REZUMAT al TEZEI DE DOCTORAT

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi MedicinăVeterinară Cluj-Napoca Facultatea de Medicină Veterinară Şcoala Doctorală BIŢA G. ROMULUS REZUMAT al TEZEI DE DOCTORAT Cercetări epidemiologice, anatomoclinice şi curativoprofilactice în ectima contagioasă a oilor şi caprelor în judeţul Bistriţa-Năsăud CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC Prof. univ. dr. GHEORGHE RĂPUNTEAN CLUJ-NAPOCA 2010 251

REZUMAT Ectima contagioasă este o boala infecţioasă a oilor şi caprelor cu evoluţie acută, produsă de un virus epiteliotrop, caracterizată clinic printr-o erupţie veziculopustuloasă cu localizări predominant peribucale şi bucale, şi mai rar podale, mamare, genitale şi oculare. În literatură străină ectima contagioasă mai este cunoscută sub denumirile: Orf, Sore Mouth şi Contagious Pustular Dermatitis. Ectima contagioasă produce pagube economice importante, fie prin mortalitate, mai ales la tineret, fie prin complicaţiile care pot să apară datorită infecţiilor secundare. Mortalitatea cea mai ridicată se întâlneşte la miei şi iezi cu forma acută care, din cauza leziunilor bucale şi peribucale, refuză suptul şi pot muri prin înfometare sau inaniţie. La tineretul ovin şi caprin cu leziuni bucale şi peribucale au loc pierderi economice datorită consumului mai redus de furaje, urmate de scăderi în greutate, în formele grave clinic chiar şi prin mortalitate. În localizarea mamară oile mame refuză să alăpteze miei din cauza durerii, aceştia slăbesc şi pot muri, iar la oi pierderile economice sunt datorate atât slăbirii şi scăderii în greutate cât şi scăderii producţiei de lapte. Din cauza faptului că de cele mai multe ori rata mortalităţii este scăzută, boala este uşor trecută cu vederea de către crescătorii de animale, neglijând faptul că virusul are o mare rezistenţă în mediul exterior, ceea ce face ca boala să se menţină de la un an la altul, iar odată apărută într-o populaţie descoperită imunologic, virusul se răspândeşte cu repeziciune, şi poate provoca forme grave de boală cu producerea de pierderi economice însemnate. Studiul epidemiologic s-a efectuat în perioada 2006-2009 fiind cercetate populaţiile de ovine şi caprine existente în arealul judeţului Bistriţa Năsăud, atât din gospodăriile populaţiei, cât şi din unele ferme de creştere intensivă a tineretului ovin, putându-se concluziona că în arealul studiat ectima contagioasă are o răspândire endemică, cu o incidenţă variabilă de la o turmă/fermă la alta. În ferma Livezile din judeţul Bistriţa Năsăud, în care se creşte tineret ovin din rasa Ţurcană pentru producţia de carne, ectima contagioasă a avut o morbiditatea care s-a încadrat între 32% şi 45%, în cei patru ani investigaţi. În privinţa răspândirii 252

temporale în ferma studiată, s-a putut constata un număr sporit de cazuri în anul 2006 (42,0%), urmat de o scădere în 2007 (32,0%), pentru a urma o evoluţie ascendentă în anii 2008 (37,0%) şi 2009 (45,0%). Mortalitatea s-a înregistrat la un număr redus de cazuri, fiind cuprinsă între 4% până la 8%. Curba mortalităţilor urmăreşte îndeaproape curba morbidităţii, fiind corelată cu dinamaica îmbolnăvirilor. În cazul gospodăriilor populaţiei boala a evoluat concomitent la oile şi caprele adulte mulgătoare în toată perioada studiată, incidenţa şi prevalenţa îmbolnăvirilor prezentând variabilitate în funcţie de specie (oi, capre), caprele dovedindu-se mai sensibile comparativ cu oile. Curba morbidităţii la cele două specii a avut o configuraţie asemănătoare la nivelul circumscripţiilor, dar la ovine a fost în toate cazurile inferioară celei de la caprine. Mortalitatea a fost scăzută nedepăşind 1%-2%, şi s-a înregistrat numai în două-trei turme de caprine, în cele în care morbiditatea a fost ridicată. În baza analizei valorii medii anuale a morbidităţii (cumulat la cele două specii) s-a constatat existenţa unei variabilităţi de la un an la altul a acestui indicator de frecvenţă, fiind înregistrate următoarele valori: 2006 (29,55%), 2007 (20,90%), 2008 (30,33%), 2009 (26,33%). Acest mod de evoluţie s-a produs mai mult prin sporirea numărului de cazuri în cadrul turmelor (intensivitate) şi nu atât prin sporirea numărului de focare (extensivitate). În privinţa răspândirii spaţiale a bolii la fermele particulare, s-a constatat că din cele 56 CSV existente pe raza judeţului Bistriţa Năsăud, s-au înregistrat focare de ectimă în mai multe circumscripţii, după cum urmează: în anul 2006 în 17 (30,35%), în anul 2007 în 11 (19,64%), în anul 2008 în 15 (26,78%), în anul 2009 în 14 (25,0), rezultând o morbiditate medie de 25,44%. Analizând distribuţia spaţială a focarelor s-a constatat o zonare a circumscripţiilor cu focare de boală, ceea ce înseamnă că între acestea există relaţii comerciale mai strânse între efectivele de ovine şi caprine din aceste circumscripţii, fie prin cumpărări, schimburi de animale (mai ales masculi de reproducţie), care favorizează transmiterea virusului. Se precizează că în arealul judeţului Bistriţa Năsăud boala se întâlneşte în turmele din mai multe circumscripţii, în care are tendinţă de permanentizare ca urmare a persistenţei surselor de infecţie de la un an la altul, aspect favorizat de rezistenţa ridicată a virusului timp de mai mulţi ani în mediul exterior. Acest aspect este observat mai ales pentru turmele care nu schimbă 253

păşunea de la un an la altul. Trebuie subliniat faptul că focarele şi-au menţinut în mare parte răspândirea teritorială, fiind amplasate în partea de Nord şi Nord-Est a judeţului (zone cu dealuri şi premontane, cu multe păşuni), ceea ce înseamnă o permanentizare a surselor de infecţie, cât şi menţinerea schimburile comerciale atât între fermele din arealele respective, cât şi cu judeţele învecinate zonelor respective. Din punct de vedere anatomo-clinic, trebuie arătat că s-au constatat aspecte diferite, care s-au corelat cu factorii intrinseci (vârsta, rezistenţa individuală, statusul imun, starea fiziologică) şi cu factorii extrinseci (sistemul de exploatare, condiţiile de întreţinere, condiţiile de igienă şi starea păşunilor etc.). La tineretul ovin din fermele de îngrăşare la cele mai multe cazuri s-au constatat leziuni localizate peribucal, constatându-se formarea de cruste apărute mai frecvent la comisurile buzelor, cu extindere pe conturul buzelor, aripile nasului şi în cavitatea bucală. Crustele formate erau de grosimi diferite în funcţie de vechimea bolii, erau aderente de ţesuturile subiacente, iar la desprindere sângerau foarte uşor. Cu toate că densitatea în adăposturi era ridicată nu s-au înregistrat alte localizări, deşi unii dintre miei prezentau şchiopături ca urmare a unor leziuni localizate interdigital sau coronar, însă acestea au fost considerate ca aspecte ale necrobacilozei, mai ales că aceşti subiecţi nu prezentau leziuni peribucale sau bucale. În cazul oilor şi caprelor mature mulgătoare, aparţinătoare proprietarilor particulari, leziunile de la nivelul mamelei, respectiv al mameloanelor, au fost net dominante şi în mare măsură exclusive. Caprele s-au dovedit mai sensibile, la acestea leziunile au fost mai extinse şi mai grave, comparativ cu oile. În urma înregistrării leziunilor la un număr de 21 capre şi oi cu leziuni s-au putut sintetiza următoarele aspecte: 28,57% au avut afectate ambele mameloane (gradul de afectare nu era acelaşi pe ambele mameloane); 71,42% au avut afectat un singur mamelon; au fost rare cazurile surprinse în faza de maculă (9,52%), respectiv vezico-pustulă (57,14%) şi cele mai multe cazuri se găseau în faza de crustizare, respectiv (90,47%); prinderea întregului mamelon s-a întâlnit la 38,09%, prezenţa a 2-3 leziuni aflate în faze diferite de erupţie s-a constatat la 53,38% şi cazuri la care s-a constatat o leziune singulară pe un mamelon la 33,33%. 254

Complicaţiile cu mamită s-au constatat la un număr de 11 cazuri (53,38%), iar alte complicaţii s-au întâlnit tot la 11 cazuri (53,38%) ce au constat din: hemoragii consecutive desprinderii crustelor; erupţii în faza de maculă pe pielea mamelei în apropierea bazei mameloanelor; cianoza pielii mamare pe zone mai mult sau mai puţin extinse în cazul complicării cu mamite; complicaţii purulente cu prezenţa puroiului sub cruste, evidenţiat mai ales la ridicarea acestora; mai rar s-au constatat leziuni cu aspect de ulcere cu tendinţă de necrozare. La unele animale cu mamită s-a constatat şi hipertrofia limfonodulilor retromamari şi tulburări generale, manifestate prin apatie, febră, inapetenţă, sensibilitate mamară şi modificări ale secreţiei lactate. La mieii din gospodăriile particulare leziunile de ectimă s-au întânit mai rar, evoluând cu forme peribucale şi bucale foarte grave, favorizate şi de lipsa de îngrijire ceea ce a dus la agravarea leziunilor prin complicţiile secundare; la aceştia s-au constatat şi leziuni perianale şi la faţa internă a cozii. Răspândirea bolii în populaţia de oi şi capre lactante a fost favorizată de mieii care prezentau forme bucale, dar şi de către mulgători cu ocazia efectuării mulsului. Pentru confirmarea diagnosticului s-au efectuat examene de laborator: examen histopatologic pentru evidenţierea leziunilor care sunt caracteristice; examen imunologic pentru evidenţierea anticorpilor prin tehnici de imunodifuzie în gel de agar şi examen bacteriologic pentru evidenţierea florei bacteriene care intervine în producerea complicaţiilor de suprainfecţie. În secţiunile histologice efectuate din probe de ţesuturi recoltate de la miei cu forme de ectimă peribucală şi de la oi/capre cu leziuni ale mameloanelor, s-au constatat modificări patologice la nivelul epidermului, care au relevat evoluţia unui proces inflamator de tip eruptiv, caracteristic la modul general, virusurilor din familia Poxviridae. S-au evidenţiat leziuni de dermatită supurată cu necroza epidermului şi un infiltrat predominant neutrofilic în dermul profund şi în epiderm cu hiperkeratoză, fiind afectate straturile spinos, granular, lucidum şi cornos, cu un bogat infiltrat inflamator limfohistiocitar şi neutrofilic. Au fost constatate aspecte în care apare o reacţie proliferativă a epidermului, ce a început cu degenerare hidropică şi picnoza nucleară a keratinocitelor, cu numeroase mitoze în stratul bazal, iar papilele dermice apareau semnificativ alungite. S-a mai evidenţiat vacuolizarea keratinocitelor din 255

stratul spinos, proliferare epidermală acantoză, apariţia de microabcese intraepidermale şi constituirea crustelor la suprafaţă, degenerescenţă vacuolară a celulelor din stratul spinos şi granular, cu apariţia de incluzii acidofile intracitoplasmatice cu dimensiuni de 4-8 μm, leziuni cu mare semnificaţie pentru diagnostic. Pentru efectuarea testelor imunologice s-a procedat la prepararea unui antigen după un procedeu propriu, folosind cruste recoltate de la mieii cu leziuni peribucale, care au fost supuse triturării mecanice (mojararea), şi unor cicluri de îngheţ-dezgheţ şi ultrasonicare, urmare de centrifugare. Supernatantul obţinut s-a folosit în reacţiile de imunodifuzie (tehnica Ouchterlony şi tehnica Mancini). Prin testul de imunodifuzie în gel de agar s-au testat un număr de 25 probe de ser provenite de la tineret ovin care se afla în faza de evoluţie a bolii cu prezenţa de cruste peribucale şi bucale, sau aflaţi în faza de tratament, cât şi 30 probe (15 oi şi 15 capre) care prezentau leziuni mamelonare. S-au examinat şi un număr de 25 probe ser prelevate de la tineret ovin dintr-o turmă din judeţul Cluj, în care nu a evoluat ectimă contagioasă (probe martor negative). La toate cele 25 de probe provenite de la tineretul ovin din ferma Livezile care prezentau leziuni de ectimă, s-au înregistrat reacţii pozitive. S-a evidenţiat o singură linie de precipitare la 21 (84,0%), la 4 (16,0%) s-au evidenţiat două linii de precipitare, prezentând comunitate între godeurile adiacente. Reacţiile s-au citit zilnic, încadrarea definitivă s-a făcut la 72 de ore, plăcile fiind menţinute în microcamere umede. În privinţa amplasării liniilor de precipitare se poate arăta că din cele 25 probe examinate, la 15 (60,0%) linia a fost plasată la jumătatea distanţei dintre godelul cu antigen şi godeurile cu serurile de examinat, la 4 (16,0%) linia de preciptare era plasată spre godeul cu antigen, iar la 6 (24,0%) linia de preciptare a fost plasată spre godeurile cu ser. Toate probele provenite de la tineret din judeţul Cluj, au fost negative ceea ce demonstrează că antigenul preparat are o bună sensibilitate şi specificitate. Probele provenite de la capre au prezentat reacţie pozitivă un număr de 11 (73,3%), reacţia fiind intensă şi bine exprimată la 24 de ore, iar din probele de la oi au fost pozitive 12 (80,0%), reacţia fiind mai slab exprimată, de aspect lax şi interpretabilă la 36 de ore. 256

Prin tehnica Mancini s-au examinat un număr de 10 probe pozitive la testul de imunodifuzie simplă. Toate serurile testate au dat reacţie pozitivă, zonele circulare de precipitare au avut un diametru cuprins între 8-12 mm la 3 zile (media 10 mm) şi între 10-14 zile la 5 zile (media 12 mm). Se demonstrează capacitatea de difuzare a antigenului şi producerea zonelor circulare de precipitare în condiţii de echivalenţă dintre antigen şi anticorpii încorporaţi în gelul de agar. Privitor la tipul anticorpilor care s-au sintetizat în urma infecţiei cu virusul ectimei contagioase, se poate considera că aceştia aparţin clasei IgG, în baza faptului că s-au identificat prin reacţii de precipitare (precipitine), cât şi a faptului că s-au produs într-o fază mai târzie de evoluţie a bolii. Se poate preciza că testele imunologice de difuziune în geluri de agar sunt teste simple, uşor de efectuat în orice laborator şi care permit prelucrarea rapidă a unui număr mare de probe, mai ales prin testul de dublă imunodifuziune; în plus apreciem că aceste teste au şi o bună sensibilitate şi pot fi utilizate pentru confirmarea diagnosticului mai ales în focarele în care boala apare pentru prima dată şi trebuie făcută diferenţierea de alte boli eruptive sau care evoluează cu leziuni difteroide şi necrotice. Examenele bacteriologice efectuate din probe recoltate de la miei şi tineret ovin cu leziuni peribucale şi bucale de ectimă, ca şi de la oi/capre cu leziuni ale mameloanelor, au permis evidenţierea în toate probele examinate a unor bacterii atât Gram pozitive, cât şi Gram negative, care alcătuiau flora microbiană de suprainfecţie care complică leziunile produse de virusul ectimei. Caracterizarea bacteriilor evidenţiate prin examenul bacterioscopic sau izolate pe mediile de cultură, s-a făcut în baza aprecierii caracterelor morfologice, a caracterelor culturale, a unor particularităţi structurale, a afinităţii tinctoriale, şi comportarea la KOH 3%, scopul fiind stabilirea apartenenţei la un gen şi nu de identificare a speciei. Examenul bacteriologic a permis izolarea de tulpini bacteriene care, în baza caracterelor culturale şi morfologice (frotiuri din culturi), au aparţinut următoarelor genuri: Bacillus, Staphylococcus, Arcanobacterium, Streptococcus, Diplococcus, Micrococcus, Neisseria, Fusobacterium şi Clostridium. S-au identificat şi tulpini de bacterii Gram negative care, în baza caracterelor morfologice, aspectul coloniilor şi gelifierea suspensiei în 257

soluţia de KOH 3%, au corespuns în general celor din familia Enterobacteriaceae; prezenţa lor a fost însă mai redusă comparativ cu a cea bacteriilor Gram pozitive, care au fost dominante. Un număr de 5 tulpini aparţinând genurilor Bacillus, Staphylococcus, Arcanobacterium, Micrococcus şi Escherichia, au fost testate prin antibiogramă faţă de un număr de 9 microcomprimate cu antibiotice, în scopul recomandării celui mai eficace antibiotic pentru a fi utilizat în efectuarea tratamentelor în scopul combaterii infecţiilor bacteriene secundare. Cele nouă antibiotice testate au manifestat efect antibacterian în următoarea ordine în funcţie de numărul tulpinilor şi a zonelor de inhibiţie: oxitetraciclina (20-30 mm); enroxilul (20-24 mm); amoxiclilina* (18-30 mm), spectinomicina* (16-20 mm); florfenicol* (26-30 mm); flumequin* (12-26 mm), colistin (10-16 mm), sinulox* (14-30 mm) şi ceftiofur* (12-20 mm). * 1-2 tulpini au manifestat rezistenţă la antibioticul respectiv. În efectuarea tratamentelor s-a recomandat includerea în formulele terapeutice a oxitetraciclinei, antibiotic care s-a dovedit eficace faţă de toate tipurile de tulpini testate. La tineretul ovin din ferma de creştere pentru carne care prezentau forme peribucale şi bucale, au fost făcute tratamente locale timp de 3-5 zile (după îndepăratrea crustelor) folosind produse condiţionate în flacoane spray: Terramycin (Pfizer), Alamycin (Norbrook) şi Donarom (Romvac). Eficacitatea produselor utilizate a dus la ameliorarea treptată a leziunilor după 3 zile de tratament şi la vindecarea a peste 90,0% din cazurile tratate după 5 zile. La femelele cu forme mamare de boală tratamentele s-au făcut prin aplicaţii locale zilnic, timp de 3-5 zile, cu o medicaţie constituită dintr-o substanţă antiseptică (albastru de metilen), un antibiotic cu spectru larg (oxitetraciclină) şi o substanţă emolientă (osmatin, vaselină, miere de albine, untură de porc). În urma tratamentelor efectuate s-a constatat o ameliorare a leziunilor după 3 zile şi vindecarea după 5 zile la mai mult de 90,0% din animalele tratate. Pentru prevenirea răspândirii bolii s-a recomandat un set de măsuri bazate pe respectarea măsurilor de profilaxie generală, vizând îndeosebi controlul circulaţiei animalelor şi a produselor, achiziţionarea de tineret pentru populare numai din ferme indemne, efectuarea regimului de dezinfecţii şi dezinsecţii pentru a reduce presiunea de contaminare şi modalităţile de difuzare a virusului. 258