă partea vie a ecosistemului (comunitatea), fiind formată din totalitatea diferitelor specii cuprinse în trei sectoare interdependente: 5 Pârvu. C. (2001), - Op.cit., p.85

7 81 Terra Casa Vieții fitocenoza (comunitatea plantelor), cu o contribuţie determinantă la biomasa ecosistemului; zoocenoza (comunitatea animalelor) şi microbiocenoza (comunitatea microorganismelor). Reţea de interacţiuni cu efect selectiv asupra speciilor Cele trei sectoare ale ecosistemelor sunt grupări de vieţuitoare reunite în virtutea apartenenţei lor la marile unităţi ale sistematicii biologice. Ele au roluri structurale şi funcţionale bine definite în arhitectura de ansamblu a ecosistemelor. Indivizii speciilor care alcătuiesc biocenoza nu trăiesc izolaţi, ci formează populaţii cu densităţi materiale după împrejurări. Prin intermediul nivelului de integrare sau de organizare populaţională, indivizii diferitelor specii se află în permanente relaţii de influenţă reciprocă. Totalitatea relaţiilor de interdependenţă dintre indivizii diferitelor populaţii formează o reţea, mai mult sau mai puţin densă de interacţiuni, iar speciile alcătuitoare comunică prin intermediul ei la diverse niveluri. Existenţa reţelei de interacţiune deosebeşte atât biocenozele, cât şi ecosistemele de o mulţime oarecare de elemente alăturate, fără dependenţe reciproce între ele. Interacţiunile care se stabilesc între indivizii şi populaţiile diferitelor specii dintr-o comunitate constituie un puternic filtru de selecţie pentru speciile provenite din ecosistemele învecinate. Reţeaua de interacţiuni a unei biocenoze poate să favorizeze sau să defavorizeze aclimatizarea şi integrarea unei specii alohtone în interiorul sistemului deja constituit. Respingerea unei specii nou venite într-o biocenoză se poate datora fie unui factor din biotop cu acţiune restrictivă, adeseori în conformitate cu legea toleranţei (filtru de biotop), fie reţelei de interacţiuni a biocenozei, conform legii lui Gause: Legea lui Gause Într-un ecosistem, indiferent de configuraţia lui, două specii nu pot să ocupe în acelaşi timp aceeaşi nişă ecologică, adică să îndeplinească exact aceleaşi funcţii într-o configuraţie dată. Într-o biocenoză, este foarte importantă cunoaşterea speciilor, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi din punct de vedere al influenţei pe care o exercită asupra celorlalte populaţii şi asupra biotopului. În acest sens, se calculează o serie de indici care reflectă structura biocenozei. Indicii de structură ai biocenozei 6 Frecvenţa speciilor exprimă secvenţa de probe în care se găseşte o specie dată faţă de totalul numărului de probe şi aduce informaţii în legătură cu densitatea, respectiv omogenitatea sau eterogenitatea unei specii pe întinderea biocenozei. Abundenţa se calculează ca raport între numărul indivizilor unei specii, faţă de numărul indivizilor din celelalte specii. Termenii folosiţi pot fi numărul de indivizi sau biomasa, acest din urmă mod fiind considerat mai potrivit pentru a 6 Botnariuc, N, Vădineanu, A. (1982), Ecologie, Editura Didactică și Pedagogică, Bucureşti, p

8 Terra Casa Vieții 82 exprima bogăţia de indivizi a unei specii în cadrul Frecvenţă biocenozei. >50% - Constanţa este, de obicei, un indice exprimat prin specii frecvenţă. Se consideră că speciile a căror frecvenţă este mai constante mare de 50% sunt componente constante (specii permanente); cele cu frecvenţă cuprinsă între 50 şi 25% sunt specii accesorii, iar cele cu frecvenţă sub 25% sunt specii accidentale. Caracteristica biocenozei este dată de speciile constante. Dominanţa speciilor încearcă să exprime rolul mai mare sau mai mic jucat de o specie în cadrul biocenozei, rolul Frecvenţă speciei în transferul substanţei şi energiei într-un mare ecosistem. Speciile cu frecvenţă mare şi abundenţă Abundenţă numerică numerică ridicată în biocenoză sunt considerate specii cu ridicată rol esenţial în determinarea structurii şi funcţionării biocenozei, respectiv specii dominante. Fidelitatea exprimă intensitatea legăturilor unei specii cu Specii biocenoza din care face parte, gradul de obligativitate al caracteristice specii (legate strict de o anumită biocenoză), preferenţiale (care relaţiilor cu aceasta. Există astfel specii caracteristice indicator pot trăi îndeosebi în anumite biocenoze); străine (care nu aparţin biocenozei) şi ubicviste (care se găsesc în ecosisteme foarte variate). Într-o biocenoză, cele mai puţine sunt speciile caracteristice (adaptate strict) şi cele mai multe speciile preferenţiale. Caseta.5-2, Speciile caracteristice Problema speciilor caracteristice are importanţă practică mare deoarece permite stabilirea faptului că pentru anumite biocenoze este tipică prezenţa unei anumite specii. Această specie devine indicator al stării unei biocenoze. Gradul de poluare al unui ecosistem poate fi stabilit pe baza speciilor caracteristice biocenozelor. Din punct de vedere al toleranţei ecologice, aceste specii sunt, în general, stenoice faţă de cel puţin un factor ecologic. Echitabilitatea exprimă modul cum este distribuită abundenţa relativă a speciilor unei biocenoze. Echitabilitatea ar fi ideală când toate speciile din biocenoză ar avea un număr egal de indivizi. 7 Biocenozele au în general puţine specii cu indivizi numeroşi şi multe specii cu indivizi puţini. Diversitatea exprimă raportul dintre numărul speciilor şi numărul de indivizi dintr-o biocenoză. Diversitatea maximă Biodiversit se realizează atunci când speciile dintr-o biocenoză sunt cât ate mai apropiate ca frecvenţă. În cazul în care comparăm două biocenoze care au echitabilitate maximă (proporţii egale între specii), diversitatea va fi mai mare acolo unde numărul speciilor va fi mai mare. Caseta 5-3, Biodiversitatea Ecosistemele cu diversitate maximă sunt reprezentate de asociaţiile coraliere şi pădurile de mangrove în ocean, iar dintre cele terestre intră în această categorie pădurile pluviale ecuatoriale (tropicale). Valorile minime ale biodiversităţii se realizează pentru ecosistemele agricole, dintre 7 Neacşu, P. (1984), Ecologie generală, Universitatea Bucureşti, p.134

9 83 Terra Casa Vieții cele artificiale şi în cele deşertice, subterane (cavernicole, de ape subterane etc.) dintre cele naturale. 8 Într-o biocenoză, fondul de specii din care este alcătuită aceasta corespunde cu condiţiile de existenţă din biotop. Unitatea biotopbiocenoză este scoasă în evidenţă mai ales în ecosistemele marine. Biocenoza este un element activ al ecosistemului, care influenţează biotopul prin modificările geochimice în sol, apă şi aer, precum şi la nivelul microclimatului (caseta 5-4). 9 Caseta 5-4, Unitatea biotop-biocenoză În zonele semiaride, de exemplu, în Sahel, arbuştii formează o insulă a fertilităţii, de acumulare a apei, cu o structură granulară a solului şi cu numeroase substanţe minerale. Insulele plutitoare de plaur din Delta Dunării concentrează un pământ fertil, cu o vegetaţie care funcţionează ca bază trofică pentru vânat, cât şi pentru acumularea nămolului bogat în elemente nutritive (sapropel), cu o faună bentonică care dirijează energia ecosistemului. Ordinea biocenotică în ecosistem Biocenoza funcţionează ca un sistem autonom de populaţii. Lupta pentru existenţa speciei este întemeiată pe autonomia biocenozei în raport cu biotopul. Adaptarea speciilor nu serveşte la conservarea şi supravieţuirea biocenozei, speciile respective depinzând de baza genetică a lor. Cele mai multe specii preferă diferite biotopuri. Câmpul intern de forţe al biocenozei Structura biocenotică a ecosistemului nu este o proiecţie a biotopului, ci o construcţie produsă de câmpul intern de forţe al biocenozei. Edificarea biocenozei este realizată de mulţimile de indivizi şi specii, mulţimi exprimate prin forme biotice şi grupări ecologice, număr de indivizi, diversitate ecologică. 10 Analiza capacităţii de saturaţie a biotopului, prin realizarea listelor de specii, constituie o posibilitate empirică de descriere a ecosistemelor. Cu cât numărul de specii este mai mare, în biocenoză sunt mai multe reţele de interacţiuni, multe dintre ele formând biosisteme. Dacă suprafaţa ecosistemului este mai mare, creşte şi numărul speciilor. De exemplu, în Sicilia, cu o suprafaţă de km 2 s-au inventariat circa de specii de plante, iar în Madeira (796 km 2 ) s-au identificat numai 499 de specii de plante. Diversitatea ecologică a speciilor este, aşa cum am menţionat, o funcţie de relaţie între numărul de indivizi şi numărul de specii din ecosistem. Pe baza acestei conexiuni, Thiemann (1956) a enunţat principiile biocenotice: Principiile biocenotice I. Cu cât sunt mai variate condiţiile de existenţă dintr-un biotop, cu atât va fi mai mare şi numărul de specii în biocenoza care îi aparţine; II. Abaterea de la condiţiile de existenţă dintr-un biotop conduce la scăderea numărului de specii, crescând numărul de indivizi din fiecare specie. 8 Tufescu, V., Tufescu, M. (1981); Ecologia şi activitatea umană, Editura Albatros, Bucureşti, p Bran, Florina (2002), Ecologie generală şi protecţia mediului, Editura ASE, Bucureşti, p Stugren, B. (1994), Ecologie teoretică, Editura Sarmis, Cluj-Napoca, p.107

10 Terra Casa Vieții 84 Numărul mare de specii al covorului vegetal se explică prin incapacitatea speciilor dominante de a asimila în întregime resursele mediului şi de a-l exploata până la epuizare. 11 În biotopurile cu condiţii ecologice extreme predomină forme puternic specializate. De exemplu, în Elveţia, în zona adâncă a lacului Neuchatel a fost identificată o singură specie, cauza constituind-o condiţiile de biotop uniforme şi nefavorabile altor specii. Structura trofică Trofoecolog ia a. Producători (primari) Plantele verzi Contracarează efectul entropic Este determinată de interacţiunea dintre specii pe o bază funcţională legată de una din cele mai importante laturi ale acestuia relaţiile privind hrana sau relaţiile trofice. Partea ecologiei care se ocupă cu studiul structurii trofice, compoziţia şi volumul de hrană al diferitelor specii, constituie trofoecologia sau ecologia nutriţiei. 12 Categoriile trofice care definesc această structură sunt reprezentate de: Sunt organisme capabile să producă substanţe organice pornind de la substanţe anorganice prin utilizarea unei surse de energie de natură nebiologică (organisme autotrofe). 13 În economia ecosistemului cele mai importante sunt plantele superioare (cu clorofilă), care produc substanţă organică prin fotosinteză. Acestora li se adaugă microorganisme cum sunt bacteriile fotosintetizante şi chemosintetizante (care folosesc energia chimică a unor reacţii de oxidare anorganice). Prezenţa acestei categorii este condiţia intrinsecă a existenţei ecosistemului, întrucât activitatea lor contracarează efectele procesului de entropizare a energiei libere. La aceasta se adaugă rolul jucat în circuitul substanţei, mai ales prin eliberarea oxigenului necesar pentru obţinerea de energie prin procesele respiratorii ale organismelor. b. Consumatori (producători secundari) Produc substanţă organică proprie pornind de la substanţe organice preexistente (organisme heterotrofe). În marea lor Organisme heterotrofe majoritate sunt reprezentate de animale, dar şi microorganisme parazite. În funcţie de regimul de hrană se deosebesc mai multe categorii, astfel: primari (organisme erbivore sau fitofage); secundari şi terţiari (organisme carnivore sau zoofage). c. Descompunători (reducători) Au ca bază trofică substanţa organică moartă (ţesuturi moarte, frunze căzute, cadavre, excremente etc.), pe care o transformă în substanţă anorganică prin aşa numitul proces de mineralizare. 11 Thienemann, A. (1956), Lebel und Umwelt, Rowohlt, Hamburg, p Idem, p Pârvu, C. (2001), Op.cit., p.162

11 85 Terra Casa Vieții Sunt reprezentaţi de microorganisme (bacterii, ciuperci Eliminarea saprofage) care degradează succesiv resturile organice rezultate din reziduurilor activitatea celorlalte categorii de organisme. Constituie o verigă funcţională deosebit de importantă pentru menţinerea echilibrului, pe de o parte prin eliminarea reziduurilor (a căror acumulare ar afecta celelalte specii prin Refacerea resurselor toxicitate, ocuparea spaţiului etc.), iar pe de altă parte prin reconstituirea fondului de resurse de substanţă, fiind astfel veriga care asigură caracterul ciclic al circulaţiei substanţei în ecosistem. Categoriile funcţionale menţionate, aşa cum s-a subliniat, au roluri bine definite în raport cu transferul materiei sub cele trei forme ale sale substanţă, energie, informaţie. Structura trofică a ecosistemului poate fi analizată folosind două modalităţi de abordare: piramida trofică şi reţeaua trofică. 14 Piramida trofică (eltoniană, ecologică) Reprezintă o modalitatea ştiinţifică de ilustrare a diferenţierii funcţionale, sub aspect trofic, într-o biocenoză. Metoda a fost pusă la punct de zoologul britanic Charles Elton. Caseta 5-5, C.S. Elton Elton, Charles Sutherland ( ), zoolog britanic. Profesor universitar la Universitatea Oxford. Fondator al biologiei populaţiilor. A formulat conceptele fundamentale ale trofoecologiei: lanţ trofic, nişă ecologică, reţea trofică, piramida numerelor şi biomasei, numită şi eltoniană. Realizarea piramidei trofice are la bază observaţia că există o diferenţiere între organisme pe baza regimului de hrană. Totalitatea organismelor similare din punctul de vedere al hranei şi prin poziţia lor faţă de producătorii primari (acelaşi număr de intermediari) constituie un nivel trofic. Reprezenta rea grafică a nivelelor trofice Piramidă numerică Piramida biomaselor Piramida energetică Dacă producătorii primari constituie, în ansamblul lor, un singur nivel trofic, pentru consumatori există o diferenţiere pe mai multe niveluri. Piramida trofică rezultă din reprezentarea, într-un sistem de axe rectangulare (pe ordonată notând nivele trofice, la intervale egale şi pe abscisă numărul de indivizi) a fiecărui nivel trofic. Forma caracteristică rezultă din scăderea numărului de indivizi de la un nivel la altul. Mărimea fiecărui nivel se poate exprima nu numai prin număr de indivizi, ci şi prin biomasa sau energia înglobată în aceasta, rezultând astfel trei tipuri de piramide: numerică, a biomaselor şi energetică (fig.5-2). Explicaţia constă în faptul că nivelele inferioare plantele, apoi animalele mici posedă un potenţial de înmulţire mai ridicat comparativ cu animalele mari, precum şi faptul că un animal mare consumă mai multe animale mici. Înregistrând biomasa nivelurilor trofice succesive, constatăm faptul că producătorii au cantitatea cea mai mare de biomasă, erbivorele însumează o cantitate mai mică, pentru ca la 14 Tufescu, V., Tufescu, M., Op.cit., p.110

12 Terra Casa Vieții 86 consumatorii de ordinul trei (carnivorele de ordinul doi) să fie cantitatea cea mai mică de biomasă. Este logică această micşorare a biomasei, deoarece nivelurile inferioare servesc drept hrană nivelurilor superioare şi, aşa s-a cum arătat, nu toată substanţa ingerată prin hrană este convertită în biomasă proprie; o parte din hrană nu este digerată, iar o altă parte este transformată în cataboliţi. A. PIRAMIDA ELTONIANĂ NUMERICĂ 0.1% CONSUMATORI C3 C2 1 individ/ha 0.1% C1 10 indivizi/ha 1% 100 indivizi/ha 98% PRODUCĂTORI PRIMARI indivizi/ha B. PIRAMIDA ELTONIANĂ A BIOMASELOR 0.01% CONSUMATORI C3 C g/m 2 0.1% C g/m 2 1% 104 g/m 2 98% PRODUCĂTORI PRIMARI 106 g/m 2 C. PIRAMIDA ELTONIANĂ ENERGETICĂ 0.01% CONSUMATORI C3 C2 20 kcal/m 2 /an 0.% C1 200 kcal/m 2 /an 1% kcal/m 2 /an 2 98% PRODUCĂTORI PRIMARI kcal/m 2 /an Fig.5-2, Numărul de indivizi, biomasa şi cantitatea de energie din diverse nivele trofice ale unui ecosistem natural de tipul unei păduri ecuatoriale (după Strahler, 1974) Consumatori terţiari Consumatori secundari Păşune Fâneaţă Arabil Pădure Intravilan Fâneaţă Arabil Pădure Consumatori primari Producători Fâneaţă Fâneaţă Arabil Fig.5-3, Piramida inversă de biotop Piramida energetică reflectă pierderile energetice la fiecare nivel, corespunzând randamentului de transfer a energiei la fiecare

13 87 Terra Casa Vieții nivel (10%). În aceeaşi ordine de idei, se poate realiza o altă schematizare, pentru ilustrarea interdependenţei dintre relaţiile spaţiale şi cele trofice. Astfel, piramida inversă de biotop (fig.5-3) reflectă mobilitatea crescută a organismelor de pe niveluri trofice superioare, care se deplasează pentru procurarea hranei pe suprafeţe mai mari, tranzitând mai multe biotopuri. Astfel de informaţii sunt necesare pentru stabilirea limitelor, respectiv dimensiunilor minime necesare pentru menţinerea condiţiilor favorabile pentru o specie, prin instaurarea unui regim de protecţie. Reţeaua trofică Lanţuri trofice Oferă o imagine sintetică a relaţiilor trofice care se realizează între populaţiile dintr-o biocenoză. În fapt, reprezintă căile de vehiculare a materiei în ecosistem. Căile (canalele) reţelei trofice sunt reprezentate de lanţuri trofice. Ne dăm seama de existenţa lor dacă luăm în considerare un fapt obişnuit: un organism este mâncat de un alt organism, acesta de un alt organism şi aşa mai departe. Dacă aşezăm diferitele populaţii într-o linie, în ordinea în care sunt mâncate unele de altele, constatăm că hrana circulă în biocenoze numai de la stânga la dreapta, respectiv faptul că populaţiile constituie un fel de verigi ale unui lanţ. Plantă a u t o t r o f ă Erbivore Carnivore de ordinul I Carnivore de ordinul II Fig.5-4, Reprezentarea schematică a unui lanţ trofic Luând în considerare categoriile trofice menţionate anterior, structura trofică poate fi reprezentată astfel: plantă autotrofă (P) animal erbivor (CI) animale carnivor de ordinul I (CII) animal carnivor de ordinul II (CIII) (fig.5-4); sau materie organică moartă (detritus) detritivore specializate pe diferite secvenţe biochimice substanţă anorganică. Astfel, într-un lanţ trofic, un organism dintr-o anumită specie, situat pe un nivel trofic oarecare, se hrăneşte cu un organism situat pe un nivel trofic precedent. Circulaţia în sens invers, de la dreapta la stânga, este imposibilă. Organismele de pe nivelurile trofice inferioare nu au posibilitatea de a captura şi consuma organisme de pe niveluri trofice superioare. Caseta 5-6, Lanţuri trofice Exemple de lanţuri trofice în stepă: graminee gărgăriţe şopârla de câmp şoim în păduri: frunze omidă păroasă ciocănitoare uliul păsărelelor în bălţi şi lacuri: diatomee răcuşori boul de apă pasăre de baltă (gâscă, raţă) uliul de baltă în mări: diatomee crustacee rechin

14 Terra Casa Vieții 88 Nici omul nu este străin de lanţurile trofice. Uneori poate fi situat, după hrana consumată, pe nivelul trofic al fitofagelor, alteori pe cel al zoofagelor. Toate lanţurile trofice, inclusiv cele care includ omul, pornesc de la o bază vie, plantele verzi. Clasificarea lanţurilor trofice La nivelul ecosistemului, lanţurile trofice se diferenţiază în funcţie de lungime, caracteristicile primei verigi şi importanţă. a. Lungime Lungimea unui lanţ trofic reflectă favorabilitatea biotopului. Astfel, substanţa şi energia aduse de producător limitează uneori numărul de verigi într-un lanţ trofic, existând situaţii în care acesta se reduce la producător consumator primar. O atare simplificare poate fi şi rezultatul intervenţiei transformatoare a omului, aşa cum se întâmplă în ecosistemele agricole unde consumatorii secundari sunt eliminaţi datorită intoxicării cu insecticidele folosite pentru a apăra plantele cultivate de consumatorii primari. Supraoferta de hrană contribuie la o creştere a numărului de verigi într-un lanţ trofic. Un exemplu poate fi perna de muşchi de pe solul pădurii care formează un lanţ trofic lung: briofită (muşchi) rotifere tardigrade nematode larve de diptere chiţcan. b. Caracteristicile primei verigi Prima verigă a unui lanţ trofic poate fi reprezentată de mai multe tipuri de organisme. Pe această bază se diferenţiază: lanţuri trofice erbivore (ale producătorilor) de tipul P C I C II C III, prima verigă fiind reprezentată de plantele verzi, urmate de animale erbivore (fitofage) şi animale Favorabilit atea biotopului Plantele verzi Materia organică moartă Sistemul gazdă - parazit carnivore (zoofage). În aceste lanţuri, nevertebratele sunt pe poziţia a doua, reprezentând prada vertebratelor. Adeseori vertebratele sunt prada, iar nevertebratele prădătorul şi astfel poziţia de vârf este ocupată de un nevertebrat. 15 De exemplu, scorpionul (Parabuthus villosus) din deşertul Sahara vânează şi consumă şopârla de ziduri (Podarnis muralis). În America de Sud, pasărea colibri este distrusă de păienjenii uriaşi (Avicularis, Atrax etc.); lanţuri trofice detritivore (ale descompunătorilor), în care prima verigă este reprezentată de materia organică moartă (detritus). În solul şi frunzarul din pădure există numeroase lanţuri de acest gen, la fel ca şi în ecosistemele acvatice (detritus copepod salmonid). Detritusul este colonizat de bacterii, astfel că detritivorele sunt şi bacterivore. Există însă şi lanţuri trofice care depind direct de bacterii. Astfel, în sol, în pelicula de apă, protozoarele consumă bacterii formând un lanţ trofic bacterivor; lanţuri trofice parazitice, care au ca punct de plecare organismul gazdă, transferul realizându-se apoi spre parazit şi un şir de hiperparaziţi sau alţi consumatori. De exemplu, spic de grâu rugina grâului (Puccinia graminis) 15 Stugren, B. (1994), Op.cit, p.193

15 89 Terra Casa Vieții bacteria Xanthomonas uredovorus bacteriofage. Unele lanţuri trofice sunt formate însă numai din două verigi (cartof mana cartofului; cartof Rhisochtonia solani şi Fusarium solani, care trebuie să atace concomitent). 16 În lanţurile trofice parazitice erbivore, plantele sunt atacate de animale erbivore, care, la rândul lor, sunt atacate de paraziţi. De exemplu, dud (Morus) omida fluturelui de mătase (Bombyx mori) virus. Lanţuri trofice derivate (minore). Din lanţurile trofice erbivore sunt derivate câteva tipuri de lanţuri trofice speciale prin hrana utilizată, astfel: Seminţele plantelor superioare Nectar Lanţuri trofice granivore, care lucrează pe baza energiei din seminţele plantelor superioare. Schimbul de energie depinde de energia depozitată în fondul de seminţe exploatat, care este caracteristic, după specie. De exemplu, seminţele de Umbelifere şi Asteraceae au cel mai înalt conţinut de energie, iar seminţele de graminee cel mai redus. 17 Mamiferele granivore asimilează 80% din consum, furnicile numai 20%. Astfel, prin consumul de seminţe se îmbunătăţeşte randamentul energetic; lanţurile trofice nectarivore lucrează pe baza energiei conţinute în nectarul florilor. Nectarul reprezintă un important combustibil pentru zborul insectelor. Unele specii de insecte sunt deosebit de eficiente în utilizarea energiei obţinute din această sursă (caseta 5-7). Caseta 5-7, Eficienţa energetică în lanţurile nectarivore Albinele ating un consum ridicat de energie pe baza unui consum redus de nectar. Ele prezintă un comportament energetic foarte rentabil. Pentru a întreţine un kilogram de albine lucrătoare pe timpul verii sunt necesare kg de miere de albine şi kg polen floral. Necesarul de hrană zilnic creşte până la kg miere de albine şi kg polen floral pentru întreţinerea larvelor şi edificarea fagurelui. 18 Muşchi, ciuperci, plante carnivore În păduri şi pajişti apare un exces de hrană bogată în glucide, care reprezintă baza trofică pentru multe lanţuri. Excesul de glucide este eliminat de insecte sub formă de lichide dulci ( roua de miere ), valorificate ca sursă de energie. lanţurile trofice briovore lucrează pe baza energie briofitelor (muşchi). Într-o pădure, numeroase specii de păsări şi mamifere utilizează ca hrană briofitele şi lichenii; lanţurile trofice micetofage lucrează pe baza consumării macromicetelelor (ciuperci cu pălărie); lanţuri trofice bazate pe plante carnivore. Energia poate circula şi de la animal la plantă (spre producători). Se 16 Dommergues, Y., Mangenot, F. (1970), Ecologie microbienne du sol, Masson Paris, p Tudorancea, C. (1969), Comparison of the Population of Unio tumidus Philippson from the Complex of Crapina Jijila Marshes, Ekol.Pol, 17, p Turcek, F.J. (1969), On Some Functional Aspects of Biological Production, Ekol.Pol., 15, p.31-35

16 Terra Casa Vieții 90 deosebesc trei categorii de plante carnivore: prădători de nematode (ciuperci carnivore), prădători de insecte (roua cerului Drosera rotundifolia) şi planctonofage. În bugetul energetic al biocenozelor aceste plante sunt neînsemnate c. Importanţă Lanţuri trofice principale şi secundare Diversificarea regimului alimentar Reglarea efectivelor populaţiilor În funcţie de importanţa lor se disting lanţuri trofice principale, alcătuite din specii dominante ca număr şi biomasă şi care au un rol esenţial în transferul de substanţă şi energie în ecosistem. Alături de acestea funcţionează numeroase lanţuri trofice secundare, conectate la ele prin verigi care sporesc sau, dimpotrivă, anulează o parte din productivitate, formând, în ambele cazuri, reţeaua trofică a biocenozei. Numeroase lanţuri trofice din biocenoză se întretaie în anumite noduri. În natură, sunt specii cu un regim alimentar diversificat şi de aceea pot funcţiona în mai multe lanţuri trofice. De exemplu, furnicile devorează orice material organic, viu sau mort; buha, cucuveaua (păsări răpitoare de noapte) consumă broaşte, şopârle, păsări, mamifere mici etc. Datorită nodurilor, lanţurile trofice alcătuiesc, în ansamblul lor, o reţea trofică. Reţeaua trofică este condiţionată de organizarea fluxului de materie în ecosistem. Fiecare biocenoză posedă trăsături trofice particulare, configuraţia reţelei trofice putând fi reprezentată, în principiu, independent de particularităţile locale, printr-un model comportamental, care permite o privire generală asupra stărilor şi transformărilor tuturor biomaselor care participă la metabolismul substanţei şi energiei. Stabilitatea reţelei trofice, conservarea structurii sale este o premisă pentru stabilitatea ecosistemului, întrucât prin lanţurile trofice se realizează reglarea populaţiilor din cadrul biocenozelor. Reţelele trofice nu sunt sisteme izolate, deoarece lanţurile depăşesc limita ecosistemelor. Prin deplasarea consumatorilor în mai multe ecosisteme se realizează conexiuni trofice interbiocenotice, conform piramidei inverse de biotop. Caseta 5-8, Conexiuni trofice interbiocenotice Lăcustele migrează dintr-un ecosistem de luncă într-un ecosistem agricol; acestea, la rândul lor, vor servi drept hrană de păsărilor insectivore din ecosistemele învecinate cu ecosistemele agricole invadate. Uliul, consumator terţiar, îşi procură hrana din păşuni, fâneţe, terenuri arabile, păduri sau chiar din intravilan. Păsările insectivore (consumatori secundari) sun vânate de ulii. Acestea se deplasează în terenurile cultivate, păşuni realizând conectări trofice între ecosistemele respective. La limita dintre lacuri şi uscat, lanţurile trofice conduc materia şi energia în ambele direcţii. Astfel, lanţul nevertebrate acvatice raţe uliul de baltă (Circus cyaneusi) tranzitează energia de la apă spre uscat, iar lanţul insecte terestre broasca verde de lac (Rana ridibunda) şarpe de apă (Natrix tessellata), transferă energia în sens invers. Desigur, caracterizarea structurii unui ecosistem sub raport funcţional nu se poate rezuma la structura determinată de relaţiile de hrană. Practic, fiecare specie îndeplineşte un anumit rol prin

17 91 Terra Casa Vieții interacţiunea cu elementele (abiotice şi biotice) ale ecosistemului, astfel că Johnson (1910) introduce termenul de nişă ecologică. Nişa ecologică reprezintă funcţia unei specii, câmpul ei de activitate, relaţiile sale cu comunitatea de specii în care se află, cum şi cu cine (pe seama cui) se hrăneşte, cui serveşte drept hrană. Segregare ecologică Nişe ecologice echivalente Odum (1971) consideră că habitatul unei specii corespunde cu adresa ei, în timp ce nişa ecologică arată profesia acesteia. Dimensiunile nişei pot fi largi sau înguste. Primele includ păsările răpitoare, care se hrănesc din mai multe biotopuri, în timp ce a doua categorie îşi procură hrana numai dintr-un singur biotop. Conform legii lui Gause, două specii nu pot exista într-o nişă decât segregate ecologic. Mulţimea condiţiilor ecologice, cu opţiuni pentru mai multe specii apropiate (dar care diferă între ele prin anumite particularităţi) vor menţine echilibrul speciilor. Apariţia unor condiţii ecologice limitate, cu posibilităţi de satisfacere, în egală măsură, a mai multor sau cel puţin a două specii, face ca speciile mai bine adaptate noilor condiţii să tindă să înlocuiască speciile convieţuitoare, mai puţin adaptate. Practic, în ecosistemele naturale nu există nişe libere. Sub aspect geografic, în biocenozele amplasate diferit, pot să apară nişe echivalente. De exemplu, cerbul european cerbul Wapiti (Canada); gorunul (Europa) stejarul roşu (America de Nord) îndeplinesc funcţii similare, cu toate că aparţin unor biocenoze amplasate diferit din punct de vedere geografic. Caseta 5-9, Coevoluţia Plante animale fitofage. Compoziţia şi biomasa covorului vegetal sunt supuse presiunii continue din partea fitofagelor. Acţiunea acestora se manifestă pe trei planuri: păşunat, distrugerea seminţelor, transformarea solului. De exemplu, suprapăşunatul mamiferelor sălbatice nu conduce la distrugerea covorului vegetal. În diferite zone ale globului, s-a observat că păşunatul selectiv în pădurile mixte are efecte favorabile aspra diversităţii covorului vegetal. Un efect similar are şi invazia rozătoarelor, care contribuie la eliberarea covorului vegetal de resturi şi la germinarea seminţelor unor specii vegetale. Plante polenizatori. Atinge punctul culminant în situaţia în care dezvoltarea unor plante este legată strict de prezenţa unei anumite specii de polenizatori. De exemplu, pasărea colibri este adaptată la polenizarea plantelor din pădurea tropicală. Cele 20 de specii de colibri se interconectează cu 45 de specii de plante. Smochinul, yucca sunt plante polenizate numai de o singură specie de insecte. Plante microorganisme. Pe rădăcinile plantelor se dezvoltă o bogată microfloră, ca un subsistem aparte al ecosistemului. Acestea au rolul de a disponibiliza substanţele minerale necesare plantelor. Astfel, multe specii de plante formează micorize, simbioze cu ciuperci inferioare lămâi, leandru, orhidee etc. Animale microorganisme. În diferite aparate şi sisteme ale organismului animal se dezvoltă bacterii şi ciuperci care concură în metabolism. Astfel, furnicile attide din Brazilia cultivă ciuperci şi se hrănesc cu hidraţii de carbon furnizaţi de acestea prin degradarea celulozei. Termitele sunt dependente de ciuperci, fiindcă nu sunt capabile să digere lignina, bogat reprezentată în hrana lor. În ansamblul lor, relaţiile interne din biocenoză, în special cele trofice, constituie factori ecologici dependenţi de comunitatea de specii, respectiv factori biotici. Acţiunea lor interdependentă generează, la nivelul ecosistemului, coevoluţia Pianka, E. (1979), Evolutionary Ecology, Harper&Row, New York San Francisco London, p.38

Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii la gazul ideal

Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii la gazul ideal Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii la gazul ideal Principiul I al termodinamicii exprimă legea conservării şi energiei dintr-o formă în alta şi se exprimă prin relaţia: ΔUQ-L, unde: ΔU-variaţia

Διαβάστε περισσότερα

a. 11 % b. 12 % c. 13 % d. 14 %

a. 11 % b. 12 % c. 13 % d. 14 % 1. Un motor termic funcţionează după ciclul termodinamic reprezentat în sistemul de coordonate V-T în figura alăturată. Motorul termic utilizează ca substanţă de lucru un mol de gaz ideal având exponentul

Διαβάστε περισσότερα

Curs 10 Funcţii reale de mai multe variabile reale. Limite şi continuitate.

Curs 10 Funcţii reale de mai multe variabile reale. Limite şi continuitate. Curs 10 Funcţii reale de mai multe variabile reale. Limite şi continuitate. Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi 2014 Fie p, q N. Fie funcţia f : D R p R q. Avem următoarele

Διαβάστε περισσότερα

Metode iterative pentru probleme neliniare - contractii

Metode iterative pentru probleme neliniare - contractii Metode iterative pentru probleme neliniare - contractii Problemele neliniare sunt in general rezolvate prin metode iterative si analiza convergentei acestor metode este o problema importanta. 1 Contractii

Διαβάστε περισσότερα

Curs 1 Şiruri de numere reale

Curs 1 Şiruri de numere reale Bibliografie G. Chiorescu, Analiză matematică. Teorie şi probleme. Calcul diferenţial, Editura PIM, Iaşi, 2006. R. Luca-Tudorache, Analiză matematică, Editura Tehnopress, Iaşi, 2005. M. Nicolescu, N. Roşculeţ,

Διαβάστε περισσότερα

(a) se numeşte derivata parţială a funcţiei f în raport cu variabila x i în punctul a.

(a) se numeşte derivata parţială a funcţiei f în raport cu variabila x i în punctul a. Definiţie Spunem că: i) funcţia f are derivată parţială în punctul a în raport cu variabila i dacă funcţia de o variabilă ( ) are derivată în punctul a în sens obişnuit (ca funcţie reală de o variabilă

Διαβάστε περισσότερα

Curs 14 Funcţii implicite. Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi"

Curs 14 Funcţii implicite. Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică Gh. Asachi Curs 14 Funcţii implicite Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi 2014 Fie F : D R 2 R o funcţie de două variabile şi fie ecuaţia F (x, y) = 0. (1) Problemă În ce condiţii ecuaţia

Διαβάστε περισσότερα

5.4. MULTIPLEXOARE A 0 A 1 A 2

5.4. MULTIPLEXOARE A 0 A 1 A 2 5.4. MULTIPLEXOARE Multiplexoarele (MUX) sunt circuite logice combinaţionale cu m intrări şi o singură ieşire, care permit transferul datelor de la una din intrări spre ieşirea unică. Selecţia intrării

Διαβάστε περισσότερα

III. Serii absolut convergente. Serii semiconvergente. ii) semiconvergentă dacă este convergentă iar seria modulelor divergentă.

III. Serii absolut convergente. Serii semiconvergente. ii) semiconvergentă dacă este convergentă iar seria modulelor divergentă. III. Serii absolut convergente. Serii semiconvergente. Definiţie. O serie a n se numeşte: i) absolut convergentă dacă seria modulelor a n este convergentă; ii) semiconvergentă dacă este convergentă iar

Διαβάστε περισσότερα

Analiza în curent continuu a schemelor electronice Eugenie Posdărăscu - DCE SEM 1 electronica.geniu.ro

Analiza în curent continuu a schemelor electronice Eugenie Posdărăscu - DCE SEM 1 electronica.geniu.ro Analiza în curent continuu a schemelor electronice Eugenie Posdărăscu - DCE SEM Seminar S ANALA ÎN CUENT CONTNUU A SCHEMELO ELECTONCE S. ntroducere Pentru a analiza în curent continuu o schemă electronică,

Διαβάστε περισσότερα

Planul determinat de normală şi un punct Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru Planul determinat de 3 puncte necoliniare

Planul determinat de normală şi un punct Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru Planul determinat de 3 puncte necoliniare 1 Planul în spaţiu Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru 2 Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru Fie reperul R(O, i, j, k ) în spaţiu. Numim normala a unui plan, un vector perpendicular pe

Διαβάστε περισσότερα

a n (ζ z 0 ) n. n=1 se numeste partea principala iar seria a n (z z 0 ) n se numeste partea

a n (ζ z 0 ) n. n=1 se numeste partea principala iar seria a n (z z 0 ) n se numeste partea Serii Laurent Definitie. Se numeste serie Laurent o serie de forma Seria n= (z z 0 ) n regulata (tayloriana) = (z z n= 0 ) + n se numeste partea principala iar seria se numeste partea Sa presupunem ca,

Διαβάστε περισσότερα

Valori limită privind SO2, NOx şi emisiile de praf rezultate din operarea LPC în funcţie de diferite tipuri de combustibili

Valori limită privind SO2, NOx şi emisiile de praf rezultate din operarea LPC în funcţie de diferite tipuri de combustibili Anexa 2.6.2-1 SO2, NOx şi de praf rezultate din operarea LPC în funcţie de diferite tipuri de combustibili de bioxid de sulf combustibil solid (mg/nm 3 ), conţinut de O 2 de 6% în gazele de ardere, pentru

Διαβάστε περισσότερα

Fig Impedanţa condensatoarelor electrolitice SMD cu Al cu electrolit semiuscat în funcţie de frecvenţă [36].

Fig Impedanţa condensatoarelor electrolitice SMD cu Al cu electrolit semiuscat în funcţie de frecvenţă [36]. Componente şi circuite pasive Fig.3.85. Impedanţa condensatoarelor electrolitice SMD cu Al cu electrolit semiuscat în funcţie de frecvenţă [36]. Fig.3.86. Rezistenţa serie echivalentă pierderilor în funcţie

Διαβάστε περισσότερα

V.7. Condiţii necesare de optimalitate cazul funcţiilor diferenţiabile

V.7. Condiţii necesare de optimalitate cazul funcţiilor diferenţiabile Metode de Optimizare Curs V.7. Condiţii necesare de optimalitate cazul funcţiilor diferenţiabile Propoziţie 7. (Fritz-John). Fie X o submulţime deschisă a lui R n, f:x R o funcţie de clasă C şi ϕ = (ϕ,ϕ

Διαβάστε περισσότερα

Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor X) functia f 1

Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor X) functia f 1 Functii definitie proprietati grafic functii elementare A. Definitii proprietatile functiilor. Fiind date doua multimi X si Y spunem ca am definit o functie (aplicatie) pe X cu valori in Y daca fiecarui

Διαβάστε περισσότερα

5. FUNCŢII IMPLICITE. EXTREME CONDIŢIONATE.

5. FUNCŢII IMPLICITE. EXTREME CONDIŢIONATE. 5 Eerciţii reolvate 5 UNCŢII IMPLICITE EXTREME CONDIŢIONATE Eerciţiul 5 Să se determine şi dacă () este o funcţie definită implicit de ecuaţia ( + ) ( + ) + Soluţie ie ( ) ( + ) ( + ) + ( )R Evident este

Διαβάστε περισσότερα

5.5. REZOLVAREA CIRCUITELOR CU TRANZISTOARE BIPOLARE

5.5. REZOLVAREA CIRCUITELOR CU TRANZISTOARE BIPOLARE 5.5. A CIRCUITELOR CU TRANZISTOARE BIPOLARE PROBLEMA 1. În circuitul din figura 5.54 se cunosc valorile: μa a. Valoarea intensității curentului de colector I C. b. Valoarea tensiunii bază-emitor U BE.

Διαβάστε περισσότερα

Curs 4 Serii de numere reale

Curs 4 Serii de numere reale Curs 4 Serii de numere reale Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi 2014 Criteriul rădăcinii sau Criteriul lui Cauchy Teoremă (Criteriul rădăcinii) Fie x n o serie cu termeni

Διαβάστε περισσότερα

Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor

Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor. Fiind date doua multimi si spunem ca am definit o functie (aplicatie) pe cu valori in daca fiecarui element

Διαβάστε περισσότερα

Problema a II - a (10 puncte) Diferite circuite electrice

Problema a II - a (10 puncte) Diferite circuite electrice Olimpiada de Fizică - Etapa pe judeţ 15 ianuarie 211 XI Problema a II - a (1 puncte) Diferite circuite electrice A. Un elev utilizează o sursă de tensiune (1), o cutie cu rezistenţe (2), un întrerupător

Διαβάστε περισσότερα

Esalonul Redus pe Linii (ERL). Subspatii.

Esalonul Redus pe Linii (ERL). Subspatii. Seminarul 1 Esalonul Redus pe Linii (ERL). Subspatii. 1.1 Breviar teoretic 1.1.1 Esalonul Redus pe Linii (ERL) Definitia 1. O matrice A L R mxn este in forma de Esalon Redus pe Linii (ERL), daca indeplineste

Διαβάστε περισσότερα

DISTANŢA DINTRE DOUĂ DREPTE NECOPLANARE

DISTANŢA DINTRE DOUĂ DREPTE NECOPLANARE DISTANŢA DINTRE DOUĂ DREPTE NECOPLANARE ABSTRACT. Materialul prezintă o modalitate de a afla distanţa dintre două drepte necoplanare folosind volumul tetraedrului. Lecţia se adresează clasei a VIII-a Data:

Διαβάστε περισσότερα

MARCAREA REZISTOARELOR

MARCAREA REZISTOARELOR 1.2. MARCAREA REZISTOARELOR 1.2.1 MARCARE DIRECTĂ PRIN COD ALFANUMERIC. Acest cod este format din una sau mai multe cifre şi o literă. Litera poate fi plasată după grupul de cifre (situaţie în care valoarea

Διαβάστε περισσότερα

R R, f ( x) = x 7x+ 6. Determinați distanța dintre punctele de. B=, unde x și y sunt numere reale.

R R, f ( x) = x 7x+ 6. Determinați distanța dintre punctele de. B=, unde x și y sunt numere reale. 5p Determinați primul termen al progresiei geometrice ( b n ) n, știind că b 5 = 48 și b 8 = 84 5p Se consideră funcția f : intersecție a graficului funcției f cu aa O R R, f ( ) = 7+ 6 Determinați distanța

Διαβάστε περισσότερα

Seminar 5 Analiza stabilității sistemelor liniare

Seminar 5 Analiza stabilității sistemelor liniare Seminar 5 Analiza stabilității sistemelor liniare Noțiuni teoretice Criteriul Hurwitz de analiză a stabilității sistemelor liniare În cazul sistemelor liniare, stabilitatea este o condiție de localizare

Διαβάστε περισσότερα

1. PROPRIETĂȚILE FLUIDELOR

1. PROPRIETĂȚILE FLUIDELOR 1. PROPRIETĂȚILE FLUIDELOR a) Să se exprime densitatea apei ρ = 1000 kg/m 3 în g/cm 3. g/cm 3. b) tiind că densitatea glicerinei la 20 C este 1258 kg/m 3 să se exprime în c) Să se exprime în kg/m 3 densitatea

Διαβάστε περισσότερα

Integrala nedefinită (primitive)

Integrala nedefinită (primitive) nedefinita nedefinită (primitive) nedefinita 2 nedefinita februarie 20 nedefinita.tabelul primitivelor Definiţia Fie f : J R, J R un interval. Funcţia F : J R se numeşte primitivă sau antiderivată a funcţiei

Διαβάστε περισσότερα

Curs 2 DIODE. CIRCUITE DR

Curs 2 DIODE. CIRCUITE DR Curs 2 OE. CRCUTE R E CUPRN tructură. imbol Relația curent-tensiune Regimuri de funcționare Punct static de funcționare Parametrii diodei Modelul cu cădere de tensiune constantă Analiza circuitelor cu

Διαβάστε περισσότερα

Sisteme diferenţiale liniare de ordinul 1

Sisteme diferenţiale liniare de ordinul 1 1 Metoda eliminării 2 Cazul valorilor proprii reale Cazul valorilor proprii nereale 3 Catedra de Matematică 2011 Forma generală a unui sistem liniar Considerăm sistemul y 1 (x) = a 11y 1 (x) + a 12 y 2

Διαβάστε περισσότερα

Capitolul ASAMBLAREA LAGĂRELOR LECŢIA 25

Capitolul ASAMBLAREA LAGĂRELOR LECŢIA 25 Capitolul ASAMBLAREA LAGĂRELOR LECŢIA 25 LAGĂRELE CU ALUNECARE!" 25.1.Caracteristici.Părţi componente.materiale.!" 25.2.Funcţionarea lagărelor cu alunecare.! 25.1.Caracteristici.Părţi componente.materiale.

Διαβάστε περισσότερα

Studiu privind soluţii de climatizare eficiente energetic

Studiu privind soluţii de climatizare eficiente energetic Studiu privind soluţii de climatizare eficiente energetic Varianta iniţială O schemă constructivă posibilă, a unei centrale de tratare a aerului, este prezentată în figura alăturată. Baterie încălzire/răcire

Διαβάστε περισσότερα

Subiecte Clasa a VIII-a

Subiecte Clasa a VIII-a Subiecte lasa a VIII-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate pe foaia de raspuns in dreptul

Διαβάστε περισσότερα

Subiecte Clasa a VII-a

Subiecte Clasa a VII-a lasa a VII Lumina Math Intrebari Subiecte lasa a VII-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate

Διαβάστε περισσότερα

4. CIRCUITE LOGICE ELEMENTRE 4.. CIRCUITE LOGICE CU COMPONENTE DISCRETE 4.. PORŢI LOGICE ELEMENTRE CU COMPONENTE PSIVE Componente electronice pasive sunt componente care nu au capacitatea de a amplifica

Διαβάστε περισσότερα

Unitatea atomică de masă (u.a.m.) = a 12-a parte din masa izotopului de carbon

Unitatea atomică de masă (u.a.m.) = a 12-a parte din masa izotopului de carbon ursul.3. Mării şi unităţi de ăsură Unitatea atoică de asă (u.a..) = a -a parte din asa izotopului de carbon u. a.., 0 7 kg Masa atoică () = o ărie adiensională (un nuăr) care ne arată de câte ori este

Διαβάστε περισσότερα

V O. = v I v stabilizator

V O. = v I v stabilizator Stabilizatoare de tensiune continuă Un stabilizator de tensiune este un circuit electronic care păstrează (aproape) constantă tensiunea de ieșire la variaţia între anumite limite a tensiunii de intrare,

Διαβάστε περισσότερα

10. STABILIZATOAE DE TENSIUNE 10.1 STABILIZATOAE DE TENSIUNE CU TANZISTOAE BIPOLAE Stabilizatorul de tensiune cu tranzistor compară în permanenţă valoare tensiunii de ieşire (stabilizate) cu tensiunea

Διαβάστε περισσότερα

2. STATICA FLUIDELOR. 2.A. Presa hidraulică. Legea lui Arhimede

2. STATICA FLUIDELOR. 2.A. Presa hidraulică. Legea lui Arhimede 2. STATICA FLUIDELOR 2.A. Presa hidraulică. Legea lui Arhimede Aplicația 2.1 Să se determine ce masă M poate fi ridicată cu o presă hidraulică având raportul razelor pistoanelor r 1 /r 2 = 1/20, ştiind

Διαβάστε περισσότερα

5.1. Noţiuni introductive

5.1. Noţiuni introductive ursul 13 aitolul 5. Soluţii 5.1. oţiuni introductive Soluţiile = aestecuri oogene de două sau ai ulte substanţe / coonente, ale căror articule nu se ot seara rin filtrare sau centrifugare. oonente: - Mediul

Διαβάστε περισσότερα

riptografie şi Securitate

riptografie şi Securitate riptografie şi Securitate - Prelegerea 12 - Scheme de criptare CCA sigure Adela Georgescu, Ruxandra F. Olimid Facultatea de Matematică şi Informatică Universitatea din Bucureşti Cuprins 1. Schemă de criptare

Διαβάστε περισσότερα

Asupra unei inegalităţi date la barajul OBMJ 2006

Asupra unei inegalităţi date la barajul OBMJ 2006 Asupra unei inegalităţi date la barajul OBMJ 006 Mircea Lascu şi Cezar Lupu La cel de-al cincilea baraj de Juniori din data de 0 mai 006 a fost dată următoarea inegalitate: Fie x, y, z trei numere reale

Διαβάστε περισσότερα

RĂSPUNS Modulul de rezistenţă este o caracteristică geometrică a secţiunii transversale, scrisă faţă de una dintre axele de inerţie principale:,

RĂSPUNS Modulul de rezistenţă este o caracteristică geometrică a secţiunii transversale, scrisă faţă de una dintre axele de inerţie principale:, REZISTENTA MATERIALELOR 1. Ce este modulul de rezistenţă? Exemplificaţi pentru o secţiune dreptunghiulară, respectiv dublu T. RĂSPUNS Modulul de rezistenţă este o caracteristică geometrică a secţiunii

Διαβάστε περισσότερα

1.7. AMPLIFICATOARE DE PUTERE ÎN CLASA A ŞI AB

1.7. AMPLIFICATOARE DE PUTERE ÎN CLASA A ŞI AB 1.7. AMLFCATOARE DE UTERE ÎN CLASA A Ş AB 1.7.1 Amplificatoare în clasa A La amplificatoarele din clasa A, forma de undă a tensiunii de ieşire este aceeaşi ca a tensiunii de intrare, deci întreg semnalul

Διαβάστε περισσότερα

Metode de interpolare bazate pe diferenţe divizate

Metode de interpolare bazate pe diferenţe divizate Metode de interpolare bazate pe diferenţe divizate Radu Trîmbiţaş 4 octombrie 2005 1 Forma Newton a polinomului de interpolare Lagrange Algoritmul nostru se bazează pe forma Newton a polinomului de interpolare

Διαβάστε περισσότερα

2. Sisteme de forţe concurente...1 Cuprins...1 Introducere Aspecte teoretice Aplicaţii rezolvate...3

2. Sisteme de forţe concurente...1 Cuprins...1 Introducere Aspecte teoretice Aplicaţii rezolvate...3 SEMINAR 2 SISTEME DE FRŢE CNCURENTE CUPRINS 2. Sisteme de forţe concurente...1 Cuprins...1 Introducere...1 2.1. Aspecte teoretice...2 2.2. Aplicaţii rezolvate...3 2. Sisteme de forţe concurente În acest

Διαβάστε περισσότερα

7. RETELE ELECTRICE TRIFAZATE 7.1. RETELE ELECTRICE TRIFAZATE IN REGIM PERMANENT SINUSOIDAL

7. RETELE ELECTRICE TRIFAZATE 7.1. RETELE ELECTRICE TRIFAZATE IN REGIM PERMANENT SINUSOIDAL 7. RETEE EECTRICE TRIFAZATE 7.. RETEE EECTRICE TRIFAZATE IN REGIM PERMANENT SINSOIDA 7... Retea trifazata. Sistem trifazat de tensiuni si curenti Ansamblul format din m circuite electrice monofazate in

Διαβάστε περισσότερα

prin egalizarea histogramei

prin egalizarea histogramei Lucrarea 4 Îmbunătăţirea imaginilor prin egalizarea histogramei BREVIAR TEORETIC Tehnicile de îmbunătăţire a imaginilor bazate pe calculul histogramei modifică histograma astfel încât aceasta să aibă o

Διαβάστε περισσότερα

SEMINAR 14. Funcţii de mai multe variabile (continuare) ( = 1 z(x,y) x = 0. x = f. x + f. y = f. = x. = 1 y. y = x ( y = = 0

SEMINAR 14. Funcţii de mai multe variabile (continuare) ( = 1 z(x,y) x = 0. x = f. x + f. y = f. = x. = 1 y. y = x ( y = = 0 Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului Matematici Superioare, Semestrul I, Lector dr. Lucian MATICIUC SEMINAR 4 Funcţii de mai multe variabile continuare). Să se arate că funcţia z,

Διαβάστε περισσότερα

Tranzistoare bipolare şi cu efect de câmp

Tranzistoare bipolare şi cu efect de câmp apitolul 3 apitolul 3 26. Pentru circuitul de polarizare din fig. 26 se cunosc: = 5, = 5, = 2KΩ, = 5KΩ, iar pentru tranzistor se cunosc următorii parametrii: β = 200, 0 = 0, μa, = 0,6. a) ă se determine

Διαβάστε περισσότερα

Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii în tehnică

Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii în tehnică Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii în tehnică Sisteme de încălzire a locuinţelor Scopul tuturor acestor sisteme, este de a compensa pierderile de căldură prin pereţii locuinţelor şi prin sistemul

Διαβάστε περισσότερα

Erori si incertitudini de măsurare. Modele matematice Instrument: proiectare, fabricaţie, Interacţiune măsurand instrument:

Erori si incertitudini de măsurare. Modele matematice Instrument: proiectare, fabricaţie, Interacţiune măsurand instrument: Erori i incertitudini de măurare Sure: Modele matematice Intrument: proiectare, fabricaţie, Interacţiune măurandintrument: (tranfer informaţie tranfer energie) Influente externe: temperatura, preiune,

Διαβάστε περισσότερα

VII.2. PROBLEME REZOLVATE

VII.2. PROBLEME REZOLVATE Teoria Circuitelor Electrice Aplicaţii V PROBEME REOVATE R7 În circuitul din fiura 7R se cunosc: R e t 0 sint [V] C C t 0 sint [A] Se cer: a rezolvarea circuitului cu metoda teoremelor Kirchhoff; rezolvarea

Διαβάστε περισσότερα

Seminariile Capitolul X. Integrale Curbilinii: Serii Laurent şi Teorema Reziduurilor

Seminariile Capitolul X. Integrale Curbilinii: Serii Laurent şi Teorema Reziduurilor Facultatea de Matematică Calcul Integral şi Elemente de Analiă Complexă, Semestrul I Lector dr. Lucian MATICIUC Seminariile 9 20 Capitolul X. Integrale Curbilinii: Serii Laurent şi Teorema Reiduurilor.

Διαβάστε περισσότερα

Criptosisteme cu cheie publică III

Criptosisteme cu cheie publică III Criptosisteme cu cheie publică III Anul II Aprilie 2017 Problema rucsacului ( knapsack problem ) Considerăm un număr natural V > 0 şi o mulţime finită de numere naturale pozitive {v 0, v 1,..., v k 1 }.

Διαβάστε περισσότερα

Curs 2 Şiruri de numere reale

Curs 2 Şiruri de numere reale Curs 2 Şiruri de numere reale Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi 2014 Convergenţă şi mărginire Teoremă Orice şir convergent este mărginit. Demonstraţie Fie (x n ) n 0 un

Διαβάστε περισσότερα

Aparate de măsurat. Măsurări electronice Rezumatul cursului 2. MEE - prof. dr. ing. Ioan D. Oltean 1

Aparate de măsurat. Măsurări electronice Rezumatul cursului 2. MEE - prof. dr. ing. Ioan D. Oltean 1 Aparate de măsurat Măsurări electronice Rezumatul cursului 2 MEE - prof. dr. ing. Ioan D. Oltean 1 1. Aparate cu instrument magnetoelectric 2. Ampermetre şi voltmetre 3. Ohmetre cu instrument magnetoelectric

Διαβάστε περισσότερα

Functii Breviar teoretic 8 ianuarie ianuarie 2011

Functii Breviar teoretic 8 ianuarie ianuarie 2011 Functii Breviar teoretic 8 ianuarie 011 15 ianuarie 011 I Fie I, interval si f : I 1) a) functia f este (strict) crescatoare pe I daca x, y I, x< y ( f( x) < f( y)), f( x) f( y) b) functia f este (strict)

Διαβάστε περισσότερα

a. Caracteristicile mecanice a motorului de c.c. cu excitaţie independentă (sau derivaţie)

a. Caracteristicile mecanice a motorului de c.c. cu excitaţie independentă (sau derivaţie) Caracteristica mecanică defineşte dependenţa n=f(m) în condiţiile I e =ct., U=ct. Pentru determinarea ei vom defini, mai întâi caracteristicile: 1. de sarcină, numită şi caracteristica externă a motorului

Διαβάστε περισσότερα

2.1 Sfera. (EGS) ecuaţie care poartă denumirea de ecuaţia generală asferei. (EGS) reprezintă osferă cu centrul în punctul. 2 + p 2

2.1 Sfera. (EGS) ecuaţie care poartă denumirea de ecuaţia generală asferei. (EGS) reprezintă osferă cu centrul în punctul. 2 + p 2 .1 Sfera Definitia 1.1 Se numeşte sferă mulţimea tuturor punctelor din spaţiu pentru care distanţa la u punct fi numit centrul sferei este egalăcuunnumăr numit raza sferei. Fie centrul sferei C (a, b,

Διαβάστε περισσότερα

COLEGIUL NATIONAL CONSTANTIN CARABELLA TARGOVISTE. CONCURSUL JUDETEAN DE MATEMATICA CEZAR IVANESCU Editia a VI-a 26 februarie 2005.

COLEGIUL NATIONAL CONSTANTIN CARABELLA TARGOVISTE. CONCURSUL JUDETEAN DE MATEMATICA CEZAR IVANESCU Editia a VI-a 26 februarie 2005. SUBIECTUL Editia a VI-a 6 februarie 005 CLASA a V-a Fie A = x N 005 x 007 si B = y N y 003 005 3 3 a) Specificati cel mai mic element al multimii A si cel mai mare element al multimii B. b)stabiliti care

Διαβάστε περισσότερα

Lectia VI Structura de spatiu an E 3. Dreapta si planul ca subspatii ane

Lectia VI Structura de spatiu an E 3. Dreapta si planul ca subspatii ane Subspatii ane Lectia VI Structura de spatiu an E 3. Dreapta si planul ca subspatii ane Oana Constantinescu Oana Constantinescu Lectia VI Subspatii ane Table of Contents 1 Structura de spatiu an E 3 2 Subspatii

Διαβάστε περισσότερα

Capitolul 4 PROPRIETĂŢI TOPOLOGICE ŞI DE NUMĂRARE ALE LUI R. 4.1 Proprietăţi topologice ale lui R Puncte de acumulare

Capitolul 4 PROPRIETĂŢI TOPOLOGICE ŞI DE NUMĂRARE ALE LUI R. 4.1 Proprietăţi topologice ale lui R Puncte de acumulare Capitolul 4 PROPRIETĂŢI TOPOLOGICE ŞI DE NUMĂRARE ALE LUI R În cele ce urmează, vom studia unele proprietăţi ale mulţimilor din R. Astfel, vom caracteriza locul" unui punct în cadrul unei mulţimi (în limba

Διαβάστε περισσότερα

Analiza funcționării și proiectarea unui stabilizator de tensiune continuă realizat cu o diodă Zener

Analiza funcționării și proiectarea unui stabilizator de tensiune continuă realizat cu o diodă Zener Analiza funcționării și proiectarea unui stabilizator de tensiune continuă realizat cu o diodă Zener 1 Caracteristica statică a unei diode Zener În cadranul, dioda Zener (DZ) se comportă ca o diodă redresoare

Διαβάστε περισσότερα

Laborator 11. Mulţimi Julia. Temă

Laborator 11. Mulţimi Julia. Temă Laborator 11 Mulţimi Julia. Temă 1. Clasa JuliaGreen. Să considerăm clasa JuliaGreen dată de exemplu la curs pentru metoda locului final şi să schimbăm numărul de iteraţii nriter = 100 în nriter = 101.

Διαβάστε περισσότερα

Cursul Măsuri reale. D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 15

Cursul Măsuri reale. D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 15 MĂSURI RELE Cursul 13 15 Măsuri reale Fie (,, µ) un spaţiu cu măsură completă şi f : R o funcţie -măsurabilă. Cum am văzut în Teorema 11.29, dacă f are integrală pe, atunci funcţia de mulţime ν : R, ν()

Διαβάστε περισσότερα

Sistem hidraulic de producerea energiei electrice. Turbina hidraulica de 200 W, de tip Power Pal Schema de principiu a turbinei Power Pal

Sistem hidraulic de producerea energiei electrice. Turbina hidraulica de 200 W, de tip Power Pal Schema de principiu a turbinei Power Pal Producerea energiei mecanice Pentru producerea energiei mecanice, pot fi utilizate energia hidraulica, energia eoliană, sau energia chimică a cobustibililor în motoare cu ardere internă sau eternă (turbine

Διαβάστε περισσότερα

FENOMENE TRANZITORII Circuite RC şi RLC în regim nestaţionar

FENOMENE TRANZITORII Circuite RC şi RLC în regim nestaţionar Pagina 1 FNOMN TANZITOII ircuite şi L în regim nestaţionar 1. Baze teoretice A) ircuit : Descărcarea condensatorului ând comutatorul este pe poziţia 1 (FIG. 1b), energia potenţială a câmpului electric

Διαβάστε περισσότερα

Geometrie computationala 2. Preliminarii geometrice

Geometrie computationala 2. Preliminarii geometrice Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic Geometrie computationala 2. Preliminarii geometrice Preliminarii geometrice Spatiu Euclidean: E d Spatiu de d-tupluri,

Διαβάστε περισσότερα

ŞTIINŢA ŞI INGINERIA. conf.dr.ing. Liana Balteş curs 7

ŞTIINŢA ŞI INGINERIA. conf.dr.ing. Liana Balteş curs 7 ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR conf.dr.ing. Liana Balteş baltes@unitbv.ro curs 7 DIAGRAMA Fe-Fe 3 C Utilizarea oţelului în rândul majorităţii aplicaţiilor a determinat studiul intens al sistemului metalic

Διαβάστε περισσότερα

SERII NUMERICE. Definiţia 3.1. Fie (a n ) n n0 (n 0 IN) un şir de numere reale şi (s n ) n n0

SERII NUMERICE. Definiţia 3.1. Fie (a n ) n n0 (n 0 IN) un şir de numere reale şi (s n ) n n0 SERII NUMERICE Definiţia 3.1. Fie ( ) n n0 (n 0 IN) un şir de numere reale şi (s n ) n n0 şirul definit prin: s n0 = 0, s n0 +1 = 0 + 0 +1, s n0 +2 = 0 + 0 +1 + 0 +2,.......................................

Διαβάστε περισσότερα

Activitatea A5. Introducerea unor module specifice de pregătire a studenților în vederea asigurării de șanse egale

Activitatea A5. Introducerea unor module specifice de pregătire a studenților în vederea asigurării de șanse egale Investește în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară nr. 1 Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii

Διαβάστε περισσότερα

Proiectarea filtrelor prin metoda pierderilor de inserţie

Proiectarea filtrelor prin metoda pierderilor de inserţie FITRE DE MIROUNDE Proiectarea filtrelor prin metoda pierderilor de inserţie P R Puterea disponibila de la sursa Puterea livrata sarcinii P inc P Γ ( ) Γ I lo P R ( ) ( ) M ( ) ( ) M N P R M N ( ) ( ) Tipuri

Διαβάστε περισσότερα

Ovidiu Gabriel Avădănei, Florin Mihai Tufescu,

Ovidiu Gabriel Avădănei, Florin Mihai Tufescu, vidiu Gabriel Avădănei, Florin Mihai Tufescu, Capitolul 6 Amplificatoare operaţionale 58. Să se calculeze coeficientul de amplificare în tensiune pentru amplficatorul inversor din fig.58, pentru care se

Διαβάστε περισσότερα

Cum folosim cazuri particulare în rezolvarea unor probleme

Cum folosim cazuri particulare în rezolvarea unor probleme Cum folosim cazuri particulare în rezolvarea unor probleme GHEORGHE ECKSTEIN 1 Atunci când întâlnim o problemă pe care nu ştim s-o abordăm, adesea este bine să considerăm cazuri particulare ale acesteia.

Διαβάστε περισσότερα

PENESCU AURELIAN ECOLOGIE SI PROTECTIA MEDIULUI

PENESCU AURELIAN ECOLOGIE SI PROTECTIA MEDIULUI PENESCU AURELIAN ECOLOGIE SI PROTECTIA MEDIULUI BUCURESTI 2010 1 1. OBIECTUL ŞI ISTORICUL ECOLOGIEI. DEVOLTAREA ECOLOGIEI IN TARA NOASTRA. NOTIUNI GENERALE IN ECOLOGIE CUVINTE CHEIE: - Ecologie; - Biotop;

Διαβάστε περισσότερα

Capitolul 4. Integrale improprii Integrale cu limite de integrare infinite

Capitolul 4. Integrale improprii Integrale cu limite de integrare infinite Capitolul 4 Integrale improprii 7-8 În cadrul studiului integrabilităţii iemann a unei funcţii s-au evidenţiat douăcondiţii esenţiale:. funcţia :[ ] este definită peintervalînchis şi mărginit (interval

Διαβάστε περισσότερα

FLUXURI MAXIME ÎN REŢELE DE TRANSPORT. x 4

FLUXURI MAXIME ÎN REŢELE DE TRANSPORT. x 4 FLUXURI MAXIME ÎN REŢELE DE TRANSPORT Se numeşte reţea de transport un graf în care fiecărui arc îi este asociat capacitatea arcului şi în care eistă un singur punct de intrare şi un singur punct de ieşire.

Διαβάστε περισσότερα

FIZICĂ. Elemente de termodinamica. ş.l. dr. Marius COSTACHE

FIZICĂ. Elemente de termodinamica. ş.l. dr. Marius COSTACHE FIZICĂ Elemente de termodinamica ş.l. dr. Marius COSTACHE 1 ELEMENTE DE TERMODINAMICĂ 1) Noţiuni introductive sistem fizic = orice porţiune de materie, de la o microparticulă la întreg Universul, porţiune

Διαβάστε περισσότερα

Examen AG. Student:... Grupa:... ianuarie 2011

Examen AG. Student:... Grupa:... ianuarie 2011 Problema 1. Pentru ce valori ale lui n,m N (n,m 1) graful K n,m este eulerian? Problema 2. Să se construiască o funcţie care să recunoască un graf P 3 -free. La intrare aceasta va primi un graf G = ({1,...,n},E)

Διαβάστε περισσότερα

Activitatea A5. Introducerea unor module specifice de pregătire a studenţilor în vederea asigurării de şanse egale

Activitatea A5. Introducerea unor module specifice de pregătire a studenţilor în vederea asigurării de şanse egale POSDRU/156/1.2/G/138821 Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară nr. 1 Educaţiaşiformareaprofesionalăînsprijinulcreşteriieconomiceşidezvoltăriisocietăţiibazatepecunoaştere

Διαβάστε περισσότερα

Exemple de probleme rezolvate pentru cursurile DEEA Tranzistoare bipolare cu joncţiuni

Exemple de probleme rezolvate pentru cursurile DEEA Tranzistoare bipolare cu joncţiuni Problema 1. Se dă circuitul de mai jos pentru care se cunosc: VCC10[V], 470[kΩ], RC2,7[kΩ]. Tranzistorul bipolar cu joncţiuni (TBJ) este de tipul BC170 şi are parametrii β100 şi VBE0,6[V]. 1. să se determine

Διαβάστε περισσότερα

Componente şi Circuite Electronice Pasive. Laborator 3. Divizorul de tensiune. Divizorul de curent

Componente şi Circuite Electronice Pasive. Laborator 3. Divizorul de tensiune. Divizorul de curent Laborator 3 Divizorul de tensiune. Divizorul de curent Obiective: o Conexiuni serie şi paralel, o Legea lui Ohm, o Divizorul de tensiune, o Divizorul de curent, o Implementarea experimentală a divizorului

Διαβάστε περισσότερα

REACŢII DE ADIŢIE NUCLEOFILĂ (AN-REACŢII) (ALDEHIDE ŞI CETONE)

REACŢII DE ADIŢIE NUCLEOFILĂ (AN-REACŢII) (ALDEHIDE ŞI CETONE) EAŢII DE ADIŢIE NULEFILĂ (AN-EAŢII) (ALDEIDE ŞI ETNE) ompușii organici care conțin grupa carbonil se numesc compuși carbonilici și se clasifică în: Aldehide etone ALDEIDE: Formula generală: 3 Metanal(formaldehida

Διαβάστε περισσότερα

2. ENERGIA SOLARĂ 2.1. PARTICULARITĂŢI ALE ENERGIEI SOLARE Consideraţii privind radiaţia solară

2. ENERGIA SOLARĂ 2.1. PARTICULARITĂŢI ALE ENERGIEI SOLARE Consideraţii privind radiaţia solară 2. ENERGIA SOLARĂ 2.1. PARTICULARITĂŢI ALE ENERGIEI SOLARE 2.1.1. Consideraţii privind radiaţia solară Soarele reprezintă sursa de energie a Pamântului, contribuind la mentinerea temperaturii planetei

Διαβάστε περισσότερα

TRANSFORMATOARE MONOFAZATE DE SIGURANŢĂ ŞI ÎN CARCASĂ

TRANSFORMATOARE MONOFAZATE DE SIGURANŢĂ ŞI ÎN CARCASĂ TRANSFORMATOARE MONOFAZATE DE SIGURANŢĂ ŞI ÎN CARCASĂ Transformatoare de siguranţă Este un transformator destinat să alimenteze un circuit la maximum 50V (asigură siguranţă de funcţionare la tensiune foarte

Διαβάστε περισσότερα

* K. toate K. circuitului. portile. Considerând această sumă pentru toate rezistoarele 2. = sl I K I K. toate rez. Pentru o bobină: U * toate I K K 1

* K. toate K. circuitului. portile. Considerând această sumă pentru toate rezistoarele 2. = sl I K I K. toate rez. Pentru o bobină: U * toate I K K 1 FNCȚ DE ENERGE Fie un n-port care conține numai elemente paive de circuit: rezitoare dipolare, condenatoare dipolare și bobine cuplate. Conform teoremei lui Tellegen n * = * toate toate laturile portile

Διαβάστε περισσότερα

Noțiuni termodinamice de bază

Noțiuni termodinamice de bază Noțiuni termodinamice de bază Alexandra Balan Andra Nistor Prof. Costin-Ionuț Dobrotă COLEGIUL NAȚIONAL DIMITRIE CANTEMIR ONEȘTI Septembrie, 2015 http://fizicaliceu.wikispaces.com Noțiuni termodinamice

Διαβάστε περισσότερα

4. Măsurarea tensiunilor şi a curenţilor electrici. Voltmetre electronice analogice

4. Măsurarea tensiunilor şi a curenţilor electrici. Voltmetre electronice analogice 4. Măsurarea tensiunilor şi a curenţilor electrici oltmetre electronice analogice oltmetre de curent continuu Ampl.c.c. x FTJ Protectie Atenuator calibrat Atenuatorul calibrat divizor rezistiv R in const.

Διαβάστε περισσότερα

a. 0,1; 0,1; 0,1; b. 1, ; 5, ; 8, ; c. 4,87; 6,15; 8,04; d. 7; 7; 7; e. 9,74; 12,30;1 6,08.

a. 0,1; 0,1; 0,1; b. 1, ; 5, ; 8, ; c. 4,87; 6,15; 8,04; d. 7; 7; 7; e. 9,74; 12,30;1 6,08. 1. În argentometrie, metoda Mohr: a. foloseşte ca indicator cromatul de potasiu, care formeazǎ la punctul de echivalenţă un precipitat colorat roşu-cărămiziu; b. foloseşte ca indicator fluoresceina, care

Διαβάστε περισσότερα

13. Grinzi cu zăbrele Metoda izolării nodurilor...1 Cuprins...1 Introducere Aspecte teoretice Aplicaţii rezolvate...

13. Grinzi cu zăbrele Metoda izolării nodurilor...1 Cuprins...1 Introducere Aspecte teoretice Aplicaţii rezolvate... SEMINAR GRINZI CU ZĂBRELE METODA IZOLĂRII NODURILOR CUPRINS. Grinzi cu zăbrele Metoda izolării nodurilor... Cuprins... Introducere..... Aspecte teoretice..... Aplicaţii rezolvate.... Grinzi cu zăbrele

Διαβάστε περισσότερα

2. Circuite logice 2.4. Decodoare. Multiplexoare. Copyright Paul GASNER

2. Circuite logice 2.4. Decodoare. Multiplexoare. Copyright Paul GASNER 2. Circuite logice 2.4. Decodoare. Multiplexoare Copyright Paul GASNER Definiţii Un decodor pe n bits are n intrări şi 2 n ieşiri; cele n intrări reprezintă un număr binar care determină în mod unic care

Διαβάστε περισσότερα

Examen AG. Student:... Grupa: ianuarie 2016

Examen AG. Student:... Grupa: ianuarie 2016 16-17 ianuarie 2016 Problema 1. Se consideră graful G = pk n (p, n N, p 2, n 3). Unul din vârfurile lui G se uneşte cu câte un vârf din fiecare graf complet care nu-l conţine, obţinându-se un graf conex

Διαβάστε περισσότερα

ENUNŢURI ŞI REZOLVĂRI 2013

ENUNŢURI ŞI REZOLVĂRI 2013 ENUNŢURI ŞI REZOLVĂRI 8. Un conductor de cupru ( ρ =,7 Ω m) are lungimea de m şi aria secţiunii transversale de mm. Rezistenţa conductorului este: a), Ω; b), Ω; c), 5Ω; d) 5, Ω; e) 7, 5 Ω; f) 4, 7 Ω. l

Διαβάστε περισσότερα

IV. CUADRIPOLI SI FILTRE ELECTRICE CAP. 13. CUADRIPOLI ELECTRICI

IV. CUADRIPOLI SI FILTRE ELECTRICE CAP. 13. CUADRIPOLI ELECTRICI V. POL S FLTE ELETE P. 3. POL ELET reviar a) Forma fundamentala a ecuatiilor cuadripolilor si parametrii fundamentali: Prima forma fundamentala: doua forma fundamentala: b) Parametrii fundamentali au urmatoarele

Διαβάστε περισσότερα

REDRESOARE MONOFAZATE CU FILTRU CAPACITIV

REDRESOARE MONOFAZATE CU FILTRU CAPACITIV REDRESOARE MONOFAZATE CU FILTRU CAPACITIV I. OBIECTIVE a) Stabilirea dependenţei dintre tipul redresorului (monoalternanţă, bialternanţă) şi forma tensiunii redresate. b) Determinarea efectelor modificării

Διαβάστε περισσότερα

8 Intervale de încredere

8 Intervale de încredere 8 Intervale de încredere În cursul anterior am determinat diverse estimări ˆ ale parametrului necunoscut al densităţii unei populaţii, folosind o selecţie 1 a acestei populaţii. În practică, valoarea calculată

Διαβάστε περισσότερα

SIGURANŢE CILINDRICE

SIGURANŢE CILINDRICE SIGURANŢE CILINDRICE SIGURANŢE CILINDRICE CH Curent nominal Caracteristici de declanşare 1-100A gg, am Aplicaţie: Siguranţele cilindrice reprezintă cea mai sigură protecţie a circuitelor electrice de control

Διαβάστε περισσότερα

Capitolul 30. Transmisii prin lant

Capitolul 30. Transmisii prin lant Capitolul 30 Transmisii prin lant T.30.1. Sa se precizeze domeniile de utilizare a transmisiilor prin lant. T.30.2. Sa se precizeze avantajele si dezavantajele transmisiilor prin lant. T.30.3. Realizati

Διαβάστε περισσότερα

Definiţia generală Cazul 1. Elipsa şi hiperbola Cercul Cazul 2. Parabola Reprezentari parametrice ale conicelor Tangente la conice

Definiţia generală Cazul 1. Elipsa şi hiperbola Cercul Cazul 2. Parabola Reprezentari parametrice ale conicelor Tangente la conice 1 Conice pe ecuaţii reduse 2 Conice pe ecuaţii reduse Definiţie Numim conica locul geometric al punctelor din plan pentru care raportul distantelor la un punct fix F şi la o dreaptă fixă (D) este o constantă

Διαβάστε περισσότερα