MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI AMENAJĂRII TERITORIULUI. ORDIN Nr. 4/N din:

MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI AMENAJĂRII TERITORIULUI ORDIN Nr. 4/N din: 22.01.1997 Având în vedere: Avizele Consiliului Tehnico Ştiinţific nr. 341/96; 342/96; 343/96, In temeiul H.G. nr. 456/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, In conformitate cu Hotărârea Parlamentului nr. 12/1996 şi a Decretului nr. 591/1996, Ministrul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului emite următorul ORDIN Art. 1 Se aprobă "Normativ privind proiectarea şi verificarea construcţiilor spitaliceşti şi a instalaţiilor" Indicativ NP 015 97 Art. 2 Reglementările de la art. 1 intră în vigoare la data publicării în Buletinul Construcţiilor. Art. 3 Direcţia Programe de Cercetare şi Reglementări Tehnice va aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. MINISTRU NICOLAE NOICA

MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI AMENAJĂRII TERITORIULUI DIRECŢIA COORDONARE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ ŞI REGLEMENTĂRI TEHNICE PENTRU CONSTRUCŢII NORMATIV privind PROIECTAREA ŞI VERIFICAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI ŞI A INSTALAŢIILOR AFERENTE ACESTORA Elaborat de: JSTITUTUL DE PROIECTARE, CERCETARE ŞI TEHNICĂ DE CALCUL SI CONSTRUCŢII IPCT S.A. BUCUREŞTI În colaborare cu: ISTITUTUL DE PROIECTĂRI CARPAŢI R.A. IPCT SA DIRECTOR GENERAL DIRECTOR GENERAL ADJUNCT ŞEF DEPARTAMENT ARHITECTURĂ RESPONSABIL LUCRARE ing.şerban Stănescu dr.ing.dan Căpăţână dr.arh.ştefan Barthon arh.ioana Atanasescu CARPATI PROIECT RA DIRECTOR RESPONSABILI LUCRARE Avizat de:cts MLPAT ing.mihai Mihalache arh.silvia Măldărescu ing.radu Măldărescu DIRECŢIA DE COORDONARE, CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ ŞI REGLEMENTĂRI TEHNICE PENTRU CONSTRUCŢII DIRECTOR RESPONSABIL TEMĂ ing.octavian Mănoiu arh.doroteia Cocheci

VOLUMUL I CUPRINS I. GENERALITĂŢI 1.1. Obiect 1.2. Domeniu de aplicare şi condiţii de utilizare II. II.1. CADRUL LEGISLATIV privind proiectarea, realizarea si exploatarea clădirilor spitaliceşti Cadrul general Anexa II a Documente conexe III. CONDIŢII FUNCŢIONALE ŞI DE TEHNOLOGIE MEDICALA pentru proiectarea construcţiilor si instalaţiilor III.1. Date generale, tipuri de spitale, date tematice de bază III.2. Organizarea funcţională şi generală III3. Prezentarea cerinţelor funcţionale tehnologice pentru principalele compartimente şi servicii III.4. Instalaţii electrice III.5. Instalaţii de alimentare cu apă şi canalizare III.6. Instalaţii de ventilare şi tratare a aerului III.7. Instalaţii termice III.8. Instalaţii frigorifice III.9. Instalaţii de gaze naturale şi fluide medicinale III.10. Instalaţii de colectare şi tratare deşeuri solide IV. CRITERII FUNCŢIONAL URBANISTICE privind amplasarea clădirilor spitaliceşti IV. 1. Dimensionarea şi forma terenului IV.2. Caracteristici geo fizice ale terenului IV.3. Condiţii de microclimat în zona amplasamentului IV.4. Amplasarea spitalelor în cadrul localităţilor IV.5. Criterii de organizare funcţional urbanistică a incintei sau a platformei spitaliceşti

ANEXE GENERALE AI. Scheme funcţionale privind principalele compartimente şi sectoare AII. Condiţii privind derularea procesului de proiectare, realizarea şi exploatarea construcţiilor spitaliceşti AII.l. Considerente generale AII.2. Derularea procesului de proiectare AI 1.3. Realizarea lucrărilor de construcţii şi instalaţii AII.4. Exploatarea clădirilor spitaliceşti Anexa AII.2.a. Lista avizelor şi acordurilor ce trebuie obţinute de investitor (beneficiar de folosinţă) pe parcursul elaborării proiectului

NORMATIV DE PROIECTARE A CLĂDIRILOR SPITALICEŞTI INDICATIV NPO15 97 I GENERALITĂŢI I.1OBIECT I1.1 Prezentul normativ stabileşte principii de concepţie pentru proiectarea clădirilor spitaliceşti inclusiv a incintelor şi terenurilor aferente (cap.ii şi IV), precum şi valorile parametrilor ce definesc exigenţele utilizatorilor, în conformitate cu prevederile Legii 10/1995. (cap.v). I.1.2. Prezentul normativ reprezintă în principal un ghid pentru uzul proiectanţilor de spitale, având în vedere complexitatea deosebită a acestor programe datorată în principal: echipamentelor şi tehnologiilor ce se utilizează în diagnosticul şi tratamentul medical, acestea impunând performanţe superioare clădirilor în care se amplasează; vulnerabilităţii deosebite a principalilor utilizatori ai clădirii, bolnavii, cu capacităţi fizice şi psihice diminuate, mai expuşi diferitelor riscuri ce survin în exploatarea clădirilor şi instalaţiilor; cerinţei specifice unităţilor sanitare de a se menţine în funcţiune, la parametri adecvaţi asigurării asistenţei medicale înalt calificate şi eficiente, inclusiv în caz de calamitate sau dezastru. 1.1.3. Prezenta reglementare stabileşte condiţiile minime de calitate, corespunzătoare clădirilor spitaliceşti (indiferent de profilul şi capacitatea acestora), ce trebuie realizate şi menţinute, la aceiaşi parametri, pe întreaga durată de existenţă a construcţiei. I.2. DOMENIU DE APLICARE ŞI CONDIŢII DE UTILIZARE I.2.1 Prevederile prezentei reglementări se vor aplica la proiectarea clădirilor spitaliceşti noi, şi după caz la modernizarea, reamenajarea, consolidarea sau repararea clădirilor existente. I.2.2. Prevederile prezentului normativ se vor utiliza de către: organismele de administraţie teritorială precum şi alte persoane fizice sau juridice care iniţiază investiţii în domeniul sănătăţii (cap.ii şi cap.iv); verificatorii de proiecte şi experţi autorizaţi în conformitate cu Legea 10/1995 (cap.v); Elaborat de: INST. DE PROIECTARE CERCETARE ŞI TEHNICA DE CALCUL ÎN CONSTRUCŢII Aprobat de: MINISTRUL LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI AMENAJĂRII TERITORIULUI cu ordinul nr.4/n din 22.01.97

elaboratorii studiilor de fundamentare ale planurilor de amenajare a teritoriului, ale Planurilor Urbanistice Generale şi Zonale (PUG, PUZ) ale regulamentelor de urbanism generale şi locale, referitor la specificul funcţional şi condiţiile de amplasare a construcţiilor spitaliceşti (cap.iv) şi cap.v); elaboratorii studiilor de prefezabilitate sau ale studiilor preliminare pentru întocmirea temelor de proiectare şi a temelor de tehnologie medicală (cap.iii şi cap.iv); persoane fizice şi juridice angajate prin contracte de consultanţă tehnică de către investitori sau antreprenorii executanţi ai lucrărilor (cap.iii şi cap.iv). I.2.3. Prin prezentul normativ sunt reglementate condiţii de calitate admisibile (niveluri de performanţă conf.cap.v) corespunzătoare categoriei de importanţă C". Proiectantul, la solicitarea beneficiarului, poate adopta alte valori ale parametrilor corespunzători cerinţelor utilizatorilor, dar în nici un caz inferioare celor prevăzute prin prezentul normativ. I.2.4. La proiectarea unei clădiri spitaliceşti se vor respecta, pe lângă prevederile prezentului normativ, toate reglementările tehnice specifice domeniului, în vigoare la acea dată.

II. CADRUL LEGISLATIV PRIVIND PROIECTAREA, REALIZAREA ŞI EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI II.1CADRUL GENERAL II.l.l. Construcţiile spitaliceşti sunt lucrări de utilitate publică şi, în conformitate cu legislaţia, privind asigurarea sănătăţii populaţiei, sunt unităţi componente ale reţelei naţionale şi teritoriale de asistenţă medicală. II.1.2. Organizarea spitalelor (capacitate, profil medical, structura serviciilor componente), indiferent de natura fondurilor de finanţare a investiţiei sau forma de proprietate, se face în conformitate cu prevederile legale privind organizarea reţelei teritoriale a serviciilor medicale sau cu Ordine ale Ministerului Sănătăţii, emise în temeiul prerogativelor sale. II. 1.3. Realizarea spitalelor se poate face prin finanţare din: a. fonduri publice (de la bugetul de stat, bugetele locale, fonduri special constituite prin lege în afara acestor bugete), b. credite garantate sau contractate de stat, c. fonduri private (de la persoane fizice sau juridice), d. fonduri mixte (publice + private).construcţiile spitaliceşti realizate, integral sau parţial, din fonduri publice şi/sau credite garantate de stat, urmează regimul investiţiilor publice conform cu Ordonanţa Guvernului nr. 12/1993 şi se supun reglementărilor din Legea Finanţelor Publice 72/1996 privind aprobarea investiţiilor. II. 1.4. Executarea construcţiilor spitaliceşti se autorizează de către administraţia locală în temeiul Legii 10/1995, indiferent de natura fondurilor din care se finanţează acestea. II. 1.5. Realizarea construcţiilor spitaliceşti şi exoploatarea lor se vor face în conformitate cu prevederile Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii. II. 1.6. Amplasarea spitalelor se poate face pe terenuri aparţinând domeniului public, domeniu privat al statului sau a unităţior administrativ teritoriale, sau pe terenuri proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor legale ce reglementează utilizarea, concesionarea sau exproprierea acestora (Legea 80/1994, Legea 33/1994, Legea 18/1990 etc). II. 1.7. Proiectarea construcţiilor spitaliceşti finanţate, integral sau în completare, de la bugetul de stat, de la bugetele locale, din fonduri special construite prin lege în afara acestor bugete, din credite externe garantate sau contractate de stat se adjudecă prin licitaţie publică în condiţiile stabilite de Ord. Guv. nr. 12/1993, de Ordinul comun al Ministerului Finanţelor (MF) si al Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (MLPAT) nr.l743/69/n/1996. II. 1.8. Proiectarea construcţiilor spitaliceşti (clădiri + instalaţii), indiferent dacă acestea se finanţează din fonduri publice sau private, se va face de către proiectanţi specialişti (arhitecţi si ingineri) cu competenţă tehnică şi experienţă în domeniul proiectării de spitale şi în domeniul tehnologiilor complexe implicate de asistenţa medicală modernă. MENŢIUNE Pentru condiţii privind derularea procesului de proiectare, realizarea, precum şi exploatarea

construcţiilor spitaliceşti, se va consulta Anexa generală AII. ANEXA II a DOCUMENTE CONEXE Legea 10/1995 privind calitatea în construcţii Legea 3/1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei Legea 72/1996 privind finanţele publice Legea 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor Legea 18/1991 privind fondul funciar Legea 33/1992 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică Legea 83/1994 pentru aprobarea unor ordonanţe ale Guvernului emise în baza Legii 58/1993 Legea 137/1995 privind protecţia mediului HG 592/1993 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de organizare a licitaţiilor, prezentarea ofertelor şi adjudecarea investiţiilor publice HG 727/1993 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de organizare a licitaţiilor, prezentarea ofertelor şi adjudecarea proiectării investiţiilor publice HG 112/1993 privind componenţa, organizarea şi funcţionarea Consiliului Interministerial de avizare a lucrărilor publice de interes naţional şi locuinţelor sociale HG 376/1994 privind metodologia de elaborare a devizului general pentru obiectivele de investiţii HG 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor HG 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism Ordonanţa Guv. 12/1993 privind achiziţiile de bunuri şi investiţii publice Ordin 91/1991 MLPAT pentru aprobarea formularelor, a procedurilor de autorizare şi a conţinutului documentaţiilor prevăzute de Legea 50/1991 Ordin MAPPM 125/1996 pentru aprobarea Procedurii de reglementare a activităţilor economice şi sociale cu impact asupra mediului înconjurător Ordin comun MF MLPAT. 1743/69/N/1996 pentru aprobarea Normelor metodologice privind conţinutul cadru al proiectelor pe faze de proiectare, al documentelor de licitaţie, al ofertelor şi al contractelor pentru execuţia investiţiilor Legea 125/1996 pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor Legea 90/1996 Legea protecţiei muncii

III. CONDIŢII FUNCŢIONALE ŞI DE TEHNOLOGIE MEDICALĂ PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR ŞI INSTALAŢIILOR III.l. DATE GENERALE, TIPURI DE SPITALE, DATE TEMATICE DE BAZĂ III. 1.1. În organizarea sistemului de ocrotire a sănătăţii, SPITALUL este unitatea de bază, care asigură asistenţa medicală completă sau de specialitate, preventivă, curativă şi de recuperare pentru bolnavii internaţi şi ambulatori de pe teritoriul arondat. III. 1.2. Unităţile spitaliceşti care constituie baza reţelei teritoriale sunt: spitale generale ce cuprind cel puţin cele 4 specialităţi medicale de boli principale: boli interne, chirurgie, pediatrie, obstetrică ginecologie. In funcţie de teritoriul arondat spitalele generale pot fi : comunale, orăşeneşti, municipale, judeţene. OBSERVAŢIE: Spitalele comunale mici pot avea numai 3 specialităţi medicale (fără chirurgie), cazurile chirurgicale urmând a fi rezolvate în localitate urbană cea mai apropiată. spitale de specialitate ce asigură asistenţa medicală într una din specialităţile medicale principale sau într unui ori două profiluri medicale înrudite, derivate din acestea. De ex.: spitale de chirurgie cardio vasculară, de traumatologie şi chirurgie reparatorie, de neurochirurgie (derivate din specialitatea chirurgie) sau spitale de endocrinologie, de oncologie, de boli infecţioase (derivate din specialitatea boli interne) ş.a.m.d.. OBSERVAŢIE: Spitalele diversificate pe specialităţi sau profiluri medicale apar ca necesare în oraşele mari. Pentru unele specialităţi sau profiluri se recomandă instituirea de spitale de specialitate şi în spitalele mici sau mijlocii. De ex.: spitale de pediatrie sau maternităţi (datorită vulnerabilităţii mai mari a pacienţilor şi/sau specificităţii actului medical), spitale de boli infecţioase (datorită riscului de contaminare), spitale de psihiatrie sau alte boli cronice (datorita duratei mari de spitalizare). III. 1.3. Specialităţile medicale principale sau profilurile medicale derivate constituie secţii medicale în cadrul spitalului; acestea împreună cu serviciile specializate de diagnostic şi tratament alcătuiesc structura medicală a unui spital. Sunt peste 20 de profiluri medicale relativ autonome (cu tendinţă de diversificare şi specializare continuă), care pot intra distinct, ca secţii, în structura unui spital general, sau pot defini profilul şi structura unui spital de specialitate. în funcţie de structura medicală stabilită (rezultată ca urmare ă necesităţilor din teritoriu) şi de dezvoltarea preconizată pentru serviciile de diagnostic tratament (ca amploare, diversitate şi nivel de echipare cu aparatură medicală), spitalele teritoriale (atât cele generale cât mai ales cele de specialitate) vor prezenta diferenţe notabile între ele. III. 1.4. Spitalele de reţea care cuprind şi funcţiuni de învăţământ medical sunt denumite spitale clinice şi sunt diferenţiate Ia rândul lor în: spitale clinice generale (spitale universitare), spitale clinice de specialitate. OBSERVAŢIE: Spitalele clinice se amplasează de regulă iu oraşele în care există instituţii de învăţământ superior medical. III.15. Unităţile medicale complexe organizate la nivel regional sau naţional care, pe lângă asistenţa medicală propriu zisă şi învăţământul de specialitate, integrează şi funcţiuni de cercetare ştiinţifică sau primesc atribuţii de for metodologic pentru anumite profiluri medicale sunt: institutele medicale, centrele medicale.

Deşi aceste unităţi nu sunt încadrate în categoria spitalelor propriu zise, ele au în componenţa lor secţii medicale şi servicii de diagnostic tratament organizate după sistemul unităţilor spitaliceşti. III.l.6. O categorie aparte de unităţi de asistenţă medicală, ce prezintă asemănări de structura medicală cu spitalele (iară a intra însă în categoria acestora din punct de vedere al organizării reţelei sanitare), o constituie preventoriile şi sanatoriile. Preventoriile sunt unităţi medicale ce acordă asistenţă specializată pentru prevenirea îmbolnăvirii persoanelor care prezintă acest risc. Sanatoriile sunt unităţile ce asigură asistenţă medicală complementară (în fază de convalescenţă şi recuperare) pacienţilor care au încheiat ciclul principal de tratament. Preventoriile şi sanatoriile se organizează pe profiluri medicale, separat pentru adulţi şi copii. Amplasarea preventoriilor şi sanatoriilor se face în afara aglomerărilor urbane, în zone geoclimatice cu proprietăţi curative sau în staţiuni balneare. III.l.7. în funcţie de capacitatea de spitalizare (număr de paturi), spitalele sunt clasificate după cum urmează: a. spitale mici (150 350 paturi pentru spitale generale, 100 200 paturi pentru spitale de specialitate) b. spitale mijlocii (400 600 paturi pentru spitale generale, 250 400 paturi pentru spitale de specialitate) c. spitale mari (700 1000 paturi pentru spitale generale, 500 700 paturi pentru spitale de specialitate d. spitale foarte mari (peste 1100 paturi de regulă sunt spitale generale). OBSER VA ŢIE: In ceea ce priveşte capacitatea optimă a spitalelor, specialiştii în domeniu apreciază că: spitalele de capacitate mijlocie sunt cele mai eficiente din punct de vedere al gestiunii, mai uşor de administrat, mai apte să ofere servicii medicale de calitate, mai puţin stressante pentru pacienţi; spitalele foarte mari se justifică numai în cazul marilor aglomerări urbane sau în cazul clinicilor universitare, unde apare necesitatea concentrării unei game cât mai largi de profiluri medicale; spitalele mici sunt cele mai potrivite pentru a realiza o distribuţie echilibrată în teritoriu a serviciilor medicale de bază. III. 1.8. În funcţie de rangul deţinut în reţeaua sanitară teritorială, spitalul poate avea în subordine o serie de unităţi de servicii si prestaţii medicale, cum ar fi: dispensar şi policlinică teritorială, de întreprindere sau şcolară, centru stomatologic, centru de recoltare şi conservare sânge, staţie de salvare, centrul teritorial de service şi reparaţii pentru aparatură medicală, locuinţe de serviciu pentru personalul medical etc. Atunci când aceste unităţi se amplasează în incinta spitalului se impune o tratare diferenţiată a circuitelor şi acceselor. Unităţile de servicii şi prestaţii medicale, altele decât spitalul propriu zis, dar amplasate în aceiaşi incintă, vor fi denumite în text..funcţiuni asociate". III. 1.9. Tipul de organizare funcţională a unui spital, aria desfăşurată şi costul de finanţare vor depinde direct de următoarele date tematice de bază: capacitate (număr de paturi), structura paturilor (număr de secţii şi profilul medical al acestora), structura serviciilor de diagnostic şi tratament (nominalizare, capacitate, nivel de echipare tehnico medicală), structura funcţiunilor asociate (după caz)

, natura atribuţiilor în sistemul de învăţământ medical (după caz), tipul de servicii oferite pacienţilor ambulatorii şi amploarea acestora, sistemul de asigurare al asistenţei medicale la domiciliu (după caz), condiţiile de amplasare (caracteristicile terenului, reglementările urbanistice, modul de organizare al utilităţilor). Principalele elemente fixate prin acest pachet de informaţii iniţiale alcătuiesc tema cadru pentru stabilirea conceptului general de organizare a ansamblului de funcţiuni, pentru definirea, structurarea şi dimensionarea fiecăruia din sectoarele şi compartimentele componente ale spitalului (tema de proiectare propriu zisă), pentru estimarea globală a necesarului de echipamente şi utilităţi. III.2. ORGANIZAREA FUNCŢIONALĂ GENERALĂ III.2.1. Factori care determină alcătuirea compartimentelor şi sectoarelor funcţionale şi interrelaţionarea lor reciprocă Organizarea spaţial funcţională a spitalelor în ansamblu, ca şi cea a fiecăruia din sectoarele şi compartimentele componente, se face ţinând seama de: categoriile de utilizatori, specificul activităţilor, condiţionări tehnologice impuse de aparatura medicală şi echipamentele (instalaţiile) utilizate, criterii de igienă şi asepsie. III.2.1.1. Principalele categorii de utilizatori sunt: a. pacienţii spitalizaţi ambulatori gravitatea afecţiunii, risc de contaminare pentru restul utilizatorilor) b. personalul medical (se diferenţiază după atribuţiuni în cadrul procesului medical) c personalul paramedical (desfăşoară activităţi complementare procesului medical şi se diferenţiază după natura activităţilor: tehnice, gospodăreşti, administrative etc.) d. însoţitori (persoane din familia bolnavului care se internează odată cu acesta) e. aparţinători si vizitatori (membrii ai familiei bolnavului sau alte categorii de persoane care intră în relaţie cu bolnavii sau cu personalul medical şi paramedical) f. Studenţi, cursanţi la spitale clinice şi institute medicale g. personal de cercetare la institute şi centre medicale Pentru fiecare categorie de utilizatori trebuie asigurate: spaţiile necesare, condiţiile adecvate de microclimat şi igienă, protecţia corespunzătoare faţă de diverse riscuri la care sunt expuşi pe timpul staţionării sau desfăşurării de activităţi în incinta şi clădirile spitalului. III.2.1.2. Principalele tipuri de activităţi sunt: medicale (consultaţii, investigaţii, tratamente, acestea diferenţiate la rândul lor după natura procedurilor aplicate, după criterii tehnologice şi/sau de asepsie); complementare procesului medical propriu zis (supravegherea şi asistarea bolnavului, studiu şi documentare, elaborarea şi înregistrarea documentelor medicale, pregătirea materialului şi instrumentarului, sterilizare etc); gospodăreşti (curăţenie, spălare rufe, igienizare, preparare hrană etc); de conducere si organizare: administrative si de gestiune: tehnice (de exploatare şi întreţinere a instalaţiilor şi echipamentelor);

de învăţământ si cercetare (după caz). Dintre activităţile care se desfăşoară în spital trebuie stabilite şi ierarhizate cele care impun: izolarea spaţiilor sau separarea circuitelor (fie din considerente de igienă şi asepsie, fie din considerente de protecţie faţă de riscuri tehnologice sau pericol de poluare), instituirea de relaţii de vecinătate obligate a spaţiilor (compartimentelor) pentru optimizarea fluxurilor şi proceselor medicale. Spaţiile, instalaţiile, echipamentele şi dotăril f e vor fi concepute adecvat pentru fiecare gen de activitate, asigurând condiţiile optime de lucru în cadrul prevăzut de normele specifice de securitate a muncii în sectorul sanitar. III.2.1.3. Aparatura medicală şi echipamentele utilizate în procedurile medicale, regimul de folosire pentru unele materiale şi produse de uz medical, ca şi o parte din utilajele funcţionale impun condiţionări tehnologice severe privind: conformarea şi dimensionarea spaţiilor, organizarea fluxurilor, alegerea soluţiilor constructive şi de finisare, deservirea cu instalaţii. III.2.1.4. Criteriile de igienă şi asepsie, specifice unităţilor spitaliceşti, sunt determinante în alegerea soluţiilor funcţionale şi tehnologice, atât pentru întregul spital cât şi pentru fiecare din sectoarele şi compartimentele medicale. în practica de proiectare de specialitate sunt studiate şi recomandate (uneori impuse de organismele cu responsabilităţi în administrarea reţelei sanitare) modalităţi de soluţionare spaţio funcţională precisă a diverselor compartimente, care să reducă la minim riscurile de contaminare pe care le comportă, pe de o parte specificul unor proceduri medicale, iar pe de altă parte utilizarea aceloraşi spaţii de către persoane cu diverse maladii. Principiile utilizate în alcătuirea spaţiilor şi structurarea compartimentelor funcţionale pe baza criteriilor de igienă şi asepsie sunt: segregarea spaţiilor medicale după riscul de contaminare acceptat (septice, aseptice, sterile); diferenţierea circuitelor (medicale/nemedicale, septice/aseptice, deschise/închise etc); interpunerea de bariere filtre de control şi igienizare la trecerile între zone cu potenţial diferit de contaminare; utilizarea de echipamente şi instalaţii speciale pentru tratarea, curăţirea, dezinfectarea, sterilizarea tuturor componentelor mediului ambiental spitalicesc care pot constitui suport de transmitere a infecţiilor (aer, apă, efluenţi, persoane, alimente, produse farmaceutice, instrumente, lenjerie etc.) III.2.2. Principalele grupe funcţionale ce intră în alcătuirea spitalelor III.2.2.1. Schema de grupare a unităţilor funcţionale curente în spitale, prezentată în continuare, are la bază sistematizarea acestora după categoriile de utilizatori şi tipurile de activităţi şi este folosită la structurarea temelor de proiectare. Ea nu se suprapune decât parţial peste modul de organizare medicală şi administrativă a spitalului şi nu poate fi utilizată ca atare la elaborarea conceptului de organizare spaţial funcţională a clădirilor spitaliceşti. III.2.2.2 Pentru spitalele generale neclinice, lista principalelor grupe de funcţiuni (sectoare) şi a unităţilor funcţionale componente (compartimente) este: A. Sector spitalizare

Al. Secţiile medicale cu paturi compuse din'unităţi de îngrijire A2. Unitate de spitalizare de o zi (după caz) A3. Serviciul de primire şi externare a bolnavilor B. Sector ambulator (pentru pacienţii ncinternaţi) Bl. Cabinete de consultaţii şi tratamente B2. Compartiment de evidenţă medicală, programare, informare C. Servicii tehnico medicale de diagnostic si tratament C1. Sector de intervenţii tratamente aferent bolnavilor spitalizaţi Cla. bloc operator Clb. serviciu anestezie şi terapie intensivă (ATI) Clc. bloc de naşteri C2. Sector de investigaţii explorări funcţionale (comun pentru bolnavii ambulator şi spitalizaţi) C2a. laborator de analize medicale C2b. laborator de radiodiagnostic C2c. laboratoare de explorări funcţionale, C2d. laborator de anatomie patologică C2e. laborator de medicină nucleară (după caz) C3. Sector de terapie (pentru bolnavii ambulatori şi spitalizaţi) C3a. serviciu de urgenţe C3b. serviciu de recuperare medicală şi fizioterapie C3c. compartiment de epurare renală (după caz) C3d. compartiment de radioterapie (după caz) C3e. compartiment de psihoterapie şi ergoterapie (după caz) C3f. alte compartimente de terapie specială în funcţie de structura medicală a spitalului C4. Servicii tehnico medicale auxiliare (nu se adresează direct pacienţilor) C4a. serviciu de sterilizare centrală C4b. farmacie C4c. bancă (punct) de sânge, bănci de ţesuturi (după caz) C4d. prosectură (morgă) D. Servicii gospodăreşti D1. Bucătărie şi depozite alimente D2. Spălătorie şi depozite lenjerie D3. Staţie de dezinfecţie (centrală de paturi) E. Conducere medicală si administraţie E1. Conducere medicală E2. Birouri administrative E3. Serviciu evidenţă medicală şi arhive E4.Compartiment prelucrare informaţii şi documente E5. Sală de întruniri F. Servicii anexe pentru personal FI. Vestiare pentru personalul medical şi tehnic F2. Punct de documentare medicală (bibliotecă) F3. Cantină G. Spatii sociale şi anexe pentru pacienţi, aparţinători, vizitatori G l. Garderobă G2. Serviciu de informaţii şi relaţii G3. Bufet şi puncte de vânzare (florărie, cadouri, ziare) G4. Diverse prestaţii frizerie, coafură, poştă (după caz)

G5. Capelă (după caz) H. Servicii tehnico utilitare H1. Centrale şi staţii tehnice H1 a. centrală termică Hlb. gospodărie de apă şi staţie hidrofor H1 c. post de transformare şi grup electrogen Hld. centrale de ventilaţie şi de tratare agerului Hle. centrală frigorifică (după caz) H lf. staţii pentru oxigen, aer comprimat, alte fluide medicale H1 g. centrală telefonică Hlh. staţii pentru comunicare interne (TV cu circuit închis, ceasoficare, căutare de persoane, radioficare) H1 i. staţii de pompare şi tratare efluenţi Hlj. spaţii tehnice pentru maşini ascensoare Hlk. spaţii tehnice aferente unor echipamente medicale Hll. alte spaţii tehnice aferente instalaţiilor (puncte de distribuţie, camere tablouri electrice, galerii de vizitare etc.) H2. Dispecerate pentru supraveghere, control şi avertizare asupra funcţionării echipamentelor şi instalaţiilor (după caz) H3. Serviciu de întreţinere şi service aparatură (ateliere) H4. Depozite diverse H5. Staţie colectare şi tratare deşeuri solide H6. Garaje H7. Control poartă OBSERVA ŢIE: In funcţie de structura medicală a spitalului şi de capacitatea acestuia, unele din unităţile funcţionale menţionate pot fi absente sau pot fi comasate, dacă sunt compatibile (de ex. laboratorul de anatomie patologică poate forma cu serviciul de prosectură un singur compartiment, serviciul de urgenţă poate intra in componenţa serviciului de primire a bolnavilor spitalizaţi etc.) III.2.2.3. Pentru spitalele generale clinice lista sectorelor şi unităţilor funcţionale se completează cu compartimentele aferente activităţilor de învăţământ (aule, săli de cursuri şi demonstraţii, cabinete de studiu individual şi în grup, secretariat, anexe pentru studenţi şi personalul didactic etc.) Pentru spitalele de specialitate, clinice sau neclinice, schema generală a funcţiunilor va prezenta diferenţe notabile de la spital la spital, în funcţie de profilul acestora, mai ales în ce priveşte componenţa serviciilor tehnico medicale de diagnostic şi tratament (grupa C de funcţiuni). Pentru institutele medicale schema generală a funcţiunilor spitaliceşti va fi particularizată în raport cu profilul medical (la grupele de funcţiuni A, B, C). Schema se va amplifica cu un sector de învăţământ specializat pe profilul unităţii, precum şi cu grupele funcţionale specifice activităţilor de cercetare medicală clinică şi preclinică, de metodologie etc. In raport de specificul acestor noi funcţiuni se modifică corespunzător şi structura serviciilor tehnico utilitare, gospodăreşti, de conducere şi de administraţie. III 2.3. Principii de soluţionare arhitecturală şi tehnologică a compartimentelor functionale III.2.3.1 Pentru fiecare din compartimentele medicale şi gospodăreştij(din grupele de funcţiuni A,B,C,D) soluţionarea arhitecturală este dependentă de respectarea unor reguli de

organizare şi conformare a spaţiilor şi circuitelor precis determinate de: specificul tehnicilor şi procedurilor medicale, aplicarea criteriilor de igienă şi asepsie, condiţionarile tehnologice impuse de aparatura şi echipamentele medicale utilizate. Practica de proiectare de spitale (naţională şi europeană), studiile de optimizare elaborate de instituţii şi colective de cercetare interdisciplinară specializate în probleme de tehnologie medicală, precum şi reglementările normative ale autorităţilor responsabile cu organizarea asistenţei medicale au consacrat seturi de modele tipologice de alcătuire spaţio funcţională şi tehnologică a acestor compartimente, care trebuie cunoscute şi aplicate de proiectanţii de spitale. OBSERVAŢII: experimentarea în exploatare a modelelor tipologice, evoluţia tehnicilor medicale şi perfecţionarea aparaturii conduc la revizuirea periodică a modelelor de soluţionare spaţio funcţională. echpamentele medicalele beneficiarului de folosinţă pot avea opţiuni (preferinţe) privind alegerea unora sau a altora din modelele tipologice şi este necesar să fie consultate înainte de fixarea soluţiilor arhitecturale şi tehnologice. III.2.3.2. Alegerea modelului tipologic adecvat fiecărui compartiment funcţional în raport cu datele concrete ale temei de proiectare şi opţiunile beneficiarului de folosinţă, stabilirea modului de echipare cu aparatură, mobilier şi dotare medicală, precizarea cerinţelor privind conformarea structurii de rezistenţă şi a modului de soluţionare a instalaţiilor fac obiectul temei (respectiv proiectului) de tehnologie medicală. în absenţa tefmei de tehnologie medicală pentru fiecare din compartimentele cu specific medibal (cu deosebire a celor din grupele C şi D) nu se poate începe elaborarea soluţiilor peritru arhitectură şi instalaţii. OBSERVAŢIE: Elaborarea proiectului de tehnologie medicală trebuie făcută după definitivarea (sau avizarea) de către investitor sau beneficiarul de folosinţă a listei principalelor echipamente şi aparate medicale şi precizarea potenţialelor furnizori (pentru a putea fi previzionale condiţiile de instalare şi montaj). Pentru definitivarea proiectului tehnic este necesară elaborarea prealabilă a proiectului de tehnologie pentru toate compartimentele care au astfel de implicata. III.2.3.3. La stabilirea soluţiilor spaţio funcţionale, constructive şi de deservire cu instalaţii a diferitelor compartimente se va avea în vedere asigurarea unui potenţial de flexibilitate a spaţiilor şi a modalităţilor de racordare Ia instalaţii, date fiind cerinţele, specifice spitalelor, de reechipare cu aparatură şi reconfigurare a organizării circuitelor interne în pas cu evoluţia tehnicilor medicale. Astfel de modernizări sunt necesare la cea. 12 15 ani pentru unele compartimente, respectiv la cea. 18 20 ani pentru altele şi trebuie efectuate fără a se afecta funcţionarea spitalului şi fără a perturba activităţile din compartimentele învecinate. III.2.3.4. Atât pentru a asigura potenţialul de stabilitate menţionat, cât şi pentru a permite armonizarea reciprocă a diferitelor cerinţe dimensionale (gabarite ale echipamentelor şi elementelor de mobilier, lăţimi de fluxuri, compuneri de fronturi de lucru etc.) în cadrul compartimentelor, dar şi pe ansamblul clădirilor, în proiectarea de spitale se vor utiliza sistemele de dimensionare modulară a spaţiilor, având la bază serii modulare specifice funcţiunilor spitaliceşti, elaborate pe bază de studii de specialitate. OBSERVAŢIE: Cele mai utilizate sisteme modulare pentru spitale sunt cele bazate pe modulul de 0.90 m şi pe modulul de 1.20 m. III.2.4. Criterii de amplasare a compartimentelor funcţionale în cadrul spitalului, organizarea circuitelor

III.2.4.1. Modul de amplasare a compartimentelor funcţionale în cadrul clădirilor spitaliceşti va fi dependent de: condiţionările specifice fiecărui compartiment; cerinţele de grupare pe zone (clădiri) a compartimentelor funcţionale, adecvat structurii medicale date; sistemul general de organizare a circulaţiilor principale (orizontale, verticale) la interiorul clădirilor, în relaţie cu accesele şi cu circulaţiile din incintă; condiţionările amplasamentului (orientări, regim de înălţime) prezentate la cap.iv. opţiunea pentru un anumit tip de soluţie spaţial volumetrică. III.2.4.2. La stabilirea amplasamentului adecvat pentru fiecare compartiment se vor lua în consideraţie condiţionările specifice acestuia: gradul de accesibilitate faţă de categoriile de utilizatori (respectiv deschis sau închis pentru unii dintre utilizatori), sistemul de relaţii cu celelalte compartimente şi sectoare (respectiv vecinătăţi obligatorii, recomandate sau contraindicate), poziţia optimă în raport cu accesele şi circulaţiile comune ale clădirii, alte restricţii sanitare speciale (izolare cu filtre, accese duble, protecţie la radiaţii nucleare, agenţi poluanţi etc.) sau tehnologice (distanţa faţă de nivelul solului, protecţia faţă de trepidaţii, câmpuri electromagnetice etc). III.2.4.3. Ansamblul clădirilor spitalului se va structura pe zone, în cadrul cărora se vor grupa compartimentele funcţionale cu activităţi similare şi compatibile, cu cerinţe de igienă şi asepsie similare, cu regim de adresare similar faţă de categoriile de utilizatori, cu cerinţe tehnologice similare. Gruparea pe zone trebuie să urmărească separarea unităţilor funcţionale ce prezintă incompatibilităţi de desfăşurare în aceleaşi spaţii şi să conducă la diferenţierea naturală a circuitelor ce trebuie protejate. Aplicarea simultană a acestor criterii conduce la un sistem de zonare utilizat la spitalele generale, precum şi la unele spitale specializate, după cum urmează: a. zona blocului operator, a serviciului ATI, a blocului de naşteri (şi a compartimentului de sterilizare centrală după caz) b. zona de spitalizare (secţiile medicale cu paturi) c. zona laboratoarelor d. zona unităţilor de explorări funcţionale şi roentgendiagnostic e. zona sectorului de urgenţe şi a secţiei de spitalizare de o zi f. zona ambulatoriului şi a serviciului de internări g. zona accesului principal, a serviciilor pentru vizitatori şi a conducerii medicale h. zona administraţiei şi a serviciilor anexe pentru personal i. zona serviciilor de recuperare medicală şi alte terapii j. zona celorlalte servicii tehnico medicale auxiliare (farmacie, prosectură) k. zona gospodărească 1. zona serviciilor tehnice. OBSERVAŢIE: Sistemele de grupare a compartimentelor pe zone pot fi diferite la unele tipuri de spitale de specialitate (spitale de arşi, maternităţi), diferita fiind ponderea criteriilor în funcţie de care se face zonarea. în cadrul unora din zone apar necesare diferenţieri de subzone, în funcţie de gradarea unor criterii (subzone septice/aseptice, subzone pentru personal/pentru pacienţi). Asocierea altor funcţiuni sau servicii, conduce la apariţia unor noi zone şi subzone precum şi la regrupări ale acestora.

Gruparea pe zone nu se suprapune peste schema grupelor de funcţiuni prezentata la pct.iii.2.2.2., criteriile de zonare fiind mai complexe decât cele utilizate la elaborarea temelor de proiectare. Ordinea de listare a zonelor pune în evidenţă criteriul succesiunii gradate a spaţiilor dinspre curat" spre murdar", dinspre intim spre public, dinspre activităţi medicale spre activităţi auxiliare, criteriu după care se ordonează amplasarea zonelor pe verticala clădirilor sau pe orizontală, în raport cu circulaţiile majore interioare. Astfel: compartimentele din zonele a) si b). adresate numai pacienţilor spitalizaţi, cu cerinţe severe privind igiena şi asepsia, se vor amplasa la nivelurile superioare ale clădirii, la distanţă de circulaţiile comune; zonele e), f) si g), relativ neutre" din punct de vedere al condiţionărilor igienico sanitare, sunt zone de interfaţă a spitalului, pe componenta medicală a acestuia, în relaţia cu pacienţii, aparţinătorii şi vizitatorii; ele trebuie deschise direct spre căile de circulaţie auto şi pietonale din zona publică a incintei spitaliceşti; în funcţie de soluţia arhitecturală adoptată, aceste zone se amplasează la parter sau mezanin; zonele i). k) si 1). murdare" (sau cu subzone murdare), sunt închise accesului pacienţilor şi altor categorii de personal în afara celui propriu şi sunt strict separate de zonele cu cerinţe de asepsie; ele constituie zone de interfaţă a spitalului în relaţia cu serviciile tehnice şi de prestaţii ale localităţii, cu unităţile furnizoare de materiale şi produse, cu diversele reţele edilitare; compartimentele componente vor avea accese directe dinspre zona de serviciu a incintei spitaliceşti. Amplasarea uzuală a acestora este la demisolul (parterul) clădirilor spitaliceşti, precum şi în construcţii anexe izolate; zonele c) si d). respectiv h) si i). pot ocupa poziţii intermediare, cu precizarea că zona laboratoarelor (c), ca şi zona administraţiei, sunt închise pentru pacienţi şi aparţinători, cu excepţia spaţiului de relaţii (punctul de recoltare sau secretariatul), şi se vor amplasa periferic faţă de circulaţiile principale ale acestor utilizatori. III.2.4.4. Sistemul de organizare a circulaţiilor la interiorul clădirilor spitaliceşti va trebui să răspundă următoarelor deziderate: circulaţia bolnavului (spitalizat sau ambulator) de la primul contact cu spitalul şi până la părăsirea acestuia, parcurgând toate compartimentele medicale, de diagnostic şi tratament, trebuie să se desfăşoare în flux continuu, pe trasee clare, accesibile în condiţii de egală siguranţă atât pentru deplasările pedestre, cât şi pentru deplasări cu căruciorul rulant, targa sau patul. Traseele pe care este necesară deplasarea în viteză, în cazuri de urgenţă medicală vor fi scurte şi directe,; circulaţia personalului medical între toate punctele de lucru pe care le are de parcurs în timpul îndeplinirii serviciului, trebuie să se poată desfăşura în timp cât mai redus, pe distanţe cu atât mai scurte cu cât este mai mare frecvenţa deplasărilor; circulaţia personalului tehnic şi de întreţinere la diversele staţii tehnice, puncte de control şi intervenţie diseminate în spital, trebuie asigurată fără a se întrerupe sau perturba activităţile medicale vitale şi fără a impieta asupra cerinţelor de asepsie specifice unor compartimente medicale; circulaţia şi manipularea materialelor şi echipamentelor care pot prezenta riscuri pentru pacienţi şi alţi utilizatori neavizaţi (chimicale şi reactivi, materiale inflamabile şi explozibile, butelii pentru gaze sub presiune, surse nucleare, produse radiofarmaceutice, deşeuri medicale contaminate) se vor desfăşura pe trasee distincte, scurte, localizate şi protejate corespunzător. III.2.4.5. Traseele principale de circulaţie, care asigură legătura pe verticală şi pe orizontală între toate zonele spitalului, respectiv între acestea şi accesele principale în clădire, sunt deschise

tuturor categoriilor de utilizatori, jucând rolul unor străzi". Transportul materialelor şi diferitelor produse, pe traseele comune ale spitalului, se va face numai în mijloace de transport adecvate, închise corespunzător dacă există riscul de a deranja celelalte categorii de utilizatori. Circulaţiile principale se dimensionează în raport cu intensitatea traficului şi cu natura mijloacelor de transport. Eventualele zone de aşteptare necesare pe aceste trasee se soluţionează în supralărgiri, protejate faţă de traficul de pe traseu. OBSERVAŢIE: La spitalele foarte mari, la spitalele mari cu funcţiuni asociate, la institutele medicale, dimensionarea în funcţie de trafic a traseelor principale poate conduce la lărgimi de peste 3,5 m, nerecomandate în unităţile sanitare; în aceste situaţii se vor alege acele soluţii arhitecturale care permit realizarea de trasee dedublate, care să descongestioneze traficul de pe circulaţia principală. III.2.4.6. Sistemul general de circulaţii ale spitalului va fi astfel soluţionat încât să permită amplasarea de puncte de control şi filtrare la trecerea spre diversele zone sau compartimente care au restricţii de circulaţie. Se va avea în vedere ca amplasarea acestora să nu blocheze fluxurile principale care, prin natura lor, trebuie să rămână deschise. III.2.4.7. în funcţie de categoriile de utilizatori, accesele din exterior în clădirile spitalului pot fi: comune (accesul principal, accesul pentru sectorul ambulator), restricţionate pentru unele categorii de utilizatori (accesul de serviciu, accesul la sectorul de urgenţe, accesul forţelor de intervenţie), sau specializate numai pentru o anumită grupa de personal sau de materiale (accesele de aprovizionare la farmacie, la bucătărie, la laboratorul de medicină nucleară). Soluţionarea generală a sistemului de circulaţii va asigura amplasarea acceselor, în funcţie de natura lor, în relaţia funcţională optimă atât cu zonele deservite din clădire, cât şi cu zonele corespunzătoare din incintă. Toate accesele în clădirile spitalului vor fi soluţionate în aşa fel încât să poată fi controlate. III.2.5. Schema de ansamblu a relaţiilor funcţionale între compartimentele şi sectoarele spitalului (fig.l) O imagine globală a modului de asamblare a compartimentelor şi sectoarelor unui spital general, ordonate pe zone, precum şi a circuitelor ce trebuie stabilite între ele, este prezentată în schema alăturată. NOTA: Zona secţiilor medicale cu paturi este indicatei numai prin punctele de conexiune la sistemul general de circuite, pentru a sublinia necesitatea plasării ei in afara conglomeratului de fluxuri ce leagă celelalte comopartimente si sectoare funcţionale, dar si pentru a evidenţia mai uşor (în cele două dimensiuni la care obligă schema) relaţiile de vecinătate şi/sau interconexiune dintre acestea. Punctele de conexiune ale secţiilor medicale cu paturi trebuie să asigure legături specializate atât cu zona tehnico gospodărească, cât şi cu celelalte servicii medicale. Ele pot fi noduri de circulaţie verticală, in soluţiile arhitecturale de tip monobloc " sau articulat", sau pot fi legături orizontale, în rezolvările de tip tentacular". 111.2.6. Tipuri de soluţionare spaţial volumetrică a clădirilor spitaliceşti III.2.6.1. Regulile stricte la care este supusă interrelaţionarea unităţilor funcţionale spitaliceşti (compartimente; sectoare, zone) determină anumite modalităţi de configurare spaţial volumetrică (arhitecturală) a ansamblului spitalului. Tipurile de soluţionare utilizate sunt:

a, sistem pavilionar sectoarele şi zonele funcţionale, medicale şi paramedicale, între care există incompatibilităţi se amplasează în clădiri distincte, legate între ele prin trasee de circulaţie limitate (coridor subteran, galerie la parter sau pasarele locale avantajos din punctul de vedere al criteriilor de igienă şi asepsie, sistemul are dezavantajul lungirii traseelor de parcurs pentru personalul medical şi/sau tehnic. Soluţiile pavilionare se recomandă îndeosebi la spitalele foarte mari şi la institutele medicale. Se pot aplica şi la spitalele generale mari, pentru a separa secţiile de pediatrie, boli infecţioase, obstetrică, blocul tehnico gospodăresc şi, după caz, funcţiunile asociate (staţie de salvare, dispensar etc).

b. sistem monobloc toate funcţiunile medicale, gospodăreşti şi majoritatea celor tehnice se amplasează comasat într un ansamblu volumetric compact; sistemul este mai economic din

punctul de vedere al soluţionării instalaţiilor, scurtează la maxim traseele de parcurs pentru personal, dar ridică probleme greu de soluţionat în ce priveşte separarea zonelor şi circuitelor. Soluţiile monobloc sunt recomandate la spitalele generale mici şi mijlocii. c. sistem articulat derivat din sistemul monobloc; configuraţia spaţială cuprinde un ansamblu de volume, articulate în zona nodurilor de circulaţie verticală, pentru a facilita separările pe zone şi sectoare. O variantă clasică a acestui tip este configuraţia în care se separă sectorul de spitalizare, dezvoltat pe verticală ca un bloc omogen, de serviciile tehnico medicale şi tehnicogospodăreşti, distribuite predominant pe orizontală. Sistemul permite o mare varietate de soluţii arhitecturale, adaptate condiţionărilor specifice fiecărui tip de spital, indiferent de capacitate. d. sistem tentacular derivat din sistemul pavilionar; principalele zone funcţionale ce necesită condiţionări specifice se amplasează în volume construite relativ autonome, conectate la un volum central în care se amplasează circulaţiile şi funcţiunile comune, neutre" din punctul de vedere al criteriilor de igienă şi asepsie. Se recomandă a fi utilizat la spitalele foarte mari, mai ales la clinicile universitare. Acest gen de soluţionare permite la rândul lui o mare varietate de modalităţi de configurare volumetrică. III.2.6.2. La alegerea tipului de configuraţie spaţial volumetrică se va ţine seama de faptul că spitalele sunt de regulă unităţi sanitare în expansiune, pentru care se pune periodic problema măririi capacităţii, extinderii unora din serviciile tehnico medicale existente sau completării cu compartimente pentru noi proceduri medicale. Se impune ca, încă din faza iniţială de proiectare, să se stabilească zonele funcţionale pentru care sunt probabile viitoare extinderi ale suprafeţelor construite (de regulă în sectorul compartimentelor de diagnostic şi tratament) şi să se opteze pentru soluţia arhitecturală care va permite conectarea coerentă a extinderilor la ansamblul de circuite funcţionale. III.2.7. Alegerea soluţiilor constructive pentru clădirile spitaliceşti, în corelare cu condiţionările funcţionale şi tehnologice specifice; cerinţe privind conformarea structurii de rezistenţă III.2.7.1. Sistemele structurale şi constructive adoptate pentru clădirile spitaliceşti trebuie să asigure: posibilităţi de configurare variabilă (flexibilă) a spaţiilor interioare, de la un nivel la altul, corespunzător cu cerinţele funcţionale şi tehnologice specifice ale compartimentelor medicale, concomitent cu o suficientă rigiditate a ansamblului structural la solicitări seismice, pentru a nu se produce avarieri ale elementelor de construcţie nestructurale, ale instalaţiilor şi echipamentelor; posibilităţi de reorganizare (modernizare) în timp a funcţiunilor medicale, care să implice minime intervenţii asupra elementelor structurale verticale sau orizontale; condiţii optime de montaj pentru aparatura medicală (preluarea unor sarcini utile relativ mari, 800 1000 dan/mp, ditribuite neuniform în raport cu ansamblul clădirii); libertate de amplasare a sistemelor de instalaţii pe traseele cele mai adecvate din punct de vedere tehnologic şi optime din punct de vedere al cerinţelor medicale de igienă şi asepsie; planeitatea pereţilor şi tavanelor, ce vor avea minimum de decroşuri şi reliefuri, pentru a nu reţine praf şi murdărie şi a nu îngreuna activităţile de curăţenie şi dezinfecţie. III.2.7.2. Satisfacerea cerinţelor enumerate mai sus impune anumite particularităţi specifice ale modului de alcătuire a structurilor de rezistenţă pentru clădirile spitaliceşti, după cum urmează: a. utilizarea de trame structurale cu deschidere mare pe ambele direcţii (6.00m 8.10m);

b. preferinţa pentru sistemele structurale pe cadre pentru clădirile joase (cu limitare la 1 2 niveluri în zonele seismice de calcul A, B, C, D) şi utilizarea sistemelor structurale mixte compuse din cadre spaţiale seismorezistente în combinaţie cu pereţi structurali rari (cu dispunere 1 3 5 travei, la nodurile cu circulaţie verticală şi pe conturul clădirii, pentru a prezerva suficiente spaţii flexibile), la clădirile cu mai mult de 3 niveluri; c. utilizarea de planşee de tip dală groasă, fără grinzi în câmp (eventual cu goluri şi nervuri înglobate) şi cu grinzi numai pe conturul clădirii şi la pereţii spre coridoarele de circulaţie; d. folosirea subsolului tehnic, destinat distribuţiei şi vizitării magistralelor de instalaţii, pentru crearea unei cutii rigide", cu pereţi structurali mai deşi, care să asigure rigiditatea necesară şi conlucrarea ansamblului structurii la solicitările seismice. OBSERVAŢIE: La spitalele generale comunale sau la unele spitale de specialitate mici, la care prevederea unui subsol tehnic general nu se justifică, utilizarea demisolului funcţional pentru rigidizarea ansamblului structurii se va face cu precauţiile necesare pentru a nu obstrucţiona organizarea funcţională şi soluţionarea sistemelor de instalaţii. III.2.7.3. Condiţionările descrise la III.2.7.1., valabile în principiu pentru întregul ansamblu de clădiri, au ponderi diferite la soluţionarea structurii de rezistenţă pentru unele sau altele din sectoarele spitalului. Astfel: în cadrul sectorului de spitalizare, repetitivitatea majorităţii configuraţiilor spaţio funcţionale (saloanele de bolnavi, anexele secţiei, unitatea de îngrijire), precum şi relativa lor stabilitate în timp, permite utilizarea unor sisteme structurale cu pereţi mai deşi, situaţie ce poate fi speculată în cazul individualizării de pavilioane sau corpuri de clădire destinate spitalizării. Chiar şi în acest caz se va urmări prezervarea unor grade de flexibilitate specifică a spaţiilor, necesare pentru viitoare modernizări. III.2.7.4. Pentru zonele seismice de calcul A, B, C şi D este necesar ca la stabilirea soluţiei spaţial volumetrice a clădirilor spitaliceşti să se aibă în vedere realizarea unor volume echilibrate care să permită conformări structurale cu potenţial de stabilitate şi de adecvare optimă la solicitările induse de cutremure (volume compacte, relativ simetrice, cu contur regulat în plan orizontal, a căror înălţime să nu depăşească 10 niveluri decât în cazuri justificate). Se va urmări realizarea continuităţii elementelor structurale atât pe orizontală cât şi pe verticala clădirii, precum şi o bună conlucrare a structurii de rezistenţă cu celelalte elemente şi subansambluri nestructurale ale construcţiei. III.3. CERINŢE FUNCŢIONALE ŞI TEHNOLOGICE ALE COMPARTIMENTELOR ŞI SERVICIILOR DIN SPITALE III.3.1. Secţiile medicale de specializare III.3.1.1. Date generale Secţiile medicale de spitalizare asigură cazarea şi îngrijirea curentă a bolnavilor pe perioada internării. în funcţie de structura medicală a spitalului, secţiile medicale cu paturi ocupă între 30% şi 50% din suprafaţa totală a acestuia. Prin datele iniţiale a.le temei cadru se stabilesc: numărul de secţii din spital, profilul medical şi caopacitatea fiecăreia (număr de paturi afectat). Mărimea secţiilor poate varia între 50 şi 100 de paturi (în funcţie de morbiditatea specifică profilului medical), cu tendinţa de coborâre a cifrei superioare la 70 80 de paturi. în funcţie de capacitatea decisă pentru secţii, raportată la capacitatea spitalului, rezultă că numărul curent de secţii din spitalele generale poate varia după cum urmează: spitale mici (3)4 5 secţii; spitale mijlocii 5 10 secţii;