10. TRANSMISII PRIN CURELE [1, 3, 5] CARACTERIZARE. CLASIFICARE. DOMENII DE FOLOSIRE
|
|
- Νίκανδρος Μαλαξός
- 7 χρόνια πριν
- Προβολές:
Transcript
1 10. TRANSMISII PRIN CURELE [1, 3, 5] CARACTERIZARE. CLASIFICARE. DOMENII DE FOLOSIRE Transmisiile prin curele sunt transmisii mecanice care realizează transmiterea mişcării de rotaţie şi a sarcinii, de la o roată motoare la una sau mai multe roţi conduse, prin intermediul unui element flexibil, fără sfârşit, numit curea. Transmiterea mişcării se poate realiza cu alunecare (la transmisiile prin curele late sau trapezoidale) sau fără alunecare (la transmisiile prin curele dinţate). Transmiterea puterii se realizează prin intermediul frecării care ia naştere între suprafeţele în contact ale curelei şi roţilor de curea (în cazul transmisiilor cu alunecare) sau prin contactul direct dintre curea şi dinţii roţii (în cazul transmisiilor fără alunecare). O transmisie prin curele se compune din roţile de curea conducătoare 1 şi condusă elementul de legătură (cureaua) 3 (fig.10.1), sistemul de întindere şi apărători de protecţie. Forţa necesară de apăsare a curelei pe roţile de curea se realizează la montaj, prin întinderea (deformarea elastică) curelei. Comparativ cu celelalte transmisii mecanice, transmisiile prin curele prezintă o serie de avantaje: se montează şi se întreţin uşor; funcţionează fără zgomot; amortizează şocurile şi vibraţiile; necesită Fig.10.1 precizie de execuţie şi montaj relativ reduse; costurile de fabricaţie sunt reduse; transmit sarcina la distanţe relativ mari între arbori; permit antrenarea simultană a mai multor arbori; funcţionează la viteze mari; asigură protecţia împotriva suprasarcinilor. Dintre dezavantajele transmisiilor prin curele, se pot menţiona: dimensiuni de gabarit mari, comparativ cu transmisiile prin roţi dinţate; forţe de pretensionare mari, care solicită arborii şi reazemele; raport de transmitere variabil, ca urmare a alunecării curelei pe roţi; sensibilitate mărită la căldură şi umiditate; durabilitate limitată; necesitatea utilizării unor dispozitive de întindere a curelei. Clasificarea transmisiilor prin curele, în funcţie de diferite criterii, este prezentată în tabelul Curelele, în funcţie de forma secţiunii, pot fi: late (fig.10., a); trapezoidale (fig.10., b); rotunde (fig.10., c); politriunghiulare (fig.10., d); dinţate (fig.10., e). Transmisiile prin curele late pot transmite puteri până la P=000kW, la viteze periferice v 1m şi rapoarte de transmitere i 6 (maxim 10). Utilizarea curelelor moderne, de tip compound, a dus la ridicarea performaţelor acestora, domeniul lor de utilizare fiind: P 5000kW; v 100m/s; i 10 (maxim 0).
2 16 Organe de maşini Criteriul de clasificare Poziţie relativă a axelor arborilor Numărul arborilor conduşi Raportul de transmitere Tabelul 10.1 Tipul transmisiei Cu axe paralele Cu ramuri deschise Cu ramuri încrucişate Cu axe încrucişate Cu rolă de ghidare Fără rolă de ghidare Cu un arbore condus Cu mai mulţi arbori conduşi Cu raport de transmitere constant Cu raport de transmitere variabil În trepte Continuu Transmisiile prin curele trapezoidale pot transmite puteri până la P=100kW, la viteze periferice v 50m/s, atunci când distanţa dintre axe A<3m, iar raportul de transmitere maxim i 8 (maxim 10). Transmisiile prin curele late dinţate pot transmite puteri până la P=400kW, la viteze periferice v 80m/s şi rapoarte a b c de transmitere i 8 (maxim 10). Transmisiile prin curele se utilizează în mai toate d e ramurile construcţiei de maşini, putând fi întâlnite în componenţa maşinilor unelte, maşinilor agricole, Fig.10. autovehiculelor, maşinilor textile, utilajelor chimice şi miniere, laminoarelor, navelor etc. În general, transmisiile prin curele se utilizează atunci când condiţiile constructive impun dispunerea arborilor la distanţe mari şi când raportul de transmitere nu trebuie să fie riguros constant ELEMENTE CINEMATICE ŞI GEOMETRICE ALE TRANSMISIILOR PRIN CURELE Elemente cinematice Viteza periferică se calculează cu relaţiile: πd1n1 v1 = [m/s]; v = v 1 ( 1 ε ), (10.1) în care: D 1 (D p1 ) este diametrul roţii conducătoare (D 1 pentru curele late şi D p1 pentru curele trapezoidale), în mm; n 1 turaţia roţii conducătoare, în rot/min; ε=0, ,0, - alunecarea dintre roţi şi curea. Raportul de transmitere n D 1 p i = = ( 1 ε ) (10.) n D p1 ia valori i <4, iar în cazuri speciale i 10.
3 Transmisii prin curele Elemente geometrice Elementele geometrice ale transmisiei prin curele se calculează pe baza următoarelor ipoteze: cureaua este perfect întinsă, este neelastică şi cu grosime mică; viteza oricărui punct al curelei este aceeaşi. Geometria transmisiilor prin curele se analizează separat, în funcţie de poziţia relativă a axelor arborilor între care se transmite mişcarea, în continuare studiindu-se transmisiile cu axe paralele şi ramuri deschise. Unghiurile de înfăşurare ale curelei pe cele două roţi (fig.10.3) se determină cu relaţiile: β = π γ ; β = π γ, (10.3) 1 + în care γ rezultă din triunghiul O 1 O A Fig.10.3 D D1 sinγ = γ [ rad] ; (10.4) A sin γ s-a înlocuit prin valoarea argumentului, deoarece valorile uzuale ale unghiului γ sunt mici. În final se obţine D D1 β 1, = π m. (10.5) A Lungimea curelei are expresia D1 D L = Acosγ + β1 + β, (10.6) iar dacă se ţine seama de relaţiile (10.3), se obţine π L = Acosγ + ( D1 + D ) + γ ( D D1 ). (10.7) Dezvoltând în serie Taylor cosγ şi reţinând primii doi termeni, rezultă γ cosγ = 1 sin γ 1 γ 1. (10.8) Înlocuind relaţiile (10.4) şi (10.8) în relaţia (10.7), se obţine 1 D D L = A 1 A respectiv π + ( D D ) 1 ( D1 + D ) + ( D D ) A 1, (10.9) π 1 L = A + ( D1 + D ) +. (10.10) A Distanţa dintre axe, obţinută din relaţia (10.10), are expresia 1 A = L π ( D + ) + [ ( + )] ( ) 1 D L π D1 D 8 D D1. (10.11) 8 Literatura de specialitate prezintă următoarele recomandări privind alegerea distanţei dintre axe: A>(D 1 +D ) la transmisiile prin curele late;
4 164 Organe de maşini ( D D ) A ( D + ) 0,75 + D - la transmisiile prin curele late tip compund; 1 ( D D ) A ( D + D ) 0,7 p1 p p1 p la transmisiile prin curele trapezoidale FORŢE ŞI TENSIUNI ÎN TRANSMISIILE PRIN CURELE Forţe în transmisiile prin curele O transmisie prin curele transmite sarcina, între cele două roţi, prin intermediul forţelor de frecare, care apar între curea şi roţile respective. Existenţa forţelor de frecare implică o apăsare relativă între curea şi roţi, care este asigurată de tensionarea iniţială a curelei, cu o forţă F 0, constantă pe întreaga lungime a curelei (fig.10.4,a). În timpul funcţionării, la roata condusă apare momentul de torsiune rezistent M t, pentru învingerea căruia trebuie să se aplice, la roata a b conducătoare, momentul motor M t1. Fig.10.4 Apariţia celor două momente de torsiune are ca efect creşterea forţei din ramura activă (motoare) a curelei la valoarea F 1 şi micşorarea forţei din ramura pasivă (antrenată) la valoarea F (fig. 10.4,b). Din condiţia de echilibru a roţii conducătoare, rezultă M t1 F 1 F = = Fu, (10.1) D 1 unde F u reprezintă forţa periferică utilă, transmisă de curea. Lungimea geometrică a curelei este independentă de sarcină, lungirea ramurii conducătoare, datorită creşterii forţei din această ramură la valoarea F 1, fiind compensată de scurtarea corespunzătoare a ramurii pasive, datorită scăderii forţei din această ramură la valoarea F. Considerând că modulul de elasticitate al curelei este constant pe toată lungimea acesteia şi că deformaţiile sunt proporţionale cu sarcinile care le produc, rezultă că sau F = (10.13) 1 F0 F0 F F + =. (10.14) 1 F F0 Din relaţiile (10.1) şi (10.14), rezultă relaţiile de calcul pentru forţele din ramurile curelei: Fu F1 = F0 + ; (10.15) Fu F = F0 şi o primă concluzie: pentru o funcţionare corespunzătoare a transmisiei, este necesar să fie îndeplinită condiţia F >0, respectiv Fu F o >, stabilindu-se astfel o primă relaţie pentru forţa de
5 Transmisii prin curele 165 întindere iniţială F 0, necesară transmisiei forţei utile F u. Forţele diferite din ramurile curelei determină deformaţii diferite ale curelei: mai mari în ramura activă şi mai mici în ramura pasivă. La trecerea curelei peste roata conducătoare, aceasta trebuie să ajungă de la o alungire mai mare la una mai mică, deci cureaua se contractă, punctele de pe curea deplasându-se cu o viteză mai mică decît punctele corespunzătoare de pe roată (cureaua rămâne în urma roţii). La trecerea curelei peste roata condusă, cureaua trebuie să ajungă de la o alungire mai mică la una mai mare, punctele de pe curea deplasându-se mai repede decât cele de pe roată (roata rămâne în urma curelei). Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de alunecarea elastică a curelei pe roţile de curea, coeficientul de alunecare elastică fiind v v v 1 ε =. (10.16) 1 Alunecarea elastică are loc numai pe o anumită zonă a suprafeţei de contact dintre curea Fig.10.5 şi roată; unghiul zonei de alunecare se numeşte unghi de alunecare β a, iar cel corespunzător zonei în care nu are loc alunecarea se numeşte unghi de repaus β r (fig.10.5), valorile acestora depinzând de încărcarea transmisiei şi de natura materialului curelei Tensiuni în ramurile curelei În urma întinderii curelei la montaj, forţa de întindere iniţială F 0 trebuie să asigure în ramurile transmisiei o tensiune de întindere cu valori cuprinse în intervalele: σ t0 =1,8... MPa în cazul curelelor late; σ t0 =1,... 1,5 MPa în cazul curelelor trapezoidale. În timpul funcţionării, în ramurile curelei apar tensiuni de tracţiune, datorate forţelor F 1 şi F, care încarcă cele două ramuri: F 1 σ t1 = ; (10.17) A c F t = Ac σ, (10.18) Fig.10.6 unde A c este aria secţiunii curelei. Datorită mişcării curelei, apare o forţă centrifugă, egală de-a lungul curelei, dependentă de viteza v şi de masa specifică a materialului curelei ρ, care crează tensiuni suplimentare de tracţiune σ tc, care se iau în considerare numai la valori mari ale vitezei periferice; această forţă se echilibrează prin intermediul curelei şi nu se transmite arborilor şi lagărelor.
6 166 Organe de maşini La înfăşurarea curelei pe roţile de curea, apare şi o solicitare suplimentară de încovoiere (fig.10.6), dependentă de diametrul roţii D, de înălţimea curelei h şi de elasticitatea materialului (de modulul de elasticitate la încovoiere al materialului curelei E i ), dată de relaţia h σ i = 0, 7E i, (10.19) D coeficientul 0,7 indicând modificarea în timp a modului de elasticitate E i. Fig.10.7 În fig.10.7 este prezentată variaţia stării de tensiuni de-a lungul curelei ELEMENTE CONSTRUCTIVE ŞI DE EXPLOATARE Curele late Tipuri de curele late Materialele din care se confecţionează curelele late trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: să fie elastice, pentru ca la înfăşurarea curelei pe roată tensiunile de încovoiere care iau naştere să fie mici; coeficientul de frecare dintre curea şi roată să fie mare; să fie rezistente la uzură şi oboseală şi cu deformaţii plastice mici; să fie rezistente la acţiunea agenţilor externi; să fie ieftine şi să nu fie deficitare. Curelele din piele sunt confecţionate din piele de bovine, tăbăcită, din zona spinării animalului. Se execută dintr-un singur sau mai multe straturi, lipite între ele. Pielea este rezistentă la uzură, are coeficient de frecare mare şi rezistă la acţiunea unor agenţi exteriori, are rezistenţă redusă la oboseală, lucrează cu deformaţii plastice şi este un material deficitar. Curelele din ţesături textile se execută dintr-un singur sau mai multe straturi, îmbinarea capetelor realizându-se prin coasere sau lipire. Materialul poate fi unul textil (bumbac, celofibră, lână, păr de cămilă sau capră, in, mătase naturală) sau fibre sintetice (vâscoză, poliamide, poliesteri). Curelele din ţesături au o funcţionare liniştită, pot funcţiona la viteze mari, pe roţi de
7 Transmisii prin curele 167 diametre mici, datorită flexibilităţii ridicate. Ca dezavantaje, aceste curele au durabilitate scăzută, se alungesc în timp, sunt sensibile la variaţii de temperatură, la umezeală şi la factori chimici. a Curelele din ţesături impregnate cu cauciuc sunt confecţionate din mai multe straturi de ţesături textile. Ţesăturile textile (inserţii) b reprezintă elementul de rezistenţă al curelei. Inserţia se poate realiza c sub forma unor straturi paralele (fig.10.8, a), prin înfăşurare în mai multe straturi sub fomă de spirală (fig.10.8, b) sau în straturi Fig.10.8 concentrice (fig.10.8, c). Aceste curele au între straturi şi la exterior cauciuc vulcanizat (fig.10.9), fiind rezistente la umezeală şi la medii acide sau bazice. În afară de ţesătura textilă, inserţia mai poate fi şi sub formă de şnur (fig.10.10), caz în care cureaua are flexibilitate mărită. Curelele din materiale plastice sunt executate în două variante: curele numai din material plastic şi curele din Fig.10.9 material plastic şi din alte materiale (compound). Materialele plastice folosite sunt materiale poliamidice şi poliesterice, utilizate sub formă de folii de grosimi diferite sau sub formă de fire împletite sau cablate. Materialele plastice sunt rezistente la tracţiune şi la uzură, dar au coeficienţi de frecare mici. Curelele compound sunt realizate dintr-o folie sau dintr-un strat de şnururi Fig din poliamidă sau poliester (fig.10.11), căptuşit la interior cu un strat subţire din piele şi dintr-un strat de protecţie, dispus pe partea exterioară. Acest tip de curele însumează proprietăţile de rezistenţă ale materialelor plastice cu cele de fricţiune ale pielii. Curelele late politriunghiulare au o construcţie specială, suprafaţa exterioară fiind netedă, iar cea interioară profilată. Elementul de rezistenţă este un şnur din material plastic (fig.10.1), înglobat în masa de cauciuc a a Fig curelei. Cureaua este acoperită la exterior cu un strat protector, realizat din material plastic, care asigură aderenţa şi rezistenţa la uzare a curelei; porţiunea profilată asigură o flexibilitate mare. Proeminenţele triunghiulare de contact ale curelei cu roata asigură o aderenţă sporită şi presiuni de contact mai mici decât în cazul curelelor late. Fig.10.1
8 168 Organe de maşini Îmbinarea capetelor curelelor late Pentru o funcţionare corespunzătoare, îmbinarea capetelor curelelor late trebuie să prezinte o serie de calităţi: să nu micşoreze durabilitatea curelei; să nu a reducă flexibilitatea curelei; să nu producă vibraţii sau o funcţionare neregulată a curelei; să fie rezistentă la umiditate, la b ulei şi la unsoare; să reziste la temperatura de funcţionare a curelei; să se execute uşor. c Îmbinarea prin lipire se foloseşte la curelele din materiale plastice, piele şi la cele de tip compound. Se folosesc adezivi Fig sintetici, care asigură rezistenţă ridicată la tracţiune. Înainte de lipire, capetele curelei se subţiază sub formă de pană (fig.10.13, a). În cazul curelelor din piele formate din două straturi, prelucrarea se realizează sub formă de pană, ca în fig.10.13, b. La curelele din ţesături impregnate cu cauciuc, care se îmbină prin vulcanizare, capetele curelei se prelucrează în trepte (fig.10.13, c). Îmbinarea cu elemente metalice speciale se utilizează în cazul curelelor din ţesături textile, putându-se utiliza şi la curele din piele. Îmbinarea se realizează cu agrafe de oţel (fig.10.14). a b c Fig Roţi pentru curele late Roata de curea se compune din: obadă, disc şi butuc. Roţile Fig trebuie să fie uşoare, să fie bine echilibrate, să asigure un coeficient de frecare ridicat, să nu uzeze cureaua şi să suporte viteze periferice mari. Materialele folosite la realizarea roţilor pentru transmisiile prin curele sunt: fonta (folosită cel mai frecvent), oţelul, aluminiul, materialele plastice, lemnul sau cartonul presat. Roţile de curea se execută cu disc continuu (fig.10.15, a), cu găuri (fig.10.15, b) sau în construcţie sudată (fig.10.15, c). Roţile de diametre mari se execută cu spiţe (fig.10.16); una din cele două roţi se execută uşor bombată, pentru a împiedica căderea curelei de pe roţi (v. fig.10.15, b şi 10.16) Sisteme de tensionare a curelei Pentru realizarea forţelor de frecare dintre curea şi roţile de curea, necesare transmiterii momentului de torsiune, este necesară tensionarea curelei, la montaj sau în timpul funcţionării. Sistemele de tensionare realizează o tensionare iniţială a curelei, cu forţa F 0 corespunzătoare sarcinii de transmis. Funcţionarea transmisiei la alte valori ale forţei de tensionare are loc cu o încărcare incompletă a acesteia sau cu patinare.
9 Transmisii prin curele 169 Forţa de tensionare a curelei F 0 poate fi realizată prin elasticitatea curelei sau prin aplicarea unei forţe exterioare de tensionare. Fig Tensionarea prin elasticitatea curelei se poate realiza prin scurtarea curelei sau prin deplasarea (la montaj sau periodic) a poziţiei motorului (fig.10.17, a şi b). a b Fig Forţele exterioare de tensionare se aplică prin intermediul unor role de întindere, asigurându-se o tensionare constantă a curelei, prin modificarea poziţiei greutăţii G (fig.10.18). Rolele de întindere se montează pe ramura pasivă a transmisiei, cât mai aproape de roata conducătoare Curele trapezoidale Cureaua trapezoidală are în secţiune forma unui trapez isoscel, suprafeţele active fiind flancurile curelei. Roţile de transmisie au canale de acelaşi profil, adâncimea canalelor practicate în roţi fiind Fig.10.18
10 170 Organe de maşini mai mare decât înălţimea secţiunii curelei; contactul dintre curea şi canal trebuie să se facă pe întreaga înălţime a feţelor laterale ale curelei, fără ca aceasta să aibă contact cu fundul canalului roţii. Cureaua este confecţionată din: elementul de rezistenţă 1, confecţionat din ţesătură de bumbac (fig.10.19, a). şnur (fig.10.19, b) sau din cablu (fig.10.19, c); cauciuc, care cuprinde zona de compresiune şi zona de întindere 3; învelişul de a b c Fig a b c Fig.10.1 protecţie 4, format din pânză cauciucată. Curelele trapezoidale sunt standardizate, în variantele: clasice (A, B, C) şi înguste (SPA, SPZ, SPY). Datorită contactului pe flancurile înclinate, apare o frecare mărită între curea şi roţi, lucru ce permite alegerea unor distanţe între axe mai mici, a unor rapoarte de transmitere mai mari şi a unor forţe de întindere iniţială mai mici, comparativ cu transmisiile prin curele late. Înălţimea mare a secţiunii curelei contribuie la creşterea solicitărilor de încovoiere şi la necesitatea adoptării unor roţi de diametre mai mari. De regulă, transmisiile prin curele trapezoidale au mai Fig.10.0 multe curele, montate în paralel. Curelele trapezoidale multiple (fig.10.0) înlocuiesc curelele trapezoidale simple montate în paralel, prezentând avantajul că evită alungirile inegale ale curelelor componente. Calculul transmisiilor prin curele trapezoidale este standardizat, standardizate fiind curelele şi canalele roţilor de curea. În fig.10.1 sunt prezentate variante de roţi pentru curele trapezoidale: în construcţie turnată fig.10.1, a; în construcţie sudată fig.10.1, b; din elemente de tablă ştanţată fig.10.1, c.
3. TRANSMISII PRIN CURELE [3; 4; 8; 13; 14; 16; 29; 31]
3. TRANSMISII PRIN CURELE [3; 4; 8; 3; 4; 6; 9; 3] 3.. CARACTERIZARE. CLASIFICARE. DOMENII DE FOLOSIRE Transmisiile prin curele sunt transmisii mecanice, care realizează transmiterea mişcării de rotaţie
Capitolul 14. Asamblari prin pene
Capitolul 14 Asamblari prin pene T.14.1. Momentul de torsiune este transmis de la arbore la butuc prin intermediul unei pene paralele (figura 14.1). De care din cotele indicate depinde tensiunea superficiala
Capitolul 30. Transmisii prin lant
Capitolul 30 Transmisii prin lant T.30.1. Sa se precizeze domeniile de utilizare a transmisiilor prin lant. T.30.2. Sa se precizeze avantajele si dezavantajele transmisiilor prin lant. T.30.3. Realizati
Capitolul ASAMBLAREA LAGĂRELOR LECŢIA 25
Capitolul ASAMBLAREA LAGĂRELOR LECŢIA 25 LAGĂRELE CU ALUNECARE!" 25.1.Caracteristici.Părţi componente.materiale.!" 25.2.Funcţionarea lagărelor cu alunecare.! 25.1.Caracteristici.Părţi componente.materiale.
RĂSPUNS Modulul de rezistenţă este o caracteristică geometrică a secţiunii transversale, scrisă faţă de una dintre axele de inerţie principale:,
REZISTENTA MATERIALELOR 1. Ce este modulul de rezistenţă? Exemplificaţi pentru o secţiune dreptunghiulară, respectiv dublu T. RĂSPUNS Modulul de rezistenţă este o caracteristică geometrică a secţiunii
PROIECTAREA TRANSMISIEI PRIN CURELE TRAPEZOIDALE
- 1-2. PROIECTAREA TRANSMISIEI PRIN CURELE TRAPEZOIDALE Acest tip de transmisie se realizează între arbori paraleli, are în construcţie cel puţin două roţi pe care se înfăşoară elementul intermediar elastic
Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii la gazul ideal
Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii la gazul ideal Principiul I al termodinamicii exprimă legea conservării şi energiei dintr-o formă în alta şi se exprimă prin relaţia: ΔUQ-L, unde: ΔU-variaţia
10. STABILIZATOAE DE TENSIUNE 10.1 STABILIZATOAE DE TENSIUNE CU TANZISTOAE BIPOLAE Stabilizatorul de tensiune cu tranzistor compară în permanenţă valoare tensiunii de ieşire (stabilizate) cu tensiunea
Analiza în curent continuu a schemelor electronice Eugenie Posdărăscu - DCE SEM 1 electronica.geniu.ro
Analiza în curent continuu a schemelor electronice Eugenie Posdărăscu - DCE SEM Seminar S ANALA ÎN CUENT CONTNUU A SCHEMELO ELECTONCE S. ntroducere Pentru a analiza în curent continuu o schemă electronică,
DISTANŢA DINTRE DOUĂ DREPTE NECOPLANARE
DISTANŢA DINTRE DOUĂ DREPTE NECOPLANARE ABSTRACT. Materialul prezintă o modalitate de a afla distanţa dintre două drepte necoplanare folosind volumul tetraedrului. Lecţia se adresează clasei a VIII-a Data:
Curs 10 Funcţii reale de mai multe variabile reale. Limite şi continuitate.
Curs 10 Funcţii reale de mai multe variabile reale. Limite şi continuitate. Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi 2014 Fie p, q N. Fie funcţia f : D R p R q. Avem următoarele
Planul determinat de normală şi un punct Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru Planul determinat de 3 puncte necoliniare
1 Planul în spaţiu Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru 2 Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru Fie reperul R(O, i, j, k ) în spaţiu. Numim normala a unui plan, un vector perpendicular pe
4. CIRCUITE LOGICE ELEMENTRE 4.. CIRCUITE LOGICE CU COMPONENTE DISCRETE 4.. PORŢI LOGICE ELEMENTRE CU COMPONENTE PSIVE Componente electronice pasive sunt componente care nu au capacitatea de a amplifica
Capitolul 15. Asamblari prin caneluri, arbori profilati
Capitolul 15 Asamblari prin caneluri, arbori profilati T.15.1. Care dintre asamblarile arbore-butuc prin caneluri are portanta mai mare? a) cele din seria usoara; b) cele din seria mijlocie; c) cele din
Curs 4 Serii de numere reale
Curs 4 Serii de numere reale Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi 2014 Criteriul rădăcinii sau Criteriul lui Cauchy Teoremă (Criteriul rădăcinii) Fie x n o serie cu termeni
5. FUNCŢII IMPLICITE. EXTREME CONDIŢIONATE.
5 Eerciţii reolvate 5 UNCŢII IMPLICITE EXTREME CONDIŢIONATE Eerciţiul 5 Să se determine şi dacă () este o funcţie definită implicit de ecuaţia ( + ) ( + ) + Soluţie ie ( ) ( + ) ( + ) + ( )R Evident este
Fig Impedanţa condensatoarelor electrolitice SMD cu Al cu electrolit semiuscat în funcţie de frecvenţă [36].
Componente şi circuite pasive Fig.3.85. Impedanţa condensatoarelor electrolitice SMD cu Al cu electrolit semiuscat în funcţie de frecvenţă [36]. Fig.3.86. Rezistenţa serie echivalentă pierderilor în funcţie
III. Serii absolut convergente. Serii semiconvergente. ii) semiconvergentă dacă este convergentă iar seria modulelor divergentă.
III. Serii absolut convergente. Serii semiconvergente. Definiţie. O serie a n se numeşte: i) absolut convergentă dacă seria modulelor a n este convergentă; ii) semiconvergentă dacă este convergentă iar
Metode iterative pentru probleme neliniare - contractii
Metode iterative pentru probleme neliniare - contractii Problemele neliniare sunt in general rezolvate prin metode iterative si analiza convergentei acestor metode este o problema importanta. 1 Contractii
Integrala nedefinită (primitive)
nedefinita nedefinită (primitive) nedefinita 2 nedefinita februarie 20 nedefinita.tabelul primitivelor Definiţia Fie f : J R, J R un interval. Funcţia F : J R se numeşte primitivă sau antiderivată a funcţiei
a. 11 % b. 12 % c. 13 % d. 14 %
1. Un motor termic funcţionează după ciclul termodinamic reprezentat în sistemul de coordonate V-T în figura alăturată. Motorul termic utilizează ca substanţă de lucru un mol de gaz ideal având exponentul
MARCAREA REZISTOARELOR
1.2. MARCAREA REZISTOARELOR 1.2.1 MARCARE DIRECTĂ PRIN COD ALFANUMERIC. Acest cod este format din una sau mai multe cifre şi o literă. Litera poate fi plasată după grupul de cifre (situaţie în care valoarea
Subiecte Clasa a VII-a
lasa a VII Lumina Math Intrebari Subiecte lasa a VII-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate
(a) se numeşte derivata parţială a funcţiei f în raport cu variabila x i în punctul a.
Definiţie Spunem că: i) funcţia f are derivată parţială în punctul a în raport cu variabila i dacă funcţia de o variabilă ( ) are derivată în punctul a în sens obişnuit (ca funcţie reală de o variabilă
2CP Electropompe centrifugale cu turbina dubla
2CP Electropompe centrifugale cu turbina dubla DOMENIUL DE UTILIZARE Capacitate de până la 450 l/min (27 m³/h) Inaltimea de pompare până la 112 m LIMITELE DE UTILIZARE Inaltimea de aspiratie manometrică
a. Caracteristicile mecanice a motorului de c.c. cu excitaţie independentă (sau derivaţie)
Caracteristica mecanică defineşte dependenţa n=f(m) în condiţiile I e =ct., U=ct. Pentru determinarea ei vom defini, mai întâi caracteristicile: 1. de sarcină, numită şi caracteristica externă a motorului
Problema a II - a (10 puncte) Diferite circuite electrice
Olimpiada de Fizică - Etapa pe judeţ 15 ianuarie 211 XI Problema a II - a (1 puncte) Diferite circuite electrice A. Un elev utilizează o sursă de tensiune (1), o cutie cu rezistenţe (2), un întrerupător
5.5. REZOLVAREA CIRCUITELOR CU TRANZISTOARE BIPOLARE
5.5. A CIRCUITELOR CU TRANZISTOARE BIPOLARE PROBLEMA 1. În circuitul din figura 5.54 se cunosc valorile: μa a. Valoarea intensității curentului de colector I C. b. Valoarea tensiunii bază-emitor U BE.
a n (ζ z 0 ) n. n=1 se numeste partea principala iar seria a n (z z 0 ) n se numeste partea
Serii Laurent Definitie. Se numeste serie Laurent o serie de forma Seria n= (z z 0 ) n regulata (tayloriana) = (z z n= 0 ) + n se numeste partea principala iar seria se numeste partea Sa presupunem ca,
5.4. MULTIPLEXOARE A 0 A 1 A 2
5.4. MULTIPLEXOARE Multiplexoarele (MUX) sunt circuite logice combinaţionale cu m intrări şi o singură ieşire, care permit transferul datelor de la una din intrări spre ieşirea unică. Selecţia intrării
Curs 1 Şiruri de numere reale
Bibliografie G. Chiorescu, Analiză matematică. Teorie şi probleme. Calcul diferenţial, Editura PIM, Iaşi, 2006. R. Luca-Tudorache, Analiză matematică, Editura Tehnopress, Iaşi, 2005. M. Nicolescu, N. Roşculeţ,
Curs 14 Funcţii implicite. Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi"
Curs 14 Funcţii implicite Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi 2014 Fie F : D R 2 R o funcţie de două variabile şi fie ecuaţia F (x, y) = 0. (1) Problemă În ce condiţii ecuaţia
Clasa a IX-a, Lucrul mecanic. Energia
1. LUCRUL MECANIC 1.1. Un resort având constanta elastică k = 50Nm -1 este întins cu x = 0,1m de o forță exterioară. Ce lucru mecanic produce forța pentru deformarea resortului? 1.2. De un resort având
COLEGIUL NATIONAL CONSTANTIN CARABELLA TARGOVISTE. CONCURSUL JUDETEAN DE MATEMATICA CEZAR IVANESCU Editia a VI-a 26 februarie 2005.
SUBIECTUL Editia a VI-a 6 februarie 005 CLASA a V-a Fie A = x N 005 x 007 si B = y N y 003 005 3 3 a) Specificati cel mai mic element al multimii A si cel mai mare element al multimii B. b)stabiliti care
Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor X) functia f 1
Functii definitie proprietati grafic functii elementare A. Definitii proprietatile functiilor. Fiind date doua multimi X si Y spunem ca am definit o functie (aplicatie) pe X cu valori in Y daca fiecarui
2. NOŢIUNI SUMARE ASUPRA DEPLASĂRII AUTOMOBILULUI
2. NOŢIUNI SUMARE ASUPRA DEPLASĂRII AUTOMOBILULUI 2.1. Consideraţii generale Utilizarea automobilului constă în transportul pe drumuri al pasagerilor, încărcăturilor sau al utilajului special montat pe
V.7. Condiţii necesare de optimalitate cazul funcţiilor diferenţiabile
Metode de Optimizare Curs V.7. Condiţii necesare de optimalitate cazul funcţiilor diferenţiabile Propoziţie 7. (Fritz-John). Fie X o submulţime deschisă a lui R n, f:x R o funcţie de clasă C şi ϕ = (ϕ,ϕ
1.7. AMPLIFICATOARE DE PUTERE ÎN CLASA A ŞI AB
1.7. AMLFCATOARE DE UTERE ÎN CLASA A Ş AB 1.7.1 Amplificatoare în clasa A La amplificatoarele din clasa A, forma de undă a tensiunii de ieşire este aceeaşi ca a tensiunii de intrare, deci întreg semnalul
3. Momentul forţei în raport cu un punct...1 Cuprins...1 Introducere Aspecte teoretice Aplicaţii rezolvate...4
SEMINAR 3 MMENTUL FRŢEI ÎN RAPRT CU UN PUNCT CUPRINS 3. Momentul forţei în raport cu un punct...1 Cuprins...1 Introducere...1 3.1. Aspecte teoretice...2 3.2. Aplicaţii rezolvate...4 3. Momentul forţei
Definiţia generală Cazul 1. Elipsa şi hiperbola Cercul Cazul 2. Parabola Reprezentari parametrice ale conicelor Tangente la conice
1 Conice pe ecuaţii reduse 2 Conice pe ecuaţii reduse Definiţie Numim conica locul geometric al punctelor din plan pentru care raportul distantelor la un punct fix F şi la o dreaptă fixă (D) este o constantă
Valori limită privind SO2, NOx şi emisiile de praf rezultate din operarea LPC în funcţie de diferite tipuri de combustibili
Anexa 2.6.2-1 SO2, NOx şi de praf rezultate din operarea LPC în funcţie de diferite tipuri de combustibili de bioxid de sulf combustibil solid (mg/nm 3 ), conţinut de O 2 de 6% în gazele de ardere, pentru
Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor
Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor. Fiind date doua multimi si spunem ca am definit o functie (aplicatie) pe cu valori in daca fiecarui element
2. STATICA FLUIDELOR. 2.A. Presa hidraulică. Legea lui Arhimede
2. STATICA FLUIDELOR 2.A. Presa hidraulică. Legea lui Arhimede Aplicația 2.1 Să se determine ce masă M poate fi ridicată cu o presă hidraulică având raportul razelor pistoanelor r 1 /r 2 = 1/20, ştiind
11.2 CIRCUITE PENTRU FORMAREA IMPULSURILOR Metoda formării impulsurilor se bazează pe obţinerea unei succesiuni periodice de impulsuri, plecând de la semnale periodice de altă formă, de obicei sinusoidale.
R R, f ( x) = x 7x+ 6. Determinați distanța dintre punctele de. B=, unde x și y sunt numere reale.
5p Determinați primul termen al progresiei geometrice ( b n ) n, știind că b 5 = 48 și b 8 = 84 5p Se consideră funcția f : intersecție a graficului funcției f cu aa O R R, f ( ) = 7+ 6 Determinați distanța
1. PROPRIETĂȚILE FLUIDELOR
1. PROPRIETĂȚILE FLUIDELOR a) Să se exprime densitatea apei ρ = 1000 kg/m 3 în g/cm 3. g/cm 3. b) tiind că densitatea glicerinei la 20 C este 1258 kg/m 3 să se exprime în c) Să se exprime în kg/m 3 densitatea
V O. = v I v stabilizator
Stabilizatoare de tensiune continuă Un stabilizator de tensiune este un circuit electronic care păstrează (aproape) constantă tensiunea de ieșire la variaţia între anumite limite a tensiunii de intrare,
15. Se dă bara O 1 AB, îndoită în unghi drept care se roteşte faţă de O 1 cu viteza unghiulară ω=const, axa se rotaţie fiind perpendiculară pe planul
INEMTI 1. Se consideră mecanismul plan din figură, compus din manivelele 1 şi 2, respectiv biela legate intre ele prin articulaţiile cilindrice şi. Manivela 1 se roteşte cu viteza unghiulară constantă
Subiecte Clasa a VIII-a
Subiecte lasa a VIII-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate pe foaia de raspuns in dreptul
Sisteme diferenţiale liniare de ordinul 1
1 Metoda eliminării 2 Cazul valorilor proprii reale Cazul valorilor proprii nereale 3 Catedra de Matematică 2011 Forma generală a unui sistem liniar Considerăm sistemul y 1 (x) = a 11y 1 (x) + a 12 y 2
* * * 57, SE 6TM, SE 7TM, SE 8TM, SE 9TM, SC , SC , SC 15007, SC 15014, SC 15015, SC , SC
Console pentru LEA MT Cerinte Constructive Consolele sunt executate in conformitate cu proiectele S.C. Electrica S.A. * orice modificare se va face cu acordul S.C. Electrica S.A. * consolele au fost astfel
CIRCUITE INTEGRATE MONOLITICE DE MICROUNDE. MMIC Monolithic Microwave Integrated Circuit
CIRCUITE INTEGRATE MONOLITICE DE MICROUNDE MMIC Monolithic Microwave Integrated Circuit CUPRINS 1. Avantajele si limitarile MMIC 2. Modelarea dispozitivelor active 3. Calculul timpului de viata al MMIC
TERMOCUPLURI TEHNICE
TERMOCUPLURI TEHNICE Termocuplurile (în comandă se poate folosi prescurtarea TC") sunt traductoare de temperatură care transformă variaţia de temperatură a mediului măsurat, în variaţie de tensiune termoelectromotoare
Metode de interpolare bazate pe diferenţe divizate
Metode de interpolare bazate pe diferenţe divizate Radu Trîmbiţaş 4 octombrie 2005 1 Forma Newton a polinomului de interpolare Lagrange Algoritmul nostru se bazează pe forma Newton a polinomului de interpolare
Esalonul Redus pe Linii (ERL). Subspatii.
Seminarul 1 Esalonul Redus pe Linii (ERL). Subspatii. 1.1 Breviar teoretic 1.1.1 Esalonul Redus pe Linii (ERL) Definitia 1. O matrice A L R mxn este in forma de Esalon Redus pe Linii (ERL), daca indeplineste
Lucrul si energia mecanica
Lucrul si energia mecanica 1 Lucrul si energia mecanica I. Lucrul mecanic este produsul dintre forta si deplasare: Daca forta este constanta, atunci dl = F dr. L 1 = F r 1 cos α, unde r 1 este modulul
Laborator 11. Mulţimi Julia. Temă
Laborator 11 Mulţimi Julia. Temă 1. Clasa JuliaGreen. Să considerăm clasa JuliaGreen dată de exemplu la curs pentru metoda locului final şi să schimbăm numărul de iteraţii nriter = 100 în nriter = 101.
riptografie şi Securitate
riptografie şi Securitate - Prelegerea 12 - Scheme de criptare CCA sigure Adela Georgescu, Ruxandra F. Olimid Facultatea de Matematică şi Informatică Universitatea din Bucureşti Cuprins 1. Schemă de criptare
BARAJ DE JUNIORI,,Euclid Cipru, 28 mai 2012 (barajul 3)
BARAJ DE JUNIORI,,Euclid Cipru, 8 mi 0 (brjul ) Problem Arătţi că dcă, b, c sunt numere rele cre verifică + b + c =, tunci re loc ineglitte xy + yz + zx Problem Fie şi b numere nturle nenule Dcă numărul
BARDAJE - Panouri sandwich
Panourile sunt montate vertical: De jos în sus, îmbinarea este de tip nut-feder. Sensul de montaj al panourilor trebuie să fie contrar sensului dominant al vântului. Montaj panouri GAMA ALLIANCE Montaj
Seminariile Capitolul X. Integrale Curbilinii: Serii Laurent şi Teorema Reziduurilor
Facultatea de Matematică Calcul Integral şi Elemente de Analiă Complexă, Semestrul I Lector dr. Lucian MATICIUC Seminariile 9 20 Capitolul X. Integrale Curbilinii: Serii Laurent şi Teorema Reiduurilor.
Curs 2 DIODE. CIRCUITE DR
Curs 2 OE. CRCUTE R E CUPRN tructură. imbol Relația curent-tensiune Regimuri de funcționare Punct static de funcționare Parametrii diodei Modelul cu cădere de tensiune constantă Analiza circuitelor cu
2.1 Sfera. (EGS) ecuaţie care poartă denumirea de ecuaţia generală asferei. (EGS) reprezintă osferă cu centrul în punctul. 2 + p 2
.1 Sfera Definitia 1.1 Se numeşte sferă mulţimea tuturor punctelor din spaţiu pentru care distanţa la u punct fi numit centrul sferei este egalăcuunnumăr numit raza sferei. Fie centrul sferei C (a, b,
Lucrul mecanic. Puterea mecanică.
1 Lucrul mecanic. Puterea mecanică. In acestă prezentare sunt discutate următoarele subiecte: Definitia lucrului mecanic al unei forţe constante Definiţia lucrului mecanic al unei forţe variabile Intepretarea
SIGURANŢE CILINDRICE
SIGURANŢE CILINDRICE SIGURANŢE CILINDRICE CH Curent nominal Caracteristici de declanşare 1-100A gg, am Aplicaţie: Siguranţele cilindrice reprezintă cea mai sigură protecţie a circuitelor electrice de control
Măsurări în Electronică şi Telecomunicaţii 4. Măsurarea impedanţelor
4. Măsurarea impedanţelor 4.2. Măsurarea rezistenţelor în curent continuu Metoda comparaţiei ceastă metodă: se utilizează pentru măsurarea rezistenţelor ~ 0 montaj serie sau paralel. Montajul serie (metoda
Componente şi Circuite Electronice Pasive. Laborator 3. Divizorul de tensiune. Divizorul de curent
Laborator 3 Divizorul de tensiune. Divizorul de curent Obiective: o Conexiuni serie şi paralel, o Legea lui Ohm, o Divizorul de tensiune, o Divizorul de curent, o Implementarea experimentală a divizorului
Aparate de măsurat. Măsurări electronice Rezumatul cursului 2. MEE - prof. dr. ing. Ioan D. Oltean 1
Aparate de măsurat Măsurări electronice Rezumatul cursului 2 MEE - prof. dr. ing. Ioan D. Oltean 1 1. Aparate cu instrument magnetoelectric 2. Ampermetre şi voltmetre 3. Ohmetre cu instrument magnetoelectric
Proiectarea filtrelor prin metoda pierderilor de inserţie
FITRE DE MIROUNDE Proiectarea filtrelor prin metoda pierderilor de inserţie P R Puterea disponibila de la sursa Puterea livrata sarcinii P inc P Γ ( ) Γ I lo P R ( ) ( ) M ( ) ( ) M N P R M N ( ) ( ) Tipuri
SERII NUMERICE. Definiţia 3.1. Fie (a n ) n n0 (n 0 IN) un şir de numere reale şi (s n ) n n0
SERII NUMERICE Definiţia 3.1. Fie ( ) n n0 (n 0 IN) un şir de numere reale şi (s n ) n n0 şirul definit prin: s n0 = 0, s n0 +1 = 0 + 0 +1, s n0 +2 = 0 + 0 +1 + 0 +2,.......................................
Analiza funcționării și proiectarea unui stabilizator de tensiune continuă realizat cu o diodă Zener
Analiza funcționării și proiectarea unui stabilizator de tensiune continuă realizat cu o diodă Zener 1 Caracteristica statică a unei diode Zener În cadranul, dioda Zener (DZ) se comportă ca o diodă redresoare
2. Sisteme de forţe concurente...1 Cuprins...1 Introducere Aspecte teoretice Aplicaţii rezolvate...3
SEMINAR 2 SISTEME DE FRŢE CNCURENTE CUPRINS 2. Sisteme de forţe concurente...1 Cuprins...1 Introducere...1 2.1. Aspecte teoretice...2 2.2. Aplicaţii rezolvate...3 2. Sisteme de forţe concurente În acest
Stabilizator cu diodă Zener
LABAT 3 Stabilizator cu diodă Zener Se studiază stabilizatorul parametric cu diodă Zener si apoi cel cu diodă Zener şi tranzistor. Se determină întâi tensiunea Zener a diodei şi se calculează apoi un stabilizator
Profesor Blaga Mirela-Gabriela DREAPTA
DREAPTA Fie punctele A ( xa, ya ), B ( xb, yb ), C ( xc, yc ) şi D ( xd, yd ) în planul xoy. 1)Distanţa AB = (x x ) + (y y ) Ex. Fie punctele A( 1, -3) şi B( -2, 5). Calculaţi distanţa AB. AB = ( 2 1)
MOTOARE DE CURENT CONTINUU
MOTOARE DE CURENT CONTINUU În ultimul timp motoarele de curent continuu au revenit în actualitate, deşi motorul asincron este folosit în circa 95% din sistemele de acţionare electromecanică. Această revenire
Capitolul 4. Integrale improprii Integrale cu limite de integrare infinite
Capitolul 4 Integrale improprii 7-8 În cadrul studiului integrabilităţii iemann a unei funcţii s-au evidenţiat douăcondiţii esenţiale:. funcţia :[ ] este definită peintervalînchis şi mărginit (interval
Izolaţii flexibile din hârtie de mică, micanite rigide.
Izolaţii flexibile din hârtie de mică, micanite rigide. HÂRTIE DE MICĂ MPM1(501), MPM2(501-2), 511... 84 MICABANDĂ FW-5438 B130ºC FW-5440-1 F155ºC... 85 MICABANDĂ FW-5441-1 F(155ºC) D608-1 B(130ºC)...
Ovidiu Gabriel Avădănei, Florin Mihai Tufescu,
vidiu Gabriel Avădănei, Florin Mihai Tufescu, Capitolul 6 Amplificatoare operaţionale 58. Să se calculeze coeficientul de amplificare în tensiune pentru amplficatorul inversor din fig.58, pentru care se
Capitolul 3 NELINIARITĂŢI ALE COMPORTAMENTULUI MATERIALELOR - III-
Capitolul 3 NELINIARITĂŢI ALE COMPORTAMENTULUI MATERIALELOR - III- 3.4. Criterii de plasticitate Criteriile de plasticitate au apărut din necesitatea de a stabili care sunt factorii de care depinde trecerea
V5433A vană rotativă de amestec cu 3 căi
V5433A vană rotativă de amestec cu 3 căi UTILIZARE Vana rotativă cu 3 căi V5433A a fost special concepută pentru controlul precis al temperaturii agentului termic în instalațiile de încălzire și de climatizare.
3. ARCURI [1, 2, 4, 6]
3. ARCURI [1, 2, 4, 6] 3.1. CARACTERIZARE. DOMENII DE FOLOSIRE. CLASIFICARE. Arcurile sunt organe de maşini care, prin forma lor şi prin proprietăţile elastice deosebite ale materialelor din care sunt
Capitolul 4 Amplificatoare elementare
Capitolul 4 mplificatoare elementare 4.. Etaje de amplificare cu un tranzistor 4... Etajul emitor comun V CC C B B C C L L o ( // ) V gm C i rπ // B // o L // C // L B ro i B E C E 4... Etajul colector
SOLICITAREA DE TRACŢIUNE COMPRESIUNE
CPITOLUL 4 SOLICITRE DE TRCŢIUE COMPRESIUE 4.1. Forţe axiale Dacă asupra unei bare drepte se aplică forţe dirijate în lungul axei longitudinale bara este solicitată la tracţiune (Fig.4.1.a) sau la compresiune
GEOMETRIE PLANĂ TEOREME IMPORTANTE ARII. bh lh 2. abc. abc. formula înălţimii
GEOMETRIE PLNĂ TEOREME IMPORTNTE suma unghiurilor unui triunghi este 8º suma unghiurilor unui patrulater este 6º unghiurile de la baza unui triunghi isoscel sunt congruente într-un triunghi isoscel liniile
145. Sã se afle acceleraţiile celor trei corpuri din figurã. Ramurile firului care susţin scripetele mobil sunt verticale.
Tipuri de forţe 127. Un corp cu masa m = 5 kg se află pe o suprafaţã orizontalã pe care se poate deplasa cu frecare (μ= 0,02). Cu ce forţã orizontalã F trebuie împins corpul astfel încât sã capete o acceleraţie
2. TRANSMISII PRIN LANŢ [4; 6; 7; 8; 13; 14; 16; 29; 31]
. TRANSMISII PRIN LANŢ [4; 6; 7; 8; 3; 4; 6; 9; 3].. CARACTERIZARE. DOMENII DE FOLOSIRE Transmisiile prin lanţ fac parte din categoria transmisiilor mecanice indirecte şi servesc la transmiterea mişcării
VII.2. PROBLEME REZOLVATE
Teoria Circuitelor Electrice Aplicaţii V PROBEME REOVATE R7 În circuitul din fiura 7R se cunosc: R e t 0 sint [V] C C t 0 sint [A] Se cer: a rezolvarea circuitului cu metoda teoremelor Kirchhoff; rezolvarea
Ecuaţia generală Probleme de tangenţă Sfera prin 4 puncte necoplanare. Elipsoidul Hiperboloizi Paraboloizi Conul Cilindrul. 1 Sfera.
pe ecuaţii generale 1 Sfera Ecuaţia generală Probleme de tangenţă 2 pe ecuaţii generale Sfera pe ecuaţii generale Ecuaţia generală Probleme de tangenţă Numim sferă locul geometric al punctelor din spaţiu
CIRCUITE LOGICE CU TB
CIRCUITE LOGICE CU T I. OIECTIVE a) Determinarea experimentală a unor funcţii logice pentru circuite din familiile RTL, DTL. b) Determinarea dependenţei caracteristicilor statice de transfer în tensiune
LOCOMOTIVE ELECTRICE
LOCOMOTIVE ELECTRICE Prof.dr. ing. Vasile TULBURE 1 Capitolul 1 Generalitati si notiuni introductive 1.1 Elemente principale ale ansamblului de tractiune electrica 1 Centrala Electrica : T turbina; G generator;
SEMINAR 14. Funcţii de mai multe variabile (continuare) ( = 1 z(x,y) x = 0. x = f. x + f. y = f. = x. = 1 y. y = x ( y = = 0
Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului Matematici Superioare, Semestrul I, Lector dr. Lucian MATICIUC SEMINAR 4 Funcţii de mai multe variabile continuare). Să se arate că funcţia z,
Conice. Lect. dr. Constantin-Cosmin Todea. U.T. Cluj-Napoca
Conice Lect. dr. Constantin-Cosmin Todea U.T. Cluj-Napoca Definiţie: Se numeşte curbă algebrică plană mulţimea punctelor din plan de ecuaţie implicită de forma (C) : F (x, y) = 0 în care funcţia F este
1. ESTIMAREA UNUI SCHIMBĂTOR DE CĂLDURĂ CU PLĂCI
1. ESTIMAREA UNUI SCHIMBĂTOR DE CĂLDURĂ CU PLĂCI a. Fluidul cald b. Fluidul rece c. Debitul masic total de fluid cald m 1 kg/s d. Temperatura de intrare a fluidului cald t 1i C e. Temperatura de ieşire
Seminar 5 Analiza stabilității sistemelor liniare
Seminar 5 Analiza stabilității sistemelor liniare Noțiuni teoretice Criteriul Hurwitz de analiză a stabilității sistemelor liniare În cazul sistemelor liniare, stabilitatea este o condiție de localizare
4. Măsurarea tensiunilor şi a curenţilor electrici. Voltmetre electronice analogice
4. Măsurarea tensiunilor şi a curenţilor electrici oltmetre electronice analogice oltmetre de curent continuu Ampl.c.c. x FTJ Protectie Atenuator calibrat Atenuatorul calibrat divizor rezistiv R in const.
4. ARBORI ŞI OSII [1, 2, 4, 6, 10]
4. ARBORI ŞI OSII [1, 2, 4, 6, 10] 4.1. CARACTERIZARE, DOMENII DE FOLOSIRE, CLASIFICARE Arborii sunt organe de maşini cu mişcare de rotaţie, destinate să transmită un moment de torsiune în lungul axei
Cum folosim cazuri particulare în rezolvarea unor probleme
Cum folosim cazuri particulare în rezolvarea unor probleme GHEORGHE ECKSTEIN 1 Atunci când întâlnim o problemă pe care nu ştim s-o abordăm, adesea este bine să considerăm cazuri particulare ale acesteia.
Muchia îndoită: se află în vârful muchiei verticale pentru ranforsare şi pentru protecţia cablurilor.
TRASEU DE CABLURI METALIC Tip H60 Lungimea unitară livrată: 3000 mm Perforaţia: pentru a uşura montarea şi ventilarea cablurilor, găuri de 7 30 mm în platbandă, iar distanţa dintre centrele găurilor consecutive
7. RETELE ELECTRICE TRIFAZATE 7.1. RETELE ELECTRICE TRIFAZATE IN REGIM PERMANENT SINUSOIDAL
7. RETEE EECTRICE TRIFAZATE 7.. RETEE EECTRICE TRIFAZATE IN REGIM PERMANENT SINSOIDA 7... Retea trifazata. Sistem trifazat de tensiuni si curenti Ansamblul format din m circuite electrice monofazate in
IV. CUADRIPOLI SI FILTRE ELECTRICE CAP. 13. CUADRIPOLI ELECTRICI
V. POL S FLTE ELETE P. 3. POL ELET reviar a) Forma fundamentala a ecuatiilor cuadripolilor si parametrii fundamentali: Prima forma fundamentala: doua forma fundamentala: b) Parametrii fundamentali au urmatoarele