Pentru o mai bună înţelegere a procesului de integrare trebuie să se ia în consideraţie patru niveluri de structuri ambientale: - microsistemul care r

Transcript

1 Mariana Neacsu, sef serviciu, ANPCA Marcela Dumitras, director DGPDC Buzau In Conventia ONU cu privire la Drepturile Copilului, ratificata de Romania prin Legea nr. 18/1990, tara noastra isi asuma garantarea si promovarea drepturilor tuturor copiilor, asa cum sunt definite in Conventie si in conformitate cu principiile si normele enuntate de acestea, inclusiv in privinta copiilor cu dizabilitati. In strinsa legatura cu termenul de dizabilitate se afla principiul egalizarii sanselor. Recunoasterea drepturilor egale pentru toti oamenii,inclusiv copii, fara nici o discriminare, presupune ca nevoile fiecarui individ au importanta egala. Aceste nevoi trebuie sa stea la baza planurilor facute de societate si deci, egalizarea sanselor se refera la procesul prin care diversele sisteme ale societatii si mediului, ca, de pilda, serviciile, activitatile, informatiile, documentarea, sunt puse la dispozitia tuturor si, in particular, a persoanelor cu dizabilitati. Egalizarea sanselor trebuie inteleasa ca drept al persoanelor si copiilor cu dizabilitati de a ramane in comunitate si de a primi sprijinul necesar in cadrul structurilor obisnuite de educatie, sanatate, a serviciilor sociale si de incadrare in munca. Conventia cu privire la drepturile copilului include un articol specific asupra drepturilor copiilor cu dizabilitati (art. 23), in care accentul este pus pe participarea activa la comunitate, precum si pe cea mai deplin posibila integrare sociala ceea ce implica, evident, necesitatea evitarii si a reducerii institutionalizarii copiilor cu dizabilitati. In conformitate cu aceste orientari, s-a stabilit clar separarea celor doua tipuri de interventie, educationala si sociala. Asigurarea accesului efectiv la educatie al acestor copii este vital, cel putin din doua puncte de vedere. Mai intai, este vorba de, inerenta acordarii dreptului la educatie, valorizarea ca fiinta umana cu drepturi egale. In al doilea rand, este o forma efectiva de, a carui reusita este fundamentala pentru insertia sociala. Cercetarile stiintifice au demonstrat ca scoala speciala nu are efecte spectaculoase; persoanele instruite in scoala speciala nu realizeaza performante intelectuale mai mari, in comparatie cu cei din aceeasi categorie care frecventeaza scolile obisnuite; in schimb, sub aspectul invatarii sociale a carei importanta este tot mai accentuata in psihopedagogia moderna achizitiile copiilor care invata in scoli obisnuite sunt net superioare. Integrarea in comunitate a copiilor supusi riscului de marginalizare este un proces de debarasare de sindromul de deficienta, sindrom care, in final, conduce la dependenta copilului cu dizabilitati de altii, devenind tributar asistentei, indiferent de natura ei. Privita din acest unghi, singura solutie o constituie reducerea diferentelor, pentru ca acesti copii deosebiti sa urmeze o scoala obisnuita. Pornind de la identificarea acestei probleme, scoala trebuie sa-si extinda scopul si rolul obisnuite pentru a putea raspunde unei mai mari diversitati de copii. Este necesar ca invatamintul, in calitatea sa de prestator de servicii, sa se adapteze cerintelor copiilor, si nu invers. Tinta finala este sa se asigure ca toti copiii sa aiba acces la o educatie in cadrul comunitatii, educatie care sa fie adecvata, relevanta si eficienta. Institutia invatamantului trebuie sa recunoasca si sa reactioneze la diversele cerinte ale copiilor, sa armonizeze diferentele de stiluri de invatare, diferentele intre grade de reusita scolara, sa asigure o educatie de calitate pentru toti. Asumarea acestui punct de vedere a dus la numeroase restructurari din ultima perioada, in special in domeniul curricular, privind: programe analitice elaborate de o maniera in care sa raspunda la cerintele tuturor copiilo, in raport cu posibilitatile reale de invatare, de stilul si de ritmul fiecarui copil; tehnologii educationale individualizate, care sa eficientizeze procesul de invatare; organizarea invatarii pe principiile invatarii active, participative, de cooperare, de ajutor reciproc; valorizarea sociala a fiecarui copil, diferenta fiind respectata si valorificata. In pledoaria pentru integrarea sociala a copiilor cu dizabilitati, argumentul suprem il constituie beneficiile psihosociale ale incluziunii, care faciliteaza asumarea de roluri sociale proprii in comunitate, care se exprima fie prin valorizarea imaginii sociale a persoanei, fie prin cresterea competentelor in aceleasi medii ambiante. Dupa 1990, integrarea a devenit un principiu uman si social, care tinde spre realizarea educatiei pentru toti, ca raspuns la principiul mai general societate pentru tot,aflandu-se la baza tuturor demersurilor legislative, administrative si sociale intreprinse in cadrul sistemului de protectie a persoanelor defavorizate. Din nefericire, un singur ingredient lipseste : eforturilor tuturor actorilor implicati in acest proces. Integrarea socială desemnează procesele sociale de încadrare a oamenilor în sisteme sociale (de exemplu inserarea persoanelor individuale în grupuri şi a grupurilor într-un sistem social sau unificarea sistemelor sociale). În sens generic, integrarea este un proces de inserţie activă şi eficientă a individului în activităţile sociale, în grupurile sociale şi într-o accepţiune mai largă în viaţa socială. Pe ansamblu, acest proces se realizează prin diverse forme şi mijloace, cum ar fi: instruirea, educaţia şi serviciilor sociale. Integrarea socială a copiilor este indisolubil legată de procesul de socializare al acestora precum şi de diferitele forme de acţiune educativă la care participă. Transmiterea către copii a moştenirii culturale a colectivităţii din care fac parte (cunoştinţe, norme, valori) reprezintă premiza integrării sociale a viitorilor adulţi. Sistemul şcolar este un instrument de integrare socială a copiilor şi adolescenţilor în sistemul existent.

2 Pentru o mai bună înţelegere a procesului de integrare trebuie să se ia în consideraţie patru niveluri de structuri ambientale: - microsistemul care reprezintă interacţiunea dintre persoană şi mediul său retrâns apropiat; - mesosistemul ce semnifică interrelaţille dintre anturajele diverse ale persoanei, diferite de la o vârstă la alta prin şcoală, loc de muncă, grupul de prieteni etc; - exosistemul ce se referă la structurile sociale majore care influenţează individul de tipul mass mediei, reţelelor sociale, organizaţiilor; - macrosistemul care priveşte modelele instituţionale ale culturii sau subculturii şi totodată, sistemele economice, sociale, educaţionale, legale şi politice. În accepţia restrânsă, integrarea se defineşte doar sub aspectul unor domenii în care se petrece acţiunea. a) Integrarea şcolară se referă la adaptarea oricărui copil la cerinţele şcolare şi din păcate într-o foarte mică măsură în sens invers b) integrarea profesională precum şi calificarea postşcolarizare este o formă particulară a integrării care se bazează pe două strategii: - sprijinirea integrării a fiecărui individ având ca finalitate autonomia şi independenţa personală, socială, economică şi financiară; - stimularea agenţilor economici integratori; c) integrarea socială şi/sau societală care presupune integrarea copilului sau a persoanei la diversele forme de viaţă comunitară cu asumarea de roluri şi stabilirea de relaţii sociale în grupul social în care trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea social utilă. Referitor la integrarea socială a persoanelor cu handicap aceasta se poate defini prin relaţia stabilită între persoanelor cu handicap şi societate la diferite niveluri: - integrarea fizică permite persoanelor cu cerinţe speciale satisfacerea nevoilor de bază ale existenţei lor, adică asigurarea unui spaţiu de locuit în zone reyidenţiale, organizarea claselor şi grupelor în şcoli obişnuite, profesionalizarea în domenii diverse, locuri de muncă (în sistem protejat ) etc, - integrarea funcţională are în vederea posibilitatea accesului persoanelor cu cerinţe speciale la utilizarea tuturor facilităţilor şi serviciilor oferite de mediul social/comunitate pentru asigurarea unui minimum de confort (de exemplu: folosirea mijloacelor de transport în comun, facilităţi privind accesul stradal sau în diferite instituţii publice etc.), - integrarea personală este legată de deyvoltarea relaţiilor de interacţiune cu persoanele semnificative, în diferite perioade ale vieţii. Aici sunt incluse diverse categorii de realţii, în funcţie de vârsta subiectului pentru un copil relaţiile cu părinţii, rudele, prietenii; pentru un adult relaţiile cu soţul/soţia, prietenii, copiii, rudele, etc. Integrarea cât mai eficientă presupune existenţa unor anumite condiţii, pentru un copil relaţii cât mai apropiate cu familia, iar pentru un adult, asigurarea unei existenţe demne, cu relaţii diverse în cadrul grupurilor sociale din comuitate; - integrarea socială se referă la ansamblul relaţiilor sociale stabilite între persoanele cu cerinţe speciale şi ceilalţi membri ai comunităţii (vecini, colegi de serviciu, oameni de pe stradă, funcţionari publici etc.), la reţelele sociale din care face parte persoane respectivă. Aceste relaţii sunt influenţate de ansamblul manierelor de interacţiune dintre oameniii normali şi cei cu cerinţe speciale; - integrarea în societate/societală se referă la asigurarea de drepturi egale şi respectarea autodeterminării persoanei cu cerinţe speciale precum şi la asumarea de către aceasta a unor responsabilităţi - roluri sociale, exercitarea unor influenţe asupra partenerilor, acceptarea deplină de către ceilalţi membri ai comunităţii, existenţa unui sentiment de încredere în sine şi în ceilalţi precum şi de participare deplină la comunitate; - integrarea organizaţională se referă la structurile organizaţionale care sprijină integrarea. Între aceste aspecte/nivele de integrare există relaţii de interdependenţă. Ele formează un continuu integrator, care presupune amplificarea sferelor de cuprindere, de la integrarea fizică la cea societală, ultima incluzându-le pe celelalte. Dacă integrarea fizică este cel mai uşor realizabilă, cea funcţională se realizează într-o măsură mai mică în practică; în timp ce integrarea socială şi cea societală se ating destul de greu, chiar şi la persoanele fără deficienţe evidente. Integrarea şcolară desemnează un proces de adaptare a copilului la cerinţele şcolii pe care o urmează, de stabilire a unor raporturi afective pozitive cu membrii grupului ăcolar (clasa) şi de desfăşurare cu succes a prestaţiilor şcolare. Asimilarea de către copil a statusului de elev este rezultatul unor modificări interne în echilibrul dintre anumite dominante de personalitate cu consecinţe în planul conduitei sale. Integrarea şcolară exprimă: - atitudinea favorabilă a elevului faţă de şcoala pe care o frecventează: - condiţia psihică în care acţiunile instructiv-educative devin accesibile copilului; - consolidarea unei motivaţii puternice care susţine efortul copilului în munca de învăţare; - situaţia în care copilul sau tânărul poate fi considerat un colaborator la acţiunile desfăşurate pentru educaţia sa; - corespondenţa totală între solicitările formulate de şcoală şi posibilităţile copilului de a le rezolva;

3 - existenţa unor randamente la învăţătură şi în plan comportamental considerate normale prin raportarea la posibilităţile copilului sau la cerinţele şcolare. Integrarea şcolară a copiilor cu cerinţe speciale în învăţământul de masă presupune: - a educa copiii cu cerinţe speciale în şcoli obişnuite, alături de copiii normali; - a asigura servicii de specialitate (recuperare, terapie educaţională, consiliere şcolară, asistenţă medicală şi socială etc) în şcoala respectivă; - a acorda sprijinul necesar personalului didactic şi managerilor şcolii în procesul de proiectare şi aplicare a programelor de integrare; - a permite accesul efectiv al copiilor cu cerinţe speciale la programul şi resursele şcolii obişnuite (bibliotecă, terenuri de sport etc); - a încuraja relaţiile de prietenie şi comunicarea între toţi copiii din clasă/şcoală; - a educa şi ajuta toţi copiii pentru înţelegerea şi acceptarea diferenţelor dintre ei; - a ţine cont de problemele şi opiniile părinţilor, încurajându-i să se implice în viaţa şcolii; - a asigura programe de sprijin individualizate pentru copiii cu cerinţe speciale; - a accepta schimbări în organizarea şi dezvoltarea activităţilor instructiv-educative din şcoală. Problematica dificultăţilor de integrare socială şi a segregării reprezintă domeniul predilect de acţiune ale activităţilor de asistenţă socială precum şi o preocupare majoră a sistemului de învăţământ. Succesul integrării sociale a copiilor reprezintă rezultatul efortului socializator al familiei, al influenţelor educative extra-familiale în care sistemul şcolar are un rol determinant. Integrarea socio-profesională a adulţilor în devenire este rezultatul tuturor acestor factori şi se manifestă prin câştigarea independenţei economice şi asumarea unor roluri-statusuri active în procesul de participare la viaţa socială. E ţ ţ ţ Asistenţa socială reprezintă un ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor şi comunităţilor cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care nu au posibilitatea de a realiza prin mijloacele şi eforturi proprii un mod normal, decent de viaţă. Activitatea asistenţială are două dimensiuni principale: - dimensiunea economică vizează alocarea unor resurse materiale şi financiare persoanelor care, pentru o perioadă limitată, nu pot duce o viaţă auto-suficientă; respectivele persoane nu au, în acest caz, venituri suficiente rezultate din activităţile proprii sau din prestaţiile sistemului de asigurări sociale (spre exemplu săracii, copiii aflaţi în dificultate, deficienţii, bătrânii fără susţinere familială şi fără pensii, persoanele afectate de calamităţi naturale şi care nu sunt protejate prin contracte private de asigurări); - dimensiunea propriu-zis socială şi psiho-socială vizează procesele de integrare şi reintegrare socială în sens larg (în plan profesional, cultural, normativ, în asistenţa dependenţilor de droguri şi alcool, în resocializarea delincvenţilor, rezolvarea problemelor de cuplu, protecţia persoanelor victime ale abuyului fizic, sexual şi psihic, rezolvarea conflictelor intra şi inter-grupale). Practica asistenţei sociale constă în aplicarea şi utilizarea unor valori, principii şi metode specifice pentru atingerea următoarelor scopuri: - sprijinirea oamenilor în obţinerea de resurse şi servicii; - consilierea şi sprijinirea psihologică a indivizilor şi microgrupurilor; - implementarea sau îmbunătăţirea unor servicii la nivel comunitar; - participarea la elaborarea şi promovarea legislaţiei sociale. Scopul activităţilor şi serviciilor de asistenţă socială îl reprezintă reconstruirea capacităţilor adaptative ale persoanelor aflate în dificultate, recâştigarea autonomiei/independenţei personale de către acestea, precum şi asigurarea unei integrări sociale optime. Practica asistenţei sociale a copiilor aflaţi în dificultate/situaţii de risc, cu nevoi speciale are specificul său şi este centrată asupra a două aspecte; - asistenţa acordată copilului copilului bazată pe o atentă evaluare a nevoilor sale de dezvoltare; - asistenţa acordată familiei pentru a depăşi situaţiile de criză pe care le traversează, pentru a-şi asuma pe deplin rolurile parentale şi pentru a dezvolta o capacitate parentală care să permită menţinerea copilului în familie sau reintegrarea acestuia în cazul în care faţă de acesta s-a luat o măsură de protecţie. Reforma sistemului de asistenţă socială pentru copiii aflaţi în dificulatate a început prin schimbarea cadrului legislativ prin apariţia Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.26/1997 aprobată prin Legea nr.108/1998 care defineşte măsurile de protecţie care pot fi instituite pentru un copil în dificultate: - încredinţarea copilului unei familii, unei persoane sau unui organism privat autorizat; - încredinţarea copilului în vederea adopţiei; - încredinţarea provizorie a copilului către serviciul public specializat;

4 - plasamentul copilului la o famiie sau la o persoană; - plasamentul copilului la serviciul public specializat sau la un organism privat autorizat; - plasamentul copilului într-o familie asistată Totodată, noţiunea de copil aflat în dificultate este definită ca acel copil a cărei integritate fizică sau morală este periclitată (art.1, alin.1). Art.3 alin.2 precizează că orice copil care, temporar sau definitiv, este lipsit de mediul său familial sau care, în propriul său interes superior, nu poate fi lăsat în acest mediu, are dreptul la protecţie şi la un ajutor special din partea colectivităţii locale. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.25/1997 aprobată prin Legea nr.87/1998 cu privire la adopţie stabileşte cadrul legal al adopţiei ca măsură specială de protecţie a drepturilor copilului. Hotărârea Guvernului nr.117/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice şi a măsurilor tranzitorii de aplicare a prevederilor O.U.G. nr.26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate precum şi a Metodologiei de coordonare a activităţilor de protecţie ăi de promovare a drepturilor copilului la nivel naţional a stabilit atribuţiile noilor servicii publice specializate pentru protecţia copilului precum (direcţiile pentru protecţia drepturilor copilului) şi a comisiilor pentru protecţia copilului organe de specialitate ale consiliilor judeţene/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti cu activitate decizională în materia protecţiei copilului aflat în dificultate şi a protecţiei drepturilor copilului prin adopţie. Una dintre cele mai importante prevederi ale acestui act normativ se regăseşte în metodologia de coordonare a activităţilor de protecţie şi de promovare a drepturilor copilului, art.4, în care se precizează responsabilitatea administraţiei locale de a organiza servicii publice de specialitate, de sprijin şi asistenţă pentru prevenirea situaţiilor ce pun în pericol securitatea şi dezvoltarea copilului: - centre maternale; - centre de îngrijire de zi; - centre de consiliere şi sprijin părinţi; - servicii de monitorizare, asistenţă şi sprijin al femeii gravide predispuse să îşi abandoneze copilul; - centre de îngrijire şi recuperarea de zi pentru copilul cu handicap; - centre de pregătire şi sprijinire a reintegrării şi integrării copilului în familie; - centre de asistenţă şi sprijin pentru readaptarea psihologică a copilului cu probleme psihosociale; - servicii de orientare, supraveghere îi sprijinire a reintegrării sociale a copilului delincvent; - servicii de asistenţă a copilului pentru asigurarea dreptului său la exprimarea liberă a opiniei; - orice alte servicii care să conducă la bunăstarea copilului alături de părinţii săi. Toate aceste servicii sunt destinate copiilor şi familiilor aflaţi în situaţii de risc, asigurând prevenirea instituţionalizării copiilor, sprijin în vederea reintegrării sociofamiliale a copiilor pentru care s-au instituit măsuri de protecţie şi protecţia dreturilor copilului. Prin Hotărârea de Guvern nr.217/1998 cu privire la condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului maternal profesionist în sistemul de protecţie a copilului a fost introdusă o nouă ocupaţie asistentul maternal profesionist persoana care asigură prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său creşterea, îngrijirea şi educarea necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare. Actul normativ a avut ca rezultat crearea unor reţele mari de asistenţi maternali la nivelul fiecărui judeţ/sector, asigurarea unui mediu familial adecvat unui număr mare de copii precum şi accelerarea procesului de dezionstituţionalizare şi de restructurare a marilor centre de plasament. Prin Hotărârea de Guvern nr.261/2000 pentru reorganizarea instituţiilor, secţiilor de spital şi a celorlalte unităţi de protecţie specială a copilului în cadrul serviciilor publice specializate din subordinea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti au fost preluate de către direcţiile pentru protecţia copilului următoarele instituţii: - instituţii de protecţie specială a persoanelor cu handicap care asigurau îngrijirea, asistenţa, recuperarea sau, după caz, reabilitarea copiilor cu handicap; - unităţile sau secţiile de spital cu profil de recuperare distrofici, recuperare şi reabilitare neuropsihomotorie sau pentru copii bolnav HIV/SIDA; - unităţile care îngrijesc copii în regim rezidenţial şi care funcţionează în cadrul unităţilor de învăţământ special. Prin acest act normativ direcţiile pentru protecţia copilului au preluat problematica copiilor cu nevoi speciale instituţionalizaţi. Până în decembrie 2001 de situaţia copiilor cu nevoi speciale se ocupau trei comisii cu activitate decizională: - Comisia pentru protecţia copilului hotăra asupra măsurilor de protecţie; - Comisia de expertiză complexă pentru învăţământul special realiza orientarea şcolară şi prfesională a copiilor cu nevoi speciale; - Comisia de expertiză medicală a copiilor cu handicap constituită în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap realizau încadrarea în grade de handicap a acestora precum şi a programelor individuale de recuperare şi integrare socială.

5 Prin Hotărârea de Guvern nr.1205/2001 comisiile pentru protecţia copilului au preluat atribuţiile celorlalte două comisii, realizând încadrarea într-un grad de handicap şi a planurilor de servicii personalizate precum şi orientarea şcoalară şi profesională a copiilor cu nevoi speciale. EDUCATIA COPILULUI CU CERINTE SPECIALE -UN CADRU JURIDIC AXAT PE INTEGRARE E Asigurarea si respectarea drepturilor copiilor si plasarea acestora într-o zona de interes special constituie o prioritate nationala. Totodata, în conditiile în care România se afla într-un complex si amplu proces de aderare la U.E., se impune respectarea criteriilor politice de la Copenhaga privind respectarea drepturilor omului, în mod particular în ceea ce priveste drepturile copilului. Protectia copilului presupune realizarea unui echilibru între trei componente esentiale: copilul, familia si societatea. Asigurarea acestui echilibru este o responsabilitate fundamentala a statului. La art. 3 din Conventia cu privire la drepturile copilului, ratificata de România prin Legea nr. 18/1990 se subliniaza ca în toate deciziile care privesc copiii, întreprinse de institutiile de asistenta sociala publice sau private, de instantele judecatoresti, autoritatile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala. Statul se obliga sa asigure copilului protectia si îngrijirea necesare în vederea asigurarii bunastarii sale, tinând seama de drepturile si obligatiile parintilor sai, ale tutorilor, ale reprezentantilor sai legali sau ale altor persoane carora acesta le-a fost încredintat în mod legal si, în acest scop, va lua toate masurile legislative si administrative corespunzatoare. Totodata potrivit art. 11 alin. 1 din Constitutie Statul român se obliga sa îndeplineasca întocmai si cu buna credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar art. 20 (2) din legea fundamentala consacra prioritatea reglementarilor internationale în cazul în care exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte si legile interne, art. 16 (1) instituind principiul egalitatii cetatenilor în fata legilor si a autoritatilor, fara privilegii si fara discriminari. Nu trebuie uitate nici dispozitiile Legii învatamântului nr. 84/ 1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, unde se stipuleaza ca cetatenii României au drepturi egale de acces la toate nivelurile si formele de învatamânt, indiferent de conditia sociala si materiala, de sex, rasa, nationalitate, apartenenta politica sau religioasa (art. 5 (1)), ca sistemul national de învatamânt are caracter deschis (art.16 (1)), ca învatamântul special se organizeaza pentru prescolarii si elevii cu deficiente mintale, fizice, senzoriale, de limbaj, socio-afective si de comportament sau cu deficiente asociate, în scopul instruirii si educarii, al recuperarii si integrarii lor sociale, integrarea scolara a copiilor cu cerinte educative speciale urmând a se realiza prin unitati de învatamânt special, în grupe si clase speciale din unitati prescolare si scolare obisnuite sau în unitati de învatamânt obisnuite, inclusiv în unitati cu predare în limbile minoritatilor nationale (art. 41). Având în vedere dispozitiile constitutionale si legale mentionate mai sus, precum si faptul ca România a ratificat documentele internationale privind respectarea si apararea drepturilor copilului (inclusiv cel deficient sau cu cerinte educative speciale), era necesar ca, în învatamântul special românesc sa se puna din ce în ce mai mult accentul pe principiile si obiectivele stipulate în Declaratia de la Salamanca, Regulile standard privind cerintele educative speciale si Declaratia pentru apararea drepturilor copiilor, cum ar fi: Integrarea copilului/ elevului deficient în scoala/ societate; Accesul elevului deficient la orice forma de educatie; Egalizarea sanselor pentru toti copiii. În aplicarea normelor europene privind respectarea si apararea drepturilor copilului deficient, pentru eficientizarea utilizarii resurselor, pentru a se realiza o mai buna colaborare cu organizatii si organisme internationale si organizatiile neguvernamentale, Ministerul Educatiei si Cercetarii a stabilit începând din anul 1999 câteva directii de organizare si structurare a sistemului de învatamânt special. Din 1999 a început procesul de integrare a elevilor deficienti în învatamântul obisnuit, pentru ca astfel sa fie respectat dreptul copilului deficient/ cu cerinte educative speciale la orice forma de educatie precum si la sanse egale cu elevii normali. In conformitate cu Programul aprobat la Suceava in 5-6 mai 1999, de la 1 septembrie 1999, 12 judete au fost incluse în actiunea de integrare individuala sau de grup a elevilor deficienti, urmând ca din anul scolar aceasta forma de integrare sa se generalizeze la nivel national. Programul demarat în 1999 s-a bazat pe experienta acumulata în urma derularii în perioada a unui program pilot de promovare a educatiei integrate, program pilot la care au participat Timisul, Clujul si Bucurestiul. Întrucât, asa cum am aratat mai sus, procesul de integrare a copiilor cu cerinte educative speciale va continua, consideram ca se impune având în vedere obiectivele pe care si le propune acest Proiect pilot de informare, sensibilizare si pregatire a scolii si comunitatii realizat, în colaborare de CRIPS, RENINCO si FSLI -, sa facem o scurta trecere în revista a reglementarilor emise de Ministerul Educatiei si Cercetarii în ceea ce priveste organizarea învatamântului special. Aceasta trecere în revista a actelor emise de minister în acest domeniu, în ordinea emiterii, consideram ca va fi de un real folos cadrelor didactice din învatamântul de masa si conducerilor unitatii de învatamânt, pentru întelegerea exacta a importantei pe care o are pentru societatea româneasca în ansamblul ei procesul de integrare a copiilor cu cerinte educative speciale, pentru a întelege complexitatea acestui proces a carui finalitate este asigurarea efectiva a unei egalitati de sansa si tratament tuturor copiilor.

6 Astfel; În anul 1999 a fost emis: OMEN nr. 4378/ privind unele masuri de organizare a învatamântului special. Prin acest ordin sunt stabilite masuri de organizare cu efect pe termen scurt dar si masuri de organizare pe termen lung. integrarea elevilor din scolile speciale cu diagnostic gresit/progrese de învatare si recuperare evidente în învatamântul obisnuit, copii care vor locui în familie; copiii nu vor fi înscrisi în clasa I-scoala speciala daca nu au o deficienta reala, stabilita. Celor cu diagnostic probabil, comisia de expertiza complexa le va recomanda curriculumul scolii obisnuite; din anul scolar se generalizeaza la nivel national actiunea de integrare individuala sau de grup a elevilor deficienti; învatamântul special va cuprinde forme si structuri cât mai apropiate de cele ale învatamântului obisnuit: liceele speciale, scolile profesionale, scolile de ucenici si scolile generale pentru deficienti senzoriali si motori utilizeaza curriculumul scolii obisnuite si nomenclatorul de meserii; din punct de vedere al managementului, structurii anului scolar, al sistemului de evaluare, unitatile de învatamânt special se organizeaza ca cele obisnuite; reorganizarea grupelor/claselor de elevi pentru activitatile de dupa-amiaza din scoala si din internat; scolile speciale au obligatia sa-si organizeze clasele cât mai omogen, dupa tipul de deficienta si dupa numarul de elevi existent; în vederea eliminarii institutionalizarii unor elevi deficienti, ministerul faciliteaza organizarea unor noi forme de scolarizare a elevului deficient: învatamânt la distanta, fara frecventa, comasat, seral sau particular; copiii sau elevii deficienti care provin din centrele de plasament îsi vor desfasura activitatile scolare si cele de terapie specifica în scoala speciala sau în cea obisnuita (în functie de tipul deficientei), celelalte activitati (cazare, masa, terapii de socializare, de integrare sociala, de pregatire pentru viata de familie desfasurânduse în centrul de plasament si fiind asigurate de centru; elevii care au domiciliul în localitatea în care este situata scoala speciala vor fi luati în familie în fiecare seara. u E υmec si inspectoratele scolare vor declansa procesul de educare a parintilor de a-si lua copiii în familie de vineri dupa amiaza pâna luni dimineata pentru socializare, integrare, comunicare si eliminarea deficitului de afectivitate; υalternativele educationale- pentru învatamântul special cât si cele pentru învatamântul obisnuit sunt o sansa pentru integrarea elevului deficient; υtinerea copilului deficient cât mai mult în mediul familial natural, firesc, cu program de interventie pedagogica de la vârsta timpurie si la/în gradinita sau scolile obisnuite; υ ministerul împreuna cu UNICEF continua programul de pregatire a cadrelor didactice care lucreaza la clasele incluzive. E 厇E 厇 厇E 厇E 厇 厇E 厇 厇 E E 厇E 厇 厇 厇 厇 厇E E 厇 厇 厇 厇E 厇 厇 厇 厇 厇 厇 厇 厇 E I. ARGUMENTE: Învatamântul special este un subsistem al învatamântului românesc, o parte a învatamântului public care contribuie la realizarea obiectivelor, principiilor, criteriilor si finalitatilor reformei învatamântului înlocuirea sintagmei învatamânt special cu educatie speciala si sintagmei copil/elev deficient cu copil/elev cu dificultati de dezvoltare sau de învatare Conceptul EDUCATIE SPECIALA are doua sensuri: SENS RESTRANS: un mod de educatie special, respectiv un mod de educatie specializata pentru persoanele cu deficiente; SENS LARG: un anumit tip de educatie adaptata si destinata persoanelor care nu reusesc singure (fara ajutor) sa atinga un nivel de educatie corespunzator vârstei si cerintelor societatii. Conceptul copii cu cerinte educationale speciale permite includerea în aceasta categorie a tuturor copiilor care întâmpina dificultati de învatare si/sau dezvoltare, cuprinsi în sistemul de învatamânt

7 Conferinta mondiala asupra educatiei pentru persoanele cu cerinte speciale de la Salamanca a condus la un nou cadru conceptual, dar mai ales de actiune, în vederea atingerii obiectivului-educatie PENTRU TOTI- respectiv, la sintagma educatie/ scoala incluziva care implica reforma scolii si societatii, care sa raspunda nevoilor si aspiratiilor tuturor copiilor, deci si celor cu nevoi educative speciale. Scoala publica trebuie sa permita incluziunea în sistemul de învatamânt general a cât mai multor copii cu cerinte educative speciale Actiunea de acordare a unei sanse reale pentru copilul cu dificultati în învatare/dezvoltare în scoala publica a început în anul scolar când au avut loc doua activitati de pregatire a integrarii/incluziunii: A: Rediagnosticarea tuturor copiilor/elevilor din gradinite (normale si speciale) si din clasele I-IV din întregul învatamânt special si B: Dezbaterea întregii problematici rezultata din actiunea de rediagnosticare, coroborata cu experienta în integrarea acestor copii prezentata de inspectorii scolari pentru învatamântul special din toate judetele A. Rediagnosticarea copiilor/ elevilor din gradinite (normale si speciale) si din clasele I-IV din întreg învatamântul special a avut ca scop: Depistarea copiilor cu deficiente usoare/moderate în vederea pregatirii si sustinerii debutului scolar în scoala publica sau trecerea lor din scoala speciala în cea publica; Operarea unitara, la nivel national, cu instrumentele de evaluare si coroborarea diagnosticelor medical, psihologic, educational, social, comportamental, material, în vederea stabilirii corecte si obiective a diagnosticului general în functie de care se stabilesc: forma de scolarizare, tipul de scoala, tipul de curriculum pe care sa-l parcurga elevul, programul de sprijin, programul de interventie personalizata ( ) B. Dezbaterea problematicii rezultata din actiunea de rediagnosticare coroborata cu experienta în integrarea copiilor deficienti. Programul national are 3 directii fundamentale: Acordarea de sanse egale în educatie, în scoala publica tuturor copiilor de vârsta scolara, indiferent de posibilitatile lor de învatare, de participare, de dezvoltare. Pregatirea scolii publice (managerul scolii - parintii copiilor) în vederea acceptarii copiilor/elevilor deficienti în clasele ei astfel încât scoala publica sa devina o scoala incluziva. Crearea conditiilor optime de dezvoltare fizica, intelectuala, psihica, comportamentala, atitudinala a copiilor deficienti în comunitate prin: asistenta psihopedagogica de specialitate în scoala publica; asistenta de specialitate în familie; servicii sociale specializate acordate copilului si familiei din partea autoritatilor legale. II. MODERNIZAREA SI FLEXIBILIZAREA CADRULUI LEGISLATIV ÎN DOMENIU: Elaborarea Regulamentului de functionare a centrelor logopedice interscolare si a Regulamentului de functionare a învatamântului profesional special; Stabilirea continutului activitatii profesorului de sprijin/itinerant (responsabilitate, atributii, colaborari, parteneriate ale acestuia, în vederea încadrarii si normarii lui) înfiintarea si functionarea în cadrul scolilor speciale a 厇 în cadrul celor doua arii curriculare fundamentale (limba si comuniare; matematica si stiinte) pentru parintii copiilor din scolile publice, parintii copiilor cu deficiente, personalul didactic din scolile publice, personalul care se ocupa de îngrijirea si ocrotirea copiilor cu deficiente grave; crearea de facilitati privind organizarea, structura si efectivul claselor incluzive, precum si aprobarea unor drepturi cadrelor didactice care functioneaza la aceste clase; elaborarea Regulamentului de organizare si functionare a parteneriatului dintre scoala publica incluziva si asociatiile, organizatiile neguvernamentale interesate de domeniul educatiei speciale; propuneri de reconsiderare a unor acte legislative privind normarea, încadrarea si organizarea învatamântului special, acte care sa fie în concordanta cu ultimele evolutii în domeniul educatiei si protectiei copilului cu nevoi educative speciale propuneri de îmbunatatire a unor acte normative. III. STRUCTURA FLEXIBILA SI NOI FORME DE ORGANIZARE A ÎNVATAMÂNTULUI SPECIAL Întrucât structura învatamântului special este în curs de transformare, organizarea acestuia va îmbraca noi forme care sa permita deschiderea mai ampla, mai eficienta a scolii speciale catre scoala publica. În acest scop, Programul National are în vedere realizarea urmatoarelor obiective: începând cu anul scolar pentru optimizarea procesului de învatare, reabilitare, compensare, recuperare, integrare s-a generalizat, la nivel national, omogenizarea claselor speciale la ciclul I-IV în functie de numarul de elevi deficienti. Astfel într-o scoala speciala vor fi urmatoarele structuri/ clase: clase speciale ce vor cuprinde elevi cu deficiente moderate sau severe; clase speciale pentru elevi cu deficiente severe, profunde sau asociate, din care una este dominanta; grupe pentru copiii care nu pot sa depaseasca stadiul socializarii, al recuperarii fizice si socioafective. Copiii/elevii din cls.i-iv cu deficiente usoare, dificultati de învatare/dezvoltare ramân în familie si sunt scolarizati în învatamântul obisnuit- scoala asigurându-le asistenta psihopedagogica si de specialitate;

8 Din anul scolar functioneaza noi forme de scolarizare a copilului/elevului deficient care ramâne în familie: scolarizarea cu frecventa redusa(cls.i-ix), scolarizarea la învatamântul seral-profesional+liceal, învatamântul comasat-profesional, s.a. Structura Învatamântul special integrat se va îmbogati în componenta si se va diversifica în continut. va cuprinde: centre logopedice interscolare, clasele incluzive, scolile incluzive, cabinete de psihodiagnoza, cabinete de orientare scolara si profesionala, cabinete psihologice scolare, centre/cabinete de asistenta psihopedagogica. activitatilor acestor unitati va consta, în ceea ce priveste copiii cu nevoi educative speciale, în: Depistarea, diagnosticarea si evaluarea tipului si gradului de deficienta; Stabilirea formei de scolarizare si tipul de scoala; Recomandarea curriculum-ului potrivit; Elaborarea si aplicarea masurilor de sprijin necesare dezvoltarii copilului cu nevoi educative speciale; Elaborarea si urmarirea aplicarii programului de interventie personalizata; Începând cu anul scolar , toti elevii deficienti din clasele I-XII, care frecventeaza o scoala speciala în localitatea de domiciliu a parintilor, vor fi luati zilnic acasa dupa terminarea programului scolar; În internatele scolare vor ramâne numai copiii/elevii care prezinta greutati si dificultati de autonomie personala, locomotorii, neuromotorii; psihometrice; de adaptare si de deplasare spatio-temporala; severe, profunde, asociate; cu dubla deficienta; care nu au însotitor; va continua reorganizarea retelei învatamântului special prin unificarea unor unitati speciale, atât datorita scaderii numarului de elvi înscrisi în aceste scoli, cât si datorita lipsei specialistilor. IV. CURRICULUM NATIONAL SI MANAGEMENT EFICIENT OBIECTIVUL: apropierea continutului învatamântului special de cel al învatamântului public pâna la identificarea în ceea ce priveste: obiectivele, strategiile, structura si finalitatea educatiei: OMEN 4323/1998 privind aprobarea planului cadru pentru învatamântul special- asemanari : exista trunchiul comun, optionale, arii curriculare, plaje orare care uneori coincid cu cele din învatamântul obisnuit; OMEN 3196/1999 privind aprobarea planului cadru pentru scolile profesionale speciale: liceele speciale, clasele liceale speciale si elevii deficienti integrati individual/în grupuri de 2-3 elevi în învatamântul public sa parcurga curriculum-ul scolii obisnuite; OMEN 4229/1999 privind utilizarea programelor de terapii specifice pentru toti elevii deficienti, indiferent de scoala pe care o frecventeaza. Programele scolare pentru învatamântul special au fost revizuite si descongestionate dupa criteriile si continuturile impuse la scoala obisnuita; Utilizarea mai multor tipuri de curriculum în functie de tipul de deficienta: curriculum national pentru învatamântul public; curriculum national pentru învatamântul public, partial adaptat; curriculum national pentru învatamântul public adaptat; curriculum national pentru învatamântul special; curriculum pentru elevii cu deficiente grave, profunde, asociate. Elaborarea noilor programe scolare la toate clasele; Optionalele urmeaza acelasi demers metodic si psihopedagogic ca în învatamântul public. Noile programe scolare vor fi aplicate, în anul scolar , obligatoriu la cls.i-iv si optional la cls.v-viii, iar din anul scolar se vor aplica obligatoriu pentru tot învatamântul special scolile speciale, scolile incluzive si scolile publice beneficiaza de acelasi tip de management educational; elevii deficienti care parcurg curriculumul scolii publice sunt sprijiniti prin asistenta psihopedagogica si de specialitate, terapii de recuperare si compensare, orientare scolara si profesionala acordate de profesorul itinerant si de sprijin, de specialisti din centrul de resurse si de cadrele didactice din scoala incluziva; aplicarea unui curriculum adaptat pentru alternativele educationale; continuarea sustinerii examenelor de Capacitate si Bacalaureat în conditii normale, la nivel national. CONTINUTUL ACTIVITATILOR PRIVIND EDUCATIA INTEGRATA conform Programului National privind educatia si integrarea copilului : 1. integrarea copiilor/elevilor în învatamântul public si pastrarea lor în familia naturala; 2. integrarea copiilor cu deficiente asociate, grave, severe sau profunde din caminele-spital sau din familie, nescolarizati pâna în prezent, în scolile speciale, cu mentinerea lor, acolo unde este posibil, în familie. Actiuni care sunt avute în vedere: Extinderea obligativitatii debutului scolar al tuturor copiilor în scoala publica; Pe masura ce actiunea de integrare avanseaza, se va trece la transformarea unor catedre didactice de psihopedagogie speciala din scolile speciale în posturi de profesor de sprijin/itinerant, astfel: în anul scolar fiecare judet va transforma cel putin 2 catedre; în cele 12 judete implicate în procesul de integrare se vor norma 3-5 posturi de acest tip începând cu anul scolar o sa creasca numarul profesorilor itineranti, în functie de progresul actiunii de integrare;

9 scolile speciale vor colabora cu scolile publice din apropiere prin desfasurarea, în comun, a unor activitati de scolarizare, terapie optionala, activitatile se vor diversifica, permanentiza si multiplica în functie de eficienta lor; schimbarea obiectivelor scolilor speciale si transformarea lor dintr-o institutie de ocrotire, protectie si ajutorare în centre de documentare si informare în domeniul educatiei integrate; se deruleaza Programul national de pregatire a comunitatii pentru a-i accepta pe elevii deficienti PARTENERIATE SI ALTERNATIVE EDUCATIONALE: Colaborarea cu asociatii si ONG-uri, cu organizatii internationale, colaborari cu scoli straine, Parteneriat: scoala publica- scoala speciala; copil deficient-copil normal;copil deficient- comunitatea locala; parinti copii deficienti-parinti copii normali; scoala incluziva-comunitate locala; parteneriat între factorii educationali si serviciile specializate în domeniul protectiei special- care este esential în actiunea de integrare în comunitate si învatamântul public. ALTERNATIVE EDUCATIONALE: centre de zi, centre de educatie, centre de recuperare, centre de pedagogie curativanu fac instructie sau educatiei în sens real, asigura recuperarea în plan medical, fizic, social, afectiv, comportamental, activitati de chinetoterapie si cultura fizica medicala. Programul National prevede ca, pâna în 2003 fiecare judet sa dispuna de cel putin 2 tipuri de alternative educationale care sa colaboreze eficient cu scoala speciala si cu cea publica. 厇 厇 厇E E 厇 厇 E 厇 厇 厇E E Garantarea(asigurarea) unei participari totale si active în viata comunitatii a tinerilor si adultilor deficienti, actuali elevi; Asistarea permanenta si continua a acestora spre a-i conduce catre o viata independenta, în acord cu propriile dorinte, aspiratii si capacitati de realizare; Înlaturarea cauzelor deficientelor, prevenirea agravarii acestora si diminuarea consecintelor suportate de copil; evitarea sau eliminarea oricaror forme de discriminare asupra persoanelor cu asemenea deficiente sau handicapuri. 厇 E 厇 厇 厇E E : 1. Scolile trebuie sa includa în procesul de învatamânt toti copii, indiferent de conditiile fizice, intelectuale, lingvistice sau de alta natura. 2. Educatia speciala încorporeaza principiile unei pedagogii sanatoase de pe urma careia toti copiii vor avea de câstigat.aceasta pedagogie accepta faptul ca diferentele dintre oameni sunt majore si ca învatamântul trebuie adaptat la cerintele copilului si nu copilul trebuie sa se adapteze la cerinte prefabricate. O pedagogie centrata asupra copilului este benefica pentru toti cei care studiaza în conditii cât mai normale 3. Integrarea copiilor si tinerilor cu deficiente/cu cerinte speciale în domeniul educatiei se obtine eficient prin participarea la procesul de învatamânt în cadrul scolilor obisnuite care deservesc toti membrii societatii. În acest context, cei care au nevoi de educatie speciala pot realiza un progres educational deplin si se pot bucura de avantajele integrarii sociale. 4. În scoala obisnuita toti copiii trebuie sa învete împreuna. Scoala obisnuita(incluziva) trebuie sa recunoasca si sa reactioneze la diversele cerinte ale elevilor, armonizând atât diferitele stiluri de a învata cât si diferitele grade de reusita scolara, asigurând o educatie de calitate pentru toti prin: programe de învatamânt adecvate, organizare eficienta, strategii didactice concrete, folosirea optima a resurselor, parteneriat cu celelalte institutii ale comunitatii. 5. În scoala obisnuita, copilul deficient trebuie sa primeasca întregul sprijin suplimentar de care are nevoie pentru o performanta a lui, dupa posibilitatile lui. Repartizarea copiilor în învatamântul special pe timp nelimitat constituie exceptii, facându-se numai în acele cazuri în care s-a demonstrat ca instruirea si educarea în clasele obisnuite nu poate veni în întâmpinarea necesitatilor educationale sau sociale ale copilului/când e necesara pentru binele copilului sau al celorlalti. 6. Scolile speciale pot servi ca: resursa valoroasa pentru dezvoltarea scolilor incluzive; centru de instruire si resurse de personal pentru scolile incluzive; centre ce ofera instructie si educatie unui numar mai mic de copii deficienti care nu pot fi inclusi în învatamântul obisnuit; furnizor de sprijin de specialitate scolilor obisnuite în solutionarea problemelor educatiei speciale. 7. Principiul drepturilor egale presupune ca necesitatile fiecarui individ si ale tuturor sunt de importanta egala; aceste necesitati trebuie sa stea la baza planurilor facute de societate astfel încât fiecare individ sa aiba sanse egale de participare. 8. Persoanele cu deficiente/handicap sunt membre ale societatii si au dreptul de a ramâne în interiorul comunitatilor în care traiesc. Ele au dreptul de a primi tot sprijinul de care au nevoie în cadru structurilor de educatie, sanatate, angajare în munca si servicii sociale. E 厇 厇E 1. Persoana cu deficiente/handicap este o fiinta umana care are dreptul si capacitatea de a participa activ si cât mai complet în societate.

10 2. Persoanele cu deficiente/handicap vor fi încurajate sa-si fructifice întregul potential fizic, psihic, intelectual, afectiv, volitional, social, educational, pentru a-si realiza aspiratiile personale 3. Realizarea unui mediu accesibil în vederea eliminarii oricarei discriminari implica accesul la orice forma de educatie, sanse egale pentru toti si pentru fiecare 4. Acordarea de sanse egale pentru fiecare individ din societate ceea ce presupune drepturi si îndatoriri egale pentru fiecare. 5. Recunoasterea principiului sanselor egale la educatia primara, secundara si tertiara pentru copii, tinerii, adultii deficienti/cu handicap în contexte integrate-; astfel educatia acestor persoane va deveni parte integranta a sistemului educational national. E E 厇 厇 厇 I. ÎN DOMENIUL LEGISLATIV: eliminarea unor limitari legale ale accesului catre reabilitare si instruire profesionala; corelarea actelor normative în domeniul educatiei cu/în spiritul drepturilor egale ale tuturor elevilor si deschiderea învatamântului românesc în directia educatiei pentru toti si pentru fiecare, educatiei integrate, educatiei incluzive. Eliminarea etichetarilor, stigmatizarilor pentru anumite grupuri de deficienti. Apropierea, pâna la identificare, a sistemului de învatamânt special cu învatamântul obisnuit si extinderea educatiei integrate si incluzive spargerea barierelor privind accesul acestor categorii de tineri la forme superioare de educatie si învatamânt. II. SCHIMBAREA REALA A SCOLII ÎN SPIRITUL EDUCATIEI INTEGRATE/ INCLUZIVE. A. Sistemul de învatamânt special sa actioneze în directia integrarii în învatamântul obisnuit. B. Scolile din sistemul de învatamânt obisnuit trebuie pregatite sa primeasca, sa integreze copiii din învatamântul special. A. : Structuri si forme de organizare identice( conducere manageriala, sistemul de predare-învatare, oarare si programe de functionare, sustinerea si organizarea evaluarii) Depistarea timpurie a deficientelor- interventie precoce, diagnosticare, rediagnosticare si orientare scolara a copiilor în vederea incluziunii Introducerea treptata a unor diverse categorii de curriculum: obisnuit, partial adaptat, obisnuit adaptat, special, elementar. Diversificarea formelor de integrare a copiilor deficienti în învatamântul obisnuit- integrarea/ incluziunea individuala; în grup, grupuri, grupe; de la clasa I; clasele complete; clasele partiale Programe complete de integrare/incluziune a elevilor deficienti în învatamântul obisnuit- pâna în Schimbarea obiectivelor si profilului scolilor speciale- centre de resurse metodologice, scoli speciale pentru elevii deficienti care nu pot fi integrati, centre de documentare si informare specializata, baze de experimentare, cercetare, laboratoare si cabinete de asistenta psiho-pedagogica specializata. B. : pregatirea conducerii scolii obisnuite pentru includere prin: cursuri de formare/informare pentru manageri, cadre didactice, program de educare a parintilor. Adaptarea si utilizarea resurselor scolii obisnuite în vederea integrarii; resursele scolii speciale pot sprijini scoala obisnuita. SCOALA SPECIALA- CENTRU DE RESURSE: specialistii vor elabora programe de interventie timpurie si programe de interventie psihopedagogica personalizate; specialistii vor acorda consultanta de specialitate întregului personal din scoala obisnuita unde exista elevi integrati; specialistii vor efectua terapiile specifice de compensare elevilor integrati; specialistii vor selecta, adapta, prelucra, recomanda, utiliza resursele materiale din scolile speciale pentru reusita integrarii; specialistii vor desfasura proces de predare-învatare cu copii/elevii deficienti care nu se pot integra. E 厇 厇 厇 E 厇 se aproba si : Planul- cadru de învatamânt, clasele I-VIII pentru elevii deficienti integrati individual sau în grup în scoala de masa ; Programa scolara adaptata pentru elevii deficienti integrati în clasele I-IV; Programele scolare pentru elevii deficienti integrati în clasele V-VIII adaptate de profesorii de specialitate în colaborare cu profesorii itineranti si de sprijin.