Vascularizaţia: Arterele: din artera gastro-duodenală pleacă două artere pancreatico-duodenale superioare; din artera mezenterică superioară pleacă două artere pancreatico-duodenale inferioare; aceste ramuri se anastomozează şi formează două arcade în jurul capului pancreasului din care se desprind ramuri pentru duoden şi pancreas. porţiunea I este mai puţin vascularizată; va primi ramuri din arterele supra şi retroduodenale (ramuri din artera gastro-duodenală). Venele: vor însoţi arterele, formându-se vene pancreatico-duodenale ce se varsă în vena mezenterică superioară sau direct în vena portă; există o venă mică, vena prepilorică, situată în şanţul duodeno-piloric.
Limfaticele: ajung la noduri limfatice hepatice şi celiace. Inervaţia: porţiunea superioară primeşte filete din nervii destinaţi ficatului; celelalte porţiuni din plexul celiac; filete nervoase pătrund în peretele duodenal şi formează două plexuri (mezenteric şi submucos).
Intestinul subţire Cel mai important pentru digestie şi cel mai lung segment al tubului digestiv Structura externă: - forma tubulară - alcătuit din două porţiuni - duodenul - 25-30 cm - formă de potcoavă - intestinul liber - 3-4 metri lungime - se îndoaie formând cute (anse intestinale) Structura internă: - peretele muscular fibre musculare dispuse - longitudinal - circular - mucoasa intestinală mici proeminenţe vilozităţi intestinale
4
Intestinul subţire este căptuşit dinspre interior către exterior de aceleaşi trei pături: mucoasă, submucoasă, musculară (muşchi circulari şi longitudinali) şi seroasă Mucoasa intestinală este supusă unui proces permanent de înnoire. Suprafaţa ei interioară este cutată. Cutele - valvule conivente - sunt dispuse circular şi prezintă mici ridicături ca nişte degete de mănuşă - vilozităţi intestinale Celulele vilozităţilor au la polul apical numeroase microvilozităţi care sporesc suprafaţa de absorbţie a nutrimentelor. Fiecare vilozitate este străbătută de vase sangvine, un vas limfatic şi fibre nervoase. In mucoasa intestinală se găsesc şi numeroase glande intestinale care secretă enzime şi celule care secretă mucus. Acestea împreună cu produsul de secreţie al pancreasului şi al ficatului formează sucul intestinal.
6
Glandele peretelui intestinal produc zilnic aproximativ 3 1 de enzime, care au rolul de a descompune proteinele, lipidele şi hidraţii de carbon din chimul intestinal: zaharaza descompune zaharoza din fructe şi zahăr în glucoza; maltaza intestinală descompune maltoza în glucoza şi fructoză; lactaza descompune lactoza din lapte, în glucoza şi galactoză.
8
Vilozităţile intestinale: - bogată reţea de capilare - vas limfatic - ţesut epitelial unistratificat În mucoasa intestinală se găsesc glande intestinale ce produc sucul intestinal. Sucul intestinal conţine: - apă - enzime - mucină
10
Pentru lipide acţionează lipaza intestinală, iar pentru peptide, peptidaza care le degradează până la aminoacizi. O parte a enzimelor produse în peretele intestinal provine din celulele descuamate ale mucoasei intestinale. în urma descuamării rezultă zilnic aproximativ 250 g de celule, ceea ce înseamnă că, în 1-2 zile, suprafaţa interioară a intestinului aproape că se reformeaza. Mişcările peristaltice ale intestinului facilitează unei cantităţi din mixtura alimentară să vină în contact cu mucoasa intestinală. Ritmic, aceste mişcări împing mai departe conţinutul intestinului. In digestia intestinală, în afara enzimelor secretate de glandele peretelui intestinal, participă enzimele din sucul pancreatic şi bila. Chimul gastric este alcalinizat în intestinul subţire, deoarece numai într-un mediu alcalin enzimele pancreasului şi cele ale peretelui intestinal devin pe deplin active. Sucul intestinal acţionează asupra chimului gastric împreună cu sucul pancreatic şi cu bila. Căile care transportă conţinutul veziculei biliare şi secreţiile pancreasului se deschid în duoden.
In digestia intestinală finală au loc următoarele : Hidraţii de carbon: amidonul (şi eventual glicogenul) care nu a fost descompus de către amilaza salivară este descompus de către amilaza pancreatică şi intestinală, mai întâi în dizaharide şi în final, în glucoza; Proteinele sunt scindate de către enzimele pancreatice în mici peptide şi, în final, sunt descompuse de enzimele intestinale în aminoacizi; Lipidele, prin intermediul sărurilor biliare, sunt scindate în particule mici în duoden şi emulsionate; ele sunt supuse acţiunii enzimelor din pan creas şi acţiunii lipazei intestinale. Prin hidroliză, în final, se obţin acizi graşi şi glicerina. Schema absortiei intestinale Radiografie a intestinului subtire si gros
Mecanismul secreţiei glandulare a sucului pancreatic şi intestinal, precum şi golirea vezicii biliare este, în principal, unul umoral şi secundar, unul nervos. Prin inervaţia vegetativă simpatică (nervii splanhnici) se produce inhibiţia secreţiei glandulare, iar prin inervaţia parasimpatică (nervul vag) are loc stimularea secreţiei glandulare. Absorbţia intestinală. Produşii finali ai digestiei trec prin peretele intestinal: aminoacizii, glucoza şi sărurile minerale se absorb pe cale sangvină, iar glicerina şi acizii graşi, pe cale limfatică Absorbţia din intestinul subţire se desfăşoară concomitent cu digestia. Structurile adaptate funcţiei de absorbţie sunt vilozităţile intestinale Intestinul subţire, datorită valvulelor conivente şi vilozităţilor intestinale, realizează o suprafaţă de absorbţie a nutrimentelor de aproximativ 125 m2. Un rol însemnat în acest proces îl joacă gradul de concentraţie a substanţelor care traversează peretele intestinal. Transportul pasiv prin difuzie nu explică însă îndeajuns trecerea rapidă a substanţelor nutritive din intestin în sânge şi limfă. în cazul anumitor molecule, cum ar fi cele de glucoza, viteza de trecere este de o mie de ori mai mare decât cea necesară în cazul difuziei, un rol important avându-l moleculele transportoare, care transferă produsele de digestie, în mod activ, în sânge şi limfă; pentru aceasta este nevoie de energie.
Glucoza trece din intestinul subţire în sânge printr-un mecanism pasiv dacă în intestin este în concentraţie mare, şi printr-un mecanism activ, dacă se găseşte în concentraţie mică; aminoacizii se absorb printr-un mecanism activ; glicerina fiind solubilă în apă se absoarbe uşor, iar acizii graşi insolubili intră în combinaţie cu sărurile biliare cu care formează compuşi stabili, care pot traversa mucoasa intestinală. Procese din intestinul gros. La 4-5 ore de la terminarea unei mese, conţinutul intestinului subţire care rămâne după absorbţie este împins în intestinul gros printr-o undă peristaltică declanşată reflex. Centrul acestui reflex este în bulb, iar căile nervoase aparţin nervului vag.
Intestinul gros: lungime 1, 5 2 metri Structura externă: - cecum - tubuşor - apendice - apendicita - colon - ascendent - transversal - descendent - rect - se deschide la exterior prin orificiul anal Structura internă: - peretele muscular - trei benzi dispuse longitudinal de-a lungul intestinului - mucoasa numeroase pliuri şi glande producatoare de mucus care ajută la eliminarea materiilor fecale
18
19
20
Ficatul Ficatul si vezicula biliara; 1-duct biliar;2canalicule biliare;3celule hepatice;4vezicula biliara;5duoden;6-vena porta;7-duct hepatic;8-duct hepatic comun Ficatul este cea mai mare glandă din organismul uman şi cântăreşte aproximativ 1500 g. Pe faţa inferioară a ficatului se află plasată vezicula biliară, în care se acumulează lichidul biliar {bila) Ficatul este puternic irigat. Vena portă pătrunde în lobul hepatic drept şi aduce la ficat sânge de la intestin, pancreas şi splină. Sistemul port se ramifică puternic în ficat şi alcătuieşte o reţea cu ochiuri înguste. Toate venele centrale din lobulii hepatici confluează în venele hepatice care se varsă în vena cavă inferioară. Artera hepatică aduce sânge oxigenat dinspre inimă. Ea se ramifică într-o reţea cu ochiuri înguste. De reţinut că, ramificaţiile arterei hepatice, ale venei porte şi ale canalelor biliare - se ramifică şi ajunge până în cele mai mici unităţi morfofuncţionale ale ficatului - lobulii hepatici (1-2 mm diametru). în structura unui lobul hepatic intră: celule hepatice, reţea de capilare sangvine, reţea de capilare biliare şi ţesut conjunctiv. Procesele metabolice de la nivelul celulelor hepatice sunt foarte intense. Acest lucru se poate recunoaşte prin temperatura înregistrată în ficat (până la 41 C), cea mai ridicată din organism.
22
23
Funcţiile ficatului. Sângele, sosind dinspre organele de digestie, trebuie să traverseze ficatul. Cea mai importantă sarcină a ficatului este dezintoxicarea sângelui. La aceasta se adaugă eliminarea celulelor sangvine uzate. Numeroase toxine celulare, între care, nu în ultimul rând, se numără alcoolul, sunt descompuse în ficat. La alcoolici, celulele hepatice sunt distruse şi înlocuite, în majoritatea lor, de celule bogate în grăsimi, fără vreo funcţie anume. în final, se ajunge la o stare periculoasă pentru acest organ, o fibrozare hepatică, care poartă şi numele de ciroză hepatică.
Ficatul are şi o funcţie hematopoietică, formează globule roşii, dar le şi distruge. De asemenea, ficatul produce uree, din transformarea unor substanţe amoniacale toxice. El are şi o funcţie de termoreglare, participând la reglarea temperaturii corpului. Ficatul este totodată un organ de depozitare a glucozei, care soseşte din intestin prin vena portă. Ca urmare a reglării hormonale, ficatul o transformă în glicogen şi la nevoie, acesta este transformat din nou în glucoza. In procesul de digestie, ficatul are un rol important deoarece produce bila, care contribuie la digestia grăsimilor, pe care le emulsionează, favorizând dizolvarea acizilor graşi. Ea neutralizează şi aciditatea chimului gastric, care devenind alcalin, poate fi atacat uşor de către enzimele sucului pancreatic. Bila nu conţine enzime, ci săruri biliare, pigmenţi, colesterol etc. Sărurile biliare sunt cele care au rol în digestia şi absorbţia grăsimilor. Uneori se produce precipitarea colesterolului şi se formează calculi biliari (litiază biliară).
Canalul pancreatic accesor (Santorinii) Canalul pancreatic principal (Wirsung) Celulele β Sfincterul Oddi Celulele α Corpul pancreasului
SECREŢIA BILIARĂ -este produsă de hepatocit bilă hepatică -este eliminată în căile biliare este depozitată şi concentrată în vezica biliară bilă veziculară - este eliberată în duoden în perioadele digestive bilă coledociană Proprietăţi Bilă hepatică Bilă veziculară Culoare Vîscozitate galbenă fluidă brună vîscoasă ph alcalină neutru/alcalină Conţinut Secreţie mai concetrată continuă 750ml/zi depozitată 40-50 ml
SECREŢIA BILIARĂ hepatocite Epiteliu cuboid Canaliculi biliari Duct biliar
Canalul coledoc
SECREŢIA PANCREATICĂ Endocrină - insulin insulinăă şi glucagon Exocrină Exocrin ă - enz enziime şi bicarbonat
SUCUL PANCREATIC: COMPOZIŢIE Proprietăţi: cantitate = 1,5 l/zi Proprietăţi ph = 8-8,4 Compoziţie: 98,5 apă 1,5 rezidiu uscat: - substanţe anorganice: HCO3- - substanţe organice: enzime pentru: G, L, P
SUCUL PANCREATIC: COMPOZIŢIE Ioni: Na, K, HCO3-, Cl Enzime Enzimele proteolitice Tripsina Chimotripsina Carboxipeptidaza Elastaza Dnaza Rnaza!!! INACTIVE: enterokinaza Enzimele lipolitice Lipaza pancreatică Colesterolesterhidrolaza Fosfolipaza A2 Enzime glicolitice Amilaza pancreatică tripsinogen tripsina chimotripsinogen chimotripsina procarboxipeptidaza carboxipeptidaza
SUCUL PANCREATIC: mecanism de elaborare 2 componente: Componenta enzimatică produsă de acini = secreţie ecbolică - este stimulată de PS, gastrină, CCK Componenta hidro-electrolitică produsă de celulele ductale = secr.hidrolatică - este stimulată de secretină Mecanismul de secreţie a componentei enzimatice - Stadiu ribozomal: se sintetizează proenzima - Stadiu de trecere în RER - Stadiu de trecere în REN vacuole cu granulaţii de zimogen - Migrare vacuole cu zimogen la pol apical celule acinare eliminare în lumen Mecanismul de secreţie a componentei hidroelectrolitice - în porţiunea de început a ductului lichid izoton, bogat în HCO3- în porţiunea finală a ductului : HCO3- se reabsoarbe pasiv la schimb cu Cl- în sucul pancreatic : HCO3- şi Cl- (dacă debitul secretor este mic)
Enzimele pancreatice Celule acinare Proteaze Inactive Activate în intestin Lipaze Amilaze Active
REGLAREA SECREŢIE SECREŢIEI PANCREATICE 1) Reglarea nervoasă Inervaţia parasimpatică : nervul vag (X) ; stimularea vagală SP (direct şi prin secreţiei de gastrină) Inervaţia simpatică: nervii splahnici; stimularea simpatică SP 2) Reglarea umorală Hormon Loc de sinteză Stimul Efect Secretină mucoasa duoden +jejun superior contactul cu HCl hidrolatic CCK mucoasa duoden +jejun superior contactul cu lipide, peptone ecbolic Gastrină cel G din zona antro-pilorică + duoden SP VIP muc. duoden SP Somatostatină pancreas SP Glucagon pancreas SP
REGLAREA SECREŢIE SECREŢIEI PANCREATICE Faza cefalică - (10-15%) activarea eferenţelor vagale eliberarea enzimelor Faza gastrică fără importanţă la om Faza intestinală - majoritatea secreţiei CCK efect ecbolic ( enzimele) secretina efect hidrolatic ( HCO3-)
SECREŢŢIA INTESTIN SECRE INTESTINALĂ ALĂ Intestinul subţire: vili la nivelul mucoasei cripte/glande Lieberkuhn între vili margine în perie a celulelor epiteliale
SECREŢŢIA INTESTIN SECRE INTESTINALĂ: ALĂ: compoziţie Proprietăţi: cantitate: 3l/zi ph = alcalin (8) - în perioade interdigestive: comp. ionică şi osmolaritate plasma - în perioade digestive: suc intestinal pur, conţine 1g proteine/l Compoziţie - depinde de zonă: Compoziţie: în duoden predomină glande BRUNNER secretă mucus în restul intestinului subţire predomină glande LIEBERKUHN produc SI propriu-zis
Glande Lieberkuhn Vil Celule mucoase Enterocite (margine în perie) (mucus) Cel. endocrine (hormoni: reglarea locală) Celule Paneth (granule secretorii)
SECREŢŢIA INTESTIN SECRE INTESTINALĂ: ALĂ: compoziţie ENZIME enterokinaza activează tripsina şi chimotripsina enzime proteolitice erepsina = amestec de enzime proteolitice; degradează pp AA nucleaze degradare polinucleotide mononucleotide nucleotidaze degradare mononucleotide nucleozid + acid fosforic nucleozidaze degradează nucleozide pentoza + baza azotată enzime pentru glucide amilaza intestinală det.hidroliza amidonului maltoză dizaharidaze: maltaza hidroliza maltozei 2 mol. glucoză zaharaza hidroliza zaharozei glucoză + fructoză lactaza hidroliza lactozei glucoză + galactoză enzime pentru lipide: lipide lipaza intestinală hidroliza trigliceride (TG) AG + MG
Secreţia intestinală Intestin subţire Mucus/bicarbonat protecţia mucoasei Componenta hidroelectrolitică reglare: mec. Nervoase locale mec. Hormonale (secretină, CCK) rol minor Intestin gros Secretă mucus. Secreţia hidroelectrolitică: reacţie de răspuns la stimuli iritanţi.
Secreţia intestinală NaCl K+ K Na, K, 2Cl 2Cl Cl- op Secretia cl Na+ Cl- Na+ camp K+ P Na+ K+ netă Na+ Na+ Celule secretorii
Secreţia Secre ţia intestin intestinală ală - enz enziime şi hormon hormonii Enzime digestive: de la nivelul marginii în perie Enterokinaza: secretată de mucoasa duodenală Hormonii secretaţi de celulele endocrine din mucoasă Hormon Stimul: activare chemoreceptori de către componentele din alimente Stimulează secreţia la alte nivele: Gastrina - duoden stomac Cholecistokinina intestin subţire pancreas Secretina intestin subţire pancreas
REGLAREA SECRETIEI INTESTINALE Reflexele locale = cele mai importante mecanisme de reglare a secreţiei intestinului subţire (în special cele iniţiate de stimului tactili sau iritanţi). prezenţa chimului declansarea secretiei intestinale (volumul secretiei este d.p. cu volumul chimului) Reglarea nervoasă - stimularea vagală creşte secreţia glandelor Brunner şi probabil nu are efect asupra glandelor intestinale. Reglarea umorală: intervin gastrina, CCK, secretina, VIP, secreţia intestinală
SECREŢIA BILIARĂ -este produsă de hepatocit bilă hepatică -este eliminată în căile biliare este depozitată şi concentrată în vezica biliară bilă veziculară - este eliberată în duoden în perioadele digestive bilă coledociană Proprietăţi Bilă hepatică Bilă veziculară Culoare Vîscozitate galbenă fluidă brună vîscoasă ph alcalină neutru/alcalină Conţinut Secreţie mai concetrată continuă 750ml/zi depozitată 40-50 ml
SECREŢIA BILIARĂ hepatocite Epiteliu cuboid Canaliculi biliari Duct biliar