CURS nr.6 SISTEMUL SOLAR

CURS nr.6 SISTEMUL SOLAR

Odata, sistemul nostru solar se prezenta sub forma unui nor imens de gaze si praf, ce se raspandea pe o suprafata de cca. 1.500 miliarde kmp; in urma cu cca. 5.000 de milioane de ani, in apropiere a explodat o stea trimitand unde de soc prin acest nor; norul s-a transformat intr-un disc urias, ce a inceput o usoara miscare de rotatie; in peste 100 de milioane de ani, centrul acestui disc s-a comprimat formand o minge de gaze, un adevarat reactor atomic - Soarele;

particulele de roca, gheata si gaze ramase din discul urias, s- au grupat in bulgari enormi formand planetele; in apropierea Soarelui s-au format planete de dimensiuni mai mici, alcatuite din roci, in timp ce mai departe de Soare, unde temperatura era mai joasa, s-au format planete gigantice din gaze; fiecare planeta se roteste in jurul unei linii imaginare numita axa; in acelasi timp, forta de gravitatie a Soarelui le mentine pe o traiectorie numita orbita;

Ipoteza care explica debitul energiei solare este aceea a reactiilor termonucleare; pe baza inaltei presiuni si temperaturi din interior, elementul cel mai abundent - hidrogenul - se transforma in heliu; patru nuclee de hidrogen se grupeaza pentru a forma un nucleu de heliu, a carui masa este mai mica decat cea a patru nuclee de hidrogen; la fiecare grupare ramane un defect de masa;

greutatea atomica a hidrogenului fiind 1,00813, iar a heliului 4,00386, rezulta: m = 4 x 1,00813-4,00386 = 0,02866; aceasta elibereaza o energie E, careia ii corespunde: E = m x c 2 in fiecare secunda, 564 de milioane de tone de hidrogen sunt grupate in 560 milioane tone de heliu, iar 4 milioane de tone de hidrogen, ramase ca defect de masa, elibereaza energia corespunzatoare lor;

aceasta energie alimenteaza intregul sistem solar, iar energia emisa este perceputa de omenire, sub forma de lumina si caldura; energia solara are nevoie de un milion de ani pentru a ajunge din centrul Soarelui la suprafata sa (in fotosfera), si apoi numai de 8 minute, pentru a ajunge la Pamant; acest proces va dura pana la epuizarea rezervelor de hidrogen ale Soarelui, care reprezinta 79 % din masa sa, ceea ce inseamna ca va dura miliarde de ani;

dupa cca. 5 miliarde de ani, dupa ce Soarele isi va consuma intreaga energie, intai isi va mari stralucirea si raza, devenind o giganta rosie, fapt ce va pune capat sistemului planetar; apoi, dupa alte 12 miliarde de ani, va evolua spre o stea pitica, alba, stingandu-se treptat; alaturi de radiatia solara, Soarele emite corpusculi cu mari viteze, care sunt opriti atat de atmosfera solara, cat si de cea terestra; ei produc in Soare vantul solar si norii crepusculari de diferite energii, iar pe Pamant - aurore polare, furtuni magnetice si brauri de radiatii in jurul Terrei;

În jurul Soarelui se rotesc 8 planete, 5 planete pitice (Ceres, Pluto, Eris, Makemake și Haumea),171 de sateliţi ai planetelor, sute de mii de asteroizi şi câteva mii de comete; Aceste cifre se referă la obiectele descoperite, existând posibilitatea să existe multe alte asemenea obiecte; Asteroizii se găsesc în două regiuni, numite centuri de asteroizi: una se află între Marte şi Jupiter, centura principală, iar alta după Neptun, centura lui Kuiper; Mai departe se găseşte norul lui Oort, loc unde se află milioane de nuclee de comete.

Termenul de "asteroid" se folosește pentru a caracteriza un grup de corpuri cerești ce orbitează în jurul Soarelui. Este termenul cel mai cunoscut pentru planetele mici, preferat în trecut de Uniunea Astronomică Internatională (UAI). Alteori se preferă termenul de "planetoid" (lb. greacă pentru "planetlike" - asemănător planetelor); Asteroizii variază foarte mult ca mărime, de la câteva sute de kilometri în diametru pâna la roci de numai câteva zeci de metri; Câțiva dintre cei mai mari au formă sferică și se aseamănă cu planete în miniatură.

Centura Kuiper este centura de materie primordială ce înconjoară Sistemul Solar, extinzându-se de la orbita planetei Neptun până mult în afara Sistemului Solar; Centura Kuiper a fost denumită astfel în cinstea lui Gerard Peter Kuiper (1905-1973), astronom olandez-american care a prezis și demonstrat existența acestei centuri de materie a Sistemului Solar. Centura Kuiper este alcatuita din resturi ramase de la inceputul Sistemului Solar. Din cauza densitatii scazute a materialului din zona, fragmentele nu s-au putut uni pentru a forma o planeta, ci doar corpuri mici.

Marginea sistemului solar în funcție de vântul solar. Ilustrație: NASA

Programul Voyager este alcătuit din două sonde spațiale, Voyager 1 și Voyager 2. Acestea au fost lansate în 1977, pentru a profita de poziția favorabilă a planetelor de la sfârșitul anilor 70. Scopul oficial al misiunilor era studierea planetelor Saturn și Jupiter, acesta fiind însă depășit, în acest moment sondele (încă în stare de funcționare) fiind la marginea sistemului solar, mult dincolo de orbita lui Pluto.

Vântul solar este emisia de particule încărcate electric a Soarelui; Când vântul solar ajunge în zonele unde se întâlnește cu plasma din mediul interstelar, se creează o undă de șoc. Acolo se afla marginea sistemului solar, o regiune numită heliopauză; Heliopauza se află la o depărtare de patru ori mai mare decât distanța Soare-Pluto, adică 120 Unități Astronomice (120 de ori distanța Pământ-Soare).

Imagine de la satelitul SOHO (Imagine în domeniul vizibil şi permite observarea petelor solare); imagine a Soarelei printr-un telescop dotat cu un filtru solar.

Imagine de la satelitul SOHO. Imaginea este luată în ultraviolet (EIT304) şi permite observarea atmosferei solare, acolo unde apar protuberanțele solare.

Soarele este o stea de marime mijlocie, de clasa spectrala G2 (galben-portocalie), situata la o distanta de 30.000 ani lumina de centrul Galaxiei noastre; Soarele executa o serie de miscari caracteristice; astfel, fata de stelele vecine, se misca cu o viteza de 19,4 km/s in directia stelei Vega din constelatia Lyra; totodata are o miscare in jurul centrului Galaxiei, cu o viteza de cca. 250 km/s, care se efectueaza in aproximativ 250 milioane de ani, ceea ce reprezinta un an galactic;

Unele stele sunt mai strălucitoare, unele sunt mai slabe, altele au nuanțe diferite. Dar toate au ceva în comun: sunt imense sfere de gaz foarte fierbinte, ce emit energie; Noi vedem doar lumina ce ajunge până la noi, neputând distinge alte caracteristici ale stelelor. Soarele este o stea aflată la mijlocul vieţii, moment în care temperatura la suprafaţă este de 5500 C; Până acum Soarele a trăit 4,5 miliarde de ani şi mai are de trăit încă de două ori pe atât.

Comparaţie între mărimea Soarelui şi a planetei noastre. Soarele este de 109 ori mai mare în diametru decât Terra.

In compozitia chimica a Soarelui intra elemente usoare ca: hidrogenul (77,3%) si heliu (21,4%), apoi cu participari extrem de mici, elemente mai grele ca: oxigen (0,84%), carbonul (0,35%), siliciul (0,07%), magneziul (0,06%), aluminiul (0,006%), titan, vanadiumul, cromul etc.; În regiunea unde se afla situat Soarele se cunosc pozițiile exacte (în spațiu) a peste 100.000 de stele; Pe o rază de 10 ani lumină se află 12 stele; Șapte din cele 12 stele sunt pitice roșii. Doar stelele Sirius A și α Centauri A sunt mai mari decât Soarele.

Volumul Soarelui ar putea cuprinde 1.300.000 de planete de dimensiunea Pământului iar forţa gravitaţională este de aproximativ 28 de ori mai puternică decât cea terestră; În cadrul discuțiilor dintre cercetători, Soarele este desemnat uneori și prin numele său latin Sol, sau grecesc Helios. Simbolul său astronomic este un cerc cu un punct în centru; Unele popoare din antichitate îl considerau ca fiind o planetă.