Proteine de cuplaj şi rolul lor în transducţia semnalului biologic

Σχετικά έγγραφα
Curs 10 Funcţii reale de mai multe variabile reale. Limite şi continuitate.

Metode iterative pentru probleme neliniare - contractii

a. 11 % b. 12 % c. 13 % d. 14 %

Curs 1 Şiruri de numere reale

Fiziologia fibrei miocardice

Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor

Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor X) functia f 1

Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii la gazul ideal

5.4. MULTIPLEXOARE A 0 A 1 A 2

(a) se numeşte derivata parţială a funcţiei f în raport cu variabila x i în punctul a.

MARCAREA REZISTOARELOR

Planul determinat de normală şi un punct Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru Planul determinat de 3 puncte necoliniare

a n (ζ z 0 ) n. n=1 se numeste partea principala iar seria a n (z z 0 ) n se numeste partea

Curs 4 Serii de numere reale

Seminariile Capitolul X. Integrale Curbilinii: Serii Laurent şi Teorema Reziduurilor

5. FUNCŢII IMPLICITE. EXTREME CONDIŢIONATE.

Analiza în curent continuu a schemelor electronice Eugenie Posdărăscu - DCE SEM 1 electronica.geniu.ro

Integrala nedefinită (primitive)

1.7. AMPLIFICATOARE DE PUTERE ÎN CLASA A ŞI AB

Fig Impedanţa condensatoarelor electrolitice SMD cu Al cu electrolit semiuscat în funcţie de frecvenţă [36].


COLEGIUL NATIONAL CONSTANTIN CARABELLA TARGOVISTE. CONCURSUL JUDETEAN DE MATEMATICA CEZAR IVANESCU Editia a VI-a 26 februarie 2005.

R R, f ( x) = x 7x+ 6. Determinați distanța dintre punctele de. B=, unde x și y sunt numere reale.

Curs 14 Funcţii implicite. Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi"

Asupra unei inegalităţi date la barajul OBMJ 2006

5.5. REZOLVAREA CIRCUITELOR CU TRANZISTOARE BIPOLARE

Laborator 11. Mulţimi Julia. Temă

riptografie şi Securitate

Organizarea membranelor celulare si functiile membranare

REACŢII DE ADIŢIE NUCLEOFILĂ (AN-REACŢII) (ALDEHIDE ŞI CETONE)

Sisteme diferenţiale liniare de ordinul 1

RĂSPUNS Modulul de rezistenţă este o caracteristică geometrică a secţiunii transversale, scrisă faţă de una dintre axele de inerţie principale:,

V.7. Condiţii necesare de optimalitate cazul funcţiilor diferenţiabile

DISTANŢA DINTRE DOUĂ DREPTE NECOPLANARE

RECEPŢIONEAZĂ SEMNALE OCUPĂ SUPRAFAŢĂ MARE AU ACTIVITATE CONVERGENTĂ

Capitolul ASAMBLAREA LAGĂRELOR LECŢIA 25

Metode de interpolare bazate pe diferenţe divizate

Capitolul 2 - HIDROCARBURI 2.5.ARENE

Subiecte Clasa a VII-a

Problema a II - a (10 puncte) Diferite circuite electrice

V O. = v I v stabilizator

Să se arate că n este număr par. Dan Nedeianu

5.1. Noţiuni introductive

III. Serii absolut convergente. Serii semiconvergente. ii) semiconvergentă dacă este convergentă iar seria modulelor divergentă.

Subiecte Clasa a VIII-a

BARAJ DE JUNIORI,,Euclid Cipru, 28 mai 2012 (barajul 3)

Εμπορική αλληλογραφία Ηλεκτρονική Αλληλογραφία

Proiectarea filtrelor prin metoda pierderilor de inserţie

1.3 Baza a unui spaţiu vectorial. Dimensiune

Sistemele de semnalizare intracelulare în patofiziologia tulburării afective bipolare. Prep. Univ. Dr. Romoșan Radu Conf. Univ. Dr.

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI CICLUL 1. LICENTA IN BIOCHIMIE. Biochimie metabolica

TRANSCRIPŢIA GENETICĂ

2.1 Sfera. (EGS) ecuaţie care poartă denumirea de ecuaţia generală asferei. (EGS) reprezintă osferă cu centrul în punctul. 2 + p 2

Ακαδημαϊκός Λόγος Κύριο Μέρος

Capitolul 2 - HIDROCARBURI 2.4.ALCADIENE

Foarte formal, destinatarul ocupă o funcţie care trebuie folosită în locul numelui

Seminar 5 Analiza stabilității sistemelor liniare

Componente şi Circuite Electronice Pasive. Laborator 3. Divizorul de tensiune. Divizorul de curent

Examen AG. Student:... Grupa:... ianuarie 2011

T R A I A N ( ) Trigonometrie. \ kπ; k. este periodică (perioada principală T * =π ), impară, nemărginită.

* K. toate K. circuitului. portile. Considerând această sumă pentru toate rezistoarele 2. = sl I K I K. toate rez. Pentru o bobină: U * toate I K K 1

I. Scrie cuvântul / cuvintele dintre paranteze care completează corect fiecare dintre afirmaţiile următoare.

Capitolul 14. Asamblari prin pene

Functii Breviar teoretic 8 ianuarie ianuarie 2011

Valori limită privind SO2, NOx şi emisiile de praf rezultate din operarea LPC în funcţie de diferite tipuri de combustibili

Criptosisteme cu cheie publică III

SIGURANŢE CILINDRICE

I.6. Arhitectura componenților macromoleculari ai materiei vii

Unitatea atomică de masă (u.a.m.) = a 12-a parte din masa izotopului de carbon

3.2. Enzime utilizate în tehnologia ADN recombinant

Capitolul 2 - HIDROCARBURI 2.3.ALCHINE


BARDAJE - Panouri sandwich

CONCURSUL DE MATEMATICĂ APLICATĂ ADOLF HAIMOVICI, 2017 ETAPA LOCALĂ, HUNEDOARA Clasa a IX-a profil științe ale naturii, tehnologic, servicii

2. Circuite logice 2.4. Decodoare. Multiplexoare. Copyright Paul GASNER

Conice. Lect. dr. Constantin-Cosmin Todea. U.T. Cluj-Napoca

EDITURA PARALELA 45 MATEMATICĂ DE EXCELENŢĂ. Clasa a X-a Ediţia a II-a, revizuită. pentru concursuri, olimpiade şi centre de excelenţă

Aparate de măsurat. Măsurări electronice Rezumatul cursului 2. MEE - prof. dr. ing. Ioan D. Oltean 1

MULTIMEA NUMERELOR REALE

BIOELECTROGENEZA DEFINIŢIEIE CAUZE: 1) DIFUZIA IONILOR PRIN MEMBRANĂ 2) FUNCŢIONAREA ELECTROGENICĂ A POMPEI DE Na + /K + 3) PREZENŢA ÎN CITOPLASMĂ A U

Olimpiada Naţională de Matematică Etapa locală Clasa a IX-a M 1

SERII NUMERICE. Definiţia 3.1. Fie (a n ) n n0 (n 0 IN) un şir de numere reale şi (s n ) n n0

7. RETELE ELECTRICE TRIFAZATE 7.1. RETELE ELECTRICE TRIFAZATE IN REGIM PERMANENT SINUSOIDAL

Studiu privind soluţii de climatizare eficiente energetic

VII.2. PROBLEME REZOLVATE

Proteinele. Formula structurală generală a α-aminoacizilor prezenți în proteine; radicalul R este diferit pentru diferiți aminoacizi.

Activitatea A5. Introducerea unor module specifice de pregătire a studenților în vederea asigurării de șanse egale

页面

Curs 2 Şiruri de numere reale

CIRCUITE LOGICE CU TB

TEMA 9: FUNCȚII DE MAI MULTE VARIABILE. Obiective:

Definiţia generală Cazul 1. Elipsa şi hiperbola Cercul Cazul 2. Parabola Reprezentari parametrice ale conicelor Tangente la conice

Controlul expresiei genice

Asupra unei metode pentru calculul unor integrale definite din functii trigonometrice

Ovidiu Gabriel Avădănei, Florin Mihai Tufescu,

Capitolul 2 - HIDROCARBURI 2.5.ARENE

INTERPOLARE. y i L i (x). L(x) = i=0

6 n=1. cos 2n. 6 n=1. n=1. este CONV (fiind seria armonică pentru α = 6 > 1), rezultă

Ecuaţia generală Probleme de tangenţă Sfera prin 4 puncte necoplanare. Elipsoidul Hiperboloizi Paraboloizi Conul Cilindrul. 1 Sfera.

II. 5. Probleme. 20 c 100 c = 10,52 % Câte grame sodă caustică se găsesc în 300 g soluţie de concentraţie 10%? Rezolvare m g.

Transcript:

Proteine de cuplaj şi rolul lor în transducţia semnalului biologic Hormonii din clasa hormonilor hidrosolubili (peptidici, catecolamine) nu pătrund în celule, ci interacţionează cu receptori membranari. Fixarea hormonului pe receptor activează un sistem transductor care transformă semnalul extern (mesager prim) într-unul intracelular (mesager secund). Mesagerul secund acţionează în interiorul celulei iniţiind evenimente care duc la activarea sau inactivarea enzimelor, secreţie, contracţie, sinteză de noi proteine. Numărul mesagerilor secunzi este mic: AMPc, GMPc, diacil glicerolul, inozitolul fosfaţi, calciucalmodulină. AMPc e mediator pentru substanţe paracrine (glucagon, catecolamine, parathormonul, TSH, gonadotropine, ACTH). Acţiuea hormonilor este mediată intern de sisteme transductoare ale mesajerol externe în mesaje intracelulare. Sistemele transductoare sunt receptori membranari citoplasmatici, nucleari. Sistemele transductoare sunt: receptorul membranar, sistemul de cuplare a complexului hormon-receptor cu sistemul efectro care generează mesagerul intracelular, funcţia de cuplare o deţine o clasă de proteine denumite proteina G, sistem efector care generează AMPc. Adenilat ciclaza generează AMPc şi fosfolipaza C ce dă naştere la diacilglicerol şi inozitol fosfaţi. AMPc şi diacilglicerolul acţionează similar activând protein kinaze, AMPc activeează protein-kinaza A, diacil glicerolul activează protein-kinaza C. Receptorii cuplaţi cu proteina G (RCPG) constituie cea mai mare familie de receptori celulari de suprafaţă. RPCG sunt proteine intramembranare monomerice cu 7 domenii transmembranare având fiecare o structură în α-helix, fiind legate prin trei bucle externe şi trei bucle interne. Putem clasifica RCPG în 3 grupe (I, II, III) deferenţa dintre ele o constituie absenţa analogiei secvenţelor lor primare de aminoacizi. Prima grupă conţine marea majoritate a RCPG. Ea se caracterizează prin prezenţa unei secvenţe de tip DRY (aspartil arginil tirozil) la bucla I 2. Această grupă este subîmpărţită în 3 subgrupe I a, I b, I c după localizarea posibilă a situsului de legare a agoniştilor: între domeniile transmembranare pentru I a, mai spre exterior şi implicând domeniul N-terminal pentru Ib şi la nivelul N-terminal pentru Ic. Receptorii

grupei II se disting de grupa I prin absenţa analogiei de secvenţă şi prin faptul că nu are localizat situsul de legătură al agoniştilor. Grupa III are situsul de recunoaştere a ligandului la nivelul domeniului N-terminal. Proteinele G oligomerice Celulele animale conţin un număr de proteine G diferite (proteine ce leagă GTP). Fiecare tip de proteină G leagă un anumit tip de receptor cu un anumit efector enzimatic sau canal ionic. Proteinele G pot fi clasificate în mai multe grupe pe baza structurii şi funcţiei acestora. Proteinele G sunt izolate sub formă de heterotrimeri, compuşi din subunităţile α, β şi γ. Subunitatea α conţine situsul de legare pentru GTP şi de activitate catalitică responsabilă de hidroliza acestei nucleotide. Această subunitate conţine de asemenea situsuri de interacţiune cu complexul βγ, cu receptorul şi cu enzima efectoare sau canalul ionic. O serie de experimente arată că fiecare subunitate (α, β sau γ) a proteinelor G este ataşată la faţa citoplasmatică a membranei plasmatice. Nici una dintre subunităţi nu conţine secvenţe transmembranare. Subunitatea α este ataşată la membrană printr-un rest de cisteină acilat, în apropierea capătului carboxi al lanţului polipeptidic. Una dintre funcţiile subunităţilor β şi γ, care prezintă atât secvenţe hidrofile cât şi hidrofobe, ar fi cea de ancorare subunităţii α în membrana plasmatică. Subunităţile α ale diverselor proteine G au secvenţe şi greutăţi moleculare puţin diferite. Aceste mici diferenţe structurale ale subunităţilor α par a fi în principal responsabile de proprietăţile diferite ale proteinelor G oligomerice (tabelul nr.8). Există totuşi un înalt grad de omologie chiar între subunităţile α (α s, α i α j ) şi ras. Regiunea subunităţii α care pare a interacţiona cu lanţul polipeptidic al receptorului este o regiune elicoidală de tip a amfipatică, localizată la nivelul capătului carboxi al subunităţii α. Un situs probabil a interacţiona cu complexul βγ este o secvenţă de aminoacizi de la capătul amino. Familia Unii membri ai familiei Subuni-tăţile α Funcţii I Gs α s Activează adenilat ciclaza; Activează canalele de Ca 2+ II Golf α olf Activează adenilat ciclaza în neuronii olfactivi 2

Gi Go α i α o Inhibă adenilat ciclaza; Activează canalele de K + ; Activează canalele de K + ; Inactivează canalele de Ca 2+ ; Activează fosfolipaza C-β Gt α t Activează fosfodiesteraza GMPc în bastonaşe III Gq α q Activează fosfolipaza C-β *Familiile sunt determinate de înrudirea secvenţei aminoacidice a subunităţilor α. La mamifere au fost descrise 21 de subunităţi α şi cel puţin 4 subunităţi β şi 7 subunităţi γ. Proteinel G sunt oligomerice şi monomerice. Proteina G are rol şi în amplificarea semnalului biologic. În modelul clasic, cu trei parteneri, evenimentele iniţiale ale activării proteinelor G sunt reprezentate de formarea complexului agonist-receptor şi interacţiunea acestui complex cu oligomerul inactiv α GDP βγ. Această interacţiune induce înlocuirea GDP cu GTP şi disocierea oligomerului αβγ în α GDP şi complexul βγ. Etapa limitantă a procesului este disocierea GDP. În timpul acestei secvenţe de procese subunitatea α suferă o transformare conformaţională la o formă α' care interacţionează cu enzima efectoare şi induce o modificare a conformaţiei şi activităţii acesteia. Conformaţia activă a subunităţii α este convertită la conformaţia inactivă prin hidroliza GTP. Această reacţie este catalizată de subunitatea α însăşi şi este urmată de combinarea α GDP cu complexul βγ pentru a re-forma α GDP βγ. Fiecare moleculă α 'GTP se găseşte probabil în conformaţia activă timp de câteva secunde înainte ca GTP să fie hidrolizat. Complexul agonisi- receptor ar acţiona ca şi catalizator în timpul activării proteinelor G, astfel încât la nivel molecular, un complex ar interacţiona cu mai mulţi oligomeri αβγ pe o durată de câteva secunde. În membranele plasmatice ale unor tipuri celulare numărul moleculelor subunităţii α depăşesc cu mult numărul moleculelor complexului βγ. În aceste sisteme, un complex βγ ar putea cataliza legarea ATP la mai multe subunităţi α. În plus, fiecare α 'GTP ar putea interacţiona cu mai mulţi efectori pe durata existenţei sale. 3

Unele date experimentale arată că subunităţile α 'GTP sunt eliberate din membrana plasmatică în spaţiul citoplasmatic ca urmare a cuplării unui agonist la receptorul său. Astfel, în plus faţă de activarea enzimelor efectoare ataşate suprafeţei citoplasmatice membranare, α 'GTP eliberate de la nivelul membranei plasmatice ar difuza în spaţiul citoplasmatic şi ar interacţiona cu alte enzime efectoare localizate în acest spaţiu. Totuşi, dovezile în acest sens nu sunt foarte puternice. 4

Interacţiunea α'gtp cu proteinele efectoare a fost studiată cel mai mult în două sisteme: activarea fosfodiesterazei dependente de GMPC de către lumină şi reglarea activităţii AC de către hormoni şi neurotransmiţători. Absorbţia luminii modifică conformaţia rodopsinei, astfel încât o parte a domeniului citoplasmatic al 5

acestei molecule interacţionează cu transducina. Această interacţiune catalizează la rândul ei activarea subunităţii α a transducinei. Conformaţia activată a subunităţii α, α 'GTP, activează fosfodi-esteraza dependentă de GMP C. În cele mai multe celule, AC se poate cupla cu receptori diferiţi, unii crescând formarea AMP C, alţii scăzând formarea AMP C. Această cuplare este realizată prin intermediul proteinelor G s sau G i. Inhibarea de către un agonist este aproape întotdeauna observată în prezenţa unui al doilea agonist care stimulează AC. În cele mai multe membrane, cantitatea de G i, este mult mai mare decât cea a G s. Specia moleculară care interacţionează cu AC este α 'GTP s. Etapa iniţială a mecanismului prin care agoniştii inhibă AC este disocierea α 'GTP i β i γ i. Aceasta eliberează subunitatea α în conformaţia activată, α 'GTP i, şi complexul β i γ i. Inhibiţia AC se produce probabil prin două mecanisme. Complexele β i γ i eliberate din α i β i γ i s-ar putea cupla cu α 'GTP s şi ar inhiba activarea enzimei prin intermediul acestei subunităţi. AC ar putea fi inhibată de asemenea direct de către α 'GTP i. Modelul clasic, cu trei parteneri, pentru funcţionarea proteinelor G, a fost recent completat cu un al patrulea partener. Acesta este un membru al unei noi familii de proteine denumite RGS (reglator al semnalizării proteinelor G). Prima proteină descrisă a acestei noi familii a fost GAIP (proteina ce interacţionează cu Gα), fiind asociată cu G i3 α. Proteinele RGS includ actualmente cel puţin 25 membri (la mamifere), toate prezentând un domeniu central de 130 resturi foarte bine conservat (domeniul RGS), responsabil de interacţiunea cu subunităţile Gα. Proteinele RGS se comportă ca reglatori negativi ai semnalizării dependente de proteinele G, accelerând activitatea GTP-azică a subunităţilor Gα. Rolul lor este astfel analog celui al proteinelor GAP (proteine activatoare ale GTP-azei), ce intervin în ciclul de inactivare al proteinelor G mici (monomerice), de tip ras. Proteinele RGS accelerează de 100 până la 1000 ori hidroliza GTP de pe subunităţile Gα şi prezintă o specificitate de acţiune faţă de acestea. De exemplu, RGS cel mai bine caracterizate (RGS l şi RGS4) funcţionează ca activatori ai activităţii GTP-azice a subunităţilor G 0, G z, G, şi G q, dar nu au nici o acţiune asupra subunităţilor G S şi G 12. agonist proteine proteine reglatoare receptoare G s sau G i agonist proteine proteine reglatoare receptoare G q Adenilat ciclaza, AMPc 6 fosfolipaza C, inozitol trifosfat, diaciglicerol Ca 2+ /proteine specifice

proteinkinaza C, proteinkinaza Ca/protein-dependentă Mesagerii primi, mesagerii secunzi ai informaţiei celulare şi fenomenele metabolice responsabile de răspunsul celular (enzimele acţionate primar enzime efectoare sunt subliniate) Proteinele G se clasifică: G s (responsabile de stimularea adenilat ciclazei), G i (care inhibă adenilat ciclaza, proteinele G q (care stimulează fosfolipaza C). Principalele proteine G cuplate cu receptori membranari Proteinle G Receptorii care le cuplează Enzimele şi canalele membranare acţionate G s r. adrenergici beta r. dopaminergici D 1, D 5 Ac AMPc, curent Ca 2+ r. serotoninergici 5-HT 4 r. Histaminergici H 1 G i r. muscarinici M 1 r. adrenergici alfa 2 r. dopaminergici D 2, D 3, D 4 r. serotoninergici 5-HT 1 r. opioizi Ac AMPc, curent K + G q r. muscarinici M 1 r. adrenergici alfa 1 r. dopaminergici D 1 r. serotoninergici 5-HT 2 r. histaminergici H 2 G o r. muscarinici M 1, M 2, M 3 r. adrenergici alfa 2 r. dopaminergici D 2, D 3, D 4 r. opioizi PLC IP 3, DAG Ca 2+ ( PLD, PLA 2 ) Curent Ca 2+ 7

Substanţe cu efect terapeutic care acţionează asupra proteinei G sunt: oxotremarina, pirenzepina, metocramina, hexahidroxidifenidol, fenilefrină, metoxamină, prozosin, clonidină, oximetazolină, iohimbină, dobutamină, metoprolol, terbutalina, spiperonă, haloperidol, risperidină, domperidonă, clozapină, apomorfină, pirebidil, bromocriptină. BIBLIOGRAFIE 1. BENGA GH. - Biologie celulară şi moleculară, Cluj, Ed. Dacia, 1985; 2. CRUCE MIHAI Biologie moleculară a semnalizării celulare, Craiova, Ed. Aius, 1998; 3. STROESCU VALENTIN Bazele farmacologice ale practicii medicale, Bucureşti, Ed. Medicală, 1998; 4. COSTULEANU MARCEL Comunicarea intracelulară. Fundamente fiziopatologice Ed. Cantes, Iaşi, 2002; 5. POPESCU AURORA, ELENA CRISTEA POPA, DINU VEONICA, TRUŢIA E. - Tratat de biochimie medicală, vol I, Ed. Medicală, Bucureşti, 1991. 8