Vocea Şcolii. Rudolf Steiner. Copilul trebuie primit cu respect, crescut cu iubire Și apoi lăsat în libertate deplină. Şcoala liberă Waldorf
|
|
- Μύρων Παπαδόπουλος
- 7 χρόνια πριν
- Προβολές:
Transcript
1 AN 9,NR 1-2 Mai-Iunie 2016 Vocea Şcolii Calea Chișinăului 132 BIS, Iași, România tel.: waldorf_iasi@yahoo.com Copilul trebuie primit cu respect, crescut cu iubire Și apoi lăsat în libertate deplină. Rudolf Steiner Şcoala liberă Waldorf Ca educator putem reuşi doar atunci când ne situăm într-un mod liber, individual, faţă de cel ce trebuie educat, instruit. Trebuie doar să ne ştim dependenţi în ceea ce priveşte liniile directoare ale acţiunii noastre, de cunoaşterea naturii omeneşti, a esenţei ordinii sociale şi a altora asemănătoare, nu însă determinaţi de prescripţii sau de legi impuse din afară. Căci dintr-o astfel de componentă de sine stătătoare a organismului social vor rezulta oameni cu zel şi bucurie de a acţiona în cadrul organismului social, iar dintr-o şcoală dirijată de către stat sau de către viaţa economică pot proveni numai oameni cărora le lipseşte acest zel şi această bucurie. Organizarea socială care ar vrea să regleze esenţa şcolii din simplul punct de vedere al unei ordini economice ar fi un experiment al acestei opresiuni. Ea ar face ca spiritul liber din fundamentul natural al individului să se revolte continuu, iar continua zguduire a edificiului social ar fi consecinţa necesară a unei ordini care, o dată dirijată de procesele de producţie, vrea să organizeze şi învăţământul. (Rudolf Steiner) Un vis împlinit... După ce timp de 23 de ani școala Waldorf din Iași a funcționat în 6 săli de clasă și două de grădiniță, părinții, elevii, profesorii au început să devină mai sensibili la numărul de săli de clasă, de laboratoare, la cantitatea de aer/elev, la numărul de ferestre etc. Bucuria de a învăța ani într-o școală Waldorf era umbrită (întunecată total pentru unii) de absența unei săli de sport, a unor ateliere ca în Vest; învățatul în două schimburi a devenit sursa tuturor neîmplinirilor școlii. Astfel a apărut nevoia corpului fizic al comunității școlare. Era nevoie de una sau de mai multe clădiri care să ofere un grad mai mare de confort, de satisfacție, părinților, elevilor și profesorilor. Un reputat profesor olandez, care a ținut acum câțiva ani conferințe, cursuri pentru profesori și părinți la școala noastră, domnul Rinke Visser, ne spunea că vom avea o școală (o clădire) când vom face în așa fel încât școala aceasta să existe în noi și să fie purtată (susținută) de cât mai mulți dintre noi profesori, părinți, elevi. La Iași, după încercarea nereușită de a ne construi propria școală (oare nu eram pregătiți să o avem?), ni s-au oferit (greu de imaginat, dar s-a întâmplat), trei clădiri: liceul (fost Șt. Procopiu), sala de sport și clădirea atelierelor. Din păcate, clădirile fuseseră în conservare aproape doi ani și aveau nevoie de reparații, reamenajări, totul într-un timp foarte scurt cam 30 de zile. Primăria, prin reprezentanții ei, ne-a anunțat că va finanța doar zugrăvirea (parțială) a clădirii liceului (exterior) și asfaltarea curții. Atunci a apărut în prim plan Asociația Waldorf care a preluat finanțarea întregii operațiuni de pregătire a clădirii liceului pentru începerea anului școlar și s-a implicat în punerea în practică a ei. Eram deja în luna august. Sincer, mă așteptam ca mobilizarea de forțe: profesori, părinți, elevi să fie mult mai mare, dar au fost multe zile fierbinți din toate punctele de vedere în care am fost în școală zi lumină doar eu și domnul Ailoaiei (administratorul de atunci, plătit de asociația părinților) căruia vreau să-i mulțumesc pentru devotamentul și implicarea sa din acea perioadă. Cu ajutorul firmei de construcții a d-lui Lența, cu sprijinul părinților fiecărei clase, cu ajutorul unui grup de părinți și elevi care au înțeles că există și spații comune care trebuie amenajate și nu doar propria clasă, la 15 septembrie 2014 școala era pregătită să-și primească elevii. Dintre lucrările efectuate pot enumera: reparații și zugrăveli interioare spații comune și săli de clasă; recompartimentarea unor spații școlare; înlocuirea instalațiilor termice; reparații la instalația electrică; reparații/amenajări grupuri sanitare; amenajarea spațiului din jurul școlii. 1
2 Toate acestea și multe altele nu numai că au fost terminate la timp, dar au determinat conducerea Inspectoratului Școlar și Primăria să participe la deschiderea festivă a anului școlar la noi, la Waldorf. Mulțumim Asociației Waldorf Iași, părinților, elevilor, profesorilor, personalului școlii pentru contribuția adusă la pregătirea clădirii și a spațiilor din jurul ei pentru a face un loc prietenos, plăcut și cât mai sigur pentru copii. O altă muncă grea a fost cea de mutare a mobilierului, a materialelor ce ne aparțineau, din vechea, în noua școală. Iarăși a apărut un ajutor nesperat, un părinte care avea o firmă de deratizare ne-a pus la dispoziție mașinile firmei și pe angajații săi și a efectuat, în câteva zile, mutarea lucrurilor. Mulțumim, domnule Tudorachi! Articol realizat de: Profesor Adrian Condrea, Director Liceul Teoretic Waldorf Iași 25 de ani de pedagogie Waldorf în România Spectacol omagial la Teatrul Luceafărul Iași O furtună... Constructivă Proiectul teatral din acest an al clasei a X-a, transformată în trupa DOMINO, a fost unul deosebit de ambițios: nici mai mult, nici mai puțin decât piesa Furtuna, adaptată după scrierea lui William Shakespeare. Când am început prelucrarea (și prescurtarea) textului original, nu am realizat prea bine dificultățile unui asemenea demers cutezător părea o piesă ca oricare alta. Pe parcurs miam dat seama că, pe lângă aportul regizorilor și al actorilor, sunt necesare costume și machiaj pe măsură (voiam o abordare clasică), lumini și sunet de asemenea. Treptat a început să se contureze, mai întâi în închipuire, imaginea unui spectacol feerie de culori, de sunete și de mișcare. Piesa lui Shakespeare le genera pe toate, în plus avea un mesaj pozitiv și o varietate a registrelor de limbaj, de la grav la comic. Repetițiile, numeroase, intense, dificile, zilnice (inclusiv în week-end), s-au desfășurat în paralel cu alte activității: selectarea elementelor pentru coloana sonoră (muzică antică și medievală), căutarea soluțiilor vestimentare, procurarea recuzitei. Nu s-ar fi putut ajunge la rezultatul final fără contribuția doamnei profesoare Liliana Anton, ale cărei idei au fost deosebit de utile pe toate planurile: regie, mişcare scenică, recuzită, costume. S-a lucrat în echipă (28 de elevi și 2 profesori, iar înaintea reprezentațiilor am beneficiat și de aportul altor persoane precum: Katerina Matei, fostă elevă, acum studentă la actorie mişcare scenică, Sabina Popescu, fostă elevă, acum studentă la Arte coregrafie, Emanuela Căbălău şi Andreea Hodorogeanu, eleve în clasa a XI-a make-up, Alice Diaconu şi Irina Moldoveanu, părinţi Waldorf hair-stilist). Pe 22 martie 2016 spectacolul Furtuna a ieșit în lumina rampei în cadrul Festivalului organizat de Teatrul Luceafărul, Hai la teatru!. Juriul a apreciat reprezentația cu Premiul pentru costume și machiaj, precum și cu două Premii de compoziție pentru rolurile Caliban (Emil Badarnih) și Stephano (Mihai Dăscălescu). Ne-am bucurat de prezența unui public numeros, care a apreciat efortul artiștilor amatori ai trupei DOMINO. Pentru noi, profesorii coordonatori, experiența aceasta a presupus într-adevăr mult efort și multă voință pentru a o duce la capăt, dar nea dat posibilitatea să vedem o altă latură a elevilor, în cazul unora chiar surprinzătoare (în sens pozitiv). De asemeni, ne-a silit să ne autodepășim în multe privințe. Personal, m-am simțit în final foarte mândră de clasa mea și m-am bucurat nespus că am dat cu toții sens activității noastre, captând atenția și transmițând emoție artistică câtorva sute de spectatori. Ce au câștigat elevii din această experiență, au dezvăluit chiar ei în rânduri precum cele ce urmează: Experiența piesei Furtuna a fost una pozitivă deoarece ne-a ajutat să ne organizăm mai bine și să fim o clasă mai unită, iar, în ce mă privește, am reuşit să mă întrec pe mine însămi. Iulia Vatamanu, interpreta rolului Trinculo); Această experiență m-a ajutat să-mi înving frica vorbitului în public și să devin mai responsabilă. A avut un impact emoțional pozitiv asupra mea. (Oana Pintilii, interpreta rolului Zeița Iris); 2
3 În concluzie, aș putea spune că a fost o experiență unică, frumoasă, pe care mi-aș dori să o repet și care mi-a confirmat că lucrurile cu adevărat frumoase se întâmplă doar atunci când ieși din zona de confort. Mulțumim coordonatorilor! (Alex Diaconu, interpretul rolului Gonzalo). Mulțumim și noi, coordonatorii, celor care au contribuit la reușita acestui demers artistic, la urma urmei un exercițiu util pentru înfruntarea cu succes a provocărilor din viața reală. Articol realizat de profesor Olimpia Popescu English on stage Elevii actori din clasele a V a a X a ai Liceului Teoretic Waldorf au participat pe data de 14 mai 2016 la concursul English on Stage, sub îndrumarea profesoarei de limba engleză Anca Străteanu și au obținut două premii II și trei premii III. Scenetele interpretate cel mai bine și cele mai apreciate au fost,,the Restaurant" și,,the Bank" clasa a VI a,,,hotel Splendido" și,,the Army" clasa a VII a și,,responsibility" clasa a X a. În cadrul activităților organizate cu ocazia împlinirii a 25 de ani de învățământ Waldorf în Iași, elevii claselor a VI a a XI a au susținut un spectacol de scenete în limba engleză în amfiteatrul liceului pe data de 06 iunie 2016:,,The Restaurant" clasa a VI a,,,hotel Splendido" clasa a VII a,,,the Army" clasa a X a,,,responsibility" și,,easy Credit" clasa a XI a. După reacția publicului, ultima scenetă interpretată de patru dintre elevii clasei a X a, a avut un succes răsunător. Profesor Anca Străteanu,,Din punctul meu de vedre, participarea la concursul English on Stage a fost o experiență frumoasă pe care aș dori să o repet și în alți ani. Am participat și în anii precedenți cu scenete mai scurte ce implicau mai multe personaje, dar de această dată, sketch-ul a fost bazat pe ceilalți doi colegi deoarece am avut momente de maximă tensiune. Sceneta,,Responsibility" a fost pe placul tuturor și prezintă un adevăr din zilele noastre: fiica cere părinților un cadou scump, o mașină, iar aceștia nu vor să o dezamăgească și ajung la un compromis în defavoarea lor. Reprezentația a decurs destul de bine, luând și premiul al III-lea, lucru surprinzător pentru noi, deoarece nu am reușit să repetăm foarte mult împreună. Deoarece doresc să am o carieră în domeniul actoriei, îmbrățișez orice activitate în acest sens, indiferent de rol, piesă sau limbă. Consider ca această experiență m-a motivat să particip și în următorul an, unde am așteptări mai mari de la mine însămi." ( Iulia Vatamanu, elevă clasa a X-a),,Anul acesta a fost diferit, am avut o scenetă destul de lungă cu doar trei personaje, ceea ce însemna că fiecare dintre noi era vital pentru ca reprezentația să poată avea loc și ne bazam unul pe celălalt. Am repetat până în ultimele secunde înainte de a intra in sală, chiar dacă ne-am încurcat, am reușit să ne ducem piesa până la capăt și nu ne-am lăsat bătuți. Surpriza cea mare a fost când am aflat că am câștigat și premiul al III lea, fiind astfel răsplătiți pentru efortul depus. (Alexandra Alexandru, clasa a X a),,english on Stage este o experiență pe care aș vrea să o trăiesc în fiecare an. Emoția, entuziasmul, bucuria momentului în care am aflat că am fost printre câștigători (chiar dacă doar locul al II lea) sunt de nedescris. Toate acestea le-am trăit și au rămas o amintire unică. Alex, prietenul și colegul cu care am interpretat sketch-ul,,hotel Splendido" a fost un partener pe măsură. Ne-am consultat, am repetat, am râs și ne-am unit emoțiile. Hazul colegilor din timpul repetițiilor ne-a dat încredere că suntem,,funny on Stage". (Mihnea Constantin Anton, clasa a VII a) 3
4 La Olimpiada greacă...cu românii! Când spui sfârșit de clasa a V-a în Waldorf, spui Olimpiada Greacă. E ca o inițiere într-ale vieții: înveți să te pierzi printre alții ca și tine, ca apoi să te regăsești; înveți să pierzi și să te ridici mai puternic; înveți să ajuți și să te lași ajutat; înveți să te adaptezi cu curajul, cu alte locuri, cu alți oameni, cu alte reguli și chiar cu tine însuți, ieșit din sfera de confort, de acasă. Pe mai 2016, la București, s-au întâlnit 167 elevi de clasa a V-a, de la 6 școli Waldorf din România și Republica Moldova, îmbracați cu toții în tunici grecești. Impărțiți în 8 cetați: Mycene, Argos, Athena, Sparta, Corint, Megara, Rhodos, Theba, conduse de arhonți (profesorii diriginți), au salutat aprinderea flăcării olimpice Kalimera (Καλημέρα) și cântând grecește, elevii s-au pregatit de jocuri. Pe un teren încântator de verde, de la marginea capitalei, s-au întrecut în probe de ștafetă, săritura în lungime, aruncarea discului, aruncarea suliței și lupte greco-romane. Chiar dacă vremea a fost răcoroasă, ofranda zeilor( stafide, nuci, migdale, curmale, sucuri, fructe, etc) a dat putere tuturor. Toată competiția s-a sfârșit la ora 15 și bucuria tuturor a fost mare: CU TOŢII AM ÎNVINS!!! Noi, cei de la Iași, ne-am bucurat a doua zi și de o recompensă: am vizitat Muzeul Satului și Muzeul Antipa, apoi ne-am întors voioși, deși regretând că Olimpiada Greacă e doar o dată în viață. Prof. Mihaela Balan Știam de când am plecat de la Iași că va fi o excursie minunată. Însoțiți de doamna profesor de geografie Ichim Mihaela, de doamna dirigintă Balan Mihaela și de domnul profesor de muzică, Popa Daniel, de câțiva părinți și o bunică, am pornit spre București. Drumul a fost lung, dar ne-am distrat de minune. Am cântat, ne-am jucat și am vorbit. Când am ajuns la București, vremea era însorită, parcă spunându-ne: Bine ați venit în București! Cu toate bagajele în spate (saci de dormit, rucsacuri, izoprene) am mers spre sala de clasă unde urma să dormim. Neam întins sacii de dormit și am mers la Mall ca să mâncăm. Am avut timp liber aproximativ o oră jumătate, timp în care mi-am cumpărat o carte, destul de scumpă, dar cu siguranță a meritat! Ne-am culcat pe la orele 22 și am dormit foarte bine. Următoarea zi, cu bateriile încărcate și cu burțile pline de lapte cu cereale, am pornit la Asociația Prietenia, deja îmbrăcați în costume. Noi fuseserăm deja îmbrăcați pe cetăți, eu fiind la Mycene. Olimpiada a început cu Prometeu aducând focul sacru și arhonții (conducătorii cetăților) dansând pe cântecele noastre. Fiecare cetate s-a dus la activitățile ei, acestea fiind: aruncarea suliței, aruncarea discului, săritura în lungime, ștafeta, lupte, maraton (la care au participat toate cetățile). Eu am fost bună la lupte, aruncarea suliței și săritura în lungime. Toată lumea s-a distrat și a legat prietenii. După toate aceste probe, am fost premiați cu diplome și medalii, după care am mâncat. Duminică, după micul dejun, am vizitat Muzeul Satului și Muzeul Antipa unde a fost foarte frumos. Giordano Silvia, clasa a V-a 4
5 Practica socială, clasa a XI-a Săptămâna Școala altfel a fost una dintre cele mai frumoase săptămâni din viața mea. Vremea a fost liniștită, activitățile Anul acesta școlar, elevii clasei a XI-a efectuează practica socială la Școala C. Păunescu Iași, instituție cu care liceul nostru se minunate, iar profesorii îngăduitori. Luni, am avut un spectacol de află într-un parteneriat de colaborare de 5 ani în cadrul SNAC. Astfel, pe talente; marți am fost la Grădina botanică și la Studiourile TVR Iași; tot parcursul semestrului al II-lea, săptămânal, un grup de 6 elevii ai miercuri am fost la școală și am decorat ouă. clasei a XI-a au lucrat cu elevi care necesită atenție specială deoarece au fie sindrom Down, fie autism sever etc. În cadrul săptămânii Școala altfel am realizat modelaj în lut la care a participat toată clasa. Dăscălescu Mara, clasa a V-a Luna aprilie a adus cu ea o săptămână plină de culoare numită Școala altfel. Mi-am petrecut această săptămână alături de Paula, Prof.dir. Ichim Mihaela Practica socială din acest an mi-a deschis ochii spre o nouă perspectivă. Am realizat că există și astfel de copii, ce sunt nevoiți să trăiască în acest tip de mediu. Deși cei ce predau acolo fac o treabă foarte bună, atmosfera este destul de sumbră, fiind evident contrastul dintre interior și lumea exterioară. Majoritatea copiilor care vin acolo provin din familii de doamna dirigintă și de colegii mei. Noi am încondeiat ouă, ne-am jucat și am vizitat Grădina botanică și sediul TVR Iași. În această săptămână, am avut ocazia să-mi cunosc mai bine colegii. Mi-a plăcut foarte mult timpul petrecut pe malul lacului din parcul Copou, unde am sărbătorit ziua colegului meu Eduard. A fost o săptămână relaxantă, în care mi-am împlinit dorința de a vizita sediul TVR. sărace, dar sunt și o parte care vin din familii înstărite. Aici am vizitat un studiou și am intrat în camera de control, de unde i Prisacariu Dan, elev clasa a XI-a -am putut vedea pe colegii mei care erau în platoul de emisie. O altă Practica socială pe care am desfășurat-o anul acesta la școala specială a fost impresionantă. Am lucrat cu niște copii extraordinari, cu autism sever, experiență frumoasă a fost aceea de a citi de pe prompter. Ștefan Samoil, clasa a V-a din clasa a II-a. Aceștia s-au atașat foarte repede de noi și m-am simțit bine să-i pot ajuta câteva ore. Am învățat cum să comunic fără cuvinte, cum să transmit cu răbdare stări sufletești și cum să mă joc altfel decât am fost obișnuită când am fost de vârsta lor. Am plecat de acolo cu o stare interioară minunată, și aș repeta oricând această experiență. Căbălău Emanuela, elevă clasa a XI-a În momentul în care am început să fac voluntariat la Școala C. Păunescu știam că voi rămâne marcată. Așa a și fost, dar nu într-un mod negativ, ci în cel mai frumos mod posibil. Când am vazut prima dată acei copii am simțit o altfel de energie, o energie pozitivă și pură. Mi-am dat seama că acei copii au nevoie de afecțiune și iubire necondiționată, căci ei privesc lumea diferit, iar noi trebuie să pătrundem în universul lor și să-l facem de poveste. Cojocariu Alexandra, elevă clasa a XI-a Săptămâna Şcoala altfel la clasa av-a În săptămâna Școala altfel, în ziua de marți am vizitat Grădina botanică și TVR împreună cu doamna profesoară de engleză și de doamna dirigintă. La Grădina botanică am vizitat serele și l-am sărbătorit pe colegul nostru Eduard pentru împlinirea vârstei de 12 ani. Apoi am luat-o ușurel spre TVR. Aici am vizitat platourile de filmare, însă unul ne-a scăpat deoarece era transmisie în direct. A fost o experiență minunată! Luni am pictat ouă împreună cu doamna dirigintă, doamna profesoară de desen și câteva mămici din clasă. Unii le-au făcut mai deosebite, iar unii mai simple. Cel mai frumos a fost al doamnei diriginte care a fost decorat cu fluturași și floricele. Însă și ceilalți copii din clasă au făcut ouă deosebite. În ziua de luni am avut și meci de fotbal cu clasa a VI-a. Băieții au purtat maieuri și noi, fetele, am făcut galerie. 5 Pe data de 9 iunie grupa B de grădiniță, educator Popa Magdalena, a efectuat o vizită la ferma Caprele Irinucăi. Copii au avut ocazia să vadă la fața locului capre, iezi, văcuțe, puișori și rățuște și să afle cum se îngrijesc aceste animale și păsări. La sfărșitul vizitei copii au degustat lapte de capră.
6 A fi părinte Waldorf. Proiectele Asociaţiei Waldorf Eram în primăvara anului 2013 când ne-am hotărât să ne interesam mai aplecat despre Waldorf. Am început să citim despre ce presupune acestă pedagogie, am început să întrebăm oameni ai căror copii erau deja în Waldorf despre cum se simt ei cu această alegere, și ce anume i-a determinat să aleagă această școală, ne-am uitat și la Alumni Waldorf să vedem unde au ajuns după absolvire. Ne-am făcut o imagine destul de clară, cu argumente pro și contra, despre Liceul Waldorf Iași. Am ajuns la grădiniță, la vechiul sediu, într-o pauză. Deși era după ploaie, în curtea mică se jucau mulți copii, unii prin foișor, unii în groapa de nisip, foarte bucuroși și liberi. Când am intrat în clădire, am fost fascinată de sălile grupelor, de mobilierul de lemn, de cortul roz, de culoarea claselor, de colțul cu flori - nu știam de masa anotimpurilor pe atunci. În același timp eram uimită de "dezordinea" din jur, de copiii care alergau din clasă afară, schimbându-şi papucii pe hol, de fețele zâmbitoare și lipsite de încrâncenarea adulților din jur. Deși citisem și văzusem filmuleţe despre școlile Waldorf, eu încă aveam în minte imaginea din grădinițele tradiționale cu holurile liniștite, pline de lucrările cadrelor didactice din diverse proiecte, dulăpioarelepătuţuri deasupra cărora tronau aliniate jucăriile, de copii stând cuminți pe scaunele mici la măsuțe mici, sub privirile doamnelor educatoare. La Waldorf totul era culoare, zgomot, bucurie, totul era viu. Cel mai mult din ceea ce citisem despre Waldorf mi-a plăcut ideea de comunitate, de faptul că părinții împreună cu copiii și cadrele didactice sunt implicate în diverse activități școlare. De aceea, ca argument care să susțină cererea noastră de a ne înscrie copilul în Waldorf, a fost faptul că vrem să facem voluntariat și să ne implicăm în activități prin care să susținem comunitatea școlară. În acea vară, înainte de a o aduce pe Mara la grădiniță, am răspuns provocării de a aranja cărțile din biblioteca aflată pe holul grădiniței. :) Câteva zile, după amiaza, pe lângă faptul că aranjam cărțile, ștergeam praful, am putut simți puțin și mediul din care urma să facem parte din toamnă. Și mi-a plăcut. Au urmat emoțiile copleșitoare de la început de an școlar în noua comunitate, de la şedinţele cu părinții, de la serbări. Totul era fascinant, cu nod în gât și lacrimi ținute cu greu în frâu, de sufletul plin de bucurie și mulțumire. În primăvara anului 2014, când s-au lansat înscrierile pentru Swimathon, am simțit că trebuie să dau și eu ceva comunității care ne primise. Așa că am început să întreb care ar fi nevoile școlii, pentru ce proiect am putea face fundraising în cadrul acestui eveniment. Am aflat atunci că există un Consiliu Director al Asociației Waldorf Iași, despre care nu știam mare lucru. Plăteam o cotizație, văzusem la început de an școlar un afiș pentru convocare AGA, dar nu știam ce-i, așa că nu am mers. Am mers într-o sâmbătă dimineața la o întâlnire a CD-ului și le-am povestit despre oportunitatea de a înscrie un proiect la Swimathon și să le cer acordul. Am vorbit cred două luni despre acest eveniment. Am fost la toate ședințele cu părinții din școală, am fost la Serbarea Primăverii; oriunde găseam un grup de părinți, copii, profesori, eram și eu, vorbindu-le de eveniment, încurajându-i să se înscrie ca înotători, ca susținători, încurajându-i să doneze bani pentru proiect, încurajându-i să vorbească și altora despre proiectul nostru, încurajându-i să învețe copiii să doneze și să fie un exemplu pentru ei. Tabăra de vară 2016 Am avut cu această ocazie o expunere destul de mare în presă, în mediul online. Făcusem o echipă formată din copii, elevi și profesori care urmau să înoate. Și reușisem sa impulsionez și câțiva părinți care să vorbească despre cauza noastră "Creștem Împreună în Școală Nouă" și care strângeau fonduri pentru noi. Evenimentul a fost o mare de energie pozitivă, un succes pentru comunitatea noastră, și atunci am simțit că împreună putem face lucruri minunate.tot atunci mi s-a propus să fac parte din CD și am acceptat cu bucurie. În acea vară am primit sediul noii Școli și cu bucurie am ajutat la amenajarea sediului. :) Banii strânși la Swimathon pe proiectul "Creștem Împreună în Școală Nouă" i- am investit în amenajarea locului de joacă din curtea școlii. Pentru a da viață acestui loc de joacă, am avut norocul să atrag în jurul meu noi oameni minunați, fără de care n-aş fi reușit să implementez acest proiect, întrucât mă depășea proiectarea și execuția. A urmat în primăvara anului 2015 o nouă provocare, Cros pentru Școli. Am crezut atunci că, având deja un eveniment ca Swimathon ca precedent, putem avea două proiecte la Cros pentru Școli. În plus, era un eveniment la care m-am gândit că pot participa mai mulți membri ai comunității, întrucât presupunea să alergăm. Am înscris proiectele "Creștem Împreună în Școală Nouă - clasa outdoor" și Flautele Fermecate. Cu toate că am reușit să strângem banii pentru a implementa ambele proiecte, eram ușor dezamăgită. Credeam că numărul celor care se vor implica va fi mult mai mare. Credeam că toți cei din comunitate vor fi mult mai receptivi. Făcusem din nou aceiași pași ca la Swimathon, vorbisem la ședințele cu părinții, eram membru în CD, credeam că vom avea o comunicare mai eficientă. Unul dintre proiecte îl încredințasem elevilor, eu coordonându-i din umbră; de celălalt proiect mă ocupam direct, vorbind cu cei care s-au oferit voluntari și asigurându-le tot sprijinul. Se mărise numărul celor care au ales sa se implice, însă raportat la numărul celor din comunitatea școlară, tot eram puțini. În tot acest timp, eram lună de lună la ședințele CD-ului unde încercam, o mână de oameni, să luăm cele mai bune decizii pentru ca lucrurile să funcționeze bine. Ne-am dat seama că nu reușim să comunicăm eficient și atunci am început să lucrăm la acest lucru. Așa a apărut grupul de Facebook Vocea Școlii. Am creat în școală un avizier unde am afișat misiunea AWI, proiectele pe care le-am făcut și ceea ce ne-am propus pentru anul școlar La începutul anului școlar, CD-ul a primit provocarea de a-şi asuma renovarea sălii de sport. Tot atunci ne-am făcut și planul de acțiune al acestui proiect, a cărui valoare se ridică la aproximativ Ne-am propus să strângem bani de la Bazar, să vorbim în școală cu părinții pentru donații în contul "Sala de sport", să rugăm firmele să doneze impozitul pe profit la finalul lui În primăvara acestui an, odată cu lansarea înscrierilor pentru evenimentul Cros pentru Școli, a luat naștere proiectul "Mișcarea cu Sens". Mi-am amintit că la o ediție a Școlii Părinți or am auzit de acest concept al lui Rudolf Steiner. Dată fiind amploarea proiectului, aveam nevoie de unirea tuturor membrilor comunității noastre, a elevilor, părinților și profesorilor. Ne-am întâlnit cu Consiliul Elevilor și le-am cerut ajutorul. Am cerut şi ajutorul Consiliul Profesoral. Marea surpriză au fost elevii care s-au mobilizat și implicat remarcabil în proiectul Mișcarea cu Sens, făcând ca jumătate din fondurile mobilizate la Cros pentru Școli să fie contribuția lor. Am reușit împreună să ne facem cunoscuți și auziți în comunitatea ieșeană. În sfârșit, reușeam prin mobilizarea din interiorul comunității școlare să ieșim în exterior, să fim remarcați și apreciați pentru un proiect fără precedent, îndrăznesc sa spun. Am reușit să creăm o emulație la nivel local. Am reușit să atragem oameni care nu au nicio legătură cu școala noastră, care s-au oferit să ne ajute prin donații și prin evenimente care să ne ajute sa strângem fonduri. Prin toate aceste acțiuni, AWI își urmărește misiunea, aceea de a sprijini pedagogia Waldorf pentru dezvoltarea armonioasă, trup, suflet, spirit, al copiilor din Liceul Waldorf Iași. Mulțumesc tuturor celor cu care am interacționat într-un fel sau altul în acești 3 ani! Mulțumesc celor care s-au alăturat discuțiilor, proiectelor, comunității școlii noastre! Mulțumesc ca existați, că mă inspirați și vă lăsați inspirați! :) Gabriela Florea În perioada 27 iunie- 1 iulie se va desfășura a IX-a ediție a taberei de vară. Și anul acesta vă așteptăm cu ateliere interesante de muzică, dans, pictură, modelaj, artă decorativă, pîslărit, teatru. Profesorii care vor susține ateliere sunt: Turbatu Petrică, Balan Mihaela, Hrap Simona, Agnes Lăzărescu, Anton Liliana, Diaconu Angela, Popa Magdalena și Irina Mîncă. Vă dorim un sfârșit rodnic de an școlar și o vacanță frumoasă! Copii dumneavoastră își pot aduce și prietenii. Masa va fi sub formă de catering. Programul va fi în intervalul Relații și înscrieri: Mihaela Ichim orar 9: ( ). 6 Coordonatori și tehnoredactori: Profesor : Mihaela Ichim Profesor : Mihăileasa Laura Elev : Dragoș Dudu (Clasa a XI-a)
Εμπορική αλληλογραφία Ηλεκτρονική Αλληλογραφία
- Εισαγωγή Stimate Domnule Preşedinte, Stimate Domnule Preşedinte, Εξαιρετικά επίσημη επιστολή, ο παραλήπτης έχει ένα ειδικό τίτλο ο οποίος πρέπει να χρησιμοποιηθεί αντί του ονόματος του Stimate Domnule,
Curs 10 Funcţii reale de mai multe variabile reale. Limite şi continuitate.
Curs 10 Funcţii reale de mai multe variabile reale. Limite şi continuitate. Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi 2014 Fie p, q N. Fie funcţia f : D R p R q. Avem următoarele
DISTANŢA DINTRE DOUĂ DREPTE NECOPLANARE
DISTANŢA DINTRE DOUĂ DREPTE NECOPLANARE ABSTRACT. Materialul prezintă o modalitate de a afla distanţa dintre două drepte necoplanare folosind volumul tetraedrului. Lecţia se adresează clasei a VIII-a Data:
riptografie şi Securitate
riptografie şi Securitate - Prelegerea 12 - Scheme de criptare CCA sigure Adela Georgescu, Ruxandra F. Olimid Facultatea de Matematică şi Informatică Universitatea din Bucureşti Cuprins 1. Schemă de criptare
Metode iterative pentru probleme neliniare - contractii
Metode iterative pentru probleme neliniare - contractii Problemele neliniare sunt in general rezolvate prin metode iterative si analiza convergentei acestor metode este o problema importanta. 1 Contractii
Curs 4 Serii de numere reale
Curs 4 Serii de numere reale Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi 2014 Criteriul rădăcinii sau Criteriul lui Cauchy Teoremă (Criteriul rădăcinii) Fie x n o serie cu termeni
COLEGIUL NATIONAL CONSTANTIN CARABELLA TARGOVISTE. CONCURSUL JUDETEAN DE MATEMATICA CEZAR IVANESCU Editia a VI-a 26 februarie 2005.
SUBIECTUL Editia a VI-a 6 februarie 005 CLASA a V-a Fie A = x N 005 x 007 si B = y N y 003 005 3 3 a) Specificati cel mai mic element al multimii A si cel mai mare element al multimii B. b)stabiliti care
Planul determinat de normală şi un punct Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru Planul determinat de 3 puncte necoliniare
1 Planul în spaţiu Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru 2 Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru Fie reperul R(O, i, j, k ) în spaţiu. Numim normala a unui plan, un vector perpendicular pe
Asupra unei inegalităţi date la barajul OBMJ 2006
Asupra unei inegalităţi date la barajul OBMJ 006 Mircea Lascu şi Cezar Lupu La cel de-al cincilea baraj de Juniori din data de 0 mai 006 a fost dată următoarea inegalitate: Fie x, y, z trei numere reale
(a) se numeşte derivata parţială a funcţiei f în raport cu variabila x i în punctul a.
Definiţie Spunem că: i) funcţia f are derivată parţială în punctul a în raport cu variabila i dacă funcţia de o variabilă ( ) are derivată în punctul a în sens obişnuit (ca funcţie reală de o variabilă
MARCAREA REZISTOARELOR
1.2. MARCAREA REZISTOARELOR 1.2.1 MARCARE DIRECTĂ PRIN COD ALFANUMERIC. Acest cod este format din una sau mai multe cifre şi o literă. Litera poate fi plasată după grupul de cifre (situaţie în care valoarea
5. FUNCŢII IMPLICITE. EXTREME CONDIŢIONATE.
5 Eerciţii reolvate 5 UNCŢII IMPLICITE EXTREME CONDIŢIONATE Eerciţiul 5 Să se determine şi dacă () este o funcţie definită implicit de ecuaţia ( + ) ( + ) + Soluţie ie ( ) ( + ) ( + ) + ( )R Evident este
V.7. Condiţii necesare de optimalitate cazul funcţiilor diferenţiabile
Metode de Optimizare Curs V.7. Condiţii necesare de optimalitate cazul funcţiilor diferenţiabile Propoziţie 7. (Fritz-John). Fie X o submulţime deschisă a lui R n, f:x R o funcţie de clasă C şi ϕ = (ϕ,ϕ
Curs 14 Funcţii implicite. Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi"
Curs 14 Funcţii implicite Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi 2014 Fie F : D R 2 R o funcţie de două variabile şi fie ecuaţia F (x, y) = 0. (1) Problemă În ce condiţii ecuaţia
Analiza în curent continuu a schemelor electronice Eugenie Posdărăscu - DCE SEM 1 electronica.geniu.ro
Analiza în curent continuu a schemelor electronice Eugenie Posdărăscu - DCE SEM Seminar S ANALA ÎN CUENT CONTNUU A SCHEMELO ELECTONCE S. ntroducere Pentru a analiza în curent continuu o schemă electronică,
Ταξίδι Γενικά. Γενικά - Τα απαραίτητα. Γενικά - Συνομιλία. Παράκληση για βοήθεια. Ερώτηση σε πρόσωπο αν μιλά αγγλικά
- Τα απαραίτητα Mă puteți ajuta, vă rog? Παράκληση για βοήθεια Vorbiți în engleză? Ερώτηση σε πρόσωπο αν μιλά αγγλικά Vorbiți _(limba)_? Ερώτηση σε πρόσωπο αν μιλά ορισμένη γλώσσα Nu vorbesc _(limba)_.
Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii la gazul ideal
Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii la gazul ideal Principiul I al termodinamicii exprimă legea conservării şi energiei dintr-o formă în alta şi se exprimă prin relaţia: ΔUQ-L, unde: ΔU-variaţia
Subiecte Clasa a VII-a
lasa a VII Lumina Math Intrebari Subiecte lasa a VII-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate
BARAJ DE JUNIORI,,Euclid Cipru, 28 mai 2012 (barajul 3)
BARAJ DE JUNIORI,,Euclid Cipru, 8 mi 0 (brjul ) Problem Arătţi că dcă, b, c sunt numere rele cre verifică + b + c =, tunci re loc ineglitte xy + yz + zx Problem Fie şi b numere nturle nenule Dcă numărul
a. 11 % b. 12 % c. 13 % d. 14 %
1. Un motor termic funcţionează după ciclul termodinamic reprezentat în sistemul de coordonate V-T în figura alăturată. Motorul termic utilizează ca substanţă de lucru un mol de gaz ideal având exponentul
Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor X) functia f 1
Functii definitie proprietati grafic functii elementare A. Definitii proprietatile functiilor. Fiind date doua multimi X si Y spunem ca am definit o functie (aplicatie) pe X cu valori in Y daca fiecarui
Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor
Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor. Fiind date doua multimi si spunem ca am definit o functie (aplicatie) pe cu valori in daca fiecarui element
Ακαδημαϊκός Λόγος Κύριο Μέρος
- Επίδειξη Συμφωνίας În linii mari sunt de acord cu...deoarece... Επίδειξη γενικής συμφωνίας με άποψη άλλου Cineva este de acord cu...deoarece... Επίδειξη γενικής συμφωνίας με άποψη άλλου D'une façon générale,
Seminariile Capitolul X. Integrale Curbilinii: Serii Laurent şi Teorema Reziduurilor
Facultatea de Matematică Calcul Integral şi Elemente de Analiă Complexă, Semestrul I Lector dr. Lucian MATICIUC Seminariile 9 20 Capitolul X. Integrale Curbilinii: Serii Laurent şi Teorema Reiduurilor.
a n (ζ z 0 ) n. n=1 se numeste partea principala iar seria a n (z z 0 ) n se numeste partea
Serii Laurent Definitie. Se numeste serie Laurent o serie de forma Seria n= (z z 0 ) n regulata (tayloriana) = (z z n= 0 ) + n se numeste partea principala iar seria se numeste partea Sa presupunem ca,
Προσωπική Αλληλογραφία Επιστολή
- Διεύθυνση Andreea Popescu Str. Reşiţa, nr. 4, bloc M6, sc. A, ap. 12. Turnu Măgurele Jud. Teleorman 06102. România. Ελληνική γραφή διεύθυνσης: Όνομα Παραλήπτη Όνομα και νούμερο οδού Ταχυδρομικός κώδικας,
R R, f ( x) = x 7x+ 6. Determinați distanța dintre punctele de. B=, unde x și y sunt numere reale.
5p Determinați primul termen al progresiei geometrice ( b n ) n, știind că b 5 = 48 și b 8 = 84 5p Se consideră funcția f : intersecție a graficului funcției f cu aa O R R, f ( ) = 7+ 6 Determinați distanța
Laborator 11. Mulţimi Julia. Temă
Laborator 11 Mulţimi Julia. Temă 1. Clasa JuliaGreen. Să considerăm clasa JuliaGreen dată de exemplu la curs pentru metoda locului final şi să schimbăm numărul de iteraţii nriter = 100 în nriter = 101.
Εμπορική αλληλογραφία Επιστολή
- Διεύθυνση Mr. J. Rhodes Rhodes & Rhodes Corp. 212 Silverback Drive California Springs CA 92926. Mr. J. Rhodes Rhodes & Rhodes Corp. 212 Silverback Drive California Springs CA 92926. Αμερικανική γραφή
III. Serii absolut convergente. Serii semiconvergente. ii) semiconvergentă dacă este convergentă iar seria modulelor divergentă.
III. Serii absolut convergente. Serii semiconvergente. Definiţie. O serie a n se numeşte: i) absolut convergentă dacă seria modulelor a n este convergentă; ii) semiconvergentă dacă este convergentă iar
Curs 1 Şiruri de numere reale
Bibliografie G. Chiorescu, Analiză matematică. Teorie şi probleme. Calcul diferenţial, Editura PIM, Iaşi, 2006. R. Luca-Tudorache, Analiză matematică, Editura Tehnopress, Iaşi, 2005. M. Nicolescu, N. Roşculeţ,
Valori limită privind SO2, NOx şi emisiile de praf rezultate din operarea LPC în funcţie de diferite tipuri de combustibili
Anexa 2.6.2-1 SO2, NOx şi de praf rezultate din operarea LPC în funcţie de diferite tipuri de combustibili de bioxid de sulf combustibil solid (mg/nm 3 ), conţinut de O 2 de 6% în gazele de ardere, pentru
Cum folosim cazuri particulare în rezolvarea unor probleme
Cum folosim cazuri particulare în rezolvarea unor probleme GHEORGHE ECKSTEIN 1 Atunci când întâlnim o problemă pe care nu ştim s-o abordăm, adesea este bine să considerăm cazuri particulare ale acesteia.
4. CIRCUITE LOGICE ELEMENTRE 4.. CIRCUITE LOGICE CU COMPONENTE DISCRETE 4.. PORŢI LOGICE ELEMENTRE CU COMPONENTE PSIVE Componente electronice pasive sunt componente care nu au capacitatea de a amplifica
Προσωπική Αλληλογραφία Ευχές
- Γάμος Casă de piatră şi felicitări! Vă urez amândurora toată fericirea din lume! Συγχαρητήρια για ένα νιόπαντρο ζευγάρι Felicitări şi cele mai calde urări de bine pentru amândoi cu ocazia nunţii! Casă
Nivelul de învăţământ (antepreşcolar, preşcolar, primar, gimnazial, liceal): Clasa:
Chestionarul pentru părinţi (nivelurile antepreşcolar, preşcolar, primar, gimnazial, liceal) Răspunsurile marcate cu un cerculeţ permit selectarea unei singure variante, răspunsurile marcate cu un pătrăţel
CONCURSUL DE MATEMATICĂ APLICATĂ ADOLF HAIMOVICI, 2017 ETAPA LOCALĂ, HUNEDOARA Clasa a IX-a profil științe ale naturii, tehnologic, servicii
Clasa a IX-a 1 x 1 a) Demonstrați inegalitatea 1, x (0, 1) x x b) Demonstrați că, dacă a 1, a,, a n (0, 1) astfel încât a 1 +a + +a n = 1, atunci: a +a 3 + +a n a1 +a 3 + +a n a1 +a + +a n 1 + + + < 1
Metode de interpolare bazate pe diferenţe divizate
Metode de interpolare bazate pe diferenţe divizate Radu Trîmbiţaş 4 octombrie 2005 1 Forma Newton a polinomului de interpolare Lagrange Algoritmul nostru se bazează pe forma Newton a polinomului de interpolare
Esalonul Redus pe Linii (ERL). Subspatii.
Seminarul 1 Esalonul Redus pe Linii (ERL). Subspatii. 1.1 Breviar teoretic 1.1.1 Esalonul Redus pe Linii (ERL) Definitia 1. O matrice A L R mxn este in forma de Esalon Redus pe Linii (ERL), daca indeplineste
Criptosisteme cu cheie publică III
Criptosisteme cu cheie publică III Anul II Aprilie 2017 Problema rucsacului ( knapsack problem ) Considerăm un număr natural V > 0 şi o mulţime finită de numere naturale pozitive {v 0, v 1,..., v k 1 }.
Personal Urări. Urări - Nuntă. Urări - Logodna. Συγχαρητήρια. Σας ευχόμαστε όλη την ευτυχία του κόσμου. Pentru a felicita un cuplu recent căsătorit
- Nuntă Συγχαρητήρια. Σας ευχόμαστε όλη την ευτυχία του κόσμου. Pentru a felicita un cuplu recent căsătorit Θερμά συγχαρητήρια για τους δυο σας αυτήν την ημέρα του γάμου σας. Pentru a felicita un cuplu
1.7. AMPLIFICATOARE DE PUTERE ÎN CLASA A ŞI AB
1.7. AMLFCATOARE DE UTERE ÎN CLASA A Ş AB 1.7.1 Amplificatoare în clasa A La amplificatoarele din clasa A, forma de undă a tensiunii de ieşire este aceeaşi ca a tensiunii de intrare, deci întreg semnalul
1.3 Baza a unui spaţiu vectorial. Dimensiune
.3 Baza a unui spaţiu vectorial. Dimensiune Definiţia.3. Se numeşte bază a spaţiului vectorial V o familie de vectori B care îndeplineşte condiţiile de mai jos: a) B este liniar independentă; b) B este
Examen AG. Student:... Grupa:... ianuarie 2011
Problema 1. Pentru ce valori ale lui n,m N (n,m 1) graful K n,m este eulerian? Problema 2. Să se construiască o funcţie care să recunoască un graf P 3 -free. La intrare aceasta va primi un graf G = ({1,...,n},E)
Algebra si Geometrie Seminar 9
Algebra si Geometrie Seminar 9 Decembrie 017 ii Equations are just the boring part of mathematics. I attempt to see things in terms of geometry. Stephen Hawking 9 Dreapta si planul in spatiu 1 Notiuni
Seminar 5 Analiza stabilității sistemelor liniare
Seminar 5 Analiza stabilității sistemelor liniare Noțiuni teoretice Criteriul Hurwitz de analiză a stabilității sistemelor liniare În cazul sistemelor liniare, stabilitatea este o condiție de localizare
Personal Scrisori. Scrisori - Adresa. Κυρ. Ιωάννου Οδ. Δωριέων 34 Τ.Κ 8068, Λάρνακα
- Adresa Κυρ. Ιωάννου Οδ. Δωριέων 34 Τ.Κ 8068, Λάρνακα Κυρ. Ιωάννου Οδ. Δωριέων 34 Τ.Κ 8068, Λάρνακα Formatul românesc de adresă: Strada, numărul străzii, eventual blocul, scara şi numărul apartamentului
Integrala nedefinită (primitive)
nedefinita nedefinită (primitive) nedefinita 2 nedefinita februarie 20 nedefinita.tabelul primitivelor Definiţia Fie f : J R, J R un interval. Funcţia F : J R se numeşte primitivă sau antiderivată a funcţiei
Curs 2 Şiruri de numere reale
Curs 2 Şiruri de numere reale Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi 2014 Convergenţă şi mărginire Teoremă Orice şir convergent este mărginit. Demonstraţie Fie (x n ) n 0 un
Παρουσίαση στο Βουκουρέστι στις 15/04/16 Prezetare în București 15/04/16
1 ΕΝΗΜΕΡΩΣΗ ΚΑΙ ΔΙΑΒΟΥΛΕΥΣΗ ΣΤΑ ΕΥΡΩΠΑΙΚΑ ΣΥΜΒΟΥΛΙΑ ΕΡΓΑΖΟΜΕΝΩΝ (ΕΣΕ) KAI Η ΚΟΙΝΟΤΙΚΗ ΟΔΗΓΙΑ 2009/38 INFORMAREA ȘI CONSULTAREA ÎN CADRUL COMITETELOR EUROPENE DE ÎNTREPRINDERE (CEI) ȘI DIRECTICA COMUNITARĂ
Παρουσίαση στο Βουκουρέστι στις 15/04/16. Prezetare în București 15/04/16
ΕΝΗΜΕΡΩΣΗ ΚΑΙ ΔΙΑΒΟΥΛΕΥΣΗ ΣΤΑ ΕΥΡΩΠΑΙΚΑ ΣΥΜΒΟΥΛΙΑ ΕΡΓΑΖΟΜΕΝΩΝ (ΕΣΕ) KAI Η ΚΟΙΝΟΤΙΚΗ ΟΔΗΓΙΑ 2009/38 INFORMAREA ȘI CONSULTAREA ÎN CADRUL COMITETELOR EUROPENE DE ÎNTREPRINDERE (CEI) ȘI DIRECTICA COMUNITARĂ
Sisteme diferenţiale liniare de ordinul 1
1 Metoda eliminării 2 Cazul valorilor proprii reale Cazul valorilor proprii nereale 3 Catedra de Matematică 2011 Forma generală a unui sistem liniar Considerăm sistemul y 1 (x) = a 11y 1 (x) + a 12 y 2
Foarte formal, destinatarul ocupă o funcţie care trebuie folosită în locul numelui
- Introducere Αξιότιμε κύριε Πρόεδρε, Αξιότιμε κύριε Πρόεδρε, Foarte formal, destinatarul ocupă o funcţie care trebuie folosită în locul numelui Αγαπητέ κύριε, Αγαπητέ κύριε, Formal, destinatar de sex
5.1. Noţiuni introductive
ursul 13 aitolul 5. Soluţii 5.1. oţiuni introductive Soluţiile = aestecuri oogene de două sau ai ulte substanţe / coonente, ale căror articule nu se ot seara rin filtrare sau centrifugare. oonente: - Mediul
Subiecte Clasa a VIII-a
Subiecte lasa a VIII-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate pe foaia de raspuns in dreptul
2.1 Sfera. (EGS) ecuaţie care poartă denumirea de ecuaţia generală asferei. (EGS) reprezintă osferă cu centrul în punctul. 2 + p 2
.1 Sfera Definitia 1.1 Se numeşte sferă mulţimea tuturor punctelor din spaţiu pentru care distanţa la u punct fi numit centrul sferei este egalăcuunnumăr numit raza sferei. Fie centrul sferei C (a, b,
Lectia VI Structura de spatiu an E 3. Dreapta si planul ca subspatii ane
Subspatii ane Lectia VI Structura de spatiu an E 3. Dreapta si planul ca subspatii ane Oana Constantinescu Oana Constantinescu Lectia VI Subspatii ane Table of Contents 1 Structura de spatiu an E 3 2 Subspatii
Πού μπορώ να βρω τη φόρμα για ; Unde pot găsi un formular pentru? Για να ρωτήσετε που μπορείτε να βρείτε μια φόρμα
- Γενικά Πού μπορώ να βρω τη φόρμα για ; Unde pot găsi un formular pentru? Για να ρωτήσετε που μπορείτε να βρείτε μια φόρμα Πότε εκδόθηκε το [έγγραφο] σας; Για να ρωτήσετε πότε έχει εκδοθεί ένα έγγραφο
Αιτήσεις Συνοδευτική Επιστολή
- Εισαγωγή Stimate Domn, Επίσημη επιστολή, αρσενικός αποδέκτης, όνομα άγνωστο Stimată Doamnă, Επίσημη επιστολή, θηλυκός αποδέκτης, όνομα άγνωστο Stimate Domn/Doamnă, Stimate Domn, Stimată Doamnă, Stimate
Să se arate că n este număr par. Dan Nedeianu
Primul test de selecție pentru juniori I. Să se determine numerele prime p, q, r cu proprietatea că 1 p + 1 q + 1 r 1. Fie ABCD un patrulater convex cu m( BCD) = 10, m( CBA) = 45, m( CBD) = 15 și m( CAB)
Olimpiada Naţională de Matematică Etapa locală Clasa a IX-a M 1
Calea 13 Septembrie, r 09, Sector 5, 0507, București Tel: +40 (0)1 317 36 50 Fax: +40 (0)1 317 36 54 Olimpiada Naţioală de Matematică Etapa locală -00016 Clasa a IX-a M 1 Fie 1 abc,,, 6 şi ab c 1 Să se
5.4. MULTIPLEXOARE A 0 A 1 A 2
5.4. MULTIPLEXOARE Multiplexoarele (MUX) sunt circuite logice combinaţionale cu m intrări şi o singură ieşire, care permit transferul datelor de la una din intrări spre ieşirea unică. Selecţia intrării
Cursul Măsuri reale. D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 15
MĂSURI RELE Cursul 13 15 Măsuri reale Fie (,, µ) un spaţiu cu măsură completă şi f : R o funcţie -măsurabilă. Cum am văzut în Teorema 11.29, dacă f are integrală pe, atunci funcţia de mulţime ν : R, ν()
Capitolul ASAMBLAREA LAGĂRELOR LECŢIA 25
Capitolul ASAMBLAREA LAGĂRELOR LECŢIA 25 LAGĂRELE CU ALUNECARE!" 25.1.Caracteristici.Părţi componente.materiale.!" 25.2.Funcţionarea lagărelor cu alunecare.! 25.1.Caracteristici.Părţi componente.materiale.
Componente şi Circuite Electronice Pasive. Laborator 3. Divizorul de tensiune. Divizorul de curent
Laborator 3 Divizorul de tensiune. Divizorul de curent Obiective: o Conexiuni serie şi paralel, o Legea lui Ohm, o Divizorul de tensiune, o Divizorul de curent, o Implementarea experimentală a divizorului
Problema a II - a (10 puncte) Diferite circuite electrice
Olimpiada de Fizică - Etapa pe judeţ 15 ianuarie 211 XI Problema a II - a (1 puncte) Diferite circuite electrice A. Un elev utilizează o sursă de tensiune (1), o cutie cu rezistenţe (2), un întrerupător
RĂSPUNS Modulul de rezistenţă este o caracteristică geometrică a secţiunii transversale, scrisă faţă de una dintre axele de inerţie principale:,
REZISTENTA MATERIALELOR 1. Ce este modulul de rezistenţă? Exemplificaţi pentru o secţiune dreptunghiulară, respectiv dublu T. RĂSPUNS Modulul de rezistenţă este o caracteristică geometrică a secţiunii
页面
订单 - 配售 Εξετάζουμε την αγορά...luăm în considerare posibi 正式, 试探性 Είμαστε στην ευχάριστη Suntem θέση να încântați δώσουμε την să plasăm παραγγελία μας στην εταιρεία comandă σας pentru... για... Θα θέλαμε
Ταξίδι Γενικά. Γενικά - Τα απαραίτητα. Γενικά - Συνομιλία. Παράκληση για βοήθεια. Ερώτηση σε πρόσωπο αν μιλά αγγλικά
- Τα απαραίτητα Mă puteți ajuta, vă rog? Παράκληση για βοήθεια Vorbiți în engleză? Ερώτηση σε πρόσωπο αν μιλά Vorbiți _(limba)_? Ερώτηση σε πρόσωπο αν μιλά ορισμένη γλώσσα Nu vorbesc _(limba)_. Διασαφήνιση
ΤΑ ΑΡΙΘΜΗΤΙΚΑ. 2. Τακτικά αριθμητικά
ΤΑ ΑΡΙΘΜΗΤΙΚΑ Σύμφωνα με τη Γραμματική της Ρουμανικής Γλώσσας, τα αριθμητικά διακρίνονται σε: 1. Απόλυτα αριθμητικά α. Απλά: unu, doi, trei... (ένα, δύο, τρία) κ.λπ. β. Σύνθετα: doisprezece, treizeci...
Fig Impedanţa condensatoarelor electrolitice SMD cu Al cu electrolit semiuscat în funcţie de frecvenţă [36].
Componente şi circuite pasive Fig.3.85. Impedanţa condensatoarelor electrolitice SMD cu Al cu electrolit semiuscat în funcţie de frecvenţă [36]. Fig.3.86. Rezistenţa serie echivalentă pierderilor în funcţie
SEMINAR 14. Funcţii de mai multe variabile (continuare) ( = 1 z(x,y) x = 0. x = f. x + f. y = f. = x. = 1 y. y = x ( y = = 0
Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului Matematici Superioare, Semestrul I, Lector dr. Lucian MATICIUC SEMINAR 4 Funcţii de mai multe variabile continuare). Să se arate că funcţia z,
SEMINARUL 3. Cap. II Serii de numere reale. asociat seriei. (3n 5)(3n 2) + 1. (3n 2)(3n+1) (3n 2) (3n + 1) = a
Capitolul II: Serii de umere reale. Lect. dr. Lucia Maticiuc Facultatea de Hidrotehică, Geodezie şi Igieria Mediului Matematici Superioare, Semestrul I, Lector dr. Lucia MATICIUC SEMINARUL 3. Cap. II Serii
5.5. REZOLVAREA CIRCUITELOR CU TRANZISTOARE BIPOLARE
5.5. A CIRCUITELOR CU TRANZISTOARE BIPOLARE PROBLEMA 1. În circuitul din figura 5.54 se cunosc valorile: μa a. Valoarea intensității curentului de colector I C. b. Valoarea tensiunii bază-emitor U BE.
V O. = v I v stabilizator
Stabilizatoare de tensiune continuă Un stabilizator de tensiune este un circuit electronic care păstrează (aproape) constantă tensiunea de ieșire la variaţia între anumite limite a tensiunii de intrare,
Tranzistoare bipolare şi cu efect de câmp
apitolul 3 apitolul 3 26. Pentru circuitul de polarizare din fig. 26 se cunosc: = 5, = 5, = 2KΩ, = 5KΩ, iar pentru tranzistor se cunosc următorii parametrii: β = 200, 0 = 0, μa, = 0,6. a) ă se determine
Foarte formal, destinatarul ocupă o funcţie care trebuie folosită în locul numelui
- Introducere Română Greacă Stimate Domnule Preşedinte, Αξιότιμε κύριε Πρόεδρε, Foarte formal, destinatarul ocupă o funcţie care trebuie folosită în locul numelui Stimate Domnule, Αγαπητέ κύριε, Formal,
Câmp de probabilitate II
1 Sistem complet de evenimente 2 Schema lui Poisson Schema lui Bernoulli (a bilei revenite) Schema hipergeometrică (a bilei neîntoarsă) 3 4 Sistem complet de evenimente Definiţia 1.1 O familie de evenimente
SERII NUMERICE. Definiţia 3.1. Fie (a n ) n n0 (n 0 IN) un şir de numere reale şi (s n ) n n0
SERII NUMERICE Definiţia 3.1. Fie ( ) n n0 (n 0 IN) un şir de numere reale şi (s n ) n n0 şirul definit prin: s n0 = 0, s n0 +1 = 0 + 0 +1, s n0 +2 = 0 + 0 +1 + 0 +2,.......................................
O generalizare a unei probleme de algebră dată la Olimpiada de Matematică, faza judeţeană, 2013
O generalizare a unei probleme de algebră dată la Olimpiada de Matematică, faza judeţeană, 2013 Marius Tărnăuceanu 1 Aprilie 2013 Abstract În această lucrare vom prezenta un rezultat ce extinde Problema
Θα ήθελα να ανοίξω ένα τραπεζικό λογαριασμό. Θα ήθελα να κλείσω τον τραπεζικό μου λογαριασμό. ίντερνετ;
- Γενικά Pot retrage numerar în [țara] fără a plăti comisioane? Μπορώ να κάνω ανάληψη στην [χώρα] χωρίς να πληρώσω προμήθεια; Πληροφόρηση σχετικά με το αν πρέπει να πληρώσετε ποσοστά προμήθειας όταν κάνετε
Capitolul 4 PROPRIETĂŢI TOPOLOGICE ŞI DE NUMĂRARE ALE LUI R. 4.1 Proprietăţi topologice ale lui R Puncte de acumulare
Capitolul 4 PROPRIETĂŢI TOPOLOGICE ŞI DE NUMĂRARE ALE LUI R În cele ce urmează, vom studia unele proprietăţi ale mulţimilor din R. Astfel, vom caracteriza locul" unui punct în cadrul unei mulţimi (în limba
Definiţia generală Cazul 1. Elipsa şi hiperbola Cercul Cazul 2. Parabola Reprezentari parametrice ale conicelor Tangente la conice
1 Conice pe ecuaţii reduse 2 Conice pe ecuaţii reduse Definiţie Numim conica locul geometric al punctelor din plan pentru care raportul distantelor la un punct fix F şi la o dreaptă fixă (D) este o constantă
Ecuaţia generală Probleme de tangenţă Sfera prin 4 puncte necoplanare. Elipsoidul Hiperboloizi Paraboloizi Conul Cilindrul. 1 Sfera.
pe ecuaţii generale 1 Sfera Ecuaţia generală Probleme de tangenţă 2 pe ecuaţii generale Sfera pe ecuaţii generale Ecuaţia generală Probleme de tangenţă Numim sferă locul geometric al punctelor din spaţiu
Al cincilea baraj de selecţie pentru OBMJ Bucureşti, 28 mai 2015
Societatea de Ştiinţe Matematice din România Ministerul Educaţiei Naţionale Al cincilea baraj de selecţie pentru OBMJ Bucureşti, 28 mai 2015 Problema 1. Arătaţi că numărul 1 se poate reprezenta ca suma
Activitatea A5. Introducerea unor module specifice de pregătire a studenților în vederea asigurării de șanse egale
Investește în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară nr. 1 Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii
Functii Breviar teoretic 8 ianuarie ianuarie 2011
Functii Breviar teoretic 8 ianuarie 011 15 ianuarie 011 I Fie I, interval si f : I 1) a) functia f este (strict) crescatoare pe I daca x, y I, x< y ( f( x) < f( y)), f( x) f( y) b) functia f este (strict)
Examen AG. Student:... Grupa: ianuarie 2016
16-17 ianuarie 2016 Problema 1. Se consideră graful G = pk n (p, n N, p 2, n 3). Unul din vârfurile lui G se uneşte cu câte un vârf din fiecare graf complet care nu-l conţine, obţinându-se un graf conex
Cursul 6. Tabele de incidenţă Sensibilitate, specificitate Riscul relativ Odds Ratio Testul CHI PĂTRAT
Cursul 6 Tabele de incidenţă Sensibilitate, specificitate Riscul relativ Odds Ratio Testul CHI PĂTRAT Tabele de incidenţă - exemplu O modalitate de a aprecia legătura dintre doi factori (tendinţa de interdependenţă,
Proiectarea filtrelor prin metoda pierderilor de inserţie
FITRE DE MIROUNDE Proiectarea filtrelor prin metoda pierderilor de inserţie P R Puterea disponibila de la sursa Puterea livrata sarcinii P inc P Γ ( ) Γ I lo P R ( ) ( ) M ( ) ( ) M N P R M N ( ) ( ) Tipuri
z a + c 0 + c 1 (z a)
1 Serii Laurent (continuare) Teorema 1.1 Fie D C un domeniu, a D şi f : D \ {a} C o funcţie olomorfă. Punctul a este pol multiplu de ordin p al lui f dacă şi numai dacă dezvoltarea în serie Laurent a funcţiei
CONCURSUL INTERJUDEŢEAN DE MATEMATICĂ ŞI INFORMATICĂ MARIAN ŢARINĂ. Ediţia a XVII-a, 7 8 Aprilie CLASA a IV-a
Ediţia a XVII-a, 7 8 Aprilie 207 SUBIECTUL CLASA a IV-a Într-o zi de Duminică, la Salina Turda, a venit un grup de vizitatori, băieți și de două ori mai multe fete. Au intrat în Salină 324 băieți și 400
Vectori liberi Produs scalar Produs vectorial Produsul mixt. 1 Vectori liberi. 2 Produs scalar. 3 Produs vectorial. 4 Produsul mixt.
liberi 1 liberi 2 3 4 Segment orientat liberi Fie S spaţiul geometric tridimensional cu axiomele lui Euclid. Orice pereche de puncte din S, notată (A, B) se numeşte segment orientat. Dacă A B, atunci direcţia
Curs 2 DIODE. CIRCUITE DR
Curs 2 OE. CRCUTE R E CUPRN tructură. imbol Relația curent-tensiune Regimuri de funcționare Punct static de funcționare Parametrii diodei Modelul cu cădere de tensiune constantă Analiza circuitelor cu
MULTIMEA NUMERELOR REALE
www.webmteinfo.com cu noi totul pre mi usor MULTIMEA NUMERELOR REALE office@ webmteinfo.com 1.1 Rdcin ptrt unui numr nturl ptrt perfect Ptrtul unui numr rtionl este totdeun pozitiv su zero (dic nenegtiv).
Subiecte Clasa a V-a
(40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate pe foaia de raspuns in dreptul numarului intrebarii
a. Caracteristicile mecanice a motorului de c.c. cu excitaţie independentă (sau derivaţie)
Caracteristica mecanică defineşte dependenţa n=f(m) în condiţiile I e =ct., U=ct. Pentru determinarea ei vom defini, mai întâi caracteristicile: 1. de sarcină, numită şi caracteristica externă a motorului
Clasa a IX-a, Lucrul mecanic. Energia
1. LUCRUL MECANIC 1.1. Un resort având constanta elastică k = 50Nm -1 este întins cu x = 0,1m de o forță exterioară. Ce lucru mecanic produce forța pentru deformarea resortului? 1.2. De un resort având
Αιτήσεις Συνοδευτική Επιστολή
- Εισαγωγή Stimate Domn, Επίσημη επιστολή, αρσενικός αποδέκτης, όνομα άγνωστο Stimată Doamnă, Επίσημη επιστολή, θηλυκός αποδέκτης, όνομα άγνωστο Stimate Domn/Doamnă, Αξιότιμε κύριε, Αξιότιμη κυρία, Αξιότιμε
Corectură. Motoare cu curent alternativ cu protecție contra exploziei EDR * _0616*
Tehnică de acționare \ Automatizări pentru acționări \ Integrare de sisteme \ Servicii *22509356_0616* Corectură Motoare cu curent alternativ cu protecție contra exploziei EDR..71 315 Ediția 06/2016 22509356/RO