Capitolul 1 CONSIDERATII GENERALE PRIVIND DEZVOLTAREA ECONOMIEI TURISMULUI

Capitolul 1 CONSIDERATII GENERALE PRIVIND DEZVOLTAREA ECONOMIEI TURISMULUI Dezvoltat ca o componentă distinctă a sectorului terţiar, în a doua jumătate a secolului nostru, turismul joacă un rol major, prin multiplele ipostaze în plan economic, social, cultural, care generează practicarea unui management ştiinţific cu un conţinutul complex şi integrat în cadrul unui sistem economico-social. Ipostazele activităţii turistice 1. Turismul - activitate specific umană, apărută din cele mai vechi timpuri. 2. Turismul- activitate economică creatoare de venituri. 3. Turismul un complex de tip industrial 1. 4. Turismul - ramură a economiei naţionale. 5. Turismul- o conduită socială. 6. Turismul - un fenomen geografic. 7. Turismul sursă inepuizabilă de îmbogăţire culturală. Subsistemul activitatilor turistice Sistemul activităţilor şi serviciilor turistice constituie deci, un complex integrat în ansamblul subsistemelor principale din economie, cu care interacţionează permanent (vezi fig) 1 I Cosmescu, Turismul, Editura Economică, Bucureşti, 1998, p.44

Subsistemul socio-demografic Subsistemul tehnic şi tehnologic Subsistemul ecologic SUBSISTEMUL SERVICIILOR DE BAZĂ Cazare Masă Transport Agrement Subsistemul serviciilor complementare Subsistemul economic (alte sisteme) Subsistemul politico-legislativ Subsistemele serviciilor turistice Factorii care influenţează activitatea turistică 1. după natura social economică: - Factori economici: veniturile populaţiei şi modificările acestora, elasticitatea cererii turistice (în funcţie de preţuri, preţurile altor mărfuri şi veniturile populaţiei), oferta turistică, politica monetară, bugetară şi fiscală practicată de către statul respectiv; - Factori sociali: urbanizarea, timpul liber, grupul social din care face parte şi statutul lui social: - Factori demografici: durata medie de viaţă, sporul natural al populaţiei, structura pe vârste şi categorii socio-profesionale: - Factori tehnici: tehnologiile folosite, performanţele mijloacelor de transport, a instalaţiilor, echipamentelor folosite: - Factori psihologici şi culturali: nivelul de cultură, de educaţie, temperamentul şi moda: - Factori politici: regimul vizelor, politica guvernului, facilităţile acordate; - Factorii ecologici: poluarea mediului, politica ecologică, interesul comunităţii, al guvernului pentru protecţie a mediului. 2. după importanţa lor în aprecierea fenomenului turistic: - Factori primari: veniturile populaţiei, oferta turistică, timpul liber, mişcarea populaţiei; - Factori secundari: serviciile adiţionale necesare funcţionării activităţii turistice, cooperarea internaţională, unele măsuri de natură organizatorică.

3. după durata în timp a acţiunii lor: - Factori permanenţi: modificarea veniturilor, a structurii demografice a populaţiei; - Factori conjuncturali: criza economică, catastrofele naturale, condiţiile meteorologice, grevele şi revendicările sociale; 4. după sensul şi natura intervenţiei: - Factori exogeni- care acţionează din exteriorul firmei de turism: sporul natural, urbanizarea, migraţia populaţiei; - Factori endogeni-modificarea ofertei turistice, creşterea gradului de pregătire a personalului din turism; 5. după apartenenţa la profilul de marketing: - Factori ai cererii turistice: preţurile, timpul liber, veniturile populaţiei; - Factori ai ofertei: costul prestaţiilor turistice, calitatea serviciilor prestate, pregătirea forţei de muncă; Efectele managementului ştiinţific al turismului asupra dezvoltării economice Aplicarea unui management riguros poate transforma turismul într-o veritabilă pârghie a dezvoltării economice la scară naţională dar mai ales, locală, prin multiplele implicaţii asupra gradului de valorificare a potenţialului natural şi antropic, a introducerii în circuitul economic a resurselor turistice, a utilizării şi valorificării infrastructurii, precum şi asupra dezvoltării celorlalte ramuri ale economiei naţionale.. Efectele pozitive directe sunt reliefate prin 1. valoarea adăugată brută în turism faţă de alte ramuri, (care este de regulă, mai mare, datorită importurilor nesemnificative în acest domeniu), 2. creşterea producţiei, 3. creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă, 4. transferarea în valută a unor resurse materiale şi umane, neutilizabile în circuitul producţiei materiale. Efectele indirecte 1. locurile de muncă indirecte create în alte sectoare prin dezvoltarea turismului,

2. creşterea veniturilor indirecte şi a produsului indirect din alte ramuri, 3. activităţi, creşterea investiţiilor din alte sectoare de activitate, a veniturilor suplimentare obţinute de acestea prin promovarea potenţialului turistic al unei zone şi intensificarea circulaţiei turistice, 4. efectele în planul sănătăţii, 5. refacerii capacităţii de muncă a resurselor umane, 6. efectele în planul dezvoltării teritoriale echilibrate, datorită mutaţiilor fluxurilor turistice. Principalele sectoare de activitate economică care cumulează efectele directe şi indirecte ale dezvoltării turismului sunt: 1. ramurile generatoare de materii prime, materiale auxiliare necesare creării bazei tehnico-materiale a turismului (construcţii de maşini, finanţe, industria mobilei, a prelucrării lemnului); 2. ramurile care deservesc şi amenajează infrastructura (reţeaua de drumuri, căi ferate, furnizoare de energie, apă, lucrările de sistematizare a teritoriului); 3. industria uşoară, mica industrie, producătoare de bunuri de consum curent, cerute pe durata sejurului ; 4. industria alimentară; 5. industria articolelor sportive, de artizanat; 6. comerţul, care îşi va dezvolta reţeaua de unităţi comerciale şi de alimentaţie; 7. serviciile personale, de poştă, telecomunicaţii, transport; 8. cultura şi arta. Aprecierea locului şi aportului turismului la dezvoltarea economiei naţionale este făcută cu ajutorul unui sistem de indicatori, dintre care mai importanţi sunt: 1. ponderea cheltuielilor turistice în totalul cheltuielilor de consum (p c ) p c = (Σ C t / (Σ C c ) 100 în care C t, C c = cheltuieli turistice respectiv cheltuieli de consum 2. ponderea personalului din turism în populaţia activă (P p )

P p =( P t / P a ) 100 în care P t, P a populaţia ocupată în turism, populaţia activă 3. aportul încasărilor din turism în produsul naţional net sau în P.I.B (A î ) A î =(Σ I t / P.N.N) 100 în care I t- -încasări din turism, P.N.N.-produsul naţional net 4. aportul turismului în exportul de mărfuri (A t ) A t =(Ite/E m ) 100 în care Ite -încasări turişti externi; E m exportul de mărfuri 5. ponderea cheltuielilor turistice în importul de mărfuri (P i ) P i =(Ce/Imp) 100 în care Ce-cheltuielile turistice ale populaţiei autohtone în alte ţări; Imp- importul de mărfuri. - Turismul are un rol deosebit şi în dezvoltarea economiei mondiale. - Turismul se manifestă pe plan naţional şi internaţional ca un multiplicator al dezvoltării economice, a cărui nivel se poate calcula sub forma unui coeficient multiplicator, (k), ce exprimă impactul unei anumite cheltuieli turistice asupra activităţii economice a unei regiuni sau ţări, pe parcursul unui an, presupunând că acea sumă încetează practic să mai circule după această perioadă. Relaţia de calcul a multiplicatorului dezvoltării, pe seama încasărilor din turism la un nivel "i" faţă de nivelul său anterior, "i-1" este: unde : k i / i = 1 1-1 C v i/ i/ i-1 i-1 k i/ i 1 = coeficientul multiplicator al dezvoltării pe seama încasărilor din turism la un

nivel "i" faţă de nivelul său anterior, "i-1" al încasărilor din turism; C i / i 1 = creşterea consumului la nivelul "i" faţă de nivelul său anterior, "i-1" pe baza încasărilor din turism; V i / i 1 = creşterea venitului brut la nivelul "i" faţă de nivelul său anterior, "i-1" (pe baza încasărilor din turism); Ci/ Vi / i 1 i 1 i al încasărilor din turism. = înclinaţia marginală spre consum prin trecerea de la nivelul "i -1" la nivelul Potrivit oponenţilor concepţiei dezvoltării accelerate a turismului, se poate admite posibilitatea considerării turismului ca stimulator al dezvoltării economice numai în măsura în care dinamica multiplicatorului evoluează în interiorul ţării primitoare de turişti.. Pentru a măsura impactul real al turismului asupra economiei, unii autori sugerează calcularea efectului multiplicator cu ajutorul formulei 2 : K = impactul direct + impactul indirect + impactul indus impactul direct în care: impactul direct- cumulează efectele directe ale dezvoltării turistului într-o anumită zonă (proporţia dintre încasările din consumul turistic şi cheltuielile făcute cu procurarea materiilor prime şi auxiliare necesare derulării serviciului turistic comandat pentru consum); impactul indirect cumulează efectele indirecte, derivate din acţiunile turistice directe (cheltuielile firmelor care au furnizat materiile prime şi materialele auxiliare necesare consumului turistic direct şi veniturile încasate de acestea); impactul indus măsoară efectele derivate ale angajaţilor, proprietarilor implicaţi în sectorul turistic, care îşi cheltuiesc veniturile în alte sectoare de afaceri. Tendinţe conturate în dezvoltarea turismului din România În evoluţia turismului din România se identifică mai multe etape de dezvoltare. 2 Oscar Snak, Petre Baron, Nicolae Neacşu, Economia turismului, Editura Expert, 2001, p.73.

1. Perioada 1960-1970, în care managementul s-a concentrat pe dezvoltarea preponderent extensivă a bazei tehnico-materiale din turism, prin extinderea staţiunilor existente şi înfiinţarea unor noi staţiuni (cele de pe litoral Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun Olimp); 2. Perioada 1971-1989 axată pe promovarea şi punerea în valoare a staţiunilor balneare, de munte, a traseelor turistice principale, inclusiv a centrelor urbane turistice concomitent cu continuarea preocupărilor de extindere a bazei tehnico-materiale. Este perioada dezvoltării unor staţiuni precum Băile Herculane, Călimămeşti-Căciulata, Covasna, Vatra Dornei, Sovata, Buşteni, Durău, Poiana Braşov, Sinaia, Predeal. 3. Perioada de după 1989, când pentru prima oară s-a conştientizat importanţa strategică a turismului, guvernul postdecembrist stabilindu-şi chiar ca obiectiv strategic transformarea turismului în a doua ramură a economiei naţionale, după agricultură. În această perioadă, s-au creat o serie de facilităţi privind aplicarea unui management performant, prin dezvoltarea circulaţiei turistice şi în special a turismului internaţional: - desfiinţarea schimbului valutar obligatoriu de 10 $/zi/turist străin, care se aplica turiştilor pe cont propriu; - dreptul străinilor de a lua contact cu cetăţenii români şi de a fi cazaţi la persoane particulare; - îmbunătăţirea condiţiilor create în baza turistică: furnizarea căldurii apei calde nonstop, electricitatea şi lumina, funcţionarea după orarul normal a centrelor de alimentaţie publică ( care fusese limitat până la ora 22). - creşterea duratei timpului liber al salariaţilor, în urma reducerii săptămânii de lucru la 5 zile; - privatizarea bazei turistice şi promovarea ofertei turistice româneşti în străinătate. Tendinţele conturate în dezvoltarea turismului în perioada postsocialistă 1. Analizând unii indicatori cantitativi ai activităţii turistice, constatăm, contrar aşteptărilor, că a înregistrat tendinţa de înscriere a activităţii turistice pe un trend continuu descendent din punct de vedere a ansamblului de indicatorii analizaţi.

2. Pe plan mondial se remarcă conturarea unei tendinţe de creştere a volumului şi a eficienţei serviciilor de turism internaţional din ţările dezvoltate, evidenţiată cu ajutorul a doi indicatori specifici: - creşterea numărului de turişti sosiţi în ţările dezvoltate şi a durate medii a şederii lor; - încasările din turism, ţările dezvoltate ajungând să depăşească valori de peste 400 miliarde dolari din exporturi În cadrul turismului internaţional al României, contrar acestor evoluţii se remarcă tendinţa de extindere a sa pe seama măririi componentei emiţătoare, respectiv prin creşterea numărului turiştilor români plecaţi în străinătate Balanţa participării noastre la turismul internaţional a devenit în perioada postsocialistă pronunţat negativă. 3. În perioada postsocialistă, ponderea turismului în comerţul internaţional cu servicii a prezentat (cu variaţii de la un an la altul) o tendinţă de scădere. Comerţul internaţional cu servicii a înregistrat în mod sistematic solduri negative (importurile fiind superioare exporturilor), agravând dezechilibrele plăţilor curente 3 din mai multe considerente cum ar fi: - efectuarea de investiţii nesemnificative în domeniu; - incorecta exploatare şi chiar degradare a bazei materiale aferente reţelei turistice; - privatizarea greoaie şi de multe ori incorectă, persistând unele abuzuri în administrarea bazelor turistice; - lipsa facilităţilor si a stimulentelor legale pentru potenţialii investitori în domeniu; - aplicarea unei politici comerciale uneori restrictive pentru turiştii străini (taxe, tarife diferenţiate etc) - persistenţa unor sisteme organizatorice inflexibile, neorientate spre mobilizarea tuturor resurselor firmei în susţinerea activităţilor la zona de contact cu clienţii, si de aici slaba calitate a prestării serviciilor. Particularităţile derularii activitatilor din domeniul turismului Dezvoltarea turismului este puţin influenţată de fluctuaţiile ciclice ale economiei. Pentru economiile slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare, turismul poate fi valorificat ca 3 Agnes Ghibuţiu - Serviciile si dezvoltarea - de la prejudecăti la noi orizonturi. Edit. Expert, Bucureşti, 2000.

alternativă strategică esenţială, acesta aducând, prin veniturile însemnate obţinute, un plus de stabilitate economică; 1. Practicarea turismului într-o anumită zonă necesită o evaluare precisă a unui sistem de factori, în mod special a veniturilor pe care acesta le poate aduce cât şi a costurilor implicate. 2. Turismul reprezintă o cale de intensificare a fluxurilor monetare inter şi intraregionale, de pe plan naţional şi internaţional şi de extindere a afacerilor în acest domeniu. Specificul ocupatiilor din turtism 1. Orarul permanent. 2. Neregularitatea şi discontinuitatea solicitării unor servicii pe parcursul celor 3. 24 de ore de lucru. 4. Activitatea sezonieră a activităţilor, sarcinilor din turism. 5. Contactul cu oamenii, turişti sau autohtoni cât şi străini. Asigurarea eficienţei manageriale atât la nivel microeconomic, mezoeconomic, cât şi macroeconomic se fundamentează pe valorificarea unui set de idei, valori şi concepte proprii unui sistem, având o puternică determinantă socială, culturală, politică. Este nevoie nu de o nouă reţetă managerială, ci, înainte de toate, de un nou mod de gândire, un nou mod de a vedea lucrurile din jur 4, Capitolul 2 SISTEMUL SERVICIILOR TURISTICE Prin multiplele ipostaze pe care le include - de activitate specifică de servicii şi totodată de industrie, ramură a economiei naţionale, circumscrisă sectorului terţiar -, turismul plasează firmele în domeniu într-un sistem economic complex, compus din servicii şi activităţi, cu care stabileşte corelaţii multiple. 4 Ibidem, p. 175

Prin includerea subsistemului turismului în sistemul de activităţi, ramuri a economiei naţionale, relaţia dintre turism şi călătorie este de la parte la întreg Sistemul economiei naţionale călătorie turism FIG Turismul-subsistem în raport cu economia naţională şi implicit cu industria călătoriilor Pe de altă parte, turismul este la rândul său un sistem care are în componenţa sa o multitudine de structuri, organisme, care contribuie la derularea activităţilor sale. Călătoria este deci, o parte componentă, circumscrisă sferei activităţilor firmei de turism Sistemul turistic Subsistemul călătoriilor Subsistemul destinaţiei turistice călătorie

Fig Turismul sistem de activităţi care include şi subsistemul călătoriilor spre locul de destinaţie turistică În cadrul sistemului turistic, alături de subsistemul destinaţiei turistice, care cuprinde cazarea, masa, cultura, agrementul şi alte activităţi este inclus subsistemul călătoriilor. În componenţa subsistemului călătoriilor, alături de transportul spre locul de destinaţie turistică se cuprind şi alte călătorii locale, intermediare (excursii), ca părţi a pachetului final de servicii oferit turistului. În cadrul sistemului complex al economiei naţionale, firma de turism prin activităţile derulate nu poate fi redusă doar la un singur departament, ci, ea stabileşte corelaţii multiple în cadrul mai multor structuri organizatorice: 1 Corelaţia dintre producătorii de servicii turistice şi serviciile de suport ale principalilor prestatori: transportatori, hoteluri şi restaurante, unităţile de alimentaţie şi catering, unităţile de tratament balneo-medical, unităţile de agrement, culturale, sportive şi comerciale; 2 Corelaţia dintre producătorii de servicii turistice şi agenţiile tour-operatoare; 3 Corelaţia dintre producătorii de servicii turistice şi unităţile cu serviciile de suport prestate de sectorul public: Ministerul Turismului, instituţiile publice din subordinea Ministerului Turismului, unităţile consulare, unităţile de servicii comunale, servicii medicale, de pază şi securitate, de protecţie a consumatorului, precum şi a mediului; 4 Corelaţia dintre producătorii de servicii turistice şi unităţile cu servicii de suport prestate de sectorul privat: serviciile financiar bancare, asociaţiile private profesionale, serviciile oferite de instituţiile private de învăţământ hotelier şi turistic, serviciile de ghid, serviciile medicale private, instructorii privaţi de sport şi înot, de schi, patinaj, alpinism, serviciile unor agenţii private; 5 Corelaţia dintre producătorii de servicii turistice şi organismele şi organizaţiile internaţionale; 6 Corelaţia dintre agenţiile tour-operatoare şi agenţiile detailiste; 7 Corelaţia dintre agenţii de turism şi clienţii turişti 5 5 Oscar Snak, Petre Baron, Nicolae Neacşu, Economia turismului, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p.112

Servicii prestate de sectorul privat PRODUCĂTORI DE TURISTICE SERVICII Servicii de suport prestate de sectorul public Organisme şi organizaţii internaţionale HOTELURI RESTAURANTE TRANSPORTATORI PRESTATORI DE SERVICII COMPLEMENTARE Agenţii touroperatoare Agenţii detailiste Clienţi turişti Figura Corelaţiile firmei de turism integrate Ca ramură a economiei naţionale, turismul înglobează o suită de activităţi proprii sau specifice, cu caracter complementar dar şi nespecifice. În literatura de specialitate activităţile de servicii care se includ în sfera turismului sunt structurate după obiectivul urmărit prin practicarea acestuia Servicii turistice specifice de bază proprii:agrement, cazarea improprii: masă, tratament, transport suplimentare: informare, intermediere, sportive nespecifice: întreţinere, reparaţii, transport în comun, servicii personale

Schema 4.4. Model de structurare a serviciilor turistice Industria turistică produce o gamă largă de servicii specifice grupate, în următoarele componente 6 : 1. mijloace şi servicii de cazare; 2. unităţi şi structuri de alimentaţie; 3. dotări şi servicii pentru congrese, conferinţe; 4. dotări şi structuri pentru agrement; 5. transport aerian; 6. transport feroviar; 7. transport cu autocarul; 8. transport fluvial sau maritim; 9. birouri de informare turistică; 10. agenţii de turism, touroperatori şi alţi intermediari; 11. firme specializate în turismul balneomedical; 12. închirieri de mijloace de transport, echipament sportiv; 13. activităţi comerciale destinate servirii turiştilor. Corelaţia dintre aceste elemente, nivelul şi dinamica lor sunt evidenţiate printr-o serie de indicatori generali sau specifici: gradul de ocupare a structurii turistice, rata profitului pe tip de structură, veniturile şi cheltuielile realizate pe fiecare tip de structură turistică; numărul de turişti (români, străini), durata medie a sejurului, gradul de utilizare a mijloacelor de transport, fluxurile internaţionale de turişti, plecările şi sosirile din (dinspre) ţara rezidentă Capitolul 3 Agenţiile de turism 6 clasificare după Eurostat.

Agenţiile de turism (Travel Agency, Reisebüro, Agence de voyages) constituie veriga de bază instituţională, care activează în domeniul turismului 7. Rolul preponderent al agenţiilor de turism este de intermediere între prestatorii de servicii turistice şi turişti. Activităţi derulate în cadrul agenţiilor de turism: 1. Procurarea prestaţiilor de servicii: hotelărie, transport, masă, tratament, agrement, ghid etc.; 2. Organizarea (producţia) de aranjamente turistice: călătorii individuale sau colective, pe baza unui program dinainte stabilit de agenţie la cererea clientului sau doar la iniţiativa agenţiei; 3. Comercializarea produselor turistice deja create, de către alte agenţii producătoare de voiaje numite tour-operatoare; 4. Informarea turiştilor asupra programelor turistice oferite; 5. Promovarea şi publicitatea unor programe turistice deja create. Necesitatea înfiinţării şi legiferării activităţii agenţiilor de turism derivă din mai multe considerente: 1. agenţiile de turism contribuie la mobilizarea veniturilor populaţiei, anticipat consumării pachetului de servicii turistice solicitat; 2. agenţiile de turism determină îmbunătăţirea circulaţiei turistice; 3. agenţiile de turism contribuie la ameliorarea stării de sănătate; 4. agenţiile de turism, prin activităţile desfăşurată ridică gradul de cultură, civilizaţie a unei societăţi. Succesul îndeplinirii rolului lor principal de intermediere este condiţionat de conştientizarea specificului comercializării în activitatea turistică. Astfel: 1. Pachetul final de servicii oferit reprezintă nu numai serviciile în sine, ci şi logistica de combinare a serviciilor preluate cu serviciile proprii ale agenţilor 8 ; 2. Comercializarea produsului turistic include în primul rând imaginea sa (percepţia produsului în viziunea consumatorului) şi ulterior serviciul turistic propriu-zis, datorită decalajului creat între momentul achiziţionării şi cel al consumului efectiv al produsului turistic; 7 Oscar Snak, Petre Baron, Nicolae Neacşu, Economia turismului, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p.116 8 Oscar Snak, Petre Baron, Nicolae Neacşu, Economia turismului, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p.117

3. Comercializarea pachetului de servicii depinde de calitatea şi durabilitatea legăturilor, contactelor sau relaţiilor stabilite cu ceilalţi prestatori de servicii şi agenţii din ţară şi din străinătate. Înfiinţarea şi funcţionarea unei agenţii de turism depinde de îndeplinirea unor condiţii: a) condiţiile de înfiinţare şi comercializare a produselor turistice; b) condiţiile de acordare a licenţei de funcţionare; c) condiţiile materiale şi pregătirea profesională a personalului. TIPOLOGIE Organizaţia Mondială a Turismului, în scopul delimitării principalelor funcţiuni manageriale precum şi a domeniului de specializare, structurează agenţiile de turism în: 1. agenţiile de turism producătoarea de aranjamentele turistice (tour-operatoare); 2. agenţiile de turism, detailiste, 3. agenţiile de turism cu activitate mixtă. Din punct de vedere ale preponderenţei activităţilor de turism în pachetul final de servicii turistice se pot distinge: 1. agenţii de turism primare sau directe, 2. agenţii de turism secundare sau indirecte După dimensiunea activităţilor desfăşurate 9 se disting: 1. mari concerne industriale; 2. agenţii de voiaj de mărime mijlocie; 3. agenţii şi birouri de turism mici. Agenţiile de turism coexistă într-o multitudine de forme: birouri de turism, agenţii de voiaj, operatori de tururi (touroperatoare). În literatura de specialitate sunt utilizate mai multe criterii de structurare a operatorilor de turism. În funcţie de canalul de distribuţie ales pentru vânzarea produselor şi serviciilor turistice, operatorii de turism pot fi: 1. Agenţii receptive (de primire, ground operators) 2. Agenţii touroperatoare 9 Oscar Snak, Petre Baron, Nicolae Neacşu, Economia turismului, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p.118.

3. Agenţii detailiste 1. Agenţiile receptive sunt plasate la locul de destinaţie a turiştilor unde, pe baza contractelor încheiate cu agenţiile touroperatoare, îşi oferă pachetele specifice de servicii: excursii, vizitele la muzee sau monumente, servicii de ghid, sportive. 2. Touroperatorii ( denumiţi şi producători de voiaje, angrosişti ), sunt organizatori de voiaje şi sejururi care creează, asamblează diferite componente ale serviciilor şi produselor turistice (serviciile de cazare transport, de alimentaţie, de agrement ) oferindu-le clientelei fie direct fie prin intermediul agenţiilor de voiaj detailiste. ). Prestator de servicii Touroperator Turist Fig Circuitul produsului turistic pe reţeaua touroperatorului Literatura de specialitate, structurează touroperatorii, în funcţie de asistenţa acordată clientelei pe durata consumului de produse turistice în: 1. acompaniatori, 2. gazde, 3. integratori, care asigură doar integrarea serviciilor individuale în produsul turistic complet, neîntâlnindu-se cu turiştii nici pe traseu, nici la destinaţie. 10 O altă structurare are în vedere tipul produselor turistice oferite şi modul de asamblare al acestora. Conform acestui criteriu, touroperatorii sunt încadraţi în trei categorii: generalişti, specialişti şi producători de voiaje punctuale 11. 1. Generaliştii asamblează cele mai diverse servicii şi produse turistice, pe care le oferă tuturor categoriilor de clienţi, detailiştilor, pe baza avantajelor competitive superioare ale acestora. 10 Gherasim T, Gherasim D, Marketing turistic, citat după R. C. Mill: Lucr. cit., p.480. 11 J. Barré: Vendre le tourisme culturel, Economica, Paris, 1995, p.92-93.

2. Specialiştii sunt tur-operatorii care asamblează doar un tip de produse turistice, pe care le oferă unei anumite clientele, detailist. 3. Producătorii de voiaje punctuale oferă servicii turistice la comandă pentru diferite grupuri, asociaţii, pentru diverse manifestări: conferinţe, congrese. Accentuarea concurenţei în domeniul turismului a determinat conturarea tendinţe de integrare verticală a producătorilor de voiaje în reţele de agenţii prin fuziune sau asociere. 3) Agenţiile de turism distribuitoare (detailiste) De regulă rolul agenţiilor distribuitoare este îndeplinit de agenţiile de voiaj, care distribuie turiştilor serviciile şi produsele propuse de touroperatori, având în un rol similar detailiştilor din reţeaua de distribuţie a produselor. Prestator de servicii Turoperator Detailist Turist Fig Circuitul produsului turistic pe reţeaua detailistului Agenţiile de voiaj facilitează turiştilor şi touroperatorilor procurarea unor servicii: - vânzarea biletelor de călătorie; -rezervarea de locuri de cazare; -rezervarea locurilor în unităţile de alimentaţie publică; -rezervarea de spaţii pentru parcarea autocarelor sau altor categorii de vehicule; -efectuarea de schimburi valutare; -asistarea turiştilor; -cumpărarea de bilete la spectacole, diferite manifestări culturale, sportive, cu caracter tradiţional; -consilierea şi informarea turiştilor; Organizarea unei agenţii touroperatoare Organizarea agenţiei de turism poate lua două forme:

Organizare procesuală: a unei agenţii de turism, grupează resursele şi activităţile agenţiilor de turism după principalele categorii de procese necesare realizării obiectivelor propuse, concretizându-se în departamente cu funcţiuni şi atribuţii specifice, în cadrul cărora trebuie realizate sarcinile primite. Indiferent de tipul agenţiei, principalele funcţiuni derulate în cadrul unei agenţii de turism de dimensiune medie sunt: 1. funcţia de creare a produsului turistic; 2. funcţia de prestaţii; 3. funcţia comercială şi de marketing-promovare; 4. funcţia financiar-contabilă.. 2) Organizarea structurală, constă în gruparea funcţiilor, activităţilor, atribuţiilor şi sarcinilor în funcţie de anumite criterii şi repartizării acestora pe subdiviziuni organizatorice, pe grupuri şi persoane, în vederea asigurării unor condiţii cât mai bune pentru îndeplinirea şi depăşirea obiectivelor firmei.. Organigrama unei firme de turism, (ce redă din punct de vedere grafic structura organizatorică) este mult mai complexă decât cea a unei firme tradiţionale, cu specific productiv, ea înglobând o serie de birouri şi departamente specifice: de ticketing, de tarife şi documentare, de difuzare a unor materiale promoţionale, birouri pentru servicii diverse cum ar fi spre exemplu cele de asigurări. Sarcini comune ale angajaţilor : 1. Deschiderea scrisorilor şi a corespondenţei primite 2. Completarea agendei zilnice a agenţiei 3. Completarea fişei clienţilor. 4. Completarea documentelor de evidenţă generală a agenţiei 5. Completarea documentelor de evidenţă tehnico-operativă, 6. Elaborarea şi încheierea contractelor de turism, Reţeaua agenţilor de turism touroperatoare şi detailiste În perioada actuală, datorită posibilităţilor mari de alegere a produselor turistice, de către turiştii-cumpărători, rolul funcţiei de intermediere a touroperatorilor şi detailiştilor a crescut deosebit de mult. Ca urmare, pentru a-şi putea individualiza oferta turistică şi supravieţui în lupta de concurenţă, touroperatorii se reunesc în reţele, care conferă multe avantaje:

1. reţelele vor ajuta intermediarii, touroperatori şi detailişti, să-şi creeze o imagine şi o reputaţie desăvârşită; 2. totodată, reţeaua contribuie la creşterea calităţii pachetului de servicii turistice oferite. 3. pentru agenţie există o protecţie reală faţă de riscul nevânzării pachetului de servicii turistice, datorită preţurilor mai mici ale firmelor cu monopol şi a calităţii superioare oferite de acestea; 4. atât pentru turist cât şi pentru agenţie există garanţia financiară a asigurării serviciilor turistice în cantitatea şi la calitatea solicitată de aceştia. Reţelele reunesc cel puţin zece agenţii independente, care oferă pachete de servicii similare sau diferite. Există o multitudine de categorii de reţele, structurate după diverse criterii: I. În funcţie de poziţia reţelei în lanţul de distribuţie şi comercializare a produsului turistic, acestea sunt touroperatoare (vânzând pachetul propriu de servicii turistice) sau detailiste (care preiau oferta turistică de la un touroperator şi o revând ulterior). II. În funcţie de tipul intermediarilor care compun reţeaua se disting: reţele de agenţii ale transportatorilor, reţele hoteliere, asociaţii de rezervări mixte, reţele pentru rezervări de grup, reţele comerciale ale marilor magazine, reţele ale organizatorilor de voiaje. III. În funcţie de gradul, modalitatea de integrare în reţea, principalele categorii întâlnite sunt: reţeaua integrată, voluntară, protejată. I. Marea majoritate a reţelelor agenţiilor de turism sunt tourperatoare. Apelarea la o reţea de agenţii touroperatoare prezintă o serie de avantaje pentru turişti cât şi pentru prestatorii de servicii, reţeaua având mai multe funcţii (roluri): 1. În primul rând, în cadrul reţelei vor fi selectaţi touroperatorii care pun în vânzare doar serviciile cerute pe piaţă la un moment dat.. Reţeaua îndeplineşte deci, un rol de agent de vânzări. 2. În al II-lea rând, reţeaua touroperatoare oferă cele mai atractive pachetele finale de servicii turistice, combinând serviciile mai multor agenţii touroperatoare, astfel încât acestea să satisfacă cât mai fidel preferinţele clienţilor. Prin aceasta, reţeaua are un important rol de inovaţie, multe din produsele turistice oferite, fiind unicate; 3. În al III-lea rând reţeaua de agenţii touroperatoare are un rol important de promovare, difuzând prin mijloace proprii, oferta furnizorilor de servicii turistice;

4. În al IV-lea rând, prin alegerea anumitor servicii touroperatoare, reţeaua certifică şi garantează calitatea produselor oferite, turistul având sentimentul de siguranţă în asigurarea serviciilor la standardele de calitate solicitate. Reţelele de agenţii de voiaj detailiste preiau ofertele de produse turistice de la reţelele de agenţii touroperatoare vânzându-le către turişti. Utilităţile suplimentare adăugate de reţeaua detailistă pachetului de servicuii turistice înglobează următoarele activităţi şi operaţii suplimentare: - completează pachetul turistic cu servicii individuale pe care le comercializează: agrement, tratament, asistenţă, ghid, închirieri de autoturisme, obţinerea de vize turistice, a poliţelor de asigurări pentru călătorie; - efectuează operaţiunile de schimb valutar; - încheie şi vinde aranjamente turistice (package tours sau package holiday) cu principalele companii de transport; - promovează prin broşuri proprii aranjamentele încheiate precum şi pachetele proprii de servicii turistice; - asigură şi asistă turiştii; Principalele categorii de reţele ale prestatorilor de servicii sunt: 1. Reţelele de vânzări ale transportatorilor. 2. O altă tendinţă conturată în dezvoltarea reţelelor transportatorilor este cea a dezvoltării unor reţele a organizatorilor de voiaje în autocar. Din ce în ce mai frecvent, în reţeaua distribuitorilor de servicii turistice se angrenează şi automobil-cluburile, orientate în special spre grupurile de automobilişti. 3. Reţele hoteliere. 4. Asociaţiile de rezervări de grup, 5. Reţelele comerciale ale marilor magazine, hiper şi supermarket-urilor 6. Există şi alte tipuri de intermediari care pot opera în sfera turismului. De exemplu, reţele ale agenţiilor bancare (cum ar fi Crédit Agricol şi Crédit Lyonnais, tot din Franţa), ale unor publicaţii, reviste de prestigiu. Integrarea unor lanţuri ale unor unităţi care prestează activităţi turistice înrudite determină formarea de conglomerate.

III. Gradul de integrare în reţea determină formarea următoarelor tipuri de reţele: reţeaua integrată, (cu un grad ridicat de integrare, dependenţă faţă de reţea), reţeaua voluntară (care are un grad de integrare mai redus decât prima), reţeaua voluntară (care dispune de cea mai mare independenţă comparativ cu primele două tipuri menţionate). 1. Reţeaua integrată 2. Reţeaua voluntară 3. Reţeaua protejată. CAPITOLUL 4 SERVICIILE DE CAZARE TURISTICA Serviciile turistice de cazare vizează asigurarea condiţiilor şi confortului pentru adăpostirea şi odihna călătorilor, într-o perioadă de timp, pe baza unor tarife determinate Tipologia unităţilor de cazare 1. După structura reţelei de cazare, există: forme de bază pentru cazare: hotelul apartamentul, motelul, vila, cabana, hanul turistic; forme de cazare complementare: popasul turistic, satul de vacanţă, campingul, satul turistic, ferma agroturistică. Aceste forme complementare sunt realizate în zonele, în care nu există localităţi turistice sau în zonele în care activitatea turistică are un caracter sezonier. 2. După categoria de confort există unităţi de cazare turistică de categoria 1*, 2*, 3*, 4*, 5 stele 3. După durata de funcţionare pe parcursul anului se disting: structuri de cazare permanente; structuri sezoniere. 4. În funcţie de durata sejurului structuri de cazare de tranzit, structuri de cazare de sejur,

structuri mixte, 5. În raport cu capacitatea lor de primire: structuri mici, cu o capacitate între 20 şi 40 locuri; structuri medii, cu o capacitate între 40 şi 400 locuri; structuri mari de tipul complexelor turistice, care au peste 1000 locuri. Principalele tipuri de structuri de primire cu funcţiune de cazare, conform normelor metodologice aprobate, sunt: 1. Hotelul 2. Motelul; 3. Vilele 4. Bungalourile 5. Cabanele turistice 6. Refugiile turistice 7. Campingurile 8. Căsuţele 9. Satul de vacanţă. 10. Pensiunile turistice şi fermele agroturistice 11. Camerele de închiriat în locuinţe familiale 12. Spaţiile de cazare pe navele fluviale sau maritime În cadrul unităţilor de cazare un loc aparte îl ocupă şi structurile de cazare extrahoteliere, care oferă multiple avantaje : preţuri flexibile şi mai reduse ; alimentaţie variată; autencitatea prestaţiilor. Cele mai cunoscute structuri extrahoteliere sunt: reşedinţele secundare; camerele mobilate; campingul; casele familiale şi satele de vacanţă; motelul; hanul turistic. Lanturile hoteliere 1. Lanţurile voluntare, care grupează hoteluri independente, ce îşi menţin autonomia de gestiune.. Principalele domenii de cooperare în cadrul lanţului sunt: promovarea şi publicitatea; centrele de rezervări de locuri; consultanţa şi serviciile de pregătire profesională.

2. Lanţurile integrate cuprind hoteluri, cu grade diferenţiate de autonomie. Principalele lanţuri integrate sunt cele americane. În Europa, cel mai bun lanţ integrat este Accor, care este lipsit doar de activitatea de transport propriu, pentru a putea fi inclus în categoria complet integrat. Gama de servicii oferite de lanţurile integrate este largă: hotelărie (50%), restaurant (26%), servicii de rezervare (11%) şi alte servicii (13%). Organizarea activitatilor hoteliere În unităţile hoteliere, subdiviziunile organizatorice sunt reprezentate prin departamente, care la rândul lor grupează servicii omogene sau complementare, ce îndeplinesc aceeaşi funcţie. Un serviciu poate avea în componenţa sa mai multe compartimente, care sunt structurate în birouri, secţii, partizi, în funcţie de activităţile derulate. După funcţiile principale îndeplinite cazare si alimentaţie un complex hotelier va avea cel puţin 2 departamente de bază: departamentul cazare şi departamentul alimentaţie şi 4 departamente auxiliare: departamentul administraţie, tehnic, de marketing-vanzari şi de personal. Principalele servicii în cadrul departamentului de cazare sunt serviciul frontoffice (recepţia) şi serviciul de etaj. În cadrul departamentului alimentaţie, din incinta hotelului, serviciul de bază este cel de alimentaţie. Prestarea serviciilor specifice, din cadrul unităţii hoteliere, presupune o gamă variată de activităţi. Tipologia activităţilor derulate în cadrul unui complex hotelier are la bază mai multe criterii de grupare: 1. în funcţie de contactul cu clienţii există activităţi front-office, care presupun, un contact direct cu clientela, şi activităţi back-office, care au caracter administrative, contabil, tehnice s.a. 2. după modul cum sunt îndeplinite serviciile de cazare: activităţi operaţionale, legate de prestarea nemijlocită a serviciilor, şi

(vezi fig) activităţi funcţionale - administrare control, comercializare, întreţinere, care influenţează indirect prestarea serviciilor Activităţi de cazare propriu-zisă Hotel Activităţi complementare cazare Activităţi legate de primirea şi plecarea turistului Activităţi de informare, intermediere Activităţi de agrement Activităţi de alimentaţie Fig Activităţi derulate în cadrul hotelului Activităţile operaţionale se derulează în cadrul departamentului de cazare, alimentaţie şi a departamentului de prestaţii directe: piscine, fitness center, saune, baie turcească, sală gimnastică, masaj, ultraviolete, închiriere săli, sală de coafură, servicii de telecomunicaţii, agenţie de turism, spălătorie. Activităţile funcţionale sunt prestate în cadrul departamentelor de administraţie şi gestiune generală, tehnic, marketing.

În cadrul departamentului de cazare funcţionează serviciul front-office şi serviciul de etaj Departamentul de cazare Serviciul front office Serviciul de etaj Fig. Serviciile din cadrul departamentului de cazare Serviciul front office Activităţile principale a serviciului front office se derulează în holul de intrare (primire). În hotelăria medie şi mare, acesta includ, pe lângă cazarea propriu-zisă şi alte activităţi sau servicii, care sunt grupate într-un departament de prestatii (incluzând servicii cum ar fi: concierge, schimb valutar, telefon fax, mail-information, închirieri autoturisme s.a). Departamentul este coordonat de un front-office-manager sau şef de recepţie. Modelul european hotelier organizează holul de intrare-primire în cadrul unui compartiment concierge, care are menirea de a sta la dispoziţia clientului pe tot parcursul şederii sale, coordonând serviciile, prestaţiile solicitate din momentul intrării acestuia în unitatea hotelieră şi până la plecarea sa. Funcţiunile în cadrul compartimentului concierge sunt deservite de personalul de contact, reprezentat de lucrători concierge. Aceştia deservesc un front-desk (comptoir sau contoar), oferind sau păstrând cheia camerei, furnizând informaţiile solicitate de turişti, activând eventualele servicii suplimentare dorite de clienţi, păstrând anumite obiecte personale sau de valoare, asigurând rezervări în mijloacele de transport, la spectacole ş.a. Activităţi în cadrul Recepţiei Principalele activităţi care se derulează în cadrul Recepţiei sunt: 1. Primirea clienţilor; 2. Atribuirea camerelor;

3. Păstrarea cheilor; 4. Rezervări camere; 5. Casierie; 6. Facturare; 7. Telefonie şi activităţi în cadrul centralei telefonice. Serviciul de etaj cuprinde spaţiul cazabil cuprinzând camerele single (cu un pat), duble (cu un pat matrimonial sau separate) sau apartamentele şi spaţiul comun, in care se includ: -Serviciul de întreţinere grupează pe fiecare etaj oficiile (de regulă minim 2 pentru guvernanta generala şi cea de etaj) şi spatiile pentru obiectele de întreţinere, materiale, ateliere, -magaziile pentru lenjerie, s.a - spaţiile pentru ascensor, pentru hidrant în caz de incendiu. În cadrul funcţiilor specifice serviciului de etaj, spaţiile de folosinţă individuală sunt deservite de cameriste, subordonate eventual unei guvernante de etaj, lenjerese subordonate fie guvernantei generale, fie unei lenjerese şefe în cazul hotelurilor de dimensiuni mai mari. Cameriste Guvernanta Lenjeriste Menajere Cafegiu Figura. Posturile aflate în subordinea guvernantei generale Guvernanta (stăpâna casei) are un rol important în asigurarea curăţeniei în coordonarea lenjereselor, a spălătoriei, în gestiunea produselor de întreţinere. Hotelurile de dimensiuni mari cuprind un număr mai mare de funcţii subordonate guvernantei generale. Structura

organizatorică includ, în subordinea guvernantei generale, mai multe guvernante de etaj, care coordonează cameristele şi valeţii, guvernanta pentru spatiile comune, şefa lenjereselor, responsabilul călcătoriei, eventual un cafegiu. În unele hotele de lux, de capacitate mare, rolul guvernantei generale este preluat de un director serviciu camere, care coordonează un număr important de posturi şi funcţii, grupate pe compartimente. hoteliere Indicatorii de cuantificare a eficientei activitatilor derulate in unitatile 1. Capacitatea de cazare turistică existentă cuprinde numărul de locuri de cazare de folosinţă turistică. Ea diferă de capacitate de cazare turistică în funcţiune, adică de numărul de locuri de cazare efectiv puse la dispoziţia turiştilor de către unităţile hoteliere. Capacitatea de cazare existentă se exprimă prin numărul total de paturi, care poate fi apreciat în mod global sau cu ajutorul unor indicatori parţiali: numărul de camere individuale; numărul de locuri de cazare în camere individuale; numărul de camere duble; numărul de locuri de cazare în camere duble; numărul de apartamente; numărul de locuri de cazare în apartamente; 2. Capacitatea de cazare în funcţiune (Cap) exprimă, deci, oferta de cazare a firmei de turism în funcţie de numărul de locuri care pot fi oferite la cazare (L) şi numărul de zile cât pot fi folosite într-un an (nz), luând în consideraţie şi zilele de neutilizare datorate unor lucrări de igienizare, curăţenie, reparaţii. = L nz cap

3. Oferta de cazare (L) cuprinde volumul total de activităţi de cazare, pe care unitatea de cazare turistică îl poate realiza într-o anumită perioadă de timp. Structura ofertei de cazare cuprinde oferta hotelieră şi structurile de primire extrahoteliere, ea putând fi analizată mai detaliat. Oferta de cazare turistică este o mărime ex-ante, utilizată la stabilirea volumului programat de încasări. L = L H + L EX 4. Densitatea ofertei de cazare (D) poate fi evaluată ca pondere a locurilor de cazare pe km 2, sau loc de cazare, calculându-se în două moduri: fie ca raport între numărul locurilor totale de cazare (L) şi suprafaţa zonei (S), fie ca raport între numărul locurilor totale de cazare şi numărul camerelor (N): L L D = 100 sau D = 100 S N 5. Coeficientul de ocupare a capacităţii de cazare în funcţiune (Cf) este calculat ca un coeficient ponderat, între numărul de turişti (T) şi durata medie a sejurului (S), respectiv între locurile de cazare şi numărul de zile-turist. T S Cf = 100, unde T - numărul de turişti; L zt S- durata medie a sejurului; Zt- număr de zile-turist 6. Coeficientul de utilizare a capacităţii de cazare în funcţiune (Cuc) exprimă gradul de valorificare a ofertei de locuri-zile de cazare a hotelului (L), într-o anumită perioadă de timp. Se calculează ca un raport între numărul de zile-turist sau numărul de înnoptări în spaţiile de cazare disponibile (Zt) şi oferta de locuri-zile de cazare (L). zt Cuc = 100 L 7. Numărul mediu zilnic, lunar sau anual de turişti (Nt) indică cererea efectivă globală sau pe segmente de clienţi, într-o anumită perioadă de timp. Se calculează ca un raport

între numărul de turişti sosiţi în perioada de referinţă (T) şi numărul de zile a perioadei respective (Z). T Nt = z 8. Durata medie de sejur (S) se calculează la nivel global, pe mijloace de cazare, sau după proveninţa turiştilor. Ea caracterizează gradul de atractivitate al unei zone, indicând perioada medie de timp, în care turiştii rămân într-o anumită zonă turistică,. ZT S = T Indicatorii prezentaţi reprezintă instrumente preţioase de lucru pentru aprecierea gradului de valorificare a unităţii de cazare turistică, a eficienţei acesteia, a gradului de atractivitate a unei zone, a circulaţiei turistice, atât la nivel microeconomic, cât şi mezo şi macroeconomic. Capitolul 5 SERVICIILE TURISTICE DE ALIMENTAŢIE PUBLICĂ Componentă a produsului turistic, alimentaţia publică influenţează calitatea prestaţiei turistice în ansamblul ei. Impactul acestor servicii, în aprecierea calităţii întregului pachet de servicii turistice este mare, turistul cheltuindu-şi 20-25% din timpul său pentru servirea mesei. Alimentaţia publica este un sector integrat în activitatea de turism.. Sectorul de alimentaţie publică se încadrează în grupul serviciilor de bază turistice, revenindu-i sarcina de a asigura pe întreaga durată a călătoriei, condiţiile necesare pentru procurarea şi servirea hranei turistului. Acest rol important în cadrul prestaţiei turistice este exercitat prin două componente, care pot fi separate în timp şi spaţiu: de organizare a producţiei proprii de preparate culinare şi de asigurare a serviciului de servire a consumatorului,.

Pentru a se încadra în serviciile de bază ale produsului turistic, unităţile de alimentaţie publică trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe: să fie prezente în toate momentele cheie de consum turistic; să îndeplinească toate cerinţele de calitate; să existe o varietate de servicii ale unităţilor de alimentaţie publică capabile să satisfacă o diversitate de preferinţe. În cadrul managementului turismului, satisfacerea nevoii de hrană este realizată pe seama alimentaţiei comerciale, care are o sferă de cuprindere mult mai limitată decât cea a unităţilor de alimentaţie publică, cu care se află într-o relaţie de intercondiţionare reciprocă. Ca parte componentă a activităţii de turism, alimentaţia publică, nu poate fi redusă doar la satisfacerea nevoii de hrană, ea îndeplinind funcţiile: 1. funcţia economică. 2. funcţie educativă, în sensul însuşirii unui comportament şi model corect de alimentaţie. 3. funcţia socială. 4. funcţia culturală, prin organizarea simultană a unor programe culturale, momente coregrafice, audiţii muzicale cât şi prin posibilitatea luării contactului direct cu unele tradiţii ale diferitelor popoare; 5. funcţia de alimentaţie propriu-zisă, structurată pe doua subdiviziuni principale -de gradul I si de gradul II. Cerinţele zilnice de hrană sunt satisfăcute de funcţia de gradul I, în timp ce cerinţele alimentare de gradul II necesită asigurarea unei alimentaţii specifice în scopul regenerării forţelor pentru dezvoltarea musculaturii, satisfacerea anumitor cerinţe de ordin estetic sau anumitor preferinţe, gusturi. În cadrul industriei turismului, serviciile de alimentaţie publică exercită preponderent o funcţie economică, comercială. Tipuri de unităţi de alimentaţie destinate servirii turiştilor În literatura de specialitate tipologia unităţilor de alimentaţie publică poate fi structurată după funcţia predominantă pe care o îndeplineşte în: unităţi cu alimentaţie colectiva şi unităţi cu alimentaţie comercială. Din prima grupa fac parte restaurantele din cadrul unităţilor publice cu caracter social, întreprinderile, cantinele din şcoli, spitale, armata, închisori, universităţi, restaurantele cu auto-servire (caféteria, self service), distribuitoare automate.

Ultimele două tipuri de unităţi sunt utilizate şi în cadrul alimentaţiei comerciale, aşa încât o linie strictă de demarcaţie între cele două categorii este greu de trasat. În conformitate cu prezentele norme, în România pot funcţiona următoarele tipuri de unităţi de alimentaţie pentru turism Tabelul Tipologia unităţilor de alimentaţie publică Nr. crt. Tipuri de uniăţi Categoria Lux I II III 1. Restaurant 1.1. Clasic x X X X 1.2. Specializat 1.2.1. Pescăresc, vânătoresc x X X 1.2.2. Dietetic, lacto-vegetarian X X X 1.2.3. Rotiserie, zahana X X X 1.2.4. Familial, pensiune X X X 1.3. Cu specific naţional sau local x X X 1.4. Braserie x X X 1.5. Berărie x X X 1.6. Grădină de vară x X X X 2. Bar 2.1. Bar de noapte x X 2.2. Bar de zi x X X 2.3. Cafe-bar, cafenea x X X 2.4. Disco-bar (discotecă, videotecă) x X X

2.5. Bufet-bar X X X 3. Unităţi tip fast-food 3.1. Restaurante autoservire X X X 3.2. Bufet tip express X X X 3.3. Pizzerie X X X 3.4. Snack-bar X X X 4. Cofetărie x X X X 5. Patiserie, plăcintărie, simigerie, covrigărie X X X Criteriile utilizate pentru clasificarea unităţilor de alimentaţie publică în cele patru categorii (I, II, III, lux) sunt atât obligatorii, cât şi suplimentare. Adoptarea unui anumit sistem de clasificare prezintă o deosebită importanţă: În primul rând, orice turist este informat în legătură cu posibilităţile de confort şi servicii oferite, o anumita categorie a unităţii de alimentaţie publică codificând turistului nivelul prestaţiilor oferite; În al doilea rând, statul poate urmări mai uşor activitatea derulată în cadrul hotelurilor, a restaurantelor şi poate interveni prin pârghii specifice. În al treilea rând, adoptarea unui anumit sistem de clasificare constituie unul dintre cele mai bune mijloace de protecţie a consumatorului de posibilele abuzuri ce pot apărea: practicarea unui sistem de tarife neadecvat serviciilor oferite, neacordarea serviciilor propuse. Statul poate interveni direct în rezolvarea eventualelor sesizări ale turiştilor prin reglementari specifice; În al patrulea rând, adoptarea unui anumit sistem de clasificare impulsionează activitatea turistică în ansamblul ei, multe dintre unităţile încadrate la o categorie mai slabă încercând să-şi îmbunătăţească cantitativ şi calitativ gama de servicii, pentru a accede într-o categorie mai bună; În al cincilea rând, adoptarea unui anumit sistem de clasificare are un caracter normativ, agenţii de turism şi turoperatorii urmărind respectarea contractelor şi a prevederilor acestora. Organizare Structura organizatorică a unităţilor de alimentaţie publică include: