PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN ROMÂNIA

Μέγεθος: px
Εμφάνιση ξεκινά από τη σελίδα:

Download "PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN ROMÂNIA"

Transcript

1 Unitatea Executivă Pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară I. I. de la Brad Iaşi Consiliu Naţional al Cercetării Ştiinţifice Proiectul PN II-IDEI_1227, Cercetări asupra migraţiei şi invaziei plantelor adventive în unele habitate antropice şi naturale din Moldova (România) ( Iaşi, 20 octombrie 2011, orele , USAMV Iaşi PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN ROMÂNIA Adrian OPREA, Culiţă SÎRBU Plante invazive: Două accepţiuni: - plante adventive naturalizate capabile să se răspândească la mari distanţe faţă de populaţiile parentale [Richardson et al. 2000]; - plante adventive (non-native) în ecosistemul considerat, a căror introducere cauzează în mod real sau potenţial pagube mediului sau sănătăţii umane (Executive Order 13112, Appendix 1, 1999, U.S.) [Lovell & Stone 2005]. Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de 98 specii îndeplinesc criteriile pentru a fi considerate invazive, atât în privinţa capacităţii lor de răpândire în natură (lărgire a arealului), cât şi în privinţa impactului asupra ecositemelor, economiei şi sănătăţii umane 1

2 Acer negundo L. Am N H Ph sexuată+veget. anem. Habitate invadate (EUNIS): E5.6, G1, G1.C, I1.5, J4, J6.1 E1, E5.6, G1.C, I1.5, J4, J6.1 Ailanthus altissima (Mill.) Swingle As E H Ph sexuată+veget. anem. Habitate invadate (EUNIS): E1, E5.6, G1.C, I1.5, J4, J6.1 2

3 Amaranthus albus L. Am N(C) X T sexuată anem, end, antr C3, E1, E1.94, E5.6, I1, I1.5, J4, J6.1 Amaranthus blitoides S.Watson Am N(C) X E5.6, H5.6, I1, I1.5 T sexuată anem, end, antr 3

4 Amaranthus blitum L. subsp. blitum Md H T sexuată+veget. Habitate invadate (EUNIS): I1, I1.5 anem, end, antr Amaranthus crispus (Lesp. et Thévenau) N.Terracc. Am S X sexuată Habitate invadate (EUNIS): E5.6, I1, I1.5 T anem, end, antr 4

5 Amaranthus deflexus L. Am S X H sexuată+veget. anem, end, antr Habitate invadate (EUNIS): H5.6, I1.5, J4, J6.1 Amaranthus powelii S.Watson Am N X T sexuată anem, end, antr Habitate invadate (EUNIS): C3, E1, E5.6, H5.6, I1, I1.5, J4 & J6.1 5

6 Amaranthus retroflexus L. Am N X T sexuată anem, end, antr Habitate invadate (EUNIS): C3, E1, E2, E5.4, E5.6, E6, G1, H5.6, I1, I1.5, J4 & J6.1 Ambrosia artemisiifolia L. Am N X T sexuată anem,epiz, antr Habitate invadate (EUNIS): C3, D5, D6, E5.6, H5.6, I1, I1.5, J4, J6.1 6

7 Ambrosia trifida L. Am N X T sexuată Habitate invadate (EUNIS): I1.5, J4, J6.1 anem, end, antr Amorpha fruticosa L. Am N H Ph-ђ sexuată+veget. anem, antr Habitate invadate (EUNIS): C3, G1.C, G5.2, E1, E5.4, E6, G1, I1.5, J4 & J6.1 7

8 Armoracia rusticana P.Gaertn., B.Mey. et Scherb. Eur SE, Asia V (sexuată), veget. Habitate invadate (EUNIS): C3, E2, E5.4, E5.6, F3.1, F9.1, G1, I1, I1.5, J4, J6.1 H G anem, antr Artemisia annua L. As (Eur SE?) H T sexuată anem Habitate invadate (EUNIS): C3, E1, E5.6, F3.1, G1.C, G5.2, H5.6, I1, I1.5, J4, J6.1 8

9 Aster lanceolatus Willd. Am N H H sexuată+veget. Habitate invadate (EUNIS): E5.4, E5.6, F9.1 anem, antr Azolla filiculoides Lam. Am N X T(HH) veget.+asexuată Habitate invadate (EUNIS): C1 9

10 Bidens frondosa L. Am N X T sexuată epiz, hidr., antr Habitate invadate (EUNIS): C3, E5.6 Brachyactis ciliata (Ledeb.) Ledeb. As X T sexuată anem Habitate invadate (EUNIS): E5.6, E6, H5.6, I1.5, J4, J6.1 10

11 Chamaesyce maculata (L.) Small Am N X T sexuată Habitate invadate (EUNIS): I1.5, J4 antr, aut, mirm Chamomilla suaveolens (Pursh) Rydb. Am N X T sexuată anem Habitate invadate (EUNIS): E1, E2, E5.5, E5.6, F9.1, H5.6, I1, I1.5, J4, J6.1 11

12 Conyza canadensis (L.) Cronq. Am N X T sexuată anem, antr Habitate invadate (EUNIS): C3, E1, E1.94, E2, E5.4, E5.6, E5.6, F3.1, F9.1, G1, G1.C, G5.2, G5.6, H5.6, I1, I1.5, J4, J6,1 Cuscuta campestris Yunck. Am N X T sexuată antr (bar, end, hidr) Habitate invadate (EUNIS): E1, E1.94, E2, E5.6, I1, I1.5, J4, J6.1 12

13 Cyperus difformis L. Trop X T sexuată Habitate invadate (EUNIS): C3 hidr, anem Datura stramonium L. Am X T sexuată antr, anem, hidr Habitate invadate (EUNIS): I1, C3, I1.5, J4, J6.1, E5.6 13

14 Dipsacus strigosus Willd. Eur E-As C X Ht sexuată anem, anem?, ornit? Habitate invadate (EUNIS): G1, E5.6 Duchesnea indica (Andrews) Focke As SE H H sexuată+veget. Habitate invadate (EUNIS): E2, H5.6, I1 antr, end 14

15 Echinocystis lobata (Michx) Torr. et A. Gray Am N H T sexuată antr, bar, hidr Habitate invadate (EUNIS): D6, G1, C3, F9.1, E5.4, E5.4, E5.4, E5.6 Eclipta prostrata (L.) L. Am (As) tr, subtr X T Habitate invadate (EUNIS): C3 sexuată hidr,epiz 15

16 Elaeagnus angustifolia L. As H Ph-ђ (Ψ) sexuată+veget. antr, end, hidr Habitate invadate (EUNIS): E2, G1, E1, G1.C, G5.2, E5.6, E5.6 Eleusine indica (L.) Gaertn. As S, E H T sexuată Habitate invadate (EUNIS): I1.5, J4, J6.1 antr, anem 16

17 Elodea canadensis Michx. Am N X HH veget. (sexuată) Habitate invadate (EUNIS): C1, C2, D6 hidr, antr,epiz Elodea nuttallii (Planch.) H.St John Am N X HH veget. (sexuată) Habitate invadate (EUNIS): C1, C2 hidr, antr, epiz 17

18 Elsholtzia ciliata (Thunb.) Hyl. As X T sexuată Habitate invadate (EUNIS): E2, E5.5, F9.1, G1, H5.6 aut, antr, anem Erechtites hieraciifolius (L.) Rafin. ex DC. Am N&S X T sexuată Habitate invadate (EUNIS): G1, G5.6., I1.5, J4 anem 18

19 Erigeron annuus (L.) Pers. Am N X Ht (T-H) sexuată+veget. anem, hidro Habitate invadate (EUNIS): C3, D5, D6, E1, E1.94, E2, E3, E5.3, E5.4, E5.6, F3.1, F9.1, G1, G1.C, G5.6, H5.6, I1, I1.5, J4, J6.1 Eriochloa villosa (Thunb.) Kunth As E X T sexuată+veget. Habitate invadate (EUNIS): I1, C3 antr, hidr 19

20 Euphorbia dentata Michx. Am N X T sexuată Habitate invadate (EUNIS): I1.5, J4, J6.1 antr, aut, mirm Fraxinus pennsylvanica Marshall Am N H Ph-Ψ sexuată anem, antr Habitate invadate (EUNIS): C3, G1.C, G5.2, E1, E5.4, G1, I1.5, J4 & J6.1 20

21 Galinsoga parviflora Cav. Am S X T sexuată(+veget.) anem, antr, hidr,epiz Habitate invadate (EUNIS): C3, E2, E3, E5.4, E5.6, F9.1, G1, G5.6, H5.6, I1, I1.5, J4, & J6.1 Galinsoga quadriradiata Ruiz et Pav. Am C X T sexuată Habitate invadate (EUNIS): C3, E2, E5.6, F9.1, I1 anem, antr, hidr, 21

22 Grindelia squarrosa (Pursh) Dunal. Am N X Ht sexuată anem, bar Habitate invadate (EUNIS): E5.6, I1, I1.5, J4, J6.1 Helianthus tuberosus L. Am N H G sexuată+veget. hidr Habitate invadate (EUNIS): E5.4, E5.6, F9.1, G1.C, G5.2 22

Study on weed infestation in main cotton regions of Jiangsu Province

Study on weed infestation in main cotton regions of Jiangsu Province 2000, 23 (2) : 1822 Journal of Nanjing Agricultural University 3 (, 210095) 124 ( ), 37 93, 9, 13, 20, 82,,,, ;, 12, 35,,,, Ο ; ; ; S451 (253) Study on weed infestation in main s of Jiangsu Province Qiang

Διαβάστε περισσότερα

Planul determinat de normală şi un punct Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru Planul determinat de 3 puncte necoliniare

Planul determinat de normală şi un punct Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru Planul determinat de 3 puncte necoliniare 1 Planul în spaţiu Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru 2 Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru Fie reperul R(O, i, j, k ) în spaţiu. Numim normala a unui plan, un vector perpendicular pe

Διαβάστε περισσότερα

Curs 4 Serii de numere reale

Curs 4 Serii de numere reale Curs 4 Serii de numere reale Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi 2014 Criteriul rădăcinii sau Criteriul lui Cauchy Teoremă (Criteriul rădăcinii) Fie x n o serie cu termeni

Διαβάστε περισσότερα

a n (ζ z 0 ) n. n=1 se numeste partea principala iar seria a n (z z 0 ) n se numeste partea

a n (ζ z 0 ) n. n=1 se numeste partea principala iar seria a n (z z 0 ) n se numeste partea Serii Laurent Definitie. Se numeste serie Laurent o serie de forma Seria n= (z z 0 ) n regulata (tayloriana) = (z z n= 0 ) + n se numeste partea principala iar seria se numeste partea Sa presupunem ca,

Διαβάστε περισσότερα

R R, f ( x) = x 7x+ 6. Determinați distanța dintre punctele de. B=, unde x și y sunt numere reale.

R R, f ( x) = x 7x+ 6. Determinați distanța dintre punctele de. B=, unde x și y sunt numere reale. 5p Determinați primul termen al progresiei geometrice ( b n ) n, știind că b 5 = 48 și b 8 = 84 5p Se consideră funcția f : intersecție a graficului funcției f cu aa O R R, f ( ) = 7+ 6 Determinați distanța

Διαβάστε περισσότερα

Επίσηµη Εφηµερίδα της Ευρωπαϊκής Ένωσης

Επίσηµη Εφηµερίδα της Ευρωπαϊκής Ένωσης 14.5.2016 L 126/77 EΚΤΕΛΕΣΤΙΚΗ ΑΠΟΦΑΣΗ (ΕΕ) 2016/764 ΤΗΣ ΕΠΙΤΡΟΠΗΣ της 12ης Μαΐου 2016 για την τροποποίηση της εκτελεστικής απόφασης (ΕΕ) 2015/789 σχετικά με μέτρα για την πρόληψη της εισαγωγής και της

Διαβάστε περισσότερα

Curs 10 Funcţii reale de mai multe variabile reale. Limite şi continuitate.

Curs 10 Funcţii reale de mai multe variabile reale. Limite şi continuitate. Curs 10 Funcţii reale de mai multe variabile reale. Limite şi continuitate. Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi 2014 Fie p, q N. Fie funcţia f : D R p R q. Avem următoarele

Διαβάστε περισσότερα

Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor X) functia f 1

Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor X) functia f 1 Functii definitie proprietati grafic functii elementare A. Definitii proprietatile functiilor. Fiind date doua multimi X si Y spunem ca am definit o functie (aplicatie) pe X cu valori in Y daca fiecarui

Διαβάστε περισσότερα

Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor

Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor. Fiind date doua multimi si spunem ca am definit o functie (aplicatie) pe cu valori in daca fiecarui element

Διαβάστε περισσότερα

Fig Impedanţa condensatoarelor electrolitice SMD cu Al cu electrolit semiuscat în funcţie de frecvenţă [36].

Fig Impedanţa condensatoarelor electrolitice SMD cu Al cu electrolit semiuscat în funcţie de frecvenţă [36]. Componente şi circuite pasive Fig.3.85. Impedanţa condensatoarelor electrolitice SMD cu Al cu electrolit semiuscat în funcţie de frecvenţă [36]. Fig.3.86. Rezistenţa serie echivalentă pierderilor în funcţie

Διαβάστε περισσότερα

ΔΗΜΟΤΙΚΕΣ ΕΚΛΟΓΕΣ 18/5/2014 ΑΚΥΡΑ

ΔΗΜΟΤΙΚΕΣ ΕΚΛΟΓΕΣ 18/5/2014 ΑΚΥΡΑ ΔΗΜΟΤΙΚΕΣ ΕΚΛΟΓΕΣ 18/5/2014 ΑΚΥΡΑ ΑΔΑΜΗΣ Δ.Κ. / Τ.Κ. E.T. ΕΓΓ/ΝΟΙ ΨΗΦΙΣΑΝ ΕΓΚΥΡΑ ΓΙΟΒΑΣ ΙΩΑΝΝΗΣ ΛΕΥΚΑ ΠΑΝΑΓΙΩΤΗΣ ΜΑΝΤΑΣ ΠΑΝΑΓΙΩΤΗΣ ΔΑΛΙΑΝΗΣ ΓΕΩΡΓΙΟΣ ΑΣΤΡΟΣ 5 2.728 1.860 36 1.825 69 3,8% 152 8,3% 739 40,5%

Διαβάστε περισσότερα

Conice. Lect. dr. Constantin-Cosmin Todea. U.T. Cluj-Napoca

Conice. Lect. dr. Constantin-Cosmin Todea. U.T. Cluj-Napoca Conice Lect. dr. Constantin-Cosmin Todea U.T. Cluj-Napoca Definiţie: Se numeşte curbă algebrică plană mulţimea punctelor din plan de ecuaţie implicită de forma (C) : F (x, y) = 0 în care funcţia F este

Διαβάστε περισσότερα

Subiecte Clasa a VII-a

Subiecte Clasa a VII-a lasa a VII Lumina Math Intrebari Subiecte lasa a VII-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate

Διαβάστε περισσότερα

5.1. Noţiuni introductive

5.1. Noţiuni introductive ursul 13 aitolul 5. Soluţii 5.1. oţiuni introductive Soluţiile = aestecuri oogene de două sau ai ulte substanţe / coonente, ale căror articule nu se ot seara rin filtrare sau centrifugare. oonente: - Mediul

Διαβάστε περισσότερα

Profesor Blaga Mirela-Gabriela DREAPTA

Profesor Blaga Mirela-Gabriela DREAPTA DREAPTA Fie punctele A ( xa, ya ), B ( xb, yb ), C ( xc, yc ) şi D ( xd, yd ) în planul xoy. 1)Distanţa AB = (x x ) + (y y ) Ex. Fie punctele A( 1, -3) şi B( -2, 5). Calculaţi distanţa AB. AB = ( 2 1)

Διαβάστε περισσότερα

Επίσηµη Εφηµερίδα της Ευρωπαϊκής Ένωσης ΑΠΟΦΑΣΕΙΣ

Επίσηµη Εφηµερίδα της Ευρωπαϊκής Ένωσης ΑΠΟΦΑΣΕΙΣ L 125/36 21.5.2015 ΑΠΟΦΑΣΕΙΣ ΕΚΤΕΛΕΣΤΙΚΗ ΑΠΟΦΑΣΗ (ΕΕ) 2015/789 ΤΗΣ ΕΠΙΤΡΟΠΗΣ της 18ης Μαΐου 2015 σχετικά με μέτρα για την πρόληψη της εισαγωγής και της εξάπλωσης στην Ένωση του οργανισμού Xylella fastidiosa

Διαβάστε περισσότερα

5.4. MULTIPLEXOARE A 0 A 1 A 2

5.4. MULTIPLEXOARE A 0 A 1 A 2 5.4. MULTIPLEXOARE Multiplexoarele (MUX) sunt circuite logice combinaţionale cu m intrări şi o singură ieşire, care permit transferul datelor de la una din intrări spre ieşirea unică. Selecţia intrării

Διαβάστε περισσότερα

RĂSPUNS Modulul de rezistenţă este o caracteristică geometrică a secţiunii transversale, scrisă faţă de una dintre axele de inerţie principale:,

RĂSPUNS Modulul de rezistenţă este o caracteristică geometrică a secţiunii transversale, scrisă faţă de una dintre axele de inerţie principale:, REZISTENTA MATERIALELOR 1. Ce este modulul de rezistenţă? Exemplificaţi pentru o secţiune dreptunghiulară, respectiv dublu T. RĂSPUNS Modulul de rezistenţă este o caracteristică geometrică a secţiunii

Διαβάστε περισσότερα

riptografie şi Securitate

riptografie şi Securitate riptografie şi Securitate - Prelegerea 12 - Scheme de criptare CCA sigure Adela Georgescu, Ruxandra F. Olimid Facultatea de Matematică şi Informatică Universitatea din Bucureşti Cuprins 1. Schemă de criptare

Διαβάστε περισσότερα

Πού διαπιστώθηκε; Τί προκαλεί; Ποια φυτά προσβάλλονται; Πού οφείλεται η ασθένεια;

Πού διαπιστώθηκε; Τί προκαλεί; Ποια φυτά προσβάλλονται; Πού οφείλεται η ασθένεια; Πού διαπιστώθηκε; Το φυτοπαθογόνο βακτήριο Xylella fastidiosa διαπιστώθηκε αρχικώς σε ελιές το 2013 στην Απουλία της Ιταλίας και αργότερα στην Τοσκάνη. Η ασθένεια έκτοτε ανιχνεύθηκε στη Γαλλία (Κορσική,

Διαβάστε περισσότερα

Ενημερωτικό φυλλάδιο για τον επιβλαβή οργανισμό Xylella fastidiosa Το αίτιο μιας εξαιρετικά επικίνδυνης ασθένειας των φυτών

Ενημερωτικό φυλλάδιο για τον επιβλαβή οργανισμό Xylella fastidiosa Το αίτιο μιας εξαιρετικά επικίνδυνης ασθένειας των φυτών ΠΕΡΙΦΕΡΕΙΑ ΑΝΑΤΟΛΙΚΗΣ ΜΑΚΕΔΟΝΙΑΣ & Θράκης ΠΕΡΙΦΕΡΕΙΑΚΗ ΕΝΟΤΗΤΑ ΔΡΑΜΑΣ Διεύθυνση Αγροτικής Οικονομίας & Κτηνιατρικής Ενημερωτικό φυλλάδιο για τον επιβλαβή οργανισμό Xylella fastidiosa Το αίτιο μιας εξαιρετικά

Διαβάστε περισσότερα

4. CIRCUITE LOGICE ELEMENTRE 4.. CIRCUITE LOGICE CU COMPONENTE DISCRETE 4.. PORŢI LOGICE ELEMENTRE CU COMPONENTE PSIVE Componente electronice pasive sunt componente care nu au capacitatea de a amplifica

Διαβάστε περισσότερα

ΠΤΥΧΙΑΚΗ ΕΡΓΑΣΙΑ ΘΕΜΑ: ΕΠΙ ΡΑΣΗ ΧΡΟΝΟΥ ΑΠΟΜΑΚΡΥΝΣΗΣ ΖΙΖΑΝΙΩΝ ΣΤΗΝ ΚΑΛΛΙΕΡΓΕΙΑ ΒΙΚΟΥ ΓΙΑ ΣΠΟΡΟΠΑΡΑΓΩΓΗ ΣΠΟΥ ΑΣΤΗΣ: ΣΤΑΜΠΟΥΛΗΣ ΙΩΑΝΝΗΣ

ΠΤΥΧΙΑΚΗ ΕΡΓΑΣΙΑ ΘΕΜΑ: ΕΠΙ ΡΑΣΗ ΧΡΟΝΟΥ ΑΠΟΜΑΚΡΥΝΣΗΣ ΖΙΖΑΝΙΩΝ ΣΤΗΝ ΚΑΛΛΙΕΡΓΕΙΑ ΒΙΚΟΥ ΓΙΑ ΣΠΟΡΟΠΑΡΑΓΩΓΗ ΣΠΟΥ ΑΣΤΗΣ: ΣΤΑΜΠΟΥΛΗΣ ΙΩΑΝΝΗΣ ΠΤΥΧΙΑΚΗ ΕΡΓΑΣΙΑ ΘΕΜΑ: ΕΠΙ ΡΑΣΗ ΧΡΟΝΟΥ ΑΠΟΜΑΚΡΥΝΣΗΣ ΖΙΖΑΝΙΩΝ ΣΤΗΝ ΚΑΛΛΙΕΡΓΕΙΑ ΒΙΚΟΥ ΓΙΑ ΣΠΟΡΟΠΑΡΑΓΩΓΗ ΣΠΟΥ ΑΣΤΗΣ: ΣΤΑΜΠΟΥΛΗΣ ΙΩΑΝΝΗΣ ΕΠΙΒΛΕΠΩΝ ΠΤΥΧΙΑΚΗΣ ΙΑΤΡΙΒΗΣ: ρ ΓΙΤΣΟΠΟΥΛΟΣ ΘΩΜΑΣ ΣΚΟΠΟΣ Σκοπός της

Διαβάστε περισσότερα

Ecuaţia generală Probleme de tangenţă Sfera prin 4 puncte necoplanare. Elipsoidul Hiperboloizi Paraboloizi Conul Cilindrul. 1 Sfera.

Ecuaţia generală Probleme de tangenţă Sfera prin 4 puncte necoplanare. Elipsoidul Hiperboloizi Paraboloizi Conul Cilindrul. 1 Sfera. pe ecuaţii generale 1 Sfera Ecuaţia generală Probleme de tangenţă 2 pe ecuaţii generale Sfera pe ecuaţii generale Ecuaţia generală Probleme de tangenţă Numim sferă locul geometric al punctelor din spaţiu

Διαβάστε περισσότερα

Curs 1 Şiruri de numere reale

Curs 1 Şiruri de numere reale Bibliografie G. Chiorescu, Analiză matematică. Teorie şi probleme. Calcul diferenţial, Editura PIM, Iaşi, 2006. R. Luca-Tudorache, Analiză matematică, Editura Tehnopress, Iaşi, 2005. M. Nicolescu, N. Roşculeţ,

Διαβάστε περισσότερα

TELEFAX: 210 92 12 090

TELEFAX: 210 92 12 090 ΕΛΛΗΝΙΚΗ ΗΜΟΚΡΑΤΙΑ Αθήνα, 18-11 - 2008 ΥΠΟΥΡΓΕΙΟ ΑΓΡΟΤΙΚΗΣ ΑΝΑΠΤΥΞΗΣ Αριθ. πρωτ: 124656 & ΤΡΟΦΙΜΩΝ ΓΕΝΙΚΗ /ΝΣΗ ΦΥΤΙΚΗΣ ΠΑΡΑΓΩΓΗΣ /ΝΣΗ ΠΡΟΣΤΑΣΙΑΣ ΦΥΤΙΚΗΣ ΠΑΡΑΓΩΓΗΣ ΤΜΗΜΑ ΓΕΩΡΓΙΚΩΝ ΦΑΡΜΑΚΩΝ Προς: ΝΤΥ ΠΟΝΤ

Διαβάστε περισσότερα

BARAJ DE JUNIORI,,Euclid Cipru, 28 mai 2012 (barajul 3)

BARAJ DE JUNIORI,,Euclid Cipru, 28 mai 2012 (barajul 3) BARAJ DE JUNIORI,,Euclid Cipru, 8 mi 0 (brjul ) Problem Arătţi că dcă, b, c sunt numere rele cre verifică + b + c =, tunci re loc ineglitte xy + yz + zx Problem Fie şi b numere nturle nenule Dcă numărul

Διαβάστε περισσότερα

Ενημερωτικ ό φυλλάό διό γιά τόν επιβλάβηό όργάνισμ ό Xylella fastidiosa Τό άιότιό μιόάς εξάιρετικάό επικιόνδυνης άσθεόνειάς των φυτωό ν

Ενημερωτικ ό φυλλάό διό γιά τόν επιβλάβηό όργάνισμ ό Xylella fastidiosa Τό άιότιό μιόάς εξάιρετικάό επικιόνδυνης άσθεόνειάς των φυτωό ν ΠΕΡΙΦΕΡΕΙΑ ΑΝΑΤΟΛΙΚΗΣ ΜΑΚΕΔΟΝΙΑΣ & Θράκης ΠΕΡΙΦΕΡΕΙΑΚΗ ΕΝΟΤΗΤΑ ΔΡΑΜΑΣ Διεύθυνση Αγροτικής Οικονομίας & Κτηνιατρικής Ενημερωτικ ό φυλλάό διό γιά τόν επιβλάβηό όργάνισμ ό Xylella fastidiosa Τό άιότιό μιόάς

Διαβάστε περισσότερα

MARCAREA REZISTOARELOR

MARCAREA REZISTOARELOR 1.2. MARCAREA REZISTOARELOR 1.2.1 MARCARE DIRECTĂ PRIN COD ALFANUMERIC. Acest cod este format din una sau mai multe cifre şi o literă. Litera poate fi plasată după grupul de cifre (situaţie în care valoarea

Διαβάστε περισσότερα

Πού διαπιστώθηκε; Πού οφείλεται η ασθένεια; Τί προκαλεί; Ποια φυτά προσβάλλονται;

Πού διαπιστώθηκε; Πού οφείλεται η ασθένεια; Τί προκαλεί; Ποια φυτά προσβάλλονται; Πού διαπιστώθηκε; Το 2013 αναφέρθηκαν τα πρώτα σοβαρά κρούσματα προσβολών του επιβλαβούς οργανισμού Xylella fastidiosa στην Επαρχία Lecce της Περιφέρειας Απουλίας της Ιταλίας. Με βάση στοιχεία του 2015

Διαβάστε περισσότερα

Analiza în curent continuu a schemelor electronice Eugenie Posdărăscu - DCE SEM 1 electronica.geniu.ro

Analiza în curent continuu a schemelor electronice Eugenie Posdărăscu - DCE SEM 1 electronica.geniu.ro Analiza în curent continuu a schemelor electronice Eugenie Posdărăscu - DCE SEM Seminar S ANALA ÎN CUENT CONTNUU A SCHEMELO ELECTONCE S. ntroducere Pentru a analiza în curent continuu o schemă electronică,

Διαβάστε περισσότερα

DISTANŢA DINTRE DOUĂ DREPTE NECOPLANARE

DISTANŢA DINTRE DOUĂ DREPTE NECOPLANARE DISTANŢA DINTRE DOUĂ DREPTE NECOPLANARE ABSTRACT. Materialul prezintă o modalitate de a afla distanţa dintre două drepte necoplanare folosind volumul tetraedrului. Lecţia se adresează clasei a VIII-a Data:

Διαβάστε περισσότερα

Επίσηµη Εφηµερίδα των Ευρωπαϊκών Κοινοτήτων

Επίσηµη Εφηµερίδα των Ευρωπαϊκών Κοινοτήτων L 240/34 EL Επίσηµη Εφηµερίδα των Ευρωπαϊκών Κοινοτήτων 7.9.2002 ΚΑΝΟΝΙΣΜΟΣ (ΕΚ) αριθ. 1597/2002 ΤΗΣ ΕΠΙΤΡΟΠΗΣ της 6ης Σεπτεµβρίου 2002 για τη θέσπιση λεπτοµερών κανόνων εφαρµογής της οδηγίας 1999/105/EΚ

Διαβάστε περισσότερα

(a) se numeşte derivata parţială a funcţiei f în raport cu variabila x i în punctul a.

(a) se numeşte derivata parţială a funcţiei f în raport cu variabila x i în punctul a. Definiţie Spunem că: i) funcţia f are derivată parţială în punctul a în raport cu variabila i dacă funcţia de o variabilă ( ) are derivată în punctul a în sens obişnuit (ca funcţie reală de o variabilă

Διαβάστε περισσότερα

Προσωπική Αλληλογραφία Επιστολή

Προσωπική Αλληλογραφία Επιστολή - Διεύθυνση Andreea Popescu Str. Reşiţa, nr. 4, bloc M6, sc. A, ap. 12. Turnu Măgurele Jud. Teleorman 06102. România. Ελληνική γραφή διεύθυνσης: Όνομα Παραλήπτη Όνομα και νούμερο οδού Ταχυδρομικός κώδικας,

Διαβάστε περισσότερα

Integrala nedefinită (primitive)

Integrala nedefinită (primitive) nedefinita nedefinită (primitive) nedefinita 2 nedefinita februarie 20 nedefinita.tabelul primitivelor Definiţia Fie f : J R, J R un interval. Funcţia F : J R se numeşte primitivă sau antiderivată a funcţiei

Διαβάστε περισσότερα

PVC. D oor Panels. + accessories. &aluminium

PVC. D oor Panels. + accessories. &aluminium PVC &aluminium D oor Panels + accessories 1 index panels dimensions accessories page page page page 4-11 12-46 48-50 51 2 Η εταιρία Dorland με έδρα τη Ρουμανία, από το 2002 ειδικεύεται στην έρευνα - εξέλιξη

Διαβάστε περισσότερα

Subiecte Clasa a VIII-a

Subiecte Clasa a VIII-a Subiecte lasa a VIII-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate pe foaia de raspuns in dreptul

Διαβάστε περισσότερα

Definiţia generală Cazul 1. Elipsa şi hiperbola Cercul Cazul 2. Parabola Reprezentari parametrice ale conicelor Tangente la conice

Definiţia generală Cazul 1. Elipsa şi hiperbola Cercul Cazul 2. Parabola Reprezentari parametrice ale conicelor Tangente la conice 1 Conice pe ecuaţii reduse 2 Conice pe ecuaţii reduse Definiţie Numim conica locul geometric al punctelor din plan pentru care raportul distantelor la un punct fix F şi la o dreaptă fixă (D) este o constantă

Διαβάστε περισσότερα

Πού διαπιστώθηκε; Τί προκαλεί; Ποια φυτά προσβάλλονται; Πού οφείλεται η ασθένεια;

Πού διαπιστώθηκε; Τί προκαλεί; Ποια φυτά προσβάλλονται; Πού οφείλεται η ασθένεια; Πού διαπιστώθηκε; Το φυτοπαθογόνο βακτήριο Xylella fastidiosa διαπιστώθηκε αρχικώς σε ελιές το 2013 στην Επαρχία Lecce της Περιφέρειας Απουλίας της Ιταλίας. Η ασθένεια έκτοτε ανιχνεύθηκε στην Κορσική,

Διαβάστε περισσότερα

TELEFAX: 36 17 103 GULLIVER 50 WG

TELEFAX: 36 17 103 GULLIVER 50 WG ΕΛΛΗΝΙΚΗ ΗΜΟΚΡΑΤΙΑ ΥΠΟΥΡΓΕΙΟ ΓΕΩΡΓΙΑΣ ΓΕΝΙΚΗ /ΝΣΗ ΦΥΤΙΚΗΣ ΠΑΡΑΓΩΓΗΣ /ΝΣΗ ΠΡΟΣΤΑΣΙΑΣ ΦΥΤ. ΠΑΡΑΓΩΓΗΣ ΤΜΗΜΑ ΓΕΩΡΓΙΚΩΝ ΦΑΡΜΑΚΩΝ Ταχ. /νση: Ιπποκράτους 3-5 Ταχ. Κώδικας: 10164 - Αθήνα Πληροφορίες: Ν. Ξενούλης

Διαβάστε περισσότερα

Πού διαπιστώθηκε; Πού οφείλεται η ασθένεια; Τί προκαλεί; Ποια φυτά προσβάλλονται;

Πού διαπιστώθηκε; Πού οφείλεται η ασθένεια; Τί προκαλεί; Ποια φυτά προσβάλλονται; Πού διαπιστώθηκε; Το 2013 εντοπίστηκαν τα πρώτα σοβαρά κρούσματα προσβολών του φυτοπαθογόνου βακτηρίου Xylella fastidiosa στην Επαρχία Lecce της Περιφέρειας Απουλίας της Ιταλίας. Η ασθένεια έκτοτε έχει

Διαβάστε περισσότερα

Πού διαπιστώθηκε; Τί προκαλεί; Ποια φυτά προσβάλλονται; Πού οφείλεται η ασθένεια;

Πού διαπιστώθηκε; Τί προκαλεί; Ποια φυτά προσβάλλονται; Πού οφείλεται η ασθένεια; Πού διαπιστώθηκε; Το φυτοπαθογόνο βακτήριο Xylella fastidiosa διαπιστώθηκε αρχικώς σε ελιές το 2013 στην Απουλία της Ιταλίας και αργότερα στην Τοσκάνη. Η ασθένεια έκτοτε ανιχνεύθηκε στη Γαλλία (Κορσική,

Διαβάστε περισσότερα

FINALE 15 SL. Ι. Χορηγούµε οριστική έγκριση κυκλοφορίας µε αριθµό 7583 στο γεωργικό φάρµακο (ζιζανιοκτόνο) µε τα ακόλουθα στοιχεία:

FINALE 15 SL. Ι. Χορηγούµε οριστική έγκριση κυκλοφορίας µε αριθµό 7583 στο γεωργικό φάρµακο (ζιζανιοκτόνο) µε τα ακόλουθα στοιχεία: ΕΛΛΗΝΙΚΗ ΗΜΟΚΡΑΤΙΑ Αθήνα, 26 7-1999 ΥΠΟΥΡΓΕΙΟ ΓΕΩΡΓΙΑΣ ΓΕΝΙΚΗ /ΝΣΗ ΦΥΤΙΚΗΣ ΠΑΡΑΓΩΓΗΣ Αριθ. πρωτ.: 102485 /ΝΣΗ ΠΡΟΣΤΑΣΙΑΣ ΦΥΤ. ΠΑΡΑΓΩΓΗΣ ΤΜΗΜΑ ΓΕΩΡΓΙΚΩΝ ΦΑΡΜΑΚΩΝ Ταχ. /νση: Ιπποκράτους 3-5 ΠΡΟΣ: 1. ΑgrEvo

Διαβάστε περισσότερα

rimsulfuron (ριμσουλφουρόν) Βρέξιμοι κόκκοι (WG) Εγγυημένη σύνθεση: rimsulfuron % β/β Βοηθητικές ουσίες % β/β

rimsulfuron (ριμσουλφουρόν) Βρέξιμοι κόκκοι (WG) Εγγυημένη σύνθεση: rimsulfuron % β/β Βοηθητικές ουσίες % β/β PAGE 1 (COVER) DuPont Rush 25 WG ΕΣΩΚΛΕΙΣΤΟ ΕΝΤΥΠΟ ΟΔΗΓΙΩΝ ΣΧΙΣΤΕ ΕΔΩ rimsulfuron (ριμσουλφουρόν) Βρέξιμοι κόκκοι (WG) Εγγυημένη σύνθεση: rimsulfuron... 25 % β/β Βοηθητικές ουσίες... 73.96 % β/β ΠΡΩΤΕΣ

Διαβάστε περισσότερα

SUPPLEMENTARY INFORMATION

SUPPLEMENTARY INFORMATION Sensitivity of [Ru(phen) 2 dppz] 2+ Light Switch Emission to Ionic Strength, Temperature, and DNA Sequence and Conformation Andrew W. McKinley, Per Lincoln and Eimer M. Tuite* SUPPLEMENTARY INFORMATION

Διαβάστε περισσότερα

T R A I A N ( ) Trigonometrie. \ kπ; k. este periodică (perioada principală T * =π ), impară, nemărginită.

T R A I A N ( ) Trigonometrie. \ kπ; k. este periodică (perioada principală T * =π ), impară, nemărginită. Trignmetrie Funcţia sinus sin : [, ] este peridică (periada principală T * = ), impară, mărginită. Funcţia arcsinus arcsin : [, ], este impară, mărginită, bijectivă. Funcţia csinus cs : [, ] este peridică

Διαβάστε περισσότερα

Εμπορική αλληλογραφία Ηλεκτρονική Αλληλογραφία

Εμπορική αλληλογραφία Ηλεκτρονική Αλληλογραφία - Εισαγωγή Stimate Domnule Preşedinte, Stimate Domnule Preşedinte, Εξαιρετικά επίσημη επιστολή, ο παραλήπτης έχει ένα ειδικό τίτλο ο οποίος πρέπει να χρησιμοποιηθεί αντί του ονόματος του Stimate Domnule,

Διαβάστε περισσότερα

Βρέξιμοι κόκκοι (WG) triflusuifuron-methyl 50% (τριφλουσουλφουρόν μεθύλ) K-37267/31410 - GREECE

Βρέξιμοι κόκκοι (WG) triflusuifuron-methyl 50% (τριφλουσουλφουρόν μεθύλ) K-37267/31410 - GREECE SAFARI 50WG GR 80G BKL K-37267 21/10/14 13:42 Page1 K-37267/31410 - GREECE - (COVER) PAGE 1 Ê ΕΣΩΚΛΕΙΣΤΟ ΕΝΤΥΠΟ ΟΔΗΓΙΩΝ. ΣΧΙΣΤΕ ΕΔΩ - Φυλάσσεται κλειδωμένο. Μακριά από παιδιά. - Μην τρώτε, πίνετε ή καπνίζετε,

Διαβάστε περισσότερα

Πού διαπιστώθηκε; Πού οφείλεται η ασθένεια; Τί προκαλεί; Ποια φυτά προσβάλλονται;

Πού διαπιστώθηκε; Πού οφείλεται η ασθένεια; Τί προκαλεί; Ποια φυτά προσβάλλονται; Πού διαπιστώθηκε; Τα πρώτα σοβαρά κρούσματα προσβολών ελιάς του φυτοπαθογόνου βακτηρίου Xylella fastidiosa διαπιστώθηκαν το 2013 στην Επαρχία Lecce της Περιφέρειας Απουλίας της Ιταλίας. Η ασθένεια έκτοτε

Διαβάστε περισσότερα

Control confort. Variator de tensiune cu impuls Reglarea sarcinilor prin ap sare, W/VA

Control confort. Variator de tensiune cu impuls Reglarea sarcinilor prin ap sare, W/VA Control confort Variatoare rotative electronice Variator rotativ / cap scar 40-400 W/VA Variatoare rotative 60-400W/VA MGU3.511.18 MGU3.559.18 Culoare 2 module 1 modul alb MGU3.511.18 MGU3.559.18 fi ldeş

Διαβάστε περισσότερα

Capitolul 2 - HIDROCARBURI 2.5.ARENE

Capitolul 2 - HIDROCARBURI 2.5.ARENE Capitolul 2 - HIDROCARBURI 2.5.ARENE TEST 2.5.2 I. Scrie cuvântul / cuvintele dintre paranteze care completează corect fiecare dintre afirmaţiile următoare. 1. Radicalul C 6 H 5 - se numeşte fenil. ( fenil/

Διαβάστε περισσότερα

OLIMPIADA NAłIONALĂ DE FIZICĂ Râmnicu Vâlcea, 1-6 februarie Pagina 1 din 5 Subiect 1 ParŃial Punctaj Total subiect 10 a) S 2.

OLIMPIADA NAłIONALĂ DE FIZICĂ Râmnicu Vâlcea, 1-6 februarie Pagina 1 din 5 Subiect 1 ParŃial Punctaj Total subiect 10 a) S 2. Rânicu Vâlcea, -6 febuaie 9 Pagina din 5 Subiect PaŃial Punctaj Total subiect a T T S S G G,75 G + S S T ( G+ S S T (,75 T T 5,5 S S G G G + S S T (,75 G + S S T (4,75 Cobinând cele atu elații ezultă:

Διαβάστε περισσότερα

Εκλεκτικό ζιζανιοκτόνο

Εκλεκτικό ζιζανιοκτόνο 500gr LAUDIS 30 WG Εναιωρηματοποιήσιμοι κόκκοι (WG) Εγγυημένη σύνθεση: Δραστική ουσία: tembotrione 20% β/β Αντιφυτοτοξικός παράγοντας: isoxadifen-ethyl 10% β/β Βοηθ. ουσίες: 68,53% β/β Εκλεκτικό ζιζανιοκτόνο

Διαβάστε περισσότερα

Ο επιβλαβής οργανισμός Xylella fastidiosa (βακτήριο)

Ο επιβλαβής οργανισμός Xylella fastidiosa (βακτήριο) ΕΝΗΜΕΡΩΤΙΚΟ ΦΥΛΛΟ (Επικαιροποίηση Φύλλου αρ. 10 11/07/2016) Ο επιβλαβής οργανισμός Xylella fastidiosa (βακτήριο) Το 2013 αναφέρθηκαν τα πρώτα σοβαρά κρούσματα προσβολών του επιβλαβούς οργανισμού Xylella

Διαβάστε περισσότερα

COLEGIUL NATIONAL CONSTANTIN CARABELLA TARGOVISTE. CONCURSUL JUDETEAN DE MATEMATICA CEZAR IVANESCU Editia a VI-a 26 februarie 2005.

COLEGIUL NATIONAL CONSTANTIN CARABELLA TARGOVISTE. CONCURSUL JUDETEAN DE MATEMATICA CEZAR IVANESCU Editia a VI-a 26 februarie 2005. SUBIECTUL Editia a VI-a 6 februarie 005 CLASA a V-a Fie A = x N 005 x 007 si B = y N y 003 005 3 3 a) Specificati cel mai mic element al multimii A si cel mai mare element al multimii B. b)stabiliti care

Διαβάστε περισσότερα

Muchia îndoită: se află în vârful muchiei verticale pentru ranforsare şi pentru protecţia cablurilor.

Muchia îndoită: se află în vârful muchiei verticale pentru ranforsare şi pentru protecţia cablurilor. TRASEU DE CABLURI METALIC Tip H60 Lungimea unitară livrată: 3000 mm Perforaţia: pentru a uşura montarea şi ventilarea cablurilor, găuri de 7 30 mm în platbandă, iar distanţa dintre centrele găurilor consecutive

Διαβάστε περισσότερα

Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii la gazul ideal

Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii la gazul ideal Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii la gazul ideal Principiul I al termodinamicii exprimă legea conservării şi energiei dintr-o formă în alta şi se exprimă prin relaţia: ΔUQ-L, unde: ΔU-variaţia

Διαβάστε περισσότερα

e-mail: syg036@minagric.gr

e-mail: syg036@minagric.gr ΕΛΛΗΝΙΚΗ ΗΜΟΚΡΑΤΙΑ Αθήνα 7-6 - -200 ΥΠΟΥΡΓΕΙΟ ΑΓΡΟΤΙΚΗΣ ΑΝΑΠΤΥΞΗΣ Αριθ πρωτ:8585 ΚΑΙ ΤΡΟΦΙΜΩΝ ΓΕΝΙΚΗ /ΝΣΗ ΦΥΤΙΚΗΣ ΠΑΡΑΓΩΓΗΣ /ΝΣΗ ΠΡΟΣΤΑΣΙΑΣ ΦΥΤ ΠΑΡΑΓΩΓΗΣ ΤΜΗΜΑ ΓΕΩΡΓΙΚΩΝ ΦΑΡΜΑΚΩΝ Ταχ /νση: Λ Συγγρού 50

Διαβάστε περισσότερα

2CP Electropompe centrifugale cu turbina dubla

2CP Electropompe centrifugale cu turbina dubla 2CP Electropompe centrifugale cu turbina dubla DOMENIUL DE UTILIZARE Capacitate de până la 450 l/min (27 m³/h) Inaltimea de pompare până la 112 m LIMITELE DE UTILIZARE Inaltimea de aspiratie manometrică

Διαβάστε περισσότερα

Capitolul ASAMBLAREA LAGĂRELOR LECŢIA 25

Capitolul ASAMBLAREA LAGĂRELOR LECŢIA 25 Capitolul ASAMBLAREA LAGĂRELOR LECŢIA 25 LAGĂRELE CU ALUNECARE!" 25.1.Caracteristici.Părţi componente.materiale.!" 25.2.Funcţionarea lagărelor cu alunecare.! 25.1.Caracteristici.Părţi componente.materiale.

Διαβάστε περισσότερα

REACŢII DE ADIŢIE NUCLEOFILĂ (AN-REACŢII) (ALDEHIDE ŞI CETONE)

REACŢII DE ADIŢIE NUCLEOFILĂ (AN-REACŢII) (ALDEHIDE ŞI CETONE) EAŢII DE ADIŢIE NULEFILĂ (AN-EAŢII) (ALDEIDE ŞI ETNE) ompușii organici care conțin grupa carbonil se numesc compuși carbonilici și se clasifică în: Aldehide etone ALDEIDE: Formula generală: 3 Metanal(formaldehida

Διαβάστε περισσότερα

(2), ,. 1).

(2), ,. 1). 178/1 L I ( ) ( ) 2019/1111 25 2019,, ( ), 81 3,,, ( 1 ), ( 2 ),, : (1) 15 2014 ( ). 2201/2003. ( 3 ) ( ). 2201/2003,..,,. (2),..,,, 25 1980, («1980»),.,,. ( 1 ) 18 2018 ( C 458 19.12.2018,. 499) 14 2019

Διαβάστε περισσότερα

Ζιζανιοκτόνο. Εκλεκτικό. 1 kg

Ζιζανιοκτόνο. Εκλεκτικό. 1 kg 1 kg Αρ. Άδειας Διάθεσης στην Αγορά Υ.Α.Α.Τ.: 70068 / 07-02-2014 LAUDIS 30 WG Εναιωρηματοποιήσιμοι κόκκοι (WG) Εγγυημένη σύνθεση: Δραστική ουσία: tembotrione 20% β/β Αντιφυτοτοξικός παράγοντας: isoxadifen-ethyl

Διαβάστε περισσότερα

Metode iterative pentru probleme neliniare - contractii

Metode iterative pentru probleme neliniare - contractii Metode iterative pentru probleme neliniare - contractii Problemele neliniare sunt in general rezolvate prin metode iterative si analiza convergentei acestor metode este o problema importanta. 1 Contractii

Διαβάστε περισσότερα

Problema a II - a (10 puncte) Diferite circuite electrice

Problema a II - a (10 puncte) Diferite circuite electrice Olimpiada de Fizică - Etapa pe judeţ 15 ianuarie 211 XI Problema a II - a (1 puncte) Diferite circuite electrice A. Un elev utilizează o sursă de tensiune (1), o cutie cu rezistenţe (2), un întrerupător

Διαβάστε περισσότερα

5.5. REZOLVAREA CIRCUITELOR CU TRANZISTOARE BIPOLARE

5.5. REZOLVAREA CIRCUITELOR CU TRANZISTOARE BIPOLARE 5.5. A CIRCUITELOR CU TRANZISTOARE BIPOLARE PROBLEMA 1. În circuitul din figura 5.54 se cunosc valorile: μa a. Valoarea intensității curentului de colector I C. b. Valoarea tensiunii bază-emitor U BE.

Διαβάστε περισσότερα

Jeux d inondation dans les graphes

Jeux d inondation dans les graphes Jeux d inondation dans les graphes Aurélie Lagoutte To cite this version: Aurélie Lagoutte. Jeux d inondation dans les graphes. 2010. HAL Id: hal-00509488 https://hal.archives-ouvertes.fr/hal-00509488

Διαβάστε περισσότερα

Foarte formal, destinatarul ocupă o funcţie care trebuie folosită în locul numelui

Foarte formal, destinatarul ocupă o funcţie care trebuie folosită în locul numelui - Introducere Αξιότιμε κύριε Πρόεδρε, Αξιότιμε κύριε Πρόεδρε, Foarte formal, destinatarul ocupă o funcţie care trebuie folosită în locul numelui Αγαπητέ κύριε, Αγαπητέ κύριε, Formal, destinatar de sex

Διαβάστε περισσότερα

azimsulfuron (αζιμσουλφουρόν) Εγγυημένη σύνθεση : azimsulfuron 50% β/β Βοηθητικές ουσίες:

azimsulfuron (αζιμσουλφουρόν) Εγγυημένη σύνθεση : azimsulfuron 50% β/β Βοηθητικές ουσίες: GULLIVER 50WG GR 80G BKL K-34428 16/07/14 16:54 Page1 K-34428/31405 - GREECE - (COVER) PAGE 1 Ê ΕΣΩΚΛΕΙΣΤΟ ΕΝΤΥΠΟ ΟΔΗΓΙΩΝ. ΣΧΙΣΤΕ ΕΔΩ Φυλάξτε το κλειδωμένο μακριά από παιδιά. Μην τρώτε, μην πίνετε, μην

Διαβάστε περισσότερα

Laborator 11. Mulţimi Julia. Temă

Laborator 11. Mulţimi Julia. Temă Laborator 11 Mulţimi Julia. Temă 1. Clasa JuliaGreen. Să considerăm clasa JuliaGreen dată de exemplu la curs pentru metoda locului final şi să schimbăm numărul de iteraţii nriter = 100 în nriter = 101.

Διαβάστε περισσότερα

ΕΞΑΙΡΕΤΙΚΑ ΕΠΕΙΓΟΝ. Θεσσαλονίκη, 20 Μαρτίου Αριθ. πρωτ.: οικ. 3966

ΕΞΑΙΡΕΤΙΚΑ ΕΠΕΙΓΟΝ. Θεσσαλονίκη, 20 Μαρτίου Αριθ. πρωτ.: οικ. 3966 ΕΞΑΙΡΕΤΙΚΑ ΕΠΕΙΓΟΝ ΕΛΛΗΝΙΚΗ ΗΜΟΚΡΑΤΙΑ ΠΕΡΙΦΕΡΕΙΑ ΚΕΝΤΡΙΚΗΣ ΜΑΚΕ ΟΝΙΑΣ ΓΕΝΙΚΗ IEYΘΥΝΣΗ ΑΓΡΟΤΙΚΗΣ ΟΙΚΟΝΟΜΙΑΣ ΚΑΙ ΚΤΗΝΙΑΤΡΙΚΗΣ Θεσσαλονίκη, 20 Μαρτίου 2017 Αριθ. πρωτ.: οικ. 3966 /ΝΣΗ ΑΓΡΟΤΙΚΗΣ ΟΙΚΟΝΟΜΙΑΣ

Διαβάστε περισσότερα

FEPA ROBINET CU AC TIP RA

FEPA ROBINET CU AC TIP RA P ROINT U TIP R Produsele se incadreaza in categoria accesoriilor pentru reglarea presiunii si respecta cerintele esentiale referitoare la asigurarea securitatii utilizatorilor de echipamente sub presiune

Διαβάστε περισσότερα

Site-ul AstroInfo &

Site-ul AstroInfo   & Site-ul AstroInfo www.astro-info.ro & prezintă 20 Hotea Sorin Toate drepturile rezervate. HărŃile pot fi folosite sau transmise doar cu precizarea sursei şi a autorului. Altfel se încalcă legea privind

Διαβάστε περισσότερα

III. Serii absolut convergente. Serii semiconvergente. ii) semiconvergentă dacă este convergentă iar seria modulelor divergentă.

III. Serii absolut convergente. Serii semiconvergente. ii) semiconvergentă dacă este convergentă iar seria modulelor divergentă. III. Serii absolut convergente. Serii semiconvergente. Definiţie. O serie a n se numeşte: i) absolut convergentă dacă seria modulelor a n este convergentă; ii) semiconvergentă dacă este convergentă iar

Διαβάστε περισσότερα

Corectură. Motoare cu curent alternativ cu protecție contra exploziei EDR * _0616*

Corectură. Motoare cu curent alternativ cu protecție contra exploziei EDR * _0616* Tehnică de acționare \ Automatizări pentru acționări \ Integrare de sisteme \ Servicii *22509356_0616* Corectură Motoare cu curent alternativ cu protecție contra exploziei EDR..71 315 Ediția 06/2016 22509356/RO

Διαβάστε περισσότερα

ΑΝΑΡΤΗΤΕΑ ΣΤΟ ΔΙΑΔΙΚΤΥΟ ΕΠΑΝΑΛΗΨΗ ΣΤΟ ΟΡΘΟ ΣΗΜΕΙΟ 5. ΕΛΛΗΝΙΚΗ ΔΗΜΟΚΡΑΤΙΑ Αθήνα, 7-7 - 2014 ΥΠΟΥΡΓΕΙΟ ΑΓΡΟΤΙΚΗΣ ΑΝΑΠΤΥΞΗΣ

ΑΝΑΡΤΗΤΕΑ ΣΤΟ ΔΙΑΔΙΚΤΥΟ ΕΠΑΝΑΛΗΨΗ ΣΤΟ ΟΡΘΟ ΣΗΜΕΙΟ 5. ΕΛΛΗΝΙΚΗ ΔΗΜΟΚΡΑΤΙΑ Αθήνα, 7-7 - 2014 ΥΠΟΥΡΓΕΙΟ ΑΓΡΟΤΙΚΗΣ ΑΝΑΠΤΥΞΗΣ 1 ΑΝΑΡΤΗΤΕΑ ΣΤΟ ΔΙΑΔΙΚΤΥΟ ΕΠΑΝΑΛΗΨΗ ΣΤΟ ΟΡΘΟ ΣΗΜΕΙΟ 5. ΕΛΛΗΝΙΚΗ ΔΗΜΟΚΡΑΤΙΑ Αθήνα, 7-7 - 2014 ΥΠΟΥΡΓΕΙΟ ΑΓΡΟΤΙΚΗΣ ΑΝΑΠΤΥΞΗΣ & ΤΡΟΦΙΜΩΝ ΓΕΝΙΚΗ Δ/ΝΣΗ ΦΥΤΙΚΗΣ ΠΑΡΑΓΩΓΗΣ Δ/ΝΣΗ ΠΡΟΣΤΑΣΙΑΣ ΦΥΤΙΚΗΣ ΠΑΡΑΓΩΓΗΣ ΤΜΗΜΑ

Διαβάστε περισσότερα

Probleme. c) valoarea curentului de sarcină prin R L şi a celui de la ieşirea AO dacă U I. Rezolvare:

Probleme. c) valoarea curentului de sarcină prin R L şi a celui de la ieşirea AO dacă U I. Rezolvare: Pobleme P Pentu cicuitul din fig P, ealizat cu amplificatoae opeaţionale ideale, alimentate cu ±5V, să se detemine: a) elaţia analitică a tensiunii de ieşie valoile tensiunii de ieşie dacă -V 0V +,8V -V

Διαβάστε περισσότερα

12 Νοεμβρίου 2015 Δήμος Θεσσαλονίκης. metrics.ekt.gr. Η ελληνική συμμετοχή στο πρόγραμμα ICT. Ηρακλής Αγιοβλασίτης NCP ICT & FET

12 Νοεμβρίου 2015 Δήμος Θεσσαλονίκης. metrics.ekt.gr. Η ελληνική συμμετοχή στο πρόγραμμα ICT. Ηρακλής Αγιοβλασίτης NCP ICT & FET 2 Νοεμβρίου 205 Δήμος Θεσσαλονίκης metrics.ekt.gr Η ελληνική συμμετοχή στο πρόγραμμα ICT Ηρακλής Αγιοβλασίτης NCP ICT & FET Οι προκηρύξεις του 204 & 205 Προκήρυξη Ημερομηνία υποβολής Αριθμός προτάσεων

Διαβάστε περισσότερα

Componente şi Circuite Electronice Pasive. Laborator 3. Divizorul de tensiune. Divizorul de curent

Componente şi Circuite Electronice Pasive. Laborator 3. Divizorul de tensiune. Divizorul de curent Laborator 3 Divizorul de tensiune. Divizorul de curent Obiective: o Conexiuni serie şi paralel, o Legea lui Ohm, o Divizorul de tensiune, o Divizorul de curent, o Implementarea experimentală a divizorului

Διαβάστε περισσότερα

ΕΞΑΙΡΕΤΙΚΑ ΕΠΕΙΓΟΝ. Θεσσαλονίκη, 30 Ιανουαρίου Αριθ. πρωτ.: οικ. 2103

ΕΞΑΙΡΕΤΙΚΑ ΕΠΕΙΓΟΝ. Θεσσαλονίκη, 30 Ιανουαρίου Αριθ. πρωτ.: οικ. 2103 ΕΞΑΙΡΕΤΙΚΑ ΕΠΕΙΓΟΝ ΕΛΛΗΝΙΚΗ ΗΜΟΚΡΑΤΙΑ ΠΕΡΙΦΕΡΕΙΑ ΚΕΝΤΡΙΚΗΣ ΜΑΚΕ ΟΝΙΑΣ ΓΕΝΙΚΗ IEYΘΥΝΣΗ ΑΓΡΟΤΙΚΗΣ ΟΙΚΟΝΟΜΙΑΣ ΚΑΙ ΚΤΗΝΙΑΤΡΙΚΗΣ Θεσσαλονίκη, 30 Ιανουαρίου 2017 Αριθ. πρωτ.: οικ. 2103 /ΝΣΗ ΑΓΡΟΤΙΚΗΣ ΟΙΚΟΝΟΜΙΑΣ

Διαβάστε περισσότερα

FAX: 36 17 103 GOLTIX 700 SC.

FAX: 36 17 103 GOLTIX 700 SC. ΕΛΛΗΝΙΚΗ ΗΜΟΚΡΑΤΙΑ Αθήνα, 29-2-2000 ΥΠΟΥΡΓΕΙΟ ΓΕΩΡΓΙΑΣ ΓΕΝΙΚΗ /ΝΣΗ ΦΥΤΙΚΗΣ ΠΑΡΑΓΩΓΗΣ Αριθ. Πρωτ.: 89088 /ΝΣΗ ΠΡΟΣΤΑΣΙΑΣ ΦΥΤΙΚΗΣ ΠΑΡΑΓΩΓΗΣ ΤΜΗΜΑ ΓΕΩΡΓΙΚΩΝ ΦΑΡΜΑΚΩΝ Ταχ. /νση : Ιπποκράτους 3-5 Ταχ. Κώδικας

Διαβάστε περισσότερα

Capitolul 2 - HIDROCARBURI 2.3.ALCHINE

Capitolul 2 - HIDROCARBURI 2.3.ALCHINE Capitolul 2 - HIDROCARBURI 2.3.ALCHINE TEST 2.3.3 I. Scrie cuvântul / cuvintele dintre paranteze care completează corect fiecare dintre afirmaţiile următoare. 1. Acetilena poate participa la reacţii de

Διαβάστε περισσότερα

Regulamentul INCDFT- IFT Iaşi pentru ocuparea funcţiei şi acordarea gradului profesional de Cercetător ştiinţific - CS

Regulamentul INCDFT- IFT Iaşi pentru ocuparea funcţiei şi acordarea gradului profesional de Cercetător ştiinţific - CS Regulamentul INCDFT- IFT Iaşi pentru ocuparea funcţiei şi acordarea gradului profesional de Cercetător ştiinţific - CS Regulamentul concursului pentru ocuparea funcţiei şi acordarea gradului profesional

Διαβάστε περισσότερα

Θα ήθελα να ανοίξω ένα τραπεζικό λογαριασμό. Θα ήθελα να κλείσω τον τραπεζικό μου λογαριασμό. ίντερνετ;

Θα ήθελα να ανοίξω ένα τραπεζικό λογαριασμό. Θα ήθελα να κλείσω τον τραπεζικό μου λογαριασμό. ίντερνετ; - Γενικά Pot retrage numerar în [țara] fără a plăti comisioane? Μπορώ να κάνω ανάληψη στην [χώρα] χωρίς να πληρώσω προμήθεια; Πληροφόρηση σχετικά με το αν πρέπει να πληρώσετε ποσοστά προμήθειας όταν κάνετε

Διαβάστε περισσότερα

页面

页面 订单 - 配售 Εξετάζουμε την αγορά...luăm în considerare posibi 正式, 试探性 Είμαστε στην ευχάριστη Suntem θέση να încântați δώσουμε την să plasăm παραγγελία μας στην εταιρεία comandă σας pentru... για... Θα θέλαμε

Διαβάστε περισσότερα

Transformata Radon. Reconstructia unei imagini bidimensionale cu ajutorul proiectiilor rezultate de-a lungul unor drepte.

Transformata Radon. Reconstructia unei imagini bidimensionale cu ajutorul proiectiilor rezultate de-a lungul unor drepte. Problema Tranformaa Radon Reconrucia unei imaini bidimenionale cu auorul roieciilor rezulae de-a lunul unor dree. Domeniul de uilizare: Prelucrarea imainilor din domeniul medical Prelucrarea imainilor

Διαβάστε περισσότερα

MULTIMEA NUMERELOR REALE

MULTIMEA NUMERELOR REALE www.webmteinfo.com cu noi totul pre mi usor MULTIMEA NUMERELOR REALE office@ webmteinfo.com 1.1 Rdcin ptrt unui numr nturl ptrt perfect Ptrtul unui numr rtionl este totdeun pozitiv su zero (dic nenegtiv).

Διαβάστε περισσότερα

rs r r â t át r st tíst Ó P ã t r r r â

rs r r â t át r st tíst Ó P ã t r r r â rs r r â t át r st tíst P Ó P ã t r r r â ã t r r P Ó P r sã rs r s t à r çã rs r st tíst r q s t r r t çã r r st tíst r t r ú r s r ú r â rs r r â t át r çã rs r st tíst 1 r r 1 ss rt q çã st tr sã

Διαβάστε περισσότερα

ΘΕΜΑ: Χορήγηση οριστικής άδειας διάθεσης στην αγορά στο φυτοπροστατευτικό προϊόν (ζιζανιοκτόνο) CALARIS PRO (δ.ο. Mesotrione+ terbuthylazine).

ΘΕΜΑ: Χορήγηση οριστικής άδειας διάθεσης στην αγορά στο φυτοπροστατευτικό προϊόν (ζιζανιοκτόνο) CALARIS PRO (δ.ο. Mesotrione+ terbuthylazine). 1 ΑΝΑΡΤΗΤΕΑ ΣΤΟ ΔΙΑΔΙΚΤΥΟ ΕΛΛΗΝΙΚΗ ΔΗΜΟΚΡΑΤΙΑ Αθήνα, 16-06 - 2017 ΥΠΟΥΡΓΕΙΟ ΑΓΡΟΤΙΚΗΣ ΑΝΑΠΤΥΞΗΣ ΚΑΙ ΤΡΟΦΙΜΩΝ Αριθ. πρωτ: 6718/65430 ΓΕΝΙΚΗ Δ/ΝΣΗ ΒΙΩΣΙΜΗΣ ΦΥΤΙΚΗΣ ΠΑΡΑΓΩΓΗΣ Δ/ΝΣΗ ΠΡΟΣΤΑΣΙΑΣ ΦΥΤΙΚΗΣ ΠΑΡΑΓΩΓΗΣ

Διαβάστε περισσότερα

Sarò signor io sol. α α. œ œ. œ œ œ œ µ œ œ. > Bass 2. Domenico Micheli. Canzon, ottava stanza. Soprano 1. Soprano 2. Alto 1

Sarò signor io sol. α α. œ œ. œ œ œ œ µ œ œ. > Bass 2. Domenico Micheli. Canzon, ottava stanza. Soprano 1. Soprano 2. Alto 1 Sarò signor io sol Canzon, ottava stanza Domenico Micheli Soprano Soprano 2 Alto Alto 2 Α Α Sa rò si gnor io sol del mio pen sie io sol Sa rò si gnor io sol del mio pen sie io µ Tenor Α Tenor 2 Α Sa rò

Διαβάστε περισσότερα

Să se arate că n este număr par. Dan Nedeianu

Să se arate că n este număr par. Dan Nedeianu Primul test de selecție pentru juniori I. Să se determine numerele prime p, q, r cu proprietatea că 1 p + 1 q + 1 r 1. Fie ABCD un patrulater convex cu m( BCD) = 10, m( CBA) = 45, m( CBD) = 15 și m( CAB)

Διαβάστε περισσότερα

ΠΡΟΪΟΝ: Είναι πυκνό διάλυμα (SL) με 4% β/ο δραστική ουσία imazamox (4,22% άλας αμμωνίου) και 96% β/β βοηθητικές ουσίες.

ΠΡΟΪΟΝ: Είναι πυκνό διάλυμα (SL) με 4% β/ο δραστική ουσία imazamox (4,22% άλας αμμωνίου) και 96% β/β βοηθητικές ουσίες. ΠΡΟΪΟΝ: PULSAR 4 SL Το PULSAR SL είναι ένα διασυστηματικό, μεταφυτρωτικό, ζιζανιοκτόνο με δράση από το φύλλωμα και το έδαφος για την καταπολέμηση πλατύφυλλων και αγρωστωδών ζιζανίων στη μηδική, το ρύζι

Διαβάστε περισσότερα

ON THE MEASUREMENT OF

ON THE MEASUREMENT OF ON THE MEASUREMENT OF INVESTMENT TYPES: HETEROGENEITY IN CORPORATE TAX ELASTICITIES HENDRIK JUNGMANN, SIMON LORETZ WORKING PAPER NO. 2016-01 t s r t st t t2 s t r t2 r r t t 1 st t s r r t3 str t s r ts

Διαβάστε περισσότερα

Ministerul Educaţiei Naționale Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

Ministerul Educaţiei Naționale Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare Miisterul Educaţiei Națioale Cetrul Naţioal de Evaluare şi Eamiare Eameul de bacalaureat aţioal 08 Proba E c) Matematică M_mate-ifo Clasa a XI-a Toate subiectele sut obligatorii Se acordă 0 pucte di oficiu

Διαβάστε περισσότερα

V.7. Condiţii necesare de optimalitate cazul funcţiilor diferenţiabile

V.7. Condiţii necesare de optimalitate cazul funcţiilor diferenţiabile Metode de Optimizare Curs V.7. Condiţii necesare de optimalitate cazul funcţiilor diferenţiabile Propoziţie 7. (Fritz-John). Fie X o submulţime deschisă a lui R n, f:x R o funcţie de clasă C şi ϕ = (ϕ,ϕ

Διαβάστε περισσότερα

Ακαδημαϊκός Λόγος Κύριο Μέρος

Ακαδημαϊκός Λόγος Κύριο Μέρος - Επίδειξη Συμφωνίας În linii mari sunt de acord cu...deoarece... Επίδειξη γενικής συμφωνίας με άποψη άλλου Cineva este de acord cu...deoarece... Επίδειξη γενικής συμφωνίας με άποψη άλλου D'une façon générale,

Διαβάστε περισσότερα

Medicago marina 2012

Medicago marina 2012 ΓΕΩΠΟΝΙΚΟ ΠΑΝΕΠΙΣΤΗΜΙΟ ΑΘΗΝΩΝ Τµήµα Γεωπονικής Βιοτεχνολογίας ΣΚΑΓΙΑ. ΑΓΓΕΛΙΚΗ ΜΕΤΑΠΤΥΧΙΑΚΗ ΙΑΤΡΙΒΗ Χαρακτηρισµός και Φυλογενετική ανάλυση συµβιωτικών βακτηρίων που αποµονώθηκαν από τα φυµάτια της Medicago

Διαβάστε περισσότερα

I X A B e ic rm te e m te is S

I X A B e ic rm te e m te is S Sisteme termice BAXI Modele: De ce? Deoarece reprezinta o solutie completa care usureaza realizarea instalatiei si ofera garantia utilizarii unor echipamente de top. Adaptabilitate la nevoile clientilor

Διαβάστε περισσότερα