Hemostaza secundara-coagularea Coagularea sangelui defineste trecerea sângelui din fluid în gel prin transformarea fibrinogenului solubil în fibrină insolubilă, proces catalizat de trombină. În coagularea sângelui intervin factorii coagulării : zimogeni (prezenți în plasmă în formă inactivă, prin activare devin proteaze), cofactori (FV și FVIII), calciu, fibrinogen. Suprafața organizatoare a coagulării in vivo sunt fosfolipidele de pe suprafața plachetelor sanguine, expuse în urma activării acestora. Modelul clasic al coagulării implică o serie de reactii biochimice, în cascadă, în care o proteină precursoare este convertită într-o protează activă. Proteaza care rezultă în final și determină formarea fibrinei este TROMBINA. Filamentele de fibrină aderă la suprafața lezată a vasului, formând o rețea care înglobează și elementele figurate și care astupă leziunea. În mod clasic se descriu 2 căi de activare a cascadei coagulării, care converg spre calea finală comună. Cele 2 căi, intrinsecă și extrinsecă sunt căi alternative de generare a Fx, cu care începe calea finală comună care rezultă în formarea trombinei. Calea intrinsecă Este activată de contactul sângelui cu țesuturile subendoteliale sau prin contactul cu suprafețe electronegative: colagen, suprafețe rugoase, sticla, suprafețe bacteriene, LDL oxidate. Primul factor activat este factorul XII de contact, apoi, în câteva etape succesive, se formeaza Fx activat. Calea extrinsecă Este foarte rapidă (10-20 sec) și este activată de factorul tisular TF (tromboplastina tisulară). Acesta este o glicoproteină exprimată pe suprafața celulelor care în mod normal nu sunt expuse torentului circulator: celule musculare netede, pericite, fibroblaști din peretele vascular. In urma lezării vasului, TF este expus contactului cu componentele sîngelui și activează FVII. La rândul său, acesta activeaza FX. În condiții patologice (complexe imune circulante, endotoxine, citokine), leucocitele sau celulele endoteliale pot exprima pe suprafață TF. Calea finală comună Începe cu Fxa, care formează cu Ca++, FV și fosfolipidele plachetare un complex care transformă protrombina în trombină. Acțiunile trombinei: - indepărtează din molecula de fibrinogen acele fragmente care, atunci când sunt prezente, împiedică polimerizarea acestuia. În urma acțiunii trombinei se formează rețeaua slabă de fibrină - activează FXIII acesta catalizează formarea de legături covalente între monomerii de fibrină, cu formarea fibrinei stabile insolubile Rezultatul coagulării este formarea dopului roșu definitiv.
Cascada clasică a coagulării mrcpandme.blogspot.com Deși conceptul tradițional de activare intrinsecă /extrinsecă a coagulării este util pentru explorarea coagulării în laborator, el nu reflectă cu acuratețe activarea coagulării in vivo. In vivo, rețeaua coagulării începe cu coagularea extrinsecă, recrutează și calea intrinsecă și este reglată de o serie de bucle de feed-back pozitive și negative. Se consideră însă că formarea unui coagul sanguin în absența unei leziuni a peretelui vascular este rezultatul coagulării intrinseci. Factorii coagulării sunt sintetizați în ficat. Pentru sinteza de factori II, VII, IX, X ai coagulării care să fie eficienți, este necesară prezența vitaminei K. Bolile hepatice cu deficit de sinteză de proteine sau deficitul de vitamina K conduc la hipocoagulabilitate. În toate etapele coagulării sunt necesari Ca ++. Scăderea concentrației Ca ++ sub un anumit prag critic impiedică coagularea sângelui. În laborator, coagularea este prevenită prin utilizarea de compuși care fie chelează Ca ++, fie îl precipită. Factori reglatori ai coagularii/hemostazei Hemostaza este strâns controlată, așa încât coagulul să se producă doar la sediul unei leziuni vasculare. Balanța între factorii pro/antihemostatici depinde de integritatea endoteliului vascular și de o serie de căi reglatoare care mențin plachetele sanguine într-o stare inactivă și care controleazaă procesul coagulării. În condiții fiizologice predomină factorii anticoagulanți, așa încât sângele rămâne
fluid. In cazul producerii unei leziuni vasculare, factorii prohemostatici predomină, cu formarea trombului. Factori antihemostatici 1. Endoteliul vascular integru: netezimea previne aderarea PS atenuează aderarea și activarea PS prin PGI2, formată sub acțiunea ciclooxigenazei din acidul arachidonic din membrană are proprietăți anticoagulante: secretă inhibitorul căii extrinseci a coagulării amintiti-vă că această cale este cea care duce in vivo, in prezenta leziunilor vasculare, la formarea trombului prezintă pe suprafață heparansulfat - glicozaminoglican cu rol de cofactor pentru antitrombina III, a cărei activitate o crește trombomodulină exprimată pe suprafața celulelor endoteliale, cu rol anticoagulant și antiinflamator. Are capacitatea de a lega trombina, împiedicându-i astfel acțiunea; mai mult, complexul trombina-trombomodulina activeaza sistemul proteinei C inhibitor al coagularii secretă activator tisular al fibrinolizei t-pa! endoteliul activat de inflamație modulează răspunsuri procoagulante, prin expunerea de tromboplastină tisulară, eliberare de factor von Willebrand, inhibitori ai activatorilor plasminogenului (vezi mai jos). 2. Plăcuțele sanguine circulă în sânge în formă inactivă, sunt activate doar la sediul unie leziuni vasculare 3. Factorii coagulării circulă în plasmă in formă inactivă, sunt activați doar la sediul leziunii vasculare. Formarea coagulului este limitată doar la sediul leziunii și nu se extinde în rest, deoarece coagularea necesită fosfolipidele plachetare ca suprafață organizatoare. Factorii activați ai coagulării care scapă în afara coagulului, sunt fixați de trombomodulina din endoteliul adjacent integru sau sunt neutralizați de anticoagulantele circulante. 4. Anticoagulante circulante Antitrombina III AT III este secretată de ficat și este unul dintre cei mai importanți anticoagulanți. Deși inhibă, într-o oarecare măsură, toți factorii coagulării, acțiunea sa se manifestă în principal asupra trombinei. AT III acționează lent singură, însă acțiunea sa crește de 1000 de ori în prezența heparinei. Din acest motiv, heparina este utilizata ca anticoagulant. Sistemul proteinei C cuprinde 2 proteine, S și C, care, în prezența fosfolipăidelor plachetare, inactivează F V și FVIII, inhibând generarea de trombină. Dezechilibrele factorilor pro/anticoagulanți pot produce hemoragii sau tromboze, cu consecințe importante pentru sănătate. Anticoagulante utilizate în practica medicală sunt heparina și antagoniștii vitaminei K. În laboratorul clinic sângele este împiedicat să coaguleze prin utilizarea de heparina sau anticalcice (citrat de sodiu, oxalat de amoniu, EDTA).
Retracția cheagului La aproximativ 1 oră de la recoltare, cheagul se retractă și elimină conținutul fluid din interior. Acest fluid se numește ser și este plasma lipsită de acei factori ai coagulării care se consumă în procesul coagulării. În laborator, retracția cheagului are loc la 3-4 ore de la recoltarea sângelui. Retracția cheagului are loc prin contracția proteinelor contractile conținute în plachetele sanguine: actina, miozina, trombostenina. Retracția cheagului favorizează repararea peretelui sanguin, prin apropierea buzelor plăgii. Fibrinoliza Fibrinoliza defineste degradarea enzimatică a fibrinei, sub acțiunea plasminei. Fibrinoliza este rezultatul unor interacțiuni între activatorii și inhibitorii fibrinolizei de așa natură încât este asigurată indepărtarea trombilor, dar nu înainte de repararea peretelui vascular. O liza precoce a trombului ar cauza reluarea hemoragiei. Plasmina este formată din precursorul ei inactiv, plasminogenul, in cursul cascadei fibrinolitice. Sistemul fibrinolitic este la fel de complex ca și cel coagulant și la fel de relevant in patologie. Plasminogenul este secretat de ficat și circulă în plasmă în forma inactivă. Cand se formează un coagul, plasminogenul, care are afinitate pentru fibrină, va fi înglobat in coagul pe măsură ce acesta se formează. Activarea fibrinolizei Fibrinoliza este activată pe 2 căi: intrinsecă, declanșată de FXII al coagulării și de kallikrienă, lipsită de importanță, și extrinsecă. Activatorii căii extrinseci sunt : - Activatorul fibrinolizei de tip tisular tpa: eliberat de endoteliile vasculare, mai ales ale vaselor mici. Circulă în plasmă în formă inactivă, în complexe cu inactivatorii săi (inhibitorii activatorului de plasminogen PAI). tpa coexistă în plasmă cu plasminogenul fără să interacționeze, întrucât tpa are o acțiune slabă de activare în absența fibrinei. Cînd întâlnește fibrina, tpa se desprinde din complexul cu PAI și va fi înglobat în cheag, unde își crește mult eficiența. - Activatorul plasminogenului de tip urokinaza upa: secretat de celulele epiteliului renal și de celulele endoteliale. Este detectabil în plasmă, urină, colostru, lichidul seminal, unde previne formarea de coaguli și menține permeabilitatea canalelor excretorii - Alți activatori: enzime bacteriene (streptokinaza, stafilokinaza) sau tripsina, utilizate in controlul trombozelor Inhibarea fibrinolizei Fibrinoliza este controlată la 2 niveluri diferite, de către 2 tipuri de inhibitori: Prevenirea activării fibrinolizei - este realizată de inhibitorii activatorilor de plasminogen PAI, care se fixează la situsul activ al activatorilor de plasminogen și le blochează acțiunea
Inhibă acțiunea plasminei inhibitorii plasminei, dintre care cel mai important este α2 antiplasmina. Aceasta inhibă rapid și ireversibil plasmina; α2ap se leagă covalent la rețeaua de fibrină, antagonizând la nivelul coagulului acțiunea plasminei și prevenind liza precoce e rețelei de fibrină. Alți inhibitori: Trasilol (utilizat pentru combaterea activării sistemelor proteazice), acid epsilon-amino caproic EACA (utilizat în terapia stărilor însoțite de o activare patologică a fibrinolizei). Plasminogenul, activatorii săi și α2 antiplasmina sunt fixați cu toții la nivelul coagulului. În primele 48-72 de ore de la formarea acestuia, predomină inhibitorii fibrinolizei, astfel încât coagulul rămâne pe loc; după acest interval de timp, în care are loc repararea vascului, balanța se înclină în favoarea activatorilor, astfel încât coagulul este lizat. Rolurile fibrinolizei 1. îndepărtarea unor coaguli mici din vasele periferice, produși relativ frecvent 2. îndepărtarea trombilor formați în cazul unor leziuni vasculare și vindecarea plăgilor 3. Menținerea permeabilității căilor excretorii glandulare și urinare