Fiziologia sistemului endocrin

Transcript

1 Fiziologia sistemului endocrin Sistemul endocrin = sistem major de control al functiilor organismului, alaturi de sistemul nervos Hormonii: substante eliberate de la nivel celular in lichidele organismului si care participa la reglarea activitatii altor celule ale organismului. Activitatea hormonilor exercitata local (ex. secretina, colecistokinina) sau sistemic (ex. hormonii tiroidieni). Hormonii sistemici pot avea efecte -globale (ex. hormonul de crestere) -specifice asupra unor tesuturi tinta (ex. hormonii ovarieni) Actiunea hormonilor este exercitata prin activarea unor receptori specifici membranari sau intracelulari Hipotalamusul endocrin Hipotalamusul centru integrativ al informatiilor privind starea homeostazica a organismului cu importanta majora in modularea activitatii endocrine, metabolice, vegetative şi comportamentale. Exista importante conexiuni hipotalamo-hipofizare ce alcatuiesc Axul hipotalamo-hipofizar Sistemul port hipotalamo-hipofizar conexiune neuro-sanguina cu hipofiza anterioară (descrisa prentru prima data de anatomistul roman Gr. T Popa) Hormoni eliberatori (RH) şi inhibitori (IH) polipeptide sintetizate la nivelul neuronilor parvocelularidin hipotalamusul anterior cu rol in reglarea secretiei hormonale a adenohipofizei: -hormoni eliberatori => stimuleaza secreţia adenohipofizei -hormoni inhibitori => inhiba secreţia adenohipofizei Tipuri: -TRH - tireoliberina, -CRH - corticoliberina, -GnRH - gonadoliberina, -GRH - somatoliberina -GIH - somatostatina, -PIH - hormonul inhibitor al prolactinei Reglarea secreţiei hormonilor eliberatori hipotalamici 1.Nervoasa 2.Umorala: bucla lunga: cresterea secretiei hormonilor din glanda ţinta inhiba secreţia hormonilor eliberatori hipotalamici si a celor tropi hipofizari bucla scurta: cresterea secretiei hormonilor tropi hipofizari inhiba secretia hormonilor eliberatori hipotalamici bucla ultrascurta: cresterea secretiei hormonilor eliberatori hipotalamici inhiba propria lor secreţie Tractul hipotalamo-hipofizar conexiune nervoasa cu hipofiza posterioară 1

2 Hormonul antidiuretic si oxitocina sunt sintetizati la nivelul hipotalamusului anterior, transportati prin axonii neuronilor hipotalamici care alcatuiesc tractul hipotalamo-hipofizar pana la nivelul hipofizei posterioare unde sunt depozitati si eliberati in urma stimularii. Glanda pituitară: 1 cm diametru; 0,5-1g Localizare - în şaua turcească Legată de hipotalamus prin tija pituitară Dpdv fiziologic - 2 părţi: hipofiza anterioară (adenohipofiza) hipofiza posterioară (neurohipofiza) Hipofiza anterioară Hipofiza Rol major în controlul funcţiilor metabolice ale întregului corp Secretă 6 hormoni importanţi: 1.Hormonul de creştere (GH - STH): stimulează creşterea prin intensificarea sintezei proteice, multiplicării şi diferenţierii celulare 2.Prolactina: stimulează dezvoltarea glandei mamare şi producţia de lapte 3.Adrenocorticotropina (ACTH): controlează secreţia unor hormoni suprarenalieni 4.Hormonul tireostimulant (TSH): controlează secreţia de hormoni tiroidieni 5.Hormonul foliculo-stimulant (FSH): stimulează creşterea foliculilor ovarieni înainte de ovulaţie; iniţiază formarea spermei în testiculi 6.Hormonul luteinizant (LH): rol important în producerea ovulaţiei; determină secreţia de hormoni sexuali feminini de către ovare şi de testosteron de către testiculi Hormonul de creştere (GH) - hormonul somatotrop (STH) =Polipeptid (191 aminoacizi) secretat de adenohipofiza cu actiune la nivelul aproape tuturor celulelor din organism Roluri: Creşterea si repararea ţesuturilor -stimuleaza diviziunea celulara si dezvoltarea tisulara -stimuleaza procesele anabolice si diminueaza catabolismul -stimuleaza procesele de crestere a masei musculare si a organelor interne -stimuleaza cresterea oaselor atat in lungime (actiune la nivelul cartilajelor de crestere) cat si in grosime (la adult, datorita inchiderii cartilajelor de crestere, dezvoltarea in lungime a oaselor este stopata => doar crestere in grosime) Roluri metabolice a)metabolismul proteic stimuleaza sinteza proteica prin cresterea ratei transportului aminoacizilor prin membranele celulare, stimularea procesului de transcriptie si a sintezei de ARN, stimularea proceselor de sinteza la nivelul ribozomilor inhiba catabolizarea proteinelor 2

3 La nivel sanguin determina: cresterea concentratiei proteinelor, reducerea concentratiei aminoacizilor si a ureei c)metabolismul lipidic stimuleaza lipoliza si mobilizarea acizilor grasi din tesutul adipos stimuleaza utilizarea acizilor grasi pentru productia de energie stimuleaza utilizarea preferentiala a lipidelor pentru productia de energie cu pastrarea proteinelor si a glucozei La nivel sanguin determina: cresterea concentratiei acizilor grasi liberi si a corpilor cetonici b)metabolismul glucidic reduce transportul intracelular al glucozei reduce rata utilizarii glucozei de catre celule La nivel sanguin determina: cresterea glicemiei => efect diabetogen Somatomedinele Acţiunile STH sunt corelate cu activitatea somatomedinelor IGF (insulin like growth factors) Interacţiunea STH cu alţi hormoni efecte sinergice cu insulina asupra metabolismului proteic efecte antagonice insulinei asupra metabolismului glucidic si lipidic efecte sinergice cu testotsronul asupra proceselor de crestere si dezvoltare (dopaj la sportivi) efect sinergic cu prolactina asupra secretiei lactate Reglarea secreţiei STH Variaţii circadiene (secreţie maxima după primele 2h de somn) Factori care cresc secreţia de GH -Stresul, starile emoţionale -traumatisme -efortul fizic - hipoglicemia (foarte puternic stimulator) - reducerea concentratiei sanguine a aminoacizilor -depletia proteica intracelulara Hormoni hipotalamici: GRH hormon eliberator şi GIH hormon inhibitor Patologie -reducerea secretiei STH la copii - nanism hipofizar (structura corporala armonioasa cu dezvoltare psihică normală) -secretie crescuta a STH la copii - gigantism - secretie crescuta a STH la adulţi - acromegalie Prolactina (PRL) = polipeptid secretat de hipofiza anterioară Rolul PRL: 1) Rol in dezvoltarea glandei mamare 3

4 alaturi de estrogeni (rol in dezvoltarea sistemului ductal) si progesteron (rol in dezvoltarea lobulilor şi sistemului alveolar) 2) Rol in lactogeneza Secreţia lactată: dependentă de PRL Reglarea secreţiei PRL: ritm circadian: maximă în primele ore de somn hormoni hipotalamici PIH (dopamina) efect inhibitor -in timpul sarcinii secretia PRL -după naştere secretie PRL revine la valoarea bazala (în ~ 2 saptamani) -in perioada alăptării: apar cresteri intermitente stimulate de supt Suptul, mulgerea sânilor, activitatea sexuala => impulsuri aferente senzoriale => stimularea secretiei de PRL si oxitocina prin mecanism neurogen Cotricotropina - hormonul adrenocorticotrop (ACTH) Efecte: -Stimulează activitatea secretorie a corticosuprarenalelor. -Determină creşterea concentraţiei sanguine a glucocorticoizilor (cortizol) şi a hormonilor adrenocorticali (androgeni suprarenalieni). -Şi pentru secreţia de aldosteron sunt necesare cantităţi mici de ACTH, acesta având un rol permisiv pentru ca alţi factori mai importanţi să-şi exercite controlul. Structura - peptid cu 39 de aminoacizi, Sinteza: sintetizat ca parte a unui precursor cu moleculă mare - proopiomelanocortina (POMC) secretat de celulele corticotrope din adenohipofiză. Molecula de POMC conţine şi alte molecule biologic active, ce vor fi separate după secreţie de către enzime speciale: -beta-lipotropina (beta-lph), -beta-endorfina (beta-e) -hormonul melanocitostimulator (MSH). => Când adenohipofiza secretă ACTH, aceste substanţe sunt secretate simultan. MSH: - stimulează melanocitele localizate la limita dintre derm şi epiderm să producă pigment melanic, care se va dispersa în citoplasma celulelor epidermului pigmentând pielea (în melanocitele normale, melanina este acumulată în jurul nucleului, citoplasma rămânînd clară). ACTH-ul - structură similară MSH => are a 30-a parte din activitatea melanocito-stimulatoare a MSH (la om fiind secretat în cantitate mai mare decat MSH este mai important pentru determinarea nivelului de melanină din piele). Reglarea secretiei ACTH Secreţia ACTH - controlată de hipotalamus prin CRH (hormon de eliberare a corticotropinei) şi de glucocorticoizi prin feed-back negativ (atât asupra hipotalamusului cât şi asupra hipofizei anterioare). - absenţa CRH => adenohipofiza secretă doar cantităţi mici de ACTH. 4

5 - stres fizic sau psihic => ACTH creşte => creşte secreţia de cortizol de 20 X; stimulii de stres pot întrerupe controlul feedback inhibitor exercitat direct de către cortizol. Patologie: Hipersecreţia de ACTH => efecte ale excesului de glucocorticoizi (exagerarea catabolismului proteic, hiperglicemie, obezitate, hipertensiune) şi efect melanocitostimulatoare (pigmentarea pielii) - diabet bronzat (aceste modificări apar în boala Cushing) Boala Cushing: mobilizarea de grăsimi din partea inferioară a corpului cu depunerea în exces în regiunea toracică => torace de bizon faţa - aspect edematos, lună plină potenţial androgenic al unor hormoni => acnee + hirsutism hiperglicemie în special pri gluconeogeneză catabolism proteic => scăderea proteinelor organismului (excepţie ficat şi plasmă) => -slăbiciune musculară extremă -deprimarea sistemului imun => infecţii -diminuarea fibrelor de colagen din ţesutul subcutanat => vergeturi purpurice -scăderea matricei proteice a oaselor => osteoporoză Tratament: extirparea chirurgicală a tumorii secretante de ACTH sau distrugerea ei prin iradiere sau adrenalectomie subtotală sau bilaterală cu substituţie hormonală Hiposecreţia de ACTH => deficit de glucocorticoizi (hipocorticism)=> boala Addison (Boala Addison - mai frecvent prin atrofia primară - autoimună - a cortexului adrenal sau prin distrugerea acestuia prin tuberculoză sau invazie canceroasă) Când e afectată suprarenala => deficit mineralocorticoid + deficit glucocorticoid Deficit mineralocorticoid: -hiperpotasemie -acidoză -pierdere de Na, Cl şi apă prin urină => scade volumul extracelular => scade volumul plasmatic => scade debitul cardiac şi creşte concentraţia hematiilor => moarte în 4-14 zile de la încetarea secreţiei mineralocorticoide Deficit glucocorticoid: -hipoglicemie între mese (scade gluconeogeneza) -mobilizare redusă a proteinelor şi lipidelor din ţesuturi => muşchi slăbiţi -pacientul sensibil la diferite tipuri de stres => criza addisoniană => posibil chiar moartea dacă nu se administrază cantităţi mari de glucocorticoizi -secreţie crescută de descendenţi ai POMC (ACTH, MSH) => hiperpigmentarea pielii bolnavului) Tratament: substituţie hormonală TSH - hormonul tireostimulant (tireostimulină sau tireotropină) Efecte specifice: -creste numărul, mărimea şi activitatea secretorie a celulelor tiroidiene 5

6 -stimuleaza sinteza si eliberarea hormonilor tiroidieni Reglarea secretiei TSH TRH - efect direct de creştere a eliberării TSH de la nivelul adenohiofizei Temperaturile scazute => stimuleaza secreţia TSH Reacţiile emoţionale - afectează eliberarea TRH şi TSH Hormonii gonadotropi - FSH şi LH Secretia: - creste marcat la pubertate Barbati secretie constanta Femei - modificari ciclice Faza foliculară: prima etapa crestere, apoi scadere (FSH>LH) Preovulator: crestere marcata (LH >> FSH) Postovulator: scadere lenta Efectele hormonilor gonadotropi: Femei: => debutul si controlul ciclu menstrual FSH stimulează dezvoltarea ovarelor stimulează dezvoltarea foliculilor ovarieni în prima parte a ciclului menstrual (faza foliculară) stimulează secretia hormonilor estrogeni LH stimuleaza maturarea folicular ovulaţia (ziua a 14-a), după acţiunea FSH stimuleaza dezvoltarea corpului galben secreţie de progesteron si estrogenii Bărbati : => Stimuleaza sintezei hormonilor sexuali de la pubertate si pe tot parcursul vietii adulte FSH stimuleaza dezvoltarea testiculelor initiaza spermatogeneza pentru definitivarea careia este necesar testosteronul stimulează celulele Sertoli (rol in dezvoltarea spermatozoizilor) => elibereaza inhibina => inhibarea prin feedback negativ a secretiei FSH la nivelul hipofizei anterioare => mentinerea ratei constante a spermatogenezei LH stimulează celulele interstiţiale Leydig => secreţie de testosteron Reglarea secreţiei hormonilor gonadotropi Axul hipotalamo (GnRH) hipofizo (FSH, LH ) gonadal (hormoni sexuali, inhibina) => triplu feedback Influenţe modulatoare: Stimuli emotionali, olfactivi, vizuali, genitali 6

7 Glanda pineala epifiza Structura neuro-endocrina parte a epitalamusului, situată deasupra coliculilor cvadrigemeni superiori Activitatea sa este modulata de ciclul lumina-intuneric Melatonina: secretata la nivelul glandei pineale, inhiba secretia hormonilor gonadotropi Hipofiza posterioară (neurohipofiza) ~ compusă în special din celule glial-like (pituicite) = structură de suport pentru fibre nervoase terminale sau terminaţii butonate ce aparţin tracturilor nervoase cu originea în nucleii supraoptic şi paraventricular din hipotalamusul anterior, care trec spre neurohipofiză prin tija pituitară. ~ la nivelul ei se eliberează 2 hormoni: -Hormonul antidiuretic (ADH sau vasopresină) -Oxitocina ADH = principalul hormon ce reglează balanţa apei în organism. -hormon polipeptidic -sintetizat în primul rând în nucleul supraoptic din hipotalamus (secundar in nc paraventricular) Efecte : Acţionează la nivelul nefronului distal (tub contort distal si tub colector) si determină : - reabsorbţia facultativă a apei - reabsorbţia Na+şi Cl- (secundar) ADH- rol major in mecanismul de concentrare si diluare a urinii În absenţa ADH, tubii distali şi tubii colectori sunt impermeabili la apă => reabsorbţia apei este împiedicată => pierdere extremă de apă prin urină => poliurie cu urină hipoosmotică (>4 l/zi) şi polidipsie - diabet insipid În prezenţa ADH, permeabilitatea ductelor colectoare pentru apă creşte => reabsorbţia unei mari cantităţi de apă din lichidul tubular (10 l din 180 l filtraţi în 24 h). (tubii contorţi distali - urină hipotonă; intersiţiu izoton - mai concentrat =>trecerea apei pe baze osmotice în interstiţiu prin porii deschişi => preluarea apei în circulaţia generală) -în concentraţii crescute determină vasoconstricţia vaselor sanguine în tot corpul şi creşterea presiunii sanguine. Reglarea secreţiei de ADH: voloreceptori (receptori de întindere atriali) - scăderea vol. sanguin baroreceptori (vase - sinusul carotic, aortă, artera pulmonară) - scăderea presiunii intravasculare osmoreceptori (hipotalamus) - creşterea osmolalităţii => hipotalamus (nc. supraoptic şi paraventricular) => secreţie ADH => efect la nivel renal şi arteriolar. In somn, secretia ADH creste Alcoolul inhibă secreţia ADH. 7

8 Stresul se asociaza cu cresterea secretiei ADH Oxitocina (OXT) -polipeptida sintetizată în primul rând în nucleul paraventricular, -stimulează contracţiile uterine în timpul naşterii; cresterea secretiei OXT este indusa de dilatarea progresiva a cervixului mecanism de feedback pozitiv (contractii uterine => dilatare cervix => stimulare secretie OXT => amplificarea contractiilor uterine) -stimulează celulele mioepiteliale ale canalelor galactofore producând ejecţia laptelui în timpul suptului (reflex conditionat- ejectia laptelui indusa de vederea sau auzul plansetului copilului) Tiroida Tiroida = cea mai mare glandă endocrină Greutate: g Localizare: imediat sub laringe, anterior şi lateral faţă de trahee, într-o capsulă fibroasă Alcătuire: 2 lobi laterali uniţi prin istmul tiroidian ( în 30% din cazuri există un al III-lea lob - lobul piramidal, La Louette - rest al ductului tireoglos) Vascularizaţie abundentă: artere tiroidiene superioare şi inferioare Hormonii secretaţi la nivelul tiroidei: hormoni sintetizaţi de celulele foliculare: tiroxină şi triiodotironină - efect puternic asupra intensităţii reacţiilor metabolice din organism hormon sintetizat de celulele parafoliculare (celulele C ): calcitonină - hormon important în metabolismul calciului Ţesutul secretor al glandei tiroide - alcătuit din celule epiteliale organizate în foliculi (formaţiuni veziculoase conţinute în stroma conjunctivo-vasculară a glandei). În interiorul foliculilor tiroidieni - substanţă vâscoasă numită coloid care conţine produsul de secreţie al celulelor epiteliale foliculare. Constituentul major al coloidului: tireoglobulina glicoproteină mare care conţine în molecula sa hormonii tiroidieni. Hormonii tiroidieni: - derivaţi iodaţi ai tirozinei care, după ce au fost secretaţi în foliculi, pentru a putea funcţiona în organism trebuie eliberaţi în sânge trecând prin epiteliul folicular, proces ce se desfăşoară foarte lent. 8

9 Sinteza hormonilor tiroidieni Celulele foliculare tiroidiene sintetizează şi secretă în foliculi tireoglobulina (1 molec tireoglobulină conţine 140 aminoacizi tirozină). Hormonii tiroidieni se formează în interiorul moleculei de tireoglobulină, rămânînd părţi ale moleculelor de tireoglobulină în timpul întregii perioade de sinteză a hormonilor tiroidieni. Pe lângă secreţia tireoglobulinei, celulele glandulare furnizează iodul, enzimele şi alte substanţe necesare pentru sinteza hormonilor tiroidieni. Necesarul de iod pentru o sinteză normală de tiroxină şi triiodotironină: 50 mg/an sau 1 mg/săpt. Iodul este transportat activ din lichidul extracelular în celulele tiroidiene prin membrana bazală a acestora. Pompa de iod poate realiza în interiorul celulei o concentraţie de iod de de ori mai mare faţă de cea sanguină. Iodul este transformat în formă oxidată (capabilă să se combine direct cu tirozina), de către peroxidază, care alături de peroxidul de hidrogen furnizează un sistem capabil să oxideze ionul de iod. Peroxidaza este localizată la nivelul apical al celulei furnizând iodul oxidat în aceeaşi zonă a celulei unde molecula de tireoglobulină apare din aparatul Golgi. Legarea iodului oxidat de tirozină se poate face direct dar lent sau asociat cu iodaza, procesul desfăşurându-se în secunde. I2 + tirozină =>monoiodotirozină + I2 => diiodotirozină iodază diiodotirozină + diiodotirozină => tiroxină (T4) diiodotirozină + monoiodotirozină => triiodotironină (T3) ( triiodotironină) Produsul reacţiei de cuplare rămâne în componenţa moleculei de tireoglobulină. Fiecare moleculă de tireoglobulină conţine 1-3 molecule de tiroxină, la fiecare 10 molecule de tiroxină existând şi una de triiodotironină. Sub această formă, hormonii tiroidieni sunt stocaţi în foliculi. Totalul stocat este suficient pentru a asigura necesarul organismului pentru 2-3 luni. Celulele foliculare, la nivelul suprafeţei apicale, emit continuu pseudopode în cavitatea coloidală a foliculului acestea delimitează porţiuni mici de coloid formând vezicule pinocitare cu care fuzionează lizozomii formând vezicule digestive ce conţin coloid şi enzime lizozomale. Proteazele digeră moleculele de tireoglobulină, eliberând tiroxina şi triiodotironina care, prin polul bazal al celulelor tiroidiene, difuzează în sângele din capilarele înconjurătoare. Transportul hormonilor tiroidieni Odată pătrunşi în circulaţie, hormonii tiroidieni (tiroxină T4 şi triiodotironină T3) circulă predominant sub formă combinată cu proteinele de legare (în special cu thyroxine binding globuline TBG dar şi thyroxin binding prealbumin TBPA) sau albumina. Doar 0,04% din T4 total şi 0,4% din T3 total circulă liberi (free T4 şi free T3), reprezentând fracţiunea cu activitate biologică (funcţională). 9

10 În decurs de şase zile se eliberează la ţesuturi jumătate din tiroxina legată de proteine. Triiodotironina, datorită afinităţii sale mult mai mici faţă de proteinele de transport, are un timp de înjumătăţire mult mai scurt (aproximativ o zi). Hormonii tiroidieni pătrund în interiorul celulelor unde se leagă de proteine intracelulare, această fixare fiind din nou mai puternică pentru tiroxină faţă de triiodotironină. Astfel, hormonii tiroidieni sunt din nou stocaţi (de data aceasta în celulele ţintă), fiind utilizaţi lent, pe o perioadă de mai multe zile sau săptămâni. Latenţa şi durata de acţiune a hormonilor tiroidieni: triiodotironina: perioadă de latenţă scurtă 6-12 ore activitate celulară maximă la 2-3 zile tiroxina: perioadă de latenţă lungă 2-3 zile activitate maximă după zile perioadă de înjumătăţire după 15 zile Funcţiile hormonilor tiroidieni în ţesuturi: Funcţiile hormonilor tiroidieni sunt aceleaşi din punct de vedere calitativ, dar diferă mult înceea ce priveşte intensitatea şi rapiditatea acţiunii. Triiodotironina este de patru ori mai puternică decât tiroxina, dar este prezentă în sânge în cantităţi mai mici şi persistă în sânge un timp mai scurt decât tiroxina. Înainte de a-şi exercita rolurile, la nivel celular aproape toată tiroxina este deiodată de un ion de iod, transformându-se în triiodotironină. Actiunea la nivel celular prin intermediul receptorilor specifici care sunt fie ataşaţi de lanţurile de ADN, fie se află în imediata lor vecinătate => activarea receptorilor => iniţierea procesului de transcripţie => sinteza a sute de tipuri noi de proteine. Hormonii tiroidieni determină -cresterea cantitatii de protein-enzime, proteine structurale, proteine de transport etc în toate celulele din organismului. -creşterea numărului, dimensiunii şi activităţii mitocondriilor în majoritatea celulelor din corp. -stimularea transportului ionilor prin membranele celulare. Hormonii tiroidieni cresc activităţile metabolice în toate ţesuturile din organism, ei putând determina o creştere a metabolismului bazal cu % faţă de normal. accelereaza semnificativ rata utilizării alimentelor pentru producţia de energie accelereaza activitatea glandelor endocrine intensifica procesele mentale cresc mult rata sintezei proteice în acelaşi timp crescând şi catabolismul proteic. accelereaza ritmul de creştere la persoanele tinere este, efectul hormonului tiroidian asupra creşterii manifestându-se în principal la copilul în creştere. La copiii cu hipotiroidie rata creşterii este mult întârziată; la cei cu hipertiroidie apare o creştere excesivă a scheletului copilului, dar şi o maturare mai rapidă cu închiderea epifizelor la o vârstă mai mică, astfel durata creşterii fiind scurtată, limitând creşterea în înălţime. stimulează creşterea şi dezvoltarea creierului în timpul vieţii intrauterine şi în primii ani ai vieţii postnatale. Dacă fătul nu secretă o cantitate suficientă de hormon tiroidian, creşterea şi maturaţia creierului vor fi mult retardate. Fără o terapie specifică de suplinire a 10

11 hormonului tiroidian instituită în primele zile de la naştere, copilul fără glandă tiroidă va rămâne cu un deficit mental tot restul vieţii. Efecte asupra metabolismului glucidic: Hormonul tiroidian stimulează absorbţia glucidelor din tractul gastro-intestinal, glicoliza, gluconeogeneza, creşterea secreţiei de insulină şi captarea glucozei de către celule. Efecte asupra metabolismului lipidic: Este stimulată mobilizarea lipidelor din rezervele de grăsimi => creşte concentraţia acizilor graşi liberi din plasmă Este accelerată oxidarea acizilor graşi liberi la nivel celular. Creşterea secreţiei tiroidiene scade concentraţia plasmatică de colesterol, fosfolipide şi trigliceride. Scăderea secreţiei tiroidiene creşte concentraţia de colesterol, fosfolipide şi trigliceride şi determină formarea de depozite lipidice în ficat, fiind de asemenea asociată cu ateroscleroza. Efectul asupra greutăţii corporale: Creşterea secreţiei hormonilor tiroidieni => scăderea greutăţii organismului (nu mereu pentru că determină şi creşterea apetitului) Scăderea secreţiei hormonilor tiroidieni => creşterea greutăţii organismului Efectul asupra sistemului cardiovascular Creşterea secreţiei hormonilor tiroidieni => creşterea metabolismului tisular => creşterea utilizării O2 => creşterea cantităţii de produşi finali de metabolism => vasodilataţie => creşterea fluxului sanguin în majoritatea ţesuturilor Creşterea metabolismului tisular => creşterea producţiei de căldură => necesităţi crescute de eliminare a căldurii => creşterea fluxului sanguin cutanat Creşterea fluxului sanguin => creşte debitul cardiac cu până la 60% faţă de valorile normale Frecvenţa cardiacă creşte considerabil în hiperproducţia hormonilor tiroidieni => semn clinic Efectul asupra respiraţiei Rată crescută a metabolismului => creşte utilizarea O2 şi producţia de CO2 => activează creşterea frecvenţei şi profunzimii respiraţiei Efectul asupra tractului gastrointestinal Secreţia crescută a hormonilor tiroidieni creşte apetitul, rata de secreţie a sucurilor digestive şi motilitatea tractului gastrointestinal (adesea diaree). Diminuarea producţiei hormonilor tiroidieni => constipaţie. Efectul asupra activităţii musculare: Creşterea uşoară a hormonilor tiroidieni => creşterea forţei contractile a muşchilor Creşterea importantă => creşte catabolismul proteic => muşchii devin slăbiţi Scăderea producţiei hormonale => scăderea forţei contractile, relaxare lentă după o contracţie. Tremorul muscular În hipertiroidism - fin tremor al musculaturii cu frecvenţă 10-15/sec datorat creşterii reactivităţii sinapselor neuronale din ariile medulare care controlează tonusul muscular Tremorul = important mijloc de apreciere a intensităţii efectului hormoilor tiroidieni asupra SNC Efectul asupra SNC Creşterea secreţiei hormonilor tiroidieni creşte rapiditatea proceselor cerebrale dar şi disociaţia lor. 11

12 În hipertiroidie => nervozitate, tendinţă psihonevrotică, anxietate, paranoia Efectul asupra somnului: Hipertiroidie => epuizarea musculaturii şi a SNC => stare permanentă de oboseală => efecte excitatorii asupra sinapselor => pacientul nu se poate odihni Hipotiroidie => somnolenţă extremă Efectul asupra metabolismului bazal: Hormonii tiroidieni cresc metabolismul în aproape toate celulele din corp => pot creşte rata metabolismului bazal cu % peste normal În hipotiroidie=. scăderea metabolismului bazal cu 30-50% Reglarea secreţiei hormonilor tiroidieni Se realizează printr-un mecanism de feedback hipotalamo-hipofizo-tiroidian În hipotalamus, în special la nivelul nucleului paraventricular, este sintetizat TRH (hormonul de eliberare a tireostimulinei-tireotropinei). Pe calea axonilor acestor neuroni este condus la nivelul eminenţei mediane a hipotalamusului unde este eliberat de către terminaţiile nervoase, fiind preluat şi transportat către hipofiza anterioară (adenohipofiză) prin sistemul port hipotalamo-hipofizar. La nivelul adenohipofizei, TRH are un efect direct asupra celulelor glandulare determinând creşterea eliberării de către acestea a hormonului tireostimulant TSH (tireostimulină sau tireotropină). Efectele specifice ale TSH asupra tiroidei: 1. creşte proteoliza tireoglobulinei => creşte eliberarea hormonilor tiroidieni 2. creşte activitatea pompei de iod => intensifică captarea iodului de către celulele glandulare 3. intensifică iodarea tirozinei şi cuplarea iodotirozinelor pentru formarea hormonilor tiroidieni 4. creşte numărul, mărimea şi activitatea secretorie a celulelor tiroidiene 5. modifică forma celulelor foliculare (cubice => cilindrice) şi determină plicaturarea epiteliului tiroidian folicular Efectul primar al TSH = activarea adenilat-ciclazei din membrana celulei tiroidiene => formarea AMPc în celulă (mesager secund) => activarea sistemelor din celula tiroidiană Expunerea la frig => creşterea ratei secreţiei TSH => creşterea eliberării hormonilor tiroidieni cu >100% => creşterea ratei metabolismului bazal cu ~ 50% Reacţiile emoţionale afectează de asemenea eliberarea de TRH şi TSH => afectează secreţia hormonilor tiroidieni. (în stres se blochează TRH) Reglarea de tip feedback a secreţiei tiroidiene Creşterea nivelului seric al hormonilor tiroidieni => inhibă secreţia de TSH a hipofizei anterioare prin acţiune directă asupra hipofizei sau, mult mai slab, în mod secundar, prin acţiune asupra hipotalamusului. Hormonii tiroidieni reduc numărul receptorilor pentru TRH de pe suprafaţa celulelor secretoare de TSH => efectul de stimulare a acestor celule de către TRH este mult redus. Când sistemul circulator portal dintre hipotalamus şi adenohipofiză este blocat => TRH nu mai poate 12

13 ajunge la hipofiza anterioară => secreţia TSH de către hipofiza anterioară este mult scăzută dar nu redusă la zero. Calcitonina -hormon secretat de celulele parafoliculare tiroidiene (celulele C) cu rol in metabolismul fosfocalcic Efecte ale calcitoninei -reducerea concentratiei plasmatice de Ca2+ -stimuleaza osteogeneza si reduce osteoliza -calcitonina isi exercita efectele mai rapid decat parathormonul Reglarea secretiei calcitoninei: cresterea concentratiei plasmatice de Ca2+ determina o crestere importanata a eliberarii de calcitonina scaderea concentratiei plasmatice de Ca2+ determina o scadere a eliberarii de calcitonina Glandele paratiroide = 4 glande de dimensiuni mici, localizate posterior de tiroida in spatele fiecaruia dintre polii superiori si inferiori ai acestei glande. Parathormonul -hormon secretat de celulele principale ale glandei paratiroide, important pentru metabolismul fosfo-calcic Efecte ale parathormonului creste mobilizarea Ca2+ si fosfatilor din oase creste reabsorbtia Ca2+ si eliminarea fosfatilor la nivel renal stimuleaza absorbtia Ca2+ la nivel intestinal creste concentratia plasmatica a Ca2+ si reduce concetratia plasmatica a fosfatilor are efect puternic pe termen lung Reglarea secretiei parathormonului: cresterea concentratiei plasmatice a Ca2+ inhiba secretia parathormonului scaderea concentratiei plasmatice a Ca2+ stimuleaza secretia parathormonului Pancreasul endocrin = circa insule Langerhans (1-2% din masa pancreatică totală) Insulele Langerhans - formă globulară - alcătuite din mai multe tipuri celulare: celulele B (β): secretă insulină şi amilină 13

14 reprezintă 70% din numărul de celule din insulele Langerhans sunt plasate în centrul insulelor celulele A (α2): secretă glucagon celulele F (PP): secretă polipeptidul pancreatic se găsesc la periferia insulelor celulele D (δ): secretă somatostatin Circulatia sanguina la nivelul insulei Langerhans - caracter funcţional: arteriolă => centrul insulei => capilarizare => irigă celulele B => venule => periferie => irigă celelalte tipuri celulare (prezenţa insulinei în sângele ce irigă aceste celule - semnal ce reglează activitatea secretorie a acestora) Inervaţia insulelor Langerhans: extrinsecă: - adrenergică - inhibă secreţia de insulină - colinergică - stimulează secreţia de insulină intrinsecă: - colinergică - peptidergică Insulina ~polipeptid alcătuit din două lanţuri de aminoacizi unite prin punţi bisulfidice. actioneaza prin intermediul receptorilor insulinici specifici, situaţi la nivelul membranei celulare, pe care îi activează. Numărul de receptori insulinici pe o celulă - variabil - câteva mii. Activitatea insulinică maximală - la o ocupare de circa 10-20% din total receptori. Creştere marcată şi prelungită a insulinemiei plasmatice => diminuarea numărului receptorilor insulinici prin down regulation (mecanism de protecţie împotriva excesului insulinic). Efectele insulinei: Efecte rapide: Creşte permeabilitatea pentru glucoză a celulelor musculare, adipocitelor şi altor tipuri de celule din organism (80% din totalitatea celulelor). În interiorul celulelor glucoza este imediat fosforilată devenind substrat pentru toate etapele metabolismului glucidic. Creşte permeabilitatea membranară pentru aminoacizi, ioni de potasiu, magneziu şi fosfaţi Efecte mai lente (10-15 minute): Modifică nivelul de activitate al multor enzime metabolice intracelulare, în principal prin modificarea stării de fosforilare a enzimelor. Efecte lente (ore-zile): Modificarea ritmului de traducere a ARN-ului mesager la nivelul ribozomilor, cu formarea de noi proteine Efecte foarte lente: Modificarea ritmului de transcripţie a ADN-ului din nucleul celular. Efectele insulinei pe metabolismul glucidic: 14

15 - determina captarea stocarea şi utilizarea glucozei în aproape toate ţesuturile organismului, în special ţesutul muscular, adipos şi în ficat (ţesuturi insulinodependente).!celulele cerebrale sunt permeabile la glucoză fără ajutorul insulinei, aceasta având un efect redus sau chiar absent asupra recaptării sau utilizării glucozei de către aceste celule. (Celulele cerebrale utilizează pentru producerea energiei doar glucoza => esenţială menţinerea glicemiei peste un prag critic; valori ale glicemiei de 20-50mg/dl => şoc hipoglicemic) Efecte pe metabolismul glucozei în celula musculară În repaus, membrana celulei musculare este foarte puţin permeabilă pentru glucoză. Insulina permeabilizează membrana celulei musculare pentru glucoză putând creşte de peste10-20 ori ritmul de transport al glucozei în celulele musculare aflate în repaus. Între mese: glicemia scade => insulinemia scade => membrana celulei musculare este puţin permeabilă pentru glucoză => în cea mai mare parte a zilei ţesutul muscular utilizează acizi graşi pentru producţia de energie Postprandial (câteva ore): glicemia creşte => insulinemia creşte => - transport crescut de glucoză în celulele musculare - eliberarea acizilor graşi din ţesutul adipos este inhibată =>celulele musculare utilizează preferenţial glucide faţă de acizii graşi În perioadele de efort fizic moderat sau greu, fibrele musculare aflate în exerciţiu devin foarte permeabile la glucoză chiar în absenţa insulinei, datorită însuşi procesului contractil => muşchii utilizează mari cantităţi de glucoză, fără a fi necesare centităţi mari de insulină. Glucoza pătrunsă în fibra musculară poate fi utilizată pentru: eliberarea de energie - muşchiul în exerciţiu stocare sub formă de glicogen (până la o limită a concentraţiei de 2%) - muşchiul în repaus glicogenul poate fi utilizat de muşchi pentru producerea de energiei în perioadele de activitate (mai ales pentru scurte perioade de necesităţi energetice extreme ale muşchilor, chiar pentru a produce descărcări de energie anaerobă prin transformarea în acid lactic. Efecte pe metabolismul glucozei la nivel hepatic Postprandial, glicemia creste, stimuland secretia de insulina; sub actiunea acesteia cea mai mare parte a glucozei absorbite este stocată aproape imediat în ficat sub formă de glicogen. Cresterea secretiei de insulina: -determină creştera captării glucozei din sânge de către hepatocite -determină retenţia glucozei captate în hepatocite (prin creşterea activităţii glucokinazei - enzimă ce fosforilează glucoza după ce aceasta a difuzat în hepatocite - şi prin inhibarea glucozofosfatazei - enzimă ce determină separarea de glucoză a radicalului fosfat - glucoza fosforilată nu poate difuza prin membrana celulară astfel, odată fosforilată, glucoza este reţinută temporar în hepatocite) - stimulează glicogenogeneza iar cantitatea de glicogen din ficat creşte până la un nivel total de 5-6% din masa hepatică (~100g glicogen). (De obicei ~ 60% din glucoza de la un prânz este stocată în acest fel în ficat. Dacă cantitatea de glucoză ce intră în hepatocite depăşeşte capacitatea de stocare sub formă de glicogen, insulina determină conversia cantităţii de glucoză în exces în acizi graşi din care se sintetizează trigliceride care intră în componenţa VLDL - lipoproteine cu densitate foarte mică, care le transportă la ţesutul adipos unde sunt depozitate.) -inhibă gluconeogeneza, prin scăderea cantităţii şi activităţii enzimelor hepatice care intervin în acest proces. 15

16 Între mese Glicemia scade => insulinemia scade => -scade captarea glucozei din sânge de către hepatocit -este stopată sinteza hepatică de glicogen -este activată glicogenoliza -este permisa difuzia in sange a glucozei (prin activarea glucozofosfatazei ce determina separarea de glucoză a radicalului fosfat) Efecte pe metabolismul glucozei la nivelul ţesutului adipos Insulina permite transportul glucozei în adipocite, esenţial pentru furnizarea de glicerol necesar depozitării lipidelor în celulele adipoase. Efectele insulinei asupra metabolismului lipidic Insulina creşte utilizarea glucozei în majoritatea ţesuturilor => scade utilizarea lipidelor (economizor de lipide) favorizează sinteza de acizi graşi (cea mai mare parte în hepatocit, dar o mică parte şi în adipocit) La nivelul ţesutului adipos, insulina: inhibă lipaza hormon-sensibilă (enzimă ce produce hidroliza trigliceridelor stocate în adipocite) => reduce eliberarea acizilor graşi în sânge favorizează transportul glucozei prin membrana adipocitelor în celule. Glucoza este utilizată de adipocit pentru: - sinteza de acizi graşi (cantitate mică) - sinteză de alfa-glicerolfosfat (cantitate mare), furnizând glicerolul ce se combină cu acizii graşi pentru a forma trigliceridele - forma de stocare a lipidelor în celulele adipoase În absenţa insulinei (între mese sau diabet) = sunt mult amplificate lipoliza şi utilizarea lipidelor Activare a lipazei hormon-sensibile din adipocite => hidroliza trigliceridelor stocate => eliberarea în sânge de acizi graşi şi glicerol => creşte concentraţia acizilor grasi în sânge Creşterea concentraţiei de acizi graşi => - acizii grasi devin principalul substrat energetic pentru majoritatea ţesuturilor (excepţie creierul) - este favorizată conversia hepatică a unei părţi din acizii graşi în fosfolipide şi colesterol - este favorizată formarea de trigliceride în ficat, acestea fiind descărcate în sânge sub formă de lipoproteine (în absenţa insulinei, lipoproteinele plasmatice pot creşte de 3 ori). => creşte concentraţia lipidelor în plasmă cu mult peste normal (0,6g/dl) - este favorizată formarea în hepatocite de acid acetoacetic din acizi graşi; uneori cantitatea de acid acetoacetic eliberată din ficat poate fi atât de mare încât să nu poată fi posibilă metabolizarea sa în întregime de către ţesuturi. In diabetul sever acidul acetoacetic poate determina acidoză severă şi comă. Efectul insulinei asupra metabolismului proteic şi asupra creşterii Insulina stimulează stocarea proteinelor prin: 1. stimularea transportului activ al multor aminoacizi în celule 2. cresterea traducerii ARNm, stimularea activitatii ribozomale si a sintezei de proteine noi 16

17 3. creşterea ritmului de transcripţie a ADN, formând cantităţi mari de ARN => sinteză suplimentară de proteine (în special enzime necesare stocării glucidelor, lipidelor, proteinelor) 4. inhibarea catabolismului proteic, scăzând ritmul de eliberare a aminoacizilor din celule (mai ales celulele musculare) Astfel isulina: favorizează formarea de proteine împiedică degradarea proteinelor Insulina funcţionează sinergic cu hormonul de creştere în favorizarea creşterii şi dezvoltării organismului, fiecare dintre aceşti hormoni favorizând captarea celulară a unor specii diferite de aminoacizi, toţi fiind necesari pentru realizarea creşterii. ( Acţiunile insulinei Organ Stimulează Inhibă Ficat Adipocite Muşchi sinteza de glicogen (glicogeneza) captarea aminoacizilor sinteza proteică lipogeneza lipogeneza captarea de lipoproteine transport + oxidare glucoză transport glucoză sinteza de glicogen captarea de amonoacizi sinteza proteică lipogeneza Reglarea secreţiei de insulină ~se realizează printr-un mecanism neuroumoral complex glicogenoliza gluconeogeneza cetogeneza lipoliza glicogenoliza eliberarea de aminoacizi proteoliza Glicemia - factorul principal ce reglează secreţia de insulină (hiperglicemie => secreţie crescută de insulină; hipoglicemie => secreţie scăzută de insulină. Alte substanţe care stimuleaza direct secreţia celulelor B: -glucagonul, -aminoacizi (cei mai puternici fiind arginina şi lizina), -cetoacizi, -fructoza. SN parasimpatic, prin n.vag excită direct secreţia de insulină (în faza cefalică a digestiei) SN simpatic, prin catecolamine (adrenalina, noradrenalina) inhibă direct celulele insulinosecretoare Hormoni digestivi (secretina, gastrina, pancreozimina) stimulează secreţia de insulină în faza intestinală a digestiei, înainte de absorbţia substanţelor nutritive în circulaţie (axul entero-insular). 1U.I. = cea mai mică cantitate de insulină care, la iepure, reduce glicemia la valoarea de 45mg/dl în 4 ore de la injecţie (metoda biologică) Când glicemia este normală (80-90mg/dl), ritmul de secreţie a insulinei este minim (25ng/min/kgc). Creşterea glicemiei peste valorile normale => secreţia de insulină creşte marcat, în 2 etape: 1. primele 3-5 minute după creşterea bruscă a glicemiei => eliberarea insulinei preformate din celulele B => insulinemia creşte de ~10 ori ) 17

18 2. următoarele 5-10min. ritmul de secreţie iniţial crescut se reduce, insulinemia scăzând la 1/2 din pulsaţia iniţială 3. după 15 minute secreţia de insulină creşte a 2-a oară, atingând un platou în 2-3 ore, ritmul de secreţie fiind chiar mai mare decât cel din faza iniţială => insulină preformată şi insulină nou sintetizată. Glucagonul ~ hormon secretat de celulele alfa din insulele Langerhans ~ polipeptid mare format ditr-un singur lanţ de 29 de aminoacizi Efectele glucagonului 1. stimularea glicogenolizei hepatice (nu şi musculară) 2. stimularea gluconeogenezei hepatocitare prin: creşterea extracţiei de către hepatocite a aminoacizilor din sânge => disponibili în cantitate mai mare pentru a fi convertiţi în glucoză. Reglarea secreţiei de glucagon Secreţia de glucagon - influenţată în sens opus faţă de insulină de către modificările glicemice => scăderea glicemiei (mai ales sub 70mg/dl) => creşterea secreţiei de glucagon Concentraţiile mari de aminoacizi (mai ales alanina şi arginina) stimulează secreţia de glucagon Insulina scade glicemia 1.Stimularea înlăturării glucozei din sânge: -creşterea pătrunderii glucozei în celule -creşterea glicogenogenezei 2.Inhibarea eliberării glucozei din depozite: -scăderea glicogenolizei -scăderea gluconeogenezei -scăderea lipolizei şi cetogenezei -scăderea catabolismului proteic Hormonii de contrareglare (glucagon, adrenalină, cortizol, GH) cresc glicemia 1.Inhibarea înlăturării glucozei din sânge: -scăderea pătrunderii glucozei în celule -scaderea glicogenogenezei 2.Creşterea eliberării glucozei din depozite: -creşterea glicogenolizei -creşterea gluconeogenezei (nu GH) -cresterea lipolizei şi cetogenezei -creştrea catabolismului proteic (nu GH) Glicemia Valori normale: a jeun = mg/dl la 1 oră după masă = 120 mg/dl la 2 ore după masă glicemia revine la nivelul de control Menţinerea constantă a glicemiei este importantă deoarece glucoza este singura sursă de hrană ce poate fi utilizată în mod normal de către creier, retină şi epiteliul germinativ al gonadelor, iar concentraţia ei trebuie menţinută la un nivel suficient de ridicat pentru a asigura nutriţia acestor ţesuturi. Diabetul zaharat 18

19 Sindrom ce asociază hiperglicemia cu modificări ale metabolismulu lipidic şi protidic, la fel de importante, consecinţă a unei insuficienţe absolute sau relative a secreţiei de insulină. 3 clase mari: diabet zaharat insulino-dependent (tip 1) diabet zaharat insulino-independent (tip 2) toleranţă alterată la glucoză (prediabet) Etiopatogenie diferită: -diabet tip 1 - autoimun -diabet tip 2 - ereditar; asociat cu insulino-rezistenţa şi insulino-deficienţa Diabetul de tip 1 - mai frecvent la tineri, nu se asociază cu obezitatea, se asociază cu cetoacidoze severe Diabetul de tip 2 - mai frecvent la vârstnici, asociat cu obezitatea (scade numărul receptorilor insulinici), nu se asociază cu cetoacidoze severe Hormonii corticosuprarenalieni Hormoni steroizi, derivati din colesterol, sintetizati la nivelul regiunii corticale a glandei suprarenale: -zona fasciculata => secreta hormoni glucocorticoizi -zona glomerulara => secreta hormoni mineralocorticoizi -zona reticulata => secreta hormoni sexosteroizi (androgeni corticosuprarenalieni) Hormonii glucocorticoizi -Cortizol (hidrocortizon) 95% -Corticosteron Actioneaza prin intermediul unor receptori intracelulari determinand modularea sintezei anumitor proteine cu implicatii in reactia de stres si controlul metabolismului celular. Efecte asupra metabolismului proteic: - stimuleaza catabolizarea proteinelor - inhiba anabolismul proteic - cresc patrunderea aminoacizilor la nivelul hepatocitelor Efecte asupra metabolismului glucidic: - cresc absorbţia intestinală a glucozei - stimuleaza gluconeogeneza hepatica - stimuleaza glicogenoliza - reducc utilizarea glucozei de catre celule => gresterea glicemiei => efect diabetogen Efecte asupra metabolismului lipidic: - stimuleaza lipoliza la nivelul regiunilor distale si promoveaza formarea de depozite lipidice la nivelul toracelui, abdomenului, fetei => redistributia tesutului adipos (in excesul de glucocorticoizi => facies in luna plina, ceafa de bizon etc) - cresc concentratia acizilor grasi liberi - cresc productia de cetoacizi Efecte asupra homeostaziei hidro-electrolitice efecte de tip mineralo-corticoid 19

20 => retenţie de NaCl şi apă => cresterea volemiei Efecte asupra sistemului imun => imunosupresie - inhibarea migrarii leucocitelor -stabilizarea membranelor lizozomale -scaderea permeabilitatii capilare => efect antiinflamator Reglarea secreţiei de hormoni glucocorticoizi Axa hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenaliana CRH => ACTH => Cortizol Ritm circadian secretia ACTH - maxima dimineaţa şi minima seara => varf matinal al secretiei glucocorticoide Agenti stresori emotionali/fizici/chimici/biologici => secretia glucocorticoida este stimulata prin cresterea secretiei hipotalamice a CRH Hormonii mineralocorticoizi Principalul hormon mineralocorticoid aldosteronul >95% din activitatea mineralocorticoida Rol major in menţinerea echilibrului hidro-electrolitic si acido-bazic, al volemiei si TA Actioneaza la nivel renal in segmentul terminal al tubilor (tubi contorti distali si tubi colectori): - stimuleaza reabsorbtia de Na+ şi secreţia de K+ - secundar stimuleaza reabsorbtia H2O Reglarea secreţiei de aldosteron: -cresterea concentratiei sanguine a K+ stimuleaza puternic secreţia aldosteronului -cresterea concentratiei sanguine a Na+ inhiba secretia aldosteronului -stimularea sistemului renina-angiotensina determina cresterea secretiei aldosteronului -ACTH are un efect minor de stimulare a secreţiei aldosteronului Hormoni androgeni adrenali Principalul hormon androgen corticosuprarenalian este dehidroepiandrosteronul Rol anabolic şi implicare in dezvoltarea caracterelor sexuale secundare Hormonii sexuali 1) Androgeni 2) Estrogeni 3) Progesteronul Hormonii androgeni Principalul hormon androgen este testosteronul produs la nivel testicular de celulele Leydig Secretia de testosteron: debuteaza inca din timpul vietii intrauterine (săpt. 7) si continua pana la nastere(stimulată de gonadotropina corionică umana - hormon placentar), in aceasta perioada promovand dezvoltarea organelor sexuale masculine si coborarea testiculelor in scrot 20

21 este redusa in perioada copilariei creste mult la pubertate (stimulata de hormonii gonadotropi hipofizari) si se mentine ridicata pana la andropauza, avand rol in -dezvoltarea şi menţinerea caracterelor sexuale masculine primare si secundare -stimularea spermatogenezei - stimularea cresterii osoase dar si inchiderea cartilajelor de creştere => oprirea creşterii în înălţime - cresterea masei musculare - stimularea eritropoiezei Hormonii estrogeni Principalul hormon estrogen secretat de ovare este beta-esteradiolul Secreţia estrogenilor -creste la pubertate, atinge un nivel maxim la femeia adulta si scade la menopauză -variaza in functie de etapele ciclului menstrual: Preovulator secretia esterogenilor este crescuta Postovulator secretia estrogenilor este mai redusa Functiile hormoniler estrogeni -dezvoltarea organelor sexuale feminine -dezvoltarea uterului, trompelor uterine, vaginului şi organelor genitale externe -dezvoltarea sânilor - in prima parte a ciclului menstrual determina proliferarea endometrului - determina o vascularizatie abundenta a pielii si o textura mai fina - stimuleaza activitatea osteoblastelor si cresterea osoasa dar si inchiderea cartilajelor de creştere => oprirea creşterii în înălţime (postmenopauza => osteoporoza) - la nivelul tesutului adipos stimuleaza depunerea de grasime, in special pe solduri, fese, sani => silueta feminina caracteristica Progesteronul = hormonul maternităţii Secretia de progesteron: -in afara sarcinii este secretat preponderent in a doua parte a ciclului menstrual (postovulator), de catre corpul galben -la gravida este secretat in cantitate mare de către placentă Functiile progesteronului -induce modificari secretorii la nivelul uterului si trompelor uterine necesare nutritiei ovulului fecundat si pregateste mucoasa uterina pentru implantarea acestuia -stimuleaza dezvoltarea mucoasei uterine pentru asigurarea nutritiei embrionului - reduce contractilitatea uterina prevenind expulzarea ovulului fecundat - progesteronul participa la pregatirea sanilor pentru lactatie, inducand dezvoltatea lobulilor si acinilor glandelor mamare si marimea volumului acestora. 21