TRATAMENTE TERMICE Tratamente Termo-Chimice
Principii generale TTCH pe lângă modificările de structură urmăresc și modificări ale compoziției chimice în straturile superficiale. În urma TTCH se schimbă starea de tensiuni și proprietățile straturilor superficiale și miezul produselor.
TTCH se aplică în scopul: creșterii durității superficiale; creșterii rezistenței la uzare; creșterii rezistenței la oboseală prevenirii acțiunii mediilor înconjurătoare la temperatură obișnuită și înaltă (rez. la coroziune); menținerii la valori ridicate a caracteristicilor de plasticitate și de tenacitate ale miezului produselor
TTCH: se aplică: metalelor (Ti, Mo, W, Nb, Ta, şa), oțelurilor, fontelor, aliajelor neferoase (cupru-aluminiu) elementele care difuzează pot fi: metale, nemetale adâncimea stratului tratat este în funcție de: durată, concentrația mediului, temperatură și calitatea oţelului
TTCH Carburarea Nitrurarea Carbonitrurarea, Nitrocarburarea Sulfizarea şi sulfocarbonitrurarea Cromarea de difuzie Silicierea Zincarea de difuzie Titanarea Borurarea Aluminizarea
Carburarea Mărirea concentrației de C la suprafața unei piese printr-un complex de fenomene fizico-chimice. Încălzire peste punctul A 3 (870-950 C), într-un mediu (solid, lichid sau gazos) capabil să cedeze carbon atomic, menținerea în fc. de adâncimea dorită (DC) și răcirea în anumite condiții.
După carburare se aplică în mod obligatoriu Tratamente Termice, în general CĂLIRE şi REVENIRE JOASĂ în funcție de proprietățile impuse pieselor.
Fenomene fizico-chimice 1. Reacții între componenții mediului de carburare 2. Transportul spre suprafața metalică a componenților care eliberează carbon 3. Transferul de carbon la interfața mediu piesă (adsorbție/ desorbție) 4. Difuzia carbonului în matricea metalică 5. Interacțiunea carbonului cu componenții materialului solid
Medii de carburare SOLID LICHID GAZOS carbonul (mangal, cocs, cărbune de proveniență animală) și activatori (carbonații metalelor alcalino-pământoase sau alcaline, cloruri) Compoziția mediului: 75-85% Na 2 CO 3 ; 10-15% NaCl și 5-10% SiC. medii naturale, introduse direct în spaţiul de carburare gaz de sondă etc); medii produse prin piroliza (disocierea termică, cracarea) unor hidrocarburi lichide, picurate în spaţiul de lucru al cuptorului; medii gazoase formate din endogaz (ca şi gaz suport sau gaz de transport) cu adaosuri de gaz natural sau propan, drept gaze active.
Schema unei instalații de carburare ionică (plasmă) Instalație industrială de carburare ionică (plasmă)
Nitrurarea TTCH prin care se măreşte concentraţia de azot la suprafaţa pieselor la temperaturi cuprinse între 500 550 C. Rezistentă la coroziune bună în: atmosferă umedă, apa de reţeaua industrială, aburi supraîncălziţi, soluţii alcaline slabe Reduce foarte mult efectul Ia crestătură (zgârieturile suprafeţelor şi a rizurilor provocate sculele aşchietoare)
Diagrama de echilibru FeN
Proprietăți Duritatea superficială (600 1200 HV, fc. de compoziția chimică a oțelului), Crește rezistența la uzare prin frecare și a rezistenței la oboseală la solicitări de încovoiere și torsiune (25 35%).
Nitrurarea în gaz:
Nitrurarea ionică
Caracteristici ale descărcărilor luminiscente SAs spaţiul întunecos Aston LC lumina catodică SC Spaţiul întunecos catodic Hittorf Crookes LN lumina negativă SF spaţiul întunecos Faraday SA Spaţiul întunecos anodic LA lumina anodică
Schema de principiu a mecanismului nitrurării ionice (în plasmă) propriu-zise Anod (carcasa) + Catod (piesa) -
Carbonitrurarea C+N măreşte duritatea; rezistenţa la uzură, la oboseală, şi la presiunea de contact etc. în fc. de temperatură, CN la temperaturi înalte (800 900 C); CN la temperaturi medii (700 720 C); CN la temperaturi joase (550 580 C). în fc. de transformările care au loc în miez CN cu transformare α γ în miez (727 900 C); CN fără transformare α γ în miez (< 727 C).
Sulfizarea și sulfocarbonitrurarea se aplică după călirea și revenirea pieselor avantaje: creşte considerabil rezistența la gripare şi la uzare a pieselor din oțeluri şi fonte; se elimină posibilitățile de gripare a suprafețelor la frecarea semiuscată sau chiar uscată și în cazul în care piesele în contact funcționează într-un mediu cu temperatură înaltă; se măreşte rezistența la oboseală; se micșorează durata de rodaj ş.a.
Borurarea B se urmărește îmbogățirea stratului superficial în bor scopul măririi durității superficiale, a rezistenței la uzură (mai ales abrazivă) și a rezistenței la temperatură (800 900 C). se poate realiza în medii solide, lichide și gazoase, la temperaturi, de 850 1050 C cu durata de 1 10 ore, în funcție de adâncime.
Aluminizarea Al creșterea rezistenței la oxidare la temperaturi înalte (până la 700 900 C) și la coroziunea atmosferică. mediu solid amestecuri: 50% aluminiu (pudră), 49 49,5% oxid de aluminiu și clorură de amoniu, 0,5 1,0%. Piesele se împachetează în amestecul de pulberi, în cutii metalice și se încălzesc la 950-1050 C. La 850 C rezultă o concentraţie în aluminiu de 18%, iar la 1000 C 35% Al.
Silicierea Si Mediile solide ferosiliciu gazos în mufla cuptorului se introduc piesele şi pulbere de ferosiliciu. După încălzirea încărcăturii la 950 1000 C se trece un curent de clor. menţ. difuzie (la 980 C, 2 ore 1,4 mm) Structura stratului soluţie solidă de Si şi Fe. Crește rezistența la coroziune în acizi (acid azotic și sulfuric), atât la temperatura obișnuită, cât și la temperatura ridicată, duritatea nu crește. Stratul silicizat este fragil și nu se prelucrează prin așchiere.
Titanarea Ti îmbogățirea cu titan se face pentru mărirea rezistenţei oţelului la coroziune. Titanarea în gaze a tablelor din oţel cu conținut mic de carbon într-un amestec de cloruri de titan şi de hidrogen la 900 1000 C creșterea rezistenţei la coroziune şi o bună sudabilitate. Titanarea se poate face şi prin electroliză (85% KI+15% KF) cu utilizarea unui anod de titan solubil (densitatea de curent 0,4 0,7 A/cm 2 ) sau prin electroliza obișnuită a topiturii (16% K 2 TiF 6 și 86% NaCl) cu o densitate de curent de 95 A/cm 2 şi tensiune de 3 6 V.