ORGANIZAREA CHIMICĂ A MATERIEI VII
|
|
- Ἱππολύτη Βλαβιανός
- 6 χρόνια πριν
- Προβολές:
Transcript
1 2 Capitolul 2 ORGANIZAREA CHIMICĂ A MATERIEI VII Elementele chimice cel mai frecvent întâlnite în materia vie sunt H, C, N, O, P, S (numite elemente organogene) care reprezintă în medie 99% din masa organismelor şi stau la baza unui număr impunător de compuşi, caracterizaţi printr-o stabilitate înaltă şi interacţiune lentă între ele cu apa sau alţi componenţi celulari. În tabelul 2.1este prezentată compoziţia elementară a unuia dintre cele mai studiate organisme vii bacteria Escherichia coli. Tabelul 2.1. Compoziţia elementară a E. coli (concentraţia procentuală raportată la masa uscată) Elementul % Elementul % C 50 K 1 O 20 Na 1 N 14 Ca 0,5 H 8 Mg 0,5 P 3 Cl 0,5 S 1 Fe 0,2 În compoziţia materiei vii se conţin atât molecule organice, cât şi anorganice. În tabelul 2.2. sunt expuse principalele tipuri de molecule şi numărul aproximativ de molecule per celulă. 21
2 Tabelul 2.2. Compoziţia moleculară a organismelor vii Substanţe din celula bacteriană 22 % din masa totală a celulei Numărul tipurilor de molecule Apă 70 1 Ioni neorganici 1 20 Hidraţi de carbon şi precursorii lor Aminoacizi şi precursorii lor 0,4 100 Nucleotide şi precursorii lor 0,4 100 Acizi graşi şi precursorii lor 1 50 Alte molecule mici 0,2 ~ 300 Macromolecule (proteine, acizi nucleici, polizaharide) Componenta neorganică a organismelor vii 26 ~ 3000 Apa şi rolul ei în organismele vii Între componenţii neorganici ai celulei cea mai întâlnită este apa. Molecula de H2O reprezintă un dipol electric, ceea ce în mare măsură determină proprietăţile sale unice şi funcţiile de bază care sunt enumerate în continuare. Proprietatea de solvent. Moleculele solubile în H2O se numesc hidrofile. La ele se referă compuşii ionici (de ex., săruri, acizi, baze) care în apă disociază în ioni, cât şi unii compuşi organici posesori ai unor grupuri funcţionale purtătoare de sarcină (alcooli, glucide). Moleculele nepolare nu se combină cu apa şi sunt numite hidrofobe (de ex., grăsimi). În rezultatul combinării apei cu diferite substanţe se pot obţine următoarele sisteme: Soluţii se obţin la dizolvarea substanţelor (de ex., apă + sare, apă + zahăr); Suspensii se obţin la combinarea apei cu substanţe insolubile solide, care, în dependenţă de densitatea lor, se lasă la fund sau se ridică la suprafaţă (de ex., apă + nisip, apă + sulf);
3 23 Capitolul 2 Emulsii se obţin la combinarea apei cu substanţe insolubile lichide. Fazele se separă prin decantare (de ex., apă + ulei; laptele); Soluţii coloidale se obţin la combinarea apei cu substanţe cu greutate moleculară mare; decantarea nu are loc (de ex., albuşul de ou apă + proteine). Coeziune. Reprezentând dipoli, moleculele de H2O se lipesc între ele datorită legătorilor de hidrogen. Aceasta determină temperatura înaltă de evaporare şi tensiunea superficială înaltă. Adeziunea. Este capacitatea moleculelor de apă de a se uni cu alte molecule. Aceasta provoacă, în special, fenomenele capilare, pe baza cărora apa se ridică în sus prin tuburile ultrasubţiri. Apa şi reacţiile chimice. Fiind un bun solvent, apa prezintă un mediu ideal pentru desfăşurarea diferitor reacţii chimice. Concomitent ea participă în unele procese chimice (de ex., reacţii de hidroliză, fotosinteză). În celule apa se formează în rezultatul respiraţiei aerobe. Capacitatea termică a apei. Datorită adeziunii moleculelor, apa are o capacitate termică foarte înaltă (este necesară o cantitate mare de energie pentru a-i schimba temperatura). Această proprietate face posibilă existenţa vieţii în apă şi explică stabilitatea celulelor în diferite condiţii termice. Substanţele minerale În dependenţă de conţinutul în organe şi necesităţile diurne, substanţele minerale se clasifică în trei grupuri: macroelemente (K, Na, Ca, Mg, Cl, P, S), microelemente (Cu, Co, Bi, I, Zn, Mn, Mo) şi ultramicroelemente (U, Ra, Au, Ag, Ce). Rolul substanţelor minerale este divers. Ele participă la menţinerea presiunii osmotice (NaCl), asigură stabilitatea valorii ph (Na +, K +, Cl -, H + ), îndeplinesc funcţii de susţinere (Ca, P intră în componenţa oaselor), asigură potenţialul membranar de
4 repaus şi cel de acţiune (Na +, K +, Mg 2+, Ca 2+, Cl - ), îndeplinesc funţii de cofactori enzimatici (Mg 2+, Mn 2+ ), au rol important în procesul de respiraţie (Fe, Cu) şi fotosinteză (Mg). Componenta organică a materiei vii Organismele vii se caracterizează printr-o varietate mare de substanţe organice dintre care putem deosebi patru clase principale: hidraţi de carbon (glucide), lipide (grăsimi), proteine, acizi nucleici. Substanţele organice pot fi reprezentate prin substanţe simple şi polimeri. Moleculele organice mici sau substanţele simple prezintă compuşi cu masa moleculară de la 100 la 1000 şi conţin până la 30 de atomi de carbon. Astfel de molecule de obicei se găsesc în stare liberă în citoplasmă, fiind reprezentate de produse intermediare ale căilor metabolice, care, la rândul său, pot sta la baza formării macromoleculelor. Macromoleculele sau biopolimerii sunt substanţe cu masa moleculară mare, au funcţii definite în celule şi sunt programate genetic. Toţi polimerii sunt formaţi din monomeri, uniţi în rezultatul reacţiilor de polimerizare prin legături covalente. Scindarea lor are loc prin reacţia de hidroliză. Polimerii formaţi dintr-un singur tip de monomeri poartă denumirea de homopolimeri (celuloza, amidonul). Homopolimerii se deosebesc între ei prin greutatea moleculară (numărul de resturi monomerice) şi gradul de ramificare a moleculelor. Ei îndeplinesc funcţii structurale (celuloza), de rezervă (amidon, glicogen), de semnalizare (receptorii celulari). Polimerii formaţi din mai multe tipuri de monomeri se numesc copolimeri sau heteropolimeri (ADN, ARN, proteine). Diversitatea copolimerilor este asigurată de numărul, tipul şi modul de aranjare a monomerilor, toate fiind programate genetic. 24
5 25 Capitolul 2 Hidraţii de carbon. Formula care caracterizează toţi hidraţii de carbon este Cx(H2O)y, unde x şi y pot avea diferite valori mai mari ca 3. După numărul de resturi monomerice hidraţii de carbon se împart în monozaharide, dizaharide, oligozaharide şi polizaharide. Monozaharidele. Au formula generală (CH2O)n, unde 9 n 3. În dependenţă de numărul de atomi de carbon deosebim: trioze, tetroze, pentoze, hexoze etc. - Trioze (C3H6O3) gliceraldehida, dihidroxiacetona sunt compuşi intermediari importanţi în căile metabolice de sinteză şi scindare. - Pentoze (C5H10O5) riboza, ribuloza, dezoxiriboza. Riboza şi dezoxiriboza intră în compoziţia acizilor nucleici, ATP, NAD, NADP, FAD, FMN, CoA. - Hexoze (C6H12O6) glucoza, fructoza, galactoza reprezintă surse importante de energie. Servesc în calitate de monomeri în sinteza dizaharidelor (2 monomeri), oligozaharidelor (până la 10 monomeri) şi a polizaharidelor (peste 10 monomeri). Dizaharidele. Dizaharidele se formează prin reacţia de condensare între 2 molecule de monozaharide, mai frecvent 2 hexoze. Legătura dintre monomeri se numeşte legătură glicozidică. Cele mai frecvente dizaharide sunt: Maltoza (α-glucoză + α-glucoză) Zaharoza (α-glucoză + β-fructoza) Lactoza (β-galactoza + β-glucoza) Polizaharidele. Reprezintă molecule formate dintr-un număr mare de resturi monomerice, unite prin legături glicozidice. Cel mai frecvent polizaharide sunt formate din resturi de glucoză. Funcţiile principale ale polizaharidelor sunt cele structurale (celuloza) şi de depozitare (glicogen, amidon).
6 Lipidele Lipidele sunt substanţele organice insolubile în apă, dar solubile în solvenţi nepolari (cloroform, eter, benzen). Conform importanţei fiziologice lipidele se împart în: lipide de rezervă şi lipide structurale. Lipidele structurale participă la formarea membranelor biologice, învelişurilor protectoare. În calitate de exemple de lipide structurale pot servi sterolii şi fosfolipidele, care au rol major în realizarea ultrastructurii funcţionale a celulei. Funcţiile lipidelor: energetică la scindarea 1g lipide se degajă 39,1 kj; structurală în componenţa membranelor celulare (fosfolipidele, colesterolul); de emulsionare emulgatorii se orientează la limita apă-ulei, stabilizează emulsia, împiedică stratificarea lor (fosfogliceridele, acizii biliari - emulgatori pentru acilgliceroli în intestin); mecanică protejează organele de lezări mecanice; termoizolatoare păstrează căldura (ţesutul adipos subcutanat); de solvenţi pentru alte substanţe de natură lipidică (acizii biliari pentru vitaminele liposilubile); hormonală - toţi steroizii (hormonii sexuali, hormonii corticosuprarenali) sunt de natură lipidică; vitaminică - vitaminele liposolubile (acizii graşi nesaturaţi: A, D, E, K). Proteinele Proteinele sunt principalele molecule funcţionale din celule şi sinteza lor este determinată genetic. Aceşti compuşi organici sunt alcătuiţi din una sau mai multe catene de aminoacizi, plicaturate şi spiralate într-o structură spaţială, tridimensională, care le conferă funcţiile lor biologice. 26
7 Monomerii moleculelor proteice sunt aminoacizii. Fiecare aminoacid este format dintr-o regiune constantă, comună pentru toţi aminoacizii şi o regiune variabilă, care se deosebeşte la diferiţi aminoacizi (fig. 2.1). Regiunea constantă conţine la rândul său grupele carboxil şi amino Capitolul 2 Fig Structura generală a aminoacidului legată la atomul de carbon din poziţia. În dependenţă de structura regiunii variabile aminoacizii pot fi acizi, bazici sau neutri. Din cei peste 150 de aminoacizi cunoscuţi în natură, în componenţa proteinelor intră doar 20 α-aminoacizi. Fig Structura primară a proteinelor Între grupele funcţionale ale aminoacizilor pot apărea diferite legături chimice. Cele mai frecvente sunt legăturile peptidice, care apar la interacţiunea grupei -carboxil a unui aminoacid cu grupa -amino din alt aminoacid. Aceste legături sunt nişte legături covalente trainice, determinând formarea structurii primare a proteinei. Destul de numeroase sunt 27
8 legăturile de hidrogen, care apar la interacţiunea atomilor de hidrogen din grupele OH sau NH cu oxigenul din grupa C=O. Aceste legături sunt destul de slabe, dar datorită numărului lor mare formează structuri stabile. Dintre alte tipuri de legături pot fi specificate punţile disulfidice, legăturile ionice, legăturile hidrofobe etc. Proteinele se caracterizează prin mai multe nivele de organizare. Cel mai simplu nivel de organizare este structura primară. Structura moleculară a acestui nivel de organizare este realizată cu ajutorul legăturilor peptidice (fig. 2.2). În dependenţă de numărul de aminoacizi din catenă pot fi deosebite dipeptide (2 aminoacizi), tripeptide (3 aminoacizi), oligopeptide (până la 10 aminoacizi), polipeptide (peste 10 aminoacizi). Se consideră că cea mai scurtă proteină conţine 51 de aminoacizi. Cu toate acestea, există numeroase polipeptide naturale cu o lungime mai scurtă şi care îndeplinesc diverse funcţii în celule. Fig Structura secundară a proteinelor. A formarea α-spiralelor; B reprezentarea grafică a α-spiralelor; C schema formării β-structurilor; D reprezentarea grafică a β-structurilor 28
9 29 Capitolul 2 Următorul nivel de organizare a proteinelor, structura secundară, este realizat cu ajutorul legăturilor de hidrogen. Structura secundară se caracterizează prin formarea diverselor conformaţii spaţiale. Cele mai frecvente sunt α- spiralele. Într-o spiră se conţin 3,6 resturi de aminoacizi. O altă conformaţie este reprezentată de β-structuri, care apar la interacţiunea a 2 regiuni mai îndepărtate ale aceleaşi molecule, sau între molecule diferite (fig. 2.3). Unele proteine cu structură fibrilară (de ex., colagenul) au conformaţia spaţială determinată de structura secundară. Un nivel superior conformaţional, caracteristic proteinelor globulare, este reprezentat de structura terţiară o alternare a α-spiralelor, β-structurilor şi a regiunilor nestructurate (fig. 2.4). Structura terţiară este asigurată de legăturile de hidrogen care apar între diverse grupe funcţionale din radicali, cât şi de Fig Structura terţiară a proteinei. punţile disulfidice, A - Schema alternării α-spiralelor şi β- legăturile hidrofobe, structurilor; B Structura globinei care apar între radicalii hidrofobi, legăturile ionice etc. Unele proteine cu structură terţiară pentru a deveni active interacţionează cu molecule neproteice (de ex., hemul în molecula de mioglobină pentru transportarea oxigenului). Nivelul cel mai complicat de organizare a proteinelor este reprezentat de structura cuaternară. În astfel de molecule se conţin câteva lanţuri polipeptidice, care pot fi identice, sau diferite. Astfel, în molecula de hemoglobină se conţin 2 catene de α-globină şi 2 catene de β-globină (fig. 2.5). Structura cuaternară este determinată de legăturile hidrofobe, legăturile de hidrogen şi cele ionice.
10 Fig Structura cuaternară a hemoglobinei Structurile terţiară şi cuaternară asigură formarea centrilor activi ai proteinelor, regiuni prin care moleculele proteice interacţionează cu alte molecule. O deosebită importanţă o au centrii activi ai enzimelor, care catalizează modificarea substratului. Aminoacizii care participă la realizarea structurilor tridimensionale, spaţiale, biologic active sunt deosebit de importanţi, formând situsuri funcţionale. Substituirea lor ca rezultat al mutaţiilor, duce la pierderea activităţii proteinei. Acelaşi fenomen pentru aminoacizii, neimplicaţi în legătulile spaţiale, este mai puţin important. Secvenţa aminoacizilor dintr-o proteină reprezintă elementul esenţial al structurii sale, deoarece: - este unică, constantă şi specifică fiecărei proteine; - determină caracterul ei funcţional; - este specifică pentru o anumită specie; - este determinată genetic (de informaţia ereditară conţinută în ADN). Sub acţiunea diferitor factori ai mediului, legăturile dintre atomi se pot rupe, ceea ce duce la denaturarea proteinei. Denaturarea poate surveni sub acţiunea factorilor fizici (temperatură, radiaţie, factori mecanici), chimici (acizi, baze, săruri ale metalelor grele). Denaturarea poate fi reversibilă, dacă la înlăturarea factorului proteina revine la structura iniţială şi îşi poate îndeplini funcţiile şi ireversibilă, dacă în rezultatul denaturării proteina nu-şi poate restabili structura şi funcţia. Ruperea legăturilor peptidice întotdeauna duce la denaturare ireversibilă. 30
11 31 Capitolul 2 După compoziţia chimică toate proteinele se împart în proteine simple şi proteine conjugate. Proteinele simple (holoproteinele) formează în urma hidrolizei doar aminoacizi. Ele includ: proteinele globulare, solubile în apă (de ex., histonele, actina, tubulina, majoritatea enzimelor) şi proteinele fibrilare majoritatea insolubile în apă (de ex., keratina, colagenul, fibrina, laminina etc.). Proteinele conjugate (heteroproteide) rezultă din combinaţia unei proteine simple cu o altă substanţă sau grup prostetic. Prin hidroliză se obţin aminoacizi şi un compus neproteic: nucleoproteidele, glicoproteidele, lipoproteidele, metaloproteidele etc. Proteinele reprezintă suportul biochimic al caracterelor, realizând următoarele funcţii majore: catalitică accelerarea transformărilor chimice (ATPsintetaza, ADN-polimeraza); hormonală reglare a metabolismului (insulina); de recepţie fixarea hormonilor, mediatorilor la suprafaţa membranei celulare sau în interiorul celulei (glicoforina); de transport (pompa Na + /K +, hemoglobina, mioglobina transportarea oxigenului); structurală intră în componenţa tuturor compartimentelor celulare şi extracelulare; de sprijin, mecanică determină forma şi motilitatea celulară (colagenul, tubulina, actina); imunologică anticorpii (IgA, IgM, IgG) inactivează antigenele; de dezintoxicare grupele funcţionale ale proteinelor leagă metalele grele, alcaloizii (de ex.: albuminele); homeostatică formarea trombilor în procesul coagulării sângelui (fibrinogenul); de substrat energetic la scindarea 1g de proteină se degajă 17,1 kj de energie.
12 ACIZII NUCLEICI Acizii nucleici sunt biopolimeri reprezentaţi în celule prin acid dezoxiribonucleic (ADN) şi acid ribonucleic (ARN). În calitate de monomeri servesc nucleotidele. Ambele tipuri de molecule poartă sarcină negativă şi migrează în câmpul electric spre polul pozitiv. La fel ca şi proteinele, acizii nucleici au câteva nivele de organizare conformaţională. Acidul dezoxiribonucleic Moleculele de ADN sunt alcătuite din dezoxiribonucleotide (fig. 2.6). Fig Dezoxiribonucleozidtrifosfaţi monomeri ai ADN În calitate de baze azotate în componenţa nucleotidelor servesc adenina (A) şi guanina (G) baze purinice, timina (T) şi citozina (C) baze pirimidinice. Pentoza din ADN este reprezentată de 2-dezoxiriboză. Bazele pirimidinice se unesc de pentoză prin N1, iar cele pirimidinice prin N9. Pentru a preveni ambiguitatea în enumerarea atomilor în bazele azotate şi 32
13 pentoză, atomilor din dezoxiriboză li se adaugă prim ('). O bază azotată împreună cu pentoza formează nucleozidul (adenozina, guanozina, timidina, citidina). La adăugarea acidului fosforic se obţine nucleotidul. Fig Structura primară a ADN polinucleotid (Secvenţa de nucleotide unite prin legături fosfodiesterice 3 5 ) Denumirea nucleotidelor provine de la baza azotată şi numărul de resturi de acid fosforic. Dacă se conţine un rest fosfat nucleozid monofosfat (de ex., damp dezoxiadenozin monofosfat), două resturi nucleozid difosfat (dadp dezoxiadenozin difosfat), trei nucleozid trifosfat (datp dezoxiadenozin trifosfat). Resturile de acid fosforic se unesc la capătul 5' al dezoxiribozei şi se numerotează prin α, β, γ. 33
14 Nucleotidele se unesc între ele prin legături fosfodiesterice în urma înlăturării resturilor fosforice β şi γ. Capătul 3' al unei dezoxiriboze este unit cu capătul 5' al alteia printr-un rest de acid fosforic, formând lanţuri polinucleotidice. Secvenţa polinucleotidică (ordinea nucleotidelor în catenă) constituie structura primară a ADN (fig. 2.7). Ordinea nucleotidelor este arbitrară, ceea ce permite obţinerea unui număr mare de molecule. Un capăt al moleculei are liberă grupa P~P~P-5', iar al capăt grupa 3'-OH, de aceea catena de ADN este direcţionată 5' 3'. Moleculele de ADN se caracterizează prin existenţa structurii secundare specifice dublul helix, modelul căruia a fost propus şi argumentat în 1953 de James Watson şi Francis Crick. Molecula de ADN reprezintă două catene 5' 3' polinucleotidice antiparalele, unite între ele prin legături 3' 5' de hidrogen, care apar la nivelul grupelor funcţionale din bazele azotate (fig. 2.8; fig. 2.9). Fig Formarea legăturilor complementare între bazele azotate S-a constatat că legăturile apar între o bază purinică şi una pirimidinică. Legitatea prin care Adenina se uneşte cu Timina prin 2 legături de hidrogen, iar Guanina cu Citozina 34
15 prin 3 legături de hidrogen poartă denumirea de principiul complementarităţii (fig. 2.8). Capitolul 2 Fig Structura secundară a ADN: 2 catene complementare antiparalele Această regulă este universală, comună pentru toate organismele vii şi stă la baza proceselor genetice fundamentale replicaţia şi transcripţia. Aceste legităţi au fost observate pentru 35
16 prima dată de Erwin Chargaff, care a dedus că cantitatea de Adenină este aproximativ egală cu cea de Timină, iar cantitatea de Guanină cu cea de Citozină. Deoarece legăturile fosfodiesterice conferă flexibilitate, este posibilă rotirea fiecărei perechi de baze cu ~36 în jurul axei relative a helixului. Astfel, într-o spiră completă (360 ) încap ~10 nucleotide. Rotirea unei catene în jurul alteia face ca dublul helix să conţină un şanţ mare (cu un diametru de ~20 Å) şi un şanţ mic (~12 Å) (fig. 2.8; fig. 2.10). Complementaritatea bazelor azotate (A=T şi G C) determină: stabilitatea moleculei ADN; mecanismul replicării; mecanismul transcripţiei; mecanismul recombinării; mecanismul reparării leziunilor ADN. Faptul că catenele ADN sunt antiparalele explică mecanismul replicării moleculelor de ADN, funcţie prin care este conservată informaţia genetică în succesiunea generaţiilor de celule şi indivizi. În anumite condiţii legăturile de hidrogen dintre catene se pot rupe, provocând astfel denaturarea ADN. În calitate de factori de denaturare servesc acizii, bazele şi temperaturile înalte. Cu cât o moleculă este mai lungă, sau conţine mai multe perechi G C faţă de A=T, cu atât molecula este mai stabilă. După denaturarea prin încălzire, la răcirea lentă molecula poate să renatureze prin restabilirea legăturilor complementare între bazele azotate. În cazul răcirii bruşte (de ex., introducerea eprubetei în baie cu gheaţă) renaturarea n-are loc şi moleculele rămân monocatenare. Structura secundară a ADN este reprezentată de mai multe tipuri de spirale, care se deosebesc prin înclinarea bazelor azotate faţă de axa centrală, numărul de baze azotate într-o spiră completă, direcţia răsucirii catenelor şi ca rezultat 36
17 37 Capitolul 2 proprietăţile ADN. Se cunosc mai multe forme răsucite spre dreapta, dintre care cel mai des se întâlnesc formele A, B, C. Există şi o formă răsucită spre stânga forma Z (tab. Tabelul 2.3. Parametrii unor forme de ADN Parametrii helixului A ADN B ADN Z ADN Sensul helixului Dreapta Dreapta Stânga Numărul de baze în spiră 11 10,4 12 Distanţa dintre baze (Å) 2,9 3,4 3,7 Diametrul moleculei (Å) 25,5 23,7 18,4 2.3). Incidenţa cea mai înaltă se remarcă pentru forma B, care este constatată în toate celulele (fig. 2.10). Anume forma B de ADN a determinat modelul Watson-Crick. Totodată, după cum s-a stabilit, în cadrul formei B mai pot exista unele devieri în ce priveşte numărul de nucleotide per spiră şi care poate varia în limitele 10,0 10,6. Forma mai compactă de tip A este caracteristică în special pentru moleculele de ARN. Totodată, s-a constatat că hibrizii ADN/ARN, de asemenea, se caracterizează prin forma A de conformaţie. Aceasta are o mare importanţă în procesul de replicaţie, când pentru iniţierea sintezei fiecărei catene se utilizează un primer ARN. Fig Structura moleculei de ADN, forma B Forma Z se deosebeşte mult de toate celelalte în primul rând prin direcţia de rotire a helixului. Denumirea provine de la
18 forma zig-zag a acestei conformaţii. O altă caracteristică este existenţa unui singur şanţ, ceea ce o determină ca purtătoare a unei sarcini negative mai mari. Forma Z poate să se formeze in vitro la o concentraţie sporită de săruri în regiunile { GC} unde alternează o purină cu o pirimidină (de ex., d sau { CG} d { AC} { TG} ). Se consideră că forma Z se întâlneşte şi în sistemele in vivo în cazul metilării ADN-ului. În toate sistemele in vivo moleculele de ADN sunt cuplate cu proteine prin legături de hidrogen sau electrostatice, rezultând o structură supramoleculară structura terţiară. Proteinele au roluri diverse în complexele cu ADN: participă la compactizare (histone), controlează replicarea (ADNpolimeraza) şi transcripţia (ARN-polimeraza, factori de transcripţie), participă la repararea moleculelor lezate (ADNligaza). Având proprietăţi acide, moleculele de ADN se asociază cu proteine bazice, formând nişte complexe stabile. La eucariote aceste proteine poartă denumirea de histone. La formarea structurii terţiare participă histonele H1, H2A, H2B, H3, H4. Structura care se formează în urma răsucirii ADN-ului în jurul unui miez proteic poartă denumirea de nucleozom mod de organizare a ADN-ului nuclear al eucariotelor (fig. 2.11). La procariote ADN-ul are formă de inel. Datorită tensiunii intramoleculare ADN-ul procariotic, de obicei, are formă de supraspirală şi este asociat cu proteine bazice (fig. 2.12). Fig Nucleozomul structura terţiară a ADN 38
19 Proprietăţile moleculelor de ADN Structura unicală a ADN-ului determină şi proprietăţile unicale, cum ar fi autoreproducerea (replicarea) şi autoreparaţia. Structura chimică şi sarcina electrică negativă asigură interacţiuni cu alte molecule, prezentând posibilităţi funcţionale diverse. Replicarea reprezintă sinteza unor molecule noi, identice cu molecula iniţială pe baza structurii secundare. Reparaţia este proprietatea ADN-ului de a-şi restabili secvenţa de nucleotide în cazul leziunilor. Se bazează pe principiul complementarităţii şi previne apariţia mutaţiilor. Denaturarea (topirea ADN) este ruperea legăturilor de hidrogen între catenele complementare; renaturarea restabilirea structurii bicatenare proprietăţi importante în procesele de replicare, reparare şi transcriere, cât şi în manipularea ADN-ului in vitro; Spiralizarea (fig. 2.11), superspiralizarea (fig. 2.12), despiralizarea sunt proprietăţile dublului helix şi determină trecerea macromoleculei de Fig Supraspiralizarea ADN de la o stare funcţională moleculelor de ADN inelar la alta. Heterogenitatea secvenţelor de ADN se exprimă prin aranjarea aperiodică a bazelor în moleculă, unele secvenţe de nucleotide se întâlnesc cu frecvenţă diferită de-a lungul A T moleculei de ADN ( 1); G C Flexibilitatea ADN este capacitatea dublului helix de a trece de la o formă conformaţională la alta de ex.: trecerea de la forma B la forma A se asociază cu activarea ADN-ului pentru transcripţie, iar trecerea la forma Z cu inactivarea secvenţei. 39
20 Funcţiile ADN-ului ADN-ul deţine, păstrează, transmite şi realizează informaţia genetică. Secvenţa (succesiunea) nucleotidelor din molecula de ADN reprezintă informaţia ereditară codificată. Codul genetic este universal pentru toate organismele vii şi determină succesiunea aminoacizilor în proteină. Mecanismul de transmitere a mesajului genetic este determinat de structura bicatenară, complementaritate şi se realizează în timpul replicării ADN, urmată de mitoză sau meioză. În procesul de transcripţie de pe ADN se sintetizează trei tipuri de ARN ce participă la sinteza matricială a proteinelor. Proteinele sunt substratul molecular a tuturor caracterelor şi proprietăţilor unui organism. Heterogenitatea ADN-ului la eucariote În urma investigaţiilor s-a constatat că cantitatea de ADN din celule este cu mult mai mare decât necesară. Acest fenomen a fost numit paradoxul mărimii care se caracterizează prin următoarele: există un exces de ADN în comparaţie cu cantitatea necesară pentru a codifica totalitatea proteinelor din organism; există variaţii mari în ce priveşte cantitatea de ADN între speciile care nu se deosebesc esenţial din punct de vedere structural; de exemplu: la diferite specii de amfibieni care nu se deosebesc mult, mărimea genomului variază în limitele pb (perechi baze nucleotide). În dependenţă de reprezentativitate ADN-ul nuclear la eucariote se clasifică în mai multe categorii: secvenţe unicale 45-56%; secvenţe moderat repetitive 8-30%; secvenţe înalt repetitive 12-25%. Tipurile de secvenţe pot fi determinate în rezultatul ciclurilor de denaturare/renaturare a ADN-ului. Secvenţele înalt 40
21 41 Capitolul 2 repetitive renaturează rapid, cele moderat repetitive mai încet, iar cele nerepetitive (unicale) cel mai încet. Secvenţele nerepetitive se întâlnesc în genom într-o singură copie şi, de obicei, reprezintă gene, care determină sinteza moleculelor ARNm. Lungimea totală a secvenţelor nerepetitive este de ~2 x 10 9 pb. Secvenţele repetitive sunt cele care se repetă în genom de două sau mai multe ori. Ele pot fi de două tipuri: secvenţe moderat repetitive şi secvenţe înalt repetitive. Secvenţele moderat repetitive au o lungime totală de până la 6 x 10 5 pb. Lungimea lor individuală variază în limite mari, iar secvenţele respective se repetă în mediu de 350 ori. Secvenţele moderat repetitive formează familii de secvenţe, spre exemplu genele pentru histone sau genele pentru ARNr. În genomul uman cea mai mare parte de ADN moderat repetitiv există în formă de secvenţe cu o lungime de ~300 pb, repartizate între secvenţele nerepetitive - familia Alu. Secvenţele înalt repetitive reprezintă nişte succesiuni scurte de nucleotide (câteva zeci, mai rar sute de nucleotide), care se repetă de sute de mii de ori în genom şi, de regulă, nu se transcriu. Datorită secvenţei scurte care se repetă ele se mai numesc secvenţe simple de ADN sau ADN satelit. Prin tehnici de hibridare s-a constatat că ADN satelit este localizat în regiunile de heterocromatină, în deosebi, lângă centromer. O clasă specială de sateliţi o reprezintă minisateliţii repetări de până la 50 ori a unor secvenţe scurte. Aceste secvenţe sunt foarte variabile ca lungime la diferite persoane şi permit identificarea moleculară a indivizilor. O clasă specială de secvenţe înalt repetitive este reprezentată de palindromi. Palindromii reprezintă succesiuni de nucleotide inversate, care au proprietatea de a se uni complementar pe aceeaşi catenă, formând agrafe sau bucle în moleculele monocatenare de ARN sau ADN şi structuri în formă de cruce în moleculele bicatenare de ADN (fig. 2.13). Aceste
22 secvenţe asigură interacţiunea cu proteinele (de ex., reprezintă situsuri pentru enzimele de restricţie sau suprafeţe de contact cu proteinele iniţiatoare ale transcripţiei, replicaţiei, semnal de terminare a transcripţiei). Fig Structura palindromului în formă de cruce în molecula de ADN Acizii ribonucleici Molecule ARN sunt biopolimeri monocatenari, care constau din nucleotide unite prin legături fosfodiesterice 3 5. Spre deosebire de nucleotidele din componenţa ADN, monomerii ARN-ului conţin în calitate de pentoză riboza, iar bazele azotate sunt Adenina, Guaniana, Citozina şi Uracilul (U), care substituie Timina din ADN (fig. 2.14). De regulă, moleculele de ARN sunt monocatenare, excepţie fiind moleculele de ARN viral, care pot fi şi bicatenare. Structura primară a moleculelor de ARN este reprezentată de secvenţa nucleotidelor şi determinată de secvenţa de ADN, de pe care are loc transcrierea. Structura secundară reprezintă conformaţia spaţială a moleculei. Ea este stabilizată cu ajutorul legăturilor complementare care se formează în cadrul aceleaşi catene datorită existenţei secvenţelor 42
23 inversate. Moleculele de ARN se pot asocia cu proteinele specifice în scopul protecţiei contra ARN-azelor (particulele RNP ribonucleoproteice, care reprezintă forma de export a ARNm din nucleu în citoplasmă) sau asigurării funcţiei speciale (ARNr în ribozomi). Fig Ribonucleozidtrifosfaţi monomeri ai ARN În orice celulă numărul moleculelor de ARN este mult mai mare decât cel al moleculelor de ADN. Cantitatea de ARN variază în dependenţă de perioada ciclului vital sau de tipul ţesutului din care face parte. În celula există mai multe tipuri de ARN, dintre care cele mai reprezentative sunt ARN mesager (informaţional, matricial) ARNm, ARN ribozomal ARNr, ARN de transport (de transfer) ARNt, ARN nuclear mic (ARNsn), ARN heterogen nuclear. ARNm se sintetizează în rezultatul transcripţiei genelor structurale şi serveşte ca matriţă în procesul de sinteză a proteinelor. În celule există o varietate mare de ARNm, care se deosebeşte cantitativ şi calitativ la diferite celule (vezi capitolul 9). 43
24 ARNr reprezintă molecule cu lungime şi succesiune de nucleotide conservată (tab. 2.4), care fiind asociate cu proteine formează ribozomii. ARNr participă la sinteza proteinelor, asigurând legătura dintre ribozom ARNm şi ARNt. Tipul celulelor Procariote Eucariote Tabelul 2.4. Tipuri de ARNr Coeficientul de sedimentare 5S S S S 120 5,8S S S 4700 ARNt sunt molecule mici, cu o lungime de ~80 baze, care asigură transportul aminoacizilor spre ribozomi şi traducerea codului genetic. În celule se pot conţine până la 61 tipuri de ARNt, sau cel puţin 20 tipuri. Fiecare tip de ARNt este capabil să transporte un singur tip de aminoacid. Structura secundară a ARN de transport are o configuraţie specifică, numită frunză de trifoi, formată din trei bucle funcţionale, care se obţin datorită secvenţelor inversate de nucleotide (fig. 10.3). ARNsn este reprezentat de secvenţe de câteva zeci de nucleotide şi intră în componenţa enzimelor ce catalizează metabolismul acizilor nucleici (primaza, telomeraza, splicesomul). ARN heterogen nuclear este întâlnit doar la eucariote şi reprezintă transcripţii primari sau produşii intermediari ai processingului. Verificarea cunoştinţelor: Lungimea (baze) 44
25 1. Definiţi noţiunile: polimer, monomer, structură primară, structură secundară, polipeptid, nucleotid, complementaritate, catene antiparalele, heterogenitate, palindrom, nucleozom, histonă, ARNm, ARNr, ARNt. 2. Care sunt constituenţii chimici de bază ai materiei vii? 3. Care este rolul biologic al proteinelor? 4. Cum se formează structura primară şi secundară a ADN? 5. Care este rolul sarcinii negative a acizilor nucleici? 6. Care sunt tipurile conformaţionale ale helixului dublu? 7. Care sunt funcţiile şi proprietăţile moleculelor de ADN? 8. Care este rolul biologic al ARN? 45
REACŢII DE ADIŢIE NUCLEOFILĂ (AN-REACŢII) (ALDEHIDE ŞI CETONE)
EAŢII DE ADIŢIE NULEFILĂ (AN-EAŢII) (ALDEIDE ŞI ETNE) ompușii organici care conțin grupa carbonil se numesc compuși carbonilici și se clasifică în: Aldehide etone ALDEIDE: Formula generală: 3 Metanal(formaldehida
Διαβάστε περισσότεραCatedra Biologie moleculară şi Genetică umană
Catedra Biologie moleculară şi Genetică umană biologiemoleculara.usmf.md acces: bmgu 1 Tema 1 Macromoleculele = biopolimerii Tipuri Structură Biogeneză Proprietăţi Funcţii Localizare Interacţiuni 2 Functiile
Διαβάστε περισσότεραMetode iterative pentru probleme neliniare - contractii
Metode iterative pentru probleme neliniare - contractii Problemele neliniare sunt in general rezolvate prin metode iterative si analiza convergentei acestor metode este o problema importanta. 1 Contractii
Διαβάστε περισσότεραI. Scrie cuvântul / cuvintele dintre paranteze care completează corect fiecare dintre afirmaţiile următoare.
Capitolul 3 COMPUŞI ORGANICI MONOFUNCŢIONALI 3.2.ACIZI CARBOXILICI TEST 3.2.3. I. Scrie cuvântul / cuvintele dintre paranteze care completează corect fiecare dintre afirmaţiile următoare. 1. Reacţia dintre
Διαβάστε περισσότεραAplicaţii ale principiului I al termodinamicii la gazul ideal
Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii la gazul ideal Principiul I al termodinamicii exprimă legea conservării şi energiei dintr-o formă în alta şi se exprimă prin relaţia: ΔUQ-L, unde: ΔU-variaţia
Διαβάστε περισσότεραCapitolul 2 - HIDROCARBURI 2.3.ALCHINE
Capitolul 2 - HIDROCARBURI 2.3.ALCHINE TEST 2.3.3 I. Scrie cuvântul / cuvintele dintre paranteze care completează corect fiecare dintre afirmaţiile următoare. 1. Acetilena poate participa la reacţii de
Διαβάστε περισσότεραPlanul determinat de normală şi un punct Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru Planul determinat de 3 puncte necoliniare
1 Planul în spaţiu Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru 2 Ecuaţia generală Plane paralele Unghi diedru Fie reperul R(O, i, j, k ) în spaţiu. Numim normala a unui plan, un vector perpendicular pe
Διαβάστε περισσότερα5.1. Noţiuni introductive
ursul 13 aitolul 5. Soluţii 5.1. oţiuni introductive Soluţiile = aestecuri oogene de două sau ai ulte substanţe / coonente, ale căror articule nu se ot seara rin filtrare sau centrifugare. oonente: - Mediul
Διαβάστε περισσότερα(a) se numeşte derivata parţială a funcţiei f în raport cu variabila x i în punctul a.
Definiţie Spunem că: i) funcţia f are derivată parţială în punctul a în raport cu variabila i dacă funcţia de o variabilă ( ) are derivată în punctul a în sens obişnuit (ca funcţie reală de o variabilă
Διαβάστε περισσότεραCapitolul 2 - HIDROCARBURI 2.5.ARENE
Capitolul 2 - HIDROCARBURI 2.5.ARENE TEST 2.5.2 I. Scrie cuvântul / cuvintele dintre paranteze care completează corect fiecare dintre afirmaţiile următoare. 1. Radicalul C 6 H 5 - se numeşte fenil. ( fenil/
Διαβάστε περισσότεραa. 11 % b. 12 % c. 13 % d. 14 %
1. Un motor termic funcţionează după ciclul termodinamic reprezentat în sistemul de coordonate V-T în figura alăturată. Motorul termic utilizează ca substanţă de lucru un mol de gaz ideal având exponentul
Διαβάστε περισσότεραActivitatea A5. Introducerea unor module specifice de pregătire a studenţilor în vederea asigurării de şanse egale
POSDRU/156/1.2/G/138821 Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară nr. 1 Educaţiaşiformareaprofesionalăînsprijinulcreşteriieconomiceşidezvoltăriisocietăţiibazatepecunoaştere
Διαβάστε περισσότεραCapitolul 4-COMPUŞI ORGANICI CU ACŢIUNE BIOLOGICĂ-
Capitolul 4 COMPUŞI ORGANICI CU ACŢIUNE BIOLOGICĂ 4.1.ZAHARIDE.PROTEINE. TEST 4.1.2. I. Scrie cuvântul / cuvintele dintre paranteze care completează corect fiecare dintre afirmaţiile următoare. Rezolvare
Διαβάστε περισσότεραCurs 10 Funcţii reale de mai multe variabile reale. Limite şi continuitate.
Curs 10 Funcţii reale de mai multe variabile reale. Limite şi continuitate. Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi 2014 Fie p, q N. Fie funcţia f : D R p R q. Avem următoarele
Διαβάστε περισσότεραIntegrala nedefinită (primitive)
nedefinita nedefinită (primitive) nedefinita 2 nedefinita februarie 20 nedefinita.tabelul primitivelor Definiţia Fie f : J R, J R un interval. Funcţia F : J R se numeşte primitivă sau antiderivată a funcţiei
Διαβάστε περισσότεραAnaliza în curent continuu a schemelor electronice Eugenie Posdărăscu - DCE SEM 1 electronica.geniu.ro
Analiza în curent continuu a schemelor electronice Eugenie Posdărăscu - DCE SEM Seminar S ANALA ÎN CUENT CONTNUU A SCHEMELO ELECTONCE S. ntroducere Pentru a analiza în curent continuu o schemă electronică,
Διαβάστε περισσότερα10. STABILIZATOAE DE TENSIUNE 10.1 STABILIZATOAE DE TENSIUNE CU TANZISTOAE BIPOLAE Stabilizatorul de tensiune cu tranzistor compară în permanenţă valoare tensiunii de ieşire (stabilizate) cu tensiunea
Διαβάστε περισσότεραMARCAREA REZISTOARELOR
1.2. MARCAREA REZISTOARELOR 1.2.1 MARCARE DIRECTĂ PRIN COD ALFANUMERIC. Acest cod este format din una sau mai multe cifre şi o literă. Litera poate fi plasată după grupul de cifre (situaţie în care valoarea
Διαβάστε περισσότεραSeminariile Capitolul X. Integrale Curbilinii: Serii Laurent şi Teorema Reziduurilor
Facultatea de Matematică Calcul Integral şi Elemente de Analiă Complexă, Semestrul I Lector dr. Lucian MATICIUC Seminariile 9 20 Capitolul X. Integrale Curbilinii: Serii Laurent şi Teorema Reiduurilor.
Διαβάστε περισσότεραCurs 14 Funcţii implicite. Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi"
Curs 14 Funcţii implicite Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi 2014 Fie F : D R 2 R o funcţie de două variabile şi fie ecuaţia F (x, y) = 0. (1) Problemă În ce condiţii ecuaţia
Διαβάστε περισσότερα1. Proteinele rolul, structura și clasificarea
1. Proteinele rolul, structura și clasificarea Proteinele sunt componentele majore ale organismelor vii și îndeplinesc o multitudine de funcții esențiale. Proteinele reglează activitatea metabolică, catalizează
Διαβάστε περισσότεραBIOLOGIE GENERALĂ. - moleculară şi celulară CURS II. Bazele chimice ale organizării materiei vii
BILGIE GENERALĂ - moleculară şi celulară CURS II Bazele chimice ale organizării materiei vii Bazele chimice ale organizării lumii vii rice substanţă din natură care are masă se defineşte ca fiind materie.
Διαβάστε περισσότεραCatedra Biologie moleculară şi Genetică umană
Catedra Biologie moleculară şi Genetică umană www.bimogeum.ucoz.com Cursul Biologie moleculară Semestrul I Prelegeri 34 ore Lucrări practice 51 ore două totalizări (lucrare scrisă + teste la calculator)
Διαβάστε περισσότεραCapitolul 2 - HIDROCARBURI 2.5.ARENE
Capitolul 2 - HIDROCARBURI 2.5.ARENE TEST 2.5.3 I. Scrie cuvântul / cuvintele dintre paranteze care completează corect fiecare dintre afirmaţiile următoare. 1. Sulfonarea benzenului este o reacţie ireversibilă.
Διαβάστε περισσότερα5.4. MULTIPLEXOARE A 0 A 1 A 2
5.4. MULTIPLEXOARE Multiplexoarele (MUX) sunt circuite logice combinaţionale cu m intrări şi o singură ieşire, care permit transferul datelor de la una din intrări spre ieşirea unică. Selecţia intrării
Διαβάστε περισσότεραCapitolul 2 - HIDROCARBURI 2.4.ALCADIENE
Capitolul 2 - HIDROCARBURI 2.4.ALCADIENE TEST 2.4.1 I. Scrie cuvântul / cuvintele dintre paranteze care completează corect fiecare dintre afirmaţiile următoare. Rezolvare: 1. Alcadienele sunt hidrocarburi
Διαβάστε περισσότεραBIOCHIMIA ACIZILOR NUCLEICI
BIOCHIMIA ACIZILOR NUCLEICI Baze pirimidinice: pirimidina; citozina (2-oxo-4-amino-pirimidina); uracilul (2,4-dioxo-pirimidina); timina (5-metil-2,4-dioxo-pirimidina). Baze purinice: purina (imidazolpirimidină);
Διαβάστε περισσότεραCapitolul 2 - HIDROCARBURI 2.4.ALCADIENE
Capitolul 2 - HIDROCARBURI 2.4.ALCADIENE Exerciţii şi probleme E.P.2.4. 1. Scrie formulele de structură ale următoarele hidrocarburi şi precizează care dintre ele sunt izomeri: Rezolvare: a) 1,2-butadiena;
Διαβάστε περισσότεραFunctii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor
Functii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor. Fiind date doua multimi si spunem ca am definit o functie (aplicatie) pe cu valori in daca fiecarui element
Διαβάστε περισσότεραFunctii definitie, proprietati, grafic, functii elementare A. Definitii, proprietatile functiilor X) functia f 1
Functii definitie proprietati grafic functii elementare A. Definitii proprietatile functiilor. Fiind date doua multimi X si Y spunem ca am definit o functie (aplicatie) pe X cu valori in Y daca fiecarui
Διαβάστε περισσότεραV.7. Condiţii necesare de optimalitate cazul funcţiilor diferenţiabile
Metode de Optimizare Curs V.7. Condiţii necesare de optimalitate cazul funcţiilor diferenţiabile Propoziţie 7. (Fritz-John). Fie X o submulţime deschisă a lui R n, f:x R o funcţie de clasă C şi ϕ = (ϕ,ϕ
Διαβάστε περισσότεραIII. Serii absolut convergente. Serii semiconvergente. ii) semiconvergentă dacă este convergentă iar seria modulelor divergentă.
III. Serii absolut convergente. Serii semiconvergente. Definiţie. O serie a n se numeşte: i) absolut convergentă dacă seria modulelor a n este convergentă; ii) semiconvergentă dacă este convergentă iar
Διαβάστε περισσότερα4. CIRCUITE LOGICE ELEMENTRE 4.. CIRCUITE LOGICE CU COMPONENTE DISCRETE 4.. PORŢI LOGICE ELEMENTRE CU COMPONENTE PSIVE Componente electronice pasive sunt componente care nu au capacitatea de a amplifica
Διαβάστε περισσότερα3. Noţiuni de biochimie
3. Noţiuni de biochimie În acest capitol vom trece în revistă structura şi proprietăţile a două mari clase de molecule ce constituie de fapt obiect de studiu pentru bioinformatică:. proteinele, compuse
Διαβάστε περισσότεραCurs 1 Şiruri de numere reale
Bibliografie G. Chiorescu, Analiză matematică. Teorie şi probleme. Calcul diferenţial, Editura PIM, Iaşi, 2006. R. Luca-Tudorache, Analiză matematică, Editura Tehnopress, Iaşi, 2005. M. Nicolescu, N. Roşculeţ,
Διαβάστε περισσότεραCurs 5 Structura acizilor nucleici
BIOINFORMTICĂ PLICTĂ ÎN BIOLOI STRUCTURLĂ 3/28/2018 Curs V - Structura acizilor nucleici 1 29.03.2018 Curs 5 Structura acizilor nucleici Structura chimică a DN-ului - în 1869 Friedrich Miescher izolează
Διαβάστε περισσότεραTema 5 (S N -REACŢII) REACŢII DE SUBSTITUŢIE NUCLEOFILĂ. ŞI DE ELIMINARE (E - REACŢII) LA ATOMULDE CARBON HIBRIDIZAT sp 3
Tema 5 REACŢII DE SUBSTITUŢIE NUCLEOFILĂ (S N -REACŢII) ŞI DE ELIMINARE (E - REACŢII) LA ATOMULDE CARBON IBRIDIZAT sp 3 1. Reacții de substituție nucleofilă (SN reacții) Reacţiile de substituţie nucleofilă
Διαβάστε περισσότεραFig Impedanţa condensatoarelor electrolitice SMD cu Al cu electrolit semiuscat în funcţie de frecvenţă [36].
Componente şi circuite pasive Fig.3.85. Impedanţa condensatoarelor electrolitice SMD cu Al cu electrolit semiuscat în funcţie de frecvenţă [36]. Fig.3.86. Rezistenţa serie echivalentă pierderilor în funcţie
Διαβάστε περισσότεραElectronegativitatea = capacitatea unui atom legat de a atrage electronii comuni = concept introdus de Pauling.
Cursul 8 3.5.4. Electronegativitatea Electronegativitatea = capacitatea unui atom legat de a atrage electronii comuni = concept introdus de Pauling. Cantitativ, ea se exprimă prin coeficienţii de electronegativitate
Διαβάστε περισσότεραValori limită privind SO2, NOx şi emisiile de praf rezultate din operarea LPC în funcţie de diferite tipuri de combustibili
Anexa 2.6.2-1 SO2, NOx şi de praf rezultate din operarea LPC în funcţie de diferite tipuri de combustibili de bioxid de sulf combustibil solid (mg/nm 3 ), conţinut de O 2 de 6% în gazele de ardere, pentru
Διαβάστε περισσότερα1. PROPRIETĂȚILE FLUIDELOR
1. PROPRIETĂȚILE FLUIDELOR a) Să se exprime densitatea apei ρ = 1000 kg/m 3 în g/cm 3. g/cm 3. b) tiind că densitatea glicerinei la 20 C este 1258 kg/m 3 să se exprime în c) Să se exprime în kg/m 3 densitatea
Διαβάστε περισσότεραCurs 4 Serii de numere reale
Curs 4 Serii de numere reale Facultatea de Hidrotehnică Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi 2014 Criteriul rădăcinii sau Criteriul lui Cauchy Teoremă (Criteriul rădăcinii) Fie x n o serie cu termeni
Διαβάστε περισσότεραRĂSPUNS Modulul de rezistenţă este o caracteristică geometrică a secţiunii transversale, scrisă faţă de una dintre axele de inerţie principale:,
REZISTENTA MATERIALELOR 1. Ce este modulul de rezistenţă? Exemplificaţi pentru o secţiune dreptunghiulară, respectiv dublu T. RĂSPUNS Modulul de rezistenţă este o caracteristică geometrică a secţiunii
Διαβάστε περισσότερα1.7. AMPLIFICATOARE DE PUTERE ÎN CLASA A ŞI AB
1.7. AMLFCATOARE DE UTERE ÎN CLASA A Ş AB 1.7.1 Amplificatoare în clasa A La amplificatoarele din clasa A, forma de undă a tensiunii de ieşire este aceeaşi ca a tensiunii de intrare, deci întreg semnalul
Διαβάστε περισσότερα5.5. REZOLVAREA CIRCUITELOR CU TRANZISTOARE BIPOLARE
5.5. A CIRCUITELOR CU TRANZISTOARE BIPOLARE PROBLEMA 1. În circuitul din figura 5.54 se cunosc valorile: μa a. Valoarea intensității curentului de colector I C. b. Valoarea tensiunii bază-emitor U BE.
Διαβάστε περισσότεραAcizi carboxilici heterofuncționali.
Acizi carboxilici heterofuncționali. 1. Acizi carboxilici halogenați. R R 2 l l R 2 R l Acizi α-halogenați Acizi β-halogenați l R 2 2 l Acizi γ-halogenați Metode de obținere. 1. alogenarea directă a acizilor
Διαβάστε περισσότεραR R, f ( x) = x 7x+ 6. Determinați distanța dintre punctele de. B=, unde x și y sunt numere reale.
5p Determinați primul termen al progresiei geometrice ( b n ) n, știind că b 5 = 48 și b 8 = 84 5p Se consideră funcția f : intersecție a graficului funcției f cu aa O R R, f ( ) = 7+ 6 Determinați distanța
Διαβάστε περισσότερα5. FUNCŢII IMPLICITE. EXTREME CONDIŢIONATE.
5 Eerciţii reolvate 5 UNCŢII IMPLICITE EXTREME CONDIŢIONATE Eerciţiul 5 Să se determine şi dacă () este o funcţie definită implicit de ecuaţia ( + ) ( + ) + Soluţie ie ( ) ( + ) ( + ) + ( )R Evident este
Διαβάστε περισσότεραa n (ζ z 0 ) n. n=1 se numeste partea principala iar seria a n (z z 0 ) n se numeste partea
Serii Laurent Definitie. Se numeste serie Laurent o serie de forma Seria n= (z z 0 ) n regulata (tayloriana) = (z z n= 0 ) + n se numeste partea principala iar seria se numeste partea Sa presupunem ca,
Διαβάστε περισσότερα4. Elemente de biologie celulară şi moleculară
4. Elemente de biologie celulară şi moleculară O caracteristică esenţială a materiei vii este reprezentată de structura sa celulară, alături de încă două proprietăţi fundamentale: metabolismul şi reproducerea.
Διαβάστε περισσότεραControlul expresiei genice
Controlul expresiei genice REGLAREA EXPRESIEI GENICE!!! Alegerea genei pentru transcripţie!!! Activarea secvenţei de ADN!!! Controlul activităţii ARN-polimerazei II!!! Controlul cantităţii şi calităţii
Διαβάστε περισσότεραŞTIINŢA ŞI INGINERIA. conf.dr.ing. Liana Balteş curs 7
ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR conf.dr.ing. Liana Balteş baltes@unitbv.ro curs 7 DIAGRAMA Fe-Fe 3 C Utilizarea oţelului în rândul majorităţii aplicaţiilor a determinat studiul intens al sistemului metalic
Διαβάστε περισσότεραFiziologia fibrei miocardice
Fiziologia fibrei miocardice CELULA MIOCARDICĂ = celulă excitabilă având ca şi proprietate specifică contractilitatea Fenomene electrice ale celulei miocardice Fenomene mecanice ale celulei miocardice
Διαβάστε περισσότεραSubiecte Clasa a VIII-a
Subiecte lasa a VIII-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate pe foaia de raspuns in dreptul
Διαβάστε περισσότεραTeoria mecanic-cuantică a legăturii chimice - continuare. Hibridizarea orbitalilor
Cursul 10 Teoria mecanic-cuantică a legăturii chimice - continuare Hibridizarea orbitalilor Orbital atomic = regiunea din jurul nucleului în care poate fi localizat 1 e - izolat, aflat într-o anumită stare
Διαβάστε περισσότεραCapitolul ASAMBLAREA LAGĂRELOR LECŢIA 25
Capitolul ASAMBLAREA LAGĂRELOR LECŢIA 25 LAGĂRELE CU ALUNECARE!" 25.1.Caracteristici.Părţi componente.materiale.!" 25.2.Funcţionarea lagărelor cu alunecare.! 25.1.Caracteristici.Părţi componente.materiale.
Διαβάστε περισσότεραCOLEGIUL NATIONAL CONSTANTIN CARABELLA TARGOVISTE. CONCURSUL JUDETEAN DE MATEMATICA CEZAR IVANESCU Editia a VI-a 26 februarie 2005.
SUBIECTUL Editia a VI-a 6 februarie 005 CLASA a V-a Fie A = x N 005 x 007 si B = y N y 003 005 3 3 a) Specificati cel mai mic element al multimii A si cel mai mare element al multimii B. b)stabiliti care
Διαβάστε περισσότερα2.1 Sfera. (EGS) ecuaţie care poartă denumirea de ecuaţia generală asferei. (EGS) reprezintă osferă cu centrul în punctul. 2 + p 2
.1 Sfera Definitia 1.1 Se numeşte sferă mulţimea tuturor punctelor din spaţiu pentru care distanţa la u punct fi numit centrul sferei este egalăcuunnumăr numit raza sferei. Fie centrul sferei C (a, b,
Διαβάστε περισσότεραActivitatea A5. Introducerea unor module specifice de pregătire a studenților în vederea asigurării de șanse egale
Investește în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară nr. 1 Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii
Διαβάστε περισσότεραSisteme diferenţiale liniare de ordinul 1
1 Metoda eliminării 2 Cazul valorilor proprii reale Cazul valorilor proprii nereale 3 Catedra de Matematică 2011 Forma generală a unui sistem liniar Considerăm sistemul y 1 (x) = a 11y 1 (x) + a 12 y 2
Διαβάστε περισσότεραV O. = v I v stabilizator
Stabilizatoare de tensiune continuă Un stabilizator de tensiune este un circuit electronic care păstrează (aproape) constantă tensiunea de ieșire la variaţia între anumite limite a tensiunii de intrare,
Διαβάστε περισσότεραCurs 2 DIODE. CIRCUITE DR
Curs 2 OE. CRCUTE R E CUPRN tructură. imbol Relația curent-tensiune Regimuri de funcționare Punct static de funcționare Parametrii diodei Modelul cu cădere de tensiune constantă Analiza circuitelor cu
Διαβάστε περισσότεραSTRUCTURA BIOLOGICĂ. FORME DE REPREZENTARE 2.1. SECVENŢE DE AMINOACIZI: Sorana D. BOLBOACĂ
STRUCTURA BIOLOGICĂ. 2.1. SECVENŢE DE AMINOACIZI: FORME DE REPREZENTARE Sorana D. BOLBOACĂ Despre 2 Informaţia genetică: Definiţie Forme de prezentare Genomul Codul genetic Aminoacizi: Definiţie Clasificare
Διαβάστε περισσότεραDISTANŢA DINTRE DOUĂ DREPTE NECOPLANARE
DISTANŢA DINTRE DOUĂ DREPTE NECOPLANARE ABSTRACT. Materialul prezintă o modalitate de a afla distanţa dintre două drepte necoplanare folosind volumul tetraedrului. Lecţia se adresează clasei a VIII-a Data:
Διαβάστε περισσότεραCapitolul 1-INTRODUCERE ÎN STUDIUL CHIMIEI ORGANICE Exerciţii şi probleme
Capitolul 1- INTRODUCERE ÎN STUDIUL CHIMIEI ORGANICE Exerciţii şi probleme ***************************************************************************** 1.1. Care este prima substanţă organică obţinută
Διαβάστε περισσότεραUnitatea atomică de masă (u.a.m.) = a 12-a parte din masa izotopului de carbon
ursul.3. Mării şi unităţi de ăsură Unitatea atoică de asă (u.a..) = a -a parte din asa izotopului de carbon u. a.., 0 7 kg Masa atoică () = o ărie adiensională (un nuăr) care ne arată de câte ori este
Διαβάστε περισσότεραMetode de interpolare bazate pe diferenţe divizate
Metode de interpolare bazate pe diferenţe divizate Radu Trîmbiţaş 4 octombrie 2005 1 Forma Newton a polinomului de interpolare Lagrange Algoritmul nostru se bazează pe forma Newton a polinomului de interpolare
Διαβάστε περισσότεραSeminar 5 Analiza stabilității sistemelor liniare
Seminar 5 Analiza stabilității sistemelor liniare Noțiuni teoretice Criteriul Hurwitz de analiză a stabilității sistemelor liniare În cazul sistemelor liniare, stabilitatea este o condiție de localizare
Διαβάστε περισσότεραRepere pentru pregătirea către totalizarea II la Biologia Moleculară 1. Definiţi noţiunile
Repere pentru pregătirea către totalizarea II la Biologia Moleculară 1. Definiţi noţiunile ADN-polimerază Aminoacid Anticodon Apoptoza ARN-polimeraza I ARN-polimeraza II ARN-polimeraza III CAP-are Catena
Διαβάστε περισσότεραSERII NUMERICE. Definiţia 3.1. Fie (a n ) n n0 (n 0 IN) un şir de numere reale şi (s n ) n n0
SERII NUMERICE Definiţia 3.1. Fie ( ) n n0 (n 0 IN) un şir de numere reale şi (s n ) n n0 şirul definit prin: s n0 = 0, s n0 +1 = 0 + 0 +1, s n0 +2 = 0 + 0 +1 + 0 +2,.......................................
Διαβάστε περισσότεραCIRCUITE LOGICE CU TB
CIRCUITE LOGICE CU T I. OIECTIVE a) Determinarea experimentală a unor funcţii logice pentru circuite din familiile RTL, DTL. b) Determinarea dependenţei caracteristicilor statice de transfer în tensiune
Διαβάστε περισσότεραSubiecte Clasa a VII-a
lasa a VII Lumina Math Intrebari Subiecte lasa a VII-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate
Διαβάστε περισσότεραColagenul Figura 3.42
Colagenul Colagenul este prezent în toate animalele pluricelulare şi reprezintă cea mai abundentă proteină din vertebrate. Are localizare extracelulară şi este organizat în fibre cu mare rezistenţă la
Διαβάστε περισσότεραCapitolul 14. Asamblari prin pene
Capitolul 14 Asamblari prin pene T.14.1. Momentul de torsiune este transmis de la arbore la butuc prin intermediul unei pene paralele (figura 14.1). De care din cotele indicate depinde tensiunea superficiala
Διαβάστε περισσότερα2. Circuite logice 2.4. Decodoare. Multiplexoare. Copyright Paul GASNER
2. Circuite logice 2.4. Decodoare. Multiplexoare Copyright Paul GASNER Definiţii Un decodor pe n bits are n intrări şi 2 n ieşiri; cele n intrări reprezintă un număr binar care determină în mod unic care
Διαβάστε περισσότερα* K. toate K. circuitului. portile. Considerând această sumă pentru toate rezistoarele 2. = sl I K I K. toate rez. Pentru o bobină: U * toate I K K 1
FNCȚ DE ENERGE Fie un n-port care conține numai elemente paive de circuit: rezitoare dipolare, condenatoare dipolare și bobine cuplate. Conform teoremei lui Tellegen n * = * toate toate laturile portile
Διαβάστε περισσότεραCurs 4 Nucleul. Acizi nucleici. Notiuni de genetica moleculara
Biologie Celulara si Histologie Curs 4 Nucleul. Acizi nucleici. Notiuni de genetica moleculara Cuprins Nucleul celular structura Acizi nucleici Transcriptia, translatia informatiei genetice; sinteza de
Διαβάστε περισσότεραriptografie şi Securitate
riptografie şi Securitate - Prelegerea 12 - Scheme de criptare CCA sigure Adela Georgescu, Ruxandra F. Olimid Facultatea de Matematică şi Informatică Universitatea din Bucureşti Cuprins 1. Schemă de criptare
Διαβάστε περισσότεραProblema a II - a (10 puncte) Diferite circuite electrice
Olimpiada de Fizică - Etapa pe judeţ 15 ianuarie 211 XI Problema a II - a (1 puncte) Diferite circuite electrice A. Un elev utilizează o sursă de tensiune (1), o cutie cu rezistenţe (2), un întrerupător
Διαβάστε περισσότεραII. 5. Probleme. 20 c 100 c = 10,52 % Câte grame sodă caustică se găsesc în 300 g soluţie de concentraţie 10%? Rezolvare m g.
II. 5. Problee. Care ete concentraţia procentuală a unei oluţii obţinute prin izolvarea a: a) 0 g zahăr în 70 g apă; b) 0 g oă cautică în 70 g apă; c) 50 g are e bucătărie în 50 g apă; ) 5 g aci citric
Διαβάστε περισσότεραLaborator 11. Mulţimi Julia. Temă
Laborator 11 Mulţimi Julia. Temă 1. Clasa JuliaGreen. Să considerăm clasa JuliaGreen dată de exemplu la curs pentru metoda locului final şi să schimbăm numărul de iteraţii nriter = 100 în nriter = 101.
Διαβάστε περισσότερα2CP Electropompe centrifugale cu turbina dubla
2CP Electropompe centrifugale cu turbina dubla DOMENIUL DE UTILIZARE Capacitate de până la 450 l/min (27 m³/h) Inaltimea de pompare până la 112 m LIMITELE DE UTILIZARE Inaltimea de aspiratie manometrică
Διαβάστε περισσότεραREPLICAREA ŞI REPARAREA ADN
1 Capitolul 7 7 REPLICAREA ŞI REPARAREA ADN Replicarea ADN este procesul molecular prin care se realizează copierea exactă a moleculelor de ADN (a secvenţei nucleotidice). Datorită replicării are loc transmiterea
Διαβάστε περισσότεραLectia VI Structura de spatiu an E 3. Dreapta si planul ca subspatii ane
Subspatii ane Lectia VI Structura de spatiu an E 3. Dreapta si planul ca subspatii ane Oana Constantinescu Oana Constantinescu Lectia VI Subspatii ane Table of Contents 1 Structura de spatiu an E 3 2 Subspatii
Διαβάστε περισσότεραa. Caracteristicile mecanice a motorului de c.c. cu excitaţie independentă (sau derivaţie)
Caracteristica mecanică defineşte dependenţa n=f(m) în condiţiile I e =ct., U=ct. Pentru determinarea ei vom defini, mai întâi caracteristicile: 1. de sarcină, numită şi caracteristica externă a motorului
Διαβάστε περισσότεραCapitolul 4 PROPRIETĂŢI TOPOLOGICE ŞI DE NUMĂRARE ALE LUI R. 4.1 Proprietăţi topologice ale lui R Puncte de acumulare
Capitolul 4 PROPRIETĂŢI TOPOLOGICE ŞI DE NUMĂRARE ALE LUI R În cele ce urmează, vom studia unele proprietăţi ale mulţimilor din R. Astfel, vom caracteriza locul" unui punct în cadrul unei mulţimi (în limba
Διαβάστε περισσότεραDefiniţia generală Cazul 1. Elipsa şi hiperbola Cercul Cazul 2. Parabola Reprezentari parametrice ale conicelor Tangente la conice
1 Conice pe ecuaţii reduse 2 Conice pe ecuaţii reduse Definiţie Numim conica locul geometric al punctelor din plan pentru care raportul distantelor la un punct fix F şi la o dreaptă fixă (D) este o constantă
Διαβάστε περισσότεραAparate de măsurat. Măsurări electronice Rezumatul cursului 2. MEE - prof. dr. ing. Ioan D. Oltean 1
Aparate de măsurat Măsurări electronice Rezumatul cursului 2 MEE - prof. dr. ing. Ioan D. Oltean 1 1. Aparate cu instrument magnetoelectric 2. Ampermetre şi voltmetre 3. Ohmetre cu instrument magnetoelectric
Διαβάστε περισσότεραProfesor Blaga Mirela-Gabriela DREAPTA
DREAPTA Fie punctele A ( xa, ya ), B ( xb, yb ), C ( xc, yc ) şi D ( xd, yd ) în planul xoy. 1)Distanţa AB = (x x ) + (y y ) Ex. Fie punctele A( 1, -3) şi B( -2, 5). Calculaţi distanţa AB. AB = ( 2 1)
Διαβάστε περισσότεραProprietăţile pulberilor metalice
3 Proprietăţile pulberilor metalice Pulberea reprezintă principala componentă din materia primă folosită la elaborarea pieselor prin tehnologia M.P. (alături de aditivi, lubrefianţi, etc.) Pulberea se
Διαβάστε περισσότεραEsalonul Redus pe Linii (ERL). Subspatii.
Seminarul 1 Esalonul Redus pe Linii (ERL). Subspatii. 1.1 Breviar teoretic 1.1.1 Esalonul Redus pe Linii (ERL) Definitia 1. O matrice A L R mxn este in forma de Esalon Redus pe Linii (ERL), daca indeplineste
Διαβάστε περισσότεραSEMINAR 14. Funcţii de mai multe variabile (continuare) ( = 1 z(x,y) x = 0. x = f. x + f. y = f. = x. = 1 y. y = x ( y = = 0
Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului Matematici Superioare, Semestrul I, Lector dr. Lucian MATICIUC SEMINAR 4 Funcţii de mai multe variabile continuare). Să se arate că funcţia z,
Διαβάστε περισσότερα11.2 CIRCUITE PENTRU FORMAREA IMPULSURILOR Metoda formării impulsurilor se bazează pe obţinerea unei succesiuni periodice de impulsuri, plecând de la semnale periodice de altă formă, de obicei sinusoidale.
Διαβάστε περισσότεραTranzistoare bipolare şi cu efect de câmp
apitolul 3 apitolul 3 26. Pentru circuitul de polarizare din fig. 26 se cunosc: = 5, = 5, = 2KΩ, = 5KΩ, iar pentru tranzistor se cunosc următorii parametrii: β = 200, 0 = 0, μa, = 0,6. a) ă se determine
Διαβάστε περισσότεραCIRCUITE INTEGRATE MONOLITICE DE MICROUNDE. MMIC Monolithic Microwave Integrated Circuit
CIRCUITE INTEGRATE MONOLITICE DE MICROUNDE MMIC Monolithic Microwave Integrated Circuit CUPRINS 1. Avantajele si limitarile MMIC 2. Modelarea dispozitivelor active 3. Calculul timpului de viata al MMIC
Διαβάστε περισσότεραConice. Lect. dr. Constantin-Cosmin Todea. U.T. Cluj-Napoca
Conice Lect. dr. Constantin-Cosmin Todea U.T. Cluj-Napoca Definiţie: Se numeşte curbă algebrică plană mulţimea punctelor din plan de ecuaţie implicită de forma (C) : F (x, y) = 0 în care funcţia F este
Διαβάστε περισσότερα2. STATICA FLUIDELOR. 2.A. Presa hidraulică. Legea lui Arhimede
2. STATICA FLUIDELOR 2.A. Presa hidraulică. Legea lui Arhimede Aplicația 2.1 Să se determine ce masă M poate fi ridicată cu o presă hidraulică având raportul razelor pistoanelor r 1 /r 2 = 1/20, ştiind
Διαβάστε περισσότεραEcuatii exponentiale. Ecuatia ce contine variabila necunoscuta la exponentul puterii se numeste ecuatie exponentiala. a x = b, (1)
Ecuatii exponentiale Ecuatia ce contine variabila necunoscuta la exponentul puterii se numeste ecuatie exponentiala. Cea mai simpla ecuatie exponentiala este de forma a x = b, () unde a >, a. Afirmatia.
Διαβάστε περισσότεραExemple de probleme rezolvate pentru cursurile DEEA Tranzistoare bipolare cu joncţiuni
Problema 1. Se dă circuitul de mai jos pentru care se cunosc: VCC10[V], 470[kΩ], RC2,7[kΩ]. Tranzistorul bipolar cu joncţiuni (TBJ) este de tipul BC170 şi are parametrii β100 şi VBE0,6[V]. 1. să se determine
Διαβάστε περισσότεραStudiu privind soluţii de climatizare eficiente energetic
Studiu privind soluţii de climatizare eficiente energetic Varianta iniţială O schemă constructivă posibilă, a unei centrale de tratare a aerului, este prezentată în figura alăturată. Baterie încălzire/răcire
Διαβάστε περισσότερα