Comentarii la Psalmi 44

Μέγεθος: px
Εμφάνιση ξεκινά από τη σελίδα:

Download "Comentarii la Psalmi 44"

Transcript

1 Biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena Comentarii la Psalmi 44 PSALMUL 44 Pentru sfârşit: un psalm al lui David; privitor la (stihurile) ce se cântă cu schimbul, spre învăţătură fiilor lui Core; cântare pentru Cel-Iubit. La origine, psalmul a fost un cântec pentru nunta regelui, care a suferit remanieri ulterioare în vederea folosirii lui în cult; a primit deja în tradiţia rabinică o interpretare explicit mesianică. Ibn Ezra spune despre v. 2: Acest psalm a fost recitat cu privire la David, sau la Mesia, fiul său. Targumul, la v. 2: Frumuseţea ta, o, Rege-Mesia, e mai presus de frumuseţea celor născuţi din femeie. Pe buzele tale s-a revărsat duhul profeţiei (cf. Qimhi, I, p. 353). Noul Testament îl referă la Hristos (cf. Evrei 1, 9). A fost mult folosit în disputele hristologice: Cel care este numit Dumnezeu în v. 6 şi despre care se spune că Dumnezeu l-a uns la v. 7 este echivalat cu Fiul: Cine poate fi acest Dumnezeu uns de Dumnezeu, dacă nu acela despre care vesteşte Evanghelia: Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu (Eusebiu, cf. Rondeau II, p. 184). Descrierea reginei a dus la aplicarea mariologică a versetului, mai ales în [liturgică] [1]. Cuvintele introductive: [ ] O altă indicaţie este formulată în felul următor: pentru cei ce se vor schimba. De fapt, în textul ebraic apare al shoshanim[2] (după [melodia] liliacului sau la [înflorirea] liliecilor). Traducătorii Septuagintei au considerat, în mod eronat, că

2 radicalul cuvântului shoshan ar fi sh-n-h (în realitate acesta este sh-w-sh), şi, de aceea, au tradus υπερ των αλλοιοθησομένων (asupra acelor ce vor fi transformaţi). Biblia 1688 a tradus aproximativ după Septuaginta: pentru cei care se vor schimba [3]. Se cântă cu schimbul: E vorba de cântarea alternativă (antifonică) a versurilor. Prin comparaţie cu Textul Ebraic (eliptic) s-a emis şi ipoteza că e vorba de iudeii care-şi schimbă atitudinea faţă de Lege, devenind apostaţi. Contextul însă obligă la prima interpretare [4]. Prin Cel-Iubit trebuie să-l înţelegem pe Iisus Hristos, Fiul Cel iubit al Tatălui (Matei 3, 17) (Cassiodor). De altfel, atât Sfinţii Părinţi cât şi Părinţii filocalici i-au atribuit întregului psalm o dimensiune mesianică, fapt pentru care textul impune şi majusculările de rigoare. Liturghia bizantină şi cea romană l-au inclus de timpuriu în cult, versetele lui fiind citite în marile sărbători ale Mântuitorului Hristos şi ale Maicii Domnului [5]. Poemul e pus în gura unei prinţese străine care devine soţia regelui şi ale cărei cuvinte se revarsă din preaplinul inimii [6]. Am putea vedea în aceasta Biserica cea din neamuri, mireasa Împăratului Hristos. 1: Cuvânt bun revărsat-a dintr-însa inima mea, stihurile mele i le spun eu Împăratului, limba mea e pană de scriitor ce scrie-n grabă. Origen afirmă că în vremea sa toţi interpretează acest verset, ca şi aproape întregul psalm, ca fiind rostit de Dumnezeu Tatăl, care Îşi naşte din veşnicie Cuvântul. El însă nu pare întru totul de acord cu această interpretare, ci, precum mai târziu Vasile şi Eusebiu, atribuie acest verset psalmistului (cf. Mortari, nota ad loc.) [7].

3 Cum ar putea fi El (Fiul) din nimic când Tatăl spune: Cuvânt bun a dat inima mea ; citatul e folosit ca argument împotriva arienilor, de către Sfântul Alexandru. Limba mea e pană de scriitor ce scrie-n grabă: Duhul scrie în inimi pe măsura plăcii inimii, mai mult sau mai puţin; şi, potrivit cu curăţenia pregătită mai dinainte, scrie sau gânduri înţelese de toţi sau mai greu de înţeles. Din pricina iuţelii cu care sunt scrise, toată lumea este plină de cuvântul Evangheliei [8]. Deci a scris condeiul Tatălui, adică Fiul, în inimile tuturor, cunoştinţa a tot binele, folosindu-se ca de un deget al lui Dumnezeu, de Duhul Tatălui şi al Său [9]. Iar inima e simbolul vieţii, asemănătoare celei dumnezeieşti, ce-şi răspândeşte cu bunătate propria-i putere de viaţă dătătoare spre cele providenţiate [10]. 2: Plăcut eşti Tu în frumuseţe mai mult decât fiii oamenilor, har se revarsă pe buzele Tale, de aceea Dumnezeu Te-a binecuvântat în veac. Eusebiu interpretează că Moise şi Noe au primit har, dar Maria, care a fost slujitoarea dumnezeieştii Întrupări, este plină de har; şi tot harul Tatălui se revarsă de pe buzele Fiului [11]. Profetul, privind la Strălucirea Lui şi umplându-se de străfulgerările care ieşeau din strălucirea aceea, cu sufletul rănit de acea frumuseţe, a fost mişcat spre dragostea dumnezeiască a frumuseţii spirituale; când aceasta se arată în sufletul omenesc, atunci toate cele iubite mai înainte apar pline de ruşine şi de lepădat [12]. Har se revarsă de pe buzele Tale : Este lămurit că aceste cuvinte trebuie să se refere la firea Sa omenească [13]. Iar ca mărturie pentru harul revărsat pe buzele Lui stă faptul că, deşi timpul propovăduirii Sale a fost scurt (abia un an şi câteva luni), lumea întreagă s-a umplut de învăţătura Lui şi de religia întemeiată de El [14]. Nu numai atunci, când a fost de faţă trupeşte, ci şi azi, când e prezent cu puterea şi cu Duhul Lui, El prooroceşte tuturor neamurilor, încât în viaţa tuturor

4 neamurilor El îşi împlineşte proorocia şi cheamă pe oameni la mântuire [15]. Domnul S-a schimbat la faţă îmbrăcându-se în slava care a biruit simţurile. [ ] (Astfel Îl văd cei) desăvârşiţi în cunoştinţă, atâta cât este cu putinţă oamenilor [16]. 3: Încinge-Te cu sabia peste coapsă, Puternice, în strălucirea şi frumuseţea Ta. Dacă sabia e cuvântul iar coapsa arată naşterea, socotim că aceste cuvinte se referă metaforic la Cuvântul cel viu al lui Dumnezeu unit cu trupul [17]. În strălucirea şi frumuseţea Ta: Pe muntele Taborului, Petru şi fiii tunetului au văzut frumuseţea Lui strălucind mai mult decât strălucirea soarelui şi au fost învredniciţi să vadă cu ochii lor o asemănare a slăvitei Lui veniri [18]. 4: Încordează-Ţi arcul, propăşeşte şi domneşte de dragul adevărului, blândeţii şi dreptăţii, şi dreapta Ta călăuză minunată Îţi va fi. Atanasie spune că, deoarece aminteşte blândeţea după ce vorbeşte de arme, psalmul ne arată că împărăţia lui Hristos este spirituală [19]. Adică, odată ce ai început să porţi grijă de oameni prin întruparea Ta, poartă-le de grijă cu tărie, continuu şi neîmpuţinat! Aceasta va face drum şi cale propovăduirii Evangheliei şi va supune pe toţi împărăţiei Tale[20]. 5: Ascuţite sunt săgeţile Tale, Puternice,

5 - popoare sub Tine vor cădea -, ascuţite în inimile celor ce-l duşmănesc pe Împărat. După Ioan Gură de Aur, Cuvântul este săgeata care, coborând din cer, atinge inima şi, din duşmană, o face prietenă. Neamurile răzvrătite sunt atunci împăcate, învăţate şi introduse în planul de mântuire. După Chiril al Alexandriei, săgeţile ajung în inima Satanei, ca să-l dea pieirii şi în inimile oamenilor duşmani ca să-i convertească [21]. Săgeţi ascuţite ale celui Puternic sunt cuvintele cele bine gândite, care ajung în inimile ascultătorilor; ele lovesc şi rănesc sufletele cele simţitoare [22]. 6: Scaunul Tău, Dumnezeule, este în veacul veacului, toiag de dreptate e toiagul împărăţiei Tale. Text pe care Pavel îl va raporta la Iisus Hristos (Evrei 1, 8). Toiag = sceptru [23]. Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului, adică, împărăţia Ta dincolo de veacuri şi mai veche decât ne putem închipui [24]. Nu putem cugeta pe Fiul ca lipsit de împărăţie, nici în timp, nici în afara lui. 7: Iubit-ai dreptatea şi-ai urât fărădelegea; de aceea Te-a uns pe Tine Dumnezeu, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe fârtaţii Tăi. Chiril al Ierusalimului: Hristos nu a fost uns în mod material de oameni, ci Tatăl, rânduindu-

6 L Mântuitor lumii întregi, L-a uns cu Duhul Sfânt, după cum spune Petru (Fapte 10, 38): Iisus din Nazaret, pe care Dumnezeu L-a uns cu Duhul Sfânt (Cat. 21, 2) [25]. Pentru Irineu, Fiul dumnezeiesc primeşte de la Tatăl tronul regalităţii veşnice şi untdelemnul ungerii, care este Duhul Sfânt; tovarăşii Lui sunt profeţii, drepţii etc. (Dem. Apost. 47) [26]. Psalmistul ne-a numit pe noi toţi părtaşi (fârtaţi). Dacă El ar fi unul din cei făcuţi, ar fi fost şi El unul din cei ce se împărtăşesc. [ ] Şi se spune aici că se unge nu ca să devină Dumnezeu. Căci era Dumnezeu şi înainte de aceasta. Nici ca să Se facă împărat, căci împărăţea din eternitate, fiind chipul lui Dumnezeu. Ci s-a spus aceasta tot pentru noi [27]. Hristos este Fiul Dumnezeului celui viu, Fiu pe care Tatăl L-a uns cu Sfântul Duh [28]. Pentru că trebuia să înfăţişeze ungerea cea preînchipuitoare şi pe arhiereii şi împăraţii preînchipuitori, a fost uns cu adevărata ungere trupul Domnului, prin locuirea în trupul Lui a Sfântului Duh, Care a fost numit untdelemn de bucurie [29]. Aşadar, mare preot este doar Cel care a fost uns cu uleiul lui Dumnezeu şi în care rămâne veşnic uleiul sfânt al hrismei [ungerii] dumnezeieşti [30]. Psalmistul declară că Dumnezeu a primit ungere tot de la Dumnezeu [31]. Vezi că Dumnezeu este uns cu untdelemn de către Dumnezeu, dar cum spunem noi că s-a săvârşit aceasta? Când S-a făcut El (Fiul) om, rămânând însă ceea ce era mai înainte, atunci a fost uns (miruit) pentru trimiterea Sa (în lume) în felul nostru, omeneşte, de către Dumnezeu. Căci El S-a făcut arhiereu şi apostol al mântuirii (credinţei) noastre (Evrei 3, 1), după cum este scris. Însă El este de-a pururi şi în cer şi în această lume, şi nu este nici un loc care să fie gol şi lipsit de El. Căci El umple toate cu firea Dumnezeirii Sale. Şi a ajuns la noi, în chip văzut, Cel nevăzut, atunci când S-a îmbrăcat cu chipul (forma) noastră [32]. Pentru aceea nu înseamnă o plată a virtuţii sau a faptelor Cuvântului, ci cauza coborârii Lui la noi şi a ungerii Lui pentru noi prin Duhul [33]. Ungând Fiul templul Său, se spune că Tatăl a făcut aceasta, fiindcă Tatăl nu lucrează altfel decât prin Fiul. Dar tot ce face Fiul se referă şi la Tatăl din Care este. Căci Tatăl este ca o rădăcină şi izvor al propriului Născut. Deci nu e de mirare dacă se spune că S-a şi sfinţit pe Sine, deşi e Sfânt după fire, când Scripturile numesc pe Tatăl Dumnezeul Lui, deşi e şi El Dumnezeu după fire. Dar socotesc că e drept şi bine să se refere aceasta la trebuinţele omeneşti şi la chipul potrivit nouă,

7 neabătându-se de la ceea ce se cuvine [34]. 8: Smirnă şi balsam şi aloe mireasma şi-o răspândesc din veşmintele Tale; din palate de fildeş Te înveselesc ele, fiice de împăraţi, întru cinstea Ta. Ioan Gură de Aur îl pune [versetul] în legătură cu Luca 8, 46 şi din veşmintele lui Hristos ieşea o putere de vindecare [35]. Fiice de împăraţi, întru cinstea Ta: Ele sunt neamurile păgâne care vor veni să se supună lui Mesia Fecioarele sunt neamurile care, precum fecioara ce nu a cunoscut bărbat nu vor cunoaşte lege până când vor primi învăţăturile Regelui-Mesia (Qimhi, I, p. 357) [36]. Smirnă, aloe şi casie din veşmintele Tale: Smirna este simbol al îngropării, iar evanghelistul Ioan ne-a spus-o zicând că Domnul a fost îngropat de Iosif Arimateanul cu smirnă şi aloe. Casia este şi ea smirnă, dar de un fel foarte fin. Dacă mirodenia aceasta este presată, tot ce curge din ea este aloe, iar ceea ce rămâne solid se numeşte smirnă. De aceea şi buna mireasmă a lui Hristos împrăştie mirosul de smirnă pentru patimile Sale; împrăştie mirosul de aloe pentru că Domnul n-a rămas nemişcat şi neactiv, nici nelucrător în cele trei zile, ci S-a pogorât în iad pentru rânduiala cu privire la înviere, ca să le împlinească pe toate; împrăştie şi mirosul de casie; casia este o coajă foarte fină, bine mirositoare, care îmbracă o bucată de lemn. Aşadar, se poate că psalmul ne arată adânc şi înţelept prin numele de casie patima crucii, pe care a suferit-o pentru binefacerea întregii creaţii. Ai, dar, smirna pentru îngropare, aloea pentru pogorârea în iad şi casia pentru răstignirea trupului Său pe lemn [37]. 9: Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, în haină ţesută cu aur

8 şi-n haine lucioase învârstată. Textul Masoretic are: doamna de-a dreapta ta, în aur de Ofir; doamna, ebr. şeghal, termen foarte rar, probabil de origine babiloniană, se referă, poate, la regina-mamă, dar alţii presupun că e vorba de mireasă care, devenind regină, se aşază de-a dreapta regelui. În acest sens, mulţi Părinţi (Origen, Eusebiu, Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Chiril al Alexandriei) văd în ea o imagine a Bisericii [38]. Spun mulţi că aceasta s-a zis numai despre Născătoarea de Dumnezeu, dar se potriveşte foarte bine şi pentru Biserica Fiului ei şi al lui Dumnezeu [39]. Iar podoaba şi frumuseţea multfelurită a ei este Hristos Care, fiind unul după fire, în înfăţişat în multe şi felurite ghicitori [40]. Prin haina aceasta sunt arătate ştiinţele elene şi ştiinţele secundare [41]. Aurită înseamnă cinstea şi strălucirea; iar felurit împodobită înseamnă felurimea virtuţii. Căci Biserica e foarte gătită, având podoaba cea inteligibilă, nu pe cea văzută cu ochii trupului, ci pe cea din lăuntrul minţii; şi (podoaba) inimii, pe Iudeul cunoscut în ascuns, care ni se arată preafrumos şi cu totul ales, plin de graţie printr-o mulţime de podoabe [42]. Stă, dar, împărăteasa, adică sufletul logodit cu Mirele-Cuvântul, care nu-i stăpânit de păcat, ci participă la împărăţia lui Hristos, de-a dreapta Mântuitorului, în haină aurită, adică ţesută din dogme spirituale şi înfrumuseţate, împodobită cuviincios şi măreţ. Psalmul spune că haina miresei să fie înfrumuseţată, pentru că dogmele nu sunt de un singur fel, ci variate şi felurite, cuprinzând învăţături morale, naturale şi mistice [43]. Asemenea unei livezi, parfumată de flori de diferite feluri, Biserica este încununată nu numai de florile castităţii şi cumpătării, ci şi de florile rezultate din căsătorie [44]. Versetul de mai sus a intrat în rânduiala Proscomidiei, fiind rostit de către preot atunci când aşează pe sfântul disc partea pentru Născătoarea de Dumnezeu. 10: Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă-ţi urechea şi uită poporul tău şi casa părintelui tău,

9 Este chemată Biserica la ascultarea şi păzirea poruncilor; şi o apropie mult prin numele pe care i-l dă, numind-o fiică, adoptând-o oarecum prin iubire. Prin vezi o învaţă să fie deprinsă mintea cu contemplaţia. Pleacă urechea ta! Adică nu alerga la miturile păgânilor, ci primeşte smerenia glasului din cuvântul evanghelic; pleacă urechea ta la învăţătura de acolo, ca să uiţi obiceiurile cele rele ale păgânilor şi învăţăturile părinţilor tăi! [45]. Psalmistul vorbeşte ca şi cum cei ce cred în El ar fi un singur suflet, o singură adunare şi o singură Biserică, Cuvântul lui Dumnezeu li se adresează ca unei fiice, cu alte cuvinte, astfel se adresează Bisericii care s-a făcut în numele Lui şi care participă în numele Lui [46]. Sau Dumnezeu vorbeşte aici sufletului, arătând că El te cercetează după păcat [ ] şi te avertizează, te cercetează în vargă şi în bici pentru păcatul pe care diavolul, tatăl tău [47], ţi l-a strecurat, ca să ţi-l întoarcă în sân, adică [să-l pedepsească] cât încă trăieşti în trup [48]. Deci e de folos celui ce s-a lepădat odată de deşertăciunea zgomotoasă şi cumplită a vieţii să cugete cu multă atenţie la sine însuşi şi, prin liniştire, la lucrurile din lăuntru, să caute să cunoască pe Dumnezeu în sine, Împărăţia lui Dumnezeu fiind în lăuntrul nostru. Căci numai de va face cineva aşa în lungi răstimpuri de vreme va putea şterge întipăririle păcatului din suflet şi va putea recâştiga întru curăţia ei străvechea frumuseţe, pentru Cel ce a dat-o [49]. 11: că Împăratul îţi va dori frumuseţea, că El este Domnul tău. De fapt, Hristos Însuşi Îşi uneşte cu El Biserica, ridicând-o şi aducând-o lui Dumnezeu şi Tatăl, chezăşuind pentru ea Fiul Lui [50]. 12: Lui I se vor închina cu daruri fiicele Tirului, feţei Tale i se vor ruga bogaţii poporului. Pentru Atanasie, Tyrul simbolizează toate neamurile păgâne; pentru Ioan Gură de Aur, el

10 este simbolul diavolului, care şi el se supune lui Dumnezeu [51]. N-a spus: Şi se vor închina ţie cu daruri [adică împărătesei n. n.], ci Feţei Tale. Că nu ne închinăm Bisericii, ci Capului Bisericii, pe Care Scriptura L-a numit faţă [52]. Cine sunt cei ce stau înaintea feţei Domnului şi se închină ei? Bogaţii (cu înţelegerea) din poporul lui Dumnezeu, adică cei sfinţi şi oamenii lui Dumnezeu, care sunt mulţi, dar nu toţi. Căci nu toţi pot vedea faţa lui Dumnezeu şi petrece viaţa îngerească, până ce trăiesc pe pământ [53]. 13: Slava fiicei Împăratului e toată înlăuntru, îmbrăcată-n ţesături de aur şi-n ape lucioase învârstată. Psalmul ne învaţă să păşim spre tainele din adâncul slavei bisericeşti, pentru că frumuseţea miresei (sau a fiicei Împăratului n. n.) este înăuntru [54]. Lăuntru inimă: Satana, prin Sfântul Botez, e scos afară din suflet. Dar i se îngăduie să lucreze în el prin trup. Căci harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte în însuşi adâncul sufletului, adică în minte. De aceea, din adâncul inimii însuşi simţim oarecum izvorând dragostea dumnezeiască, când ne gândim fierbinte la Dumnezeu. Iar duhurile rele, de aici înainte, se mută şi se încuibează în simţurile trupului, lucrând prin natura uşor de influenţat a trupului asupra celor ce sunt încă prunci cu sufletul [55]. De cuvintele acestui psalm şi-au amintit martorii martirilor de la Lyon (august 177): cei ce au mărturisit mergeau veseli, feţele lor fiind pline de slavă şi multă bucurie, iar lanţurile îi înconjurau ca o podoabă frumoasă, aşa precum sunt marginile brodate cu aur ale rochiei unei mirese gătite de nuntă, răspândind totodată mireasma lui Hristos, încât unora li se părea că ei sunt unşi cu parfum frumos mirositor [56]. Zidit de Dumnezeu, omul nu trebuie să caute a se înfrumuseţa cu sulimanuri: Hristos nu Se bucură de vopselele acelea, ci caută o altă frumuseţe, de care este şi tare îndrăgostit, frumuseţea sufletului adică. Această frumuseţe ţi-a poruncit şi profetul s-o îngrijeşti, spunând: Şi va pofti Împăratul frumuseţea ta. Să nu ne pocim, deci, fără rost. Nici una din

11 operele lui Dumnezeu nu-i nedesăvârşită şi nici nu are nevoie de îndreptarea ta [57]. 14: fecioarele ce-i urmează vor fi aduse Împăratului, Ţie îţi vor fi aduse cele ce-i sunt aproape; Origen vede simbolizată aici înţelepciunea multiformă a lui Dumnezeu; Eusebiu varietatea limbilor; Vasile întregul învăţăturii creştine; Theodoret toate darurile Duhului Sfânt [58]. 15: În veselie şi bucurie vor fi aduse, aduse vor fi la templul Împăratului. Nu cele care în chip silit trăiesc în feciorie, nici cele care de supărare sau nevoie au îmbrăţişat această viaţă sfântă, ci cele care întru bucurie şi veselie se bucură de o faptă mare ca aceasta, ele vor fi aduse Împăratului; şi vor fi aduse nu într-un oarecare loc, ci în Biserica Împăratului [59]. Dar fecioara ereticilor a călcat în picioare aceste cuvinte profetice; este înconjurată pe dinafară cu slava unei fecioare, dar pe dinăuntru este plină de necinste. Aceasta-i grozăvia, că faţă de oameni arată multă bunătate şi bună-cuviinţă, iar faţă de Dumnezeu, Creatorul ei, se poartă ca o nebună [60]. Aduce-se-vor înfăţişează sfânta înomenire (întrupare), iar apropiate ei înfăţişează faptul de-a se alipi de El, fiindcă naşterea din nou prin Sfântul Botez le-a înnoit sufletele de orice vechime şi pocăinţa le curăţeşte şi le face fecioare sfinte, scăpate de toată vechimea, nemaiaducându-şi aminte de ea [61]. 16: Copii ţi se nasc în locul părinţilor tăi; pe ei îi vei pune mai-mari peste-ntregul pământ. Părinţii ar putea fi, aici, vechiul Israel, iar copiii, dacă interpretăm astfel, sunt neamurile ce L-

12 au primit pe Hristos. Aceştia se nasc în locul părinţilor, şi ei vor moşteni pământul. 17: Ei îţi vor pomeni numele întru tot neamul şi neamul, de aceea te vor lăuda popoarele în veac şi în veacul veacului. Pentru că mai sus (v. 10) i s-a poruncit să uite pe poporul ei cu casa părinţilor ei, ca răsplată pentru ascultarea ei, acum, în loc de părinţi ia pe fii, care au strălucit în nişte dregătorii aşa de mari, încât poate să-i pună căpetenii peste tot pământul. Cine sunt fiii Bisericii? Sunt fiii Evangheliei, care au ajuns căpetenii peste tot pământul [62]. Trebuie să ne închinăm Împăratului împăraţilor, ca singurului Care prin fire stăpâneşte, şi robilor şi prietenilor Lui, care au împărăţit asupra patimilor şi au fost puşi conducători peste tot pământul [ ], care au primit putere peste demoni şi boli, care vor împărăţi împreună cu Hristos peste o împărăţie nestricăcioasă şi de nedistrus [63]. Acestea vor deveni mai clare, credem, dacă amintim că termenul Biserică provine din grecescul vasiliki casa împăratului. Aceasta o şi vedem dusă la capăt. Căci ne-au fost făcuţi judecători şi am primit drept căpetenii peste întreaga lume pe sfinţii ucenici, prin ale căror învăţături ni se face cunoscută însăşi taina lui Hristos. Fiindcă ei sunt vistiernicii cuvântului mântuitor şi învăţăturii celor ce trebuie împlinite, dezaprobând ceea ce nu e de folos celor învăţaţi de ei şi întinat, şi sfătuindu-i să-şi însuşească ceea ce le este spre folos [64]. După ce s-a micşorat umbra legii şi a fost adusă slujirea adevărată în Duh, trebuiau lumii şi nişte judecători mai strălucitori. Pentru aceasta au fost chemaţi dumnezeieştii ucenici, care au luat locul învăţătorilor din lege [65]. [1] SEP 4/I, p. 136

13 על ששנים [2] [3] PSALM, p. 382 [4] BBVA, p. 665 [5] BBVA, p. 665 [6] BBVA, p. 665 [7] SEP 4/I, p. 136 [8] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 3 [9] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, XVI, 8 [10] Sf. Dionisie Areopagitul, Despre Ierarhia cerească, XV, 3 [11] SEP 4/I, p. 136 [12] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 4 [13] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 5 [14] Origen, Filocalia, I, 5 [15] Origen, Omilii la Cartea Proorocului Ieremia, I, 12 [16] Sf. Maxim Mărturisitorul, Capetele gnostice, 97

14 [17] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 5 [18] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 5 [19] SEP 4/I, p. 137 [20] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 5 [21] SEP 4/I, p. 137 [22] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 6 [23] BBVA, p. 666 [24] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 7 [25] SEP 4/I, p. 137 [26] SEP 4/I, p. 137 [27] Sf. Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, I, XLVI [28] Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, IV, 9 [29] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 8 [30] Origen, Omilii la Levitic, XII, 4 [31] Origen, Contra lui Celsus, I, 56

15 [32] Sf. Chiril al Alexandriei, Zece Cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, VIII [33] Sf. Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, I, XLIX [34] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, XI, 10 [35] SEP 4/I, p. 138 [36] SEP 4/I, p. 138 [37] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 9 [38] SEP 4/I, p. 138 [39] Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântările morale, I, 7 [40] Sf. Chiril al Alexandriei, Închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, X [41] Clement Alexandrinul, Stromate, VI, 92, 1 [42] Sf. Chiril al Alexandriei, Închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, X [43] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 9 [44] Metodiu de Olimp, Banchetul sau despre castitate, II, 7 [45] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 10 [46] Sf. Iustin Martirul, Dialogul cu iudeul Trifon, LXIII

16 [47] Diavolul ne este, într-un fel, tată câtă vreme vieţuim în păcate. [48] Origen, Omilii la Exod, VIII, 6 [49] Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă, 108 [50] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, III [51] SEP 4/I, p. 138 [52] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 10 [53] Calist Catafygiotul, Despre viaţa contemplativă, 76 [54] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 11 [55] Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic în 100 de capete, 79 [56] Actele martirice, Martirii de la Lyon, I, 35 [57] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, XXX, 6 [58] SEP 4/I, p. 138 [59] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 11 [60] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre feciorie, 6

17 [61] Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte, XXV, 20 [62] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 12 [63] Sf. Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaştilor, III, 41 [64] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, VII [65] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, VII Sursa:

(a) se numeşte derivata parţială a funcţiei f în raport cu variabila x i în punctul a.

(a) se numeşte derivata parţială a funcţiei f în raport cu variabila x i în punctul a. Definiţie Spunem că: i) funcţia f are derivată parţială în punctul a în raport cu variabila i dacă funcţia de o variabilă ( ) are derivată în punctul a în sens obişnuit (ca funcţie reală de o variabilă

Διαβάστε περισσότερα

Curs 10 Funcţii reale de mai multe variabile reale. Limite şi continuitate.

Curs 10 Funcţii reale de mai multe variabile reale. Limite şi continuitate. Curs 10 Funcţii reale de mai multe variabile reale. Limite şi continuitate. Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi 2014 Fie p, q N. Fie funcţia f : D R p R q. Avem următoarele

Διαβάστε περισσότερα

III. Serii absolut convergente. Serii semiconvergente. ii) semiconvergentă dacă este convergentă iar seria modulelor divergentă.

III. Serii absolut convergente. Serii semiconvergente. ii) semiconvergentă dacă este convergentă iar seria modulelor divergentă. III. Serii absolut convergente. Serii semiconvergente. Definiţie. O serie a n se numeşte: i) absolut convergentă dacă seria modulelor a n este convergentă; ii) semiconvergentă dacă este convergentă iar

Διαβάστε περισσότερα

riptografie şi Securitate

riptografie şi Securitate riptografie şi Securitate - Prelegerea 12 - Scheme de criptare CCA sigure Adela Georgescu, Ruxandra F. Olimid Facultatea de Matematică şi Informatică Universitatea din Bucureşti Cuprins 1. Schemă de criptare

Διαβάστε περισσότερα

Curs 4 Serii de numere reale

Curs 4 Serii de numere reale Curs 4 Serii de numere reale Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi 2014 Criteriul rădăcinii sau Criteriul lui Cauchy Teoremă (Criteriul rădăcinii) Fie x n o serie cu termeni

Διαβάστε περισσότερα

Planul determinat de normală şi un punct Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru Planul determinat de 3 puncte necoliniare

Planul determinat de normală şi un punct Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru Planul determinat de 3 puncte necoliniare 1 Planul în spaţiu Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru 2 Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru Fie reperul R(O, i, j, k ) în spaţiu. Numim normala a unui plan, un vector perpendicular pe

Διαβάστε περισσότερα

DISTANŢA DINTRE DOUĂ DREPTE NECOPLANARE

DISTANŢA DINTRE DOUĂ DREPTE NECOPLANARE DISTANŢA DINTRE DOUĂ DREPTE NECOPLANARE ABSTRACT. Materialul prezintă o modalitate de a afla distanţa dintre două drepte necoplanare folosind volumul tetraedrului. Lecţia se adresează clasei a VIII-a Data:

Διαβάστε περισσότερα

Metode iterative pentru probleme neliniare - contractii

Metode iterative pentru probleme neliniare - contractii Metode iterative pentru probleme neliniare - contractii Problemele neliniare sunt in general rezolvate prin metode iterative si analiza convergentei acestor metode este o problema importanta. 1 Contractii

Διαβάστε περισσότερα

Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor X) functia f 1

Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor X) functia f 1 Functii definitie proprietati grafic functii elementare A. Definitii proprietatile functiilor. Fiind date doua multimi X si Y spunem ca am definit o functie (aplicatie) pe X cu valori in Y daca fiecarui

Διαβάστε περισσότερα

Phm 1:1 Παῦλος δέσμιος Χριστοῦ Ἰησοῦ καὶ Τιμόθεος Fil 1:1 Pavel, întemniţat al lui Hristos Isus şi Timotei,

Phm 1:1 Παῦλος δέσμιος Χριστοῦ Ἰησοῦ καὶ Τιμόθεος Fil 1:1 Pavel, întemniţat al lui Hristos Isus şi Timotei, ΠΡΟΣ Către ΦΙΛΗΜΟΝΑ Filimon Phm 1:1 Παῦλος δέσμιος Χριστοῦ Ἰησοῦ καὶ Τιμόθεος Fil 1:1 Pavel, întemniţat al lui Hristos Isus şi Timotei, ὁ ἀδελφὸς Φιλήμονι τῷ ἀγαπητῷ καὶ συνεργῷ - fratele către Filimon

Διαβάστε περισσότερα

Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor

Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor. Fiind date doua multimi si spunem ca am definit o functie (aplicatie) pe cu valori in daca fiecarui element

Διαβάστε περισσότερα

Εμπορική αλληλογραφία Ηλεκτρονική Αλληλογραφία

Εμπορική αλληλογραφία Ηλεκτρονική Αλληλογραφία - Εισαγωγή Stimate Domnule Preşedinte, Stimate Domnule Preşedinte, Εξαιρετικά επίσημη επιστολή, ο παραλήπτης έχει ένα ειδικό τίτλο ο οποίος πρέπει να χρησιμοποιηθεί αντί του ονόματος του Stimate Domnule,

Διαβάστε περισσότερα

a n (ζ z 0 ) n. n=1 se numeste partea principala iar seria a n (z z 0 ) n se numeste partea

a n (ζ z 0 ) n. n=1 se numeste partea principala iar seria a n (z z 0 ) n se numeste partea Serii Laurent Definitie. Se numeste serie Laurent o serie de forma Seria n= (z z 0 ) n regulata (tayloriana) = (z z n= 0 ) + n se numeste partea principala iar seria se numeste partea Sa presupunem ca,

Διαβάστε περισσότερα

Προσωπική Αλληλογραφία Επιστολή

Προσωπική Αλληλογραφία Επιστολή - Διεύθυνση Andreea Popescu Str. Reşiţa, nr. 4, bloc M6, sc. A, ap. 12. Turnu Măgurele Jud. Teleorman 06102. România. Ελληνική γραφή διεύθυνσης: Όνομα Παραλήπτη Όνομα και νούμερο οδού Ταχυδρομικός κώδικας,

Διαβάστε περισσότερα

Curs 1 Şiruri de numere reale

Curs 1 Şiruri de numere reale Bibliografie G. Chiorescu, Analiză matematică. Teorie şi probleme. Calcul diferenţial, Editura PIM, Iaşi, 2006. R. Luca-Tudorache, Analiză matematică, Editura Tehnopress, Iaşi, 2005. M. Nicolescu, N. Roşculeţ,

Διαβάστε περισσότερα

COMENTARIU LA FAPTELE APOSTOLILOR

COMENTARIU LA FAPTELE APOSTOLILOR 3 SFÂNTUL IOAN GUR DE AUR COMENTARIU LA FAPTELE APOSTOLILOR vol. I Traducere din limba greac\ veche, introducere [i note Ierom. LAVRENTIE CARP Carte tip\rit\ cu binecuvântarea ~naltpreasfin]itului TEOFAN

Διαβάστε περισσότερα

DESPRE VIAŢA ÎN HRISTOS

DESPRE VIAŢA ÎN HRISTOS DESPRE VIAŢA ÎN HRISTOS CARTEA I VIAŢA IN HRISTOS SE DOBÂNDEŞTE PRIN SFINTELE TAINE Viaţa în Hristos începe şi se dezvoltă cât timp trăim pe pământ, însă desăvârşirea ei se atinge abia când vom fi ajuns

Διαβάστε περισσότερα

Analiza în curent continuu a schemelor electronice Eugenie Posdărăscu - DCE SEM 1 electronica.geniu.ro

Analiza în curent continuu a schemelor electronice Eugenie Posdărăscu - DCE SEM 1 electronica.geniu.ro Analiza în curent continuu a schemelor electronice Eugenie Posdărăscu - DCE SEM Seminar S ANALA ÎN CUENT CONTNUU A SCHEMELO ELECTONCE S. ntroducere Pentru a analiza în curent continuu o schemă electronică,

Διαβάστε περισσότερα

V.7. Condiţii necesare de optimalitate cazul funcţiilor diferenţiabile

V.7. Condiţii necesare de optimalitate cazul funcţiilor diferenţiabile Metode de Optimizare Curs V.7. Condiţii necesare de optimalitate cazul funcţiilor diferenţiabile Propoziţie 7. (Fritz-John). Fie X o submulţime deschisă a lui R n, f:x R o funcţie de clasă C şi ϕ = (ϕ,ϕ

Διαβάστε περισσότερα

Asupra unei inegalităţi date la barajul OBMJ 2006

Asupra unei inegalităţi date la barajul OBMJ 2006 Asupra unei inegalităţi date la barajul OBMJ 006 Mircea Lascu şi Cezar Lupu La cel de-al cincilea baraj de Juniori din data de 0 mai 006 a fost dată următoarea inegalitate: Fie x, y, z trei numere reale

Διαβάστε περισσότερα

5. FUNCŢII IMPLICITE. EXTREME CONDIŢIONATE.

5. FUNCŢII IMPLICITE. EXTREME CONDIŢIONATE. 5 Eerciţii reolvate 5 UNCŢII IMPLICITE EXTREME CONDIŢIONATE Eerciţiul 5 Să se determine şi dacă () este o funcţie definită implicit de ecuaţia ( + ) ( + ) + Soluţie ie ( ) ( + ) ( + ) + ( )R Evident este

Διαβάστε περισσότερα

COLEGIUL NATIONAL CONSTANTIN CARABELLA TARGOVISTE. CONCURSUL JUDETEAN DE MATEMATICA CEZAR IVANESCU Editia a VI-a 26 februarie 2005.

COLEGIUL NATIONAL CONSTANTIN CARABELLA TARGOVISTE. CONCURSUL JUDETEAN DE MATEMATICA CEZAR IVANESCU Editia a VI-a 26 februarie 2005. SUBIECTUL Editia a VI-a 6 februarie 005 CLASA a V-a Fie A = x N 005 x 007 si B = y N y 003 005 3 3 a) Specificati cel mai mic element al multimii A si cel mai mare element al multimii B. b)stabiliti care

Διαβάστε περισσότερα

5.4. MULTIPLEXOARE A 0 A 1 A 2

5.4. MULTIPLEXOARE A 0 A 1 A 2 5.4. MULTIPLEXOARE Multiplexoarele (MUX) sunt circuite logice combinaţionale cu m intrări şi o singură ieşire, care permit transferul datelor de la una din intrări spre ieşirea unică. Selecţia intrării

Διαβάστε περισσότερα

DESPRE ANTIHRIST ŞI LUCRAREA SA ÎN LUME

DESPRE ANTIHRIST ŞI LUCRAREA SA ÎN LUME DESPRE ANTIHRIST ŞI LUCRAREA SA ÎN LUME Ieromonah Martirie Păduraru www.mirem.ro 2 Coperta I Măsurarea templului, moartea şi învierea lui Ilie şi Enoh, Antihristul şi cele şapte trâmbiţe Miniatura abundă

Διαβάστε περισσότερα

Integrala nedefinită (primitive)

Integrala nedefinită (primitive) nedefinita nedefinită (primitive) nedefinita 2 nedefinita februarie 20 nedefinita.tabelul primitivelor Definiţia Fie f : J R, J R un interval. Funcţia F : J R se numeşte primitivă sau antiderivată a funcţiei

Διαβάστε περισσότερα

Comentarii la Psalmi 22

Comentarii la Psalmi 22 Biserica Ortodoxa Sf. Constantin si Elena www.scechurch.org Comentarii la Psalmi 22 PSALMUL 22 Un psalm al lui David. Psalmul Bunului Păstor [1]. Grija lui Dumnezeu pentru oameni e descrisă prin imaginea

Διαβάστε περισσότερα

CURS 2 (4) Facerea lumii şi a omului.

CURS 2 (4) Facerea lumii şi a omului. CURS 2 (4) Facerea lumii şi a omului. Capitolul 1 din Facerea s-a bucurat de o atenţie specială din partea comentatorilor evrei şi creştini. Există o întreagă literatură numită hexamerală (de la hexameron,

Διαβάστε περισσότερα

MARCAREA REZISTOARELOR

MARCAREA REZISTOARELOR 1.2. MARCAREA REZISTOARELOR 1.2.1 MARCARE DIRECTĂ PRIN COD ALFANUMERIC. Acest cod este format din una sau mai multe cifre şi o literă. Litera poate fi plasată după grupul de cifre (situaţie în care valoarea

Διαβάστε περισσότερα

Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi

Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi Preot Ioan Sorin Usca Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi 2. Ieşirea Comentarii la Cartea Ieşirea Introducere la Cartea Ieşirea Ieşirea este a doua carte a Pentateuhului. Evreii o numesc vaiele

Διαβάστε περισσότερα

Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii la gazul ideal

Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii la gazul ideal Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii la gazul ideal Principiul I al termodinamicii exprimă legea conservării şi energiei dintr-o formă în alta şi se exprimă prin relaţia: ΔUQ-L, unde: ΔU-variaţia

Διαβάστε περισσότερα

Foarte formal, destinatarul ocupă o funcţie care trebuie folosită în locul numelui

Foarte formal, destinatarul ocupă o funcţie care trebuie folosită în locul numelui - Introducere Αξιότιμε κύριε Πρόεδρε, Αξιότιμε κύριε Πρόεδρε, Foarte formal, destinatarul ocupă o funcţie care trebuie folosită în locul numelui Αγαπητέ κύριε, Αγαπητέ κύριε, Formal, destinatar de sex

Διαβάστε περισσότερα

Seminariile Capitolul X. Integrale Curbilinii: Serii Laurent şi Teorema Reziduurilor

Seminariile Capitolul X. Integrale Curbilinii: Serii Laurent şi Teorema Reziduurilor Facultatea de Matematică Calcul Integral şi Elemente de Analiă Complexă, Semestrul I Lector dr. Lucian MATICIUC Seminariile 9 20 Capitolul X. Integrale Curbilinii: Serii Laurent şi Teorema Reiduurilor.

Διαβάστε περισσότερα

4. CIRCUITE LOGICE ELEMENTRE 4.. CIRCUITE LOGICE CU COMPONENTE DISCRETE 4.. PORŢI LOGICE ELEMENTRE CU COMPONENTE PSIVE Componente electronice pasive sunt componente care nu au capacitatea de a amplifica

Διαβάστε περισσότερα

SERII NUMERICE. Definiţia 3.1. Fie (a n ) n n0 (n 0 IN) un şir de numere reale şi (s n ) n n0

SERII NUMERICE. Definiţia 3.1. Fie (a n ) n n0 (n 0 IN) un şir de numere reale şi (s n ) n n0 SERII NUMERICE Definiţia 3.1. Fie ( ) n n0 (n 0 IN) un şir de numere reale şi (s n ) n n0 şirul definit prin: s n0 = 0, s n0 +1 = 0 + 0 +1, s n0 +2 = 0 + 0 +1 + 0 +2,.......................................

Διαβάστε περισσότερα

Asociaţia Română pentru Cultură şi Ortodoxie I.S.B.N

Asociaţia Română pentru Cultură şi Ortodoxie I.S.B.N COLECŢIA COLECŢIA Grafica: VALERIU PANTILIMON I.T.: DAN ICHIMESCU Corector: MIRCEA GHERBOVEŢ Redactor: RAFAEL UDRIŞTE Director: MUGUR VASILIU Titlul original: TITO COLLIANDER: GREKISK-ORTODOX TRO OCH LIVSSYN,

Διαβάστε περισσότερα

Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi

Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi Preot Ioan Sorin Usca Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi 1. Facerea Comentarii la Cartea Facerii Introducere la Cartea Facerii Facerea este prima dintre cele cinci cărţi ale lui Moise (Pentateuh).

Διαβάστε περισσότερα

Subiecte Clasa a VIII-a

Subiecte Clasa a VIII-a Subiecte lasa a VIII-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate pe foaia de raspuns in dreptul

Διαβάστε περισσότερα

1.7. AMPLIFICATOARE DE PUTERE ÎN CLASA A ŞI AB

1.7. AMPLIFICATOARE DE PUTERE ÎN CLASA A ŞI AB 1.7. AMLFCATOARE DE UTERE ÎN CLASA A Ş AB 1.7.1 Amplificatoare în clasa A La amplificatoarele din clasa A, forma de undă a tensiunii de ieşire este aceeaşi ca a tensiunii de intrare, deci întreg semnalul

Διαβάστε περισσότερα

SFÂNTUL MAXIM GRECUL. Tâlcuiri şi sfaturi

SFÂNTUL MAXIM GRECUL. Tâlcuiri şi sfaturi SFÂNTUL MAXIM GRECUL Tâlcuiri şi sfaturi 2 Sfântul Maxim Grecul Tâlcuiri şi sfaturi SFÂNTUL MAXIM GRECUL Tâlcuiri şi sfaturi Traducere Florentina Cristea Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului

Διαβάστε περισσότερα

Ακαδημαϊκός Λόγος Κύριο Μέρος

Ακαδημαϊκός Λόγος Κύριο Μέρος - Επίδειξη Συμφωνίας În linii mari sunt de acord cu...deoarece... Επίδειξη γενικής συμφωνίας με άποψη άλλου Cineva este de acord cu...deoarece... Επίδειξη γενικής συμφωνίας με άποψη άλλου D'une façon générale,

Διαβάστε περισσότερα

Curs 2 Şiruri de numere reale

Curs 2 Şiruri de numere reale Curs 2 Şiruri de numere reale Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi 2014 Convergenţă şi mărginire Teoremă Orice şir convergent este mărginit. Demonstraţie Fie (x n ) n 0 un

Διαβάστε περισσότερα

BARAJ DE JUNIORI,,Euclid Cipru, 28 mai 2012 (barajul 3)

BARAJ DE JUNIORI,,Euclid Cipru, 28 mai 2012 (barajul 3) BARAJ DE JUNIORI,,Euclid Cipru, 8 mi 0 (brjul ) Problem Arătţi că dcă, b, c sunt numere rele cre verifică + b + c =, tunci re loc ineglitte xy + yz + zx Problem Fie şi b numere nturle nenule Dcă numărul

Διαβάστε περισσότερα

Curs 14 Funcţii implicite. Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi"

Curs 14 Funcţii implicite. Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică Gh. Asachi Curs 14 Funcţii implicite Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi 2014 Fie F : D R 2 R o funcţie de două variabile şi fie ecuaţia F (x, y) = 0. (1) Problemă În ce condiţii ecuaţia

Διαβάστε περισσότερα

a. 11 % b. 12 % c. 13 % d. 14 %

a. 11 % b. 12 % c. 13 % d. 14 % 1. Un motor termic funcţionează după ciclul termodinamic reprezentat în sistemul de coordonate V-T în figura alăturată. Motorul termic utilizează ca substanţă de lucru un mol de gaz ideal având exponentul

Διαβάστε περισσότερα

Subiecte Clasa a VII-a

Subiecte Clasa a VII-a lasa a VII Lumina Math Intrebari Subiecte lasa a VII-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate

Διαβάστε περισσότερα

ÎnălŃarea Domnului. HRISTOS S-A ÎNĂLłAT!

ÎnălŃarea Domnului. HRISTOS S-A ÎNĂLłAT! ÎnălŃarea Domnului HRISTOS S-A ÎNĂLłAT! Dacă-Mi slujeşte cineva, să-mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti ( ) Iar Eu, când Mă voi înălńa

Διαβάστε περισσότερα

Ταξίδι Γενικά. Γενικά - Τα απαραίτητα. Γενικά - Συνομιλία. Παράκληση για βοήθεια. Ερώτηση σε πρόσωπο αν μιλά αγγλικά

Ταξίδι Γενικά. Γενικά - Τα απαραίτητα. Γενικά - Συνομιλία. Παράκληση για βοήθεια. Ερώτηση σε πρόσωπο αν μιλά αγγλικά - Τα απαραίτητα Mă puteți ajuta, vă rog? Παράκληση για βοήθεια Vorbiți în engleză? Ερώτηση σε πρόσωπο αν μιλά αγγλικά Vorbiți _(limba)_? Ερώτηση σε πρόσωπο αν μιλά ορισμένη γλώσσα Nu vorbesc _(limba)_.

Διαβάστε περισσότερα

2.1 Sfera. (EGS) ecuaţie care poartă denumirea de ecuaţia generală asferei. (EGS) reprezintă osferă cu centrul în punctul. 2 + p 2

2.1 Sfera. (EGS) ecuaţie care poartă denumirea de ecuaţia generală asferei. (EGS) reprezintă osferă cu centrul în punctul. 2 + p 2 .1 Sfera Definitia 1.1 Se numeşte sferă mulţimea tuturor punctelor din spaţiu pentru care distanţa la u punct fi numit centrul sferei este egalăcuunnumăr numit raza sferei. Fie centrul sferei C (a, b,

Διαβάστε περισσότερα

5.1. Noţiuni introductive

5.1. Noţiuni introductive ursul 13 aitolul 5. Soluţii 5.1. oţiuni introductive Soluţiile = aestecuri oogene de două sau ai ulte substanţe / coonente, ale căror articule nu se ot seara rin filtrare sau centrifugare. oonente: - Mediul

Διαβάστε περισσότερα

V O. = v I v stabilizator

V O. = v I v stabilizator Stabilizatoare de tensiune continuă Un stabilizator de tensiune este un circuit electronic care păstrează (aproape) constantă tensiunea de ieșire la variaţia între anumite limite a tensiunii de intrare,

Διαβάστε περισσότερα

Προσωπική Αλληλογραφία Ευχές

Προσωπική Αλληλογραφία Ευχές - Γάμος Casă de piatră şi felicitări! Vă urez amândurora toată fericirea din lume! Συγχαρητήρια για ένα νιόπαντρο ζευγάρι Felicitări şi cele mai calde urări de bine pentru amândoi cu ocazia nunţii! Casă

Διαβάστε περισσότερα

1Pr. Ioannis Romanidis, op. cit., pp,

1Pr. Ioannis Romanidis, op. cit., pp, Iată ce ne învață despre aceasta Sfinții Părinți: - Acesta este un păcat la fel de grav cu închinarea la idoli! - Cei care cinstesc un nesfânt ca Sfânt vor avea urmări cumplite pentru sufletul lor! - Dar

Διαβάστε περισσότερα

Cântarea 1 de la Slujba Naşterii Domului

Cântarea 1 de la Slujba Naşterii Domului Hristos Se naşte, slăviţi-l! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-l! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul, şi cu veselie lăudaţi-l popoare, că S-a preaslăvit. Pe cel căzut pentru neascultare,

Διαβάστε περισσότερα

SEMINARUL 3. Cap. II Serii de numere reale. asociat seriei. (3n 5)(3n 2) + 1. (3n 2)(3n+1) (3n 2) (3n + 1) = a

SEMINARUL 3. Cap. II Serii de numere reale. asociat seriei. (3n 5)(3n 2) + 1. (3n 2)(3n+1) (3n 2) (3n + 1) = a Capitolul II: Serii de umere reale. Lect. dr. Lucia Maticiuc Facultatea de Hidrotehică, Geodezie şi Igieria Mediului Matematici Superioare, Semestrul I, Lector dr. Lucia MATICIUC SEMINARUL 3. Cap. II Serii

Διαβάστε περισσότερα

Metode de interpolare bazate pe diferenţe divizate

Metode de interpolare bazate pe diferenţe divizate Metode de interpolare bazate pe diferenţe divizate Radu Trîmbiţaş 4 octombrie 2005 1 Forma Newton a polinomului de interpolare Lagrange Algoritmul nostru se bazează pe forma Newton a polinomului de interpolare

Διαβάστε περισσότερα

页面

页面 订单 - 配售 Εξετάζουμε την αγορά...luăm în considerare posibi 正式, 试探性 Είμαστε στην ευχάριστη Suntem θέση να încântați δώσουμε την să plasăm παραγγελία μας στην εταιρεία comandă σας pentru... για... Θα θέλαμε

Διαβάστε περισσότερα

ESTE DUMNEZEUL BIBLIEI O TRINITATE DE PERSOANE?

ESTE DUMNEZEUL BIBLIEI O TRINITATE DE PERSOANE? ESTE DUMNEZEUL BIBLIEI O TRINITATE DE PERSOANE? Calea Creştină 2016 Arad caleacrestina.ro@gmail.com www.caleacrestina.ro 1 CUPRINS CAPITOLELE: PAGINA: 1. Ce învaţă doctrina trinităţii? 5 2. Învăţătura

Διαβάστε περισσότερα

se întâmplă în nou-întemeiata Biserică din capitala Ahaiei, despre care Sf. Pavel scrie în primele 6 capitole ale acestei Epistole.

se întâmplă în nou-întemeiata Biserică din capitala Ahaiei, despre care Sf. Pavel scrie în primele 6 capitole ale acestei Epistole. EPISTOLA ÎNTÂIA CORINTHENI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL (Epistola a fost scrisă pe la anul 57 d. Hr. din oraşul Efes, la 5-6 ani după ce Sf. Pavel părăsise oraşul Corinth, unde a predicat Evanghelia un an

Διαβάστε περισσότερα

jj 8 / / 3 f - Ù- KCLCÀ /* * V i /7 fc"?y\&ÿûç~ tfp^s e^(p~mci / 5 / 2 j 4 O X Z e c i <i fé * é c - j b ^ ë M ^ & X*J r \ A * ' * * *

jj 8 / / 3 f - Ù- KCLCÀ /* * V i /7 fc?y\&ÿûç~ tfp^s e^(p~mci / 5 / 2 j 4 O X Z e c i <i fé * é c - j b ^ ë M ^ & X*J r \ A * ' * * * ~ (èr>è& IzI clc - Ù- KCLCÀ / / / î t «/) i j :. / ) ' ' ί. Λ ^ Λ χ i n i P - z 6 ' w c t " : 7 /* * V i /7 fc"?y\&ÿûç~ tfp^s e^(p~mci jj 8 / 5 / 2

Διαβάστε περισσότερα

Fig Impedanţa condensatoarelor electrolitice SMD cu Al cu electrolit semiuscat în funcţie de frecvenţă [36].

Fig Impedanţa condensatoarelor electrolitice SMD cu Al cu electrolit semiuscat în funcţie de frecvenţă [36]. Componente şi circuite pasive Fig.3.85. Impedanţa condensatoarelor electrolitice SMD cu Al cu electrolit semiuscat în funcţie de frecvenţă [36]. Fig.3.86. Rezistenţa serie echivalentă pierderilor în funcţie

Διαβάστε περισσότερα

R R, f ( x) = x 7x+ 6. Determinați distanța dintre punctele de. B=, unde x și y sunt numere reale.

R R, f ( x) = x 7x+ 6. Determinați distanța dintre punctele de. B=, unde x și y sunt numere reale. 5p Determinați primul termen al progresiei geometrice ( b n ) n, știind că b 5 = 48 și b 8 = 84 5p Se consideră funcția f : intersecție a graficului funcției f cu aa O R R, f ( ) = 7+ 6 Determinați distanța

Διαβάστε περισσότερα

Seminar 5 Analiza stabilității sistemelor liniare

Seminar 5 Analiza stabilității sistemelor liniare Seminar 5 Analiza stabilității sistemelor liniare Noțiuni teoretice Criteriul Hurwitz de analiză a stabilității sistemelor liniare În cazul sistemelor liniare, stabilitatea este o condiție de localizare

Διαβάστε περισσότερα

Capitolul 4 PROPRIETĂŢI TOPOLOGICE ŞI DE NUMĂRARE ALE LUI R. 4.1 Proprietăţi topologice ale lui R Puncte de acumulare

Capitolul 4 PROPRIETĂŢI TOPOLOGICE ŞI DE NUMĂRARE ALE LUI R. 4.1 Proprietăţi topologice ale lui R Puncte de acumulare Capitolul 4 PROPRIETĂŢI TOPOLOGICE ŞI DE NUMĂRARE ALE LUI R În cele ce urmează, vom studia unele proprietăţi ale mulţimilor din R. Astfel, vom caracteriza locul" unui punct în cadrul unei mulţimi (în limba

Διαβάστε περισσότερα

1.3 Baza a unui spaţiu vectorial. Dimensiune

1.3 Baza a unui spaţiu vectorial. Dimensiune .3 Baza a unui spaţiu vectorial. Dimensiune Definiţia.3. Se numeşte bază a spaţiului vectorial V o familie de vectori B care îndeplineşte condiţiile de mai jos: a) B este liniar independentă; b) B este

Διαβάστε περισσότερα

Lectia VI Structura de spatiu an E 3. Dreapta si planul ca subspatii ane

Lectia VI Structura de spatiu an E 3. Dreapta si planul ca subspatii ane Subspatii ane Lectia VI Structura de spatiu an E 3. Dreapta si planul ca subspatii ane Oana Constantinescu Oana Constantinescu Lectia VI Subspatii ane Table of Contents 1 Structura de spatiu an E 3 2 Subspatii

Διαβάστε περισσότερα

Doamne,primeşte munca acestei traduceri ca pe o rugăciune pentru sufletul scumpei mele copile Mioara.

Doamne,primeşte munca acestei traduceri ca pe o rugăciune pentru sufletul scumpei mele copile Mioara. F I L O C A L I A Doamne,primeşte munca acestei traduceri ca pe o rugăciune pentru sufletul scumpei mele copile Mioara. FILOCALIA sau culegere din scrierile sfinţilor Părinţi Volumul I Ediţia II Tradus

Διαβάστε περισσότερα

Sisteme diferenţiale liniare de ordinul 1

Sisteme diferenţiale liniare de ordinul 1 1 Metoda eliminării 2 Cazul valorilor proprii reale Cazul valorilor proprii nereale 3 Catedra de Matematică 2011 Forma generală a unui sistem liniar Considerăm sistemul y 1 (x) = a 11y 1 (x) + a 12 y 2

Διαβάστε περισσότερα

Laborator 11. Mulţimi Julia. Temă

Laborator 11. Mulţimi Julia. Temă Laborator 11 Mulţimi Julia. Temă 1. Clasa JuliaGreen. Să considerăm clasa JuliaGreen dată de exemplu la curs pentru metoda locului final şi să schimbăm numărul de iteraţii nriter = 100 în nriter = 101.

Διαβάστε περισσότερα

Cuprins Cuvânt înainte 5 Moartea - dușman sau binefăcător? Cerul - un loc sau o stare? Schimbare și progres în cer Răsplată și schimbare în cer 115

Cuprins Cuvânt înainte 5 Moartea - dușman sau binefăcător? Cerul - un loc sau o stare? Schimbare și progres în cer Răsplată și schimbare în cer 115 Cuprins Cuvânt înainte 5 Moartea - dușman sau binefăcător? 11 Câteva mituri despre cer 14 În ce sens este cu mult mai bine în cer? 18 Există viață după moarte? 20 Moartea - dușman sau binefăcător? 25 Ce

Διαβάστε περισσότερα

Lucrare. Varianta aprilie I 1 Definiţi noţiunile de număr prim şi număr ireductibil. Soluţie. Vezi Curs 6 Definiţiile 1 şi 2. sau p b.

Lucrare. Varianta aprilie I 1 Definiţi noţiunile de număr prim şi număr ireductibil. Soluţie. Vezi Curs 6 Definiţiile 1 şi 2. sau p b. Lucrare Soluţii 28 aprilie 2015 Varianta 1 I 1 Definiţi noţiunile de număr prim şi număr ireductibil. Soluţie. Vezi Curs 6 Definiţiile 1 şi 2 Definiţie. Numărul întreg p se numeşte număr prim dacă p 0,

Διαβάστε περισσότερα

Învierea Lui Hristos vazând, Sa ne închinam Sfântului Domnului Iisus...

Învierea Lui Hristos vazând, Sa ne închinam Sfântului Domnului Iisus... Anul IV Nr. 7 APRILIE 2014 REVISTA PAROHIEI ORTODOXE SFÂNTUL NICOLAE DIN ZÜRICH Învierea Lui Hristos vazând, Sa ne închinam Sfântului Domnului Iisus... ( ( ( Hristos a înviat! Paștile cele sfințite astăzi

Διαβάστε περισσότερα

Personal Scrisori. Scrisori - Adresa. Κυρ. Ιωάννου Οδ. Δωριέων 34 Τ.Κ 8068, Λάρνακα

Personal Scrisori. Scrisori - Adresa. Κυρ. Ιωάννου Οδ. Δωριέων 34 Τ.Κ 8068, Λάρνακα - Adresa Κυρ. Ιωάννου Οδ. Δωριέων 34 Τ.Κ 8068, Λάρνακα Κυρ. Ιωάννου Οδ. Δωριέων 34 Τ.Κ 8068, Λάρνακα Formatul românesc de adresă: Strada, numărul străzii, eventual blocul, scara şi numărul apartamentului

Διαβάστε περισσότερα

MULTIMEA NUMERELOR REALE

MULTIMEA NUMERELOR REALE www.webmteinfo.com cu noi totul pre mi usor MULTIMEA NUMERELOR REALE office@ webmteinfo.com 1.1 Rdcin ptrt unui numr nturl ptrt perfect Ptrtul unui numr rtionl este totdeun pozitiv su zero (dic nenegtiv).

Διαβάστε περισσότερα

Criptosisteme cu cheie publică III

Criptosisteme cu cheie publică III Criptosisteme cu cheie publică III Anul II Aprilie 2017 Problema rucsacului ( knapsack problem ) Considerăm un număr natural V > 0 şi o mulţime finită de numere naturale pozitive {v 0, v 1,..., v k 1 }.

Διαβάστε περισσότερα

Definiţia generală Cazul 1. Elipsa şi hiperbola Cercul Cazul 2. Parabola Reprezentari parametrice ale conicelor Tangente la conice

Definiţia generală Cazul 1. Elipsa şi hiperbola Cercul Cazul 2. Parabola Reprezentari parametrice ale conicelor Tangente la conice 1 Conice pe ecuaţii reduse 2 Conice pe ecuaţii reduse Definiţie Numim conica locul geometric al punctelor din plan pentru care raportul distantelor la un punct fix F şi la o dreaptă fixă (D) este o constantă

Διαβάστε περισσότερα

Πού μπορώ να βρω τη φόρμα για ; Unde pot găsi un formular pentru? Για να ρωτήσετε που μπορείτε να βρείτε μια φόρμα

Πού μπορώ να βρω τη φόρμα για ; Unde pot găsi un formular pentru? Για να ρωτήσετε που μπορείτε να βρείτε μια φόρμα - Γενικά Πού μπορώ να βρω τη φόρμα για ; Unde pot găsi un formular pentru? Για να ρωτήσετε που μπορείτε να βρείτε μια φόρμα Πότε εκδόθηκε το [έγγραφο] σας; Για να ρωτήσετε πότε έχει εκδοθεί ένα έγγραφο

Διαβάστε περισσότερα

Ecuaţia generală Probleme de tangenţă Sfera prin 4 puncte necoplanare. Elipsoidul Hiperboloizi Paraboloizi Conul Cilindrul. 1 Sfera.

Ecuaţia generală Probleme de tangenţă Sfera prin 4 puncte necoplanare. Elipsoidul Hiperboloizi Paraboloizi Conul Cilindrul. 1 Sfera. pe ecuaţii generale 1 Sfera Ecuaţia generală Probleme de tangenţă 2 pe ecuaţii generale Sfera pe ecuaţii generale Ecuaţia generală Probleme de tangenţă Numim sferă locul geometric al punctelor din spaţiu

Διαβάστε περισσότερα

MESIA POTRIVIT PROROCIRII BIBLIEI

MESIA POTRIVIT PROROCIRII BIBLIEI MESIA POTRIVIT PROROCIRII BIBLIEI de Tony Alamo Dovada absolută că Isus este singura cale spre Împărăţia Cerului Referinţele biblice din această carte aparţin Bibliei Cornilescu, versiunilor originale

Διαβάστε περισσότερα

Cursul Măsuri reale. D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 15

Cursul Măsuri reale. D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 15 MĂSURI RELE Cursul 13 15 Măsuri reale Fie (,, µ) un spaţiu cu măsură completă şi f : R o funcţie -măsurabilă. Cum am văzut în Teorema 11.29, dacă f are integrală pe, atunci funcţia de mulţime ν : R, ν()

Διαβάστε περισσότερα

Μπορώ να κάνω ανάληψη στην [χώρα] χωρίς να πληρώσω προμήθεια; Informează dacă există comisioane bancare la retragere numerar într-o anumită țară

Μπορώ να κάνω ανάληψη στην [χώρα] χωρίς να πληρώσω προμήθεια; Informează dacă există comisioane bancare la retragere numerar într-o anumită țară - General Μπορώ να κάνω ανάληψη στην [χώρα] χωρίς να πληρώσω προμήθεια; Μπορώ να κάνω ανάληψη στην [χώρα] χωρίς να πληρώσω προμήθεια; Informează dacă există comisioane bancare la retragere numerar într-o

Διαβάστε περισσότερα

V remea acestui an a ajuns la un

V remea acestui an a ajuns la un VREMEA POSTULUI CRĂCIUNULUI Vremea curăţirii și a pregătirii pentru a primi pe Dumnezeu întrupat Iubiți cititori, V remea acestui an a ajuns la un moment aparte, acela al pregătirii pentru întâmpinarea

Διαβάστε περισσότερα

ÎNVĂȚĂTURI ERETICE ALE PĂRINTE LUI ARSENIE BOCA. ANATEMATIZAT DE TOATE CELE 7 SFINTE SINOADE ECUMENICE

ÎNVĂȚĂTURI ERETICE ALE PĂRINTE LUI ARSENIE BOCA. ANATEMATIZAT DE TOATE CELE 7 SFINTE SINOADE ECUMENICE ÎNVĂȚĂTURI ERETICE ALE PĂRINTE LUI ARSENIE BOCA. ANATEMATIZAT DE TOATE CELE 7 SFINTE SINOADE ECUMENICE Unii ar spune că au avut folos din scrierile Părintelui Arsenie Boca fiindcă este un mare combatant

Διαβάστε περισσότερα

6 n=1. cos 2n. 6 n=1. n=1. este CONV (fiind seria armonică pentru α = 6 > 1), rezultă

6 n=1. cos 2n. 6 n=1. n=1. este CONV (fiind seria armonică pentru α = 6 > 1), rezultă Semiar 5 Serii cu termei oarecare Probleme rezolvate Problema 5 Să se determie atura seriei cos 5 cos Soluţie 5 Şirul a 5 este cu termei oarecare Studiem absolut covergeţa seriei Petru că cos a 5 5 5 şi

Διαβάστε περισσότερα

Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină

Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină Traducere de: Elena Dulgheru şi Richard Sârbu Tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei

Διαβάστε περισσότερα

SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI EPISCOPUL OHRIDEI ȘI JICEI TEMNIȚEI. traducere din limba sârbă de. IONUȚ și SLADJANA GURGU. tipărită cu binecuvântarea

SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI EPISCOPUL OHRIDEI ȘI JICEI TEMNIȚEI. traducere din limba sârbă de. IONUȚ și SLADJANA GURGU. tipărită cu binecuvântarea SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI EPISCOPUL OHRIDEI ȘI JICEI PRIN FEREASTRA TEMNIȚEI traducere din limba sârbă de IONUȚ și SLADJANA GURGU tipărită cu binecuvântarea P R E A S F I N Ț I T U L U I PĂRINTE GALACTION

Διαβάστε περισσότερα

Principiul Inductiei Matematice.

Principiul Inductiei Matematice. Principiul Inductiei Matematice. Principiul inductiei matematice constituie un mijloc important de demonstratie in matematica a propozitiilor (afirmatiilor) ce depind de argument natural. Metoda inductiei

Διαβάστε περισσότερα

Valori limită privind SO2, NOx şi emisiile de praf rezultate din operarea LPC în funcţie de diferite tipuri de combustibili

Valori limită privind SO2, NOx şi emisiile de praf rezultate din operarea LPC în funcţie de diferite tipuri de combustibili Anexa 2.6.2-1 SO2, NOx şi de praf rezultate din operarea LPC în funcţie de diferite tipuri de combustibili de bioxid de sulf combustibil solid (mg/nm 3 ), conţinut de O 2 de 6% în gazele de ardere, pentru

Διαβάστε περισσότερα

Calinic Argatu Episcop al Argeşului şi Muscelului TRAISTA CU STELE. Convorbiri realizate de Dumitru Augustin Doman

Calinic Argatu Episcop al Argeşului şi Muscelului TRAISTA CU STELE. Convorbiri realizate de Dumitru Augustin Doman Episcop al Argeşului şi Muscelului TRAISTA CU STELE Convorbiri realizate de Dumitru Augustin Doman Editura Episcopiei Argeşului şi Muscelului 2 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României CALINIC,

Διαβάστε περισσότερα

R Â N D U I A L A. PRIMIRII LA ORTODOXIE A CELOR DE ALTE CREDINţE

R Â N D U I A L A. PRIMIRII LA ORTODOXIE A CELOR DE ALTE CREDINţE R Â N D U I A L A PRIMIRII LA ORTODOXIE A CELOR DE ALTE CREDINţE Chilia «Buna Vestire» Schitul Lacu Sfântul Munte Athos 2009 1 P R I M I R E A LA ORTODOXIE A CELOR DE ALTE CREDINţE Rânduiala primirii la

Διαβάστε περισσότερα

-lucrare de licenńă-

-lucrare de licenńă- ...(Denumirea actuală a Ministerului EducaŃiei)... UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA CENTRUL UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE FACULTATEA DE LITERE DEPARTAMENTUL DE ŞTIINłE SOCIO-UMANE, TEOLOGIE, ARTE

Διαβάστε περισσότερα

Marea luptă dintre Hristos și îngerii Săi și Satana și îngerii lui

Marea luptă dintre Hristos și îngerii Săi și Satana și îngerii lui Ellen G. White Titlul în original: The Great Controversy between Christ and His Angels and Satan and His Angels (1858) Marea luptă dintre Hristos și îngerii Săi și Satana și îngerii lui Ediția a II-a 2013

Διαβάστε περισσότερα

Epistola apostolului Pavel către galateni

Epistola apostolului Pavel către galateni 1 Salutări Epistola apostolului Pavel către galateni Exercițiu de traducere 1 Pavel, apostol pe care nu l-au trimis oamenii, nici nu a fost numit printr-un om, ci de Isus Hristos şi de Dumnezeu Tatăl,

Διαβάστε περισσότερα

Dr. Onufrie Pop Arhiepiscop de Bergamo şi Mitropolit Primat

Dr. Onufrie Pop Arhiepiscop de Bergamo şi Mitropolit Primat PUBLICAŢIE RELIGIOASĂ DE TEOLOGIE, OPINIE ŞI INFORMARE A MITROPOLIEI AUTONOME CREŞTIN ORTODOXE DUPĂ VECHIUL CALENDAR ÎN ITALIA - BERGAMO AN III Nr. 10-12. OCTOMBRIE DECEMBRIE 2013 Apare cu binecuvântarea

Διαβάστε περισσότερα

SEMINAR 14. Funcţii de mai multe variabile (continuare) ( = 1 z(x,y) x = 0. x = f. x + f. y = f. = x. = 1 y. y = x ( y = = 0

SEMINAR 14. Funcţii de mai multe variabile (continuare) ( = 1 z(x,y) x = 0. x = f. x + f. y = f. = x. = 1 y. y = x ( y = = 0 Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului Matematici Superioare, Semestrul I, Lector dr. Lucian MATICIUC SEMINAR 4 Funcţii de mai multe variabile continuare). Să se arate că funcţia z,

Διαβάστε περισσότερα

Coperta I : Vindecarea soacrei lui Petru (Matei 8, 14-15)

Coperta I : Vindecarea soacrei lui Petru (Matei 8, 14-15) Coperta I : Vindecarea soacrei lui Petru (Matei 8, 14-15) Prin credinţa în Dumnezeu putem fi tămăduiţi de bolile trupeşti şi sufleteşti. Rămâne doar ca noi, în fiecare clipă, să-l poftim pe Mântuitorul

Διαβάστε περισσότερα

Cuprins. de către ortodocși. Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatoped... 4

Cuprins. de către ortodocși. Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatoped... 4 Numărul 6 / Maica Domnului / Septembrie 2013 Cuprins 01. Maica Domnului Înaltpreasfinţitul Nicolae, Mitropolit de Mesogaía şi Lavreotikí..................... 3 02. Cele șapte icoane făcătoare de minuni

Διαβάστε περισσότερα

10. STABILIZATOAE DE TENSIUNE 10.1 STABILIZATOAE DE TENSIUNE CU TANZISTOAE BIPOLAE Stabilizatorul de tensiune cu tranzistor compară în permanenţă valoare tensiunii de ieşire (stabilizate) cu tensiunea

Διαβάστε περισσότερα

Sfânta Liturghie I. Generalităti

Sfânta Liturghie I. Generalităti Lumina lumii Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii (Ioan 8:12) Publicatie a Parohiei ortodoxe Toti Sfintii, Grenoble - Octombrie 2009 Sfânta Liturghie

Διαβάστε περισσότερα

Coperta colecţiei: C. Stamatoiu. Coperta I cu o icoană a Sfântului Maxim Mărturisitorul - autor anonim din secolul al XVII-lea

Coperta colecţiei: C. Stamatoiu. Coperta I cu o icoană a Sfântului Maxim Mărturisitorul - autor anonim din secolul al XVII-lea Coperta colecţiei: C. Stamatoiu Coperta I cu o icoană a Sfântului Maxim Mărturisitorul - autor anonim din secolul al XVII-lea Ediţie îngrijită de Preot Ioan Chebuţiu Editura ACADEMOS TÂRGU-MUREŞ 4300 Târgu-Mureş,

Διαβάστε περισσότερα

FLUXURI MAXIME ÎN REŢELE DE TRANSPORT. x 4

FLUXURI MAXIME ÎN REŢELE DE TRANSPORT. x 4 FLUXURI MAXIME ÎN REŢELE DE TRANSPORT Se numeşte reţea de transport un graf în care fiecărui arc îi este asociat capacitatea arcului şi în care eistă un singur punct de intrare şi un singur punct de ieşire.

Διαβάστε περισσότερα