20/1. Pe baza curbei concentraţie sanguină/timp se pot stabili următorii parametrii: A. Timpul de latenţă B. Domeniul terapeutic C. ph-ul soluţiei medicamentoase D. Concentraţia minimă eficientă E. Concentraţa maximă de siguranţă 20/2. Substituirea unui medicament cu altul nu este recomandată în următoarele cazuri: A. Cand substanţa medicamentoasă are un indice terapeutic ingust B. Pentru substanţe medicamentoase cu probleme de absorbţie C. Pentru substanţele medicamentoase stabile în tractul gastrointestinal D. Pentru substanţele medicamentoase cu caracteristici fizico-chimice care nu permit dizolvarea rapidă E. Pentru substanţele medicamentoase care suferă o biotransformare hepatică presistemică importantă 20/3. Factorii specifici substanţei medicamentoase care influenţează biodisponibilitatea sunt: A. Viteza de dizolvare B. Solubilitatea C. Procedeul de fabricare D. Coeficientul de distribuţie E. Alimentele 20/4. Următoarele forme farmaceutice sunt considerate critice din punct de vedere biofarmaceutic: A. Suspensii orale B. Suspensii parenterale C. Forme retard D. Preparate solide de uz oral cu substanţe greu solubile E. Preparate solide de uz oral cu substanţe uşor solubile 20/5. Următoarele afirmaţii referitoare la polimorfi sunt ADEVARATE: A. Se obţin prin modificarea condiţiilor de preparare B. Polimorfii aceleiaşi substanţe prezintă structură chimică identică, dar proprietăţi fizice diferite C. Polimorfii aceleiaşi substanţe prezintă structură chimică identică şi proprietăţi fizice identice D. Dintre polimorfii aceleiaşi substanţe medicamentoase, în anumite condiţii de temperatură şi presiune există mai multe forme stabile şi una sau mai multe forme metastabile E. Dintre polimorfii aceleiaşi substanţe medicamentoase, în anumite condiţii de temperatură şi presiune există o formă stabilă şi una sau mai multe forme metastabile 20/6. Biodisponibilitatea poate fi influenţată de alimente prin următoarele mecanisme: A. Reducerea motilităţii stomacului B. Scăderea vitezei de golire a stomacului C. Termenul de valabilitate al lor D. Tipul de hrană E. Creşterea duratei de menţinere a substanţei medicamentoase in stomac
20/7. *Efectul primului pasaj hepatic poate fi evitat prin: A. Schimbarea principiului activ B. Schimbarea formei farmaceutice administrate C. Schimbarea căii de administrare D. Modificarea absorbţiei substanţei medicamentoase E. Modificarea eliminării substanţei medicamentoase 20/8. Formularea determină: A. Compoziţia calitativă a medicamentului B. Compoziţia cantitativă a medicamentului C. Cantităţile exacte doar pentru substanţele medicamentoase D. Cantităţile exacte doar pentru substanţele auxiliare E. Cantităţile exacte ale fiecărui component, atat pentru substanţele medicamentoase, cat şi pentru cele auxiliare 20/9. In formularea unui medicament intervin următorii factori: A. Substanţa medicamentoasă B. Calea de administrare C. Tipul de hrană D. Forma farmaceutică E. Substanţele auxiliare 20/10. La formularea unui medicament alegerea căii de administrare depinde de: A. Biodisponibilitatea substanţei medicamentoase B. Durata tratamentului C. Tratament la domiciliu D. Metoda de dozare a substanţei active E. Numărul de doze pe zi 20/11. Optimizarea absorbţiei substanţei medicamentoase se poate realiza prin: A. Reducerea mărimii particulelor B. Creşterea energiei de cristal C. Creşterea caracterului polar D. Utilizarea de forme polimorfe metastabile E. Sinteza de prodrug-uri 20/12. Factorii care influenţeaza viteza de dizolvare relevaţi de ecuaţia lui Noyes-Whitney sunt: A. Coeficientul de difuziune B. Grosimea stratului de difuziune C. Clearance-ul hepatic D. Gradientul de concentraţie E. Clearance-ul renal 20/13. Factorii farmaceutico-tehnologici care influenţează biodisponibilitatea sunt: A. Alimentele B. Forma farmaceutica C. Vârsta D. Substanţele auxiliare E. Tehnologia de fabricare
20/14. Factorii fiziologici care influenţează biodisponibilitatea la absorbţie pe cale orala sunt: A. Cantitatea şi compoziţia sucurilor digestive B. Motilitatea tractului gastrointestinal C. Solubilitatea şi viteza de dizolvare D. Substanţele auxiliare E. Flora bacteriană 20/15. Agenţii de viscozitate influenţează biodisponibilitatea prin: A. Micşorarea vitezei de golire a stomacului B. Creşterea motilităţii intestinale C. Scăderea vitezei de dizolvare a substanţei medicamentoase D. Creşterea vitezei de golire a stomacului E. Creşterea vitezei de deplasare a moleculei de substanţă dizolvată către membranele de absorbţie 20/16. Efectul unui tensioactiv asupra biodisponibilităţii depinde de: A. Tipul de membrană biologică prin care are loc absorbţia B. Concentraţia tensioactivului C. Natura substanţei medicamentoase D. Aria de sub curbă E. Caracteristicile fizico-chimice ale tensidului 20/17. Procedeul de granulare influenţează cedarea substanţei medicamentoase din comprimate prin: A. Timpul de granulare B. Metoda de granulare utilizată C. Marimea granulelor D. Recipientul de condiţionare E. Cantitatea de lichid de granulare utilizată 20/18. Biodisponibilitatea este caracterizată prin doi parametri: A. Aria de sub curbă B. Proprietăţile reologice ale substanţei medicamentoase C. Proprietăţile fizico-chimice ale substanţelor auxiliare D. Viteza de absorbţie a substanţei medicamentoase E. Cantitatea relativă de substanţă medicamentoasă absorbită 20/19. Echivalenţa chimică presupune: A. Aceeaşi substanţă medicamentoasă B. Căi de administrare diferite C. Doze identice ale aceleiaşi substanţe medicamentoase D. Doze diferite ale aceleiaşi substanţe medicamentoase E. Aceeaşi cale de administrare
20/20*. Biodisponibilitatea absolută reprezintă: A. Un parametru farmacotehnic B. Raportul (S1/S2) între concentraţia sanguină a substanţei medicamentoase obţinută cu medicamentul testat (S1) şi concentraţia sanguină a substanţei medicamentoase după administrare i.v. (S2). C. Un parametru farmacocinetic D. O concentraţie plasmatică maximă E. Un parametru fizico-chimic 20/21. Pentru substanţele medicamentoase uşor solubile în apă, biodisponibilitatea este influenţată de: F. Viteza de absorbţie B. Recipientul de condiţionare C. Gradul de absorbţie prin mucoasa biologică D. Metoda de dozare E. Proporţia în care substanţa medicamentoasă este biotransformată 20/22*. În cazul substanţelor solide greu solubile în apă, biodisponibilitatea este influenţată în special de: A. Modul de păstrare B. Metoda de dozare C. Viteza de dizolvare D. Modelul farmacocinetic monocompartimentat E. Modelul farmacocinetic bicompartimentat 20/23. Pe baza curbei concentraţie sanguină/timp se pot stabili următorii parametrii importanţi pentru studiile de biodisponibilitate: A. Aria de sub curbă B. Concentraţia minimă eficientă C. Mecanismul de acţiune al substanţei medicamentoase D. Concentraţia maximă de siguranţă E. Domeniul terapeutic 20/24*. Timpul de latenţă reprezintă: A. Timpul în care concentraţia substanţei medicamentoase în plasmă depăşeşte valoarea minimă eficientă B. Perioada de timp necesară pentru ca substanţa medicamentoasă să atingă nivelul maxim de concentraţie C. Timpul necesar apariţiei concentraţiei minime eficiente a substanţei medicamentoase în sange D. Diferenţa dintre concentraţia minimă eficientă şi vârful concentraţiei E. Concentraţia maximă atinsă de substanţa medicamentoasă 20/25. Pentru a înlocui un medicament cu altul, trebuie ca acestea: A. Să conţină aceeaşi substanţă medicamentoasă B. Să fie bioechivalente C. Să conţină substanţe medicamentoase diferite D. Să conţină aceeaşi substanţă medicamentoasă şi să fie bioechivalente E. Să conţină substanţe medicamentoase cu indice terapeutic ingust
21/1. Condiţionarea medicamentelor: A. conferă aspectul definitiv al formei farmaceutice B. este o etapă separată de preparare C. constă în închiderea formei farmaceutice într-un înveliş din formă variată D. constă în închiderea formei farmaceutice într-un înveliş din carton E. este o etapă inseparabilă de faza de preparare 21/2. Materiale de condiţionare ajutătoare pot fi: A. dopuri B. capace C. subcapace D. tuburi de aluminiu E. seringi picurătoare 21/3. Mijloacele de condiţionare a medicamentelor constau în: A. crearea de recipiente B. crearea de aplicatoare C. crearea de ambalaje D. crearea de pipete picătoare E. crearea de seringi picătoare 21/4. Rolul de identificare şi informare al unui recipient constă în: A. asigurarea impermeabilităţii la agenţii externi B. facilitarea identificării medicamentului C. posibilitatea închiderii şi deschiderii D. asigurarea protecţiei fizico-chimice E. opţiuni de fracţionare a dozei de medicament 21/5. Sticla folosită ca material de condiţionare: A. este o macromoleculă organică de fuziune B. cristalizează la răcire C. este un amestec de oxizi formatori de sticlă D. conţine oxizi fondanţi E. conţine derivaţi de fier, care colorează sticla în albastru 21/6. Sticla folosită ca material de condiţionare: A. poate trece de la starea amorfă la starea cristalină B. conţine o reţea formată din ioni de siliciu şi oxigen C. conţine o reţea formată din ioni de potasiu, sodiu, calciu D. conţine oxizi fondanţi cu rol de creştere a punctului de topire E. nu prezintă proprietăţi de sterilizabilitate 21/7. Proprietăţile mecanice ale sticlei de uz farmaceutic sunt: A. rezistenţă B. transparenţă
C. fragilitate la căldură D. stabilitate la hidroliza apoasă acidă E. stabilitate faţă de baze 21/8. Îmbunătăţirea calităţilor sticlei se poate realiza prin: A. siliconare B. hidrofobizarea suprafeţei sticlei prin tratare cu o soluţie de alcool polivinilic C. prin tratare uscată cu o soluţie de ulei de silicon D. prin tratare cu oxizi vitrifianţi (oxid de aluminiu) E. prin tratare umedă, cu o emulsie de silicon 21/9. Preparatele injectabile se pot condiţiona în: A. sticlă de tip I, borosilicat B. plastomeri termorezistenţi (fenoplaste) C. sticlă de tip I, silico-sodico-calcică D. sticlă de tip III, silico-sodico-calcică E. recipiente din polietilenă 21/10. Condiţionarea prin termoformare: A. oferă protecție față de lumină și umiditate B. folosește numai materiale plastice (PVC, PP) C. prezintă numeroase avantaje comparativ cu tehnica Blister D. se utilizează în industria farmaceutică pentru formele solide dozate E. este incompatibilă pentru medicamentele sensibile la umiditate 21/11. Următoarele afirmaţii referitoare la sistemul de condiţionare Bottelpack sunt adevărate: A. este utilizat pentru condiţionarea produselor lichide, urmată de sterilizare B. recipientele sunt obţinute prin extrudarea polimerului C. umplerea şi sigilarea recipientului are loc într-un ciclu de operaţii concomitente D. este un mod de condiţionare multidoză şi unidoză E. este un sistem rezervat exclusiv formelor unidoză 21/12. Recipientele din polietilenă prezintă următoarele caracteristici: A. sunt rezistente la fenomenul de sinereză B. pot fi utilizate pentru condiţionarea alcoolului C. pot fi utilizate pentru condiţionarea acetonei D. pot fi utilizate pentru condiţionarea eterului E. prezintă o rezistenţă chimică foarte bună 21/13. Polipropilena prezintă următoarele dezavantaje: A. sensibilitate la UV B. sensibilitate la fisurare sub tensiune C. termoformare dificilă
D. imposibilitatea sterilizării prin metode termice E. rezistenţă chimică redusă 21/14. Polietilenele prezintă următoarele dezavantaje: A. comportare termică slabă B. sensibilitate la UV C. lipsa inerţiei chimice D. rezistenţă redusă la şoc E. absenţa caracteristicilor dielectrice 21/15. Policlorura de vinil şi derivaţii săi prezintă ca avantaje: A. rezistenţă la acizi B. compatibilitate cu esteri şi cetone C. premeabilitate redusă la gaze D. rigiditate optimă E. lipsa acţiunii cancerigene 21/16. Filmele celulozice utilizate în condiţionarea farmaceutică prezintă următoarele avantaje: A. plasticitate obţinută prin diverse tratamente B. pot fi colorate şi imprimate uşor C. pot fi sudate la temperaturi sub 100 C D. pot fi sudate sub presiune E. pot fi asociate cu polietilena 21/17. Calitatea cauciucului natural ca material de condiţionare poate fi îmbunătăţită prin: A. adaos de plastifianţi B. adaos de sulf C. adaos de derivaţi fenolici cu rol de vulcanizanţi D. adaos de agenţi de umplere E. adaos de caolin, ca agent plastifiant 21/18. Foliile de aluminiu ca materiale de condiţionare prezintă următoarele caracteristici: A. masă redusă B. impermeabilitate la gaze C. rezistenţă la oxidare D. rezistenţă la hidroliză E. opacitate 21/19. Cauciucurile sintetice ca materiale de condiţionare: A. sunt impermeabile la gaze B. sunt permeabile la vapori de apă C. sunt rezistente la fenomenul de sinereză D. au rezistenţă scăzută la solvenţi E. au rezistenţă mare la solvenţi
21/20. Recipientele de condiţionare unidoză au următoarele caracteristici: A. prelevarea conţinutului se face fără distrugerea sistemului de închidere B. pot fi oftadoze C. conţinutul are stabilitate timp de 24 h de la deschidere D. nu pot fi utilizate pentru condiţionarea erinelor E. pot fi utilizate pentru condiţionarea formelor injectabile 21/21. Sistemul de închidere a recipientelor clic-lock este specific: A. oftadozelor B. flacoanelor din sticlă C. flacoanelor din plastomer D. fiolelor E. flacoanelor cu comprimate efervescente 21/22. Recipientele cu mai multe doze condiţionate individual: A. evită erorile de administrare B. prezintă un risc ridicat de contaminare microbiană C. evită problemele de identificare a medicamentului D. pot fi confecţionate din mase plastice E. nu pot fi confecţionate din aluminiu 21/23. Prospectul unui medicament conţine următoarele date: A. numărul şarjei B. modul de întrebuinţare C. indicaţii terapeutice D. condiţii de conservare E. data fabricării medicamentului 21/24. Hârtiile şi saşetele de condiţionare pentru condiţionarea articolelor sterile prezintă următoarele caracteristici: A. permeabilitate la agentul sterilizant B. permeabilitate la vapori de apă C. incompatibilitate cu radiaţiile ionizante D. rezistenţă la sterilizarea prin căldura uscată E. constituie o barieră microbiologică 21/25. Siliconele utilizate la condiţionarea medicamentelor pot fi: A. polisiloxani B. elastomeri C. uleiuri D. poliesteri E. poliuretani
22/1. FR X oficializează următorii solvenți pentru prepararea soluțiilor: A. glicerolul B. propilenglicolul C. alcoolul D. uleiul de parafină E. uleiul de floarea soarelui 22/2*. Conform FR X următoarele afirmații sunt adevărate pentru prepararea soluțiilor: A. ordinea de dizolvare a substanțelor active se bazează exclusiv pe proprietățile acestora B. după dizolvare, obligatoriu soluțiile se filtrează C. substanțele volatile se adaugă la sfârșit D. completarea la masa specifică se realizează m/m sau m/v E. atunci nu este specificat solventul, se folosește uleiul de floarea soarelui neutralizat 22/3. Conform FR X Siropul de codeină: A. se păstrează la Venena B. se prepară prin dizolvarea a 0,2 g fosfat de codeină in sirop simplu C. este un lichid viscos cu miros specific și gust dulceag D. este fotosensibil E. are densitatea relativă > 1. 22/4. Conform FR X la prepararea siropurilor se pot folosi următoarele substanțe auxiliare: A. antioxidanți B. agenți pentru creșterea viscozității C. agenți pentru ajustarea ph-ului D. agenți pentru corectarea gustului și mirosului E. conservanți antimicrobieni 22/5. Cosolvatarea este o metodă de creștere a solubilității care: A. se aplică pentru dizolvarea în apă a electroliților slabi și a substanțelor cu molecule polare B. poate fi aplicată pentru solubilizarea compușilor volatili C. presupune adăugarea unui al doilea solvent miscibil cu apa D. se bazează pe reducerea tensiunii interfaciale solut/solvent E. nu necesită cunoașterea constantei dielectrice a solvenților folosiți 22/6. Care dintre următoarele afirmații referitoare la dizolvarea unui solid într-un lichid sunt adevărate: A. coeficientul de difuziune a solutului este direct proporțional cu temperatura și invers proporțional cu viscozitatea B. creșterea ariei superficiale a solutului este invers proporțională cu reducerea diametrului particulelor C. procesul de dizolvare nu este influențat de porozitatea solidului D. în jurul particulelor de solvent se formează trei zone de lichid E. procesul de difuziune prin convecție forțată se bazează pe diferența de densitate dintre solut și solvent 22/7. Materialele filtrante folosite pentru filtrarea soluțiilor pot fi confecționate din: A. material textil cu grosimea fibrelor de 10 μm B. fibre celulozice asamblate sub formă de coli sau discuri C. filtre stratificate care realizează exclusiv o filtrare de profunzime D. plastomeri utilizați pentru filtrare clarifiantă E. sticlă fritată
22/8. Următoarele afirmații referitoare la solvenții anhidri folosiți pentru prepararea soluțiilor de uz oral sunt adevărate: A. cei mai utilizați sun alcoolul, glicerolul, alcoolul izopropilic și uleiurile vegetale B. etapa de condiționare este falicitată de densitatea mare C. conferă stabilitate fizico-chimică și microbiologică produselor D. viscozitatea mare este un dezavantaj major E. sunt buni solvenți pentru un număr mare de substanțe solubile și insolubile în apă 22/9. Glicerolul folosit ca solvent la prepararea soluțiilor este: A. un poliol oficializat de FR X B. miscibil cu apa, alcoolul și uleiurile grase C. higroscopic și delicvescent D. un bun solvent pentru zaharuri și săruri organice E. incompatibil cu agenții oxidanți 22/10. Propilenglicolul folosit ca solvent la prepararea soluțiilor este: A. recomandat pentru dizolvarea substanțelor insolubile în apă B. contraindicat în preparatele de uz intern C. utilizat în preparatele de uz extern D. bine tolerat pe mucoasa auriculară, nazală și oftalmică E. incompatibil cu nipaesterii 22/11. Care dintre următoarele afirmații referitoare la uleiul de ricin sunt adevărate: A. este miscibil cu alcoolul B. are un conținut redus de ricinoleină C. este un vehicul rezervat substanțelor lipofile D. administrat intern are acțiune purgativă E. prezintă proprietăți sicative 22/12. Sorbitolul folosit ca edulcorant este o substanță: A. cu gust dulce și eflorescentă B. care înlocuiește zahărul în preparatele pentru diabetici C. asociată cu zaharul pentru a preveni cristalizarea D. insolubilă în cloroform E. se poate asocia și în soluții cu 70% alcool 22/13. Solvenții folosiți la prepararea siropurilor sunt: A. apa B. soluții extractive apoase C. soluții extractive hidroalcoolice D. propilenglicol E. ape aromatice 22/14. Prepararea siropurilor prin dizolvare la cald prezintă următoarele dezavantaje: A. risc mare de contaminare microbiologică B. formarea zaharurilor reducătoare C. risc de caramelizare a zahărului D. favorizarea alterării siropului prin fermentare E. obținerea unor siropuri opalescente
22/15. Agenții de clarificare a siropurilor pot fi: A. pasta de hârtie de filtru 0,1% B. cărbunele activ 10% C. talcul 10% D. amestecuri de polimeri cu proprietăți absorbante E. carbonat de magneziu 22/16. Limonadele gazoase sunt: A. soluții apoase cu un conținut bine determinat de bioxid de carbon B. soluții apoase preparate prin dizolvarea hidrogenocarbonatului de sodiu și a unui acid organic în apă C. preparate condiționate în recipiente obișnuite de sticlă sau plastomeri D. soluții apoase care se filtrează inainte de neutralizare E. soluții cu un termen de valabilitate de 7 10 zile 22/17. Soluțiile buvabile sunt: A. preparate cu aceiași solvenți utilizați la obținerea soluțiilor orale B. soluții care prezintă o condiționare primară specifică C. amestecuri de tincturi administrate în picături D. soluții care nu necesită conservanți antimicrobieni E. condiționate exclusiv în fiole 22/18. Fiolele cu două capilare utilizate la condiționarea soluțiilor buvabile asigură: A. posibilitatea condiționării sub gaz inert B. oportunitatea condiționării sub vid C. evacuarea ușoară a lichidului D. etanșeitate perfectă față de agenți externi E. deschidere ușoară fără risc de fragmentare a sticlei 22/19. Apele aromatice sunt: A. soluții oficinale B. soluții apoase sau hidroalcoolice de uleiuri volatile C. soluții de uz extern D. soluții de uz intern E. soluții cu o mare stabilitate fizico-chimică 22/20. Uleiurile volatile conținute în apele aromatice sunt: A. amestecuri de substanțe lipofile B. uleiuri eterice C. amestecuri de hidrocarburi D. obținute din plante E. nu sunt expuse proceselor de degradare oxidativă 22/21. Conform FR X soluția concentrată de peroxid de hidrogen: A. conține cel puțin 95% peroxid de hidrogen B. se descompune energic în contact cu substanțele organice C. nu este miscibilă cu alcoolul D. poate conține un stabilizant potrivit
E. se păstrează la Separanda 22/22. Procesul de preparare a apelor aromatice prin hidrodistilare implică următoarele etape: A. umectarea produselor vegetale B. antrenarea cu vapori de apă C. clarificarea apei aromatice D. filtrarea E. condiționarea 22/23. La prepararea apelor aromatice raportul produs vegetal:solvent poate fi de: A. 1:1 B. 1:3 C. 1:5 D. 1:10 E. 1:20 22/24. Care dintre următoarele soluții sunt oficinale: A. soluția de clorhidrat de bromhexin B. soluția diluată de peroxid de hidrogen C. soluția efervescentă D. soluția de epinefrină E. soluția de hidroxid de calciu 22/25*. Care dintre următoarele soluții alcoolice sunt oficinale: A. alcoolul mentolat B. alcoolul iodat C. soluția alcoolică de iod iodurat D. soluția alcoolică de trinitrat de gliceril E. alcoolul camforat 23/1*. Preparatele parenterale NU sunt: A. Preparate sterile B. Preparate destinate unui efect local C. Preparate destinate injectării D. Preparate destinate perfuzării E. Preparate destinate implantării 23/2*.Din categoria preparatelor parenterale NU fac parte: A. Implanturile B. Preparatele sterile pentru irigaţii C. Preparatele injectabile si perfuzabile D. Concentratele pentru soluţii injectabile şi perfuzabile E. Pulberile pentru soluţii injectabile sau perfuzabile 23/3. Sterilizarea cu aer cald se aplică: A. Materialelor termorezistente (sticlă, metal) B. Substanţelor termorezistente (clorura de sodiu) C. Uleiurilor şi substanţelor grase D. Recipientelor din plastomer transparent E. Recipientelor din plastomer opac
23/4. Se folosesc următoarele procedee de sterilizare prin caldură umedă: A. Sterilizarea cu vapori sub presiune B. Sterilizarea continuă cu vapori sub presiune C. Sterilizarea cu gaz D. Sterilizarea prin încălziri repetate E. Sterilizarea prin încălzire la100 C 23/5. Temperatura şi timpul de sterilizare la etuvă: A. 200 C, 20 minute B. 180 C, 30 minute C. 170 C, 1 ora D. 160 C, 2 ore E. 121 C, 15 minute 23/6. Temperatura şi timpul de sterilizare cu vapori de apă sub presiune, în practică sunt: A. 134 C, 3 minute B. 128 C, 10 minute C. 121 C, 15 minute D. 100 C, 60 minute E. 80 C, 2 ore 23/7. Sterilizarea prin căldură umedă se efectuează în: A. Autoclave cu dispozitiv de evacuare a aerului plasat la partea superioară B. Cuptoare Pasteur C. Sterilizatoare Poupinel D. Autoclave echipate cu vană de purjare la partea inferioară E. Autoclave echipate cu pompă de vid 23/8. Factorii care influențează eficacitatea sterilizării cu oxid de etilen sunt: A. Umiditatea B. Presiunea C. Lumina D. Numărul şi natura germenilor de distrus E. Concentraţia în gaz 23/9*. La sterilizarea prin filtrare microorganismele sunt: A. Eliminate B. Distruse C. Atenuate D. Coagulate E. Inactivate 23/10. Metodele de sterilizare prevăzute de FR X sunt: A. sterilizarea cu radiaţii ionizante B. sterilizarea cu vapori de apă sub presiune C. sterilizarea prin căldură uscată D. sterilizarea prin filtrare E. sterilizarea cu gaz
23/11. Căile principale de administrare a medicamentelor injectabile sunt: A. intravenoasă B. intramusculară C. subcutanată D. intracardiacă E. intraarticulară 23/12. Nu se admite adăugarea de conservanţi antimicrobieni în: A. soluţiile injectabile folosite în volum mai mare de 10 ml B. s.c., i.m. şi i.v. C. preparatele injectabile administrate intrarahidian, intracisternal şi peridural D. preparatele aseptice E. preparatele tindalizate. 23/13. Ce tip de sticlă NU se utilizează pentru preparatele injectabile: A. sticla silico-sodica obişnuită B. sticla boro-silicat C. sticla silico-sodico-calcică cu suprafata tratată D. sticla silico-sodico-calcică cu rezistenţă hidrolitică moderată E. sticla sodico-calcică cu rezistenţă hidrolitică joasă 23/14. Metodele fizice netermice de sterilizare sunt: A. cu radiaţii UV B. procedeul aseptic C. filtrarea sterilizantă D. cu radiaţii ionizante E. sterilizarea prin gaze 23/15. Soluţiile perfuzabile sunt: A. soluţii apoase izotonice sterile şi apirogene B. emulsii tip U/A sterile şi apirogene C. suspensii apoase sterile şi apirogene D. solutii lipofile sterile şi apirogene E. preparate care se administrează intravenos în volume de 100 ml sau mai mari 23/16. Procedeele de sterilizare care pot fi aplicate după conditionarea definitivă a preparatelor injectabile sunt: A. sterilizarea prin filtrare B. sterilizarea prin caldură C. sterilizarea cu gaze D. sterilizarea prin radiaţii E. prepararea aseptică 23/17. Sterilizarea prin substanţe gazoase: A. este procedeu oficializat de FR X B. permite o sterilizare la temperatură mai scăzută C. se utilizează pentru materiale termostabile D. dozele folosite sunt toxice pentru macroorganisme E. sterilizează substanţe solide, pătrunzând prin sistemul de reţele capilare
23/18. Filtrarea sterilizantă se produce prin mecanismele: A. efectul de cernere B. efectul de adsorbtie C. efectul de osmoză D. efectul de difuzie E. efectul de decantare 23/19*. Endotoxinele prezintă următoarele proprietăţi cu EXCEPŢIA A. sunt rezistente la sterilizarea prin autoclavare B. pot fi distruse de căldura uscată la 180-200 C C. nu trec prin cea mai mare parte a filtrelor utilizate D. au pirogenitate E. provoacă leucopenii 23/20. Procedeul de radiosterilizare se face cu: A. radiaţii gamma B. radiaţii beta negative C. radiaţii infraroşii D. ultrasunete E. radiaţii ultraviolete 23/21. Metodele de depirogenare prin inactivarea endotoxinelor sunt: A. hidroliza acidă B. hidroliza alcalină C. caldura umedă D. caldura uscată E. alchilarea 23/22. Solvenţii anhidri pentru scop injectabil, miscibili cu apa sunt : A. benzoatul de benzil B. alcoolul etilic C. glicerolul D. propilenglicolul E. dimetilacetamida 23/23. Antioxidanţii reducători care se utilizează în preparatele parenterale sunt: A. bisulfitul de sodiu B. metabisulfit de sodiu C. acid tartric D. acid fosforic E. acid ascorbic 23/24. Substanţele tampon incluse în formula soluţiilor injectabile sunt: A. acid acetic-acetat de sodiu B. acid citric-citrat trisodic C. fosfat monosodic-fosfat disodic D. acid boric-borat de sodiu E. carbonat monosodic-carbonat disodic
23/25. Solvenţii anhidri nemiscibili cu apa utilizaţi pentru preparatele parentele sunt: A. uleiul de floarea soarelui neutralizat şi sterilizat B. glicofurolul C. dimetilacetamida D. parafina lichidă E. oleatul de etil 24/1. Categorii de preparate oftalmice oficinale în Suplimentul 2004: A. picături oftalmice B. soluţii pentru băi oftalmice C. preparate oftalmice semisolide D. lentile de contact E. implanturi oftalmice 24/2*. Recipientele de condiţionare pentru colire NU trebuie să fie : A. de capacitate mai mare de 10 ml B. închise etanş C. prevazute cu sistem de picurare D. unidoză E. multidoză 24/3. În practică pentru izotonizarea colirelor se utilizează: A. Formula De Vries B. Punctul de congelare C. Cifra Sprowl D. Echivalenţii de sodiu E. Formula lui Clark 24/4. Agenţii tensioactivi acţionează astfel: A. Scad tensiunea superficială B. Scad rezistenţa barierei epiteliale C. Scad absorbţia substanţei medicamentoase D. Măresc absorbţa substanţei medicamentoase E. Măresc solubilitatea substanţei medicamentoase 24/5. Avantajele medicamentelor oftalmice sunt: A. Localizarea efectelor substanţei medicamentoase în ochi B. Acţiune directă şi rapidă C. Concentraţie terapeutică ridicată în zona oculară D. Aplicare usoară, rapidă, netraumatizantă E. Absorbţie sistemică eficientă 24/6. Filtrarea sterilizantă pentru soluţiile oftalmice: A. Foloseşte membrane filtrante cu dimensiuni şi porozitate variabilă B. Utilizează materiale care reţin microorganismele şi sporii C. Utilizează materiale care distrug microorganismele şi sporii D. Operaţiile se efectuează pe cale aseptică E. Foloseşte filtrele Millipore, Sartorius
24/7*. Mărimea particulelor solide ale suspensiilor oftalmice este de: A. 25µm (90%) B. 100 µm C. 125 µm D. 150 µm E. 180 µm 24/8. Clorura de benzalconiu utilizată în colire este: A. agent conservant B. activă în concentraţii mari de 1-2% C. o sare cuaternară de amoniu D. cu activitate crescută la ph = 8 E. cu activitate redusă la ph acid 24/9. Metilceluloza este o substanţă auxiliară utilizată în colire cu rol de: A. agent viscozifiant B. a întârzia penetraţia prin cornee C. a prelungi timpul de contact cu zona oculară D. agent osmotic E. agent izohidric 24/10. Polividona este o substanţă auxiliară utilizată în colire cu rol de: A. agent viscozifiant B. a solubiliza substanţa medicamentoasă C. a prelungi acţiunea colirelor D. a conferi soluţiei ph uşor acid E. agent izotonizant 24/11. Implanturile oftalmice: A. sunt preparate solide sau semisolide sterile B. au mărime şi formă corespunzătoare C. se aplică în sacul conjunctival D. au efect sistemic E. au efect local 24/12. Viteza de absorbţie a substanţei medicamentoase este influenţată de: A. Leziunile epiteliale accidentale sau provocate de substanţe B. Iritaţia conjunctivei C. Prezenţa de corp străin D. Fixarea de proteinele din lacrimi sau din cornee E. Temperatura corporală 24/13. FR X prevede pentru colire următorii conservanţi: A. borat fenilmercuric B. nipagin C. clorobutanol D. clorura de benzalconiu E. diacetat de clorhexidină
24/14. Conservanţii utilizaţi la colire trebuie să fie: A. bacteriologic activi B. cu o bună toleranţă locală C. folosiţi în timpul operaţiilor pe ochi D. folosiţi pentru colirele unidoze E. în concentraţii care să asigure autosterilizarea colirului 24/15*. Care din următoarele afirmaţii referitoare la alcoolul polivinilic sunt ADEVĂRATE cu excepţia: A. Este solubil în apă la rece B. Este solubil în apă la cald C. Este un polimer sintetic neionic D. Poate fi sterilizat prin autoclavare E. Se obtin soluţii cu viscozitate scăzută 24/16*. Viscozitatea colirelor nu trebuie să depăşească valoarea de: A. 40-50 mpa.s B. 80 mpa.s C. 100 mpa.s D. 500 mpa.s E. 1000 mpa.s 24/17*. Ca agenţi tensioactivi în colire se utilizează: A. polisorbaţii B. săpun de sodiu C. lecitina D. bromocet E. Tego- betaina 24/18. Unguentele oftalmice: A. Prelungesc acţiunea B. Conţin excipienţi lipofili ca: vaselina, parafina, parafina lichidă C. Pot fi tip emulsie H/L D. Trebuie să fie sterile E. Nu voalează ochiul 24/19. Colirele oficinale în FR X sunt: A. Colirul cu cloramfenicol B. Colirul cu resorcinol C. Colirul cu sulfat de atropină D. Colirul cu nitrat de pilocarpină E. Colirul cu nitrat de argint 24/20. * Care din următoarele colire se izotonizează: A. colirele hipotonice B. colirele hipertonice C. colirele suspensii D. colirele emulsii E. soluțiile coloidale
24/21. Pentru colire se utilizează ca vehicule: A. apa distilată proaspat fiartă si racită B. soluţii tampon izotonice sterile C. ulei de floarea soarelui neutralizat şi sterilizat D. glicerol E. apa pentru preparate injectabile 24/22*. Valorile de ph tolerate de ochi sunt: A. 7,5-9,5 B. 4,5-5 C. 5-6 D. 6-7 E. 5-6,5 24/23. Agentii viscozifianti pentru colire trebuie să prezinte următoarele proprietaţi: A. sa fie hidrosolubili B. sa formeze soluţii transparente C. să fie inerţi din punct de vedere chimic D. sa fie bine toleraţi E. să producă midriază 24/24.Colirele care se administreaza local, fără suport intermediar sunt: A. colire multidoze apoase B. colire unidoze apoase C. unguente oftalmice D. soluţii pentru lentile de contact E. lentile terapeutice 24/25. Formele oftalmice cu eliberare modificată sunt: A. colire apoase viscoase B. colire uleioase C. unguente oftalmice D. colire apoase E. băi oftalmice 25/1. FR X în monografia Rhinoguttae prevede următoarele determinări: A. mărimea particulelor B. ph-ul C. sterilitate D. masa totală pe recipient E. stabilitate 25/2*. Picăturile pentru nas cu nafazolină conțin următorul sistem tampon: A. acetat de sodiu/acid acetic B. trometamol C. fosfat disodic/fosfat monosodic D. citrat de sodiu/acid citric E. borax/acid boric
25/3. FR X prevede următorii solvenți pentru prepararea picăturilor pentru nas: A. uleiuri vegetale B. uleiul de floarea soarelui C. soluții apoase izotonice D. uleiul de floarea soarelui neutralizat E. parafina lichidă 25/4. Formele farmaceutice nazale cu eliberare prelungită pot fi: A. sisteme membranare B. implante C. sisteme bioadezive pulverulente D. sisteme bioadezive nazale E. sisteme tip rezervor 25/5. Calea de administrare transnazală prezintă următoarele avantaje: A. suprafață mare de absorbție B. efect prelungit datorită absorbției lente C. evitarea primului pasaj hepatic D. activitate enzimatică redusă E. complianță la pacienții cu deglutiție deficitară 25/6. Mucusul nazal conține următoarele enzime: A. colagenaza B. glucuronil-transferaza C. lizozim D. citocrom P-450 E. amilaza 25/7. Mucusul nazal îndeplinește următoarele funcții: A. protecția mucoasei nazale B. hidratarea mucoasei prin retenția apei C. retenția substanțelor în cavitatea nazală D. acționează ca o rețea semipermeabilă pentru substanțele lipofile E. intervine în transportul de căldură 25/8. În etapa de formulare a erinelor, tip soluție, trebuie luați în considerare următorii factori: A. izotonie B. viscozitate C. sterilitate D. izohidrie E. inocuitate 25/9. La prepararea picăturilor pentru nas se pot folosi următorii izotonizanți: A. trometamol B. glucoză C. acid boric D. acid citric E. clorură de sodiu
25/10. Solvenții hidrofili recomandați pentru prepararea erinelor sunt: A. soluția de glucoză 5% B. soluția de clorură de sodiu 0,9% C. apa distilată D. soluția de acid boric 3% E. propilenglicolul 25/11. Propilenglicolul poate fi folosit la prepararea erinelor în concentrație de: A. 5% B. 1% C. 15% D. 20% E. 10% 25/12. La prepararea picăturilor pentru nas pot fi folosiți următorii conservanți antimicrobieni: A. clorura de benzalconiu B. clorura de cetilpiridiniu C. boratul de fenilmercur D. tiomersalul E. acidul boric 25/13. Absorbția transnazală a unei substanțe medicamentoase depinde de următorii factori de formulare: A. ph B. presiune osmotică C. sterilitate D. viscozitate E. doză 25/14. Absorbția transnazală este influențată de următorii parametri fizico-chimici ai substanței medicamentoase: A. masa moleculară B. stare de agregare C. coeficient de partaj D. sistemul de aplicare E. tonicitate 25/15*. Timpul de tranzit a particulelor spre nazofaringe prin intermediul clearence-ului mucociliar este de: A. 5 min. B. 20 min. C. 60 min. D. 30 min. E. 120 min. 25/16. Picăturile pentru nas se păstrează astfel: A. în recipiente închise etanș B. în recipiente prevăzute cu sistem de picurare C. la rece D. la loc răcoros E. ferit de lumină
25/17. ph-ul picăturilor pentru nas cu nafazolină trebuie să aibă următoarele valori: A. 6 B. 6,5 C. 7 D. 5,5 E. 7,5 25/18. Următoarele stări patologice determină creșterea clearence-ului mucociliar: A. rinite alergice B. rinite atrifice C. polipi nazali D. derivații de sept E. fibroză chistică 25/19. Paralizarea mișcării ciliare se produce la administrarea unei soluții cu următoarele valori de ph: A. 5 B. 6 C. 7,5 D. 8,5 E. 5,5 25/20. Suspensiile nazale trebuie să conțină particule solide cu dimensiunea de: A. 30 μm B. 50 μm C. 200 μm D. 10 μm E. 250 μm 25/21. Următoarele stări patologice determină creșterea ph-ului nazal spre domeniul alcalin: A. inflamații B. rinite acute C. rinite alergice D. sinuzite E. ph-ul nu este influențat 25/22. Izotonizarea unei soluții pentru administrare nazală se realizează luând în calcul: A. concentrația substanței active B. masa moleculară a substanței active C. masa moleculară a izotonizantului D. coeficientul de disociere a izotonizantului E. concentrația molară a soluției izoosmotică de glucoză 25/23. Mucusul tisular nazal conțiine: A. apă 95% B. electroliți 5% C. electroliți 2% D. apă 99% E. electroliți 1%
25/24. Preparatele nazale cu acțiune locală pot conține următoarele substanțe medicamentoase: A. antialergice B. hormoni C. aminoacizi D. antihistaminice E. antiinflamatoare 25/25. Glandele nazale sunt formate din: A. celule secretoare B. celule calciforme C. celule ciliate D. celule neurosecretoare E. celule seroase 26/1. Prepararea suspensiilor prin metoda de precipitare: A. presupune pulverizarea substanţei medicamentoase până la un grad avansat de dispersie B. include ca procedeu modificarea ph-ului C. presupune micronizarea sau atomizarea pentru obţinerea pulberilor fine suspendate D. necesită precizarea condiţiilor de recristalizare E. se poate aplica în cazul suspendării fenobarbitalului 26/2. În suspensiile defloculate: A. sedimentul se formează rapid, datorită sedimentării individuale a particulelor B. stratul de solvatare diminuă şi poate fi îndepărtat, determinând un grad scăzut de împachetare a particulelor C. forţele de atracţie sunt mai mici decât cele de repulsie, având drept consecinţă cimentarea D. particulele mici rămân suspendate mai mult timp E. supernatantul este opalescent 26/3. Solubilitatea în apă a substanţelor greu solubile: A. influenţează stabilitatea suspensiilor B. nu influenţează stabilitatea suspensiilor C. este corelată cu fenomenul de flotare D. este corelată cu fenomenul de creştere a cristalelor E. este corelată cu viscozitatea mediului de dispersie 26/4. Flocularea suspensiilor cu agenţi tensioactivi: A. utilizează tensioactivi ionici, cât şi neionici B. corespunde relaţiei Schultze-Hardy C. urmăreşte acoperirea integrală a particulelor cu film de agent tensioactiv D. utilizează numai tensioactivi neionici E. implică interacţiunea particulelor prin forţe de legare slabe
26/5. Formularea suspensiilor floculate: A. este de interes la medicamentele care se administrează parenteral B. se aplică la medicamentele care se administrează pe cale oculară C. nu se aplică la medicamentele administrate parenteral, din cauza riscului blocării acului de seringă D. este de interes datorită redispersării uşoare înainte de administrare E. nu se aplică la medicamentele care se administrează pe cale oculară 26/6. La prepararea suspensiilor sterile: A. se recomandă întotdeauna sterilizarea prin autoclavare a produsului final B. nu se recomandă sterilizarea prin autoclavare a produsului final C. se recomandă sterilizarea prin filtrare bacteriană a produsului final D. se recomandă sterilizarea prin căldură umedă a produsului final E. se vor folosi componenţi sterili 26/7. Polividona ca agent de suspensie: A. se foloseşte sub formă de pulbere B. prezintă o viscozitate mare a soluţiei coloidale C. prezintă o viscozitate mică a soluţiei coloidale D. se asociază în general cu alţi agenţi de suspensie E. are caracter anionic 26/8. Fenomenul de flotare: A. este specific formei de soluţie suprasaturată B. apare în cazul încărcării particulelor cu sarcini de acelaşi fel C. poate fi împiedicat prin folosirea de umectanţi D. poate fi împiedicat prin creşterea solubilităţii particulelor E. este specific pulberilor hidrofobe 26/9. Suspensiile solide: A. trebuie să se redisperseze lent în vehiculul apos B. conţin frecvent agenţi floculanţi C. conţin frecvent agenţi umectanţi D. pot conţine ca agent de suspensie guma xantan E. conţin frecvent conservanţi precum propionatul de sodiu 26/10. Volumul de sedimentare F: A. reprezintă raportul, la echilibru, între volumul total al suspensiei faţă de volumul sedimentului B. reprezintă raportul, la echilibru, între volumul sedimentului faţă de volumul total al suspensiei C. în cazul unei suspensii ideale este < 1 D. în cazul unei suspensii ideale este > 1 E. în cazul unei suspensii ideale este egal cu 1 26/11. Reducerea dimensiunii particulelor într-o suspensie: A. contribuie la creşterea vitezei de sedimentare B. contribuie la micşorarea vitezei de sedimentare C. se recomandă la suspensiile defloculate până la un grad de fineţe avansat
D. se poate realiza prin tehnica de aerosolizare şi uscare E. prezintă inconveniente industriale în cazul micronizatorului cu jet de aer 26/12. Polimerii hidrofili utilizaţi în suspensii: A. pot avea rol de coloizi protectori în cazul suspensiilor defloculate B. pot realiza flocularea cu uşurinţă C. se adsorb pe suprafaţa particulelor, suspensia devenind floculată D. se adsorb pe suprafaţa particulelor, suspensia devenind defloculată E. pot crea sisteme tixotrope, rezultând suspensii cu sediment care ocupă aproape tot volumul preparatului 26/13. Utilizarea suspensiilor: A. prezintă dezavantajul de a nu masca gustul neplăcut al unor substanţe medicamentoase B. este adecvată pentru administrarea parenterală sub formă de injecţii intravenoase cu administrare prelungită C. este adecvată pentru copii comparativ cu formele farmaceutice solide de uz oral D. este adecvată pentru administrarea parenterală sub formă de injecţii intramusculare cu administrare prelungită E. prezintă dezavantajul hidrolizei mai accentuate a unor substanţe medicamentoase comparativ cu forma de soluţie apoasă 26/14. Factori care influenţează comportamentul particulelor în suspensie sunt: A. structura cristalină B. polimorfismul C. densitatea aparentă a patului de pulbere D. unghiul de repaus E. starea anhidră sau solvatată 26/15. Flocularea suspensiilor cu ajutorul electroliţilor: A. se realizează cu ajutorul unui electrolit cu sarcini de semn contrar particulelor suspendate B. se realizează cu ajutorul unui electrolit cu sarcini de acelaşi semn cu al particulelor suspendate C. creşterea valenţei ionilor scade capacitatea de floculare D. creşterea valenţei ionilor creşte capacitatea de floculare E. poate utiliza fosfatul dipotasic 26/16. Sistemele peptizate: A. sunt sisteme defloculate B. sunt sisteme floculate C. prezintă o stabilitate cinetică îmbunătăţită D. evită sedimentarea particulelor E. prezintă încărcarea particulelor cu sarcini de acelaşi fel
26/17. Fenomenul de cimentare: A. poate apărea în suspensiile defloculate B. este un fenomen reversibil C. este caracteristic emulsiilor şi suspensiilor D. este evitat în suspensiile floculate E. este un fenomen de instabilitate chimică 26/18. *Conform FRX, prepararea suspensiilor se face: A. prin precipitare, după aducerea substanţelor solide la un grad de fineţe corespunzător scopului şi modului de administrare B. prin dispersarea substanţelor solide într-un mediu de dispersie lichid printr-o metodă adecvată şi completare la volumul prevăzut C. prin agitare timp de 1-2 min. D. prin dispersarea substanţelor solide într-un mediu de dispersie lichid printr-o metodă adecvată şi completare la masa prevăzută E. prin modificarea ph-ului 26/19. Fenomenul de curgere dilatantă: A. se întâlneşte la suspensiile diluate B. presupune creşterea capacităţii de curgere odată cu intensificarea acţiunii de forfecare C. se observă la paste D. presupune un comportament invers celui pseudoplastic E. nu se întâlneşte la suspensii 26/20. Conform FRX, suspensiile: A. trebuie să sedimenteze după 1-2 minute B. sunt preparate fluide, opace, omogene după sedimentare C. pot sedimenta în timp D. pot conţine umectanţi E. pot conţine coloranţi 26/21. FRX prevede ca determinări pentru suspensii: A. uniformitatea masei B. dozare C. test de dizolvare D. masa totală pe recipient E. stabilitate 26/22. Instabilitatea fizică a suspensiilor se manifestă prin: A. modificarea viscozităţii B. agregare C. cremare D. sedimentare E. fenomenul de caking
26/23. Agenţii defloculanţi pentru suspensii: A. pot conduce şi la particule floculate, funcţie de agentul umectant folosit B. contribuie la menţinerea particulelor din suspensie separate C. se folosesc frecvent polielectroliţi pentru suspensiile orale, întrucât au toxicitate redusă D. pot fi şi polimeri neionici E. pot acţiona prin fenomenul de stabilizare entalpică 26/24. Următorii agenţi de suspensie sunt neionici: A. etilceluloza B. hidroxipropilmetilceluloza C. carbomeri D. tragacanta E. guma arabică 26/25. Carbomerii ca agenţi de suspensie: A. formează dispersii bazice B. prezintă o viscozitate influenţată de ph C. prezintă o viscozitate influenţată de temperatură D. sunt fotosensibili E. se utilizează numai în suspensiile de uz extern 27/1. Substanţele active din produsele dermatologice de suprafaţă prezintă următoarele efecte, CU EXCEPŢIA: A. Absorbţia radiaţiilor ultraviolete B. Absorbţia unor compuşi iritanţi C. Ocluzia stratului cornos D. Absorbţia în vederea obţinerii unui efect sistemic E. Absorbţia transfoliculară 27/2. Conform ecuaţiei Noyes-Whitney, viteza de dizolvare a substanţei medicamentoase din baza de unguent este influenţată de următorii factori: A. Concentraţia substanţei medicamentoase în vehicul B. Solubilitatea substanţei medicamentoase în vehicul C. Grosimea stratului de difuzie D. Acceleraţia gravitaţională E. Suprafaţa particulelor de substanţă medicamentoasă 27/3. Factorii care influenţează absorbţia percutanată dependenţi de substanţa medicamentoasă sunt următorii, CU EXCEPŢIA: A. Tipul de piele B. Structura chimică a substanţei active C. Prezenţa formelor polimorfe D. Mărimea particulelor E. Viscozitatea excipientului
27/4. Următoarele afirmaţii referitoare la promotorii absorbţiei cutanate sunt ADEVARATE: A. Scad permeabilitatea substanţei medicamentoase prin stratul cornos B. Scad temporar capacitatea de barieră a pielii C. Cresc permeabilitatea substanţei medicamentoase prin stratul cornos D. Permit pierderea unor componente ale lichidelor biologice E. Reduc tensiunea interfacială 27/5. Următorii excipienţi utilizaţi în formularea preparatelor dermatologice sunt steroli, CU EXCEPŢIA: A. Lanoline semisintetice B. Alcool stearilic C. Alcool cetilic D. Colesterol E. Ceara de albine 27/6. * Conform FRX, ph-ul unguentelor are următoarea valoare: A. Mai mic de 4,5 B. Mai mare de 8,5 C. 4,5 6,5 D. 4,5 8,5 E. 4 7 27/7. Conform FRX următoarele afirmaţii referitoare la unguentele oftalmice sunt ADEVĂRATE: A. Se aplică pe mucoasa conjunctivală B. Sunt preparate lichide C. Sunt preparate sterile D. Sunt preparate semisolide E. Sunt colire 27/8. Pastele: A. Sunt unguente cu un conţinut ridicat de substanţe insolubile solide (20-50%) B. Sunt unguente cu un conţinut ridicat de substanţe insolubile solide (10-15%) C. Filmul realizat pe tegument este transparent D. Au proprietăţi de protecţie a pielii E. Au efect de filtru solar 27/9. Conform FR X, după gradul de dispersie al substanţelor active, unguentele pot fi: A. Suspensii B. Soluţii C. Emulsii D. Pomezi E. Cu mai multe faze
27/10. Următoarele afirmaţii referitoare la vaselina ca bază de unguent sunt ADEVARATE: A. Prezintă toleranţă ridicată B. Emulsionează cantitaţi mici de apă C. Este inertă din punct de vedere chimic D. Nu are proprietăţi ocluzive E. Nu penetrează prin piele 27/11. Conform FR X, următoarele afirmaţii referitoare la unguente sunt ADEVARATE: A. Se utilizează în scop cosmetic B. Sunt destinate aplicării pe piele C. Sunt destinate aplicării pe mucoase D. Se utilizează în scop terapeutic E. Sunt preparate farmaceutice semisolide 27/12. Hidrogelurile prezintă următoarele caracteristici: A. Formează un film protector la locul de aplicare B. Prezintă o bună capacitate de cedare a substanţei medicamentoase C. ph-ul nu poate fi ajustat D. Sunt stabile faţă de microorganisme E. Formează xerogeluri 27/13. Promotorii de absorbţie utilizaţi în formularea unguentelor trebuie să îndeplineasca urmatoarele condiţii: A. Să fie inerţi din punct de vedere farmacologic B. Să nu aibă acţiune imediată C. Să prezinte metabolizare facilă in organsim D. Să nu interacţioneze cu substanţele active E. Să nu interacţioneze cu alte componente ale formulării 27/14. STT-urile prezintă următoarele elemente structurale: A. Un strat permeabil numit şi material suport B. Un strat suport pentru substanţa medicamentoasă C. O membrană pentru controlul vitezei de eliberare a substanţei medicamentoase D. Un strat adeziv E. Linia de protecţie sau linia de eliberare 27/15. *Conform FR X Supliment 2004, următoarele afirmaţii referitoare la STT-uri sunt adevarate CU EXCEPŢIA: A. Sunt preparate farmaceutice flexibile B. Sunt aplicate pe pielea lezată pentru a elibera una sau mai multe substanţe active în circulaţia generală C. Conţin una sau mai multe substanţe active D. Sunt ambalate individual în plicuri sigilate E. Pot avea dimensiuni diferite
27/16. STT prezintă următoarele avantaje: A. Eliberarea substanţei medicamentoase are loc dupa o viteză programată B. Se reduce metabolizarea substanţei active prin ocolirea ficatului C. Substanţa medicamentoasă intră direct în circulaţia sistemică D. Substanţa medicamentoasă poate suferi degradări datorită fluidelor digestive E. Pot înlocui calea orală de administrare când aceasta este imposibilă 27/17. La formularea STT-urilor se are în vedere îndeplinirea următoarelor caracteristici: A. Adezivitate B. Biocompatibilitate C. Impermeabilitate D. Rezistenţă la mediul înconjurător E. Capacitate de detaşare 27/18. Promotorii de absorbţie incluşi în formularea STT-urilor trebuie să prezinte următoarele proprietaţi: A. Sa permită eliberarea substanţei active din sistemul transdermic B. Să prezinte capacitate mare de penetraţie C. Să acţioneze lent D. Să altereze unidirecţional proprietatea de barieră a pielii E. Să mărească absorbţia percutanată a substanţei active 27/19. Conform FR X unguentele prezintă următoarele caracteristici: A. Aspect omogen G. Culoare albă H. Omogenitate fără aglomerări sau picături I. Culoare şi miros caracteristice componentelor J. Fără miros 27/20. *Următorul unguent oftalmic este oficinal în FR X: A. Unguentul cu acetat de hidrocotizon B. Unguentul cu fenilbutazonă C. Unguentul cu clotrimazol D. Unguentul cu nitrat de pilocarpină E. Unguentul cu clorhidrat de pilocarpină 27/21. Conform FRX următoarele afirmaţii referitoare la unguenttul emulgator sunt ADEVARATE: A. Conţine parafină lichidă B. Este bază de unguent A/U C. Este bază de unguent U/A D. Conţine vaselină albă E. Conţine alcool cetilstearilic emulgator 27/22. Conform FR X conservarea unguentelor oftalmice se realizează astfel: A. În recipiente închise etans B. În recipiente sterile C. În recipiente bine închise D. Cu cel mult 20 g unguent