LUCRARE DE LABORATOR

Μέγεθος: px

Εμφάνιση ξεκινά από τη σελίδα:

Download "LUCRARE DE LABORATOR"

Ἰούλιος Ουζουνίδης
5 χρόνια πριν
Προβολές:

1 LUCRARE DE LABORATOR Monitorizarea denaturării proteinelor prin spectroscopie de fluorescență Dr. Monica Focsan 1. Spectroscopia de Fluorescență Fluorescența este proprietatea optică a unor molecule de a emite radiație electromagnetică (lumină) ca urmare a tranziției de dezexcitare de pe un nivel electronic superior pe unul inferior, în urma absorbției de radiație electromagnetică situată în domeniul UV sau vizibil. Figura 1. Diagrama Perrin Jablonski. Emisia radiației fluorescente înceteaza odată cu întreruperea iradierii moleculelor probei cu radiația electromagnetică ce poate produce trecerea moleculei din starea fundamentală într o stare excitată.

2 Spectrul de fluorescență este situat la lungimi de unda mai mari decât cel de absorbție (λ absorbit < λ emis ), cauza fiind pierderea energiei prin relaxarea vibrațională în starea excitată. Această diferență între maximul poziției benzii de absorbție şi maximum poziției fluorescenței se numeşte deplasarea Stokes λ=λ em λ ex Figura 2. Deplasarea Stokes. 2. Aplicații ale Spectroscopiei de Fluorescență O nouă tentință în nanotehnologie constă în dezvoltarea de nanomateriale cu proprietăți fizice, chimice şi biologice bine cunoscute şi exploatarea comportării acestora în aplicații biologice. În acest context ştiințific, dezvoltarea de bio nano sisteme adaptate pentru aplicații biologice relevante şi specifice precum şi înțelegerea sinergiei dintre aceste nanomateriale şi sisteme biologice sunt câteva dintre problemele importante în nanoştiință ce trebuie riguros abordate. În acest sens, nanoparticulele de aur se bucură de un interes special datorită proprietăților plasmonice, stabilității şi biocompatibilității (ne toxicității) lor. Cu toate acestea, este bine cunoscut faptul că interacțiunea dintre proteine şi nanoparticulele de aur este extrem de sensitivă la suprafața chimica a nanoparticulei, depinzând de asemenea şi de starea conformațională a proteinei [Ding et al. J. Colloid Interface Sci ]. În urma adsorbției, proteina îşi poate menține structura nativă sau, în unele cazuri, poate suferi denaturarea structurilor secundare sau terțiale. Aşadar, o provocare rămâne investigarea comportamentului conformațional a proteinei în aceste nano bio sisteme conjugate. Datorită sensitivității sale, spectroscopia de fluorescență reprezintă o tehnică ideală pentru aplicații biochimice, putând oferi de exemplu informații referitoare la denaturarea proteinelor indusă termic. În această lucrare de laborator vom utiliza spectroscopia de fluorescență pentru

monitorizarea denaturării proteinei de albumină serică bovină (BSA) atât liberă în soluție cât si adsorbite pe suprafața nanoparticulelor de aur de formă sferică.

3 monitorizarea denaturării proteinei de albumină serică bovină (BSA) atât liberă în soluție cât si adsorbite pe suprafața nanoparticulelor de aur de formă sferică. Imobilizarea directa a proteinei BSA de suprafața nanoparticulelor de aur este necesară din mai multe motive: i) BSA este o proteină abundentă în plasmă, jucând un rol fiziologic important, ii) BSA este o proteină model cu o structura bine definită; iii) BSA posedă proprietați de fluorescență specifice datorită existenței celor doua reziduuri de triptofan în diferite poziții. Mai exact, BSA posedă doua reziduuri de triptofan în doua poziții diferite: un reziduu în partea inferioara a domeniului II hidrofobic (Trp 213) şi un al doilea reziduu pe suprafața moleculei în domeniul I (Trp 134) mai expus unui mediu hidrofilic [D.C. Carter, X.J. Ho, Adv. Protein Chem ]. Menționam că, contribuția spectrală a fiecarui reziduu de triptofan din BSA este dificil a fi separată. Figura 3. Structura 3D a proteinei BSA [M.D.Togashi, A.G. Ryder J Fluoresc ]. În general, fluorescența proteinei BSA este datorată celor trei amino acizi fluorescenți: triptofan, tirozina şi fenilalanina. Tabelul 1 prezintă structura lor chimica, lungimea de unda de absorbție precum şi randamentul cuantic a fiecăruia.

4 Tabel 1. Caracteristicile amino acizilor fluorescenți. În general, deoarece fenilalanina prezintă un coeficient de extincție scăzut cuplat cu un randament cuantic mic, iar fluorescența tirozinei este în majoritatea cazurilor inhibată puternic de prezența unui grup amino sau carboxil sau a triptofanului, fluorescența intrinsecă a proteinelor este datorată reziduurilor de triptofan [A. Sulkowska J. Mol. Struct., ]. În triptofan sursa dominantă de fluorescență este indolul. Mai mult, fluorescența intrinsecă a proteinei este extrem de sensitivă la modificările mediului local din jurul acesteia. Această caracteristică a fost folosită cu succes de către cercetătorii în domeniu cu scopul de a investiga modificările din mediul local a proteinei prin excitarea probei la 280 nm şi monitorizarea sprectrelor de emisie de fluorescență [M.R Eftink, C.A. Ghiron, Anal. Biochem ]. Emisia maximă a triptofanului în proteine poate varia în domeniul spectral 308 si 355 nm în funcție de mediul local. Aceste variații în spectrul de emisie pot reflecta modificări în structura proteinei [J.R. Lakowicz, Springer, 2006.]. Mai mult, din spectrele de emisie astfel înregistrate este posibil obținerea de informații importante referitoare la denaturarea proteinei şi tranzițiile conformaționale ale acesteia. Denaturarea termică a proteinelor este un proces complex şi de aceea elucidarea lui este vitală pentru înțelegerea stabilității proteinelor. De fapt, prin creşterea temperaturii, forma nativă a proteinei devine mai flexibilă, şi ca urmare, grupurile libere SH sau regiunile hidrofobe devin disponibile pentru noi interacțiuni intermoleculare.

5 3. Partea experimentală 3.1 Intrumentatia utilizata: FP 6500 Research Fluorescence Spectrometer Lumina provenită de la o lampă de xenon este focalizată pe fanta de intrare a monocromatorului de excitație. Acesta o dispersează, producând lumina monocromă. O parte din această lumină ajunge pe o fotodioda de monitorizare, iar partea cealaltă este focalizată pe centrul suportului de probe. Emisia probei este focalizată pe fanta de intrare a monocromatorului de emisie, care o dispersează, apoi această lumină trece prin fanta de ieşire, ajungând în final pe tubul fotomultiplicator. Atât lumina incidentă pe fotodiodă, cât şi cea pe tubul fotomultiplicator sunt convertite în câte un semnal electric, care la rândul lor sunt digitizate în convertoare analog digital şi transmise la ieşire, cu ajutorul unui calculatorului, sub forma de spectru. Figura 4. Schema de principiu a unui spectrofluorimetru Obiectivul lucrării În lucrarea de față vom investiga modificările structurale care însoțesc denaturarea termică a proteinei BSA, înainte şi după adsorbția pe suprafața nanosferelor de aur, prin monitorizarea emisiei de florescență a reziduurilor de triptofan din albumină. Paşii lucrării 1. Se prepară o soluție proteică de 1 mg/ml de BSA. 2. Se înregistreză spectrele de emisie si de excitație a soluției proteice de albumină.

6 Figura 5. Spectrele de excitație,de emisie şi absorbție normalizate ale soluției de BSA; λ ex =285 nm 3. Se monitorizează deplasarea poziției maximului de emisie, respectiv a intensității de emisie a soluției de albumină între 22 o C si 85 o C la un interval de 5 minute. Temperatura ( o C) Lungime de unda de emisie BSA Bioconjugate BSA@GNPs

7 4. Se reprezintă grafic dependența poziției maximului de emisie în funcție de temperatură (vezi J. Photochem. Photobiol., A 217 (2011) Se determină temperaturile de tranziție, concluzionând asupra modificărilor conformaționale ale proteinei. 6. Se compara temperaturile de tranziție ale moleculei de albumina in solutie comparativ cu cea adsorbite pe suprafața nanoparticulelor de aur (GNPs). Proba Temperatura de tranzitie 1 ( o C) BSA Bioconjugate BSA@GNPs Temperatura de tranzitie 2 ( o C)

Σχετικά έγγραφα

Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii la gazul ideal

Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii la gazul ideal Principiul I al termodinamicii exprimă legea conservării şi energiei dintr-o formă în alta şi se exprimă prin relaţia: ΔUQ-L, unde: ΔU-variaţia