Vartolomei Măzăreanu, Ithica ieropolitica (Ms. BAR 67). Ediţie de text şi studiu filologico-lingvistic

Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi Facultatea de Litere Şcoala Doctorală de Studii Filologice Domeniul: Filologie românească Vartolomei Măzăreanu, Ithica ieropolitica (Ms. BAR 67). Ediţie de text şi studiu filologico-lingvistic Teză de doctorat Rezumat Conducător ştiinţific: Prof. Univ. Dr. EUGEN MUNTEANU Doctorand: Carmen Livia Boroda (căs. Tudor) Iaşi, 2016

1. Cuprinsul lucrării 1. STUDIU FILOLOGIC... 9 1.1. Introducere... 9 1.2. Activitatea de învățare din mănăstirea Putna... 12 1.3. Locul lui Vartolomei Măzăreanu în contextul epocii... 14 1.3.1. Din viața și activitatea unui neobosit călugăr cărturar.. 14 1.3.2. Clericul cărturar Vartolomei Măzăreanu și opera sa... 21 1.3.2.1. Cărți bisericești de ritual sau de doctrină... 21 1.3.2.2. Legendele hagiografice... 23 1.3.2.3. Literatura profană... 24 1.3.2.4. Lucrări cu un conținut istoric... 24 1.1. Ithica ieropolitica, între celelalte traduceri ale arhimandritului V. Măzăreanu... 27 1.1.1. Descrierea manuscrisului... 27 1.1.2. Filiație... 30 1.1.3. Structura... 35 1.1.4. Conținutul lucrării Ithica Ieropolitica; probleme specifice... 36 1.1.4.1. O primă sursă, fragmentele biblice... 37 1.1.4.1.1. Trimiteri la fragmente ale Vechiul Testament... 39 1.1.4.1.2. Trimiteri la fragmente ale Noului Testament 42 1.1.4.1.3. Secvențe care lipsesc în text... 44 1.1.4.2. Alte surse identificate în manuscris... 45 1.1.4.2.1. Texte patristice... 45 1.1.4.2.2. Texte din filosofii antichității, mitologie, istorie și geografie... 49 1.2. Concluzii... 51 2. STUDIU LINGVISTIC... 53 2.1. Studiu asupra grafiei... 53 2.1.1. Considerații preliminare... 53 2.1.2. Invеntarul grafematic... 54 2.1.2.1. Slove cu valoare neschimbată în cuprinsul întregului text... 54 2.1.2.2. Slove care în textul studiat pun probleme de interpretare... 59

2.1.2.2.1. Slove întâlnite în Ithica ieropolitica cu grafie dublă, diferite prin frecvența și locul ocupat în cuvânt... 60 2.1.2.2.2. Slove care impun o interpretare aparte... 67 2.1.2.3. Literele duble... 78 2.1.3. Semne diacritice... 78 2.1.4. Suprascrierea slovelor... 80 2.1.5. Prescurtările... 83 2.1.6. Punctuația... 84 2.2. Studiu asupra foneticii... 87 2.2.1. Considerații preliminare... 87 2.2.2. Vocalismul... 87 2.2.2.1. Vocale din seria centrală... 87 2.2.2.2. Vocale din seria anterioară... 93 2.2.2.3. Vocale din seria posterioară... 98 2.2.2.4. Diftongi... 101 2.2.3. Consonantismul... 104 2.2.3.1. Consoane labiale... 104 2.2.3.2. Consoane dentale... 107 2.2.3.3. Consoane prepalatale... 114 2.2.3.4. Consoana laringală [h]... 119 2.2.3.5. Grupuri consonantice... 120 2.3. Studiu asupra lexicului... 123 2.3.1. Considerații preliminare... 123 2.3.2. Cuvinte dispărute din limba literară standard; cuvinte puţin cunoscute, învechite sau păstrate în anumite arii dialectale... 123 2.3.2.1. Cuvinte de origine latină... 123 2.3.2.2. Cuvinte de origine slavă veche sau slavonă... 128 2.3.2.3. Cuvinte de origine greacă... 139 2.3.2.4. Cuvinte de alte origini sau cu etimologie necunoscută... 143 2.3.2.5. Cuvinte create pe teren românesc... 148 2.3.2.5.1. De la cuvinte de origine latină... 148 2.3.2.5.2. De la cuvinte de origine slavă veche sau slavonă... 152 2.3.2.5.3. De la cuvinte de origine greacă... 155 2.3.2.5.4. De la cuvinte de alte origini sau cu etimologie necunoscută... 156

2.3.3. Cuvinte cu forme ori sensuri diferite de cele din limba literară actuală... 157 2.3.3.1. Cuvinte de origine latină... 157 2.3.3.2. Cuvinte de origine slavă veche sau slavonă... 164 2.3.3.3. Cuvinte de origine greacă... 169 2.3.3.4. Cuvinte de alte origini sau cu etimologie necunoscută... 173 2.3.3.5. Cuvinte create pe teren românesc... 176 2.3.3.5.1. De la cuvinte de origine latină... 176 2.3.3.5.2. De la cuvinte de origine slavă veche sau slavonă... 181 2.3.3.5.3. De la cuvinte de origine greacă... 183 2.3.3.5.4. De la cuvinte de alte origini sau cu etimologie necunoscută... 184 2.3.4. Cuvinte cu etimologie multiplă... 186 2.4. Studiu asupra morfologiei... 190 2.4.1. Considerații preliminare... 190 2.4.2. Substantivul... 190 2.4.2.1. Declinarea... 190 2.4.2.2. Genul... 191 2.4.2.3. Numărul... 192 2.4.2.4. Cazul... 196 2.4.3. Articolul... 197 2.4.3.1. Articolul nehotărât... 197 2.4.3.2. Articolul hotărât... 197 2.4.3.3. Articolul posesiv genitival... 199 2.4.3.4. Articolul demonstrativ adjectival... 200 2.4.4. Adjectivul... 200 2.4.5. Pronumele... 202 2.4.5.1. Pronumele personal... 202 2.4.5.2. Pronumele și adjectivul de întărire... 204 2.4.5.3. Pronumele reflexiv... 205 2.4.5.4. Pronumele și adjectivele posesive... 205 2.4.5.5. Pronumele și adjectivele demonstrative... 207 2.4.5.6. Pronumele și adjectivele relativ interogative... 209 2.4.5.7. Pronumele și adjectivele nehotărâte... 210 2.4.5.8. Pronumele și adjectivele negative... 211 2.4.6. Numeralul... 212 2.4.6.1. Numeralul cardinal... 212

2.4.6.2. Numeralul ordinal... 214 2.4.7. Verbul... 214 2.4.7.1. Conjugarea... 214 2.4.7.2. Diateza... 216 2.4.7.3. Modurile și timpurile... 218 2.4.7.3.1. Verbe iotacizate. Prezentul indicativ și prezentul conjunctiv... 218 2.4.7.3.2. Indicativul prezent... 219 2.4.7.3.3. Indicativul imperfect... 221 2.4.7.3.4. Perfect simplu... 222 2.4.7.3.5. Perfect compus... 222 2.4.7.3.6. Mai mult ca perfect... 222 2.4.7.3.7. Viitor... 223 2.4.7.3.8. Conjunctivul... 224 2.4.7.3.9. Condiționalul... 226 2.4.7.3.10. Imperativul... 227 2.4.7.3.11. Modurile nepersonale... 228 2.4.8. Adverbul... 229 2.4.9. Prepoziția... 233 2.4.10. Conjuncția... 235 2.4.11. Interjecția... 238 2.5. Studiu asupra sintaxei... 240 2.5.1. Sintaxa propoziției... 240 2.5.1.1. Subiectul... 240 2.5.1.2. Predicatul... 241 2.5.1.2.1. Predicatul verbal... 241 2.5.1.2.2. Predicatul nominal... 242 2.5.1.3. Acordul dintre subiect şi predicat... 242 2.5.1.4. Atributul... 242 2.5.1.4.1. Atributul adjectival... 242 2.5.1.4.2. Atributul substantival... 243 2.5.1.4.3. Apoziţia... 243 2.5.1.4.4. Atributul pronominal... 244 2.5.1.4.5. Atributul verbal... 245 2.5.1.4.6. Atributul adverbial... 245 2.5.1.5. Complementul... 245 2.5.1.5.1. Complementul direct... 245 2.5.1.5.2. Complementul indirect... 247 2.5.1.5.3. Complementul de agent... 249

2.5.1.5.4. Elementul predicativ suplimentar... 249 2.5.1.5.5. Circumstanţialul de timp... 249 2.5.1.5.6. Circumstanţialul de loc... 251 2.5.1.5.7. Circumstanţialul de mod... 252 2.5.1.5.8. Circumstanţialul de cauză... 254 2.5.1.5.9. Circumstanţialul de scop... 255 2.5.1.5.10. Circumstanţialul instrumental... 256 2.5.1.5.11. Circumstanţialul sociativ... 256 2.5.1.5.12. Circumstanţialul de relaţie... 257 2.5.1.5.13. Circumstanţialul concesiv... 257 2.5.1.5.14. Circumstanţialul condiţional... 257 2.5.1.5.15. Circumstanţialul opoziţional... 258 2.5.1.5.16. Circumstanţialul cumulativ... 258 2.5.1.5.17. Circumstanţialul de excepţie... 259 2.5.1.6. Coordonarea părţilor de propoziţie... 259 2.5.1.6.1. Coordonarea copulativă... 259 2.5.1.6.2. Coordonarea disjunctivă... 260 2.5.1.6.3. Coordonarea adversativă... 261 2.5.1.6.4. Coordonarea conclusivă... 261 2.5.2. Sintaxa frazei... 262 2.5.2.1. Coordonarea... 262 2.5.2.1.1. Coordonarea copulativă... 262 2.5.2.1.2. Coordonarea disjunctivă... 263 2.5.2.1.3. Coordonarea adversativă... 263 2.5.2.1.4. Coordonarea conclusivă... 264 2.5.2.2. Subordonarea... 265 2.5.2.2.1. Propoziţia subiectivă... 265 2.5.2.2.2. Propoziţia predicativă... 266 2.5.2.2.3. Propoziţia atributivă... 266 2.5.2.2.4. Propoziţia completivă directă... 267 2.5.2.2.5. Propoziţia completivă indirectă... 268 2.5.2.2.6. Propoziţia circumstanţială de loc... 269 2.5.2.2.7. Propoziţia circumstanţială de timp... 269 2.5.2.2.8. Propoziţia circumstanţială de mod... 270 2.5.2.2.9. Propoziţia circumstanţială consecutivă... 272 2.5.2.2.10. Propoziţia circumstanţială cauzală... 272 2.5.2.2.11. Propoziţia circumstanţială de scop... 273 2.5.2.2.12. Propoziţia circumstanţială condiţională... 274 2.5.2.2.13. Propoziţia circumstanţială concesivă... 275

2.5.2.2.14. Propoziţia circumstanţială instrumentală... 276 2.5.2.2.15. Propoziţia circumstanţială sociativă... 277 2.5.2.2.16. Propoziţia circumstanţială opoziţională... 277 2.5.2.2.17. Propoziţie circumstanţială cumulativă... 277 2.5.2.2.18. Propoziţia circumstanţială de excepţie... 277 2.5.2.3. Particularităţi ale discursului... 277 2.6. Concluzii... 279 3. BIBLIOGRAFIE... 283 3.1. Izvoare și lucrări de referință... 283 3.2. Literatură secundară... 285 3.3. Surse electronice... 290 4. NOTĂ ASUPRA EDIȚIEI... 291 ITHICA IEROPOLITICA sau filosofiia învățătoare de fire (Ms. BAR 67)... 295 FACSIMILE... 439

2. Introducere În existența spirituală a neamului românesc, literatura religioasă din manuscrise și cărți tipărite ocupă în mod necesar un loc preponderent. Astfel, în contextul culturii naționale, studierea textelor vechi reprezintă o bogată sursă pentru cunoașterea epocii în care au fost elaborate și a istoriei limbii române. Întocmirea de ediții critice, completate de un studiu filologic și lingvistic, se înscrie în tradiţia instituită în cercetarea istoriei limbii, cu scopul de a aduce în lumina grafiei latine textele dintr-un sistem de scriere cum este cel chirilic, dar și de a identifica particularităţile specifice unui anumit stadiu de evoluţie a limbii. Lucrarea de faţă are ca principal scop întocmirea unei ediţii de text, în continuarea căreia s-a impus ca subiect de cercetare realizarea unui studiu filologico-lingvistic asupra scrierii Ithica ieropolitica, aflate în manuscris și redactate în grafie chirilică de către arhimandritul Vartolomei Măzăreanu în anul 1764, la Putna. Traducerea s-a făcut după cartea cu același titlu, tipărită în limba slavonă în sfînta și marea lavră Pecerska în anul 1712, autorii fiind câțiva călugări trăitori ai acelei mănăstiri rămași sub anonimat. 3. Structura tezei Respectând o structură deja consacrată a acestui gen de teză de doctorat, lucrarea este concepută pe trei secțiuni: prima de natură filologică și de istorie literară, a doua se concentrează pe descrierea lingvistică a scrierii supuse aici studiului, iar a treia pe trancrierea interpretativă. Acestor trei secțiuni li se alătură un capitol de concluzii, bibliografia consultată și o succintă notă asupra ediției. În final, au fost anexate paginile textului chirilic scanate în totalitate după unicul exemplar fotocopiat, bine păstrat printre colecțiile speciale de la Filiala din Iași a Bibliotecii Academiei Române, sub cota F 89.

3.1. Studiu filologic Partea introductivă a acestui studiu realizează o prezentare generală a contextului istoric și cultural în care manuscrisul Ithica ieropolitica a fost tradus, în Moldova secolului al XVIII-lea, amintind de o perioadă care poate fi privită și din perspectiva acelei etape din evoluția culturii române ce face firesc trecerea spre modernitate, fără să provoace o ruptură de cultura tradițională, deși multă vreme a fost considerată o pată neagră în istoria noastră, un secol de degradare, dacă ne gândim că între anii 1711-1821 au existat domniile fanariote în Moldova și Țara Românească. Sunt tratate, în secțiuni diferite, aspecte importante din viața și opera arhimandritului Vartolomei Măzăreanu, (egumen al Putnei în perioada 1755-1763, dar și al mănăstirii Solca între anii 1768-1774), climatul social și cultural în care s-a format și s-a dezvoltat personalitatea sa. Alături de numеrοșii сărturari din a doua jumătate a ѕесοlului al XVIII-lеa, ѕtrăluсind рrin сultura еurοреană și prin larga înțеlеgеrе a ѕеnѕului iѕtοriеi (un Lеοn Ghеuсa și Iaсοv Ѕtamati în Мοldοva, un Ϲhеѕariе de Râmnic în Țara Rοmânеaѕсă, culminând cu activitatea cărturarilor din Transilvania), Vartοlοmеi Măzăreanu faсе mai dеgrabă o figură mοdеѕtă la prima vedere. Daсă n-arе ѕtrăluсirеa și niсi οriginalitatеa aсеѕtοra, οреra ѕa câștigă totuși un plus de valoare рrin сοntinuitatе și amрlοarе. Din cercetările efectuate, aflăm despre acest neobosit călugăr cărturar că a сοmрilat și a tranѕсriѕ un marе număr dе dοсumеntе mănăѕtirеști, сu unеlе adaοѕuri dе natură iѕtοriсă, un сοrрuѕ al сrοniсilοr mοldοvеnе din сarе ѕе mai рăѕtrеază dοar un fragmеnt și a ѕсriѕ ο ѕсurtă Iѕtοriе a mănăѕtirii Ρutna. În secțiunea Clericul cărturar Vartolomei Măzăreanu și opera sa am insistat pe valoarea dobândită din munca lui de traducător, cea mai bogată activitate înregistrându-se în rândul traducerilor sale din slavonă și din rusă, după cărți de slujbă, cuvântări ale Sfinților Părinți, vieți de sfinți, lucrări istorice (a

scris el însuși lucrări istorice). Unele traduceri, după cum am putut constata, sunt laice precum Apoftegmata și Ithiсa iеrοрοlitiсa, două сulеgеri dе tеxtе mοralе, cu pilde biblice sau mitologice. Despre câteva dintre traducerile sale nu se mai știe nimic astăzi. Studiul filologic are ca obiectiv principal prezentarea scrierii Ithiсa iеrοрοlitiсa, atât structura, cât și conținutul textului aflat în manuscris la Biblioteca Academiei Române din București, la cota MSSE ROMÂNE 67. Exemplarul tradus de arhimandritul Putnei a putut fi confruntat cu un altul, donat aceleiași biblioteci și identificat sub cota MS. 2344, reprezentând traducerea arhimandritului Ghenadie Cozianul din mοѕhοvitiсa limbă a cărții Ithica Ieropolitica, în anul 1747. Manuscrisul lui Măzăreanu respectată o s t r u c t u r ă tradițională a scrierilor de la acea vreme. Pe prima filă se află obișnuita închinare adusă de traducător Sfintei Treimi, sunt pomeniți, apoi, atât domnitorul Grigórii Ioánn Voevoda, cât și ierarhii bisericii, fiind mitropolit al Moldovei la acea vreme preosfinţia sa chiriu chir Gavriíl, iar episcop al Rădăuțiului preosfinţia sa chiriu chir Dosithéi. Din pagina de titlu aflăm că traducerea s-a făcut după cartea a cărei denumire completă este: Ithica Ieropolitica ѕau filοѕοfiia învăţătοarе dе firе, сu ѕimvοlii şi сu înсhiрuiri alеaѕă, tipărită în limba slavonă, în sfînta și marea lavră Pecerska, cu binecuvântarea arhimandritului locului, Athanásii Mislávschii, cu silința și osteneala fraților, cu cheltuiala aceiași lavre unde s-au și tipărit, în anii de la Hristos #aπ}bï (1712). Scopul acestei tipărituri a fost spre povățuirea și folosul celor tineri. În privința autorilor, aceștia au ales să păstreze anonimatul, fiind câțiva călugări trăitori ai acelei mănăstiri. Partea cea mai amplă a lucrării cuprinde un număr de 67 de capitole (3 r -226 r ), majoritatea fiind scurte, având între 4-7 pagini. Ele sunt concepute după un criteriu tematic, fiind sugestiv formulate în economia textului. Primele anunță încă din titlu o

proastă experiență dobândită de tineri în: Orbirea celor tineri, Calea cea îndoită, Sfatul răutății și a faptelor celor bune etc., următoarele vorbesc despre o viață trăită urmând: Credința lui Dumnedzău, Orînduiala dragostei cătră Dumnedzău, Poruncile Domnului, Răsplătirea cătră părinți etc. Multe titluri sunt împărțite între virtuțile creștinului: Nădejdea, Tăcerea, Răbdarea, Smireniia și patimile acestuia: Mîndriia, Bețiia, Zavistiia, Zazorul, Slava etc. În partea finală, este formulată o adresare cititorilor în care sunt folosite trei citate din Epistola Sobornicească a Sfîntului Apostol Iacov (1, 23-26), fiecare citat primind câte un subtitlu: Pentru cei nesilitori, Cătră cei silitori și Ocărîtoriului. După ce se aduce slavă lui Dumnezeu, la Sfîrșitul aceștii cărți este scris cuprinsul sau scara (227 v -229 v ), bine încadrat într-un tabel, în care apar trecute în ordine numărul, titlul fiecărui capitol și paginația. Ultimele rânduri aparțin lui Vartolomei Măzăreanu și reprezintă o rugăminte adresată cu smerenie celor ce vor citi această carte, rânduri din care înțelegem că exista o preocupare a traducătorului pentru inteligibilitatea versiunii sale, pentru claritatea semantică a enunțurilor pe care le-a tălmăcit:...aflînd greșală în cuvinte sau ori în ce, cu duhul blîndeților să îndreptați, iară pre mine păcătosul să mă iertați, fiindcă deodată am și tălmăcit-o și am și scris-o și poate or fi și greșale. În ceea ce privește con ț i n u t u l, atenția a fost îndreptată spre acele texte traduse de Măzăreanu care formează substanța lucrării, urmărindu-se în ce măsură putem identifica sursele care au inspirat mesajul lor. În primul rând, amintim trimiterile din notele marginale care s-au făcut în mod constant, insistent la textul Scripturii, pe întreg parcursul cărții. Citatele inspirate atât de Vechiul Testament, cât și de Noul Testment au construit, în ansamblul lucrării, un discurs biblic bine însușit, posibil de observat după modul în care a fost conceput, așezat în pagină de călugării autori. Acestea au

folosit împărțirile clasice, fie la un întreg capitol, fie doar la anumite versete sau sintagme. O altă importantă sursă o constituie literatura patristică. Trimiterile la scrierile sfinților părinți ai bisericii s-au făcut după un criteriu tematic, cum am observat, de altfel, că sunt concepute și capitolele lucrării. Dintre marii gânditori cu autoritate teologică îl amintim cu precădere pe Sfântul Ioan Gură de Aur, cu ale sale elemente de pedagogie creştină atât de numeroase în omiliile hrisostomice la Epistolele Pastorale. O sumă de sfaturi duhovnicești sunt inspirate și de operele lui Grigorie de Nazianz ori ale lui Vasile cel Mare, iar dintre sfinții părinți ai bisericii apusene este amintit Ambrozie al Mediolanului. Pasajele de reflexie filosofică trimit la opera unor mari gânditori ai antichității grecești (Socrate, Platon, Aristotel, Plutarh), dar și ai antichității latine (cel mai des citat fiind filosoful stoic roman Seneca cu ale sale Epistole morale către Lucilius). În concluzie, toate sursele identificate în text, în special fragentele biblice, dar și pasajele inspirate de literatura patristică ori de reflexie filosofică, pun în evidență o structură concepută dintr-o mare varietate de teme, împărțite între virtuțile (credința, dragostea, răbdarea, blândețea, înfrânarea, smerenia etc.) și patimile sau trăirile inferioare ale omului (mândria, invidia, minciuna, iubirea de stăpânire, iubirea de argint etc.). Conținutul cărții Ithica ieropolitica a fost configurat, după cum am constatat pe parcursul studiului făcut, de o paradigmă alcătuită din elemente ale dogmaticii, moralei, filosofiei, împrumutând cunoștințe și din alte domenii precum mitologia, istoria și geografia. Acestea au articulat cu claritate esența învățăturii creștine, traversând deja câteva secole, fără a pierde din prospețimea mesajului initial, care o dată cu transcrierea interpretativă a fost scos la lumina alfabetului latin.

3.2. Studiu lingvistic Prin efectuarea prezentului studiu asupra textului Ithica ieropolitica, s-a încercat evidențierea fenomenelor de ordin lingvistic, găsindu-se note comune cu alte texte din a doua jumătate a epocii vechi (chiar și din perioada anterioară). Materialul lingvistic selectat a fost împărțit pe capitole, conform nivelelor de limbă, detaliind, astfel, paricularități grafice, fonetice, lexicale și, nu în ultimul rând, morfo-sintactice. 3.2.1. Studiu asupra grafiei În privința grafiei au fost semnalate unele probleme de interpretare în stabilirea valorii anumitor slove, de exemplu, în cazul celor cu grafie dublă se remarcă slovele ê și e, prima apărând în text cu o frecvență mai mare, în toate cele trei poziții din cuvânt. La inițială și în interiorul cuvântului pot avea, pe lângă valoarea cunoscută [e] și pe cea a diftongului [ie]: ê ír = ieșirea, ñßeñúrîį = tăieturii. În poziție finală ambele notează atât vocala [e], cât și diftongul [ea], în opozițiile articulat / nearticulat, alternând în text cu slova : páçê / páç = pace, çênaínñ = înaintea, (scris pe aceeași pg., 101 r ) çênaínñe = înaintea. Slovele æ, å și prezintă atât valori comune (notarea diftongului [ea]), diferă, însă prin redarea altor valori (de pildă a diftongului [ie] de către å), uneori prin poziția ocupată în corpul cuvântului și mai ales prin frecvență, å și fiind întrebuințate în mod consecvent. Am stabilit că [ea] se monoftongase, în poziție medială în traducerea lui V. Măzăreanu. Pentru luarea acestei decizii ne-a venit în ajutor opinia radicală a lingvistului ieșean N. A. Ursu, care, raportând cercetarea sa la textele lui Dosoftei, nu face distincție în transcriere între slovele e și / å / æ în poziție e (a ç å = aceia, pe aceeași pg. cu grafia a çê å, 68 r ). Slova ç apare doar la inițială de cuvânt, unde poate reda vocala [î], în cuvinte monosilabice: çêmi = îmi și segmentul fonetic [în] (deseori notat ca prepoziție: çê a êr = în aer) sau [îm] (înaintea

ocluzivelor p/b: çêpl = împlu). Slova ß, cu o frecvență mare, (fără a fi concurată de ø) redă în funcție de context vocalele [ă] și [î] în poziție medială sau finală. Deși nu pun probleme de interpretare, trebuie amintite, de asemenea, slovele q și prin prezența lor numeroasă în text. 3.2.2. Studiu asupra foneticii Dintre trăsăturile fonetice specifice scrierii Ithica ieropolitica, rețin atenția ca mărci ale tradiției moldovenești următoarele: În domeniul vocalismului, se conservă [a] etimologic protonic în maslin, posttonic în dáscal. Se remarcă [á] conservat pe prima silabă accentuată în verbul mă blástămă, în forma de plural a anumitor substantive: pásări, ráne. Vocala [ă] neaccentuată nu a evoluat la [a] în substantivul păhar sau la [e] în: blăstămul, năcăjiți, acestora li se adaugă cuvinte moștenite din latină, care conservă un [ă] aton neasimilat la [e] precum: părechi, părete, fărmăcătorilor, prepoziția cătră. [ă] etimologic a evoluat la [o], prin fenomenul de asimilare vocalică în cuvintele de origine slavă: noroc cu derivatele sale, norod, noroi, în conjugarea verbului a zăbovi; [ă] etimologic nu a trecut la [u] în majoritatea atestărilor verbului a mulțămi. Forma cu [î] inițial etimologic este general utilizată în Ithica, în conjugarea lui a întra, precum și a verbelor a îmbla, a îmfla, a împle. Vocala [î] acentuată etimologică nu se înregistrează în adverbul curund. Sunt prezente formele cu [i] epentetic: cîine, mîine, pîine specifice normei din variata literară muntenească. [e] etimologic aton este conservat în lexemul strein și în derivatele sale, dar și un [e] aton netrecut la [i] în cuvintele: ádecă, atunce, beserică, ceti, cetitoriu, nemică, nemărui. În general, tendința este ca fenomenul trecerii lui [e] medial aton la [i], justificabil prin asimilări și disimilări vocalice, să se impună în notarea unor grafii: dimineață, inimă, minte, nici, niște, pricepe etc. Fenomenul închiderii lui [e] la [i] înainte de [n] în prepoziția din și în compusele acesteia, este foarte

frecvent: dinlontru, dintîi, dintre, dintru etc. Un [i] etimologic se conservă în unele lexeme (împrumuturi din greacă și latină): íthica, diiadímă, haractír, magnít. Vocala [o] neaccentuată nu a evoluat la [a] în substantivul oltariu; [o] aton se închide la [u] prin fenomenul de disimilare vocalică în cuvântul cucoară. Apar oscilații între [o] aton și [u] în: amurți, micșura, micșurare sau userdiie, în conjugarea verbului a porunci. Sunetul [u] final nu constituie o caracteristică a traducerii lui V. Măzăreanu, ci o trăsătură fonetică rar întâlnită, precedat de o consoană sau de un grup de consoane: din destulu, lucredzu. În domeniul consonantismului, fenomenul palatalizării labialelor nu este foarte bine reprezentat. În privința lui [f] în [h'] întâlnim unele forme care alternează: fiiară / hiară, fier / hier, iar palatalizarea labialelor [b], [p], [m] și [v], o caracteristică a graiurilor nordice, este înlăturată, fapt care reflectă la V. Măzăreanu încercarea de a cenzura în traducere particularitățile fonetice regionale. În Ithica se constată, într-o mică măsură, rostirea dură a consoanelor [p], [b], [v]: trupască, iubăsc, să zăbovască, mai bine semnalat este fenomenul în cazul bilabialei [m], în conjugarea unor verbe: mărg, număsc, pătimăsc, tocmăsc etc. Se înregistrează velarizarea și la consoanele [ț] înțălege, iuțală (anumite cuvinte prezintă un [ț] moale, care demonstrează că norma literară muntenească începea să se impună în textele moldovenești puțin, simțind), [dz] doadzăci, [s] asămănare și [z] păzăzc. Cracterul dur se observă și în cazul vibrantei [r]: lacrămăm, strîcat, strîgarea, dar se întâlnesc și variante cu [r] muiat: stricăcios, strigarea. Cărturarul moldovean acordă prioritate normei cu șuierătoarele [j] și [ș] nevelarizate: jelindu-să, rușinat. Prin prezența africatelor [ğ] și [dz] scrise consegvent fără oscilații, textul prezintă un fenomen ce caracterizează dialectul literar nordic: gioacă-te, neagiunsurile, dzice, dzioa, îmblîndzește. Palatalizarea lui [l] are multe ocurențe într-un substantiv ca feliu. Laringala [h]

este menținută în: ohtare, pohtă, pohti, prah, [v] evoluează la [h] în: hreascuri, huietul, rîhni. 3.2.3. Studiu asupra lexicului În capitolul rezervat lexicului, am abordat analiza cuvintelor din perspectivă lexicografică: etimologie, disociere semantică, precizarea anumitor locuțiuni, expresii și sintagme în care un termen sau altul este atestat. Când a fost necersar, am făcut unele comentarii, corelate cu datele înregistrate în diferite dicționare ale limbii române literare vechi sau cu date înregistrate în unele studii de specialitate. Am ținut cont în prima parte a acestui capitol de acele elemente lexicale proprii limbii române vechi, unele caracteristice tradiției anterioare și, prin urmare, dispărute din uzul românei actuale sau puțin cunoscute, păstrate doar în anumite arii dialectale: adamant, alchion, anghiră, ațapoc, austru, bîlie, bolniță, bucvariu, capiște, cilibiu, diadoh, gadină, glavă, grumadz, izvodi, lascavă, lavră, list, podvig, ponoslui, poslușanie, pristăvi, stepenă, svireap, talant, ustav, viia, zazor sau create pe teren românesc (cele mai multe formate prin derivarea cu sufixe): dosăduitoriu, dumnedzeiță, hîtriie, pizmaș, pohodnic, prepus, răpștire, simbriie, soglăsuit, trezvire, zacaș, zăticneală. Predomină la nivelul acestora cuvintele cu etimologie latină, slavă și greacă. În partea a doua, sunt prezentate selectiv cuvinte anunțate din titlu, care prezintă forme sau sensuri diferite de cele din limba literară actuală de tipul: amar, aromată, chit, clăti, copaciu, edem, matcă, măhramă, mișel, oltariu, plinthir, podoabă, porumb, rîmlean, în continuarea acestui nivel am adăugat și termeni formați pe teren românesc: amăgitură, bucățea, desfătăciune, feștedzire, neunire, priveală, răcoreală, scîrbelnic, sleit, scăndăli, șoptitoriu, tiparnic. Toți acești termeni au fost grupați în diferite categorii, ținându-se cont de originea lor. Ultima parte alătură câteva cuvinte cu etimologie multiplă precum: alăută, colun, haractir, heruvim, pită etc.

3.2.4. Studiu asupra morfologiei Situația rezultată în Ithica ieropolitica în privința morfologiei arată că anumite părți de vorbire sunt caracterizate printr-o mai mare stabilitate, cum este cazul articolului, al adjectivului sau al numeralului. În privința substantivului, printre alte constatări făcute, se remarcă: unele feminine care își mențin încadrarea în declinarea a III-a caracteristică ariei literare nordice: cenușe, ușe, grije, straje; repartizarea la altă categorie de genuri decât în limba română actuală, de exemplu subst. pustiu înregistrat cu forma de feminin pustiie; forme alternante de gen ca rod / roadă sau sorț / soartă; un plural feminin oscilant: cuvântul mână (etimologic) mînule, dar și mîni / mîini; unele substantive singularia tantum apărute cu formă de plural: bătrînețele, blîndețele, tinerețele; pluralul unor feminine sau neutre în -ă înregistrat la substantive cu tema în r (covoară, hotarăle, pasărăle) sau în s (casăle, oasăle, vasăle). Din categoria gramaticală a cazului amintim acele structuri specifice, construcții prepoziționale cu la (echivalente cu dativul: cîtă înțelepciune trebuiește la dînsa) sau cu a (echivalente cu genitivul: sluțimea a tot trupul). Între pronumele personale reținem prezența formelor noao și voao, apoi a celor care au în finală particula de întărire și, des folosite în scrierile vechi, cu valori similare pronumelor de întărire: luiși, eiși, loruși și reflexivul este utilizat cu formele accentuate sine, șiia / șiie. În exprimarea posesiei, V. Măzăreanu folosește alternativ posesivul și pronumele personal pentru a îmbogăți expresia și a nu deveni redundantă, dar, când este vorba de pluralitatea posesorilor, apar utilizate uneori necorespunzător (urmând logica și normele românei actuale) posesivele său, sa, săi, sale în locul pronumelui pers. lor, tendință cunoscută, de altfel, în norma literară din epoca veche: Fiți și voi asemenea oamenilor acelora ci așteaptă pre stăpînul său, cînd a veni de la nuntă. Pronumele relativ-interogativ care notează două categorii de

forme, una variabilă după gen și număr (carele, carea, carii) și a doua, cea mai des folosită, invariabilă. Sunt semnalate forme specifice limbii vechi în cazul pronumelor nehotărâte (cevași, fieștecare, fieștecine, fieștece, oarecarele) și a celor negative (nime, nemărui, nemică). Verbul prezintă, atât forme vechi (a vie), cât și noi (a curge, prezent în texte începând cu secolul al XVII-lea, formă creată analogic de la a merge). Fenomenul iotacizării se regăsește în Ithica la verbe cu radicalul în t, -d, -n r, forme precum: poci(u), vădz, să puie etc. Dintre timpurile indicativului o slabă întrebuințare are perfectul simplu, relativ puține ocurențe cunoaște mai mult ca perfectul sintetic, singurele forme întâlnite sunt de pers. a III-a sg: adormisă, să îndrăcisă, la plural verbele neprezentând sufixul ră analogic: cătră cei ci venisă cu arme. Se întâlnesc în Ithica și construcții de mai mult ca perfect perifrastic, (alcătuite din perfectul compus al verbului a fi + participiul trecut al verbului de conjugat): precum au fost poroncit dintru început. O frecveță mare cunosc timpurile: imperfect (o marcă a acestuia este terminația iia, la vb. de conjug. a IV-a: audziia, doriia, slujiia), perfect compus (auxiliarul au, apare cu o formă general utilizată la pers. a III-a, atât pentru sg., cât și pentru pl.), viitor (auxiliarul voiu alternează cu voi; apar forme regionale care marchează căderea lui v- din auxiliar: oi trimite, or asculta, um birui etc.). Sunt prezente acele construcții intensive, alcătuite dintr-un verb la conjunctiv și un substantiv sau un verb la gerunziu din aceeași familie lexicală: De nu, știind să știi că nu va mai adáoge Domnul a pierde părțile aceste de cătră fața voastră sau Cela ce bate pre tatăl său sau pre mumă-sa, cu moarte să moară. Se folosește forma de conjunctiv în alternanță cu infinitivul în multe structuri sintactice, iar în unele contexte supinul înlocuiește infinitivul. Adverbul, prepoziția și conjuncția cunosc la rândul lor forme / sensuri specifice epocii vechi, unele evoluând în paralel cu forme comune limbii române

actuale (acmu, ádecă, atunce / atunci; cătră, den / din, preste / peste, pre / pe, supt; ce / ci, dară / dar, iară / iar). Se înregistrează un număr semnificativ de interjecții, ele dau valoare expresivă, accentuând caracterul oral al textului: ah, amar, amin, iaca, iată, o, oh, vai. 3.2.5. Studiu asupra sintaxei În alcătuirea ultimului capitol, s-a respectat împărțirea clasică a celor două unități sintactice, la nivelul propoziției și al frazei, din perspectiva raportului de coordonare și de subordonare. Au fost prezentate caracteristicile sintactice existente în Ithica, având în vedere corelarea acestora cu gradul de evoluţie a sintaxei limbii române în secolul al XVIII-lea. Astfel, s-a observat că textul prezintă multe elemente care constituie normă în limba literară actuală, dar conservă și elemente specifice limbii române vechi, de exemplu: atributul substantival construit cu prepoziţia a: slujitoriu a toată răutatea; atributul substantival în dativ: um începe a îmbla ca fii luminii; adverbul foarte folosit în textul studiat şi cu funcţia de complement circumstanțial de mod, nu doar ca morfem al superlativului: orînduielii omenești foarte să supun; complementul circumstanțial de timp exprimat prin adverbul oarecând, specific limbii române vechi: căci aceasta și Domnul au învățat-o oarecînd; complementul circumstanțial de cauză exprimat prin locuţiunea adverbială drept aceia (drept aciia): Tu ești cuprins de căruntețe, iară eu încă nici barbă nu am, drept aceia ale tale cîte le-ai dzis, toate sînt adevărate și drepte; dintre elementele subordonatoare cauzale se desprinde, în multe ocurențe, locuțiunea conjuncțională de ună vreme că de vreme ce, din moment ce : femeia lui Lót,

de ună vreme că au căutat înapoi atunci cînd fugea de la casăle lor, îndată s-au făcut stîlp de piiatră. absenţa, uneori, a prepoziţiei pre/pe din faţa pronumelui relativ care cu funcţie de complement direct: viclenii au cădzut în groapa aciia care o săpasă nevinovatei Susáne. Am remacat totuși că situațiile în care prepoziţia pre/pe apare utilizată în text ca morfem al complementului direct sunt majoritare: Nimenea nu poate să afle un folos ca acela pre care să nu-l poată întoarce și să nu-l strîce omul cel cu hîtriia rea; construcţiile cacofonice ca cum şi ca când care introduc o circumstanţială de mod: Iósif, ca cum n-ar pătimi nimică, încă spunè tătîne-său visuri sau Petrece fără de scârbă, ca când n-ar fi făcut niciun rău; elemente de relaţie grupate în jurul adverbului măcar (măcar că, măcar de, măcar chiar de, măcar că să) care introduc o concesivă: iară cel sărac, măcar că trage grele nevoi, însă tace; prezența elementului de relaţie necum să, care introduce o propoziţie circumstanţială cumulativă: nici să mănînce, necum să să răcorească; elementele de relație deosebit de, deosebit că și fără decît introduc o circumstanţială de excepţie: toată viiața lor altă nu iaste fără decît de-a pururea să vor acufunda etc. Unele situaţii înfăţişate prezintă ambiguităţi. 3.3. Textul Textul transcris este precedat de o succintă Notă asupra ediţiei, în care am reluat prezentarea unor particularități paleografice ale manuscrisului Ms. 67, expuse mai pe larg în studiul filologic. O sumară descriere a acestuia ne dezvăluie o scriere în întregime cu cerneală neagră, încadrată, de la prima filă până la ultima, în chenare geometrice. Slovele sunt clare, simetrice, creând aspectul unui text tradus atent și cu siguranță, astfel, caligrafia îngrijită, deși grăbită pe alocuri,

scrierea cursivă trădează experiența îndelungată și grija pentru cuvântul scris ale acestui cărturar moldovean. În Notă asupra ediției, am menționat aspecte ce țin de numerotarea filelor, de scrierea titlurilor capitolelor, de identificarea semnelor de punctuație și în ce măsură au fost ele preluate în textul transcris etc. Am insistat, în continuare, asupra unor opțiuni făcute în privința transcrierii interpretative: scrierea cu î și sînt, în spiritul limbii vechi; scrierea cu majusculă în cazul teonimelor și a numelor asimilate acestora: Atotstăpînitoriul, Dumnedzău, Stăpînul, Ziditoriul; transcrierea întocmai a inconsecvențelor grafice de genul: magníñ l = magnitul / mágnis l = magnisul. Am recurs la întregirea unor termeni prescurtați în textul sursă (ținând cont de de realitatea lingvistică din trecut): EÈ gˆlîê = Evanghelie, Ml sˆñe nïå = milosteniia; toate slovele suprascrise au fost coborâte în rând : a f lß m = aflăm, ga lˆbê nî = galbeni. Am reținut, în mod convențional, doar accentul ascuțit în următoarele cazuri: cuvinte cu accent diferit notat de cel din limba literară actuală: bólnav = bólnav, antroponime și toponime: Sênê ka = Senéca, pê rsïå = Pérsiia, neologismele epocii: idróps, haractír, alte situații, de exemplu, imperfectul aflat în opoziție cu prezentul indicativului, ca o influență clară dinspre limba populară: a sk ndê = ascundé, sp nê = spuné. Am justificat prezența notelor de subsol din transcriera interpretativă prin ceea ce semnalează acestea în manuscrisul tradus de V. Măzăreanu: adnotații marginale (cum sunt trimiterile biblice marcate în corpul textului prin anumite semne), grafii particulare, greșelile evidente sau probabile ale traducătorului corectate în transcriere, secvențe care lipsesc în corpul textului, traducerea cuvintelor scrise în slavonă de tipul P sni P snei = Cântarea Cântărilor, Nóv i Zav ñ = Noul Testament etc. Alte aspecte, precum grafemele chirilice problematice, au fost ilustrate pe larg în capitolul despre grafie.

C o n c l u zi a care se desprinde din lectura primei părți de natură filologică a studiului nostru este că acеst gen dе lucrare are un rol catehetic, fiind destinată ca litеratură mοral еdificatοarе, cu un vădit scop devoțional să devină pentru un tânăr drumul rеligiοѕ al viеţii alături de alte cărți: versuri sacre, scrieri apocrife, exegeze ale Sfintei Scripturi, creații hagiografice, acestora li se mai pot aѕοcia și litеratura ѕinaxarului, litеratura miѕticο-aѕcеtică etc. Litеratura ѕеntimеntului rеligiοѕ capătă ο dimеnѕiunе fοrmativă, ea rеcοnѕtituiе prοducţia dе tipărituri, de manuscrise ce s-au întocmit în spațiul monahal (cum este și Ithica ieropolitica, tipărită în 1712 în marea lavră de la Kiev. Observăm din paginile ei că oglindește viziunea Academiei Teologice kievene în educarea tinerilor, care nu excludea chiar și o învățătură mai aspră de tipul: Pedepsirea tinerilor este utilă. ). Scopul final al acestui gen de ѕcriеri vizează, fără îndoială, planul еducaţiеi crеştinе, al formării viеţii şi trăirii rеligiοaѕе. Din partea a doua, consacrată descrierii lingvistice a textului Ithica ieropolitica, c o n c l u zi a ce se desprinde pune în evidență ideea că Vartοlοmеi Măzăreanu păstrează fidеlitate atât față de tradiţia grafiсă, сât şi față de trăsăturile graiului moldovenesc din a doua jumătate a secolul al XVIII-lea. În ansamblu, norma lingvistică a textului supus aici studiului este cea a variantei literare de nord. Abaterile de la norma moldovenească se restrâng în jurul fenomenelor specifice date de varianta literară sudică și de anumite particularități regionale care, însă, nu se pot ridica la statutul de normă indiferent de varianta literară.

Bibliografie selectivă A. Izvoare şi lucrări de referinţă BIBL. = Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988. CAT. MAN. ROM = Gabriel Ştrempel, Catalogul manuscriselor româneşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, vol. I, 1978, vol. II, 1983, vol. III, 1987, vol. IV, 1992. CAT. MAN. ROM. = Ion Bianu (în colaborare cu R. Caracaș și G. Nicolasa), Catalogul manuscriptelor românești, Editura Academiei Române, Bucureși, vol. I-III, 1907-1931. Codicele Bratul, Ediție de text de Alexandru Gafton, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2003. CANTEMIR, D = Cantemir, Dimitrie, Divanul, Ediție critică și studiu introductiv de Virgil Cândea, Editura pentru Literatură, București, 1969. DB = Dicţionar Biblic, Societatea misionară română, Editura Cartea creştină, Oradea, 1995. DER = Ciorănescu, Al., Dicţionarul etimologic al limbii române. Ediţie îngrijită de Tudora Şandru Mehedinţi şi Magdalena Popescu Marin, Editura Saeculum, Bucureşti, 2002. DEXI = Dima, Eugenia (coordonator), Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române, Editura Arc & Gunivas, Chişinău, 2007. Dicționar Medical, Vol. I-II, Editura Medicală, București, 1969. DLitR = ***Dicţionarul literaturii române de la origini pînă la 1900, Editura Acedemiei, Bucureşti, 1979.

DLL = Guțu, Gheorghe, Dicționar latin român, Editura Humanitas, București, 2003 [ediția a II-a, revăzută şi adăugită]. DLR = Dicţionarul limbii române, serie nouă, Editura Academiei, Bucureşti, 1965 şi urm. DOOM = Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1982. Dosoftei, Parimiile preste an, Iași, 1683, Ediție critică, studiu introductiv, notă asupra ediției, note și glosar de Mădălina Ungureanu, Editura Universității, Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2012. DTO = Bria, Ion, Dicţionar de teologie ortodoxă (A-Z), ediţia a II-a, revizuită şi completată, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994. DTR = Păcurariu, Mircea, Dicționarul Teologilor Români, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996. DU = Șăineanu, Lazăr, Dicționar universal al limbii române. Vol. I-V, Iași, Mydo Center, 1995-1996. GA = Gramatica limbii române, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, vol. I II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1966. MDA = Micul dicţionar academic, Editura Univers Enciclopedic [vol. I A-C; vol. II D-H; vol. III I-Pr; vol. IV Pr.-Z], Bucureşti, 2001-2003. Ms. 67 = Biblioteca Academiei Române, manuscrisul românesc, cota 67, conține traducerea integrală a lucrării Ithica ieropolitica, efectuată după slavonă de arhimandritul Vartolomei Măzăreanu, în anul 1764. Ms. 2344 = Biblioteca Academiei Române, manuscrisul românesc, cota 2344, conține traducerea integrală a lucrării Ithica ieropolitica, efectuată după slavonă de Ghenadie Cozianul, în anul 1747.

Notă asupra ediției, de Eugen Munteanu, în volumul Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688, Pars XXII: Iosephus ad Machabaeos, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2012. N. TEST. (1648) = Noul Testament, Tipărit pentru prima dată în limba română la 1648 de către Simion Ștefan, Mitropolitul Transilvaniei, reeditat după 340 de ani din inițiativa și purtarea de grijă a Prea Sfințitului Emilian, Episcop al Alba Iuliei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei, 1988. SCRIBAN, D. = August Scriban, Dicționaru limbii românești, Institutu de Arte Grafice Presa Bună, Iași, 1939 [edițiunea întîia]. SECHE SIN = Seche, L. & Seche, M., Dicţionar de sinonime al limbii române, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997. Șeapte taine a besearecii, Iași, 1644, Ediție critică, studiu introductiv, notă asupra ediției și studiu filologico-lingvistic de Iulia Mazilu, cuvânt înainte de Eugen Munteanu, Editura Universității, Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2012. B. Literatură secundară ARVINTE, ST. LINGV., FAC. = Vasile Arvinte, Studiu lingvistic asupra primei părți (Facerea) din Biblia de la București (1688), în comparație cu Ms. 45 și cu Ms. 4389, în BIBL. 1688 Pars I, Genesis, Editura Universității, Al. I. Cuza, Iași, 1988, p. 47-121. ARVINTE, ST. LINGV., IES. = Vasile Arvinte, Studiu lingvistic asupra cărții a doua (Ieșirea) din Biblia de la București (1688), în comparație cu Ms. 45 și cu Ms. 4389, în în BIBL. 1688 Pars II, Exodus, Editura Universității, Al. I. Cuza, Iași, 1991, p. 1-65. ARVINTE, ST. LINGV., LV. = Vasile Arvinte, Studiu lingvistic asupra cărții a treia (Preoția) din Biblia de la

București (1688), în comparație cu Ms. 45 și cu Ms. 4389, în BIBL. 1688 Pars III, Leviticus, Editura Universității, Al. I. Cuza, Iași, 1993, p. 1-55. ARVINTE, ST. LINGV., NM. = Vasile Arvinte, Studiu lingvistic asupra cărții a patra (Numerii) din Biblia de la București (1688), în comparație cu Ms. 45 și cu Ms. 4389, în BIBL. 1688 Pars IV, Numeri, Editura Universității, Al. I. Cuza, Iași, 1994, p. 1-57. Avram, Andrei, Contribuții la interpretarea grafiei chirilice a primelor texte românești, în Studii şi cercetări lingvistice, XV (1964), nr. 1, p. 15 37, nr. 2, p. 147-167, nr. 3, p. 265 294, nr. 4, p. 471 495, nr. 5, p. 575 614. în SCL, XV, nr. 1, 1964. Вărbulеѕсu, Ilie, Fonetica alfabetului chirilic în textele române din veacul XVI și XVII în legătură cu monumentele paleo-, sîrbo-, bulgaro-, ruso-, și româno-slave, București, 1904. Bîrsănescu, Ștefan, Școala greco-slavo-romînească de la Mănăstirea Putna, în Revista de pedagogie, an XV, nr. 6, București, iunie, 1966. Cartojan, Nicolae, Cărţile populare în literatura românească, vol. II, Casa şcoalelor F.R.L.A., Bucureşti, 1929 1938. Cartojan, Nicolae, Istoria literaturii române vechi, Editura Minerva, Bucureşti, 1980. Cazacu, B./ Rosetti, Al., Istoria limbii române literare, I, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1961. Chivu, Gh., Alternanța õ~å în textele vechi românești, în Limba română XXV, nr. 2, 1976. Chivu, Gh., Limba română de la primele texte până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Variantele stilistice, în Etymologica, Academia Română, Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan, Editura Univers Enciclopedic, București, 2000.

Ciobanu, Ștefan, Istoria literaturii române vechi, Editura Eminescu, București, 1947. Cozărescu, Epifanie, Arhimandritul Vartolomei Putneanul. Contribuţie la elucidarea unei vechi confuzii, MM, XXXVIII, Iaşi, 1962. Dan, Dimitrie, Arhimandritul Vartolomei Măzereanu Schiță biografică și bibliografică, cu mai multe anexe, Socec, București, 1911. Densusianu, Ovid, Istoria limbii române, vol. I-II, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1961. Densusianu, Ovid,, O falsificare literară Panegiricul lui Ştefan cel Mare, VAN, V, 1909. Dima, Eugenia, Corbea-Hoișie, Andrei (editori), Impulsul Iluminismului în traduceri românești din secolul al XVIII-lea, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2014. Frățilă, Vasile, Probleme speciale de dialectologie. Graiul de pe valea inferioară a Târnavelor, Timișoara, 1982. Frâncu, Constantin, Gramatica limbii române vechi (1521-1780), Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2009. Gafton, Alexandru, Evoluția limbii române prin traduceri biblice din secolul al XVI-lea, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2001. Gafton, Alexandru, Introducere în paleografia româno chirilică, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2001. Gheţie, Ion, Contribuţii la istoria trecerii lui ea la e (leage > lege). Prezenţa lui ea în Muntenia la începutul secolului al XVIII-lea, în LR, XVII, nr. 6, 1968. Gheţie, I., Baza dialectală a românei literare, Editura Academiei, Bucureşti, 1975. Gheţie, I., Începuturile scrisului în limba română. Contribuţii filologice şi lingvistice, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1974.

Gheţie, I. (coordonator), Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532-1780), Editura Academiei, Bucureşti, 1997. Gheție, Ion, Mareș, Alexandru, Graiurile dacoromâne în secolul al XVI-lea, Editura Academiei Române, București, 1974. Iorga, Nicolae, Istoria bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor, vol. II, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Ministerului de Culte, Bucureşti, 1928-1930. Iorga, Nicolae, Istoria literaturii române în secolul al XVIIIlea (1688-1821), vol. I, II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1969. Ivănescu, G., Istoria limbii române, Editura Junimea, Iaşi, 1980. Ivănescu, G., Probleme capitale ale vechii române literare, Extras din Buletinul Institutului de Filologie Română, Iași, vol. XI-XII (1944-1945), Iași, 1948. Lăudat, I.D., Vartolomei Măzăreanul, MM, XLII, Iaşi, 1966. Manea, Laura, Dosoftei, Viaţa şi petreacerea svinţilor. Studiu lingvistic, partea I, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2006. Minea, I., Despre Vartolomei Măzăreanu, MM (Mitropolia Moldovei) XVII, Iaşi, 1941. Minuț, Ana-Maria, Morfosintaxa verbului în limba română veche, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2002. Munteanu, Eugen, Lexicologie biblică românească, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008. Munteanu, Eugen, Studii de lexicologie biblică, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 1995. Munteanu, Ștefan, Țâra, Vasile, Istoria limbii române literare. Privire generală, Editura Didactică și Pedagogică, Bucureşti, 1983. Negrescu, I. D., Limba slavă veche. Perioada slavonă la români. Texte paleoslave și româno-slave. Glosar

slavo-român, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1961. Păcurariu, M., Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediţia a IIa, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1991. Philippide, Alexandru, Istoria limbii române. Volumul I. Principii de istoria limbii, Iași, 1894. Porcescu, Scarlat, Un manuscris al arhimandritului cărturar Vartolomeu Măzăreanu în biblioteca mănăstirii Secu, MM, XXXVII, 1961. Puşcariu, Sextil, Istoria literaturii române. Epoca veche, Editura Eminescu, Bucureşti, 1987. Pușchilă, D., Molitvenicul lui Dosoftei, Studiu asupra limbei, în Analele Academiei Române XXXVI, Memoriile secțiunii literare, seria a II-a, București, 1915. Radosav, Doru, Sentimentul religios la români. Secolul XVII- XX, Cluj-Napoca, Dacia, 1997. Reli, Simeon, Un manuscris inedit al lui Vartolomei Măzăreanu, Tipografia Glasul Bucovinei, Cernăuţi, 1939. Rosetti, Al., Asupra diftongării lui e şi o accentuaţi în limba română, în SCL, XV, nr. 5, 1964. Rosetti, Al., Considerații asupra foneticii și fonologiei limbii române în secolul al XVI-lea, în SCL, XV, nr. 2, 1964. Strungaru, Diomid, Contribuții la interpretarea grafiei chirilice. I. Criteriile suprascrierii literelor, în Limba română, X, nr. 5, 1961. Teodorescu, Ecaterina, Propoziția subiectivă, Editura Științifică, București, 1972. Urechia, Vasile, A., Arhimandritul Vartolomei Măzăreanu (1720 1780), Tipografia Academiei, Bucureşti, 1889. Urechia, Vasile, A., Istoria şcoalelor de la 1800 1864, vol. I, Imprimeria Statului, Bucureşti, 1892-1901.

Ursu, N. A., Contribuţii la istoria literaturii române. Studii şi note filologice, Editura Cronica, Iaşi, 1997. Ursu, N. A., Contribuţii la istoria culturii româneşti. Studii şi note filologice, Editura Cronica, Iaşi, 2002. Ursu, N. A., Notă asupra ediției, în Dosoftei, Psaltirea în versuri, Iași, 1974, p. XXIII-LX. Ursu, N. A., Problema interpretării grafiei chirilice românești din jurul anului 1800, în Limba română, IX, nr. 3, 1960. Ursu, N. A., Ursu, Despina, Împrumutul lexical în procesul modernizării limbii române literare. Studiu lingvistic și de istorie culturală (1760-1860), vol. I, 2004, vol. II, 2006, Editura Cronica, Iași. Vieru, Roxana, Studiu lingvistic asupra Paliei de la Orăștie, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2014. C. Surse electronice http://www.mediafire.com/view/oztofvbrnt7necb/1._sfantul_ioan_ Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_catre_Romani.pdf http://www.mediafire.com/view/qg7ijeselci2jvr/7._sfantul_ioan_gu ra_de_aur%2c_comentariu_la_epistola_catre_coloseni%2c_i- II_Tesaloniceni.pdf http://www.mediafire.com/view/7adbss9d7l8umbr/5._sfantul_ioan_ Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_catre_Efeseni.pdf http://www.mediafire.com/view/4com4xqs5osa5r8/9._sfantul_ioan _Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_catre_Evrei.pdf http://tineretulortodox.md/wp-content/uploads/2011/03/sf.-grigoriede-nazianz-cele-cinci-cuvantari-despre-dumnezeu.pdf http://www.raruss.ru/slavonic/slav4/1635-ifica-ieropolitica.html