Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare 2014 STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI STUDII DE FUNDAMENTARE

Transcript

1 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI STUDII DE FUNDAMENTARE Servicii elaborare studii în vederea implementării activităţilor proiectului cu titlul Dezvoltarea de instrumente şi modele de planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei perioade de programare post 2013 Beneficiar: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Ministru: Liviu Nicolae DRAGNEA Contract nr.: 122/ Elaboratori asociaţi: S.C. SRL Administrator: Florin-Silviu BONDAR şi Quattro Design SRL Arhitecţi şi urbanişti asociaţi Director general: Toader POPESCU STUDIUL 11. PROTECŢIA MEDIULUI ŞI RISCURILE NATURALE Asociat responsabil: Formă finală.

2 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11

3 Protecția mediului și riscurile naturale Studiul 11. Protecţia mediului şi riscurile naturale I. Informaţii generale I.1. I.2. I.3. I.4. Numărul şi denumirea domeniului/studiului Domeniul 3. Protecţia mediului şi valorificarea resurselor naturale Studiul 11. Protecţia mediului şi riscurile naturale Tipul raportului (iniţial, intermediar, final) Raport final Lista autorilor, colaboratorilor Autor: dr. ing. Rodica STĂNESCU Cartografie, GIS: dr. Gheorghe HERIŞANU, dr. Sorin BĂNICĂ Lista consultanțiilor de specialitate I.5. Cuprinsul studiului II. Metodologie II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR II.2. Contextul european şi românesc II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă II.3. Problematică şi obiective specifice II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare II.3.2. Obiective specifice II.4. Ipoteze şi metode de cercetare II.5. Bibliografie şi surse II.6. Glosar de termeni III. Analiză şi recomandări III.1. Analiza-diagnostic a situaţiei III.1.1. Obiective de calitate a mediului III.1.1.a. Calitatea aerului III.1.1.b. Calitatea apelor naturale III.1.1.c. Calitatea apei potabile III.1.1.d. Epurarea apelor uzate III.1.1.e. Gestionarea deșeurilor III.1.1.f. Calitatea solului. Situri potențial contaminate III.1.1.g. Risc natural și tehnologic III.1.2. Caracterizarea situaţiei existente din punctul de vedere al calităţii factorilor de mediu şi a riscului tehnologic şi natural III.1.2.a. Calitatea aerului III.1.2.b. Calitatea apelor naturale III.1.2.c. Alimentarea cu apă potabiă III.1.2.d. Colectarea şi epurarea apelor uzate III.1.2.e. Gestionarea deșeurilor III.1.2.f. Protecţia calităţii solului. Situri contaminate III.1.2.g. Risc natural și tehnologic III.1.3. Stabilirea arealelor afectate sau în pericol de afectare din România (localizare, cauze, măsuri) III.1.3.a. Calitatea aerului III.1.3.b. Calitatea apelor natural III.1.3.c. Areale de risc natural și tehnologic III.1.4. Impactul teritorial al protecţiei mediului şi reducerea riscurilor III.1.4.a. Areale prioritare de protecție a mediului și management al riscurilor naturale și tehnologice III.1.4.b. Localități prioritare în politicile de management al calității mediului urban 3

4 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 III.1.4.c. Principalele categorii de populaţie afectate prin degradarea mediului și riscurile naturale şi tehnologice III.1.4.d. Vulnerabilități majore la nivel regional și pe zone funcționale III.1.5. Politici îndreptate către obţinerea unor efecte benefice în plan territorial III.2. Tendinţe de evoluţie III.2.1. Calitatea aerului III.2.2. Calitata apelor de suprafaţă III.2.3. Cerinţe ale folosinţelor de apa III.2.4. Gestionarea deşeurilor III.3. Priorităţi de dezvoltare III.4. Legături cu alte domenii III.5. Implicaţii economice şi sociale IV. Elemente strategice şi operaţionale IV.1. Viziune și obiective strategice IV.2. Politici, programe şi proiecte IV.2.1. Cadru instituţional necesar IV.2.2. Responsabilităţi IV.3. Mecanisme de implementare IV.4. Sinteză strategică și operațională I.6. Lista hărţilor şi cartogramelor Harta Amplasarea staţiilor de monitorizare a calităţii aerului Harta Distribuţia instalaţiilor IPPC la nivel naţional Harta Concentraţiile anuale medii ale dioxidului de sulf în 2011 cel puţin 75% din măsurătorile valide, în µg/m3 Harta Concentraţiile anuale medii ale dioxidului de azot (NO 2 ) a cel puţin 75% din măsurătorile valide, în µg/m3,2011 Harta Concentraţiile anuale medii ale pulberilor în suspensie PM2.5pentru concentraţiile zilnice medii a cel puţin 75% din măsurătorile valide, în µg/m 3, valori măsurate pentru 2011 Harta Concentraţiile anuale medii ale pulberilor în suspensie PM10 pentru concentraţiile zilnice medii a cel puţin 75% din măsurătorile valide, în µg/m3, valori măsurate pentru 2011 Harta Concentraţiile anuale medii ale benzenului (C 6 H 6 ) pentru cel puţin 50% din măsurătorile valide, în µg/m3, valori măsurate pentru 2011 Harta Distribuţia suprafaţelor spaţiilor verzi din zonele urbane, la nivel de judeţ (ha) Harta Distribuţia suprafaţelor spaţiilor verzi din zonele urbane pe cap de locuitor, la nivel de judeţ (m2/loc) Harta Bazinele hidrografice ale României Harta Valoarea medie a concentratiei nitratilor (mg/l) din forajele ANAR medii pentru perioadele şi Harta Ponderea localităților cu rețea de distribuție a apei, 2011 Harta Aglomerări umane (>2.000 l.e.) cu sisteme de colectare a apelor uzate în anul 2011 Harta Pondrea numărului de locuinţe convenţionale dotate cu canalizare din totalul de locuinţe la nivel NUT3, în 2011 Harta Harta locuitorilor care beneficiază de conectarea la reţele de canalizare la nivel judeţean Harta Aglomerări umane (2.000 l.e.) și gradul de acoperire cu sisteme de epurare în anul 2011 Harta Suprafeţele impermeabilizate la nivel judeţean Harta Unităţilor administrative teritoriale afectate de inundaţii produse prin revărsări a cursurilor de apă, scurgeri pe torenti sau combinatea delor două fenomene Harta Numărul de inundații pe unități administrativ teritoriale produse în intervalul Harta Vulnerabilitatea la inundaţii a bazinelor hidrografice d pe teritoriului României (1%) Harta Zonarea seismica a teritoriului României Harta Reprezentarea valorii la varf a acceleraţiei terenului in SE Europei Harta Hazardul seismic (ESPON) Harta Unităţi administrativ-teritoriale afectate de alunecări de teren Harta Hazardul la alunecări de teren Harta Principalele baraje de acumulare din România (2006). Sursă internet: Harta Corelarea amplasării marilor obiective industriale cu indicele de poluare atmosferică Harta Zonele vulnerabile la poluarea cu nitrați Harta Distribuția complexelor de animale (conforme şi neconforme) din zonele vulnerabile (clasificate în funcție de tipul de animale şi echivalentul numărului de animale în UVM) Harta Concentrația nitraților în fântâni monitorizate în vara 2008 Harta Zonarea teritoriului României în termeni de perioadă de control (colţ), TC a spectrului de răspuns şi în termeni de valori de vârf ale accelerației terenului pentru proiectare ag pentru cutremure, având intervalul mediu de recurență IMR = 100 ani. Cod P100-1/2006 Harta Zone cu risc potenţial la inundaţii

5 Protecția mediului și riscurile naturale Harta Zone cu risc potenţial semnificativ la inundaţii Harta Potențialul de producere a alunecarilor de teren, conform GT 007 Harta Numărul şi distribuţia instalaţiior SEVESO Harta Hazardul de accidente majore bazat pe densitatea instalatiilor chimice Harta Harta vulnerabilităţii integrate Harta Harta riscului agregat (ESPON) I.7. Lista tabelelor şi graficelor Tabel Volumul total de ape uzate urbane evacuate în receptorii naturali în perioada Tabel Situația prognozată pentru aglomerările umane până la sfârşitul termenului de implementare al Directivei Tabel Depozite de deşeuri municipale în funcțiune la sfârșitul anului 2010 Tabel Depozite urbane neconforme care urmează a fi sistate în perioada şi anul sistării conform perioadelor de tranziţie Tabel Distribuţia suprafaţelor spaţiilor verzi din zonele urbane pe cap de locuitor, la nivel de judeţ (m2/loc) Tabel Distribuţia la nivel naţional a siturilor potenţial contaminate, pe sectoare de activitate Tabel Inundabilitatea potenţială a teritoriului României (1%) Tabel Numărul mediu viituri (evenimente) înregistrat în fiecare bazin hidrografic Tabel Numărul de instalaţii Seveso cu risc minor (Rm) şi risc major (RM) pe regiuni de dezvoltare şi judeţe Tabel Numărul de staţii care au furnizat date pentru diferiţi poluanţi în 2010 din totalul de 142 Tabel Numărul de staţii care au raportat date privind calitatea aerului în 2011 Tabel Depozite neconforme clasa "b" din zona urbană care au sistat sau urmează să sisteze depozitarea Tabel Depozite de deşeuri industriale nepericuloase şi Depozite de deşeuri industriale periculoase(*) a cu activitate sistată Tabel Depozite de deşeuri industriale lichide nepericuloase cu activitate sistată (conf. HG 349/2005) Tabel Depozite pentru deşeuri lichide din industria extractivă (iazuri de decantare) cu activitate sistată în prezent Tabel Depozite de deşeuri municipale (nepericuloaase) care deţin autorizaţie integrată de mediu (2013) Tabel Depozite de deşeuri industriale nepericuloase conforme (conf. HG 349/2005) Tabel Depozite pentru deşeuri lichide din industria extractivă (iazuri de decantare) conforme (conf. HG 349/2005) Figura Evoluţia principalele emisii de poluanţi atmosferici în perioada Figura Evoluţia emisiilor de oxizi de azot (NOx) în perioada pe principalele categorii de activităţi Figura Evoluţia emisiilor de dioxid de sulf (SO 2 ) în perioada pe principalele categorii de industrii Figura Situația instalațiilor IPPC pe sectoare industriale la nivel național (2010) Figura Structura compoziţiei deşeurilor generate în perioada Figura Gradul de conectare la serviciile de salubritate (2010) Figura Cantităţi de deşeuri generate şi colectate la nivel naţional (2010) Figura Evoluţia suprafeţei totale a spaţiilor verzi urbane în România în perioada Figura Obiective transversale ale Strategiei de Dezvoltare Rurală I.8. Anexe Anexa 1. Informaţiile care urmează a fi incluse în planurile locale, regionale sau naţionale de îmbunătăţire a calităţii aerului înconjurător Anexa 2. Cadrul legal aplicabil Strategiei Naţională pentru Managementul Amplasamentelor Contaminate în România Anexa 3. Depozite de deşeuri conform HG 349/2005 II. II.1. Metodologie Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR Studiul are drept scop analiza-diagnostic a stării mediului din punctul de vedere al poluării şi riscurilor de mediu şi tehnologice, urmând să stea la baza propunerii unui set de măsuri corelate, de protecţie a calităţii mediului şi reducere a riscurilor cu scopul dezvoltării durabile a teritoriului. Acțiunile UE în domeniul mediului sunt reglementate de Articolul 191 (ex-articolul 174 TCE) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (consolidat) care stabileşte că Politica Uniunii în domeniul mediului are în vedere la următoarele obiective: - conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului; - ocrotirea sănătăţii populaţiei; - utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale; - promovarea pe plan internaţional a unor măsuri destinate să contracareze problemele de mediu la scară regională sau mondială şi în special lupta împotriva schimbărilor climatice. 5

6 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Articolul 11 (ex-articolul 6 TCE) care stabileşte că cerinţele de protecţie a mediului trebuie integrate în definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor Uniunii, în special pentru promovarea dezvoltării durabile, comisia porninde de la premisa asigurării unui nivel ridicat de protecţie al mediului şi sănătăţii umane. II.2. Contextul european şi românesc II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă Agenda teritorială a Uniunii Europene 2020 menţionează faptul că atât calitatea aerului cât şi a solului şi a apei diferă în Europa, iar poluarea atmosferică şi sonoră cauzează probleme de sănătate serioase. În acest context, este semnalat faptul că în anumite cazuri poluarea este corelată cu inegalitatea socială existând disparități în ceea ce priveşte accesul la un mediu curat între țări şi regiuni, între zonele urbane şi rurale, precum şi în interiorul oraşelor. Cel de-al şaselea program comunitar de acţiune pentru mediu Mediu 2010: viitorul nostru, alegerea noastră a acoperit perioada 22 iulie iulie 2012 şi a pus accent pe necesitatea unei abordări strategice şi utilizarea unui set amplu de instrumente şi măsuri pentru a influenţa deciziile luate de mediile de afaceri, consumatori, actorii politici şi cetăţeni. Acest program a propus cinci axe prioritare de acţiune strategică: îmbunătăţirea aplicării legislaţiei în vigoare; integrarea preocupărilor de mediu în alte politici; colaborarea cu mediile de afaceri; implicarea cetăţenilor şi modificarea comportamentului acestora; garantarea faptului că se ţine cont de mediu în deciziile cu privire la gestionarea şi la amenajarea teritoriului, fiecare dintre aceste axe fiind caracterizate de acţiunii specifice. Programul a adoptat şapte strategii tematice privind poluarea atmosferică, mediul marin, utilizarea durabilă a resurselor, prevenirea şi reciclarea deşeurilor, utilizarea durabilă a pesticidelor, protecţia solurilor şi mediul urban. Aceste strategii se bazează pe o abordare globală şi fixează obiective pe termen lung, bazate pe evaluarea problemelor de mediu şi pe căutarea unei sinergii între diferitele strategii şi obiectivele Strategiei de la Lisabona privind creşterea şi ocuparea forţei de muncă. Strategia tematică privind poluarea aerului 1 stabilește obiective pentru reducerea anumitor poluanți și consolidează cadrul legislativ pentru combaterea poluării aerului prin două direcţii principale: îmbunătățirea legislației comunitare în domeniul mediului și integrarea preocupărilor de calitate a aerului în politicile conexe. Strategia stabilește obiective de sănătate și de mediu, precum și obiective de reducere a emisiilor pentru principalii poluanți. Se doreşte ca aceste obiective să facă posibilă protejarea cetățeniilor UE de expunerea la pulberile în suspensie și ozon din aer și protejarea mai eficientă a ecosistemelor europene la ploile acide, ozon şi la fertilizarea cu azot în exces. Deşi, la elaborarea Strategiei a fost imposibil să se determine un nivel de expunere la pulberi în suspensie și ozon troposferic care nu constituie un pericol pentru oameni, o reducere semnificativă a acestor substanțe va avea efecte benefice în ceea ce privește sănătatea publică și va genera, de asemenea, beneficii pentru ecosisteme. Strategia stabilește obiective specifice pe termen lung faţă de anul 2000 pentru anul 2020: - reducere cu 47% din pierderea speranței de viață, ca urmare a expunerii la pulberi în suspensie; - reducere cu 10% din mortalitatea acută provocată de expunerea la ozon; - reducere depunerilor acide exces cu 74 % % în zonele forestiere şi 39 % zonele cu apă dulce de suprafață; - reducere cu 43% a zonelor sau ecosistemelor expuse la eutrofizare. Pentru a atinge aceste obiective la nivel european, emisiile de SO2 vor trebui să scadă cu 82 %, emisiile de NOx cu 60 %, de compuși organici volatili cu 51%, de amoniac cu 27% și PM2.5 primare (particule emise direct în aer) cu 59% comparativ cu valorile aferente anului Integrarea aspectelor privind calitatea aerului în anumite sectoare se referă, printre altele, la: - utilizarea mai eficientă a energiei care poate ajuta la reducerea emisiilor nocive. Obiectivele stabilite în ceea ce privește producția de energie și de energie electrică din surse regenerabile de energie și privind biocombustibilii sunt factori majori în acest sens. Strategia prevede o posibilă extindere a Directivei privind Emisiile Industriale (IPPC) și a Directivei privind Performanța Energetică a Clădirilor pentru instalațiile de ardere de dimensiuni mici. - în domeniul transporturilor, noi propuneri cu privire la reducerea emisiilor provenite de la autoturismele noi și camionete și vehicule grele. În plus, se are în vedere îmbunătățirea procedurilor de aprobare a vehiculelor și alte măsuri în ceea ce privește domeniul de aplicare de taxare diferențiată și vehiculele mai vechi. - în domeniul agriculturii, măsuri care urmează să fie promovate pentru a reduce utilizarea de azot în hrana animalelor și în îngrășăminte. Regulile și propunerile privind dezvoltarea rurală oferă, de asemenea, posibile căi de reducere a emisiilor de amoniac din surse agricole, în special prin modernizarea fermelor. Strategia pentru mediul marin a fost inclusă în Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de instituire a unui cadru de acţiune comunitară în domeniul politicii privind mediul marin (Directiva-cadru Strategia pentru mediul marin). Această directivă stabileşte un cadru şi obiective comune pentru protecţia şi conservarea mediului marin până în În vederea realizării acestor obiective comune, statele membre trebuie să evalueze nevoile zonelor marine (teritoriale), să elaboreze şi să pună în aplicare planuri de gestionare coerente în fiecare regiune şi să asigure monitorizarea aplicării acestora. Statele membre trebuie să evalueze starea ecologică a apelor lor şi impactul activităţilor umane asupra acestora. Această evaluare include: 1 COM(2005) 446

7 Protecția mediului și riscurile naturale - o analiză a caracteristicilor esenţiale ale acestora; - o analiză a impactului şi a presiunilor principale care rezultă din activităţile umane şi care influenţează caracteristicile acestor ape (poluarea cu substanţe toxice, eutrofizarea, sufocarea sau colmatarea habitatelor din cauza lucrărilor de construcţii, introducerea de specii neindigene, daunele fizice provocate de ancorele navelor etc); - o analiză economică şi socială a utilizării acestor ape şi a costurilor degradării mediului marin. De asemenea, statele trebuie să determine starea ecologică bună a apelor, pe baza unor criterii cum sunt, de exemplu, diversitatea biologică, prezenţa speciilor neindigene, sănătatea stocurilor, lanţul trofic, eutrofizarea, modificarea condiţiilor hidrografice şi concentraţiile de poluanţi sau poluarea sonoră. Evaluarea calităţii apelorstă la baza definirii obiectivelor şi a indicatorilor pentru atingerea stării ecologice bune. Obiectivele trebuie să fie măsurabile, coerente în cadrul aceleiaşi regiuni sau subregiuni maritime şi însoţite de un termen de realizare. Statele stabilesc un program de măsuri concrete în vederea realizării acestor obiective ţinând cont de consecinţele economice şi sociale ale acestora. De asemenea, statele trebuie să elaboreze programe de monitorizare coordonate, pentru a evalua periodic starea apelor care sunt de resortul lor şi progresele în realizarea obiectivelor stabilite de acestea. Strategia privind utilizarea durabilă a resurselor naturale 2 creează un cadru de acţiune menit să reducă presiunile asupra mediului rezultate din producţia şi consumul resurselor naturale, fără a afecta dezvoltarea economică. Preocupările legate de resurse trebuie să fie integrate în toate politicile relevante şi se vor institui măsuri specifice. Această strategie stabileşte liniile directoare pentru acţiunile Uniunii Europene (UE) până in 2030, în vederea unei utilizări mai eficiente şi mai durabile a resurselor naturale de-a lungul întregului lor ciclu de viaţă. Scopul strategiei este de a reduce efectele negative asupra mediului generate de utilizarea resurselor naturale (epuizarea resurselor şi poluarea), cu respectarea obiectivelor stabilite cu ocazia Consiliului European de la Lisabona în materie de creştere economică şi ocupare a forţei de muncă. Sunt vizate toate sectoarele consumatoare de resurse, în scopul de a îmbunătăţi randamentul resurselor, de a reduce impactul utilizării lor asupra mediului şi de a înlocui resursele excesiv de poluante cu soluţii alternative. Strategia privind prevenirea și reciclarea deșeurilor 3 stabilește liniile directoare și descrie măsurile care vizează reducerea presiunii asupra mediului cauzate de producția și de gestionarea deșeurilor. Obiectivul principal al strategiei este de modificare a legislației pentru a îmbunătăți punerea în aplicare, precum și prevenirea generării deșeurilor și promovarea reciclării eficiente. Scopul strategiei este de a reduce impactul negativ asupra mediului, impact care este cauzat de deșeuri de-a lungul timpului său de viață, de la producție la eliminare, prin reciclare. Această abordare presupune că fiecare componentă a deșeurilor este văzută nu doar ca o sursă de poluare, dar și ca o potențială resursă. Obiectivele legislației comunitare vizează limitarea deșeurilor generate, precum și promovarea reutilizării, reciclării și valorificării deșeurilor. Aceste obiective sunt integrate în abordarea bazată pe impactul asupra mediului și asupra ciclului de viață a resurselor. Obiectivul principal este de a reduce impactul asupra mediului a deșeurilor și a produselor care vor deveni deșeuri. Strategia oferă un cadru pentru acțiuni specifice naționale. În conformitate cu noua directivă-cadru privind deșeurile, statele membre trebuie să dezvolte programe de prevenire a generării de deșeuri. Aceste programe trebuie să includă ținte specifice de prevenire care să fie puse în aplicare la nivelul corespunzător. Strategia pune un accent deosebit pe deșeurile biodegradabile, din care două treimi trebuie să fie redirecționate pentru a fi eliminate prin alte metode decât în depozitele de deșeuri, în conformitate cu Directiva 1999/31/CE. Prin Comunicarea COM(2006) 372 final O strategie tematică privind utilizarea durabilă a pesticidelor, Comisia a adoptat o strategie care are ca obiectiv principal reducerea impactului pesticidelor asupra sănătății umane și asupra mediului și, mai general, pentru a obține o utilizare mai durabilă a pesticidelor, precum și o reducere globală semnificativă a riscurilor și utilizările de pesticide în concordanță cu protecția necesară a culturilor. Parlamentul European şi Consiliul au adoptat, de asemenea, Directiva 2009/128/CE din octombrie 2009 de stabilire a unui cadru pentru acţiuni comunitare în vederea utilizării durabile a pesticidelor. Riscurile pentru sănătatea omului și a animalelor apar ca urmare a toxicităţii extreme a anumitor produse de protecţie a plantelor. Acestea pot apărea prin expunere directă (muncitorii din instalaţiile care produc pesticide și operatori care le folosesc) sau expunerea indirectă (consumatori și persoane prezente). Efectele cronice ale expunerii la produse de protecţie a plantelor care ar putea afecta populațiile expuse sunt cele datorate bioacumulării și persistenței, efectelor ireversibile (cancerigene, mutagene și genotoxice) sau efectelor adverse asupra sistemului imunitar sau endocrin la mamifere, pești sau păsări. În ceea ce privește riscurile pentru mediu, dispersia prin pulverizare, levigarea sau scurgerea reprezintă surse difuze de dispersie necontrolată a produselor de protecţie a plantelor în mediu care conduc la poluarea solului și a apelor. Utilizarea poate avea, de asemenea, efecte indirecte suplimentare asupra ecosistemelor, de exemplu, pierderea biodiversității. Strategia tematică pentru protecţia solurilor 4 propune un cadru şi obiective comune pentru prevenirea degradării solurilor, pentru păstrarea funcţiilor acestora şi refacerea solurilor degradate. Propunerea de directivă, precum şi strategia din care face parte, prevăd în special, identificarea zonelor cu risc şi a siturilor poluate, precum şi refacerea solurilor degradate. Strategia tematică propune măsuri destinate protecţiei solurilor şi menţinerii capacităţii solurilor de a-şi îndeplini funcţiile ecologice, economice, sociale şi culturale, şi prevede stabilirea unui cadru legislativ care să permită protejarea şi utilizarea durabilă a solurilor, integrarea protecţiei solurilor în politicile naţionale şi comunitare, întărirea bazei de cunoştinţe şi intensificarea sensibilizării publicului. 2 COM(2005) COM(2005) COM(2006) 231 7

8 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Propunerea de directivă 5 constituie un element deosebit de important al strategiei privind solul, permiţând statelor membre să adopte măsuri adaptate condiţiilor locale. Ea prevede măsuri pentru identificarea problemelor, pentru prevenirea degradării solurilor şi refacerea solurilor poluate sau degradate. Una dintre măsurile incluse în propunerea de directivă prevede că statele membre sunt obligate să identifice zonele în care există un risc de eroziune, de scădere de compuşi organici, de tasare, de salinizare sau de alunecări de teren sau zonele în care aceste procese de degradare au avut deja loc. Statele membre trebuie să fixeze obiective şi să adopte programe de măsuri adecvate pentru a reduce aceste riscuri şi pentru a combate consecinţele acestora. De asemenea, ele trebuie să prevadă măsuri care să permită limitarea impermeabilizării solurilor, mai ales prin reabilitarea siturilor dezafectate sau, atunci când impermeabilizarea este necesară, pentru a atenua efectele acesteia. În plus, propunerea de directivă prevede că statele membre trebuie să ia măsuri adecvate pentru a evita contaminarea solurilor cu substanţe periculoase. De asemenea, statele membre trebuie să întocmească un inventar al siturilor poluate cu asemenea substanţe, atunci când concentraţia substanţelor creează un risc important pentru sănătatea umană sau pentru mediu, precum şi al siturilor pe care s-au derulat anumite activităţi umane (depozite de deşeuri, aeroporturi, situri militare, activităţi reglementate de directiva IPPC etc.). Propunerea cuprinde o listă a acestor activităţi potenţial poluante. În momentul vânzării unui asemenea sit, proprietarul sau cumpărătorul potenţial trebuie să prezinte autorităţii naţionale competente şi celeilalte părţi la tranzacţie un raport privind starea solului. Raportul este întocmit de un organism recunoscut sau de o persoană autorizată de statul membru. Statele membre trebuie apoi să înceapă decontaminarea siturilor poluate, în baza unei strategii naţionale care să stabilească priorităţile. În cazul în care persoana responsabilă nu poate suporta costul decontaminării sitului, statul membru în cauză trebuie să prevadă o finanţare adecvată pentru refacerea sitului. 6 Strategia tematică pentru mediul urban 7 stabileşte măsuri de cooperare şi orientări în vederea îmbunătăţirii mediului urban. Aceste măsuri se referă, în esenţă, la schimburile de experienţă şi la difuzarea informaţiilor la nivelurile cele mai adecvate pentru a asigura o punere în aplicare eficientă a legislaţiei şi pentru a promova cele mai bune practici în rândul autorităţilor locale. Această strategie are ca obiectiv îmbunătăţirea calităţii mediului urban, făcând oraşele mai atractive şi mai sănătoase pentru a trăi, munci şi investi, odată cu reducerea impactului negativ al aglomerărilor asupra mediului. Principalele măsuri prevăzute de strategie sunt: publicarea unor linii directoare privind integrarea problemelor de mediu în politicile urbane bazate pe cele mai bune practici şi pe recomandările experţilor. O gestionare integrată a mediului va permite o mai bună planificare şi evitarea dezacordurilor între diferitele măsuri. publicarea unor linii directoare privind planurile de transport urban durabil. Şi aceste linii directoare se vor baza pe cele mai bune practici şi pe recomandările experţilor. O planificare eficientă a transportului ar trebui să aibă în vedere atât pasagerii, cât şi mărfurile, precum şi să promoveze utilizarea eficientă şi în siguranţă a transporturilor mai puţin poluante şi de calitate. sprijinirea schimbului de cele mai bune practici, îndeosebi prin crearea unor reţele de informaţii, prin dezvoltarea proiectelor demonstrative finanţate prin LIFE+ şi prin instituirea unei reţele de puncte naţionale de contact. extinderea gamei de informaţii de care dispun autorităţile locale şi a formării persoanelor care lucrează în administraţiile regionale şi locale cu privire la problemele de gestionare urbană. utilizarea programelor comunitare de sprijin existente în contextul politicii de coeziune şi al cercetării. Datorită caracterului transsectorial al problemelor de gestionare urbană, orice strategie de îmbunătăţire a mediului urban necesită o coordonare cu celelalte politici de mediu vizate. Printre acestea, se numără combaterea schimbărilor climatice (construcţii care să favorizeze eficienţa energetică, planuri de transport urban etc), protecţia naturii şi a biodiversităţii (reducerea extinderii oraşelor, reabilitarea zonelor industriale etc.), calitatea vieţii şi sănătatea (reducerea poluării aerului şi a zgomotului etc), utilizarea durabilă a resurselor naturale, precum şi prevenirea şi reciclarea deşeurilor 8. II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă Angajamentele statului român pe plan european şi mondial depăşesc, în acest domeniu, textele menţionate mai sus. Astfel, România a aderat la convenţii importante, şi anume: Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontier, Espoo, 1991 (Legea nr.22/2001); Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie pe probleme de mediu, Aarhus, 1998 (Legea nr. 86/2000); Convenţia privind efectele transfrontiere ale accidentelor industriale, Helsinki 1992 (Lege nr. 92/2003); Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziilor şi accesul la justiţie pe probleme de mediu, Aarhus, 25 iunie 1998 (Legea nr. 86/2000); Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării, Bucureşti, 1992 (Legea nr. 98/ ); Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (Convenţia pentru protecţia fluviului Dunărea), Sofia,1994 (Legea nr. 14/ ); Convenţia privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontieră şi a lacurilor internaţionale, Helsinki, 1992 (Legea nr. 30/ ); Convenţia între Guvernul României, Guvernul R.Cehia, Guvernul R.R.S. Iugoslavia, Guvernul URSS şi Guvernul R. Ungare privind protecţia apelor râului Tisa şi a afluenţilor ei împotriva poluării, Szeged, 1986 (HCM nr. 136/ ); 5 COM(2006) COM(2005) 718 final 8

9 Protecția mediului și riscurile naturale Convenţia de la Basel privind controlul transportului transfrontier al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora, Basel, 1989 (Legea nr. 6/1991); Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanțe lungi, Geneva, 1979 (Legea nr. 8/1991). În congruenţă cu obiectivele stabilite pe plan european, dezvoltarea teritorială a României la scară regională, interregională, naţională trebuie să aibă în vedere multiple aspecte, printre care protecţia mediului care reprezintă un element cheie, preluat în SDTR ca direcţie strategică în plan teritorial. Din punctul de vedere al planificării sectoriale, fără a mai cita documentele cu acoperire tematică generală elaborate la nivel naţional, menţionăm cele cu referire la protecţia calităţii mediului: Strategia Naţională privind Protecţia Atmosferei, aprobată prin HG nr. 731/2004 Strategia şi politica naţională în domeniul gospodăririi apelor Strategia Naţională a Gestionării Deşeurilor (2013) Strategia națională şi planul naţional de acţiune pentru gestionarea siturilor contaminate din România (2013) Strategia Ministerului Mediului în domeniul utilizării plajelor Mării Negre, pe termen scurt şi mediu Strategia Naţională a României privind Schimbările Climatice , în curs de finalizare Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă (SNDD), proiect al MMDD şi PNUD, aprobată prin HG 1216/2007 Strategia Naţională de Management al Riscului la Inundaţii pe termen mediu şi lung (perioada ) (HG nr. 846/2010) Strategia Naţională de Prevenire a Situaţiilor de Urgenţă. Aceste strategii stabilesc obiective specifice domeniilor pe perioade medii şi lungi, toate având ca scop principal protejarea calităţii mediului şi reducerii riscurilor naturale. II.3. Problematică şi obiective specifice II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare Studiul evaluează principalele aspecte care pot conduce la îmbunătăţirea calităţii factorilor de mediu (diminuarea poluării); principale riscuri naturale (seisme, inundaţii, alunecări ş.a.) şi tehnologice (ruperea barajelor, explozii, deversări ş.a.); identifică arealele cu condiţii nesatisfăcătoare de mediu şi a celor de risc natural şi tehnologic. Cercetarea urmăreşte fundamentarea creării unor politici teritoriale echilibrate, integrând necesitatea asigurării unui mediu nepoluat, evidenţiind următoarele: Principalele aspecte care vizează protecţia calităţii aerului, surse cu acoperirea teritorială, datele necesare stabilirii gradului de poluarea atmosferei şi identificarea marilor poluatori. Calitatea apelor naturale (de suprafaţă şi subterane) cu identificare principalelor surse de poluare. Existenţa riscurilor tehnologice şi necesitatea creării unui sistem eficient de securitate pentru evitarea accidentelor tehnologice. Necesitatea reducerii vulnerabilităţii la fenomenele naturale şi reducerea riscurilor la care este expusă populaţia. Gradul de acoperire a teritoriului României cu servicii în stransă legătură cu protecţia mediului: servicii de alimentare cu apă potabilă, colectare şi epurare ape uzate menajere şi gestionare a deşeurilor. Studiul şi-a propus să abordeze aspecte legate de: identificarea factoriilor majori de presiune actuali şi prognozaţi asupra calităţii aerului la nivel teritorial; situaţia la nivel teritorial a emisiilor de substanţelor acidifiante, precursori ai ozonului şi pulberi în suspensie; vulnerabilităţile actuale şi măsurile posibile de management al calităţii aerului în contextul politicilor de dezvoltare teritorială; situaţia în plan teritorial a deşeurilor, a instalaţiilor de depozitare şi reciclare a acestora, a instalaţiilor specializate de management al deşeurilor şi al salubrizării; vulnerabilităţile actuale şi măsurile de management al deşeurilor în contextul politicilor de dezvoltare teritorială; situaţia la nivel teritorial a poluării solurilor şi a siturilor prioritare care necesită acţiune prin măsuri specifice, funcţie de gradul de poluare, de decontaminare şi protecţie a solurilor în contextul dezvoltării teritoriale; situaţia teritorială în domeniul gospodăririi şi tratării apei şi vulnerabilităţile actuale şi preconizate în contextul dezvoltării teritoriale; situaţia suprafeţelor verzi din mediul urban şi a siturilor poluate, ca elemente de bază în cardul politicii de creştere a calităţii mediului urban din SDTR; situaţia la nivel teritorial în privinţa riscurilor industriale şi riscurilor naturale, zonele cu grad ridicat de risc, cu evidenţierea politicilor de management al riscurilor şi a măsurilor necesare de armonizare a acestor politicii cu SDTR. Întrebările cărora le va răspunde studiul pot fi exprimate astfel: Care sunt factorii majori de presiune actuali şi prognozaţi asupra calităţii aerului la nivel teritorial? Care este situaţia la nivel teritorial a emisiilor de substanţe acidifiante, precursori ai ozonului şi pulberi în suspensie? Care sunt vulnerabilităţile actuale şi măsurile posibile de management al calităţii aerului în contextul politicilor de dezvoltare teritorială? 9

10 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Care este situaţia în plan teritorial a deşeurilor, a facilităţilor de depozitare şi reciclare a acestora, a instalaţiilor specializate de management al deşeurilor şi al salubrizării? Care sunt vulnerabilităţile actuale şi măsurile de management al deşeurilor în contextul politicilor de dezvoltare teritorială? Care este situaţia la nivel teritorial a poluării solurilor şi care sunt siturile cu potenţial ridicat de contaminare? Care sunt stiurile prioritare de acţiune prin măsuri specifice, funcţie de factorii de poluare, pentru decontaminare şi protecţie a solurilor în contextul dezvoltării teritoriale? Care este situaţia teritorială în domeniul gospodăririi şi tratării apei, care sunt vulnerabilităţile actuale şi preconizate în contextul dezvoltării teritoriale? Care este situaţia suprafeţelor verzi dn mediul urban şi care sunt siturile prioritare de acţiune în cardul politicii de creştere a calităţii mediului urban din SDTR? Care este situaţia la nivel teritorial în ceea ce priveşte riscurile industriale şi riscurile naturale, care sunt zonele cu grad ridicat de risc? Care sunt politicile de management al riscurilor şi care sunt măsurile necesare de armonizare a acestor politicii cu SDTR? II.3.2. Obiective specifice Obiectivele specifice susţin problematica menţionată mai sus şi urmăresc să răspundă întrebărilor de cercetare formulate. Astfel, obiectivele de creştere a calităţii apei, aerului, solului, de reducere a efectelor nocive ale activităţilor agricole şi industriale, edilitare (evacuarea/ tratarea apelor uzate, deponiile, încălzirea urbană), ale transporturilor reprezintă obiective generale, a căror particularizare pe teritorii de referinţă va trebui realizată. Obiectivele specifice ale analizei sunt, în consecinţă, reprezentate de identificarea şi evaluarea principalelor aspecte care pot conduce la îmbunătăţirea calităţii factorilor de mediu: Identificarea arealelor cu condiţii nesatisfăcătoare de mediu şi a celor de risc natural şi tehnologic; Evaluarea principalelor riscuri naturale (seisme, inundaţii, alunecări ş.a.) şi localizarea acestora; Evaluarea principalelor riscuri tehnologice (ruperea barajelor, explozii, deversări ş.a.) şi localizarea acestora; Idenficarea regiunilor/zonelor prioritare de acţiune pe baza analizei multicriteriale a vulnerabilităţilor şi riscurilor de mediu; Identificarea unor seturi de măsuri specifice la nivel teritorial pentru limitarea degradării calităţii mediului şi un management mai eficient al riscurilor naturale şi industriale. O atenţie specială va fi acordată limitării artificializării terenurilor, decontaminării siturilor, reducerii riscului tehnologic, ecoinovării, prin stabilirea unor măsuri adecvate care să se armonizeze cu strategia națională de dezvoltare durabilă și să se coreleze cu politicile de dezvoltare teritorială identificate în studiile conexe din fundamentarea prezenței SDTR. II.4. Ipoteze şi metode de cercetare II.4.1. Ipoteze de cercetare Este necesară o detaliere teritorială şi armonizare a politicilor din cadrul documentelor strategice naţionale din domeniul protecţiei mediului şi al managementului riscurilor naturale cu SDTR. Efectul activităţilor antropice asupra calităţii mediului variază considerabil în plan teritorial şi este necesară o ierarhizare adecvată a zonelor adminitrative, funcţionale şi geografice cu diferite grade de vulnerabilitate prin diferite tipuri de efecte. În anumite cazuri, aceste aspecte se corelează cu inegalitatea socială. Disparităţile privind accesul la aer curat, apă şi sol nepoluate, nu apar numai la nivelul regiunilor, dar şi între zonele urbane şi rurale, precum şi în interiorul oraşelor. Riscul crescut de secetă, deşertificare, inundaţii şi alte pericole naturale necesită politici şi seturi de măsuri cu specificitate teritorială, la nivel local şi regional, în concordanţă cu strategia națională de dezvoltare durabilă. La nivelul regiunilor, există diferite modalităţi de includere în strategiile lor a adaptării şi atenuării efectelor schimbărilor climatice, de reducere emisiilor de gaze cu efect de seră şi adaptarea sistemelor lor socio-economice pentru o economie cu emisii reduse de carbon. Analiza teritorială a factorilor de presiune naturali şi antropici asupra calităţii mediului şi evaluarea riscurilor aferente, atât pe perioada vizată de planificarea strategică, cât şi pe termen lung, permite elaborarea unor politici de dezvoltare teritorială sustenabilă, axate pe identificarea regiunilor/zonelor prioritare de acţiune şi identificarea de noi oportunităţi de dezvoltare, cum ar fi în agricultură, economia verde şi producţia de energie din surse regenerabile. Provocările legate de schimbările climatice atrag atenţia asupra coordonării politicilor teritoriale, în special pentru cele care de referă la energie, gestionarea resurselor de apă, agricultură, locuinţe, turism şi transporturi. Adaptarea la obiectivele stabilite prin documentele CE referitoare la protecția patrimoniului natural, cultural și a peisajului; Adaptarea la obiectivele stabilite prin documentele strategice naţionale; Consolidarea, prin studiu, a unei dimensiuni teritoriale a elementelor strategice stabilite pe plan european şi naţional. II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor Naţional, regional (NUTS II), judeţean (NUTS III), local UATB (LAU 2).

11 Protecția mediului și riscurile naturale II.4.3. Indicatori şi indici Indicatori, indici şi instrumente de analiză: expunerea populaţiei la poluare şi la riscuri naturale şi tehnologice; gradul de acoperire a teritoriului cu servicii de furnizare a apei, canalizare, salubritate, rata de reciclare a deşeurilor, indicatori şi indici specifici vulnerabilităţii la riscuri tehnologice şi naturale. II.4.4. Reprezentări cartografice Conţinutul hărţilor şi cartogramelor va fi definitivat în cursul studiului. Principalele teme care vor fi agregate în reprezentări cartografice sunt următoarele: [1] Hărţi cu indicatori ai calităţii aerului [2] Hărţi cu indicatori de calitate, gospodărire şi tratare a apelor [3] Hărţi cu indicatori de colectare şi gestionare a deşeurilor [4] Harta de calitate a solurilor [5] Hărţi de risc natural şi tehnologic (industrial) [6] Sinteza teritorială şi priorităţi de acţiune II.5. Bibliografie şi surse II.5.1. Studii şi publicaţii Administraţia Naţională Apele Române, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Sinteza studiilor de fundamentare a schemelor directoare de amenajare și management ale bazinelor hidrografice, componenta plan de amenajare, versiunea revizuita - ianuarie 2011 (disponibil la: Oprişan, Elisabeta, Gestionarea Situațiilor de Criza. Vulnerabilitatea la inundații. Teză de doctorat - Universitatea Tehnică de Construcții București, Bucuresti, 2006 Alte studii sunt semnalate în text. II.5.2. Surse legislative, directive, convenţii, recomandări Sursele legislative, directivele, convenţiile, recomandările sunt citate în text. II.5.3. Strategii tematice II.5.4. Date statistice ESPON EUROSTAT INSEE TEMPO MDRAP Alte surse semnalate în text şi hărţi. II.5.5. Date cartografice MDRAP Atlasul teritorial al României Alte surse semnalate în hărţi. II.6. Glosar de termeni II.6.1. Mediu - general Ansamblu: grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcţii urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie o mărturie cultural-istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic (CF. L 422/2001, ART. 3(B)) Sit: teren delimitat topografic cuprinzând acele creaţii umane în cadrul natural care sunt mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, ştiinţific, tehnic sau al peisajului cultural (CF. L 422/2001, ART. 3(C)). II.6.2. Calitatea aerului Aer înconjurător: aerul din troposferă, cu excepţia celui de la locurile de muncă, astfel cum sunt definite prin Hotărârea Guvernului nr /2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă, unde publicul, de regulă, nu are acces şi pentru care se aplică dispoziţiile privind sănătatea şi siguranţa la locul de muncă (Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător). 11

12 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Aglomerare: zonă care reprezintă o conurbaţie cu o populaţie de peste de locuitori sau, acolo unde populaţia este mai mică ori egală cu de locuitori, având o densitate a populaţiei pe km 2 mai mare de de locuitori (Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător). Amplasamente de fond urban: locurile din zonele urbane în care nivelurile sunt reprezentative pentru expunerea, în general, a populaţiei urbane (Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător). Emisii (Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător): a. emisii fugitive - emisii nedirijate, eliberate în aerul înconjurător prin ferestre, uşi şi alte orificii, sisteme de ventilare sau deschidere, care nu intră în mod normal în categoria surselor dirijate de poluare; b. emisii din surse fixe - emisii eliberate în aerul înconjurător de utilaje, instalaţii, inclusiv de ventilaţie, din activităţile de construcţii, din alte lucrări fixe care produc sau prin intermediul cărora se evacuează substanţe poluante; c. emisii din surse mobile de poluare - emisii eliberate în aerul înconjurător de mijloacele de transport rutiere, feroviare, navale şi aeriene, echipamente mobile nerutiere echipate cu motoare cu ardere internă; d. emisii din surse difuze de poluare - emisii eliberate în aerul înconjurător din surse de emisii nedirijate de poluanţi atmosferici, cum sunt sursele de emisii fugitive, sursele naturale de emisii şi alte surse care nu au fost definite specific. e. PM10: particule în suspensie care trec printr-un orificiu de selectare a dimensiunii, astfel cum este definit de metoda de referinţă pentru prelevarea şi măsurarea PM10, SR EN 12341, cu un randament de separare de 50% pentru un diametru aerodinamic de 10 µm (Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător); f. PM2,5: particule în suspensie care trec printr-un orificiu de selectare a dimensiunii, astfel cum este definit de metoda de referinţă pentru prelevarea şi măsurarea PM2,5; SR EN 14907, cu un randament de separare de 50% pentru un diametru aerodinamic de 2,5 µm; (Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător); g. Oxizi de azot: suma concentraţiilor volumice (ppbv) de monoxid de azot (oxid nitric) şi de dioxid de azot, exprimată în unităţi de concentraţie masică a dioxidului de azot (µg/m3); h. Compuşi organici volatili COV: compuşi organici proveniţi din surse antropogene şi biogene, alţii decât metanul, care pot produce oxidanţi fotochimici prin reacţie cu oxizii de azot în prezenţa luminii solare; i. Substanţe precursoare ale ozonului: substanţe care contribuie la formarea ozonului de la nivelul solului, unele dintre ele fiind prevăzute la lit. B din anexa nr. 9 a Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător; j. Arsen, cadmiu, nichel şi benzo(a)piren: cantitatea totală a acestor elemente şi a compuşilor lor conţinută în fracţia PM10; k. Hidrocarburi aromatice policiclice: compuşi organici formaţi în totalitate din carbon şi hidrogen, alcătuiţi din cel puţin două cicluri aromatice condensate (Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător). II.6.3. Calitatea apelor Ape de suprafaţă: apele interioare, cu excepţia apelor subterane; ape tranzitorii şi ape costiere, exceptând cazul stării chimice pentru care trebuie incluse apele teritoriale; Ape subterane: apele aflate sub suprafaţa solului în zona saturată şi în contact direct cu solul sau cu subsolul; Ape tranzitorii: corpuri de apă de suprafaţă aflate în vecinătatea gurilor râurilor, care sunt parţial saline ca rezultat al apropierii de apele de coastă, dar care sunt influenţate puternic de cursurile de apă dulce; Ape costiere: apele de suprafaţă situate în interiorul unei linii ale cărei puncte sunt situate în totalitate la o distanţă de 1 milă marină pe partea dinspre mare, faţă de cel mai apropiat punct al liniei de bază, de la care se măsoară întinderea apelor teritoriale, cu extinderea limitei, unde este cazul, până la limita exterioară a apelor tranzitorii; Ape interioare: toate apele de suprafaţă stătătoare şi curgătoare şi subterane aflate în interiorul liniei de bază, de la care se măsoară întinderea apelor teritoriale; Ape naționale navigabile: a) apele maritime considerate, potrivit legii, ape maritime interioare; b) fluviile, râurile, canalele şi lacurile din interiorul tarii, pe sectoarele lor navigabile; c) apele navigabile de frontieră, de la malul român până la linia de frontieră (Legea nr. 107 din 25 septembrie 1996 cu modificările subsecvente). Bazin hidrografic: o suprafață de teren de pe care toate scurgerile de suprafață curg printr-o succesiune de curenţi, râuri şi posibil lacuri, spre mare într-un râu cu o singură gura de vărsare, estuar sau deltă (Legea nr. 107 din 25 septembrie 1996 cu modificările subsecvente). Corp de apă de suprafață: un element discret şi semnificativ al apelor de suprafață, de exemplu: lac, lac de acumulare, curs de apă-râu sau canal, sector de curs de apă-râu sau canal, ape tranzitorii sau un sector/secţiune din apele costiere (Legea nr. 107 din 25 septembrie 1996 cu modificările subsecvente). Valori limită ale emisiilor (în apă): înseamnă masa, exprimată în funcţie de anumiți parametri specifici, concentrația şi/sau nivelul unei emisii, care nu poate fi depăşită în nici o perioada sau în mai multe perioade de timp. Valorile limită ale emisiilor pot fi stabilite pentru anumite grupuri, familii sau categorii de substanţe, în particular pentru mercur, cadmiu, HCH (Legea nr. 107 din 25 septembrie 1996 cu modificările subsecvente). Zona de protecție: zona adiacentă cursurilor de apă, lucrărilor de gospodărire a apelor, construcţiilor şi instalaţiilor aferente, în care se introduc, după caz, interdicţii sau restrictii privind regimul construcţiilor sau exploatarea fondului funciar, pentru a

13 Protecția mediului și riscurile naturale asigura stabilitatea malurilor sau a construcţiilor, respectiv pentru prevenirea poluării resurselor de apă (Legea nr. 107 din 25 septembrie 1996 cu modificările subsecvente). Zona inundabilă: suprafață de teren din albia majoră a unui curs de apă, delimitată de un nivel al oglinzii apei, corespunzător anumitor debite în situaţii de ape mari (Legea nr. 107 din 25 septembrie 1996 cu modificările subsecvente). II.6.4. Ape uzate Ape uzate: ape provenind din activităţi casnice, sociale sau economice, conţinând substanţe poluante sau reziduuri care-i alterează caracteristicile fizice, chimice şi bacteriologice iniţiale, precum şi ape de ploaie ce curg pe terenuri poluate; Apa destinată consumului uman: a) orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei şi indiferent dacă este furnizată prin reţea de distribuţie, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente; b) toate tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea, conservarea sau comercializarea produselor ori substanţelor destinate consumului uman; Zone protejate: zonele menţionate în anexa nr. 1.2 şi art. 5.1 ale Legea nr. 107 din 25 septembrie 1996 cu modificările cu modificările şi completările ulterioare; Autoritate competentă: autoritatea (autorităţile) responsabilă de implementarea prevederilor Legii apelor nr. 107/1996 cu modificările şi completările ulterioare; Ape uzate orăşeneşti: ape uzate menajere sau amestec de ape uzate menajere cu ape uzate industriale şi/sau meteorice; Ape uzate menajere: ape uzate provenite din gospodării şi servicii, care rezultă de regulă din metabolismul uman şi din activităţile menajere; Ape uzate industriale: orice fel de ape uzate ce se evacuează din incintele în care se desfăşoară activităţi industriale şi/sau comerciale, altele decât apele uzate menajere şi meteorice; Reţea de canalizare: sistem de conducte care colectează şi transportă apele uzate urbane şi/sau industriale; Aglomerare umană: o zonă în care populaţia şi/sau activităţile economice sunt suficient de concentrate pentru a face posibilă colectarea apelor uzate orăşeneşti şi dirijarea lor spre o staţie de epurare sau spre un punct final de evacuare; Locuitor echivalent (l.e.) - încarcarea organică biodegradabilă având un consum biochimic de oxigen la 5 zile- CBO5- de 60 g O2/zi; Epurare primară: epurarea apelor uzate printr-un proces fizic şi/sau chimic care implică decantarea materiilor în suspensie sau prin alte procedee în care CBO5 al apelor uzate influente este redus cu cel puţin 20%, iar materiile în suspensie, cu cel puţin 50%; Epurare secundară: epurarea apelor uzate printr-un proces biologic cu decantare secundară sau printr-un alt procedeu care permite respectarea condiţiilor prevăzute în prezentele norme tehnice; Epurare corespunzătoare: epurarea apelor uzate prin orice proces şi/sau sistem care după evacuarea apelor uzate permite receptorilor să întrunească obiectivele relevante de calitate prevazute în normele tehnice şi în avizele şi autorizaţiile de gospodărire a apelor în vigoare; Epurarea terţiară: epurarea apelor uzate în procese care au drept scop îndepărtarea azotului şi fosforului, înainte de evacuarea în receptorii naturali; Eutrofizare: îmbogăţirea apei în nutrienţi, în special în compuşi cu azot şi/sau fosfor, determinand o creştere accelerată a algelor şi a altor forme vegetale superioare, care conduce la o perturbare nedorită a echilibrului organismelor prezente în apă şi asupra calităţii apei; Receptor natural: resursă de apă care primeşte apele uzate evacuate direct sau epurate. II.6.5. Gestionarea deşeurilor Biodeşeuri: deşeuri biodegradabile provenite din grădini şi parcuri, deşeurile alimentare sau cele provenite din bucătăriile gospodăriilor private, restaurantelor, firmelor de catering ori din magazine de vânzare cu amănuntul, compatibile cu deşeurile provenite din unităţile de prelucrare a produselor alimentare (Legea nr. 211/2011); Colectare: strângerea deşeurilor, inclusiv sortarea şi stocarea preliminară a deşeurilor în vederea transportării la o instalaţie de tratare (Legea nr. 211/2011); Colectare separată: colectarea în cadrul căreia un flux de deşeuri este păstrat separat în funcţie de tipul şi natura deşeurilor, cu scopul de a facilita tratarea specifică a acestora (Legea nr. 211/2011); Deşeu: orice substanţă sau obiect pe care deţinătorul îl aruncă ori are intenţia sau obligaţia să îl arunce(legea nr. 211/2011); Deşeuri periculoase: orice deşeuri care prezintă una sau mai multe din proprietăţile periculoase prevăzute în anexa nr. 4 la lege (Legea nr. 211/2011); Eliminare: orice operaţiune care nu este o operaţiune de valorificare, chiar şi în cazul în care una dintre consecinţele secundare ale acesteia ar fi recuperarea de substanţe sau de energie (Legea nr. 211/2011); 13

14 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Gestionarea deşeurilor: colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv supervizarea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a amplasamentelor de eliminare (Legea nr. 211/2011); Reciclare: orice operaţiune de valorificare prin care deşeurile sunt transformate în produse, materiale sau substanţe pentru a- şi îndeplini funcţia iniţială ori pentru alte scopuri (Legea nr. 211/2011); Valorificare: orice operaţiune care are drept rezultat principal faptul că deşeurile servesc unui scop util prin înlocuirea altor materiale care ar fi fost utilizate într-un anumit scop sau faptul că deşeurile sunt pregătite pentru a putea servi scopului respectiv în întreprinderi ori în economie, în general (Legea nr. 211/2011). II.6.6. Risc tehnologic Amplasamentul reprezintă întreaga zonă care se află sub controlul unui operator, dacă în una sau mai multe instalații ale acesteia, inclusiv în infrastructurile sau activitățile obișnuite sau conexe, există substanțe periculoase; amplasamentele sunt fie amplasamente de nivel inferior, fie amplasamente de nivel superior (Directiva SEVESO III) 9. Amplasamentul nou presupune: (a) un amplasament care intră în exploatare sau este construit la data de 1 iunie 2015 sau ulterior acestei date; sau (b) un sit de exploatare care intră sub incidența prezentei directive sau un amplasament de nivel inferior care devine amplasament de nivel superior sau viceversa la data de 1 iunie 2015 sau ulterior acestei date, ca urmare a unor modificări ale instalațiilor sau activităților sale ce duc la o modificare a inventarului său de substanțe periculoase (Directiva SEVESO III). Accident major înseamnă un eveniment, cum ar fi o emisie majoră, un incendiu sau o explozie care rezultă din evoluții necontrolate în cursul exploatării oricărui amplasament care intră sub incidența prezentei directive și care conduce la pericole grave, imediate sau întârziate, pentru sănătatea umană sau mediu, în interiorul sau în exteriorul amplasamentului, și care implică una sau mai multe substanțe periculoase (Directiva SEVESO III). Pericol este proprietatea intrinsecă a unei substanțe periculoase sau a unei situații fizice, cu potențial de a produce daune sănătății umane sau mediului (Directiva SEVESO III). Risc: înseamnă probabilitatea ca un efect specific să se producă într-o anumită perioadă sau în anumite împrejurări (Directiva SEVESO III). II.6.7. Risc natural Risc - estimare matematică a probabilităţii producerii de pierderi umane şi materiale pe o perioadă de referinţă viitoare şi într-o zonă dată pentru un an umit tip de dezastru. (Legea nr. 575 din 22 octombrie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a V-a - Zone de risc natural) Cutremur - mişcare vibratoare a scoarţei terestre, generată de o ruptură brutală în aceasta, ce poate duce la victime umane şi distrugeri materiale. (Legea nr. 575 din 22 octombrie 2001 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional - Secţiunea a V-a - Zone de risc natural) Inundaţie - acoperire a terenului cu un strat de apă în stagnare sau în mişcare, care, prin mărime şi durată, poate provoca victime umane şi distrugeri material, ce dereglează buna desfăşurare a activităţilor social-economice din zona afectată. (Legea nr. 575 din 22 octombrie 2001 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional - Secţiunea a V-a - Zone de risc natural) Alunecare de teren - deplasare a rocilor şi/sau a masivelor de pământ care formează versanţii unor munţi sau dealuri, a pantelor unor lucrări de hidroamelioraţii sau a altor lucrări funciare, ce poate produce victime umane şi pagube materiale. (Legea nr. 575 din 22 octombrie 2001 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional - Secţiunea a V-a - Zone de risc natural). III. III.1. Analiză şi recomandări Analiza-diagnostic a situaţiei III.1.1. Obiective de calitate a mediului Obiectivele şi acţiunile pentru protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului trebuie să respecte principiile şi elementele strategice cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare: a) principiul integrării cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale; b) principiul precauţiei în luarea deciziei; c) principiul acţiunii preventive; d) principiul reţinerii poluanţilor la sursă; e) principiul poluatorul plăteşte ; f) principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural; 9 Directiva 2012/18/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2012 privind controlul pericolelor de accidente majore care implică substanțe periculoase, de modificare și ulterior de abrogare a Directivei 96/82/CE a Consiliului

15 Protecția mediului și riscurile naturale g) utilizarea durabilă a resurselor naturale; h) informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu; i) dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului. În România, obiectivul strategic ale protecţiei mediului îl reprezintă conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului, protecţia sănătăţii umane şi utilizarea durabilă a resurselor naturale. III.1.1.a. Calitatea aerului Strategia Națională pentru Protecția Atmosferei, aprobată prin HG nr. 586/2004, are drept obiectiv principal protejarea sănătății oamenilor şi a mediului înconjurător. Atingerea obiectivelor cheie privind calitatea aerului pot fi atinse prin implementarea măsurilor de control ale emisiilor de poluanți în atmosferă, corelată cu implementarea sistemului de gestionare a calității aerului. Aceste obiective sunt: - menţinerea calităţii aerului înconjurător în zonele şi aglomerarile în care se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate; - îmbunătățirea calităţii aerului înconjurator în zonele în care acesta nu se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate; - adoptarea măsurilor necesare în scopul limitării, până la eliminarea efectelor negative asupra mediului, inclusiv în contextul transfrontalier; - îndeplinirea obligațiilor asumate prin acordurile şi tratatele internaționale, la care România este parte şi participarea la cooperarea internațională în domeniu. Planul Naţional de Acţiune în domeniul protecţiei atmosferei, aprobat prin HG nr. 738/2004, stabilește măsuri care trebuie întreprinse în vederea atingerii obiectivelor-cheie ale Strategiei Naţionale pentru Protecţia Atmosferei. Realizarea acţiunilor implică obligaţii şi din partea titularilor activităţilor care deţin surse de emisie a poluanţilor atmosferici. Plafoanele naţionale de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili şi amoniac, stabilite pentru anul 2010, sunt cele prevăzute în Protocolul Convenţiei din 1979 asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanţe lungi, referitor la reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic, adoptat la Gothenburg la 1 decembrie 1999, ratificat prin Legea nr. 271/2003 şi reprezintă cantitatea maximă de poluant ce poate fi emisă în atmosferă, la nivel naţional, în decursul unui an calendaristic. România are obligaţia de a limita emisiile de poluanţi anuale de gaze cu efect de acidifiere şi eutrofizare şi de precursori ai ozonului, sub valorile de 918 mii tone/an pentru dioxid de sulf (SO2), 437 mii tone/an pentru oxizi de azot (NOx), 523 mii tone/an pentru compuşi organici volatili nonmetanici (NMVOC) şi 210 mii tone/an pentru amoniac (NH3), valori ce reprezintă plafoanele naţionale de emisie. La nivel european calitatea emisiilor ca urmare a activităţiilor industriale este reglementată de Directiva Emisiilor Industriale. La nivel european, Valorile-limită ale poluanţilor în aer sunt reglementate de Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008, privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa, care, la nivel naţional, a fost transpusă prin Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător. Art. 2. din Legea nr. 104/2011, prevede măsuri la nivel naţional privind: a. definirea şi stabilirea obiectivelor pentru calitatea aerului înconjurător destinate să evite şi să prevină producerea unor evenimente dăunătoare şi să reducă efectele acestora asupra sănătăţii umane şi a mediului ca întreg; b. evaluarea calităţii aerului înconjurător pe întreg teritoriul ţării pe baza unor metode şi criterii comune, stabilite la nivel european; c. obţinerea informaţiilor privind calitatea aerului înconjurător pentru a sprijini procesul de combatere a poluării aerului şi a disconfortului cauzat de acesta, precum şi pentru a monitoriza pe termen lung tendinţele şi îmbunătăţirile rezultate în urma măsurilor luate la nivel naţional şi european; d. garantarea faptului că informaţiile privind calitatea aerului înconjurător sunt puse la dispoziţia publicului; e. menţinerea calităţii aerului înconjurător acolo unde aceasta este corespunzătoare şi/sau îmbunătăţirea acesteia în celelalte cazuri; f. promovarea unei cooperări crescute cu celelalte state membre ale Uniunii Europene în vederea reducerii poluării aerului; g. îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acordurile, convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte. Sistemul Naţional de Evaluare şi Gestionare Integrată a Calităţii Aerului (SNEGICA), aprobat prin HG nr. 586/2004, asigură cadrul organizatoric, instituţional şi legal de cooperare a autorităţilor şi instituţiilor publice cu competenţe în domeniul protecţiei, evaluării şi gestionării calităţii aerului pe teritoriul României. Acesta include: - Sistemul Naţional de Monitorizare a Calităţii Aerului (SNMCA) şi - Sistemul Naţional de Inventariere a Emisiilor de Poluanţi Atmosferici (SNIEPA). Informaţiile furnizate de cele două subsisteme SNMCA şi SNIEPA sunt integrate de Centrul de Evaluare a Calităţii Aerului (CECA) în conformitate cu cerinţele naţionale şi internaţionale în domeniul evaluării şi gestionării calităţii aerului. Evaluarea calității aerului înconjurător în România se realizează prin intermediul a 142 stații automate care alcătuiesc Rețeaua Națională de Monitorizare Automată a Calității Aerului (RNMCA). 15

16 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Stațiile sunt repartizate pe întreg teritoriul țării dotate cu analizoare automate, ce măsoară continuu concentrațiile în aerul înconjurător ale următorilor poluanți: dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NO2, NOX), monoxid de carbon (CO), benzen (C6H6), ozon (O3), particule în suspensie (PM10 și PM2,5). De asemenea în laborator se analizează plumb (Pb), cadmiu (Cd), arsen (As), nichel (Ni), din particule în suspensie (PM10) și din depuneri. Respectând criteriile de clasificare impuse de Uniunea Europeană, în scopul evaluării calităţii aerului, pe teritoriul României, au fost stabilite, conform prevederilor Anexei nr.2 din Legea nr. 104/2011: - 13 aglomerări: Bacău, Baia Mare, Braşov, Brăila, Bucureşti, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Ploieşti şi Timişoara; - 41 zone, identificate la nivel de judeţ. Programul de stimulare a Înnoirii Parcului Auto Naţional (programul Rabla ) a fost instituit în baza O.U.G. nr. 217 din 4 decembrie 2008, a Ordinului nr. 89 din 10 februarie 2009 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind modalităţile de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2008 şi Ordinului nr. 148 din 3 iulie Obiectivele au fost următoarele: diminuarea efectelor negative a poluării aerului asupra sănătăţii populaţiei şi a mediului, în aglomerările urbane, ca urmare a emisiilor de gaze de eşapament de la autoturisme, cu nivel de poluare foarte ridicat; încadrarea emisiilor în valorile limită admise la nivel european pentru aerul ambiental; prevenirea formării deşeurilor, ca urmare a abandonării autoturismelor uzate şi atingerea ţintelor prevăzute de aquis-ul comunitar de mediu privind recuperarea şi reciclarea deşeurilor provenite din vehicule uzate. Harta Amplasarea staţiilor de monitorizare a calităţii aerului Tipul zonei în care este amplasată staţia: I Industrial; B Fond; T - Trafic Sursa: III.1.1.b. Calitatea apelor naturale Directiva Cadru a Apei Directiva Cadru a Apei (DCA) 2000/60/EC a Parlamentului şi Consiliului European stabilește cadrul pentru politica de tip comunitar în domeniul apei şi a intrat în vigoare la 22 decembrie Aceasta asigură cadrul necesar gospodăririi durabile a apei, ceea ce presupune gestiunea cantitativă şi calitativă a apelor şi ecosisteme sănătoase, având ca scop atingerea stării bune a apelor până în anul 2015 şi definind apa drept un patrimoniu ce trebuie protejat, tratat şi conservat ca atare. În acest scop, Directiva Cadru fixează mai multe direcții de acțiune fundamentale care vor constitui baza politicii apelor multe decenii în continuare: - managementul integrat pe bazine hidrografice, - planificarea şi programele de actiuni,

17 Protecția mediului și riscurile naturale - luarea în considerare a principiului recuperării costurilor serviciilor de apă, - informarea şi încurajarea participării publicului la luarea deciziilor din domeniul apelor. Caracterizarea stării ecologice în conformitate cu cerințele Directivei Cadru Apa (transpuse în legislația românească prin Legea nr. 310/2004 care modifică şi completează Legea Apelor nr. 107/1996), se bazează pe un sistem de clasificare în 5 clase, respectiv : foarte bună, bună, moderată, slabă şi proastă, definite şi reprezentate astfel: - pentru starea foarte bună - valorile elementelor biologice se caracterizează prin valori asociate acelora din zonele nealterate (de referință) sau cu alterări antropice minore. Valorile elementelor hidro-morfologice şi fizico-chimice ale apelor de suprafață se caracterizează prin valori asociate acelora din zonele nealterate (de referință) sau cu alterări antropice minore; - pentru starea bună - valorile elementelor biologice se caracterizează prin abateri ușoare față de valorile caracteristice zonelor nealterate (de referință) sau cu alterări antropice minore. Valorile elementelor fizico-chimice generale se caracterizează prin abateri minore față de valorile caracteristice zonelor nealterate (de referință) sau cu alterări antropice minore; - pentru starea moderată - valorile elementelor biologice pentru apele de suprafață deviază moderat de la valorile caracteristice zonelor nealterate (de referință) sau cu alterări antropice minore; - pentru starea slabă - există alterări majore ale elementelor biologice; comunitățile biologice relevante diferă substanțial față de cele normale asociate condițiilor nealterate zonele nealterate (de referință) sau cu alterări antropice minore; - pentru starea proastă - există alterări severe ale valorilor elementelor biologice, un număr mare de comunități biologice relevante sunt absente față de cele prezente în zonele nealterate (de referință) sau cu alterări antropice minore. Instrumentul de implementare al DCA, reglementat prin Articolul 13 şi Anexa VII, este reprezentat de Planul de Management al Bazinului Hidrografic care, pe baza cunoașterii stării corpurilor de apă, stabilește obiectivele țintă pe o perioadă de 6 ani și propune măsuri pentru atingerea stării bune a apelor. Conținutul cadru al acestor planuri sunt în conformitate cu prevederile Anexei VII a DCA și este prezentat în Anexa I a DCA. În capitolul V al Planului de Management al Bazinului Hidrografic se prezintă identificarea și cartarea zonelor protejate. Atingerea obiectivelor de mediu ce decurg din Directiva Cadru a Apei sunt etapizate după cum urmează: starea bună a apelor de suprafață - Decembrie 2015 starea bună a apelor subterane - Decembrie 2015 conformarea cu obiectivele pentru ariile protejate - Decembrie 2015 derogări pentru atingerea obiectivelor- Decembrie 2021/2027. DCA impune statelor membre o inventariere periodică a zonelor protejate care au legătură cu resursele de apă. În acest sens, România stabileşte şi revizuieşte câte un registru al zonelor protejate pentru fiecare bazin hidrografic. Varianta actuală a registrelor zonelor protejate realizată de Administrațiile Bazinale de Apă, precum şi sinteza națională a acestora realizată de Administrația Națională Apele Române, au fost actualizate cu datele noi apărute în perioada , şi cuprinde cinci categorii de zone protejate: - zonele protejate pentru captările de apă destinate potabilizării (atât din surse de suprafaţă, cât şi din surse subterane). La nivel naţional, numărul captărilor pentru alimentarea cu apă din surse de suprafaţă este de 303, iar a celor din surse subterane este de Numărul captărilor proprii ale unităţilor din industria alimentară din surse de suprafaţă este de 13, iar din surse subterane numărul este de zonele pentru protecţia speciilor de peşti au avut în vedere identificarea zonelor în care se practică pescuitul comercial şi a zonelor cu specii de peşti care au potenţial economic. Zonele în care s-a practicat pescuit comercial sunt reprezentate de lacurile de acumulare de pe râul Olt, acumulările Călimăneşti, Movileni, Bereşti, lacul de acumulare Stânca-Costeşti, Delta Dunării şi complexul Razim-Sinoe, pe o suprafaţă de ha şi pe o lungime de 1849 km pe râul Prut, Dunăre şi Delta Dunării, precum şi în Marea Neagră, conform datelor furnizate de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură. - zonele pentru protecţia habitatelor şi speciilor cuprind ariile naturale protejate de interes internaţional, comunitar, naţional şi local şi care au legătură cu apa, respectiv rezervaţii naturale şi stiintifice, parcuri naturale şi naționale, geoparcuri, rezervaţii ale biosferei, situri Ramsar, situri Natura 2000, desemnate în conformitate cu legislaţia specifică la nivel internaţional, european şi naţional. Acestea reprezintă aproximativ 23% din suprafaţa ţării (inclusiv zona marină), fiind grupate în număr de 413, pe o suprafaţă de kmp. - zonele vulnerabile la poluarea cu nitraţi din surse agricole au fost identificate de către Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului pe baza evaluării condiţiilor naturale ale arealelor cu potenţial de transmitere a nitraţilor din sistemul agricol către resursele de apă. - zonele de îmbăiere au fost identificate, monitorizate şi evaluate din punct de vedere al calităţii apei la nivelul spaţiului hidrografic Dobrogea Litoral, iar lista acestora cuprinde 49 de zone de îmbăiere la Marea Neagră. Legislaţia în vigoare prevede că lista zonelor vulnerabile la poluarea cu nitraţi să fie reexaminată, revizuită sau completată o dată la 4 ani. În conformitate cu documentul de poziţie încheiat între România şi Comunitatea Europeană referitor la capitolul de mediu, finalizat în luna decembrie a anului 2004, tot teritoriul României a fost desemnat ca fiind zonă sensibilă la poluarea cu nutrienţi. 17

18 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Această decizie se concretizează în faptul că aglomerările cu mai mult de de locuitori echivalenți trebuie să asigure o infrastructură pentru epurarea apelor uzate urbane care să permită epurarea avansată, mai ales în ceea ce privește îndepărtarea nutrientilor (azot şi fosfor). Pe lângă România, Strategia UE pentru Regiunea Dunării vizează încă 13 state: Austria, Bulgaria, Croaţia, Germania, Serbia, Slovacia, Slovenia, Bosnia şi Herțegovina, Moldova, Ucraina, Muntenegru, Ungaria. Principalele obiective sunt dezvoltarea potenţialului economic şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu ale regiunii. Obiectivele principale de mediu se referă la prevenirea şi gestionarea riscurilor naturale, conservarea şi protecţia ariilor protejate rurale de a lungul fluviului Dunărea, mai ales din Delta Dunării. Schema Directoare de Amenajare şi Management are drept scop stabilirea orientărilor fundamentale privind gospodărirea durabilă, unitară, complexă şi echilibrată a resurselor de apă şi a ecosistemelor acvatice, precum şi pentru protejarea zonelor umede (conform Legii Apelor 107/1996 cu modificările şi completările ulterioare). Prevederile Legii nr. 107 din 25 septembrie 1996 au ca scop: a) conservarea, dezvoltarea şi protecţia resurselor de apa, precum şi asigurarea unei curgeri libere a apelor; b) protecţia împotriva oricărei forme de poluare şi de modificare a caracteristicilor resurselor de apă, a malurilor şi albiilor sau cuvetelor acestora; c) refacerea calităţii apelor de suprafaţă şi subterane; d) conservarea şi protejarea ecosistemelor acvatice; e) asigurarea alimentării cu apă potabilă a populaţiei şi a salubrităţii publice; f) gospodărirea durabilă a apei şi repartiţia raţională şi echilibrată a acestei resurse, cu menţinerea şi ameliorarea calităţii şi regenerării naturale a apelor; g) apărarea împotriva inundaţiilor şi oricăror alte fenomene hidro-meteorologice periculoase; h) satisfacerea cerinţelor de apă ale agriculturii, industriei, producerii de energie, a transporturilor, aquaculturii, turismului, agrementului şi sporturilor nautice, ca şi ale oricăror alte activităţi umane; i) integrarea aspectelor cantitative şi calitative atât pentru apele de suprafaţă, cât şi pentru apele subterane care aparţin aceluiaşi sistem ecologic, hidrologic şi hidrogeologic; j) asigurarea protecţiei ecosistemelor acvatice situate în imediata vecinătate a coastelor, în golfuri sau aflate în Marea Neagră; k) promovarea utilizării durabile a apelor pe baza protecţiei pe termen lung a resurselor disponibile de apă; l) conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea mediului acvatic prin măsuri specifice pentru reducerea progresivă a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanţe prioritare şi încetarea sau eliminarea treptată a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanţe prioritar periculoase; m) reducerea progresivă a poluării apelor subterane şi prevenirea poluării ulterioare; n) atingerea obiectivelor Convenţiei pentru protecţia Mării Negre împotriva poluării în ceea ce priveşte încetarea sau eliminarea etapizată a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe prioritare pentru atingerea în mediul marin a concentrațiilor acestor substanţe aproape de valorile fondului natural şi aproape de valoarea zero pentru substanţele de sinteză; o) prevenirea deteriorării ulterioare, protecţia şi îmbunătăţirea stării ecosistemelor acvatice şi în ceea ce priveşte cerinţele de apă, a ecosistemelor terestre şi a zonelor umede ce depind în mod direct de ecosistemele acvatice. În art. 2 al aceleiaşi legi sunt prezentate: (1) obiectivele de protecţie a apelor şi a ecosistemelor acvatice sunt: a) prevenirea deteriorarii tuturor corpurilor de ape de suprafata; b) protecţia, îmbunătăţirea şi refacerea tuturor corpurilor de apă de suprafață în scopul atingerii stării bune a acestora, în conformitate cu prevederile anexei nr. 1.1, până la data de 22 decembrie 2015; c) protecţia şi îmbunătăţirea tuturor corpurilor de apă artificiale sau puternic modificate în scopul realizării unui potenţial ecologic bun sau a unei stări chimice bune a acestora, în conformitate cu prevederile anexei nr. 1.1, pana la data de 22 decembrie 2015; d) reducerea progresivă a poluării datorate substanţelor prioritare şi încetarea sau eliminarea treptată a evacuărilor şi a pierderilor de substanţe prioritar periculoase; e) prevenirea sau limitarea aportului de poluanți în apele subterane şi prevenirea deteriorării stării tuturor corpurilor de ape subterane; f) protecţia, îmbunătăţirea şi refacerea tuturor corpurilor de ape subterane şi asigurarea unui echilibru între debitul prelevat şi reîncărcarea apelor subterane, cu scopul realizării unei stări bune a apelor subterane, în conformitate cu prevederile anexei nr. 1.1, până la data de 22 decembrie 2015; g) inversarea oricărei tendințe semnificative şi durabile de creştere a concentrației oricărui poluant rezultate din impactul activităţii umane, pentru a reduce în mod progresiv poluarea apei subterane şi (2) condiţiile şi obiectivele de protecţie a apelor şi a ecosistemelor acvatice, specifice zonelor protejate cuprinse în anexa nr. 1.2 (a Legii nr. 107/1996), trebuie să fie îndeplinite până la data de 22 decembrie 2015, cu excepţia cazului când este altfel prevăzut în legislaţia pe baza căreia au fost stabilite în mod individual aceste zone protejate. Evaluarea calității apelor de suprafață se face pe baza parametrilor biologici, hidromorfologici şi fizico-chimici ai poluanților prioritari sau a altor poluanți, obţinuţi ca urmare a monitorizării lor. Potrivit Legii nr. 310/2004 pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996 (anexa 11), se disting cinci clase de calitate:

19 Protecția mediului și riscurile naturale clasa de calitate I - stare foarte bună - nu există alterări (sau sunt foarte mici) ale valorilor elementelor fizico-chimice şi hidromorfologice de calitate pentru tipul de corpuri de apă de suprafață față de acele asociate în mod normal cu acel tip în condiții nemodificate; clasa de calitate II - stare bună - valorile elementelor biologice de calitate pentru tipul de corp de apă de suprafață prezintă nivele scăzute de schimbare datorită activităților umane, dar deviază ușor față de acele valori normale asociate cu tipul de corpuri de apă de suprafață în condiții nemodificate; clasa de calitate III - stare moderată - valorile elementelor biologice de calitate pentru tipul de corp de apă de suprafață deviază moderat față de acelea care sunt în mod normal asociate cu tipul de corp de apă de suprafață în condiții nemodificate. Valorile prezintă semne moderate de perturbare ca urmare a activităților umane şi sunt esențial perturbate față de valorile din condițiile de stare bună; clasa de calitate IV - slabă - prezintă dovezi de alterări majore ale valorilor elementelor biologice de calitate pentru tipul de corpuri de ape de suprafață şi în care comunitatile biologice importante deviază semnificativ de la valorile normale asociate cu tipul de corpuri de apă de suprafață în condiții nemodificate; clasa de calitate V - proastă - prezintă dovezi de alterări majore ale valorilor elementelor biologice de calitate pentru tipul de corpuri de ape de suprafață şi în care sunt absențe părți mari din comunitățile biologice importante, care sunt în mod normal asociate cu tipul de corp de apă de suprafață în condiții nemodificate. Monitorizarea calitătii apelor se face de către mai multe instituții, care au atribuții în acest sens, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 352/2005 privind modificarea şi completarea HG nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate. Astfel: - apele de suprafaţă şi apele subterane sunt supravegheate de către Agenția Națională Apele Române, Directia Apelor Olt prin Sistemul de Exploatare şi Gospodărire a Apelor (SGA) Judeţean; - apele uzate sunt monitorizate de A.N. Apele Romane, Direcţia Apelor Olt şi A.P.M Vâlcea; - apele potabile (din surse de suprafaţă şi subterane) sunt monitorizate de Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea. Zonele de protecţie a resurselor de apă Legea apelor stabileşte că în jurul surselor trebuie instituie zone de protecţie sanitară cu regim sever sau cu regim de restricţii, precum şi perimetre de protecţie hidrogeologică (Art. 5(1)). Printre măsuri se remarcă interzicerea evacuării de ape uzate în apele subterane şi interzicerea exploatarea de agregate minerale în zonele de protective. Hotărârea Guvernului nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică defineşte zona de protecţie sanitară cu regim sever, zona de protecţie sanitară cu regim de restricţie şi perimetru de protecţie hidrogeologică. Stabileşte obiectivele care necesită protecţei şi măsurile pentru instituirea zonelor de protectie sanitara şi hidrogeologic[. Obiectivele protejate includ: - sursele de ape subterane sau de suprafaţă, precum şi captările aferente acestora folosite pentru alimentarea centralizată cu apă potabilă a populaţiei, a agenţilor economici din industria alimentară şi farmaceutică, a unităţilor sanitare şi socialculturale, construcţiile şi instalaţiile componente ale sistemelor pentru alimentare cu apă potabilă; - zăcămintele de ape minerale şi captările aferente acestora utilizate pentru cura internă sau pentru îmbuteliere, instalaţiile de îmbuteliere şi instalaţiile de exploatare a nămolurilor terapeutice; - lacurile şi nămolurile terapeutice; - captările de ape subterane sau de suprafaţă folosite pentru îmbutelierea apei potabile, alta decât apa minerală naturală. Ordinul nr din 20 aprilie 2011 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind delimitarea zonelor de protecţie sanitară şi a perimetrului de protecţie hidrogeologică vizează sursele de ape subterane utilizate pentru alimentarea cu apă potabilă a localităţilor şi a operatorilor economici. Pentru sursele de ape minerale utilizate pentru cură internă sau pentru îmbuteliere aceste instrucţiuni sunt valabile, însă au caracter de recomandare. HG nr. 53/ aprobă planul naţional de protecţie a apelor subterane împotriva poluării şi deteriorării. Legea minelor prevede în Art. 11 (1) că efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale, zonele de protecţie sanitară şi perimetrele de protecţie hidrogeologică ale surselor de alimentare cu apă, precum şi instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise. III.1.1.c. Calitatea apei potabile Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile reglementează calitatea apei potabile, având ca obiectiv protecţia sănătăţii oamenilor împotriva efectelor oricărui tip de contaminare a apei potabile prin asigurarea calităţii ei de apă curată şi sanogenă. III.1.1.d. Epurarea apelor uzate Implementarea Directivei 91/271/EEC a Tratării Apelor Uzate Orăşeneşti Având în vedere prevederile art. 51 din hotărâre, prin care întregul teritoriu al României este desemnat ca zonă sensibilă în aglomerările umane cu peste l.e., trebuie să se asigure colectarea apelor uzate urbane prin sisteme de canalizare şi epurarea lor avansată, la nivel de treaptă terţiară, pentru îndepărtarea azotului şi fosforului, înainte de evacuarea în receptorii 19

20 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 naturali. (Art.3.1, H.G. 188/ pentru aprobarea unor norme privind condiile de descarcare în mediul acvatic a apelor uzate, modificata şi completata prin H.G. 352/ ) Prin Tratatul de Aderare, România a obţinut următoarele perioade de tranziţie legate de obligaţiile ce decurg din această directivă: Pentru colectarea apelor uzate: până la 31 decembrie 2013, pentru 263 de aglomerări cu mai mult de de locuitori echivalenţi, reprezentând 61,9% din încărcarea biodegradabilă totală; până la 31 decembrie 2018, pentru de aglomerări cu mai puţin de de locuitori echivalenţi, reprezentând 38,1 % din încărcarea biodegradabilă totală. Pentru epurarea apelor uzate: până la 31 decembrie 2015, pentru 263 de aglomerări cu mai mult de de locuitori echivalenţi, reprezentând 61,9% din încărcarea biodegradabilă totală; până la 31 decembrie 2018, pentru de aglomerări cu mai puţin de de locuitori echivalenţi, reprezentând 38,1 % din încărcarea biodegradabilă totală, inclusiv - aglomerări umane cu mai puţin de de locuitori echivalenţi și - aglomerări umane cu mai puţin de de locuitori echivalenţi şi apele uzate sunt evacuate în ape costiere. Excepţie de la aceste prevederi fac situaţiile prevăzute la alin. (2) a, H.G. 188/ pentru aprobarea unor norme privind condiţile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, modificată şi completată prin H.G. nr. 352/ III.1.1.e. Gestionarea deşeurilor Prin Tratatul de Aderare la UE, României i-a revenit obligaţia să implementeze acquis-ul comunitar până la data aderării ( ), cu următoarele derogări referitoare la managementul deşeurilor, din care după 2013 nu va mai fi valabilă decât cea pentru depozitatea deşeurilor: Directiva nr. 94/62/EC privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, pentru care s-a solicitat şi obţinut perioadă de tranziţie, până în anul 2013; Directiva nr. 99/31/EC privind depozitarea deşeurilor, pentru care s-a solicitat şi obţinut o perioadă de tranziţie până în anul 2017; Directiva Consiliului nr. 2000/76/EC privind incinerarea deşeurilor, pentru care s-a solicitat şi obţinut o perioadă de tranziţie până în anul 2009; Directiva Consiliului nr. 2002/96/CE privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE), pentru care s-a solicitat şi obţinut o perioadă de tranziţie până în anul 2008; Regulamentul nr. 259/93 privind importul, exportul şi tranzitul de deșeuri, până la sfârşitul anului Perioada de tranziţie pentru Directiva nr. 99/31/EC privind depozitarea deşeurilor a fost acordată pentru închiderea unor depozite de deşeuri industrial şi urbane neconforme cu directiva. Lista acestor depozite este inclusă în Hotărarea de Guvern 349/2005 privind depozitarea deşeurilor. Principalul document strategic la nivel european cu impact asupra politicilor de gestionare a deşeurilor este Strategia tematică privind Prevenirea şi Reciclarea Deşeurilor, care stabileşte linii directoare privind reducerea impactului negativ asupra mediului datorat deşeurilor, de la generare la eliminarea finală. Principalele obiective ale acestei strategii sunt: prevenirea generării deşeurilor; îndreptarea către o societate europeană a reciclării; utilizarea analizei ciclului de viaţă ca instrument în realizarea politicii din domeniul gestionării deşeurilor; îmbunătăţirea bazei de cunoştinţe la nivelul tuturor celor care au responsabilităţi; îmbunătăţirea cadrului legal general, prin simplificarea şi modernizarea legislaţiei exsitente. Conform cerințelor legislației UE, documentele strategice naționale de gestionare a deșeurilor cuprind două componente principale, și anume: - Strategia de Gestionare a Deșeurilor este cadrul care stabilește obiectivele României în domeniul gestionării deșeurilor; - Planul Național de Gestionare a Deșeurilor, care reprezintă planul de implementare a Strategiei conține detalii referitoare la acțiunile ce trebuie întreprinse pentru îndeplinirea obiectivelor strategiei, la modul de desfășurare a acestor acțiuni, inclusiv termene și responsabilități. Sistemele integrate de gestionare a deşeurilor la nivel judeţean reprezintă componentele care asigură îndeplinirea obiectivelor Strategiei de Gestionare a Deșeurilor: - colectarea eficientă a tuturor tipurilor de deşeuri; - colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile inclusiv a deşeurilor biodegradabile; - valorificarea materialelor reciclabile corelată cu reducerea cantităţilor de deşeuri depozitate; - reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, generate în special de depozitele de deşeuri municipale; - închiderea depozitelor neconforme.

21 Protecția mediului și riscurile naturale III.1.1.f. Calitatea solului. Situri potențial contaminate Poluarea solului este produsă în zone care folosesc sau produc substanţe periculoase sau ca urmare a managementului defectuos al deşeurilor. În domeniul calităţii solului, standardele nu sunt suficient de ferme sau, în unele cazuri, nu există. Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor Strategia tematică pentru Protecţia Solului [COM(2006) 231 final Nepublicată în Jurnalul Oficial] propune măsuri destinate protecţiei solurilor şi menţinerii capacităţii solurilor de a-şi îndeplini funcţiile ecologice, economice, sociale şi culturale. Aceasta include cerinţa stabilirii unui cadru legislativ care să permită protejarea şi utilizarea durabilă a solurilor, integrarea protecţiei solurilor în politicile naţionale şi comunitare, întărirea bazei de cunoştinţe şi intensificarea sensibilizării publicului. Propunerea de directivă constituie un element major al strategiei, care va permite statelor membre să adopte măsuri adaptate realităţilor locale. Ea prevede măsuri pentru identificarea problemelor, pentru prevenirea degradării solurilor şi refacerea solurilor poluate sau degradate. În Anexa II a propunerii de directivă, este prezentată lista activităților potențiale de poluare a solului: 1. Unitățile în care substanțele periculoase sunt sau au fost prezente în cantități egale sau mai mari decât cele prevăzute în părțile 1 și 2 coloana 2 din anexa I la Directiva 96/82/CE (Seveso) al Consiliului; 2. Activitățile enumerate în anexa I la Directiva 96/61/CE a Consiliului; 3. Aeroporturi; 4. Porturi; 5. Foste baze militare; 6. Stații de benzină; 7. Curățătorii chimice; 8. Instalații miniere care nu intră sub incidența Directivei 96/82/CE a Consiliului, inclusiv instalațiile de gestionare a deșeurilor extractive, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului; 9. Depozite de deșeuri, astfel cum sunt definite în Directiva 1999/31/CE a Consiliului; 10. Instalații de tratare a apelor reziduale; 11. Conducte pentru transportul substanțelor periculoase. În România, prin aplicarea prevederilor H.G. nr. 1408/2007 privind modalităţile de investigare şi evaluare a poluării solului şi subsolului se vor parcurge etapele de investigare şi evaluare a poluării mediului geologic pentru amplasamentele respective şi zonele adiacente. Până la momentul elaborării acestei lucrări, conform Planului de Implementare a HG nr. 1408/2007, în 2009 au fost au fost întocmite şi transmise ANPM propunerile fiecăror APM judeţene/ regionale privind lista siturilor contaminate şi lista siturilor potenţial contaminate. Listele la nivel naţional sunt enunţate în H.G. nr. 1403/2007 privind refacerea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate, care stabileşte cadrul legal pentru desfăşurarea activităţilor de curăţare, remediere şi/ sau reconstrucţie ecologică a zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate. III.1.1.g. Risc natural și tehnologic La nivel european, în 2010, Comisia Europeană a elaborat Strategia de securitate internă a UE în acțiune: cinci pași către o Europă mai sigură. Aceasta stabilește un program comun pentru statele membre, Parlamentul European și agențiile UE pentru abordarea principalele provocări la adresa securității Uniunii Europene: faptele grave de criminalitate organizată, terorismul, criminalitatea informatică, securitatea frontierelor și gestionarea dezastrelor naturale și provocate de om. Obiectivul principal referitor la dezastre este Obiectivul nr. 5 care are în vedere creșterea capacității de reziliență a Europei în caz de crize și de dezastre. Obiectivele propuse în Strategia de Securitate Internă a UE sunt: Elaborarea de către Comisia Europeană a ghidului Liniile directoare privind Evaluarea şi Cartografierea Riscurilor pentru Managementul Dezastrelor ; Dezvoltarea abordării naţionale a procedurilor de management a riscurilor, inclusiv a analizelor de risc, pentru toate dezastrele naturale şi tehnologice potenţiale cu impact major; Punerea la dispoziţia Comisiei Europene a informaţiilor relevante privind riscurile în scopul elaborării unei imagini de ansamblu a rescurilor cu care se poate confrunta UE; Elaborarea de către Comisia Europeană a unei imagini de ansamblu intersectoriale privind riscurile naturale şi tehnologice cu impact major; Elaborarea de către Comisia Europeană a unei politici coerente de management a riscurilor la nivelul UE. Obligaţiile României care decurg din această strategie sunt: Demararea procesului de evaluare a riscurilor la nivel naţional; Abordarea multi-hazard şi multi-risc; Evaluarea rescurilor cu impact la nivel naţional şi elaborarea hărţilor de risc; Transmiterea către Comisia Europeană a datelor şi informaţiilor necesare obţinerii unei imagini de ansamblu a riscurilor la care este expusă UE. 21

22 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 În 2010, Comunicarea Comisiei privind Strategia de Securitate Internă (COM(2010) 673), în special acțiunea 2 a Obiectivului 5 privind o abordare a tuturor pericolelor în evaluarea amenințării și a riscului, a stabilit că până la sfârșitul anului 2010, Comisia va elabora, împreună cu statele membre, liniile directoare de evaluare a riscurilor UE și de cartografiere pentru gestionarea dezastrelor, bazat pe un abordarea multi-hazard și de multi-risc, care acoperă, în principiu, toate dezastrele naturale și provocate de om. Acest proces va contribui la crearea până în a unei politici coerente de gestionare a riscurilor care leagă amenințare și evaluări de risc la luarea deciziilor. Liniile directoare privind Evaluarea şi Cartografierea Riscurilor pentru Managementul Dezastrelor (SEC(2010) 1626) au fost elaborate la sfârşitul lui 2010 (SEC(2010) 1626 final). Principalele documente legislative la nivel naţional sunt: Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 21 din 15 aprilie 2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial nr. 361 din 26 aprilie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005: Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă are drept scop prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate. Situaţia de urgenţă este definită de OUG nr. 21/2004 ca fiind un eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care, prin amploare şi intensitate, ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate. Tipurile de risc (definite de OUG nr. 21/2004) pot fi de natura incendiilor, cutremurelor, inundaţiilor, accidentelor, exploziilor, avariilor, alunecărilor sau prăbuşirilor de teren, incluzând atât riscul natural, cât şi riscul tehnologic. Riscul natural Directiva Cadru 2007/60 a Parlamentului European şi Consiliului privind evaluarea şi gestionarea riscului la inundaţii prevede: - evaluarea riscului la inundaţii; - elaborarea harţilor de hazard şi a de risc la inundaţii; - elaborarea şi implementarea Planului de Management al riscului la inundaţii. Directiva inundaţiilor, aprobată de Parlamentul European la 23 octombrie 2007, cere tuturor statelor membre să realizeze următoarele: - să întocmească până în 2013 hărţi de inundabilitate şi ale bunurilor supuse riscului; - să ia măsuri adecvate şi coordonate până în 2015 pentru reducerea riscurilor la inundaţii, prin planuri de management al riscului la inundaţii concentrate asupra prevenirii, protecţiei şi pregătirii. Până în 2011, Statele Membre au fost obligate să realizeze o evaluare, pentru a identifica cursurile de apă cu risc la inundaţii. Ca urmare a obligațiilor ce îi revin ca stat membru UE, România a transpus Directiva nr. 2007/60/EC privind evaluarea și gestionarea riscului la inundații în legislația națională prin Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare. În conformitate cu prevederile acesteia, au fost impuse noi reguli pentru elaborarea hărților de hazard și de risc la inundații, precum și termene noi pentru realizarea acestora. Astfel, într-o primă etapă se realizează hărți de hazard la inundații obligatoriu pentru probabilități de depășire ale debitelor maxime de 0,1%, 1% și 10%, prin grija autorității publice centrale din domeniul apelor și, în etapa următoare, hărți de risc la inundații realizate de către consiliile județene prin A.N. Apele Române, în vederea asigurării unei elaborări unitare pe principii fundamentate științific. 10 Legea nr. 575/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a V-a Zone de risc natural defineşte zonele de risc natural (Art.2(1)) ca fiind arealele delimitate geografic, în interiorul cărora există un potenţial de producere a unor fenomene naturale distructive, care pot afecta populaţia, activităţile umane, mediul natural şi cel construit şi pot produce pagube şi victime umane. Aceste areale se definesc faţă riscul natural cauzat de cutremure de pământ, inundaţii şi alunecări de teren. Conform Art.4, în zonele de risc natural, delimitate geografic şi declarate astfel conform legii, se instituie măsuri specifice privind prevenirea şi atenuarea riscurilor, realizarea construcţiilor şi utilizarea terenurilor, care se cuprind în planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului, constituind totodată şi baza întocmirii planurilor de protecţie şi intervenţie împotriva dezastrelor. Legea nr. 575/2001 include urmatoarele anexe relevante pentru acest studiu: - Anexa 2. Delimitarea geografică a zonelor de risc natural cauzat de cutremure de pământ - Anexa 3. Unităţi administrativ-teritoriale urbane amplasate în zone pentru care intensitatea seismică, echivalată pe baza parametrilor de calcul privind zonarea seismică a teritoriului României, este minimum VII (exprimată în grade MSK) 10 Nota de Fundamentare -HG nr.663/

23 Protecția mediului și riscurile naturale - Anexa 4. Harta cantităţii maxime de precipitaţii căzute în 24 de ore în perioada Anexa 4a. Harta unităţilor administrativ teritoriale afectate de inundaţii - Anexa 5. Unităţi administrativ-teritoriale afectate de inundaţii - Anexa 6. Harta macrozonării teritoriului din punct de vedere al riscului la alunecări de teren - Anexa 6a. Harta unităţilor administrativ-teritoriale afectate de alunecări de teren - Anexa 7. Unităţi administrativ-teritoriale afectate de alunecări de teren. Normativul din privind elaborarea planurilor de aparare în cazul producerii unui dezastru provocat de seisme si/sau alunecări de teren are drept obiectiv stabilirea cadrului general pentru elaborarea planurilor operative de apărare în cazul producerii unui dezastru provocat de seisme şi/sau alunecări de teren, denumite dezastre specifice. Conform Art. 2(4) la întocmirea sau reactualizarea planurilor de apărare, se evaluează şi se stabilesc zonele cu risc de producere a dezastrului specific. Aceste zone sunt grupate în: a) zone cu risc seismic - zonele pentru care intensitatea seismică în grade MSK depăşeşte VII, conform Normativului pentru proiectarea antiseismică a construcþiilor de locuinţe, social-culturale, agrozootehnice şi industriale. Indicativ P100/92. Detalierea parametrilor de calcul K(s) şi T(c) la nivelul unităţilor administrativ teritoriale. b) zone cu risc ridicat la alunecări de teren - zonele indicate în Legea nr. 575/2001 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional - Secţiunea a V-a - Zone de risc natural. În anul 2005, în România, a fost elaborată Strategia Naţională de Management al Riscului la Inundaţii, pe termen scurt. Aceasta a fost corelată cu planurile de amenajare a teritoriului (care au în vedere hidrologia modificată a râurilor) pentru a crea un cadru legal care să facă posibilă gestionarea eventualelor inundaţii într-o manieră integrată, prin coordonarea eforturilor tuturor părţilor implicate. Strategia prevede atribuţii şi responsabilităţi clare şi detaliate pentru fiecare instituţie a administraţiei publice care participă la gestionarea situaţiilor create de inundaţii. Principalul scop al Strategiei este acela de diminuare a pagubelor şi prevenirea pierderii de vieţi omeneşti în situaţia producerii inundaţiilor, printr-o abordare comprehensivă a managementului unei astfel de situaţii de urgenţă. Implementarea Politicii de protecţie împotriva inundaţiilor are la bază realizarea de Scheme directoare de amenajare şi management a bazinului hidrografic, care reprezintă instrumentul de planificare în domeniul apelor la nivel de bazin hidrografic. Aceste scheme sunt alcătuite din două părţi: - Planul de Amenajare a Bazinului Hidrografic (PABH) şi - Planul de Management al Bazinului Hidrografic (PMBH). Planul de Management al Bazinului Hidrografic reprezintă principalul instrument de implementare a DCA (vezi secţiunea III.1.1.b), a cărei ţintă o reprezintă atingerea stării bune a apelor în anul 2015, ceea ce va asigura aceleaşi condiţii de viaţă din punctul de vedere al apelor, pentru toţi cetăţenii. Strategia Naţională de Management al Riscului la Inundaţii pe termen mediu şi lung a fost adoptată în anul Obiectivele generale sunt grupate în: Obiectivele economice, ce urmăresc protecţia împotriva inundaţiilor a infrastructurii economice existente şi garantarea satisfacerii oportunităţilor economice ale generaţiilor viitoare. Obiectivele sociale au în vedere protecţia populaţiei şi a comunităţilor umane împotriva inundaţiilor prin asigurarea unui nivel acceptabil de protecţie a populaţiei şi creşterea capacităţii societăţii de a se dezvolta în condiţiile riscului asumat de producere a viiturilor (creşterea rezilienţei). Obiectivele de mediu urmăresc ca, prin realizarea strategiei de gestionare a riscului la inundaţii, să se atingă obiectivele socio economice cu păstrarea unui echilibru între dezvoltarea economico socială şi obiectivele de mediu. Sintetic, obiectivele generale ale Strategiei de Management al Inundaţiilor sunt: creşterea calităţii vieţii prin reducerea pagubelor produse ca urmare a inundaţiilor, dar fiind pregătiţi pentru producerea unor fenomene similare în viitor; diminuarea impactului măsurilor de gestionarea a riscului (la scara temporală şi spaţială) asupra sistemelor ecologice; restaurarea configuraţiei structurale a sistemelor lotice până la asigurarea integrităţii funcţionale (inclusiv a capacităţii de atenuare şi control a pulsurilor hidrologice) corelat cu reconfigurarea structurii bazinelor hidrografice şi măsurile complementare de protecţie; utilizarea adecvată a resurselor pentru realizarea, întreţinerea şi exploatarea infrastructurilor şi a măsurilor de reducere a riscului la inundaţii; menţinerea unor activităţi economice corespunzătoare (agricole, industriale, comerciale, de locuit şi agrement) în zonele inundabile; reducerea impactului inundaţiilor prin reducerea numărului victimelor din rândul populaţiei şi colectivităţilor de animale, expuse riscului la inundaţii; reducerea semnificativă a pierderilor economice provocate de inundaţii: - prin reducerea pagubelor directe provocate clădirilor, infrastructurii şi terenurilor agricole; - prin diminuarea pierderilor economice indirecte, prin reluarea rapidă a activităţii după inundaţii. 23

24 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 un control eficient al utilizărilor terenurilor, prin interzicerea amplasării de noi construcţii şi a desfăşurării activităţilor în zonele expuse frecvent la inundaţii şi identificarea altor activităţi susceptibile să conducă la creşterea riscului la inundaţii; îmbunătăţirea răspunsului colectiv în cazul producerii unei inundaţii şi întărirea capacităţii de adaptare şi revenire la nivel funcţional în cel mai scurt timp după producerea evenimentului (rezilienţa colectivă la inundaţii); organizare a acţiunilor regionale şi locale, în special pentru: - întărirea capacităţii instituţionale la nivel regional şi local cu mandate clare suplimentare privind managementul la inundaţii; - implicarea părţilor interesate la nivel regional şi local, în procesul consultativ şi decizional şi asigurarea medierii în chestiuni regionale privind gestionarea riscului la inundaţii; - consolidarea cadrului existent pentru autorităţile regionale şi locale, dintr-o perspectivă a bazinului hidrografic. crearea unui cadru stimulativ pentru participarea sectorului privat la managementul riscului la inundaţii, cu includerea de grupuri profesionale şi a populaţiei (informare prin sistemul de asigurări împotriva inundaţiilor sau alte facilitaţi economice identificabile); o reducere a impactului inundaţiilor sau a poluărilor generate de inundaţii asupra ecosistemelor. Obiectivele specifice de mediu ale strategiei care vizează în mod direct şi aspecte ale dezvoltării teritoriale, se referă la: reducerea alterării şi influenţei antropice asupra geomorfologiei bazinelor hidrografice, în special a albiei minore (analiză, pentru fiecare caz în parte, a oportunității lucrărilor de regularizare) şi a luncilor inundabile; luarea în considerare a funcţiilor ecologice ale inundaţiilor, prin reîncărcarea acviferelor, asigurarea conectivităţii laterale, necesară pentru reproducerea speciilor acvatice; crearea şi/sau conservarea spaţiului pentru râuri, evitându-se lucrările de apărare şi rectificarea a cursurilor de apă pe distanţe mari (local şi cumulat); satisfacerea cerinţelor Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, prin care s-a transpus Directivacadru privind apa; protecţia şi îmbunătăţirea calităţii terenurilor, iar acolo unde este posibil, încurajarea schimbărilor în practica agricolă pentru a preveni sau a minimiza scurgerea şi inundaţiile asociate ei ca urmare a unor lucrări agricole intensive; conservarea şi restaurarea zonelor naturale, precum pădurile aluviale, zonele umede şi albiile vechi cu funcţii ecologice, precum şi reducerea eroziunii solului prin intermediul practicilor agricole corespunzătoare şi al managementului forestier; protecţia şi conservarea bunurilor istorice, a monumentelor, a ariilor protejate şi a ecosistemelor; protecţia şi îmbunătăţirea specificului mediului înconjurător şi a aspectului său estetic; gestionarea durabilă a pădurilor, reconstrucția ecologică prin împădurire a terenurilor care și-au pierdut capacitatea de producție, fiind afectate de diverse forme de degradare, înființarea perdelelor forestiere de protecție şi amenajarea bazinelor hidrografice torențiale. Strategia Naţională de Management al Riscului la Inundaţii îşi propune următoarele ţinte: 1. corespunzătoare de apă, încurajând: a. buna întreţinere a construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, în special a digurilor; b. dezvoltarea de lucrări de protecție locale inelare, în jurul localităților; c. identificarea zonelor optime pentru a fi inundate controlat, care să permită acumularea de volume importante, fără producerea de pagube majore şi obținerea unei atenuări maximum posibile; d. refacerea capacităţii naturale de evacuare a albiilor; e. reamplasarea lucrărilor de apărare pentru asigurarea unei capacității mai mari de transport al viiturii prin albie; f. finalizarea lacurilor de acumulare la parametrii de funcționare rezultați din proiectare, pentru asigurarea unei tranșe optime de atenuare; g. finalizarea şi reabilitarea polderelor pentru a asigura capacitatea optimă de funcționare; h. realizarea lucrărilor de regularizare/recalibrare a albiilor (decolmatarea lucrărilor şi a albiilor) numai în corelare cu lucrările antierozionale de pe versanți, pentru asigurarea unei capacități optime de transport; i. protejarea malurilor râurilor împotriva eroziunii prin lucrări ecologice; j. amenajarea antierozională a formațiunilor torențiale, cu prioritate a celor ce afectează localitățile şi infrastructura de transport; k. încurajarea construirii căilor de comunicaţii (drumuri, căi ferate) cu ramblee consolidate la cote adecvate, care pot constitui linii de localizare a inundațiilor, dispunând şi de poduri corect dimensionate. 2. reducerea numărului de persoane expuse riscului potențial de inundații la viituri cu debite, având probabilitatea de depășire de 1% cu circa 62% față de 2006; 3. reducerea vulnerabilității sociale a comunităților expuse la inundații - 50% în termen de 10 ani şi până la 75% pe termen lung, în 30 de ani. Pentru această țintă, este necesară revizuirea normelor de proiectare a structurilor de apărare, cu o valoare implicită a probabilității anuale de depășire de minimum 0,2% pentru zonele urbane dezvoltate, în funcție de rezultatele analizelor tehnico-economice, 0,5% pentru zonele urbane cu dezvoltare medie, 1% pentru zonele rurale şi 10% pentru zonele agricole (fără locuințe sau bunuri sociale şi economice importante). Această țintă va fi atinsă prin amenajarea integrată a bazinului hidrografic;

25 Protecția mediului și riscurile naturale 4. reducerea graduală a pagubelor produse de inundații infrastructurilor de traversare a cursurilor de apă față de anul 2006, cu circa 80% până în anul 2035; 5. reabilitarea în zone cu vulnerabilitate ridicată/relocare anuală a cel puțin 400 km de diguri de protecție împotriva inundațiilor; 6. creșterea capacității de transport a albiilor minore ale principalelor cursuri de apă cu cel puțin 30% până în anul 2035, prin măsuri de întreținere a zonelor colmatate şi readucerea râului la starea inițială; 7. corelarea lucrărilor de amenajare din albie cu cele de amenajare a versanților în toate bazinele şi subbazinele hidrografice; 8. modificarea regulamentelor de exploatare a lacurilor de acumulare cu folosințe multiple, stabilindu-se o corelare mai bună între volumele de apă necesare folosințelor şi cele destinate atenuării viiturilor, contribuind la creșterea capacității de atenuare a acestora cu până la 20%; 9. reabilitarea anuală a cel puțin 20 km de derivații de ape mari; 10. reabilitarea, conform Planului de acțiune, până în anul 2035, a cel puțin 80% din barajele şi lacurile de acumulare cu rol important în atenuarea viiturilor; 11. reducerea cu 50% a zonelor cu eroziune foarte puternică şi excesivă până în măsurile de reîmpădurire în bazinele hidrografice vor fi executate atât pentru reducerea scurgerilor, cât şi pentru conservarea solului, până la ha împădurite. La capitolul măsuri structurale de reducere a riscului la inundaţii, strategia propune: - Creşterea gradului de amenajarea a cursurilor de apă; - Realizarea de acumulări frontale, poldere şi îndiguiri locale; - Conservarea zonelor umede; - Realizarea de lucrări de atenuare a inundaţiilor în zonele cu grad ridicat de vulnerabilitate; - Amenajarea torenţilor, împăduriri, centuri de protecţie forestiere; - Lucrări pentru diminuarea efectelor eroziunii solului; - Strămutarea unor locuinţe şi a anexelor gospodăreşti din zonele cu risc ridicat la inundaţii. Drept măsuri suport propuse pentru implementarea Strategiei Naţionale de Management al Riscului la Inundaţii pe termen mediu şi lung, relevante pentru studiu sunt: - Identificarea în cadrul planurilor bazinale de gestionare a riscului la inundații a zonelor cu potențial de retenție parțială a viiturilor ce pot fi supuse unor procese de reconstrucție/reabilitare ecologică. - Elaborarea, revizuirea şi actualizarea periodică (la 6 ani) hărților de risc la inundații. - Urmărirea evoluției geomorfologice a albiilor şi asigurarea protecției lor, prin autorizarea exploatării balastierelor doar în zonele cu depuneri semnificative de aluviuni, în vederea protecției lucrărilor de artă. - Introducerea zonelor de protecție sanitară în cadrul planurilor bazinale de gestionare a riscurilor la inundații (alimentare cu apă, gestionarea apelor uzate atât pentru obiectivele publice, cât şi pentru cele private), așa cum sunt ele identificate în planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului. Identificarea unor soluții caz cu caz, pentru fiecare din obiectivele plasate în zone cu risc la inundații. - Realizarea unor studii detaliate privind impactul lucrarilor de apărare împotriva inundațiilor asupra ariilor protejate, pentru oricare intervenție structurală ce se desfășoară la o distanță de 20 km amonte şi aval de limitele ariilor protejate. Aceste studii vor include modelări hidrologice/hidraulice pentru cel puțin două alternative de realizare şi evaluarea impactului la nivelul fiecărei specii/habitat de interes conservativ. - Continuarea şi finalizarea delimitării albiilor minore ale cursurilor de apă. - Elaborarea şi implementarea unui Program Național de Reabilitare şi Refacere a Podurilor şi Podețelor în vederea creșterii capacității de debușare la nivelele standardelor în vigoare. - Introducerea ca primă opțiune tehnică în studiile de fezabilitate a soluției de utilizare a capacității naturale de retenție a zonelor inundabile (reconstrucția ecologică a zonelor inudabile). - Evitarea implementării unor măsuri structurale (de tipul barajelor şi îndiguirilor) în interiorul ariilor protejate. - Dezvoltarea fondului forestier şi extinderea suprafețelor de pădure, în vederea asigurării echilibrului ecologic la nivel local, național şi global prin realizarea Programul Național de Împădurire. Realizarea programului se va face prin lucrări de împădurire a terenurilor din afara fondului forestier național şi a terenurilor cu destinație agricolă, în vederea îmbunătățirii condițiilor de mediu şi a optimizării peisajului, a asigurării şi creșterii recoltelor agricole, a prevenirii şi combaterii eroziunii solului, a protejării căilor de comunicație, a digurilor şi a malurilor, a localităților şi a obiectivelor economice, sociale şi strategice, urmărindu-se împădurirea unor terenuri cu altă destinație decât cea silvică, în suprafața de 2 milioane ha, până în anul Implementarea unui program de combatere a eroziuniii solului prin amenajarea complexă a bazinului hidrografic în zonele critice cu risc la inundații până în Realizarea de zone umede. - Inventarierea surselor potențiale de poluare în caz de inundații cu accent pe zonele miniere unde există depozite de reziduri periculoase, realizarea şi implementarea unor planuri prealabile de reducere a riscului de poluare. 25

26 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 - Realizarea de noi lucrări pentru protecița împotriva inundațiilor în zonele de risc ridicat la inundații. - Identificarea de soluții pentru fiecare din depozitele neconforme de deşeuri amplasate în zone de risc la inundații. Soluțiile vor trebui să ia în considerație impermeabilizarea bazei/taluzului depozitului şi chiar transferul deşeurilor într-un depozit conform. Recent a fost aprobată Hotărârea Guvernului nr. 663/2013 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 447/2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de elaborare şi conţinutul hărţilor de risc natural la alunecări de teren şi inundaţii ( ). Riscul sanitar Conform Ordinului Nr. 536 din 23 iunie 1997 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a Recomandărilor privind Mediul de Viaţă al Populaţiei, zonele de protecţie sanitară se stabilesc, ca formă, mărime şi mobilare, pe baza studiilor de impact asupra sănătăţii populaţiei şi mediului înconjurător. Art. 11 stabileşte ca în cazul în care prin studiile de impact nu s-au stabilit alte distanţe, distanţele minime de protecţie sanitară, recomandate între zonele protejate şi o serie de unităţi care produc disconfort şi unele riscuri sanitare, sunt următoarele: - Ferme de cabaline m - Ferme de îngrăşătorii de taurine, până la 500 de capete m - Ferme şi îngrăşătorii de taurine, peste 500 de capete m - Ferme de păsări, până la de capete m - Ferme de păsări cu peste de capete şi complexe avicole industriale m - Ferme de ovine m - Ferme de porci, până la de capete m - Ferme de porci între de capete m - Complexe de porci cu peste de capete m - Spitale veterinare - 30 m - Grajduri de izolare şi carantină pentru animale m - Abatoare, târguri de vite şi baze de recepţie a animalelor m - Depozite pentru colectarea şi păstrarea produselor de origine animală m - Platforme/locuri pentru depozitarea gunoiului de grajd, în funcţie de mărimea unităţilor zootehnice deservite m - Platforme pentru depozitarea gunoiului porcin m - Staţii de epurare a apelor reziduale de la fermele de porcine, sub de capete m - Cimitire de animale, crematorii m - Staţii de epurare a apelor uzate orăşeneşti m - Staţii de epurare a apelor uzate industriale m - Paturi de uscare a nămolurilor m - Câmpuri de irigare cu ape uzate m - Câmpuri de infiltrare a apelor uzate şi bazine deschise pentru fermentarea nămolurilor m - Depozite controlate de reziduuri solide m - Camere de tratare biotermică a gunoaielor m - Crematorii orăşeneşti de gunoi m - Autobazele serviciilor de salubritate m - Bazele de utilaje ale întreprinderilor de transport - 50 m - Cimitire - 50 m. Aceste unităţi vor fi amplasate în afara arterelor de mare circulaţie, respectându-se aceleaşi condiţii de distanţă. Aceste distanţe pot fi modificate pe baza studiilor de impact avizate de institute specializate. Baraje Gestiunea riscului la construcţiile hidrotehnice şi a barajelor în mod special, este o problemă extrem de dificilă şi se află în responsabilitatea deținătorilor de baraje, cu orice titlu, a autorităților, dar şi a populației şi agenților economici din zonele obiectivelor posibil a fi afectate. În legislaţia naţională aspectele legale şi nomele tehnice pentru lucrările hidrotehnice privind siguranța în exploatare a barajelor sunt reglementate de: - Legea apelor nr. 107/1996, modificată şi completată prin Legea nr. 310/ , prevede obligativitatea deținătorilor cu orice titlu de baraje şi alte construcții hidrotehnice, să le întrețină, să le repare şi să le exploateze în condiții de siguranță. - Ordonanţa de Urgenţǎ nr. 244/2000 privind siguranţa barajelor aprobatǎ, cu modificǎri şi completări prin Legea nr. 466/2001, precum şi în actele normative de punere în aplicare a acestei legii NTLH-, sunt cuprinse prevederile legale necesare privind controlul riscului şi reducerea consecințelor acestuia la baraje şi la alte construcții hidrotehnice. - Ordinul MMGA nr. 76/2006 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare şi competențele de avizare şi aprobare a regulamentelor de exploatare şi a programelor de exploatare a lacurilor de acumulare, a Normelor metodologice pentru elaborarea regulamentelor de exploatare bazinală şi a Regulamentului-cadru pentru exploatarea barajelor, lacurilor de acumulare şi prizelor de alimentare cu apă.

27 Protecția mediului și riscurile naturale Instalații SEVESO Directiva 96/82/CE a Consiliului, aşa-numita Directivă Seveso II a fost extinsă prin Directiva 2003/105/CE Seveso III şi se aplică în Europa la câteva mii de unităţi industriale în care sunt prezente substanţe periculoase în cantităţi care depăşesc pragurile din directivă. Directiva Seveso are ca obiectiv principal prevenirea accidentelor majore care implică substanțe periculoase, precum și limitarea consecințelor acestora pentru om și pentru mediu şi se aplică entităţilor în care există substanțe periculoase în cantități suficiente ca să existe pericolul producerii unui accident major. În legislaţia naţională Directiva SEVESO III este transpusă HG 804 / 2007 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase, autorităţile responsabile cu punerea în aplicare a HG 804 din 2007/ Directivei Seveso fiind: - la nivel naţional: Ministerul Mediului şi Pădurilor, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Garda Naţională de Mediu; - la nivel regional: Agenţiile Regionale pentru Protecţia Mediului şi Comisariatele Regionale ale Gărzii Naţionale de Mediu; - la nivel local: Agenţiile pentru Protecţia Mediului, Inspectoratele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă şi Comisariatele Judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu. Ghidul privind Planificarea Utilizării Terenurilor în contextul Articolului 12 din II la Directiva 96/82/CE SEVESO modificată prin Directiva 105/2003/EC 11 (2006) este un document menit să ofere îndrumare pentru evaluarea riscurilor în planificarea utilizării terenurilor, în general, în măsura în care există un risc major de accident pentru instalaţiile industriale. Acesta recomandă definirea unei baze de date pentru a fi utilizate în evaluarea compatibilității dintre unitățile SEVESO și zonele rezidențiale cât şi alte zone sensibile enumerate la Articolul 12. Ghidului de planificare teritorială în contextul directivelor SEVESO 12 recomandă ca planurile de amenajare teritorială ar trebui să verifice şi să identifice compatibilitatea dintre amenajarea teritorială şi aceste amplasamente (atât în cazul celor existente, cât şi pentru amplasarea unora noi) pe baza criteriilor prezentate în ghid, este posibilă caracterizarea măsurilor de prevenire a riscurilor şi reducere a impactului, considerând toate destinaţiile posibile, în relaţie cu destinaţia principală, fie că este una rezidenţială, industrială, de infrastructură etc. III.1.2. Caracterizarea situaţiei existente din punctul de vedere al calităţii factorilor de mediu şi a riscului tehnologic şi natural III.1.2.a. Calitatea aerului Surse de poluare Emisiile de poluanţi s-au redus, în general, simţitor în ultimii zece ani ca urmare a reducerii activităţilor generatoare pe de o parte, și, pe de altă parte, ca urmare a retehnologizării şi implementarii legislaţiiei de mediu. În acceași perioada există însă şi activităţi generatoare de poluanţi care s-au dezvoltat şi continuă să se dezvolte, ca de exemplu transportul rutier (pentru NOx), creşterea animalelor (pentru NH3). Următoarele figuri prezintă evoluţia cantităţilor de SO2, NOX şi NH3 emise în atmosferă în perioada Figura Evoluţia principalelor emisii de poluanţi atmosferici în perioada Sursa: Starea Mediului

28 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Figura Evoluţia emisiilor de oxizi de azot (NOx) în perioada pe principalele categorii de activităţi Sursa: Starea Mediului 2012 Figura Evoluţia emisiilor de dioxid de sulf (SO2) în perioada pe principalele categorii de industrii Sursa: Starea Mediului 2012 Activităţile economice sunt considerate a fi cei mai mari poluatori ai mediului. Conform estimărilor prezentate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului în ultimul raport anual Starea mediului 2011, principalii poluanţi emişi în atmosferă în 2010 au ca principale surse: SO 2 : producție de energie termică și electrică (circa 80%); NOx: transportul rutier (circa 49%) și producția de energie termică și electrică (circa 20%); NH 3 : creşterea scroafelor (circa 25%), a vacilor de lapte (circa 23%) a găinilor ouătoare (13%) şi staţiile de epurare a apelor uzate (circa 10%); Pb: arderi în industria metalurgică (46%) şi producţia de fontă şi oţel (43%); Cd: producţia de energie termică şi electrică (28%), transport naval intern (27%) şi producţia de fontă şi oţel (23%); Hg: producţia de energie termică şi electrică (17%) şi alte arderi în industrie (12%); POPs: arderi în sectorul rezidenţial, incinerarea deşeurilor, arderi în industria metalurgică, producţie de fontă şi oţel.

29 Protecția mediului și riscurile naturale Figura Situația instalațiilor IPPC pe sectoare industriale la nivel național în 2012 Sursa: Starea Mediului 2012 Harta Distribuţia instalaţiilor IPPC la nivel naţional Sursa datelor: Starea Mediului 2011 Poluarea cu pulberi a aerului poate să apară şi din alte surse decât emisiile din activităţi industriale. Astfel, în perioadele secetoase ale anului în aerul atmosferic pot ajunge cantităţi importante de pulberi ca urmare a antrenării de către vânturile puternice a: - pulberilor fine de la nivelul solurilor necultivate, a drumurilor de pământ, a şantierelor de construcţii şi, în special în zonele urbane, a parcărilor neacoperite cu asfalt sau iarbă; - a cenuşilor din depozitele de deşeuri ale instalaţiilor mari de ardere cu cărbuni funcţionale sau sistate şi neacoperite. Toate aceste aspecte au drept consecinţă reducerea considerabilă a concentraţiilor poluanţilor în aer (imisii), valori raportate de către autorităţle competente în rapoartele periodice. Totuşi, nu trebuie neglijat faptul rezultatele monitorizării depind mult de factori care ar putea să afecteze corectitudinea măsurătorilor, ca de exemplu, calibrarea periodică a echipamentelor, verificarea periodică a funcţionării exhipamentelor, validarea rezultatelor etc. 29

30 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Monitorizarea poluanţilor în aer Oxizii de azot (NOx) provin în principal din arderea combustibililor în diverse instalaţii și din transportul rutier. Concentrațiile de NO 2 din aerul înconjurător (emisii) se evaluează folosind: - valoarea limită orară pentru protecția sănătății umane (200 μg/m 3 ), care nu trebuie depăşită mai mult de 18 ori/an şi - valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane (40 μg/m 3 ). În 2011, concentrațiile medii anuale de dioxid de azot în aerul înconjurător au indicat depăşiri ale valorii limită anuale pentru sănătatea umană în unele aglomerări urbane (Bucureşti - la stația de tip industrial Drumul Taberei); Braşov - la stația de trafic B-dul Gării) 13. În 2012, au fost înregistrate depăşiri numai la staţii din Bucureşti. Dioxidul de sulf (SO2) este generat în procesele de ardere a combustibililor fosili (cărbuni, păcură) în instalaţiile mari de ardere (temocentrale) și a combustibililor lichizi (motorină) în motoarele cu ardere internă. Imisiile de SO 2 se evaluează folosind: - valoarea limită orară pentru protecția sănătății umane (350 μg/m3) care nu trebuie depăşită mai mult de 24 ori/an, și - valoarea limită zilnică pentru protecția sănătății umane (125 μg/m 3 ) care nu trebuie depăşită mai mult de 3 ori/an. Depăşiri ale valorilor limită pentru protecţia sănătăţii umane au fost înregistrate, în 2011, la Craiova - staţia de trafic din Calea Bucureşti (26 de depăşiri ale valorii limită orare şi 4 depăşiri ale valorii limită zilnice μg/m 3 şi timp de 3 ore consecutive depăşirea pragului de alertă de 500 μg/m 3 media orară) 14. În 2012, nu au fost înregistrate depăşiri ale valorilor limită orare şi zilnice pentru protecţia sănătăţii umane. La stațiile de fond rural nu s-au înregistrat depăşiri ale nivelului critic pentru protecția vegetației (20 μg/m 3 ) stabilit pentru dioxidul de sulf. Particule în suspensie PM10 (cu diametrul mai mic de 10 microni) din aerul înconjurător se evaluează folosind valoarea limită zilnică (50 μg/m3), care nu trebuie depăşită mai mult de 35 ori/an și valoarea limită anuală (40 μg/m3). Depăşiri ale valorii limită anuale pentru protecția sănătății umane (40 μg/m 3 ) s-au înregistrat la: - Bucureşti: staţia de tip industrial B-5 (Drumul Taberei), fiind atins nivelul de 43μg/m 3 ; - Iaşi: staţia de trafic IS-1 (B-dul N. Iorga,), fiind atins nivelul de 42,25 μg/m 3 ); - Timişoara: staţia de trafic TM-1 (str. Oituz,), fiind atins nivelul de 41,87 μg/m 3. Au fost înregistrate depăşiri şi ale valorii limită zilnice (mai mult de 35 ori într-un an calendaristic) la următoarele stații: - Bucureşti: stația de fond urban B-1 (Lacul Morii) - 69 depăşiri; - Bucureşti: stația de tip industrial B-2 (Titan) - 69 depăşiri; - Bucureşti: stația de tip industrial B-4 (Berceni) - 49 depăşiri; - Bucureşti: stația de tip industrial B-5 (Drumul Taberei) - 79 depăşiri; - Măgurele, jud. Ilfov: stația de fond suburban B-7-54 depăşiri; - Baia Mare: stația de fond suburban MM-3 (Firiza) - 58 depăşiri; - Baia Mare: stația de tip industrial MM-5 (str. Luncii) - 38 depăşiri; - Timişoara: stația de trafic TM-1 (str. Oituz) - 64 depăşiri; - Timişoara stația de trafic TM-5 (calea Aradului,) - 56 depăşiri; - Braşov: stația de trafic BV-3 (b-dul Gării) - 60 depăşiri. Particule în suspensie PM2,5 (cu dimensiuni sub 2,5 microni) sunt monitorizate la 24 stații de fond urban, situate pe întreg teritoriul țării, de la începutul anului 2009, cu scopul conformării la cerințele Directivei 2008/50/CE privind calitatea aerului și un aer curat pentru Europa. Rezultatele măsurărilor sunt folosite pentru stabilirea indicatorului mediu de expunere al populației (IME), determinat la scară națională, prin monitorizarea continuă timp de 3 ani. Indicatorul mediu de expunere (valoarea limită anuală pentru acest indicator este 25μg/ m 3 ) pentru anul de referință 2010 (concentrația medie a anilor 2009, 2010 și 2011) şi are valoarea este 18,42 μg/m 3. Pentru anul 2011, valoarea limită plus marja de toleranță este 30 μg/m 3, nefiind înregistrate depăşiri ale acesteia, iar în μg/m 3 pentru care au fost înregistrate depăşiri în Buzău şi Râmnicu Valcea. Valoarea limită anuală ţintă pentru acest indicator este 25μg/m 3 şi trebuie atinsă la 1 ianuarie Concentrația de ozon (O 3 ) din aerul înconjurător se evaluează folosind pragul de alertă (240 μg/m 3 măsurat timp de 3 ore consecutiv) calculat ca medie a concentrațiilor orare, pragul de informare (180μg/m 3 ) calculat ca medie a concentrațiilor orare și valoarea țintă pentru protecția sănătății umane (120 μg/m 3 ), calculată ca valoare maximă zilnică a mediilor pe 8 ore (medie mobilă), care nu trebuie depăşită de mai mult 25 ori/an. 13 Starea Mediului Starea Mediului Starea Mediului 2011

31 Protecția mediului și riscurile naturale În 2011, a fost înregistrată depăşirea pragului de informare la Drobeta Turnu Severin (stația de tip industrial MH-1), fiind atins nivelul de 184,72 μg/m 3 ; în 2012, au fost înregistrate depăşiri ale pragului de informare la staţii din judeţul Dolj, Brăila, Braşov. Valoarea țintă pentru protecția sănătății umane nu a fost depăşită în mai mult de 25 de zile dintr-un an calendaristic. Staţiile de monitorizare transmit, de asemenea, valorile imisiilor de monoxid de carbon (CO) şi benzen (C6H6). În zonele cu importante surse de emisii provenite de la activități economice sau în zonele cu poluare istorică, calitatea aerului se evaluează suplimentar folosind rezultatele măsurărilor indicative în puncte de prelevare aflate în apropierea surselor de emisii 16. Concentrațiile maxim admisibile ale substanțelor chimice poluante din aerul înconjurător sunt stabilite conform STAS Aer din Zonele Protejate. Condiții de calitate, iar principalii poluanți la care se referă acest normativ sunt: amoniac, hidrogen sulfurat, fluor și formaldehidă ca poluanți gazoşi și cadmiu și plumb metale grele prelevate din pulberi totale în suspensie depuse pe vegetație. Pentru amoniac (NH3), standardul prevede o CMA de 0,1 mg/m 3 pentru valoarea mediei zilnice și o valoare de 0,3 mg/m3 pentru media la 30 minute. În anul 2011, au fost înregistrate depăşiri ale concentrației maxime admisibile zilnice la punctele de prelevare din județele: - Slobozia: 1 depăşire la punctul de prelevare sediul APM Ialomița; - Tg. Mureş: 31 depăşiri la cele 3 puncte de prelevare; - Dumbrava Vale și Dumbrava Roşie (Neamț): 57 respectiv 74 depăşiri la punctele de prelevare situate în lângă stația Peco; - aglomerarea Bacău: 2 depăşiri la stația automată BC-2; - aglomerarea Ploieşti: 75 depăşiri la cele 5 puncte de prelevare; - Satu-Mare: 3 depăşiri la platforma industrială Şoimoşeni 17. Pentru formaldehidă standardul prevede o CMA de 0,012 mg/m 3 pentru valoarea mediei zilnice și 0,035 mg/m 3 pentru valoarea mediei la 30 minute. Au fost identificate depăşiri în: - Ploieşti și din localitatea Corlăteşti (total 8 puncte de prelevare): 70 depăşiri ale CMA ca urmare a emisiilor de la rafinăriile de prelucrare a produselor petroliere; - Sebeş (jud. Alba, un punct de prelevare): 3 depăşiri ale CMA ca urmare a emisiilor de la SC Kronoşpan Sebeş S.A. 18. Pentru hidrogen sulfurat (H 2 S) CMA de este 0,008 mg/m 3 pentru valoarea mediei zilnice și 0,015 mg/m 3 pentru valoarea mediei la 30 minute. S-a înregistrat o singură depăşire la punctul de prelevare situat la sediul APM Prahova din Ploieşti. 19 În anul 2011, au fost înregistrate depăşiri ale concentrației maxime admisibile (CMA) zilnice (STAS ) pentru: Pb: Baia Mare (depăşiri ale CMA pentru o perioadă de mediere de 24 ore în două puncte de monitorizare), Satu Mare (depăşiri ale CMA în două puncte de monitorizare); Cd: Satu Mare (depăşiri ale CMA în două puncte de monitorizare); NH 3 : la punctele de prelevare din județele: Ialomița (1 depăşire la punctul de prelevare situat la sediul APM Ialomița din Slobozia), Mureş (31 depăşiri la cele 3 puncte de prelevare situate în municipiul Tg. Mureş), Neamț (57 respectiv 74 depăşiri la punctele de prelevare situate în Dumbrava Vale și Dumbrava Roşie lângă stația Peco), aglomerarea Bacău (2 depăşiri la stația automată BC-2) aglomerarea Ploieşti (75 depăşiri la cele 5 puncte de prelevare) și platforma industrială Şoimoşeni din municipiul Satu-Mare (3 depăşiri); formaldehida: 70 de depăşiri ale CMA în 8 puncte de prelevare din municipiul Ploieşti și din localitatea Corlăteşti; 3 depăşiri ale CMA în Sebeş (1 punct de prelevare); H 2 S: 1 depăşire CMA la sediul APM Prahova din Ploieşti. Concluziile rezultate din analiza tendințelor evoluției măsurărilor privind calitatea aerului prezentate în Raportul naţional privind starea mediului pentru anul 2011 sunt următoarele: - în anul 2010, s-au înregistrat reduceri ale nivelurilor de dioxid de sulf și plumb pentru zonele cu poluare istorică (Maramureş, Sibiu). S-au înregistrat depăşiri ale valorilor limită orare și zilnice pentru poluantul dioxid de sulf doar la stația de trafic DJ-1 situată în aglomerarea Craiova; - menținerea calității aerului înconjurător în zonele și aglomerările în care nivelurile poluanților s-au situat sub valorile limită pentru protecția sănătății umane; - nivelul concentrațiilor de particule în suspensie este în continuare ridicat în aglomerările Bucureşti, Iaşi Timişoara, Baia Mare și Braşov unde s-au înregistrat depăşiri ale valorilor limită zilnice peste numărul permis și ale valorii limită anuale la unele stații de trafic și de tip industrial. În hărţile sunt prezentate valorile concentraţiilor medii înregistrate de staţiile de monitorizare pentru unii indicatori de calitate aerului (imisii). Aceste valori se compară cu valorile limită admisibile pentru anumiţi receptori (umani sau vegetaţie). 16 Starea mediului, idem 18 idem 19 idem 31

32 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Pentru harţile prezentate, ultimele două intervale superioare ale scalelor de concentraţii reprezintă depăşiri ale valorilor admisibile. Harta Concentraţiile anuale medii ale dioxidului de sulf în 2011 cel puţin 75% din măsurătorile valide, în µg/m 3 (a se vedea în text valorile limită admisibile) Sursă: EEA, AirBase v.7 Harta Concentraţiile anuale medii ale dioxidului de azot (NO 2 ) a cel puţin 75% din măsurătorile valide, în µg/m 3, 2011 (a se vedea in text valorile limită admisibile) Sursă: EEA, AirBase v.7

33 Protecția mediului și riscurile naturale Harta Concentraţiile anuale medii ale pulberilor în suspensie PM2.5pentru concentraţiile zilnice medii a cel puţin 75% din măsurătorile valide, în µg/m 3, valori măsurate pentru 2011 (a se vedea în text valorile limită admisibile) Sursă: EEA, AirBase v.7. Harta Concentraţiile anuale medii ale pulberilor în suspensie PM10 pentru concentraţiile zilnice medii a cel puţin 75% din măsurătorile valide, în µg/m3, valori măsurate pentru 2011 (a se vedea în text valorile limită admisibile) Sursă: EEA, AirBase v.7 33

34 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Harta Concentraţiile anuale medii ale benzenului (C 6 H 6 ) pentru cel puţin 50% din măsurătorile valide, în µg/m 3, valori măsurate pentru 2011 (a se vedea în text valorile limită admisibile) Sursă: EEA, AirBase v.7 Valorile anuale ale concentraţiei de ozon nu au depăşit limitele stabilite de Directiva Calităţii Aerului 2008/50/EC ca valoarea limită pentru protecţia sănătăţii umane pentru 2010 și 2011 (Sursă: EEA, AirBase v.7). Totuşi, în contextul în care nu toate staţiile de monitorizare au fost funcţionale sau au funcţionat cu întreruperi, pot să apară situaţii care să nu reflecte corect situaţia poluării cu ozon troposferic. Poluarea cu pulberi a aerului poate să apară şi din alte surse decât emisiile din activităţi industriale. Astfel, în perioadele secetoase ale anului în aerul atmosferic pot ajunge cantităţi importante de pulberi ca urmare a antrenării de către vânturile puternice a: - pulberilor fine de la nivelul solurilor necultivate, a drumurilor de pământ, a şantierelor de construcţii şi, în special în zonele urbane în cazul a parcărilor neacoperite cu asfalt sau iarbă; - a cenuşilor din depozitele de deşeuri ale instalaţiilor mari de ardere cu cărbuni funcţionale sau sistate şi neacoperite. Suprafaţa ocupată de spaţiile verzi în zonele urbane are o mare importanţă în procesul de autoepurare a aerului la un nivel relativ apropiat de sol. Harta prezintă suprafeţele spaţiilor urbane verzi exprimate în hectare la nivelul judeţelor. Cele mai reduse suprafeţe se află în judeţele Giurgiu, Ilfov și Tulcea. Județele în care dezvoltările urbane deţin cele mai mari suprafeţe de parcuri care revin unui locuitor (m.p./loc.) sunt Dolj şi Harghita; Harta prezintă suprafeţele spaţiilor verzi (m.p./loc.) existente la nivelul anului 2011, în judeţele ţării şi Bucureşti.

35 Protecția mediului și riscurile naturale Harta Distribuţia suprafaţelor spaţiilor verzi din zonele urbane, la nivel de judeţ (ha) Sursa date: INS Harta Distribuţia suprafaţelor spaţiilor verzi din zonele urbane pe cap de locuitor, la nivel de judeţ (m 2 /loc) Sursa date: INS 35

36 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 III.1.2.b. Calitatea apelor naturale Presiunile antropice identificate pe teritoriul României asupra apelor naturale sunt: pentru apele de suprafață: - sursele punctiforme de poluare; - sursele difuze de poluare; - captările de apă; - regularizarea cursului de apă; - alterările morfologice ale corpurilor de apă; - modul de utilizare a terenurilor; - alte tipuri de impact antropic; pentru ape subterane: - sursele difuze de poluare; - sursele punctiforme de poluare; - captările de apă; - realimentarea artificială. Reţeaua hidrografică a României este structurată pe 11 districte de bazin hidrografic, şi anume: - Bazinul hidrografic Argeș-Vedea - Bazinul hidrografic Banat - Bazinul hidrografic Buzău-Ialomița - Bazinul hidrografic Crișuri - Bazinul hidrografic Dobrogea - Litoral - Bazinul hidrografic Jiu - Bazinul hidrografic Mureș - Bazinul hidrografic Olt - Bazinul hidrografic Prut - Bârlad - Bazinul hidrografic Siret - Bazinul hidrografic Someș Tisa Harta Bazinele hidrografice ale României Sursa: Conform Sintezei calităţii apelor din România pentru 2011, evaluarea stării ecologice şi a potenţialului ecologic pentru apele de suprafaţă s-a efectuat pe baza rezultatelor obţinute în anul 2011 în secţiunile de control de pe corpurile de apă de suprafaţă cu program de monitoring anual.

37 Protecția mediului și riscurile naturale În baza rezultatelor obţinute, s-a constatat că doar 79,55% din totalul apelor de suprafaţă evaluate în 2011 îndeplineau condiţiile de mediu. În ceea ce priveşte fluviul Dunărea, din cei 1.070,5 km ce aparţin sectorului românesc, doar 52,59% se poate clasifica ca având un bun potenţial ecologic, în timp ce restul de 47,41% este considerat ca având doar un potenţial moderat. Evaluarea corpurilor de apă lacuri naturale din punct de vedere al stării ecologice a evidențiat faptul că din 51 corpuri de apă lacuri naturale monitorizate din România în anul 2011, numai 4 au atins obiectivul de mediu, iar din cele 47 lacuri naturale care nu ating obiectivul de mediu, 2 au stare de calitate slabă. Conform raportului Sinteza calităţii apelor din România în anul 2011, ca urmare a monitorizării parametrilor fizico-chimici la forajele situate în stratul freatic s-a consatat că cele mai multe depăşiri ale valorilor de prag/standardelor de calitate s-au înregistrat la indicatorii: azotaţi, azotiţi, amoniu, cloruri, sulfaţi şi mai puțin la fosfaţi. De asemenea, majoritatea fântânilor monitorizate (de regulă de Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene) au prezentat depăşiri la aproape toată grupa de nutrienţi. Concentraţiile se situează cu mult peste valoarea de prag, în special în forajele de control a poluării de pe platformele industriale, distribuite în majoritatea bazinelor hidrografice. Poluarea cu nitrați În anul 2011, cele mai mari concentraţii de azotaţi s-au înregistrat în: bazinul hidrografic Mureş, în forajele de control a poluării amplasate pe corpul de apă ROMU03; bazinul hidrografic Crișuri, în 9 foraje ce aparţin de corpul ROCR01; bazinul hidrografic Jiu, în forajele ce aparţin corpului ROJI06 12 foraje şi cele de pe platforma industrială Ișalniţa; bazinul hidrografic Olt, în corpul de apă ROOT08 s-au înregistrat depăşiri în 7 foraje; bazinul hidrografic Argeş, în corpul ROAG08/Pitești s-au inregistrat depășiri în 7 foraje monitorizate; bazinul hidrografic Siret, pentru corpurile de apă ROSI03 şi ROSI05 în 8 foraje monitorizate; bazinul hidrografic Prut, pentru corpurile de apă subterană: ROPR02, ROPR03, ROPR04 fiecare la câte 5 foraje monitorizate, respectiv ROPR07 la 7 foraje monitorizate; bazinul hidrografic Dobrogea-Litoral, pentru corpurile de apă RODL02 şi RODL04, fiecare la câte 4 foraje monitorizate şi RODL07 la 6 foraje monitorizate. Harta Valoarea medie a concentrației nitraților (mg/l) din forajele ANAR medii pentru perioadele şi Sursa: ICPA, 2009 Acviferele puternic contaminate cu azotaţi sunt concentrate, în special în jurul principalelor platforme industriale: S.C. AZOMUREȘ Tg. Mures, S.C. FIBREX şi S.C. GAPROCO Săvinești, S.C. CAROM şi RAFO Onești, S.C. VRANCART Adjud, S.C. AZOCHIM Roznov, S.C. ANTIBIOTICE Iași, S.C. DOLJCHIM Craiova, OLTCHIM Râmnicu Vâlcea. 37

38 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Poluarea din surse agricole are o contribuţie importantă, precum şi poluarea istorică. În Harta sunt marcate zonele vulnerabile la poluarea cu nitraţi care sunt reprezentate, în special, de zonele în care se practică agricultura şi creşterea animalelor. Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice are în derulare proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi, în cadrul căruia au fost identificate peste de localităţi vulnerabile la poluarea cu nitraţi. Poluarea cu cloruri, sulfaţi, amoniu S-au înregistrat depăşiri ale valorilor de prag la cloruri şi sulfaţi preponderent în bazinele hidrografice Siret, Prut, Ialomiţa- Buzău, Mures, Someş-Tisa, depăşiri datorate fondului natural mare al acestora, fond generat de prezenţa cutelor diapire sau a apelor de tip cloro-sulfuroase, a litologiei stratelor etc. În 2011, au mai fost identificate următoarele cazuri de poluare a acviferelor: - poluarea acviferului freatic din conul aluvionar Prahova-Teleajen cu produse petroliere şi compuşi fenolici se datorează rafinăriilor Petro-Brazi, Astra Romană, Petrotel Ploieşti, Vega şi altor societăţi industriale ale oraşului Ploieşti (DERO, TIMKEN, IUC); - poluarea acviferului din depresiunea Baia Mare se datorează atât staţiilor şi depozitelor de carburanţi din judeţul Maramureş, cât şi a unităţilor Petrom Baia Mare şi Petrom Zalău; - influenţa calităţii apelor subterane datorită câmpurilor de aspersie a apelor fenolice de la S.C. Solventul Marginea, din spaţiul hidrografic Bega-Timiş; - poluarea cu produse petroliere a apelor subterane din zonele rafinăriilor, precum şi a conductelor de transport produse petroliere din toată ţara (degradări, spargeri etc.), a depozitelor de hidrocarburi de la diferite obiective industriale; - poluarea cu produse utilizate pentru fertilizare şi combatere a bolilor şi dăunătorilor în agricultură (azotaţi şi compuşi azotici, fosfaţi etc.) se regăseşte fie în zona marilor producători de astfel de substanţe (AZOMUREȘ, DOLJCHIM - Craiova, OLTCHIM - Rm. Vâlcea, AZOCHIM Roznov, Işalniţa, AMURCO Bacău, fostele combinate chimice etc) fie în zonele agricole, unde se produce şi fenomenul de concentrare (poluare suplimentară) ca urmare a administrării incorecte a acestor fertilizatori. Poluarea difuză a acviferelor freatice produsă în acest fel a afectat, în special, fântânile individuale din zonele rurale, dar şi alte captări de ape subterană. - poluarea cu produse rezultate din procesele industriale apare în zonele din jurul marilor platforme industriale (Victoria, Făgăras, Codlea, Galaţi, Isalniţa, Craiova, Rm. Vâlcea, Tg. Mureș, Craiova, Bucureşti, Constanţa, Oneşti, Ploieşti etc.); - poluarea cu produse menajere şi produse rezultate din activitatea zootehnică (substanţe organice, compuși cu azot etc.) apare în apele subterane din zona marilor aglomerări urbane (Piteşti, Oradea, Timișoara, București, Cluj, Suceava, Bacău, Constanța etc.) şi în zona marilor complexe zootehnice (Moftin, Palota, Naidas, Cefa, Halciu, Bontida, Periam, Poiana Mărului, Băbeni, Bilciureşti, Călăraşi, Slobozia, Crevedia etc.). - poluarea cu metale grele datorată impactului antropic apare în zone cu concentraţii mari în metale grele (plumb, cupru, zinc, cadmiu, mercur etc.), zone situate în apropierea exploatărilor miniere, a uzinelor de preparare minereuri sau a haldelor de steril (Baia Borșa, S.C. Cuprom şi Romplumb Baia Mare, Depozitul de zgură Panic, Copşa Mică, Mediaş, Târnăveni, Işalniţa, Craiova,Vâlcea, Pitești, Valea Călugarească etc.). Evacuarea apelor uzate fără o epurare suficientă afectează puternic calitatea apelor de suprafaţă. Deşi volumul de ape uzate municipale tratate corespunzător a crescut cu 14,6% în perioada , cantitatea de apă uzată netratată rămâne la un nivel ridicat. În România, există 22 aglomerări urbane mari, cu o populaţie echivalentă (PE) de peste Apele uzate rezultate din aglomerările urbane au cel mai mare impact în ceea ce priveşte poluarea cu substanţe organice, materii în suspensii, nutrienţi, detergenţi şi substanţe extractibile. Prin urmare, este extrem de important progresul înregistrat în îmbunătăţirea infrastructurii în domeniul epurării apelor uzate în cazul staţiilor finanţate din fonduri ISPA şi POS Mediu. III.1.2.c. Alimentarea cu apă potabilă Harta pune în evidenţă existenţa reţelelor de alimentare cu apă potabilă în localităţile şi evidenţiază judeţele Teleorman, Giurgiu şi Suceava, ca având cea mai slabă conectare la serviciile de alimentare cu apă potabilă.

39 Protecția mediului și riscurile naturale Harta Ponderea localităților cu rețea de distribuție a apei, 2011 Sursa: MDRAP, 2013 III.1.2.d. Colectarea şi epurarea apelor uzate Calitatea apelor de suprafaţă este major influenţată de evacuările de ape uzate industriale sau urbane, atunci când acestea nu sunt preepurate sau neadecvat epurate, înainte de a fi descarcate în receptor. În cazul în care are loc numai preepurarea, debitul evacuat de ape preepurate este, de asemenea, extrem de important. Statisticile anuale pentru principalele surse de apă în România, respectiv Sinteza calității apelor din România, elaborată anual de Administrația Națională Apele Române, au estimat că, în perioda , volumul total de apă uzată provenită de la aglomerările umane care a fost evacuat în receptorii naturali suficient epurat (Tabel 11.1.) a crescut cu 43,925 milioane m 3 /an (14,6%). În consecinţă, în aceeaşi perioadă, procentul de ape uzate provenite de la principalele surse de poluare care au ajuns în receptorii naturali, în special râuri, neepurate și insuficient epurate, a scăzut de la 77,8% în anul 2007 la 75% în anul Volum ape uzate urbane evacuate în receptorii naturali (milioane m 3 /an) Anul Nu necesită Total Suficient epurate Insuficient epurate Neepurate epurare ,351 7, , , , ,290 12, , , , ,890 8, , , , , , , , , , , , ,180 Tabel Volumul total de ape uzate urbane evacuate în receptorii naturali în perioada Sursa: MMP şi ANAR, Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Administraţia Naţională Apele Române, Situaţia în România a apelor uzate urbane şi a nămolului provenit din staţiile de epurare, Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Administraţia Naţională Apele Române, Situaţia în România a apelor uzate urbane şi a nămolului provenit din staţiile de epurare,

40 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Dimensiune aglomerări % din total număr Încărcare totală Număr aglomerări (l.e.) aglomerări (l.e.) % din total l.e. > , , , , , , , ,0 Total Tabel Situația prognozată pentru aglomerările umane până la sfârşitul termenului de implementare al Directivei Sursa: MMP şi ANAR, Astfel, analiza statistică a situaţiei principalelor surse de ape uzate, conform rezultatelor supravegherii efectuate în anul 2011, a rezultat că faţă de un volum total evacuat de 5303,99 milioane m3/an, 3005,94 milioane m3/an, respectiv 56,67%, constituie ape uzate care nu necesită epurare, fiind considerarate ape convenţional curate. Din volumul de ape uzate necesitând epurare de 2.298,05 mil. m3/an: 572,29 mil.m3/an (cca. 25%) au fost epurate corespunzător; 826,83 mil. m3/an (cca. 36 %) nu au fost epurate; 898,93 milioane m3/ an (cca. 39 %) au fost insuficient epurate. În concluzie, în anul 2011, un procent de 75% din apele uzate provenite de la principalele surse de poluare au ajuns în receptorii naturali, în special râuri, neepurate sau insuficient epurate ceea ce ar putea explica calitatea slabă apelor de suprafaţă. În zonele urbane, gradul de conectare a locuinţelor convenţionale este aproape maxim (86-100%), în timp ce în zonele rurale, în special în judeţele din Sudul şi Estul Romaniei, gradul de conectare este pentru majoritatea localităţilor din zonele rurale era sub 25%. În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate colectate de la populaţie, la nivelul anului 2011, în judeţele Galaţi şi Tulcea o mare pondere din apele uzate colectate nu sunt epurate. Harta Aglomerări umane (>2.000 l.e.) cu sisteme de colectare a apelor uzate în anul 2011 Sursa: MMP şi ANAR, Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Administraţia Naţională Apele Române, Situaţia în România a apelor uzate urbane şi a nămolului provenit din staţiile de epurare, 2012

41 Protecția mediului și riscurile naturale Harta Pondrea numărului de locuinţe convenţionale dotate cu canalizare din totalul de locuinţe la nivel NUT3, în 2011 Sursa: MMP şi ANAR, 2012 Harta Harta locuitorilor care beneficiază de conectarea la reţele de canalizare la nivel judeţean Sursă date: INS 41

42 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Harta Aglomerări umane (2.000 l.e.) și gradul de acoperire cu sisteme de epurare în anul Sursa: MMP şi ANAR, 2012 III.1.2.e. Gestionarea deșeurilor În România, conform Strategiei Naţionale pentru Gestionarea Deşeurilor (SNGD), au fost depuse eforturi şi au fost realizate investiţii importante pentru alinierea la acquis-ul comunitar; situaţia evoluează rapid, însă principala modalitate de eliminare a deşeurilor este în continuare reprezentată de depozitare. Conform datelor EUROSTAT din , între statele membre (SM) ale UE există diferenţe semnificative, în România eliminarea deşeurilor realizându-se în proporţie de 99% prin depozitare. Evoluţia compoziţiei deşeurilor în perioada este prezentată în Figura Este de remarcat faptul că deşeurile necolectate (corespunzătoare gospodăriilor care nu beneficiază de servicii de colectare) a înregistrat o scădere a ponderii din total. Aceasta se datorează extinderii serviciiilor de colectare la nivel naţional. Figura Structura compoziţiei deşeurilor generate în perioada Sursa: Starea Mediului Comunicatul EUROSTAT Nr. 48/ March 2012 pentru anul 2010

43 Protecția mediului și riscurile naturale În România, deficienţele gestionării deşeurilor municipale constau în principal în: a) Rata de colectare redusă ca urmare a unui grad relativ scăzut la serviciilor de salubrizare. Noua strategie naţională de gestionare a deşeurilor pune în evidenţă diferenţa între mediul urban şi cel rural (Figura 11.6.) şi existenţa unor cantităţii importante anuale de deşeuri necolectate. Aceste cantităţii (datele prezentate sunt până în 2010) vor fi reduse considerabil ca urmare a implementării sistemelor de management integrat al deşeurilor la nivel judeţean. Figura Gradul de conectare la serviciile de salubritate (2010) Sursa: Strategia naţională de gestionare a deşeurilor Figura Cantităţi de deşeuri generate şi colectate la nivel naţional (2010) Sursa: Proiectul de Strategie de gestionare a deşeurilor b) Eliminarea deşeurilor exclusiv prin depozitare, depozitele ocupând importante suprafeţe de teren (oficial raportate ca fiind de 458 ha). Depozitarea deşeurilor se face încă în multe depozite neconforme (vezi Tabelul 11.5.), iar depozitele conforme nu se conformează în totalitate la legislaţia în vigoare, în special în ceea ce priveşte colectarea gazului de depozit şi tratarea levigatului. La nivel naţional, majoritatea cantităţii de biodeşeuri (deşeuri biodegradabile) generate este depozitată. Până în 2016, o cantitate de deşeuri biodegradabile egală cu 65% din cantitatea depozitată în 1995 trebuie deviată de la depozitare. În aceste condiţii, capacitatea depozitelor proiectate în următorii ani ar trebui să fie în scădere, cu o creştere a numărului instalaţiilor de tratare sau valorificare a deşeurilor. c) Amplasarea unor depozite de deşeuri în zone inundabile d) Valorificarea materială şi energetică exterm de redusă a deşeurilor ca urmarea a lipsei unor politici naţionale clare de gestionare a deşeurilor; e) Aplicarea parţială a principiului poluatorul plătește la nivelul populaţiei ca urmare, în special, a lipsei de suportabilitate a serviciilor de salubritate de către o mare parte a populaţiei. Ca urmare a acestei situaţii, există tendinţa de evacuare a deşeurilor (în special cele din construcţii şi demolări) în locuri virane. 43

44 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Sunt propuse implementarea şi dezvoltarea proiectelor de sisteme integrate de gestionare a deşeurilor, precum şi implementarea unor tehnologii de tratare a deşeurilor care sunt noi pentru România (de exemplu, tratarea mecano-biologică) şi care au drept scop realizarea angajamentelor luate prin Tratatul de Aderare la UE şi de atingere a ţintelor. Depozite de deşeuri municipale Conform Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor în anul 2010, peste 95% din cantitatea de deşeuri municipale (cu exceptia deşeurilor din construcţii şi demolări) colectată de operatorii de salubrizare (5.325,81 mii tone) a fost eliminată prin depozitare, ratele de reciclare şi valorificare a acestor tipuri de deşeuri fiind foarte reduse, fiind valorificate numai 296,14 mii tone deşeuri prin reciclare materială sau valorificare energetică. Se consideră că gradul de valorificare redus al deşeurilor se datorează în primul rând inexistenţei infrastructurii de colectare separată şi de sortare în cele mai multe zone ale ţării, respectiv lipsa capacităţilor de reciclare pentru anumite tipuri de materiale, cum ar fi lemnul. De asemenea, şi factorii de natură economică (lipsa unor instrumente financiare care să stimuleze/oblige operatorii de salubrizare să livreze deşeurile colectate către instalaţii de tratare/valorificare şi nu către eliminare) joacă un rol important. În România, conform datelor comunicate de ANPM, exista, la sfârşitul lui 2010 un număr mare de depozite neconforme cu legislaţia reprezentând circa 2/3 din totalul depozitelor. Deşi depozitele declarate conforme au autorizaţii integrate de mediu, poluarea generată în urma operării acestora este semnificativă. Regiuni de dezvoltare Numărul de depozite municipale Totale Conforme Suprafața ocupată de depozite (ha) Cantitatea de deșeuri municipale depozitată, (tone) Nord-Est Sud-Est Sud-Muntenia Sud-Vest Oltenia Vest Nord-Vest Centru Bucuresti-Ilfov Total Tabel Depozite de deşeuri municipale în funcțiune la sfârșitul anului Sursa: ANRM În Anexa 3, sunt prezentate atât depozitele de deşeuri municipale şi industriale sistate până în prezent ca urmare a transpunerii Directivei 99/31/CE privind depozitele de deşeuri prin H.G. nr. 349/2005, cât şi cele municipale care deţin autorizaţie integrată de mediu. În Raportul Starea Mediului 2007, este trecută în revistă situaţia depozitelor neconforme înainte de aderarea României la UE. Astfel, în urma evaluării depozitelor de deşeuri din zona urbană, la nivelul anului 2004, a rezultat un inventar de 240 de depozite, în operare, neconforme cu cerinţele directivei privind depozitarea. Pe parcursul negocierilor pentru capitolul de mediu, România s-a angajat să sisteze depozitarea pe 139 de depozite până la 16 iulie 2009 şi pe cele 101 de depozite de deşeuri municipale rămase, între 16 iulie 2009 şi 16 iulie În perioada , și-au sistat activitatea 35 depozite municipale neconforme, astfel că, la sfârşitul anului 2007, erau în funcţiune 225 depozite pentru deşeuri municipale, dintre care 205 depozite neconforme cu cerinţele legislaţiei în vigoare privind depozitarea deşeurilor, care vor sista depozitarea etapizat, până la 16 iulie 2017, şi 20 depozite de deşeuri conforme cerinţelor legislaţiei în vigoare privind depozitarea deşeurilor. Multe dintre depozitele pentru care s-a sistat depozitarea de deşeuri nu au fost închise conform legislaţiei în vigoare, astfel încât suprafeţele acoperite de aceste depozite prezintă încă un potenţial risc pentru mediu. Pe lângă depozitele urbane neconforme, la nivelul lui 2004 au fost inventariate şi aproximativ spaţii de depozitare în zonele rurale fiecare cu o suprafaţă de cel mult 1 ha. Conform legislaţiei în vigoare, ele ar fi trebuit închise până la data de 16 iulie Deşeurile industriale În ANEXA 3, sunt incluse depozitele de deşeuri industriale care erau vizate pentru sistare prin Tratatul de Aderare. Ultimul raport privind starea mediului la nivel național (2011) prezintă situaţia depozitelor care nu au fost încă sistate. Ca urmare a suprafeţelor mari pe care depozitele de deşeuri industriale se întind, urmărirea închiderii lor trebuie să reprezinte o prioritate pentru autorităţile de mediu. Depozitele de cenuşă şi zgură provenite de la termocentralele care folosesc cărbuni, reprezintă surse de poluare a aerului cu pulberi.

45 Protecția mediului și riscurile naturale În Tabel sunt indicate depozitele care urmează a fi sistate până în Tabel Depozite urbane neconforme care urmează a fi sistate în perioada şi anul sistării conform perioadelor de tranziţie Sursa: Raportul Starea Mediului 2007 III.1.2.f. Protecţia calităţii solului. Situri contaminate Spaţii verzi Suprafrața spațiilor verzi (ha) se referă la suprafața spațiilor verzi amenajate sub forma de parcuri, grădini publice sau scuaruri publice, terenurile bazelor şi amenajărilor sportive în cadrul perimetrelor construibile ale localităților. La capitolul spații verzi nu sunt incluse serele, pepinierele, grădinile de zarzavaturi, cimitirele, terenurile agricole, suprafața lacurilor etc Sursa: INS 45

46 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Prin analiza evoluţiei suprafeţelor de spaţii verzi în perioada , Municipiul București este unitatea teritorială cu cele mai mari suprafeţe de spaţii verzi. Cu o uşoară scădere către mijlocul seriei de ani, în Bucureşti suprafeţele sunt de aproximativ de 4 ori mai mari decât următoarea unitate teritorială Dolj. Județul Cluj a cunoscut cea mai spectaculoasă evoluție, aproape dublându-și suprafaţa în perioada Analizând situaţia la nivelul întregii Românii, se remarcă o evoluție ascendentă în ultimii ani 25. Totuşi, prin raportarea suprafeţelor spaţiilor verzi la populaţia urbană (Tabel 11.5.), judeţul Dolj se situează pe primul loc cu aproape 35 m 2 spaţii verzi pe locuitor. Figura Evoluţia suprafeţei totale a spaţiilor verzi urbane în România în perioada Sursa: INS Tabelul Distribuţia suprafaţelor spaţiilor verzi din zonele urbane pe cap de locuitor, la nivel de judeţ (m 2 /loc) Sursa: INS Conform programului de guvernare pe perioada , se doreşte atingerea la nivel naţional a unei medii de 26 m 2 /locuitor şi dezvoltarea în jurul marilor zone urbane a unor spaţii verzi complexe, formate din spaţii împădurite şi luciu de apă. Terenuri impermeabilizate Suprafeţele acoperite cu construcţii, drumuri sau alte tipuri de lucrări, scoase din circuitul natural conduc la impermeabilizarea solurilor rupând legătura dintre ciclul chimic și cel biologic al organismelor terestre, care sunt finalizate în sol, împiedicând organismele din solul să recicleze materia organică moartă, substanțele și elementele din care este formată aceasta. 25 Soft Bussiness Union, «Raport de expertiză» pentru Dezvoltarea de instrumente şi modele de planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei perioade de programare post 2013

47 Protecția mediului și riscurile naturale Calitatea, precum și dimensiunea spațiului verde și numărul de coridoare verzi dintr-un oraș contribuie la regularizarea apei și a temperaturii și au un efect pozitiv asupra umidității. Astfel, un nivel mult prea intensiv de impermeabilizare a solurilor fără spații deschise de o calitate suficientă poate reduce calitatea vieții. De asemenea, impermeabilizarea și extinderea urbană haotică pot degrada peisajul, care pe lângă valoarea sa istorică și culturală care se adaugă funcțiilor de stocare ale solurilor are o imensă importanță economică (de exemplu, pentru turism) 26. Unul dintre efectele impermeabilizării solurilor constă în împiedicarea absorbției apei pluviale și a purificării acesteia de către sol. Acest fapt poate genera daune considerabile în cazul precipitațiilor deosebit de bogate (ca volum și/ sau durată), dar este problematic chiar și atunci când condițiile nu sunt extreme. Harta Suprafeţele impermeabilizate la nivel judeţean. Sursă date: INS Situri potenţial contaminate Inventarul naţional realizat în perioada privind siturile potenţial contaminate, a pus în evidentă atât numărul mare de situri potenţial contaminate cât şi faptul că majoritatea nu sunt suficient caracterizate din punctul de vedere al suprafeţei şi a gradului de contaminare. Ordinul nr. 756/97 Reglementari privind evaluarea poluarii mediului stabileşte pragurile de alertă şi pragurile de intervenție pentru folosinţe sensibile şi mai puțin sensibile pentru 35 de specii chimice şi clase de compuşi care trebuie luaţi în considerare la stabilirea gradului de contaminare a solului. Caracterizarea completă a solurilor potenţial contaminate de către MMDD va încadra pe baza unor investigaţii suplimentare terenurile declarate la nivel juceţean ca fiind potenţial contaminate. Folosința sensibilă, cât şi cea mai puţin sensibilă a terenurilor sunt identificate după cum urmează: a) folosința sensibilă a terenurilor este reprezentată de utilizarea acestora pentru zone rezidentiale şi de agrement, în scopuri agricole, ca arii protejate sau zone sanitare cu regim de restrictii, precum şi suprafeţele de terenuri prevăzute pentru astfel de utilizări în viitor; b) folosința mai puţin sensibilă a terenurilor include toate utilizarile industriale şi comerciale existente, precum şi suprafeţele de terenuri prevăzute pentru astfel de utilizări în viitor; c) în cazul în care există incertitudini asupra încadrării unei folosinţe de teren, se vor considera concentrațiile pragurilor de alertă şi de intervenţie pentru folosințele sensibile ale terenurilor. 26 Comisia Europeană (2012) Orientări privind cele mai bune practici în vederea limitării, atenuării sau compensării impermeabilizării solurilor, SWD(2012) 101 final/2 47

48 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Nu există, în acest moment, un inventar precis din punct de vedere al delimitării geografice şi a caracterizării contaminării amplasamentelor potenţial contaminate. Informaţii suplimentare privind aceste aspecte sunt prezentate în Strategia Națională şi în Planul Naţional de Acţiune Pentru Gestionarea Siturilor Contaminate din România (vezi Anexa 2). Tabel Distribuţia la nivel naţional a siturilor potenţial contaminate, pe sectoare de activitate Sursa: ANPM, 2008 III.1.2.g. Risc natural și tehnologic Riscul la inundaţii Sistemul naţional de gospodărire a apelor include şi componenta de apărare împotriva inundaţiilor care constă în peste km de diguri, peste de baraje cu efect de atenuare, cu o capacitate de 3,7 miliarde metri cubi şi peste km de lucrări pe cursuri de apă. Administraţia Naţională Apele Române are în administrare: km cursuri de apă; - 295,6 mii ha suprafaţă de teren cu ape; - 70 de lacuri de acumulare cu un volum total de 14,5 miliarde mc, din care 114 lacuri cu acumulare nepermanentă; km de diguri pentru apărarea localităţilor şi terenurilor agricole; km de regularizări de râuri şi km de apărări şi consolidări de maluri; de canale de aducţiune cu o lungime de km; - 59 de staţii de pompare a apei cu un debit instalat de 237 mc/s; - 49 de prize de apă şi noduri hidrotehnice cu un debit total instalat de 249 mc/s; de alte lucrări hidrotehnice; de lacuri naturale. Strategia Naţională de Management al Riscului la Inundaţii pe Termen Mediu şi Lung, precum şi legislaţia românească (OUG nr. 3/2010, ultima modificare la Legea Apelor) care transpune prevederile Directivei privind evaluarea riscului la inundaţii 60/EC/2007 implementează conceptul european de amenajare - mai mult spaţiu pentru râuri -, precum şi conştientizarea riscului la inundaţii. Se urmăreşte, în primul rând, protecţia oamenilor şi a bunurilor acestora prin realizarea unor lucrări structurale de aparare: acumulări, poldere, diguri şi derivaţii de ape mari. Este avută în vedere o abordare integrată a tuturor componentelor managementului riscului la inundaţii, prin intervenţii pro-active în care planificarea şi dezvoltarea durabilă să devină predominante. Strategia Naţionala de Management al Riscului la Inundaţii pe Termen Mediu şi Lung consideră prevenirea, protecția şi diminuarea efectelor inundațiilor ca fiind un proces complex care se derulează pe termen lung şi care începe anterior apariției dezastrului şi este direcționat spre reducerea pagubelor produse de inundațiile viitoare. Strategia consideră că, din punct de vedere tehnic, nu există risc la inundații care să nu poată fi diminuat prin măsuri inginerești (măsuri structurale), costul fiind însă elementul hotărâtor. Dintre obiectivele generale ale Strategiei Naționale de Gestionare al Riscului la Inundații pot fi menţionate: 1. creșterea calității vieții prin reducerea pagubelor produse ca urmare a inundațiilor, dar fiind pregătiți pentru producerea unor fenomene similare în viitor; 2. diminuarea impactului măsurilor de gestionare a riscului (la scară temporală şi spațială) asupra sistemelor ecologice;

49 Protecția mediului și riscurile naturale 3. restaurarea configurației structurale a sistemelor lotice, până la asigurarea integrității funcționale (inclusiv a capacității de atenuare şi control a pulsurilor hidrologice), corelată cu reconfigurarea structurii bazinelor hidrografice şi măsurile complementare de protecție; 4. utilizarea adecvată a resurselor pentru realizarea, întreținerea şi exploatarea infrastructurilor şi a măsurilor de reducere a riscului la inundații; 5. menținerea unor activități economice corespunzătoare (agricole, industriale, comerciale, de locuit şi agrement) în zonele inundabile; 6. reducerea impactului inundațiilor prin reducerea numărului victimelor din rândul populației şi a animalelor, expuse riscului la inundații; 7. reducerea semnificativă a pierderilor economice provocate de inundații: a) prin reducerea pagubelor directe provocate clădirilor, infrastructurii şi terenurilor agricole; b) prin diminuarea pierderilor economice indirecte, prin reluarea rapidă a activității după inundații; 8. un control eficient al utilizărilor terenurilor, prin interzicerea amplasării de noi construcții şi a desfășurării activităților respective; 9. zonele expuse frecvent la inundații şi identificarea altor activități susceptibile să conducă la creșterea riscului la inundații; a) îmbunătățire a răspunsului colectiv în cazul producerii unei inundații şi întărirea capacității de adaptare şi revenire la nivel funcțional în cel mai scurt timp după producerea evenimentului (reziliența colectivă la inundații); b) organizare a acțiunilor regionale şi locale, în special pentru: - întărirea capacității instituționale la nivel regional şi local cu mandate clare suplimentare privind managementul la inundații; - implicarea părților interesate, la nivel regional şi local, în procesul consultativ şi decizional şi asigurarea medierii în chestiuni regionale privind gestionarea riscului la inundații; - consolidarea cadrului existent pentru autoritățile regionale şi locale, dintr-o perspectivă a bazinului hidrografic; 10. crearea unui cadru stimulativ pentru participarea sectorului privat la managementul riscului la inundații, cu includerea de grupuri profesionale şi a populației (informare prin sistemul de asigurări împotriva inundațiilor sau alte facilități economice identificabile); 11. reducere a impactului inundațiilor sau a poluărilor generate de inundații asupra ecosistemelor. Obiectivele economice specifice ale Strategiei includ prevenirea sau minimizarea pierderilor economice prin reducerea riscului la inundații a zonelor populate, a obiectivelor economice şi a bunurilor, a infrastructurilor existente, a terenurilor agricole cultivate. În Anexa 4 a Legii nr. 575 din 22 octombrie 2001 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional - Secţiunea a V-a - Zone de risc natural, este inclusă harta unităţilor administrativ-teritoriale afectate de inundaţii produse prin revărsări a cursurilor de apă, scurgeri pe torenți sau combinatea celor două fenomene (vezi Harta ). O suprafaţă de circa 1,028 milioane de ha (5,8% din suprafaţa totală) din teritoriul României este expusă riscului la inundaţii ca urmare a revarsării cursurilor de apă (ANAR, 2011). Această suprafaţă este estimată ca fiind inundabilă prin revărsarea cursurilor de apă la debite cu probabilitatea de depăşire de 1% şi cuprinde suprafeţe agricole, păşuni, terenuri silvice şi terenuri intravilane. Populaţia expusă riscului la inundaţii în acest caz este estimată la circa de locuitori. Suprafețele inundabile estimate pe bazine hidrografice, precum şi populaţia şi numărul localităţilor potenţial inundabile de pe teritoriul României la debitele cu probabilitatea de depășire de 1% sunt prezentate în Tabelul Nr. crt. Districtul de bazin hidrografic Suprafața inundabilă (ha) Populația expusă riscului la inundații (nr.loc.) Localități afectate (nr.) 1 SOMEȘ TISA CRIȘURI MUREȘ BANAT JIU OLT ARGEȘ VEDEA BUZĂU IALOMIȚA PRUT BÂRLAD SIRET DOBROGEA LITORAL TOTAL Tabel Inundabilitatea potenţială a teritoriului României (1%) 27 Sursă: ANAR, Administraţia Naţională Apele Române, Institutul naţional de hidrologie şi gospodărire a apelor, Sinteza studiilor de fundamentare a schemelor directoare de amenajare şi management ale bazinelor hidrografice, componenta plan de amenajare, versiune revizuita - ianuarie 2011 ( 49

50 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Suprafaţa inundabilă din revărsarea cursurilor de apă, la debite cu probabilitatea de depaşire de 5%, este estimată la ha. Harta Unităţilor administrativ-teritoriale afectate de inundaţii produse prin revărsări a cursurilor de apă, scurgeri pe torenți sau combinarea a celor două fenomene Sursă: ANAR, 2011

51 Protecția mediului și riscurile naturale Harta Numărul de inundații pe unități administrativ teritoriale produse în intervalul Sursă: ANAR, 2011 Nr.crt. Districtul de bazin hidrografic Număr de viituri în intervalul Număr mediu de evenimente pe an 1 Someș Tisa 76 2,11 2 Crișuri 43 1,19 3 Mureș 68 1,89 4 Banat 23 0,64 5 Jiu 15 0,42 6 Olt 44 1,22 7 Argeș Vedea 14 0,39 8 Buzău Ialomița 16 0,45 9 Prut Bârlad 12 0,33 10 Siret 22 0,61 11 Dobrogea - Litoral 7 0,19 TOTAL 340 9,45 Tabel Numărul mediu viituri (evenimente) înregistrat în fiecare bazin hidrografic Sursă: ANAR, 2011 Sinteza Planului Național de Amenajare a Bazinelor Hidrografice din România (2013), elaborată de Administraţia Naţională Apele Române 28, introduce o ierarhizare a vulnerabilităţii la inundaţii a bazinelor hidrografice. Prin agregarea indicatorilor 29 care vizează aspecte legate de suprafaţa inundată, ponderea locuinţelor distruse şi avariate, date hidrologice, ponderea viiturilor şi timpul de revenire a acestora, au fost stabilite cinci clase de vulnerabilitate care să caracterizeze gradul de severitate a inundațiilor: - clasa V vulnerabilitate foarte redusă suprafața medie anuală inundată reprezintă între 0,13 şi 0,16% din suprafața totală, respectiv agricolă a bazinului hidrografic; numărul anual de evenimente este redus, dar ele sunt de intensitate mare; Indicatori privind suprafata inundata, Indicatorul privind ponderea locuintelor distruse şi avariate, Date hidrologice asociate viiturilor care au produs inundatii în intervalul , Indicatorul privind ponderea viiturilor anuale produse în spatiile şi bazinele hidrografice din numarul total de evenimente produse în intervalul studiat, Indicatorul privind timpul de revenire al viiturilor 51

52 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 - clasa IV vulnerabilitate minoră suprafața medie anuală inundată este cuprinsă între 0,06 şi 0,29% din suprafața totală a bazinului hidrografic, respectiv între 0,1 şi 0,45% din suprafața agricolă a spatiului hidrografic; numărul mediu anual al locuințelor distruse şi avariate la 1000 de hectare inundate este cuprins între 50 şi 185 locuințe; numărul mediu anual al evenimentelor ce provoacă inundații este cuprins între 0,33 şi 1,22 evenimente/an; - clasa III vulnerabilitate moderată suprafețele medii anuale inundate reprezintă între 0,21 şi 1,1% din suprafața totală a bazinului hidrografic, respectiv între 0,33 şi 1,60% din suprafața arabilă; numărul mediu anual al locuințelor distruse ca urmare a inundațiilor se situează între 23 şi 136 locuințe distruse la 1000 hectare inundate; numărul mediu anual al evenimentelor care provoacă inundații se situează între 0,45 şi 1,19; - clasa II vulnerabilitate majoră suprafața medie multianuală inundată este cuprinsă între 0,24 şi 0,49% din suprafața totală a bazinului hidrografic, respectiv între 0,42 şi 0,72% din suprafața agricolă; numărul mediu multianual al locuințelor distruse de inundații este cuprins între 55 şi 122 locuințe distruse la 1000 hectare inundate; numărul mediu multianual al evenimentelor majore care produc inundații este cuprins între 0,39 şi 2,11; - clasa I vulnerabilitate extremă suprafața medie multianuală inundată reprezintă 0,38% din suprafața totală a bazinului hidrografic, respectiv 0,67% din suprafața agricolă; numărul mediu multianual al locuințelor distruse de inundații este de 161 locuințe distruse la 1000 hectare inundate; numărul mediu multianual al evenimentelor care provoacă inundații depășește 1,8 evenimente pe an. Astfel, rezultatul ordonării în clase de vulnerabilitate a bazinelor/spațiilor hidrografice (b.h.) este prezentat ca fiind următorul (Harta 11.20): - clasa V 15 puncte b.h. Dobrogea Litoral; - clasa IV de puncte: b.h. Olt (20 puncte), b.h. Prut Bârlad (21 puncte) şi b.h. Jiu (25 puncte); - clasa III de puncte: b.h. Buzău Ialomița (26 puncte), b.h. Siret (30 puncte), s.h. Crișuri (35 puncte); - clasa II de puncte: b.h. Banat (36 puncte), b.h. Argeș Vedea (36 puncte), b.h. Someș Tisa (40 puncte); - clasa I peste 45 de puncte: b.h. Mureș (46 puncte). Harta Vulnerabilitatea la inundaţii a bazinelor hidrografice de pe teritoriului României (1%) Sursa: Adaptat după ANAR, 2013, Sinteza Planului Național de amenajare a Bazinelor Hidrografice din România În prezent, în România, există o infrastructură pentru reducerea riscului la inundații şi prevenirea şi reducerii consecințelor inundațiilor asupra activităților socio-economice. Această infractructură constă din: - diguri în lungime de km;

53 Protecția mediului și riscurile naturale lacuri de acumulare nepermanente, dispunând de volume de atenuare însumând 893 mil.m 3 ; - lacuri de acumulare permanene cu folosințe complexe, care au alocate pentru atenuarea viiturilor volume însumate de mil.m3; - lucrări de regularizare de albii în lungime de cca km 30. Riscul la cutremure În Anexa 2 a Legii nr. 575 din 22 octombrie 2001 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional - Secţiunea a V-a - Zone de risc natural, este inclusă harta privind Zonarea seismică a teritoriului României (vezi Harta ). Zonele cu riscul cel mai mare la cutremure se află în judeţele Vrancea, Buzău, Prahova, urmate de Dâmboviţa, Ilfov, Bucureşti, Brăila, Galaţi, Vaslui. Harta Zonarea seismica a teritoriului României Sursa: MLPTL Recent (august 2013), a fost realizată în cadrul Proiectului FP7 SHARE (Seismic Hazard Harmonisation in Europe) 31 o hartă seismică (Harta 11.22) a Europei care prezintă la nivelul Europei zonarea acceleraţiei terenului la vârf cu 10% probabilitate de depăşire în 50 de ani. Conform lucrării realizate în cardul proiectului ESPON (2004) Efectele spațiale și de gestionare a riscurilor naturale și tehnologice în Europa (Harta 11.23), expunerea la hazardul 32 seismic a judeţelor este după cum urmează: - Hazard foarte ridicat: Vrancea - Hazard ridicat: Braşov, Covasna, Prahova, Buzău, Brăila, Galaţi, Bacău, Vaslui - Hazard moderat: Timiş, Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Tulcea, Argeş, Dâmboviţa, Sibiu, Harghita, Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ - Hazard scăzut: restul judeţelor Toate reprezentările pun în evidenţă existenţa unui hazard ridicat la seisme în zona Vrancea. 30 ANAR, Sinteza Planului national de amenajare a bazinelor hidrografice din Romania (2013) Hazardul este un eveniment ameninţător şi reprezintă probabilitatea de apariţie într-o anumită perioadă a unui potenţial factor dăunător pentru om, pentru bunurile produse de acestea şi pentru mediu. Deci, hazardul este un fenomen natural sau antropic dăunător omului, ale cărui consecinţe sunt datorate depăşirii măsurilor de siguranţă pe care orice societate şi le impune. Dezastrul - un hazard este considerat dezastru dacã sunt înregistrate cel puţin zece pierderi de vieţi omeneşti sau 50 de persoane rănite şi pierderi materiale de peste un milion de dolari. (UE (2007) Managementul riscului de dezastru, Ghid de lucru pentru ONG-urile de mediu în prevenirea dezastrelor) 53

54 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Harta Reprezentarea valorii la varf a acceleraţiei terenului în SE Europei Sursa: Harta Hazardul seismic (ESPON) Sursa: ESPON (2004) Efectele spațiale și de gestionare a riscurilor naturale și tehnologice în Europa

55 Protecția mediului și riscurile naturale Alunecări de teren În Anexa 6 a Legii nr. 575 din 22 octombrie 2001 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional - Secţiunea a V-a - Zone de risc natural, este inclusă harta unităţilor administrativ-teritoriale afectate de alunecări de teren (vezi Harta ). Conform lucrării realizate în cardul proiectului ESPON (2004) Efectele spațiale și de gestionare a riscurilor naturale și tehnologice în Europa, expunerea la hazardul la alunecări de teren la nivelul judeţelor este după cum urmează (Harta ): - Hazard redus: Arad, Timiş, Caraş-Severin, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Calaraşi, Ialomiţa, Brăila Galaţi, Harghita, Covasna, Satu Mare, Salaj, Cluj - Hazard ridicat: restul judeţelor Harta Unităţi administrativ-teritoriale afectate de alunecări de teren Sursa: MLPTL 55

56 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Harta Hazardul la alunecări de teren Sursa: ESPON (2004) Efectele spațiale și de gestionare a riscurilor naturale și tehnologice în Europa Baraje Potențialul natural al resurselor de apă ale României totalizează cca. 137,8 km 3 /an hidrologic mediu, din care Dunărea asigură cca. 87,8 km 3 /an hidrologic mediu, cursurile de apă interioare cca. 40 km 3 /an hidrologic mediu și apele subterane cca. 10 km 3 /an hidrologic mediu. Raportat la populația actuală a țării aceasta reprezintă o resursă specifică, în condiții naturale, de cca m 3 /loc. an hidrologic mediu, care plasează România mult sub media Europei, de cca m3/loc. an hidrologic mediu. Creșterea cerinței de apă pentru satisfacerea diverselor folosințe, amenajarea potențialului hidroenergetic și necesitatea atenuării viiturilor au determinat construirea a peste de baraje cu lacuri de acumulare, din care 276 de baraje sunt încadrate în grupul marilor baraje în conformitate cu definiția ICOLD (International Commission of Large Dams ICOLD). Majoritatea acestor baraje sunt construite între 1950 şi 1990 şi au între 20 şi 50 ani de exploatare. Sub incidenţa Legii Siguranței Barajelor (OUG Nr. 244/2000 privind siguranța barajelor, aprobată prin Legea nr. 466/2001), noțiunea de baraj cuprinde toate construcțiile, inclusiv cele anexă asociate unui baraj, precum şi elementele sale naturale pentru următoarele trei categorii de lucrări: - baraje și diguri pentru acumulări permanente sau nepermanente de apă; - baraje și diguri pentru depozite de deșeuri industriale; - lucrări hidrotehnice speciale LHS. Printr-un sistem convențional de cuantificare a riscului asociat, Legea Siguranţei Barajelor defineşte 4 categorii de importantă ale acestor lucrări: A. baraje de importanţă excepțională; B. baraje de importanţă deosebită;

57 Protecția mediului și riscurile naturale C. baraje de importanţă normală; D. baraje de importanţă redusă. Conform Registrului Naţional al Barajelor din România (REBAR), inventarul barajelor includea, la sfârşitul lui 2008, baraje, din care: de baraje pentru acumulări permanente sau nepermanente de apă (80%); baraje și diguri pentru depozite industriale (9%); de lucrări hidrotehnice speciale LHS, uzine hidroelectrice şi ecluze aflate în frontul barat, canale de aducțiune (derivație) realizate în rambleu sau în profil mixt, rezervoare din beton armat sau precomprimat cu volume de minimum m 3 sau conducte forțate (11%). Barajele administrate de ANRA şi Hidroelectrica S.A. (cca. 21% din total baraje, majoritatea barajelor din categoriile A şi B) au un sistem bine structurat de exploatare, urmărire a comportării în timp şi de execuţie periodică a unor lucrări de întreţinere şi reparaţii, prezentând, în general, siguranţă în exploatare (Harta ). Multe dintre barajele mici, de importanţă locală, au o vechime mai mare de 25 de ani şi nu sunt realizate pe baza unor proiecte tehnice care să corespundă exigenţelor de performanţă din domeniul siguranţei barajelor, nu sunt întreţinute corespunzător, necesită lucrări importante de reabilitare şi aducere la gradul de siguranţă în exploatare normat sau trebuie trecute în procedură de postutilizare, conservare sau chiar abandon. Având în vedere starea tehnică şi gradul ridicat de risc privind avarierea în perioadele de viituri, un număr de 35 de baraje ale micilor acumulări de importanţă locală au fost propuse pentru dezafectare în anii O atenţie deosebită pentru încadrarea în prevederile legale din domeniul siguranţei barajelor este acordată iazurilor de decantare din industria minieră, unde pierderea stabilităţii în perioade de ape mari este un fenomen care poate fi uşor scăpat de sub control, dacă nu se prevăd lucrări de punere în siguranţă, concomitent cu instituirea unui sistem de urmărire permanentă a comportării în timp. Harta Principalele baraje de acumulare din România (2006) Sursă internet: (septembrie 2013) Instalaţii SEVESO Titularii de activitate pe amplasament de tip Seveso au obligaţia de a lua măsuri preventive pe baza unor proceduri privind planificarea, inspecția, raportarea şi accesul publicului la informații. Autorităţile competente, utilizând toate informațiile primite de la operatori, identifică entitățile sau grupurile de entități în cadrul cărora probabilitatea și posibilitatea producerii 57

58 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 unui accident major, precum și a consecințelor acestuia, sunt mai mari din cauza amplasării și a proximității unor astfel de entități, precum și din cauza stocurilor de substanțe periculoase existente în acestea. Cele 42 de Agenţii pentru Protecţia Mediului deţin lista amplasamentelor aflate sub incidenţa HG 804/2007 respectiv a Directivei SEVESO II96/82/EC, care trebuie reactualizată periodic. Tabel Numărul de instalaţii Seveso cu risc minor (Rm) şi risc major (RM) pe regiuni de dezvoltare şi judeţe Sursa: ANPM, 2011 Articolul 13 al HG nr. 804/2007 stabileşte că autorităţile publice locale responsabile cu planificarea amenajării teritoriului, în colaborare cu autorităţile publice competente la nivel regional şi judeţean, trebuie să ia măsurile necesare ca, în politica de dezvoltare a teritoriului sau în alte politici relevante, să fie luate în considerare obiectivele de prevenire a accidentelor majore şi de limitare a consecinţelor acestora la: a) poziţionarea de noi amplasamente; b) modificări aduse amplasamentelor existente; c) noi dezvoltări privind reţeaua de transport, clădiri şi zone de utilitate publică şi zone rezidenţiale aflate în vecinătatea amplasamentelor, care măresc riscul sau consecinţele unui accident major. Autorităţile competente iau măsurile necesare pentru ca politicile de dezvoltare şi amenajare a teritoriului sau alte politici relevante şi procedurile de punere în aplicare a acestora să ţină cont de necesitatea menţinerii unor distanţe adecvate, în funcţie de nivelul de pericol, între amplasamentele SEVESO noi şi zone rezidenţiale, clădiri şi zone de utilitate publică, căi principale rutiere,

59 Protecția mediului și riscurile naturale zone de recreere şi zone protejate de interes şi sensibilitate deosebite. Pe de altă parte, în cazul amplasamentelor SEVESO existente, se simte nevoia unor măsuri tehnice suplimentare, astfel încât să se reducă riscurile pentru populaţie. Planul de Urbanism/Amenajare Teritorială Generală trebuie să confere coerenţă interacţiunilor dintre amplasamente, destinaţiilor pe care le are teritoriul şi localizarea infrastructurilor şi a principalelor linii de comunicare. În planificarea zonelor extinse, trebuie caracterizate şi definite relaţiile dintre localizarea amplasamentelor şi limitele administrative ale competenţelor autorităților locale, mai ales dacă amplasamentul este localizat în apropierea graniţelor administrative, crescând astfel factorii de risc pentru zonele administrative învecinate. Ĩn aceste cazuri, este necesară promovarea procedurilor de coplanificare şi cooperare. Planificarea teritorială trebuie să ţină cont şi de rezultatele ce derivă din planurile de urgenţă externe ale operatorilor economici. Pot fi anticipate mai multe modalităţi de realizare a planificării teritoriale, ca de exemplu cele menţionate de Ghidul privind Planificarea Utilizării Terenurilor în contextul Articolului 12 din II la Directiva 96/82/CE SEVESO modificată prin Directiva 105/2003/EC 33 (2006): a) Se poate realiza o planificare teritorială la nivelul judeţului prin adoptarea PUZ-uri (Planuri de Urbanism Zonal), în care să se trateze în detaliu inclusiv planificarea pentru localităţi. b) Se poate urma şi direcţia inversă, dinspre localitate către judeţ, prin elaborarea PUD-urilor (Planuri de Urbanism de Detaliu). c) Se pot folosi procese şi instrumente de coplanificare şi cooperare, pentru a defini contextual criteriile generale pentru planificare şi activarea procedurilor de revizuire a PUZ şi PUD. III.1.3. Stabilirea arealelor afectate sau în pericol de afectare din România (localizare, cauze, măsuri) III.1.3.a. Calitatea aerului Implementarea Directivei privind calitatea aerului a avut efecte diferite în spațiul UE, accentuând de multe ori decalajele preexistente privind dezvoltatea economică. Alături de alți factori (lipsa rentabilității, tehnologiile învechite, dispariția unor piețe de desfacere), implementarea unor standarde mai stricte pentru emisiile atmosferice şi imisii a stat la baza dispariției unui număr mare de instalaţii industriale, fapt care a avut un impact negativ asupra unor indicatori privind bunăstarea socială și economică în Romania, dar şi un impact pozitiv asupra mediului, în special asupra calităţii aerului. Indicele de poluare atmosferică (Ipa = Emisii NOx Emisii SO 2 ), calculat ca funcţiie de emisiile de NOx şi SO 2 la nivelul judeţelor evidenţiază valori mari în zonele cu activitate industrială de tipul instalaţiilor chimice şi rafinării, instalaţii mari de ardere, metalurgie şi instalaţii pentru producerea de ciment şi var. Judeţele cele mai afectate din punctul de vedere al poluării aerului din surse industriale sunt Gorjul şi Hunedoara urmare de Mehedinţi şi Galaţi, înregistrându-se disparităţi regionale importante între zonele din N şi NE şi cele din S şi SV (Harta 11.27). Respectând criteriile de clasificare impuse de Uniunea Europeană, în scopul evaluării calităţii aerului, pe teritoriul României, au fost stabilite, conform prevederilor Anexei nr.2 din Legea nr. 104/2011, 13 aglomerări (13 municipii: Bacău, Baia Mare, Braşov, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Timişoara) şi 41 de zone (delimitările teritoriale ale celor 41 de judeţe mai puţin aglomerările). În scopul evaluării calităţii aerului, în fiecare zonă sau aglomerare, se delimitează arii care se clasifică în regimuri de gestionare (A, B sau C) în funcţie de pragurile superior şi inferior de evaluare. Regimurile de evaluare sunt prevăzute în art. 25 din Legea nr.104/2011. Pentru aglomerările care au înregistrat depăşiri trebuie elaborate programe de gestionare a calității aerului, cu măsuri de reducere asupra concentrațiilor de particule în suspensie şi a numărului de depăşiri

60 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Harta Corelarea amplasării marilor obiective industriale cu indicele de poluare atmosferică Sursă internet: III.1.3.b. Calitatea apelor naturale Protecția sanitară şi epurarea apelor reziduale sunt principalele provocări pentru calitatea apelor naturale şi pentru un mediu sănătos, atât în zonele urbane cât şi în cele rurale. Evacuarea directă a apelor reziduale în apele naturale reprezintă un pericol pentru sănătatea publică şi pentru mediu. Creşterea încărcării de poluanţi în apă face improprie utilizarea acesteia în diverse scopuri. Datorită activităților umane şi apele subterane, sursă importantă de apă potabilă în mediul rural, sunt expuse riscului la poluare, în special cu nitraţi şi pesticide din agricultură. Principalele clase de poluanţii care afectează calitatea apei subterane sunt produsele petroliere, produse rezultate din procesele industriale, produse chimice (îngrăşăminte, pesticide) utilizate în agricultură ce provoacă o poluare difuză greu de depistat şi prevenit, deşeurile menajere şi deşeurile rezultate din zootehnie, metalele grele. Necorelarea creşterii capacităţilor de producţie şi a dezvoltării urbane cu modernizarea lucrărilor de canalizare şi realizarea staţiilor de epurare, exploatarea necorespunzătoare a staţiilor de epurare existente, lipsa unui sistem organizat de colectare, depozitare şi gestionarea deşeurilor şi a nămolurilor de epurarea apelor industriale uzate pot conduce la modificarea calităţii apelor naturale. 34 Epurarea apelor uzate este vizată de Directiva privind epurarea apelor uzate urbane care obligă noile state membre să colecteze apele uzate şi să construiască stații de epurare în aglomerări cu peste de locuitori populație echivalentă (PE). Aglomerările cu PE, precum şi aglomerările sub PE, care dispun deja de rețea de canalizare, trebuie să realizeze o epurare adecvată (epurare biologică fără etapă terţiară de îndepărtare a nutrienţilor). Pentru aglomerări sub PE, care nu dispun de sistem de canalizare, nu este prevăzută nici o o obligaţie privind epurarea apelor uzate. Totuşi, şi în aceste situaţii există un risc considerabil de contaminare a apelor subterane prin intermediul foselor septice, mai ales în cazul în care acviferul este la o mică adâncime faţă de nivelul solului. Vulnerabilitatea la poluarea cu nitraţi Vulnerabilitatea apelor subterane poate fi intrinsecă (determinată numai de caracteristicile geologice, hidrologice şi hidrogeologice ale zonei analizate, fără a depinde de natura activităților umane care generează poluare) şi specifică (la un anumit tip sau la grupuri de contaminanți proveniţi din activităţile umane) (EU COST A620). În cadrul studiului Diagnoza zonelor vulnerabile la poluarea cu nitrați 35 realizat în 2009 de Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului ICPA Bucureşti, au fost întocmite o serie de hărţi ca urmare a 34 Sinteza calităţii apelor din România în anul

61 Protecția mediului și riscurile naturale revizuirii situaţiei zonelor vulnerabile conform Directivei Nitraţilor (Directiva 91/676/EEC privind protecția apelor împotriva poluării cauzate de nitrați din surse agricole a fost transpusă de HG nr. 964/2000 privind aprobarea Planului de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole și a înființării Comisiei și a Grupului de sprijin pentru aplicarea Planului de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole). Hărţile pun în evidenţă principalele surse de poluate cu nitraţi aflate în zonele vulnerabile şi calitatea apelor subterane (Harţile ). Harta Zonele vulnerabile la poluarea cu nitrați Sursa: ICPA, 2009 Harta Distribuția complexelor de animale (conforme şi neconforme) din zonele vulnerabile (clasificate în funcție de tipul de animale şi echivalentul numărului de animale în UVM) Sursa: ICPA,

62 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Harta Concentrația nitraților în fântâni monitorizate în vara 2008 Sursa: ICPA, 2009 Litoralul Mării Negre Calitatea apelor litorale este puternic afectată de evacuările de ape uzate. Inventarul evacuărilor în Marea Neagră provenite de la folosinţele existente amplasate în zona costieră evidențiază evacuări de apă uzată epurată/neepurată, având următoarea proveniență 36 : - ape uzate epurate din stații de epurare (gradul de epurare este diferit în funcție de performanțele tehnologice ale stațiilor); - ape uzate provenite din unități implicate în activitatea portuară; - ape uzate provenite din activități de prelucrare, manipulare, depozitare, condiționare și livrare a țițeiului, produselor petroliere și petrochimice; - ape uzate provenite de la unități producătoare de energie electrică și termică; - ape uzate provenite din construcția navală; - ape uzate provenite din activitatea turistică și de agrement. Toate aceste evacuări sunt reglementate și dețin autorizații de gospodărire a apelor. III.1.3.c. Areale de risc natural și tehnologic Seisme Zonarea României este reglementată de Codul de Proiectare Seismică P100/2006 şi este reprezentată prin curbe izoseiste ce unesc puncte de aceeaşi intensitate seismică. Între două curbe izoseiste, nivelul de hazard seismic este considerat constant. Zonarea se face în grade de intensitate seismică începând de la gradul 6 la 9 (există şi gradul 10 numai în zona epicentrului). Hazardul seismic pentru proiectare este descris de valoarea de vârf a acceleraţiei orizontale a terenului (ag) determinată pentru intervalul mediu de recurenţă de referinţă (IMR) al magnitudinii (numită acceleraţia terenului pentru proiectare ). Pentru România, valorile acceleraţiei terenului pentru proiectare ce caracterizează fiecare zonă de hazard; seismic (pentru IMR de 100 ani) se regăsesc în Harta

63 Protecția mediului și riscurile naturale Harta Zonarea teritoriului României în termeni de perioadă de control (colţ), T C a spectrului de răspuns şi în termeni de valori de vârf ale accelerației terenului pentru proiectare ag pentru cutremure, având intervalul mediu de recurență IMR = 100 ani. Cod P100-1/2006 (Elaborator UTCB) Sursa: MDRAP, 2013 Microzonarea seismică este importantă în cazul oraşelor, a lucrărilor mari, de exemplu poduri cu deschidere mare, baraje, și este necesară deoarece s-a constatat că în zonele cu dezechilibre tectonice (schimbări bruşte de relief), cu văi, cu versanţi foarte abrupţi, care prezintă posibilitatea de alunecare, apar efecte specifice locale care influenţează foarte mult proiectarea antiseismică a structurilor de rezistenţă. Conform normativului pentru poduri teritoriul ţării noastre este împărţit în 3 zone după perioada de control: TC < 0,7 s;tc < 1,0 s şi TC < 1,6 s (zona Prut curbura Carpaţilor Dunăre Bucureşti). Inundații Analiza comparativă a valorilor caracteristice ale scurgerii maxime determinate pe diverse râuri din țară situate în condițiile fizico-geografice similare arată că cele mai mari debite maxime specifice se înregistrează pe râurile din sudul Moldovei situate la Est de Siret, iar cele mai mici pe râurile din Podișul Transilvaniei. În ceea ce privește volumele maxime scurse, cele mai mari valori se înregistrează pe râurile din zona Nord-Vestică a Olteniei, iar cele mai mici tot pe râurile din Podișul Transilvaniei. În Dobrogea, ca urmare a regimului foarte torențial al râurilor, coeficienții de variație a debitelor au valori foarte mari (ANAR, 2011). Zonele pentru care există un risc crescut la inundaţii sunt prezentate în Harta şi Harta

64 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Harta Zone cu risc potenţial la inundaţii 37 Sursă: ANAR Harta Zone cu risc potenţial semnificativ la inundaţii 38 Sursă: ANAR

65 Protecția mediului și riscurile naturale Alunecări de teren Ca urmare a condiţiilor specifice geologico-geografice, România face parte din categoria ţărilor cu potenţial ridicat de producere a alunecărilor de teren. În Harta se prezintă o zonare a teritoriului României din punct de vedere al riscului producerii alunecărilor de teren. Harta evidenţiază zona de dealuri din Subcarpaţii de Curbură ca fiind cea mai vulnerabilă la alunecări de teren. Harta Potențialul de producere a alunecarilor de teren, conform GT 007 Instalaţii care intră sub incidenţa Directivei SEVESO Problema amenajării teritoriului în jurul instalațiilor periculoase provine din faptul că anumite instalații industriale au potențialul, în anumite circumstanțe, de a provoca accidente majore cu consecințe care se extind în afara limitelor administrative dăunând sănătății publice și a mediului. Din acest motiv, este unanim recunoscut faptul că aceste instalații și activitățile corespunzătoare trebuie să fie separate de zonele rezidențiale și comerciale prin distanțe adecvate. Directiva SEVESO obligă un număr semnificativ din industriile de proces, inclusiv rafinării, instalații de produse chimice şi depozite de combustibili să efectueze studii de siguranță și autoritățile competente să organizeze planuri de urgență și politicile de utilizare a terenurilor pe baza rezultatelor acestor studii, în scopul de a proteja populația și mediul. Din motive istorice, geografice, economice, sociale și politice, există diferențe mari în modul în care diferite țări abordează amplasarea de instalații periculoase și dezvoltarea zonelor din vecinătatea instalațiilor existente. Distribuţia instalaţiilor SEVESO cu risc major respectiv risc minor la nivelul judeţelor este prezentată în Harta Planificarea dezvoltării teritoriale se poate realiza utilizând o abordare de tipul celui mai grav accident credibil. Potrivit acestei abordări, toate utilizările terenului în jurul unei instalații chimice periculoase sunt determinate pe baza consecințelor unui accident complet definit, care este considerat a fi cel mai grav accident credibil, care este cel mai grav accident din punct de vedere al consecințelor dintr-o serie de accidente posibile sau credibile. Planificarea se poate realiza şi prin evaluarea cantitativă a riscului care permite atât combinarea de accidente de naturi diferite, de exemplu emisii de substante toxice, explozii, incendii etc. și luarea în considerare a măsurilor de prevenire și atenuare aplicate la fața locului și care nu afectează probabilitatea de apariție sau consecințele. Criteriile de definire a diferitelor zone sunt măsuri ale riscului cuantificat. Acest tip de planificare folosește două modalități de măsurare a riscului: riscul individual, definit ca probabilitatea de deces pentru un individ aflat într-un anumit punct din cauza oricărui tip de accident produs în instalație, iar riscul social, definit pentru diferite grupuri de oameni, care este probabilitatea de apariție a deceselor mai mare sau egală cu un număr specific și ca urmare a unui singur accident. 65

66 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Riscul individual este prezentat de obicei de curbele isorisk, iar riscul social este prezentată sub forma de curbe F-N. Planificarea pe baza evaluării cantitative a riscurilor poate fi aplicată la planificarea utilizării terenurilor în jurul instalațiilor chimice și se bazează pe evaluarea riscurilor cuantificat. În conformitate cu această abordare, LUP se bazează pe consecințele tuturor accidentelor posibile ponderate cu probabilitatea lor de apariție. Harta Numărul şi distribuţia instalaţiior SEVESO Sursa date: ANPM Domeniul de hazarde/pericole tehnologice este mult mai complex decât cel al hazardelor naturale. Emisiile tehnologice în timpul unui incident/accident pot părăsi incinta unităţii de producție, a depozitului, a unei gramezi de materiale în vrac, coridorul de transport etc., prin căi specifice prin apă, aer, sol și putând afecta afecta muncitorii, populaţia, mediul sau alte instalaţii. Pentru apariţia unui risc, trebuie să existe un anumit potențial de pericol, care este determinat de tipul și amploarea unei emisii. În primul rând, riscurile tehnologice tipice se extind prin emisii pe suprafeţe relativ reduse (de exemplu în cazul instalaţiilor de produse chimice, conducte de petrol etc.). Cu toate acestea, unele pericole au un perimetru de influență mai mare și, astfel, pot afecta zone mult mai mari. Mai mult decât atât, este foarte dificil și, în multe cazuri, nu este posibil să se definească zonele specifice amenințate (ca urmare a contribuţiei unor factori ca vremea, procese necunoscute sub nivelul solului). Datorită zonei sale destul de dens populate, aproximativ întregul teritoriu european este amenințat de accidente cu extindere la nivel regional, locale. Harta indică judeţele cu un hazard ridicat, conform metodologiei ESPON, ca urmare a densităţii instalaţiilor chimice per m 2 : - Densitate moderată: Ilfov - Densitate scăzută: Buzău, Braşov, Bacău, Neamţ

67 Protecția mediului și riscurile naturale Harta Hazardul de accidente majore bazat pe densitatea instalatiilor chimice Sursa: ESPON Rezultatele analizei multicriteriale a vulnerabilităţilor şi riscurilor de mediu Comisia Europeană a adoptat Programul ESPON 2013, Rețeaua europeană de observare pentru observarea și coeziunii teritoriale, la data de 7 noiembrie 2007 (Decizia Comisiei C (2007) 5313). Programul ESPON 2013 va sprijini elaborarea de politici în ceea ce privește obiectivul de coeziune teritorială și o dezvoltare armonioasă a teritoriului european. Acesta trebuie să furnizeze informații comparabile, dovezi, analize și scenarii privind condițiile-cadru pentru dezvoltarea regiunilor, orașelor și teritoriilor mai mari. Rezultatele privind Efectele spațiale și de gestionare a riscurilor naturale și tehnologice în Europa ale programului ESPON sunt prezentate în documentele finale ale programului referitoare la hazarde naturale urmând ca sub actualul Program ESPON 2012, hărţile sa fie reactualizate ( 67

68 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Harta Harta hazardelor agregate 39 Sursa: ESPON Caracterizarea NUT3 din punctul de vedere al hazardelor agregate (vezi scala pe Harta 11.37): ( percentile) Prahova, Buzău, Bacău (75-90 percentile) Braşov, Mureş, Galaţi, Vaslui, Vrancea, Neamţ (10-25 percentile) Caraş Severin (25-75 percentile) restul judeţelor 39 Harta indica tipologia hazardelor agregate pentru 15 indicatori de hazard. Fiecare indicator poate avea valori de la 1 la 5 în funcţie de mahnitudinea hazardului la nivel NUT3. Valorile au fost ponderate pe baza opiniilor experţilor (chestionar bazat pe Metoda Delphi). Sumele celor 15 indicatori ponderaţi au fost ordonate pe baza rangului percentilei

69 Protecția mediului și riscurile naturale Harta Harta vulnerabilităţii integrate 40 Sursa: ESPON Caracterizarea NUT3 din punctul de vedere al vulnerabilităţii integrate (vezi scala pe Harta 11.38): (V vulnerabilitate ridicată) Prahova, Buzău, Bacău (VI) Braşov, Mureş, Galaţi, Vaslui, Vrancea, Neamţ (III) restul judeţelor (II) Caraş Severin Zonele naturale mai puțin fragmentate au o vulnerabilitate mai mică pentru că natura din zonele mari neperturbate se poate recupera mai repede decât în zone mai mici neperturbate. Zonele dens populate, cu un PIB regional mare pe cap de locuitor arată cea mai mare vulnerabilitate, valoarea totală a bunurilor şi numărul persoanelor pe km 2 reprezentând o vulnerabilitate mai mare la totalul daunelor în cazul unui dezastru. 40 Gradul de vulnerabilitate integrată se bazează pe valoarile ponderate (30:30:30:10) ale următorilor indicatori: PIB/locuitor, densitatea de populaţie, valoarea PIB la nivel naţional şi ponderea ariilor naturale fragmentate din suprafaţa totală a ariilor naturale. 69

70 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Tipologia la nivel NUT3 Harta Harta riscului agregat Sursa: ESPON Modelele spațiale de pericole au fost studiate prin combinarea hazardelor individuale la nivel NUTS 3. Harta de interacțiune (Harta 11.39) a hazardelor se bazează pe interacţiunea fizică a acestora. În România, au fost identificate următoarele situaţii de risc, pe o scară de la 1 la 10 (ce mai mare vulnerabilitate), rezultate prin corelarea intensităţii hazardului cu gradulude vulnerabilitatela nivel de NUT3: Scara (8) Bacău, Galați, Prahova Scara (7) Argeș, Brașov, Buzău, Constanța, Ilfov (incl. Bucureşti), Vaslui Scara (6) Botoșani, Brăila, Călărași, Cluj, Dolj, Giurgiu, Ialomița, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Sălaj, Satu Mare, Teleorman, Vâlcea, Vrancea Scara (5) Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea Scara (4): Caraș-Severin

71 Protecția mediului și riscurile naturale III.1.4. Impactul teritorial al protecţiei mediului şi reducerea riscurilor Deficienţe cu consecinţe directe în plan teritorial: 1. Slaba coordonare teritorială a activităţilor de protecţie a mediului şi de dezvoltare economică la nivel naţional şi, mai ales, la nivel local (efectele negative ale marilor intervenții antropice, în special dezvoltarea extensivă a zonelor urbane, a zonelor turistice, a marilor infrastructuri de circulaţie); 2. Deficienţe legislative şi instituţionale cu impact teritorial: - Centralizarea excesivă a activităţilor de protecţie a mediului şi de dezvoltare economică şi slaba implicare a comunităţilor locale; - Absența cercetărilor aplicate, a documentelor vizând conştientizarea publicului și slaba implicare în domeniul protecției mediului a forurilor universitare și academice; - Necorelarea politicilor din diverse domentii (transporturi, energetice) cu politicile de mediu (de exemplu, domeniul deşeurilor); - Minimizarea importanţei procesului de evaluare a efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului care vizează furnizarea unor informaţii relevante autorităţilor competente, astfel încât acestea să poată lua decizii cu privire la un anumit proiect pe baza cunoaşterii depline a unui eventual impact semnificativ al acestuia asupra mediului; 3. Degradarea infrastructurii la nivel teritorial ca urmare a calamităţilor naturale pentru care nu a fost asigurată o prevenire adecvată. III.1.4.a. Areale prioritare de protecție a mediului și management al riscurilor naturale și tehnologice Zonele identificate ca fiind foarte vulnerabile la poluare sau la riscuri naturale şi tehnologice; Zone cu valoare peisagistică; Arii protejate; Țărmului românesc al Mării Negre 41. Delta Dunării. Strategia Deltei Dunării (SDD) pentru perioada marchează ca principale vulnerabilităţi pentru Rezervația Biosferei Delta Dunării: aprovizionarea cu apă potabilă, precum şi lipsa canalizării pentru apele menajere reprezintă probleme cu impact asupra morbidităţii şi mortalităţii prin boli specifice; infrastructură precară pentru depozitarea deşeurilor; activităţile curente din porturi cu un impact negativ asupra mediului, condiţiile existente fiind insuficiente în raport cu cerinţele minime pe care România şi le-a asumat prin convenţiile internaţionale şi prin legislaţia europeană transpusă în legislaţia naţională: operarea inadecvată a mărfurilor pulverulente în vrac: operatorii de mărfuri vrac utilizează tehnologii inadecvate de operare, ceea ce conduce la poluarea directă a aerului mediului înconjurător, datorită dispersiei pulberilor, şi indirect la poluarea apei. Mărfurile vrac depozitate pe cheu şi platforme sunt antrenate de vânt şi apele pluviale în bazinul portuar conducând la poluarea apei şi a sedimentelor. Acest fenomen este predominat în zonele în care se operează cereale, minereu, cocs, bauxită, fosfaţi, îngrăşăminte, uree; activitatea de reparaţii nave, executată în şantierul naval şi docurile plutitoare de reparaţii reprezintă o sursa importantă de poluare a apei şi sedimentelor, cu reziduuri petroliere, rugină, metale grele, compuşi toxici; deversări necontrolate de reziduuri petroliere şi deşeuri asimilabile celor municipale de la nave; poluarea aerului cu noxe provenite de la navele care tranzitează cât şi de la navele operative; tratarea inadecvată a reziduurilor petroliere şi apelor de spălare provenite de la tancurile petroliere, a apelor de balast de la tancurile de transport substanţe chimice lichide, a apelor tehnologice şi de platformă din terminalul petrolier; după îndepărtarea şi recuperarea produsului petrolier, apa este deversată în bazinul portuar fără o tratare prealabilă. alte ameninţări identificate care pun în pericol ecosistemul Delta Dunării: lipsa lucrărilor de protecţie împotriva inundaţiilor; depunerile de aluviuni şi sedimente; poluarea apei şi a aerului cu poluanţi emişi ca urmare a transportului cu ambarcaţiuni cu motoare de mare viteză; poluarea sonoră produsă de zgomotul motoarelor. III.1.4.b. Localități prioritare în politicile de management al calității mediului urban Calitatea aerului în aglomerările urbane pentru care au fost identificate depăşiri ale valorilor concentraţiilor limită admisibile pentru diverşi poluanţi proveniţi din activităţi industriale sau transport: Bucureşti, Braşov, Craiova, Iaşi, Tg. Mureş, Timişoara; 41 Sinteza calităţii apelor din România în anul

72 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Alimentarea cu apă: aglomerările urbane care nu deţin staţii de epurare sau care deţin staţii de epurare vechi şi ineficiente sau care nu includ epurare terţiară; Gestionarea deșeurilor: localităţi care nu aparţin încă unui sistem integrat de gestionarea a deşeurilor. III.1.4.c. Principalele categorii de populaţie afectate prin degradarea mediului și riscurile naturale şi tehnologice Sănătatea populaţiei este afectată de condiţiile de mediu, cei mai vulnerabili fiind copiii. Astfel, poluarea aerului, poluarea apelor, gestionarea incorectă a deşeurilor poate conduce degradarea mediului de viaţă şi creşterea vulnerabilităţii populaţiei la îmbolnăviri. Degradarea calităţii aerului se poate înregistra în special în zonele urbane - populaţia este expusă poluării aerului şi poluării fonice ca urmare a traficului intens; în zonele rurale şi urbane - din apropierea marilor instalaţii îndustriale (IPPC). Calitatea apei potabile este afectată de activităţile antropice care conduc la modificarea compoziţiei surselor de apă şi au o influenţă considerabilă asupra stării de sănătate a populaţiei, după cum urmează: în zonele rurale, există un risc ridicat la îmbolnăviri riscul ca urmare a utilizării apei din puţuri aflate în gospodăriile proprii şi a poluării apelor subterane, ca urmare a: - poluării existente (istorice) cu nitraţi, în special, în zonele vulnerabile; - gestionării defectuoase a gunoiului de grajd; - utilizarea de îngrăşăminte şi pesticide în exces; - lipsei canalizării pentru apele uzate din gospodării; - în apropierea depozitelor de deşeuri şi a siturilor contaminate. în zonele urbane care nu beneficiază de canalizare şi utilizează apa din puţuri proprii; în zonele urbane care sunt alimentate cu apă potabilă din captări neprotejate sau pentru care există riscul poluării accidentale. Gestionarea deşeurilor poate avea un impact negativ atât asupra calităţii apelor subterane, a aerului, a apelor de suprafaţă. Ca urmare a situării depozitelor de deşeuri în afara zonelor urbane, cele mai puternic sunt afectate. III.1.4.d. Vulnerabilități majore la nivel regional și pe zone funcționale Zonele poluate în România pot fi identificate din Rapoartele periodice ale Agenţiilor pentru protecţia mediului şi centralizate în rapoartel anuale al ANPM privind starea mediului şi în general situate în apropierea instalaţiilor industriale, staţiilor de stocare combustibili, a marilor complexe zootehnice, dar şi pe fostele amplasmente industriale dezafectate şi neremediate. Zonele cu poluare atmosferică: La nivel naţional, valorile medii anuale ale poluanţilor în aer în 2012 au fost depăşite, după cum urmează: dioxidul de azot depăşiri ale valorii limită anuale pentru protecţia sănătăţii umane (40 g/m 3 ) în Bucureşti. Valori medii apropiate de limită: la staţii din judeţele Argeş, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Prahova; ozon s-au înregistrat depăşiri ale pragului de informare (180 g/m 3 ) la staţii din judeţul Dolj, Brăila, Braşov; pulberi - PM10: depăşiri ale valorii limită pentru protecţia sănătăţii umane (40 g/m 3 ) în oraşele Bucureşti, Braşov, Iaşi; PM2,5 - depăşiri ale valorii limită pentru protecţia sănătăţii umane (27 g/m 3 ) la în Buzău şi Râmnicu Valcea; rezultate ale măsurătorilor suplimentare: depăşiri ale CMA medii zilnice pentru plumb (0,7μg/m 3 ) în Baia Mare şi Satu Mare; cadmiu (20ng/m 3 ) Satu Mare; amoniac (0,1mg/m 3 ) în Ploieşti şi Satu Mare; formaldehidă (0,012 mg/m 3 ) în Ploieşti, Sebeş; hidrogen sulfurat (0,008 mg/m 3 ) în Ploieşti. Zonele cu ape poluate: - ape de suprafaţă: peste 75% (2011) din cantitatea de ape uzate provenite din activitatea principalelor surse de poluare au ajuns în receptorii naturali neepurate sau insuficient epurate. Majoritatea bazinelor hidrografice sunt afectate de aceste descărcări, însa cele mai afectate bazine hidrografice sunt: Prut, Bârlad (sub-bazin), Ialomiţa, Argeş, Someş, Vedea, Crişuri, Dunăre. - ape subterane: în bazinele hidrografice Mureş, Jiu, Crişuri, Olt, Siret, Prut - poluarea cu azotati din surse industriale (Tg Mureş, Săvineşti, Oneşti, Iaşi, Craiova, Rm Vâlcea) şi surse agricole prin fenomenul de poluare suplimentară ca urmare a fertilizării incorecte; poluare cu hidrocarburi: acviferul Prahova-Teleajen (prelucrarea petrolului), depresiunea Baia Mare (depozite de carburanţi); poluarea cu compuşi organici şi azotaţi: în apropierea marilor complexe zootehnice (Moftin, Palota, Naidas, Cefa, Halciu, Bontida, Periam, Poiana Mărului, Băbeni, Bilciureşti, Călăraşi, Slobozia, Crevedia etc.) şi a aglomerărilor urbane (Piteşti, Oradea, Timisoara, Bucuresti, Cluj, Suceava, Bacău, Constanţa etc.). Zonele cu soluri afectate de activităţile antropice: - Soluri poluate de activităţi industriale şi agricole: circa ha de sol afectat puternic până la excesiv; poluare chimică preponderentă din sectorul industrial (minier, siderurgic, energetic, depozitare deşeuri etc).

73 Protecția mediului și riscurile naturale - În zonele periurbane ale marilor oraşe, există suprafeţe extinse poluate datorită depozitării ilegale a deşeurilor, în special cele din construcţii şi demolări fără să existe un inventar al acestora. - Raportul privind Starea Mediului 2012 menţionează că există soluri afectate de procese de pantă şi alte procese ( ha, din care foarte puternic-excesive ha) din care peste 33,5% ( ha) din suprafaţa raportată se situează în Regiunea Nord-Est, suprafeţe importante afectate de eroziune şi alunecări se găsesc şi în Regiunile Sud-Est (20,4%, ha), Centru ( ha), Vest ( ha), Nord-Vest ( ha). III.1.5. Politici îndreptate către obţinerea unor efecte benefice în plan teritorial Dezvoltarea acţiunilor de protecţie a mediului şi corelarea domeniilor: 1. Politică de echilibru între conservare şi dezvoltare; 2. Stimularea şi susţinerea inițiativelor publice și private de protejare a mediului corelate cu alte domenii; 3. Corelarea măsurilor de protecţie cu strategiile de dezvoltare locală și teritorială. III.2. Tendinţe de evoluţie Măsurile prioritare ale politicii privind protecţia mediului au drept scop atingerea obiectivului strategic pentru protecţia mediului şi vizează atât factorii de mediu şi resursele, cât şi aspectele legate de riscurile naturale şi tehnologice: - gospodărirea durabilă a apelor şi dezvoltarea resurselor de apă, satisfacerea cerinţelor de apă necesare activităţilor socioeconomice, protecţia împotriva inundaţiilor, asigurarea supravegherii meteorologice şi hidrologice, perfecţionarea cadrului legislativ, a metodologiilor şi reglementărilor din domeniile gospodăririi apelor, meteorologiei şi hidrologiei pentru realizarea unui management durabil, în context naţional şi internaţional şi armonizarea cu cerinţele directivelor UE; - îmbunătăţirea calităţii aerului în scopul prevenirii, evitării sau reducerii efectelor dăunătoare sănătăţii umane şi a mediului ca întreg; reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră; dezvoltarea sistemului naţional de monitorizare a calităţii aerului; - evaluarea impactului asupra mediului a proiectelor; - controlul poluării industriale şi managementul riscului; - gestionarea deşeurilor prin dezvoltarea sistemelor de management integrat; - gestionarea corectă a substanţelor chimice periculoase şi a substanţelor care degradează stratul de ozon; - protecţia şi conservarea biodiversităţii, reconstrucţia ecologică. III.2.1. Calitatea aerului Poluarea din surse industriale s-a redus în ultima peioadă ca urmare a reducerii activităţii industriale 42. Totuşi, principalele surse de poluare a aerului rămân activitaţile industriale şi transportul. Cele mai afectate zone sunt centrele industriale şi marile aglomerări urbane. Transportul urban are un impact direct asupra poluării aerului, zgomotului, congestiilor în trafic şi emisiilor de dioxid de carbon (CO2). Aceste zone ar trebui identificate pe baza informaţiilor primite de la staţiile de monitorizare din teritoriu. Pentru ca informațiile să fie credibile, staţiile trebuie întreţinute şi calibrate conform cu cerinţele fişelor tehnice. În momentul de faţă, foare multe dintre staţiile de monitorizare nu furnizează date deloc sau furnizează date incorecte. Astfel, în Municipiului Bucureşti, echipamentele de monitorizare a poluării provenite mai ales din trafic sunt nefuncționale. De asemenea, unele date sunt eronate (valori negative). Raportul privind Starea Mediului în România pentru 2011, realizat de Agenţia Naţională de Protecţia Mediului, prezintă grafice cu variaţia concentrațiilor medii anuale, pe tipuri de stații în perioada , care sunt interpretate ca tendinţe. Acest mod de raportare nu oferă informaţii utile care să poată sta la baza unor proiecte de măsuri, mai ales în contextul în care multe dintre staţii nu sunt funcționale sau calibrate. SO 2 NO 2 NOx/ NO PM10 PM2.5 Pb CO C 6 H 6 O 3 VOC HM PAH Număr staţii Tabel Numărul de staţii care au furnizat date pentru diferiţi poluanţi în 2010, din totalul de Sursa: ANPM, 2011 În 2011, numărul de staţii care au raportat parametii de calitate a aerului s-a redus. 42 EEA (2012), Air quality în Europe 2012 report 43 EEA (2012), Air quality în Europe 2012 report 73

74 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 PM10 NO2 Ozon Urban Trafic Rural Altele Total Tabel Numărul de staţii care au raportat date privind calitatea aerului în Sursa: ANPM Actualul program de guvernare şi-a fixat ca obiectiv Creşterea suprafeţei spaţiilor verzi la 26 mp/locuitor şi dezvoltarea în jurul marilor zone urbane a unor spaţii verzi complexe, formate din spaţii împădurite şi luciu de apă. Obligaţiile impuse la nivel local, regional, naţional sau european (de ex. utilizarea terenului, zgomot, calitatea aerului) pot fi implementate mai eficient la nivel local atunci când sunt integrate într-un cadru local de management strategic. III.2.2. Calitatea apelor de suprafaţă Calitatea apelor din România este urmărită prin Sistemului de Monitoring Integrat al Apelor din România (S.M.I.A.R.), restructurat în conformitate cu cerinţele Directivelor Europene. Sistemul Naţional de Monitorizare a Apelor cuprinde două tipuri de monitoring, conform cerinţelor prevăzute în Legea nr. 310/2004 de modificare şi completare a Legii Apelor nr. 107/1996 care a preluat prevederile Directivei Cadru 60/2000/CEE în domeniul apei şi celelalte Directive UE. Astfel, se realizează un monitoring de supraveghere, având rolul de a evalua starea tuturor corpurilor de apă din cadrul bazinelor hidrografice şi un monitoring operaţional (integrat monitoringului de supraveghere), pentru corpurile de apă care au riscul să nu îndeplinească obiectivele de protecţie a apelor. III.2.3. Cerinţe ale folosinţelor de apă Tendințele de evoluție a cerinţelor de apă depind de factorii care au ponderi diferite în diverse zone şi la diverse momente şi depind în principal de natura folosinței de apă (alimentare cu apă a populației, apa industrială, irigații, zootehnie, producerea energiei etc). Astfel, pot fi enumeraţi următorii factori: - tariful/prețul apei corelat; - starea actuală a sistemului de alimentare cu apă (pierderile de apă, presiunea de serviciu etc) şi respectiv calitatea serviciului de furnizare apă; - existența unor surse alternative; - disponibilul de apă la sursă; - clima; - numărul populației și mediul de locuire; - rata de ocupare a populației; - venitul pe gospodărie/familie - implementarea unor proiecte de alimentare cu apă este condiționată de veniturile populației și mai ales de disponibilitatea de plată a acestora; - factori socio-culturali; - echipamentele, dispozitivele, aparatura (în special în domeniul industrial), cât şi gradul de recirculare. III.2.3. Gestionarea deşeurilor Proiectul de Strategie privind Gestionarea Deşeurilor este un document care clarifcă foarte puţin modul în care vor fi practic rezolvate problemele actuale ale gestionării deşeurilor municipale în România. Aceste probleme sunt, în principal, legate de: - utilizarea exclusivă a depozitării ca tehnică de eliminare a deşeurilor cu depozitarea unor cantităţii mari de deşeuri biodegradabile. În general, prin corelarea costului depozitării deşeurilor cu cantitatea de deşeuri reciclată rezultă că în cazul unor taxe de depozitare reduse se stimulează eliminarea prin depozitare în defavoarea reciclării. În România, costurile depozitării sunt reduse şi, ca urmare a modul de operare a depozitelor, este de multe ori defectuos şi neconform cu legislaţia în vigoare; - cantităţile de deşeuri depozitate au o tendinţă generală de creştere; - nivel extrem de scăzut al colectarii separată de la populaţie; - dificultatea aplicării principiului Poluatorul plăteşte şi a implementării unor sisteme precum Sistemul garanţiei (depozit) pentru ambalaje; - reticenţa autorităţilor faţă de valorificarea termică a deşeurilor municipale, ca urmare a lipsei de experienţă; - eliminarea ilegală a unor mari cantităţi de deşeuri din construcţii şi demolări (C&D); 44 EEA (2013), Air quality în Europe 2013 report

75 Protecția mediului și riscurile naturale - existenţa, în paralel, a unor sisteme de colectare de la populaţie a deşeurilor reciclabile (colectare selectivă stradală şi colectarea contra cost a deşeurilor din ambalaje, a deşeurilor metalice); - lipsa datelor statistice de calitate (complete, validate, cu acoperire pentru toate tipurile de deşeuri) privind cantităţile şi conţinutul deşeurilor municipale generate/colectate distorsionează deciziile luate la proiectarea sistemelor integrate de gestionare a deşeurilor; - ineficienţa controlului din partea autorităţilor competente etc. Implicaţiile descentralizării competenţelor de la nivel MMSC la nivel local ar putea fi benefice în domeniul gestionării deşeurilor atât timp cât există competenţele necesare la nivel local şi o angajare corespunzătoare. În continuare, sunt prezentate câteva aspecte şi tendinţe caracteristice gestionării deşeurilor la nivel naţional. Alegerea amplasamentele viitoarelor depozite Planificarea spațială este absolut necesară în domeniul gestionării deşeurilor trebuind să ţină cont de cerinţele stricte care se referă la caracteristicile amplasamentelor depozitelor de deşeuri. Sistemele Integrate de Gestionare a Deşeurilor conţin elemente distribuite la nivel teritorial între care există relaţii de dependenţă. Amplasarea unor elemente trebuie să respecte anumite cerinţe legale, care au rolul de a minimiza impactul negativ pe care acestea l-ar putea avea asupra mediului şi sănătăţii locuitorilor. Astfel, la alegerea amplasamentului pentru depozitele noi de deşeuri trebuie să se ţină seama de planurile de urbanism general şi de planurile de urbanism zonal, interzicându-se amplasarea lor în următoarele zone (HG nr. 349/2005): - zone carstice sau zone cu roci fisurate, foarte permeabile pentru apă; - zone inundabile sau zone supuse viiturilor; - zone ce se constituie în arii naturale protejate şi zone de protecție a elementelor patrimoniului natural şi cultural; - zone de protecție a surselor de apă potabilă sau zone izolate temporar, prevăzute în acest scop de autoritățile competente, zone cu izvoare de apă minerală sau termală cu scop terapeutic; - în excavații din care nu este posibilă evacuarea levigatului prin cădere liberă în conductele de evacuare plasate în afara zonei de depozitare; - zone portuare, zone libere. De asemenea, amplasamentul trebuie să prezinte anumite proprietăţi care decurg din condițiile geologice, hidrogeologice, pedologice şi geotehnice; poziționarea față de zonele locuite existente sau planificate (distanța de protecție față de corpul depozitului trebuie să fie de cel puțin m pentru depozitele de deşeuri nepericuloase şi periculoase, construcțiile individuale fiind considerate separate). Trebuie să se ţină cont de poziționarea în zone seismice sau în zone active tectonic sau în zone în care pot apărea, în mod natural, alunecări de teren şi căderi de pământ în mod natural, respectiv în care există posibilitatea apariției acestor fenomene în urma exploatărilor miniere în subteran sau la suprafață. Depozitele de deşeuri se dezvoltă pe parcursul timpului de viaţă (20-30 ani, sau chiar mai mult în unele cazuri) atât în suprafaţă, cât şi în înălţime. Masa de deşeuri acumulată exercită o presiune corespunzătoare asupra terenulului de fundare, care trebuie ales astfel încât să aibă stabilitatea necesară pentru a prelua sarcinile rezultate din corpul depozitului, să nu apară deteriorări ale sistemului de impermeabilizare a bazei şi sa nu fie pusă în pericol stabilitatea corpului depozitului. La alegerea amplasamentului depozitelor este foarte importantă vizibilitatea viitoare a amplasamentului. Datorită necesităţii unui acces facil la depozit, de cele mai multe ori depozitele existente sunt situate în apropierea drumurilor judeţene sau naţionale, creând un disconfort vizual. Construirea depozitelor de deşeuri în parteneriat public-privat presupune punerea la dispoziţie de către o autoritate locală din judeţ a amplasamentului care trebuie să respecte o multitudine de criterii, iar proiectul să fie acceptat de public. Instalaţiile care aparţin unui SGID servesc, toate localităţile unui judeţ sau mai precis, a celor care fac parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI). Se recomandă înregistrarea în documentele cadastrale a restricţiilor de utilizare a terenurilor pe care au fost identificate de autoritatea competentă situri contaminate, sunt amplasate pe depozite de deşeuri rurale sau urbane închise. Sistemele integrate de gestionare a deşurilor Depozitele de deşeuri sunt componenta centrală a unui Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor (SGID) şi trebuie conectate rapid (distanţe scurte, drumuri în bune condiţii în orice anotimp, care nu sunt afectate de fenomene naturale care să blocheze deplasarea autovehiculelor de transport a deşeurilor). Toate celelalte componente ale sistemului (staţii de transfer, staţii de sortare şi de compostare) trebuie să fie amplasate astfel încât să deservească toate localităţile judeţului. Proiectarea SGID în contextul noii Strategii de Gestionare a Deşeurilor, cu luarea în considerare a obiectivelor propuse de acestea pe baza unor analize cost-beneficiu care să evidenţieze soluţia optimă. Deşi nu există statistici la nivel naţional, se cunoaşte din practica altor state că există o diferenţă considerabilă atât cantitativă, cât şi calitativă între deşeurile generate în mediul urban şi mediul rural. Această diferenţă apare ca urmare a nivelului de trai diferit şi trebuie luată în considerare, împreună cu aspectele care ţin de mentalităţi, cultură, ocupaţii etc., atunci când sunt particularizate la nivel local elementele sistemului. 75

76 Tratarea biodeşeurilor Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Reducerea cantităţii de biodeşeuri depozitate trebuie să fie realizată efectiv şi nu doar prin construirea de staţii de tratare (compostarea, tratarea mecano-biologică - TMB) care nu funcţionează sau funcţionează mult sub capacitatea maximă. Astfel, se poate ajunge la situaţia în care, deşi există capacitaţii de tratare, biodeşeurile să continue să fie eliminate în depozite. Cu susţinerea autorităţilor locale, la nivel local pot fi dezvoltate sisteme de compostare de mică capacitate simultan informarea locuitorilor din zonele rurale despre necesitatea şi modul de funcţionare a acestora, despre beneficiile acestor tehnici. Proiectarea capacităţilor eventualelor instalaţii de incinerare a deşeurilor municipale cu: - alte instalaţii existente la nivel regional/judeţean; - cantităţile de deşeuri generate şi colectate şi posibilitatea de a asigura zilnic necesarul de deşeuri pentru incinerare, fiind recunoscut faptul că pentru capacităţi mari de incinerare costurile pe unitatea de deşeuri incinerate sunt mai mici; - traficul rutier suplimentar aferent transportului deşeurilor care poate genera poluarea aerului şi poluare fonică. Asigurarea funcţionării la capacitatea proiectată a staţiilor de sortare trebuie asigurată, respectiv a staţiilor de compostare şi a staţiilor de tratare mecano-biologică existente. Reducerea cantităţii de biodeşeuri depozitate trebuie să fie realizată efectiv şi nu doar prin construirea de staţii de tratare (compostarea, TMB) care nu funcţionează sau funcţionează mult sub capacitatea maximă. Se poate ajunge astfel la situaţia în care, deşi există capacitaţii de tratare, biodeşeurile să continue a fi eliminate în depozite. Raportul Agenţiei Europene de Mediu privind gestionarea deşeurilor în UE prezintă problemele cu care se confruntă România; principalele aspecte vizate care trebuie să fie luate în considerare în continuare sunt: - rata de reciclare a deşeurilor municipale care este încă foarte scăzută (2%); - practica României de a include limitat în raportarea deșeurilor municipale solide reciclate numai deșeurile de ambalaje colectate şi reciclate din gospodării; - dezvoltarea coerentă a infrastructurii necesare pentru reciclarea deșeurilor municipale; - va fi necesar un efort excepțional pentru a satisface cerința UE de reciclare a 50% din deșeurile municipale solide în 2020; - calitatea incertă a datelor care susţin atingerea ţintei din 2010 pentru deșeuri municipale biodegradabile trimise la depozitele de deșeuri municipale; - necesitatea susţinerii implementării politicililor de mediu pentru îmbunătăţirea colectării şi a reciclării. III.3. Priorităţi de dezvoltare Politica în domeniul protecţiei mediului are scopul de a garanta generaţiei actuale şi celor viitoare un mediu curat şi sănătos, care să asigure protejarea naturii, calitatea vieţii, în corelare cu o dezvoltare economică verde și competitivă, cu emisii reduse de dioxid de carbon și eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor, urmărindu-se îmbunătăţirea infrastructurii de mediu şi reducerea decalajului existent faţă de alte state membre ale UE, conservarea biodiversităţii, reducerea poluării şi îmbunătăţirea calităţii aerului şi, în acelaşi timp, promovarea producţiei de energie din surse alternative, regenerabile şi nepoluante şi stimularea creşterii economice durabile, cu accent pe crearea de noi locuri de muncă verzi. Un instrument esenţial va fi creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, precum şi pregătirea Cadrului Financiar Multianual (Program de Guvernare ). Prioritățile care trebuie luate în considerare pentru viitoarea Strategie de Dezvoltare Teritorială şi decurg din studiul de faţă sunt: - Reducerea poluării specifice atât în mediul urban cât şi în cel rural. - Acoperirea cu servicii de calitate în domeniul furnizării de apă potabilă, epurare ape uzate şi gestionare a deşeurilor la nivel naţional cu reducerea disparităţilor structurale din interiorul spaţilor urbane (zone periferice cu de sărăcie extremă) şi între spaţiile urbane şi cele construite din zonele rurale. - Reducerea riscurilor naturale. Aceste priorităţi trebuie să fie focalizate pe reducerea disparităţilor dintre zonele urbane şi rurale cu accent pe sprijinirea dezvoltării zonelor rurale unde gama de probleme de mediu vizează: alimentarea cu apă potabilă şi canalizarea: numărul ridicat al localităților fără rețea de apă potabilă și canalizare, cât și al gospodăriilor care nu sunt conectate la reţelele de canalizare în localităţile în care acest serviciu este disponibil; calitatea apelor subterane utilizate ca apă potabilă: - poluarea apelor subterane ca urmare a utilizării excesive (istorice) a îngrăşămintelor şi a pesticidelor; - poluarea apelor subterane ca urmare a depozitării pe sol a dejecţiilor animaliere; gestionarea deşeurilor: lipsa sau neutilizarea sistemelor de colectare selectivă a deșeurilor; fenomenele de eroziune în zonele puternic afectate de intervenţia umană: existența suprafațelor extinse afectate de fenomenele de pantă (eroziune, secetă, alunecări de teren), în special defrişări, tăieri de livezi sau modificarea fertilităţii solurilor; lipsa sau distrugerea unor lucrări de îmbunăţăţiri funciare care conduc la viituri şi inundaţii.

77 Protecția mediului și riscurile naturale III.4. Legături cu alte domenii Prezentul studiu se va corela cu celelalte studii realizare în proiectul de faţă şi în special cu : - Studiul 9. Cadrul natural şi biodiversitatea, - Studiul 10. Conservarea şi gestionarea resurselor naturale, - Studiul 12. Protecţia patrimoniului natural, cultural şi a peisajului. La nivelul obiectivelor, politicilor şi programelor, Studiul 11. Protecţia mediului şi riscurile natural este în corelare directă cu Studiul 9. Cadrul natural și biodiversitatea, Studiul 10. Conservarea şi gestionarea resurselor naturale și cu Studiul 12. Protecţia patrimoniului natural, cultural şi a peisajului în cadrul domeniului 3. Protecţia mediului şi valorificarea resurselor naturale, conducând la formularea obiectivului strategic OS3. Valorificarea echilibrată a resurselor naturale, protecţia mediului şi prevenirea schimbărilor climatice. Acest obiectiv, împreună cu obiectivul strategic OS6. Creșterea rolului patrimoniului cultural în societate și valorificarea durabilă a acestuia în beneficiul comunităților (aferent Studiului 20. Protecţia monumentelor istorice şi a patrimoniului construit și Studiului 21. Infrastructuri culturale) corespund priorității incluse în Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020 PT6. Gestionarea şi conectarea valorilor ecologice, peisagistice şi culturale ale regiunilor. Acestei priorități a Agendei Teritoriale 2020 îi corespunde una dintre cele cinci provocări identificare la nivelul dezvoltării teritoriale a României, şi anume SDTR5. Utilizarea sustenabilă a capitalului natural și cultural în scopul susținerii dezvoltării teritoriale. III.5. Implicaţii economice şi sociale Dezvoltarea durabilă implică integrarea problemelor de protecţie a mediului şi a celor sociale în toate aspectele politicii economice, în condiţiile fixării unor obiective care vizează în mod special: - respectarea a principiilor dezvoltării durabile în România; - respectarea angajamentelor de mediu care au revenit României prin Tratatul de Aderare la UE; - implementarea legislaţiei de mediu printr-un control riguros al obligaţiilor de mediu care revin operatorilor economici şi populaţiei, cu importante implicaţii economice şi sociale. Integrarea conceptului de durabilitate şi a principiilor protecţiei mediului în politicile de dezvoltare, are implicaţii largi atât la nivel macro, cât şi microeconomic, prin susţinerea dezvoltării unei industrii şi a unor activităţi cu impact redus asupra mediului, îmbunătăţirea reţelei de transporturi, stimularea dezvoltarii reţelelor specifice de servicii. Colaborarea cu mediul de afaceri va implica aplicare mai largă a Sistemului de Management de Mediu şi Audit (EMAS), conformarea cu legislaţia de mediu şi îmbunătăţirea continuă a performanţelor de mediu. Calitatea vieţii în zonele defavorizate va avea tendinţă de creştere odată cu costurile pe care populaţia trebuie să le suporte. De cele mai multe ori, în zonele defavorizate suportabilitatea serviciilor de furnizare a apei, de colectare şi epurare a apei menajeră şi de colectare a deşeurilor este redusă şi va rămâne la niveluri joase ca urmare a veniturilor scăzute. Pe de altă parte, populaţia trebuie să înţeleagă şi să înveţe să trăiască durabil, să îşi îmbunătăţească comportamentul faţă de mediu şi să se implice în deciziile de mediu care îi pot afecta în mod direct sau indirect. IV. IV.1. Elemente strategice şi operaţionale Viziune și obiective strategice Dezvoltarea durabilă este definită în Tratat drept obiectivul general pe termen lung al Uniunii Europene. Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene (SDD a UE), astfel cum a fost revizuită în 2006, reprezintă cadrul pentru o viziune pe termen lung asupra dezvoltării durabile, în care creșterea economică, coeziunea socială și protecția mediului merg împreună şi se susţin reciproc 45. O Românie cu un mediu sănătos este Viziunea strategică pe care lucrarea de faţă o propune, împreună cu Obiectivul prioritar de integrare a politicilor de mediu în elaborarea şi implementarea tuturor politicilor sectoriale şi la toate nivelurile teritoriale. Ca obiective specifice valabile pentru toate domeniile abordate în acest studiu ar putea fi menţionate: - instruirea populaţiei cu privire la modul în care se pot implica în activități de reducere a posibilelor efecte asupra mediului, de contribuţie la protejarea resurselor; - sprijinirea cetăţenilor să-şi măsoare şi să-şi îmbunătăţească performanţele de mediu; - dezvoltarea unor programe de cercetare ştiinţifică de valoare în domeniul protecţiei mediului. 45 COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR Integrarea dezvoltării durabile în politicile UE: raport de analiză pe anul 2009 a Strategiei de dezvoltare durabilă a Uniunii Europene 77

78 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 IV.2. Politici, programe şi proiecte Pentru perioada de programare -2020, statele membre trebuie să adopte măsurile necesare pentru întărirea capacității administrative a autorităților implicate în implementarea Directivei privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (EIA) și a Directivei privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului (SEA) şi să demonstreze adoptarea unor măsuri pentru aplicarea eficientă a legislației de mediu a Uniunii Europene referitoare la evaluarea impactului asupra mediului și evaluarea de mediu. Din punctul de vederea al poluării mediului şi al riscurilor naturale şi tehnologice, obiectivele propuse de viitoarea strategie de dezvoltatare teritorială şi ţintele corespunzătoare trebuie să fie în concordanță cu prioritățile strategice naționale prezentate în alte strategii tematice (finalizate sau în curs de finalizare), precum şi cu programele de implementare a acestora. Din Programul de Guvernare se desprind o serie de direcţii pentru a căror realizare vor fi elaborate planuri, programe şi proiecte. Dintre cele care sunt direct legate de obiectul studiului de faţă, menţionăm: a) Revitalizarea Deltei Dunării prin management adaptativ bazat pe conservarea biodiversităţii şi dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale cu elaborarea unui Plan de management integrat al Deltei Dunării; b) Managementul deșeurilor și substanţelor periculoase: - Transformarea deșeurilor într-o resursă, potrivit Foii de parcurs a UE privind utilizarea eficientă a resurselor; - Planificare strategică la nivelul zonal a gestionării deșeurilor pentru completarea/realizarea investiţiilor necesare îndeplinirii obiectivelor europene în domeniu; - Accelerarea realizarii sistemelor integrate de gestiune a deșeurilor, inclusiv prin îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene; - Extinderea și îmbunătăţirea sistemelor de colectare selectivă a deșeurilor; - Creșterea cantităţii de deșeuri intrate în circuitul de reciclare; - Îmbunătăţirea capacităţii instituţionale în domeniul managementului chimicalelor; - Eficientizarea cooperării cu Agenţia Europeană pentru Produse Chimice. c) Evaluarea şi îmbunătăţirea calităţii aerului, controlul poluării industriale: - Îmbunătăţirea şi extinderea Sistemului Naţional de Monitorizare a Calităţii Aerului; - Reducerea nivelului de zgomot şi vibraţii în zonele rezidenţiale; - Prevenirea şi controlul poluării industriale prin: asigurarea investiţiilor necesare pentru îndeplinirea angajamentelor stabilite în Tratatul de Aderare a României la UE; adoptarea de către industrie a celor mai bune tehnici disponibile, în temeiul Directivei privind emisiile industriale; intensificarea controlului aplicării legislaţiei în domeniu. d) Îmbunătățirea sistemului de prognoză, avertizare și informarea populației, precum și capacitatea de răspuns în caz de accidente: radiologic, chimic, inclusiv în context transfrontalier. e) Protecţia solului şi a subsolului: - Aprobarea Strategiei Naționale pentru Gestionarea Durabilă a Siturilor Contaminate; - Reducerea suprafeţelor siturilor contaminate, reducerea efectelor de hazard geologic natural şi antropic; - Garantarea faptului că deciziile legate de exploatarea terenurilor, adoptate la toate nivelurile, ţin seama în mod corespunzător și de impactul asupra mediului, nu numai de cel social și economic. f) Îmbunătăţirea calităţii vieţii în cadrul comunităţilor: - Dezvoltarea durabilă a orașelor; - Creşterea suprafeţei spaţiilor verzi obiectiv de 26 mp/locuitor; - Dezvoltarea în jurul marilor zone urbane a unor spaţii verzi complexe, formate din spaţii împădurite şi luciu de apă; - Finalizarea relocării în periurban a operatorilor economici generatori de noxe, zgomot şi pulberi; - Conformarea cu standardele europene de mediu prin dezvoltarea infrastructurii de apă-canal și stații de epurare și creșterea calității serviciilor aferente; - Creşterea ponderii transportului în comun, a interconectării sale şi facilitarea mijloacelor de transport verzi - Planificarea amenajării urbane şi elaborarea Regulamentului Local de Urbanism bazat pe principii ecologice; - Întărirea controalelor și sancţiunilor pentru nerespectarea curăţeniei urbane. g) Integrarea politicii de mediu în celelalte politici sectoriale și aplicarea principiilor dezvoltării durabile: - Efectuarea de evaluări ex-ante sistematice ale impactului social, economic și de mediu al tuturor iniţiativelor politice la nivel naţional, pentru a se asigura coerenţa și eficacitatea acestora; - Monitorizarea aplicării Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă, pe baza unor indicatori cuantificabili; - Creşterea rolului Comitetului inter-ministerial de Integrare a Politicii de Mediu în celelalte politici sectoriale; - Crearea unor mecanisme eficiente pentru îmbunătăţirea cooperării între autorităţi, în scopul unei mai bune reglementări în domeniul protecţiei mediului. h) Modernizarea şi întărirea capacităţii administrative în domeniul mediului:

79 Protecția mediului și riscurile naturale - Dezvoltarea capacităţii instituţionale în domeniul protecţiei mediului și asigurarea unei instruiri sistematice a personalului; - Întărirea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene în cadrul POS Mediu; - Eficientizarea procesului/actului de control privind conformarea cu cerinţele de mediu în desfășurarea oricăror activităţi cu impact de mediu. i) Îmbunătăţirea gradului de educare și conştientizare, informare, consultare şi participare a tuturor cetăţenilor în luarea deciziilor privind mediul: - Conștientizarea cetăţenilor cu privire la protecţia mediului; - Promovarea educaţiei ecologice, stabilirea unui parteneriat cu Ministerul Educaţiei pentru stabilirea de curricule specifice; - Sprijinirea organizaţiilor neguvernamentale în procesul de conștientizare a cetăţenilor cu privire la protecţia mediului; - Asigurarea unei mai mari transparenţe a procesului de luare a deciziei; - Dinamizarea comunicării cu societatea civilă. Strategii şi Acțiuni Privind Managementul Durabil al Resurselor de Apă În România, elaborarea strategiei şi a politicii naţionale în domeniul gospodăririi apelor, asigurarea coordonării şi controlului aplicării reglementărilor interne şi internaţionale în acest domeniu se realizează de către Ministerul Mediului și Pădurilor. Cadrul legislativ pentru gestionarea durabilă a resurselor de apă este asigurat prin Legea Apelor nr.107/1996, cu modificările și completările ulterioare. Strategia și politica națională în domeniul gospodăririi apelor au drept scop realizarea unei politici de gospodărire durabilă a apelor prin asigurarea protecției cantitativă și calitativă a apelor, apărarea împotriva acțiunilor distructive ale apelor, precum și valorificarea potențialului apelor în raport cu cerințele dezvoltării durabile a societății și în acord cu directivele europene în domeniul apelor. Pentru realizarea acestei politici se au în vedere următoarele obiective specifice: - Îmbunătățirea stării apelor de suprafață și a apelor subterane prin implementarea planurilor de management al bazinelor hidrografice, în conformitate cu prevederile Directivei Cadru privind Apa a Uniunii Europene; - Implementarea Strategiei de Management al Riscului la Inundații, a planurilor și programelor necesare implementării strategiei și realizarea măsurilor ce derivă din acestea, implementarea acesteia în concordanță cu prevederile legislației europene în domeniu; - Aplicarea Schemelor Directoare de Amenajare a Bazinelor Hidrografice pentru folosințele de apă, în scopul diminuării efectelor negative ale fenomenelor naturale asupra vieții, bunurilor și activităților umane în corelare cu dezvoltarea economică și socială a țării; - Elaborarea și implementarea Planului de protecție și reabilitate a țărmului românesc al Mării Negre împotriva eroziunii și promovarea unui management integrat al zonei costiere, conform recomandărilor europene în domeniu; - Implementarea planurilor pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor în bazinele hidrografice.; - Implementarea Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, aprobat de H.G. nr. 964/2000 cu modificările şi completările ulterioare; Strategia Deltei Dunării Obiectivele de mediu ale Strategiei Deltei Dunării au în vedere: - Eficientizarea sistemului de management - Conservarea biodiversității - Modernizarea infrastructurii publice în Delta Dunării - Dezvoltarea de parteneriate în sprijinul gestionării Rezervaţiei - Îmbunătăţirea cadrului legislativ Aceste obiective vizează şi calitatea mediului, strategia propunând implementarea unor programe de dezvoltare a infrastructurii în spaţiul rural care să vizeaze, în principal: - alimentarea cu apă a satelor în sistem centralizat, - construcţia de sisteme de canalizare şi epurare a apei, - epurare apelor uzate, - crearea, modernizarea, după caz, de platforme pentru deşeuri, - îmbunătăţirea drumurilor rutiere de acces prin pietruire, reabilitare, asfaltare. În prezent, există în derualare programe şi proiecte care vor susţine atingerea obiectivelor de îmbunăţăţirea a factorilor de mediu şi a reţelelor de alimentare cu apă, epurare ape uzate, gestionare deşeuri. 79

80 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studiul 11 Strategia pentru Transport Durabil Strategia pentru Transport Durabil pe perioada şi 2020, 2030 prevede reducerea efectelor asupra calităţii mediului prin îmbunătăţirea infrastructurii de transport prin îmbunătăţirea calităţii aerului şi integrarea obiectivelor dezvoltării durabile în politicile privind transporturile, astfel încât: - vor fi reduse emisiile de NOx şi alţi poluanţi specifici transporturilor rutiere; - va fi redus numărul de depăşiri ale nivelelor limită a calităţii aerului în oraşe; - se va asigura implementarea directivelor europene privind calitatea aerului pentru 90 % din populaţie până 2020; - identificarea zonelor sensibile la poluarea provenită din transporturi va sta la baza elaborarării de programe specifice de acţiune (2015); - integrarea în politica de transport a obiectivelor politicilor de amenajare a teritoriului, de protejare a naturii şi a sănătăţii publice. Pe perioade medii (-2020), odată cu compatibilizarea sistemului naţional de transport cu politicile europene, se va realiza şi implementarea graduală a politicilor de mediu şi dezvoltare durabilă; pe perioade lungi ( ) prin acţiunile de integrare a reţelei de transporturi şi servicii va fi realizată, în paralel, şi generalizarea implementării politicilor de mediu şi dezvoltare durabilă. Strategia pentru Transport Durabil include (Anexa 5) o serie de considerente privind relaţia dintre transport şi factorii de mediu aer, apă (Dunărea şi Marea Neagră), sol, schimbări climatice, biodiversitate, zgomot. Prin Planul de acţiuni privind implementarea Strategiei pentru transport durabil în perioada şi 2020, 2030 se vor atinge obiectivele de realizarea a unui transport durabil. În acest sens, politica de de mediu va trebui să asigure limitarea apariţiei de noi probleme de mediu şi să susţină proiectele viabile din punct de vedere al sustenabilităţii. Acţiunile întreprinse vor avea rezultate cu impact pozitiv asupra calităţii mediului: - prin modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport feroviar: încadrarea impacturilor globale ale transporturilor în obiectivele stabilite pentru România privind Plafoanele Naţionale de Emisii şi diminuarea impactului cu mediul înconjurător (5% - 20%) - prin asigurarea cadrului legislativ/normativ/instituţional pentru implementarea legislaţiei comunitare şi armonizarea în domeniul protecţiei mediului: diminuarea efectelor globale ale transporturilor (atingerea obiectivelor privind Plafoanele Naţionale de Emisii) şi reducerea impactului asupra mediului (5% - 20%), precum şi reducerea numărului de depăşiri ale valorilor limită admisibile în aer pentru poluanţii specifici în oraşe unde transportul constituie sursa poluării - prin îmbunătăţirea comportamentului transportului în relaţia cu mediul înconjurător (de exemplu, mijolacele de transport în comun, mijloace de transport alternative etc.) Programul Naţional de Dezvoltare Rurală Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru perioada îşi propune să răspundă obiectivelor generale ale Politicii Agricole Comune privind securitatea alimentară, gestionarea durabilă a resurselor naturale şi dezvoltarea teritorială echilibrată, precum şi obiectivelor specifice ale dezvoltării rurale. PNDR identifică şase priorităţi de dezvoltare rurală care urmăresc obiectivele strategiei Europa 2020 şi îşi propune să susţină, într-un mod durabil şi inteligent, dezvoltarea economică şi socială a zonelor rurale din România. Aceste priorităţi au în vedere şi aspectele de mediu specifice zonelor rurale şi activităţilor corespunzătoare. Prioritatea 3 se referă la Promovarea organizării lanţului alimentar, inclusiv procesarea și comercializarea produselor agricole, a bunăstării animale şi gestionării riscurilor în agricultură prin îmbunatatirea competitivitatii producătorilor primari (3A) şi sprijinirea gestionării și a prevenirii riscurilor la nivelul exploataţiilor (3B) apărute în urma unor situaţii create de diverse fenomene climatice (inundaţii, secete, eroziune etc.), incidente de mediu (de exemplu, evacuări de substanţe periculoase). Principalele măsuri propuse pentru atingerea Priorităţii 3 care vizează aspectele de calitate a mediului şi reducere a riscurilor au în vedere: - acțiuni de sprijinire a activităților de prevenire și gestionare a riscurilor în agricultură, - facilitarea furnizării și utilizării de surse de energie regenerabile în sectorul agricol (produse secundare, deșeuri, reziduuri și alte materii prime nealimentare). Prioritatea 4, Refacerea, conservarea şi consolidarea ecosistemelor care sunt legate de agricultură şi silvicultură, are în vedere necesitatea ameliorării gestionării apelor, inclusiv gestionarea îngrăşămintelor şi a pesticidelor (4B). În scopul atingerii acestor priorităţi trebuie redus impactul utilizării îngrăşămintelor minerale şi organice, dar şi a pesticidelor prin măsuri care vor contribui la reducerea riscului de poluare a apelor subterane. Deoarece utilizarea de îngrăşăminte, pesticide şi gestionarea inadecvată a deșeurilor și a gunoiului de grajd în agricultură poate afecta negativ calitatea apelor de suprafaţă şi subterane, măsurile propuse de PNDR vizează: - aplicarea cerinţelor de agro-mediu și climă în vederea reducerii sau chiar a eliminării utilizării îngrăşămintelor chimice; - aplicarea practicilor de agricultură ecologică, precum şi a practicilor de prevenire a infiltrării nitraţilor în sol prin promovarea culturilor verzi;

81 Protecția mediului și riscurile naturale - înființarea și modernizarea fermelor cu respectarea cerinţelor directivei poluării cu nitraţi. Prevenirea eroziunii solului şi ameliorarea gestionării solului (prioritatea 4C) vizează reducerea riscurilor de degradare a solului prin eroziune, salinizare/alcalinizare, compactare scăderea biodiversităţii solului şi scăderea materiei organice, şi poate fi realizată, în principal, prin aplicarea unor măsuri de conservare a solului şi măsuri de agromediu. Prioritatea 5. Promovarea utilizării eficiente a resurselor şi sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii reduse de carbon şi rezistentă la schimbările climatice în sectoarele agricol, alimentar şi silvic stabileşte necesitatea eficientizarea utilizării apei în agricultură (5A), facilitarea furnizării şi a utilizării surselor regenerabile de energie, a subproduselor, a deşeurilor, a reziduurilor şi a altor materii prime nealimentare (5B), precum şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi de amoniac din agricultură (5C), ca priorităţi cu impact asupra calităţii mediului. Măsurile propuse pentru atingerea aceastei priorităţi sunt: - crearea unui sistem durabil de irigații și de gestionare a apei, precum și a unor practici de combatere a schimbărilor climatice în domeniul utilizării apelor; - îmbunătățirea solului prin reducerea proceselor de eroziune, compactare, salinizare, alunecări de teren și pierderi sau materii organice; - îmbunătățirea calității a apei prin investiții în instalatii pentru epurare apelor uzate. Strategia pune în evidenţă importanţa înţelegerii şi asumării angajamentelor privind protecţia mediului şi a protejării biodiversităţii de către fermieri, antreprenori, silvicultori şi comunităţile rurale din România, a informării şi a transferului de informaţii şi cunoştinţe. Obiective transversale ale identificate de PNDR sunt prezentate în figura Figura Obiective transversale ale PNDR Sursă: Strategia de dezvoltare rurală a României Strategia Industriei Miniere Domeniul industriei miniere este unul dintre domeniile cu un puternic impact negativ asupra mediului. Strategia Industriei Miniere pentru perioada propune politici, instrumente şi resurse pentru realizarea principalelor obiective ale strategiei sectorului minier. Politicile şi, respectiv măsurile adoptate, au, printre alte obiective, şi acela de a reduce impactul negativ al acestor cativităţi asupra mediului. Politicile propuse spre adoptare sunt mentionate împreună cu măsuri specifice, dintre care mai jos sunt menţionate cele cu impact direct asupra calităţii mediului: 1. Politici privind reconsiderarea structurilor instituţionale şi a capacităţilor existente în sectorul minier Măsura 1: Revizuirea cadrului legislativ, în domeniul sectorului minier, în vederea perfecţionării Măsura 2: Elaborarea politicilor publice pentru sectorul minier 2. Politici privind eliminarea pierderilor financiare şi creşterea eficienţei economice în sectorul minier Măsura 1: Restructurarea capacităţilor de producţie şi îmbunătăţirea performanţelor tehnologice Măsura 2: Închiderea minelor neviabile Măsura 4: Utilizarea activelor (clădiri, lucrări miniere, utilităţi, suprafeţe de teren) devenite disponibile în scopul susţinerii reconstrucţiei economice a regiunilor afectate 3. Politici privind reconstrucţia şi protecţia mediului Măsura 1: Continuarea exploatării resurselor minerale solide în condiţii de performanţă din punct de vedere al protecţiei mediului Măsura 2: Refacerea mediului afectat de exploatările miniere Măsura 3: Adoptarea de Norme specifice privind închiderea minelor, refacerea durabilă a mediului şi monitorizarea post închidere a perimetrelor amenajate 81