Capitolul 4 DOBANDA ŞI MANAGEMENTUL RATEI DOBANZII

Transcript

1 Capitolul 4 DOBANDA ŞI MANAGEMENTUL RATEI DOBANZII 4.1. Teorii asupra dobânzii Persoanele fizice şi juridice acordă o atenţie deosebită mişcărilor nivelului ratei dobânzii. Creditorii băncilor preferă un nivel ridicat al ratei dobânzii care să le aducă venituri mari, debitorii, în schimb, preferă un nivel scăzut al ratei dobânzii pentru a plăti mai puţin. Alţii privesc schimbările în nivelul ratei dobânzii ca un semnal privind direcţia spre care se îndreaptă economia, fie spre o creştere agregată, fie spre recesiune. Presa financiară şi televiziunea oferă analize privind evoluţiile ratei dobânzii şi impactul asupra consumului şi a investiţiilor. Nu de puţine ori însă informaţiile au un caracter contradictoriu. Dacă toţi am şti ce s-ar întâmpla, atunci nu ar mai exista riscul ratei dobânzii, nu ar mai fi nevoie de strategii privind investiţiile. Ratele scad când oferta de fonduri de împrumut creşte faţă de cererea de fonduri de împrumut şi cresc când situaţia este inversă. Nivelul ratei dobânzii variază direct proporţional cu evoluţia ratei inflaţiei şi a ciclului de afaceri (crescând în perioadele de expansiune şi scăzând în perioadele de recesiune). Ratele dobânzii sunt în general mai mari dacă riscul de inflaţie este mai mare, dar şi cu cât titlul de valoare are un grad de lichiditate scăzut. Ratele dobânzii sunt mai scăzute când riscul de inflaţie este minim, titlul de valoare are un grad de lichiditate mare, iar veniturile din dobânzi nu sunt impozitate. Economiştii clasici şi neoclasici au acordat atenţia cuvenită dobânzii elaborând teorii care, fie definesc dobânda, fie identifică factorii care determină nivelul acesteia.

2 Teoria fondurilor de împrumut 1 Conform teoriei, participanţii pe piaţă sunt: persoane fizice, persoane juridice, guvernul şi investitorii străini. Teoria defineşte fondurile de împrumut ca totalitatea disponibilităţilor pe care le oferă cei care dau cu împrumut şi nevoia de credite a solicitanţilor. Nivelul ratei dobânzii este determinat de punctul de intersecţie "i" (punctul de echilibru) al cererii şi ofertei fondurilor de împrumut (figura 4.1.). Cererea de credit este determinată de nevoia de bani a tuturor participanţilor pe piaţă. Oferta reprezintă disponibilul celor care dau cu împrumut. 0 % O rata dobânzii C lei q fonduri de împrumut O - oferta de fonduri C - cererea de fonduri Figura nr Cadrul fondurilor de împrumut Curba cererii de fonduri are o evoluţie descrescătoare; deoarece solicitanţii de fonduri preferă sume mari de fonduri de împrumut la un nivel scăzut al ratei dobânzii. Curba ofertei de fonduri are o evoluţie crescătoare, indicând faptul că, cei care oferă fonduri sunt dispuşi să ofere la un nivel ridicat al ratei dobânzii. Volumul ofertei şi al cererii fondurilor de împrumut este determinat de o serie de factori care influenţează comportamentul participanţilor pe piaţă astfel: 1 John Stuart Hill, Principiile economiei politice 1848.

3 Oferta de fonduri de împrumut Persoanele fizice pot avea exces de venituri faţă de cheltuielile pentru bunurile de consum sau pot să-şi reducă sumele de bani în cash prin transformarea acestora în active financiare cu grad ridicat de lichiditate sau vor să-şi investească stocul de bogăţie în active financiare, fie economisesc în prezent pentru cheltuielile viitoare cu sănătatea, achiziţii de bunuri etc. Oferta de fonduri de împrumut ale persoanelor fizice este determinată de nivelul ratei de recuperare a investiţiei în active financiare faţă de câştigurile prognozate din investiţiile reale şi gradul de risc pe care-l comportă investiţiile financiare. Nu este suficient ca un activ financiar să ofere un câştig mai mare dacă probabilitatea de a-l recupera este extrem de scăzută. Deci, oferta de fonduri de împrumut ale persoanelor fizice variază aşadar cu câştigurile prognozate, variabilitatea câştigului (ca o măsură a riscului) nevoile pentru cheltuielile viitoare şi bogăţia lor totală. Persoanele juridice au deseori exces de cash (care apare datorită unor nepotriviri dintre fluxurile de venituri şi cheltuieli) pe care-l investesc în vederea fructificării. Factorul determinant al ofertei de fonduri de împrumut a persoanelor juridice este mărimea câştigului prognozat ajustat cu riscul pe care-l comportă investiţiile financiare faţă de investiţiile reale. Guvernul afectează oferta de fonduri, fie mărind-o, fie micşorând-o. Micşorarea ofertei de fonduri se realizează prin vânzarea titlurilor de valoare de către stat, iar mărirea ofertei de fonduri se realizează prin răscumpărarea titlurilor, influenţând astfel creşterea masei monetare. Creşterea masei monetare duce la creşterea volumului fondurilor disponibile pentru consum şi economii. Investitorii străini văd în titlurile de valoare ale unei ţări ca alternative la titlurile de valoare proprii, interne, Dacă câştigurile prognozate ajustate cu riscul pe care-l comportă titlurile unei ţări sunt mai mari decât în propria ţară, atunci fondurile de împrumut migrează spre ţara respectivă şi astfel, investitorii străini măresc oferta de fonduri de împrumut.

4 Cererea de fonduri de împrumut Persoanele fizice împrumută pentru a-şi cumpăra bunuri de folosinţă îndelungată, făcând apel mai mult la credite în condiţiile când costul creditului le este accesibil. Apelarea la credite pentru automobile şi locuinţe este determinată în primul rând de mărimea avansului şi a ratelor lunare şi mai puţin de costul creditului. Persoanele juridice împrumută pentru a-şi finanţa nevoile de stocuri, fie pentru realizarea unor investiţii. Volumul creditului pe care-l pot împrumuta depinde de cash-flow-ul intern generat de activitatea întreprinderii. Dacă cash-flow-ul este mare, ei vor împrumuta mai puţin decât dacă cash-flow-ul este mic. Guvernul este "clientul semnificativ", Statul face apel la împrumuturi fie pentru finanţarea dezechilibrelor bugetare temporare ca urmare a necorelării veniturilor cu cheltuielile, fie pentru realizarea unor investiţii productive sau pentru acoperirea deficitului bugetar. Împrumuturile statului sunt contractate atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa externă. Împrumuturile statului nu sunt sensibile la rata dobânzii, deoarece cheltuielile trebuie efectuate indiferent de costul creditului. Investitorii străini caută cele mai ieftine surse de fonduri. Fondurile sunt puse la dispoziţia investitorilor străini de către instituţii financiarbancare naţionale. De cele mai multe ori, împrumuturile sunt solicitate de întreprinderile străine care acţionează pe teritoriul statului creditor. Schimbări în oferta şi cererea fondurilor de împrumut După teoria fondurilor de împrumut, nivelul dobânzii este determinat de punctul de echilibru dintre cererea şi oferta de fonduri de împrumut.

5 Nivelul ratei dobânzii va creşte când cererea pentru fonduri de împrumut devansează oferta de fonduri şi va scădea când cererea de fonduri de împrumut scade faţă de oferta de fonduri de împrumut. Problema care se pune este aceea de a determina cauzele care determină schimbările în cererea şi oferta de fonduri de împrumut. Examinând curbele C şi O (figura 4.1) se constată că orice schimbare în nivelul ratei dobânzii determină o mişcare de-a lungul curbelor C şi O. Astfel, schimbările în nivelul ratei dobânzii antrenează schimbări în volumul cererii sau volumul ofertei de fonduri. Orice factor care afectează oferta de fonduri de împrumut va determina o deplasare a curbei O. Orice factor care afectează cererea pentru fondurile de împrumut va determina o deplasare a curbei C. Să considerăm situaţia când statul îşi va creşte cheltuielile pentru investiţii în infrastructura oraşelor. Această creştere va fi finanţată prin emisiuni de titluri de stat pe termen lung. Impactul acestui împrumut de stat asupra volumului fondurilor de împrumut poate fi evidenţiat printr-o creştere a cererii fondurilor de împrumut de la q la q 1 şi deci o deplasare a curbei cererii de fonduri de împrumut de la C la C 1 (în condiţiile în care comportamentul celorlalţi participanţi pe piaţă rămâne constant) şi ridicarea punctului de echilibru al ratei dobânzii de la i la i 1 (figura 4.2) 0 % O rata dobânzii i 1 C 1 i C lei q q 1 fonduri de împrumut Figura nr Creşterea cheltuielilor statului Să presupunem o altă situaţie când, datorită riscului de ţară, investitorii străini au o reţinere în achiziţionarea titlurilor de valoare de pe piaţă.

6 Acesta va determina o diminuare a ofertei fondurilor de împrumut de la q la q 1 şi din o deplasare a curbei ofertei fondurilor de împrumut de la O la O 1. Cu investitori mai puţini, titlurile de valoare pot fi vândute numai la un nivel al dobânzii mai mare, ceea ce atrage modificarea punctului de echilibru de la i la i i deci creşterea nivelului ratei dobânzii (figura 4.3) 0 % O 1 O rata dobânzii i 1 C 1 i C lei q 1 q fonduri de împrumut Figura nr Investitorii străini reduc oferta de fonduri Aceste exemple demonstrează utilitatea aplicării teoriei fondurilor de împrumut în previziunea sau explicarea tendinţelor în evoluţia ratei dobânzii prin schimbările în cererea fondurilor de împrumut faţă de oferta fondurilor de împrumut. Aplicarea teoriei însă impune o analiză atentă a comportamentului celorlalţi participanţi pe piaţă Inflaţia şi nivelul ratei dobânzii Analiştii consideră că schimbările în nivelul ratei dobânzii sunt consecinţa inflaţiei actuale sau a inflaţiei prognozate. Există o relaţie directă între nivelul ratei dobânzii şi nivelul ratei inflaţiei. Ratele dobânzii scad când nivelul ratei inflaţiei este mic. Dacă rata inflaţiei creşte, băncile vor avea reţineri în acordarea creditelor, deoarece câştigurile viitoare din dobânzi vor scădea. Clienţii, dimpotrivă, vor solicita mai multe credite, pentru a plăti o dobândă care se devalorizează în timp.

7 În această situaţie, cererea de fonduri de împrumut creşte, iar oferta de fonduri de împrumut scade şi deci ratele dobânzii de piaţă vor creşte (figura 4.4). 0 % O 1 O rata dobânzii i 1 C 1 i C lei q 1 q fonduri de împrumut Figura nr Rata dobânzii în condiţiile creşterii ratei inflaţiei Relaţia lui Irving Fischer În 1896 Fischer a publicat un articol în care prezenta relaţia dintre rata dobânzii nominale (de piaţă) şi rata dobânzii reale: i = r + p e (4.1) în care: i - rata dobânzii nominale (de piaţă) r - rata dobânzii reale p e - premium de inflaţie Rata dobânzii reale reprezintă câştigul investitorului pentru a-şi compensa consumul amânat. Această rată este ex-ante - înainte ca rata inflaţiei actuale să fie cunoscută. Premium de inflaţie reprezintă câştigul necesar compensării investitorilor pentru pierderea puterii de cumpărare datorită creşterii inflaţiei pe perioada investiţiei. Dacă rata reală ex-ante este constantă, atunci schimbările în nivelul ratei inflaţiei vor determina schimbări în nivelul ratei dobânzii nominale.

8 Cu o rată a dobânzii ex-ante constantă, din relaţia lui Fischer rezultă că dobânda nominale (de piaţă) se va modifica în aceeaşi direcţie, cu acelaşi procent al ratei inflaţiei. Relaţia lui Mundell-Tobin Relaţia lui Fisher a provocat o serie de critici aduse de unii economişti. Criticile cele mai recente au fost cele ale lui Robert Mundell şi James Tobin, care susţin că schimbările în nivelul ratei inflaţiei modifică nivelul ratei dobânzii reale ex-ante în direcţia opusă. Dacă rata inflaţiei creşte "r" descreşte şi invers. Creşterea ratei inflaţiei diminuează valoarea reală a investiţiei. Pentru a contracara diminuarea valorii investiţiei, investitorii vor trebui să economisească mai mult. Creşterea economiilor în condiţiile creşterii ratei inflaţiei micşorează câştigul pentru compensarea consumului amânat şi deci rata dobânzii reale ex-ante descreşte. Inflaţia scăzută produce efectul opus, deoarece valoarea reală a investiţiei creşte şi economiile scad. Mundell şi Tobin susţin că rata dobânzii reale ex-ante nu este constantă şi deci rata dobânzii nominale (de piaţă) se schimbă în aceeaşi direcţie cu rata inflaţiei, dar nu cu acelaşi procent, ci mai mic. Relaţia lui Darly Feldstein Michel Darly şi Martin Feldstein au extins dezbaterile asupra relaţiei Fischer, luând în calcul şi efectul impozitului pe venitul din dobânzi. Ambii autori susţin că băncile sunt preocupate de ratele reale ale dobânzii după ce au fost impozitate şi nu de "r" din ecuaţia După cei doi autori, ţinând cont de impozit, relaţia lui Fischer devine: ra = i (1 - t) p e (4.2) în care: ra - rata reală ex-ante după impozit t - rata impozitului

9 ra 1 de unde i = pe 1 t 1 t (4.3) Diferenţa dintre ecuaţiile (4.1) şi (4.3) constă în aceea că luarea în considerare a impozitului are ca efect multiplicarea premiumului inflaţiei. Dacă rata impozitului este mai mică decât 100%, factorul de impozit 1 1 t va fi mai mare decât 1, de unde rezultă că dobânda nominală (de piaţă) se modifică mai mult decât se modifică inflaţia. Această ipoteză este extrem de fragilă, deoarece impozitul se aplică pe venitul aferent ratei dobânzii nominale (de piaţă) şi creşte odată cu creşterea inflaţiei. Din punct de vedere al investitorilor, teoria le este favorabilă: ratele dobânzii nominale trebuie să crească mai mult decât rata inflaţiei pentru ca prin plata impozitului pe venitul din dobânda nominală, să nu li se modifice şi nivelul ratei dobânzii ex-ante. Cele trei teorii propun trei relaţii diferite între dobânda pieţei şi inflaţia aşteptată, dar ignoră inflaţia actuală. Rata reală ex-post (după ce rata inflaţiei act uale este cunoscută) se calculează scăzând rata inflaţiei prezente (p) din rata dobânzii nominale: r=i-p (4.4) Dar inflaţia actuală poate să fie mai mare sau mai mică decât dobânda nominală şi deci rata reală ex-post poate să fie pozitivă sau negativă. Ratele reale ex-post vor fi negative când participanţii pe piaţă subestimează inflaţia prezentă şi pozitivă când participanţii supraestimează inflaţia prezentă. Dacă se ia în calcul şi impozitul, rata reală ex-post ar trebui să fie egală cu rata dobânzii de piaţă după impozit mai puţin rata inflaţiei şi ar putea fi negativă şi mai mică decât "r" din relaţia (4.4). În general, rata dobânzii urcă şi scade în funcţie de rata inflaţiei, chiar dacă procentul schimbărilor în rate variază substanţial Rata dobânzii şi ciclul întreprinderii

10 Mulţi analişti consideră că nivelul ratei dobânzii şi creşterea economică variază proporţional în timp. Rata dobânzii are tendinţa să crească când cheltuielile cresc şi scade când cheltuielile scad. Economia unei ţări este evaluată în funcţie de evoluţia produsului intern brut (P.I.B.) P.I.B. creşte când producţia creşte, cresc exporturile, persoanele fizice îşi cresc cheltuielile cu bunuri şi servicii. În general, ratele dobânzii cresc deoarece clienţii împrumută pentru a-şi finanţa cheltuielile. P.I.B. scade când cheltuielile cu producţia şi investiţiile se reduc, se reduc exporturile, iar consumatorii îşi reduc cheltuielile. Reducerea cheltuielilor conduce la scăderea ratei dobânzii. Grafic, economia în condiţiile unei inflaţii constante în funcţie de P.I.B. are o variaţie ciclică (figura 4.5). maxim % rata dobânzii creştere declin minim timp Figura nr Rata dobânzii şi ciclul întreprinderii în condiţiile unei inflaţii constante În perioada de creştere economică, cresc cheltuielile consumatorilor şi întreprinderilor. Aceste creşteri determină o presiune asupra preţurilor deoarece producţia, în general, rămâne în urmă faţă de cererea de bunuri şi servicii. Ratele dobânzii cresc, deoarece cererea pentru fonduri de împrumut depăşeşte oferta de fonduri de împrumut. În punctul de maxim al P.I.B. - ului cheltuielile au tendinţa de a se stabiliza. Pentru a contracara inflaţia, se impune restrângerea creditului din economie, ceea ce atrage presiuni asupra ratei dobânzii ca urmare a restrângerii ofertei de fonduri de împrumut, în timp ce cererea de fonduri de împrumut este relativ mare.

11 În perioada de declin economic scad cheltuielile şi deci şi cererea de fonduri de împrumut, ceea ce atrage scăderea ratei dobânzii. În punctul de minim al P.I.B. - ului se impune stimularea producţiei şi a cheltuielilor, reducerea şomajului ca urmare a restrângerii consumului, producţiei şi investiţiilor. Modelul în sine este destul de simplist şi nu redă cu fidelitate realitatea, nu întotdeauna perioada de creştere economică este egală cu perioada de descreştere economică; de obicei, perioada de creştere este mai lungă decât perioada de descreştere economică Factorii care determină nivelul ratei dobânzii Fiecare bancă îşi calculează o rată activă de bază a dobânzii, rata în jurul căreia gravitează ratele diferitelor categorii de credite. La stabilirea ratei active de bază a dobânzii managementul ia în considerare următorii factori: a)nivelul ratei dobânzii de pe piaţa monetară (interbancară); b)nivelul prognozat al inflaţiei; c)politica monetară practicată de B.N.R.; d)costul de achiziţie a resurselor; e)rata de recuperare a investiţiei acţionarilor în bancă. a.nivelul ratei dobânzii practicate pe această piaţă constituie pentru bănci costul dobânzii aferent resurselor pe care acestea le achiziţionează fie pentru a depăşi probleme de lichidităţi, fie pentru a-şi asigura resurse în vederea realizării unor investiţii. b.există o relaţie directă între nivelul ratei dobânzii şi nivelul inflaţiei. Ratele scad când inflaţia scade şi cresc când inflaţia creşte. Inflaţia este prezentă în orice economie însă diferă în funcţie de intensitatea creşterii preţurilor; acest lucru impune a lua în considerare cele două ipostaze de existenţă a dobânzii: dobânda reală şi dobânda nominală, Relaţia dintre cele două rate ale dobânzii este dată de relaţia (4.4) i = r + p e dacă p e = 0, atunci i = r (4.4)

12 în care: i - rata nominală a dobânzii, r - rata reală a dobânzii, p e - rata inflaţiei. Pentru calculul ratei nominale a dobânzii pe perioada următoare se impune deci înlocuirea lui p e cu rata inflaţiei prognozate. Începând cu anul 1990, în România au fost perioade când s-au înregistrat rate real negative ale dobânzii, dobânda nominală situându-se sub nivelul inflaţiei: (perioada ; mai, iulie, noiembrie până în martie 1997; octombrie 1997 până în februarie -1998). Băncile trebuie să ia în considerare nivelul inflaţiei din următoarele motive: - pentru a-şi proteja capitalul propriu împotriva eroziunii generate de inflaţie; - pentru a proteja deponenţii. c.prin intermediul politicii monetare conduse de B.N.R., statul intervine în economie pentru a asigura controlul lichidităţii economiei în scopul de a asigura stabilitatea monedei naţionale. Pentru atingerea acestui obiectiv, B.N.R. elaborează politica monetară, valutară şi de credit în cadrul politicii generale a statului. Pentru stăvilirea procesului inflaţionist declanşat odată cu liberalizarea preţurilor (octombrie 1990), Banca Naţională a intervenit printr-o serie de instrumente de politică monetară, cum ar fi: taxa scontului, dobânda de refinanţare, rata rezervelor minime obligatorii, dobânzile practicate la licitaţii în cadrul operaţiilor pe piaţa liberă, introducerea, începând cu 9 iulie 1997, a noului instrument de politică monetară - atragerea de depozite de la societăţile bancare de către B.N.R. Utilizarea acestor instrumente de politică monetară au vizat reducerea lichidităţilor din economie şi stoparea inflaţiei. Măsurile promovate de B.N.R. pentru stăvilirea procesului inflaţionist în perioada nu au fost însoţite însă şi de măsuri în economia reală, care să ducă la creşterea producţiei şi a cererii. Practicarea unor dobânzi înalte pe o perioadă atât de mare, , s-a dovedit a fi o măsură ineficientă, care s-a materializat în alimentarea blocajului financiar în economie, blocaj care a generat creşterea soldurilor creditelor şi dobânzilor restante înregistrate de bănci.

13 d.costurile de achiziţie a resurselor cuprind atât costurile cu dobânda pe care banca o bonifică, cât şi alte costuri, cum ar fi: costuri de operare, costuri de asigurare a resursei, costuri de marketing (de promovare), costuri privind rezervele minime obligatorii. Costurile de achiziţie sunt specifice fiecărei categorii de resurse, constituind un reper funcţie de care fiecare bancă îşi restructurează structura pasivelor (resurselor). e.asigurarea unui nivel ridicat al ratei de recuperare a investiţiei proprietarilor în bancă - return on equity (ROE) constituie obiectivul fundamental al managementului din fiecare bancă. La stabilirea nivelului ROE-ului managementul trebuie să ia în considerare rata inflaţiei prognozate şi rata dobânzii la depozitele la termen practicate în sistemul bancar, pentru ca nivelul ROE-ului să se situeze peste nivelul inflaţiei şi dobânzilor practicate de bănci Determinarea nivelului ratei active de bază Studiu de caz Pentru perioada următoare, banca "X" are posibilitatea de a-şi majora activul prin creşterea plasamentelor în credite cu 80 mild. lei. Estimarea are la bază oportunităţile de creditare oferite de economie. Această majorare este posibilă datorită faptului că rata solvabilităţii (norma Cooke) înregistrată de bancă este de 27% (faţă de 8% impusă de autorităţi) deci banca nu trebuie să-şi mărească capitalul în vederea susţinerii creşterii activelor. Conform normei Cooke, pentru fiecare 10 mil. lei active ajustate în funcţie de risc, banca trebuie să dispună de un capital propriu de 0,8 mil. lei. Se estimează, de asemenea, că rata pasivă a dobânzii rămâne neschimbată ca urmare a faptului că nivelul ratei inflaţiei rămâne neschimbat pentru perioada următoare. Pentru anul în curs, conducerea băncii şi-a propus să atingă un ROE de 75% care să permită obţinerea unei rate de recuperare a capitalului mai mare decât rata inflaţiei prognozate pentru anul în curs (32%) şi a ratei dobânzii la termen.

14 Pentru susţinerea celor 8 mil. lei credite banca va împrumuta 5 mil. lei de pe piaţa interbancară cu o dobândă de 50%/an, iar 3 mil. lei le va susţine din provizioanele constituite pentru riscul de credit. Din experienţă s-a constatat că soldul mediu permanent al provizioanelor constituite pentru riscul de credit este de circa 10% din provizioanele constituite de bancă, sold pe care banca îl fructifică prin plasamente pe termen scurt şi foarte scurt. Datorită situaţiei economice, nivelul provizioanelor variază între 16% - 20% din creditele acordate. Pentru determinarea ratei active de bază, băncile utilizează metoda costului marginal al resurselor totale (metoda expusă în capitolul 2, pct. 2.3). Calculul costului marginal al resurselor este redat în tabelul 4.1. Tabelul nr Estimarea costului mediu marginal al resurselor Resurse Sold existent mil.lei Creştere prognoz. mii.lei Sold final mii.lei Pondere în total resurse % Chelt. cu. asig Depozite Chelt. cu asig. depozite Chelt.cu rezerve min. Depozite% Chelt. generale % Cost marginal % disponib. la vedere Depozite la termen pers.fiz. Depozite de la bănci Disponibilităţi ale băncilor , ,3 4, , , , , ,8 Provizioane , ,7 Fonduri proprii ,57 75(ROE) ,1 Total resurse m Costul marginal al,resurselor totale = Σ r j c j (4.5) j=1 = 0,39 x38,8% + 0,26 x 77,55% + 0,0243 x 83,33% + 0,036 x38,8% + 0,124 x27,7% + 0,165 x1 1 l,l % = 59,08% Nivelul dobânzilor bonificate (cheltuielile cu dobânzile), aşa cum am precizat, rămân neschimbate pe perioada următoare. Cheltuielile cu asigurarea depozitelor în sistemul bancar. Conform Legii privind Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, băncile contribuie cu 0,3% aplicat la soldul depozitelor persoanelor fizice.

15 Cheltuielile cu rezervă minimă obligatorie. Băncile sunt obligate să constituie rezerve minime obligatorii aferente depozitelor şi disponibilităţilor atrase de la persoane fizice şi juridice (exclusiv bănci). Rata rezervei minime, obligatorie pe perioada următoare, rămâne cea stabilită de către B.N.R., adică 15%, dobânda bonificată a băncilor de B.N.R. pentru această perioadă este de 10%. Conform reglementărilor menţionate, banca constituie rezerve minim obligatorii la următoarele categorii de resurse: -disponibilităţi la vedere; -depozite la termen. Pentru rezerva aferentă disponibilităţilor la vedere banca nu suportă cheltuieli suplimentare, deoarece rata dobânzii încasate de la B.N.R. este la acelaşi nivel cu rata dobânzii bonificate pentru aceste depozite. Pentru rezervele aferente depozitelor la termen banca suportă o cheltuială, deoarece încasează 10% de la B.N.R. dar trebuie să bonifice 40% clienţilor. Cheltuiala suportată de bancă va fi: -rezerva constituită la B.N.R.: 63525,6 x 15% = 9528,8 mii. lei -dobânda primită de la B.N.R.: 10% x = 952,9 mii lei -dobândă bonificată de bancă aferentă rezervei minime obligatorii, 9528,8 x 40% = 3811,5 mii. lei mai puţin 952,9 mii. lei încasată de la B.N.R, adică 2858,6 mii. lei. Cheltuiala aferentă depozitelor la termen = cu rezerva obligatorie Cheltuielile generale cuprind următoarele: cheltuieli cu salarii, asigurări sociale, întreţinere, chirii, amortizări, taxe, administrativele, reclamă, publicitate etc. Nivelul acestor cheltuieli este aproximativ de 25% determinat pe baza BVC pe anul în curs. Costul marginal aferent fiecărei categorii de resurse se determină conform relaţiei 4.6. c j = rata dob. bonificate + cost asig. + cost privind rezerva oblig. + chelt.gen. (4.6) 1 - % din activele care nu aduc câştig

16 Activele care nu aduc câştig (imobilizări corporale şi numerar) au o pondere de 10 % în total active. Costul marginal aferent resurselor totale se determină conform relaţiei 4.7, în care: m C m = Σ r j c j (4.7) j=1 Cm - costul marginal al resurselor totale, r j - ponderea fiecărei resurse în total resurse, c j - costul marginal aferent fiecărei resurse, m - numărul resurselor inclusiv capitalul. Valoarea costului marginal calculat este de 59,08%. Acest cost reprezintă rata de bază activă care acoperă toate cheltuielile inclusiv obţinerea unui ROE de 75%. Banca trebuie să încaseze la creditele pe care le va promova o dobândă de minim 59,08%; în general, fiecare bancă are o politică proprie privind stabilirea nivelului dobânzilor la credite. Elementele care stau la baza stabilirii nivelului dobânzii practicate sunt: - gradul de risc al creditului - pentru creditele cu risc banca îşi va adăuga un premium de risc; - structura socioprofesională a clienţilor; în relaţia cu clienţii din vârful ierarhiei socioprofesionale, banca practică dobânzi mai mari; - relaţia cu clientul; pentru clienţii care rulează sume mari prin bancă sau care fac apel des la credite, banca practică un nivel mai scăzut al dobânzii. Această metodă de calcul este simplă şi permite băncii să-şi pună la adăpost capitalul propriu faţă de eroziunea inflaţiei; în plus, permite ca banca să aloce fondurile în funcţie de profitul pe care şi l-a propus. Problema dificilă şi greu de rezolvat rămâne estimarea cu precizie a evoluţiei inflaţiei şi a conjuncturii economice.

17 4.4. Managementul ratei dobânzii Exemplul anterior demonstrează dificultatea proiectării cu precizie a costurilor resurselor. Schimbările neanticipate în nivelul ratei dobânzii şi compoziţia pasivelor băncii pot ridica sau coborî în mod semnificativ profiturile băncii deoarece cheltuiala cu dobândă poate creşte sau scade mai mult decât venitul din dobândă. Aceste schimbări pun în pericol şi poziţia băncii faţă de riscul de dobândă. Asupra riscului ratei dobânzii managerii îşi concentrează atenţia în mod deosebit, deoarece fluctuaţia ratei dobânzii pune în pericol atât câştigurile, dar şi întregul portofoliu bancar (active, pasive, capital propriu). Variaţiile mari ale ratei dobânzii, potenţate de inflaţie şi conjunctura economică, pot influenţa în mod drastic costurile, rambursările şi valoarea activelor băncii. Băncile care dau împrumuturi cu rata dobânzii fixă şi susţin aceste împrumuturi prin depozite pe termen scurt cu rata dobânzii fluctuantă au, în mod cert, rezultate dezastruoase, fiind condamnate la faliment. Situaţia ideală ar fi ca fiecărei categorii de activ să-i corespundă un pasiv cu aceleaşi caracteristici din punct de vedere al valorii, volatilităţii şi duratei. Or, această situaţie în mod real nu există, în schimb, se poate crea printr-o corelare (echilibrare) a resurselor şi plasamentelor băncii de către managementul băncii. O bancă care îşi asumă un risc mic al dobânzii va fi insensibilă modificările ratei dobânzii. Fluctuaţiile ratei dobânzii modifică valoarea de piaţă a unei bănci dacă managementul nu elaborează strategii în vederea reducerii impactului. Riscul ratei dobânzii depinde de această volatilitate a ratelor dobânzii. Toate băncile dispun de un management al activelor şi pasivelor care evaluează în mod regulat riscul ratei dobânzii. Politicile elaborate de managementul active-pasive vizează nevoia de fonduri, veniturile din afara dobânzilor pentru acoperirea cheltuielilor indirecte şi de asemenea monitorizează resursele lichide. În funcţie de caracteristicile cash-flow-ului pasivelor şi activelor unei bănci, schimbările în ratele dobânzii pot creşte sau scădea venitul net din dobânda şi valoarea de piaţă a activelor şi pasivelor,

18 Să considerăm că o bancă dă un împrumut cu rată fixă pe o perioadă de 10 ani, susţinerea împrumutului îl face din depozite pe termen scurt până la 1 an. În marja iniţială dintre dobânda încasată de bancă şi cea plătită se consideră atât venitul băncii, cât şi schimbările prognozate în ratele dobânzii pe perioada derulării împrumutului. Dacă cresc ratele dobânzii (atât la active, cât şi la pasive) peste ceea ce a prognozat banca, cheltuiala cu dobânda pe depozite va creşte mai mult decât venitul din dobânda la active, astfel încât venitul net din dobândă şi valoarea băncii scad. Dacă ratele dobânzii scad sub pragul prognozat, diferenţa dintre venitul dobândă şi cheltuiala cu dobânda se va mări, iar valoarea băncii va creşte Metode de gestionare a ratei dobânzii - prezentare generală - Băncile au făcut faţă în ultimii ani la presiuni asupra câştigului lor atât din partea ratei dobânzii, cât şi din partea concurenţei exercitate de celelalte instituţii financiare, ca urmare a unor tehnici de apărare împotriva riscului ratei dobânzii care au fost introduse în politica băncilor. Printre ele se afla managementul discrepanţei activ-pasiv (G.A.P.) şi calculul duratei (D.G.A.P.) care ajută pe manageri să echilibreze rata dobânzii aferentă activelor cu rata dobânzii aferentă pasivelor, precum şi durata activelor cu durata pasivelor. Riscul ratei dobânzii nu este singurul risc căruia banca trebuie să-i facă faţă în viitor. Banca trebuie să se confrunte şi cu riscurile modificărilor valorilor activelor, pasivelor şi capitalului, datorită procesului inflaţionist, trebuind să găsească căi de soluţionare a lor pentru a asigura supravieţuirea băncii în condiţiile unei pieţe în continuă modificare. Managementul discrepanţei activ-pasiv (G.A.P.) presupune o monitorizare continuă a fiecărei părţi a bilanţului contabil al băncii divizat în grupuri de elemente (în funcţie de vechime) al căror flux de lichidităţi este fluctuant (nefluctuant) la fluctuaţiile ratei dobânzii pe termen scurt. Grafic această metodă este redată în tabelul 4.2.

19 Tabelul nr Managementul discrepanţei activ-pasiv ACTIV RSAs RNA SA GA NA PASIV RSPs K SA - susţinerea parţială a activelor sensibile cu pasive sensibile GA NA - susţinerea parţială a activelor sensibile cu pasive insensibile - susţinerea activelor insensibile cu pasive insensibile şi capital propriu RSAs - active sensibile la fluctuaţiile ratei dobânzii RSPs - pasive sensibile la fluctuaţiile ratei dobânzii RNA - active insensibile la fluctuaţiile ratei dobânzii RNP - pasive insensibile la fluctuaţiile ratei dobânzii K - capital propriu Tabelul 4.2 reprezintă o bancă în care valoarea activelor sensibile la rata dobânzii este mai mare decât valoarea pasivelor sensibile la rata dobânzii. În această situaţie, activele sensibile la rata dobânzii (RSAs) sunt susţinute parţial (SA) de pasive sensibile la rata dobânzii (RSPs) şi parţial (GA) de pasive insensibile la rata dobânzii (RNP) Activele insensibile la rata dobânzii (RNA) sunt susţinute (NA) atât din pasive insensibile la rata dobânzii (RNP), cât şi din capitalul băncii (K). Diferenţa dintre activele fluctuante şi pasivele fluctuante poate fi negativă când pasivele fluctuante depăşesc activele fluctuante şi pozitivă când activele fluctuante depăşesc pasivele fluctuante; şi raportul dintre activele fluctuante şi pasivele fluctuante poate fi folosit: un raport supraunitar arată că activele fluctuante depăşesc pasivele fluctuante, un raport subunitar arată că pasivele fluctuante depăşesc activele fluctuante.

20 Poziţia echilibrată a fluctuaţiei ratei dobânzii este considerată atunci când diferenţa dintre activele fluctuante şi pasivele fluctuante este egală cu 0 sau raportul lor este egal cu 1. De menţionat că metoda G.A.P. nu ţine cont de evoluţia valorii de piaţă a activelor, pasivelor şi capitalului băncii, valorile cu care operează sunt valori contabile, nu valori de piaţă. Managementul discrepanţei duratei D.G.A.P. permite ca prin comparaţia dintre durata portofoliului de active cu durata portofoliului de pasive o bancă să-şi controleze ratele dobânzilor aferente întregului portofoliu de active-pasive. Dacă duratele activului coincid cu duratele pasivului şi fluctuaţia dobânzii are aceleaşi efecte asupra valorii activelor şi pasivelor băncii. Intervalul de durată măsoară nepotrivirea duratelor activului şi pasivului şi cel puţin teoretic, oferă un indice al expunerii la fluctuaţia dobânzii a întregului portofoliu. Metoda operează cu valoarea de piaţă a portofoliului băncii, deci ţine cont de modificările neregulate care au loc în structura activului şi pasivului băncii ca urmare a fluctuaţiei ratei dobânzii Factorii care influenţează mărimea venitului net din dobânda pe termen scurt - Studiu de caz - Factorii care influenţează mărimea venitului net din dobândă sunt următorii: fluctuaţiile ratei dobânzii, diferenţa dintre dobânzile încasate şi cele plătite de bancă, compoziţia şi volumul activelor şi pasivelor băncii. Unii factori pot fi controlaţi de managementul bancar, alţii nu. Managementul active-pasive trebuie să examineze impactul tuturor factorilor asupra venitului net din dobândă. Exemplu: Vom considera un orizont de timp de 1 an cu următoarea structură active-pasive, cărora li s-a determinat şi preţul (dobânzi ce se vor încasa-bonifica de bancă).

21 Tabelul nr Structura activului şi pasivului (mil. lei ) ACTIV Nivelul dobânzii Încasate (%) PASIV Nivelul dobânzii bonificate (%) Rata sensibilă Rata fixă 3,5 15 2,2 8 Fără câştig/plată 1,5-1,8 - TOTAL Venit net din dobândă = 0.12 x x 3, x x 2,2 = 1,125 0,716 = 0,409 mil. lei venitnetdi ndobând ă Rata venitului net din dobândă = activevalorificate 4,09 = 4,81% 85 G.A.P. = RSAs - RSPs = = -10 Activele şi pasivele sensibile la rata dobânzii fie au scadenţa la un an sau mai mare de un an, li se poate calcula preţul aferent unui an (orizontul considerat). Ratele dobânzilor încasate (bonificate) de bancă apar lângă fiecare categorie de activ (pasiv). Dacă ratele respective reprezintă valorile medii care se pot înregistra în orizontul de timp considerat, atunci venitul net din dobândă se estimează în jurul valorii de 4,09 mild. lei la 100 mild. lei valoarea activului. Această cifră reprezintă un reper, în timpul anului nivelul ratei dobânzii se schimbă, la fel se schimbă şi compoziţia, structura şi volumul activelor şi pasivelor băncii. Băncile care gestionează venitul net din dobânda pe termen scurt pun accent pe discrepanţa (G.A.P.). Semnul şi mărimea discrepanţei oferă informa ţii privind riscul ratei dobânzii.

22 Fluctuaţiile ratei dobânzii Modificările în ratele dobânzii pot să afecteze venitul net din dobânzi al băncii, ca urmare a compoziţiei şi structurii portofoliului active-pasive şi a valorii discrepanţei (G.A.P.). Un G.A.P. negativ indică faptul că banca are mai multe pasive sensibile (RSPs) decât active sensibile (RSAs), caz în care evoluţiile ratelor dobânzii produc următoarele efecte asupra venitului net din dobândă: Dacă ratele cresc cu acelaşi procent în acelaşi timp, cheltuielile cu dobânzile cresc mai mult decât veniturile din dobândă, deoarece mai multor pasive li se fixează noul preţ. Marja dintre câştigul mediu al băncii pe activele valorificate (care aduc câştiguri) şi costul mediu al pasivelor purtătoare de dobândă scade. Deci venitul net din dobândă scade. Când ratele dobânzii scad cu acelaşi procent în acelaşi timp, mai multor pasive decât active li se atribuie un nou preţ la rate mai scăzute, ceea ce duce la creşterea venitului net din dobândă. Un G.A.P. pozitiv indică faptul că o bancă are mai multe active sensibile (RSAs) decât pasive sensibile (RSPs), caz în care evoluţiile ratei dobânzi au următoarele influenţe asupra venitului net din dobândă: Când rata pe termen scurt creşte, venitul din dobândă creşte mai mult decât cheltuiala cu dobânda, deoarece mai multor active li se fixează un preţ nou, efectul fiind creşterea venitului net din dobândă. Scăderile ratelor pe termen scurt au efect opus, venitul net din dobândă scade mai mult decât cheltuiala cu dobânda, ducând la diminuarea venit net din dobândă. Dacă banca are un G.A.P egal cu 0, activele sensibile la fluctuaţiile ratei dobânzii (RSAs) sunt egale cu pasivele sensibile la fluctuaţiile ratei dobânzii (RSPs), iar evoluţiile dobânzii (indiferent de sen s) nu modifică venitul net din dobândă, deoarece schimbările din venitul net din dobândă sunt egale cu schimbările în cheltuielile cu dobânda. Pentru exemplificare, pornim de la situaţia iniţială (tabelul 4.3.), presupunând mai întâi că toate ratele vor creşte cu o medie de 1% pe parcursul orizontului considerat (1 an), în condiţiile în care structura şi volumul portofoliului de active-pasive rămân neschimbate, iar G.A.P. este negativ.

23 Tabelul nr Structura activului şi pasivului în situaţia unui GAP negativ (mil. lei ) ACTIV Nivelul dobânzii Încasate (%) PASIV Nivelul dobânzii bonificate (%) Rata sensibilă Rata fixă 3,5 15 2,2 8 Fără 1,5-1,8 - câştig/plată TOTAL Venit net din dobândă = 0.13 x x 3,5 0.1 x x 2,2 = 1,175 0,776 = 0,399 mil. lei venitnetdi ndobând ă Rata venitului net din dobândă = activevalo rificate 3,99 = 4,69% 85 G.A.P. = = - 10 Creşterea dobânzii cu 1% a determinat o creştere a venitului din dobândă cu 0,5 mil. lei (11,75-11,25), iar cheltuiala cu dobânda creşte cu 0,6 mil. lei (7,76-7,16) astfel încât venitul net din dobândă scade cu 0,1 mil. lei (4,09-3,99) faţă de situaţia iniţială. Considerăm că toate ratele scad cu 1% faţă de situaţia iniţială (Tabelul 4.3), iar condiţiile rămân neschimbate ca în cazul precedent (Tabelul 4.4). Tabelul nr. 4.5 Situaţia când ratele scad cu 1% (mil.lei) ACTIV Nivelul dobânzii Încasate (%) PASIV Nivelul dobânzii bonificate (%) Rata sensibilă Rata fixă 3,5 15 2,2 8 Fără 1,5-1,8 - câştig/plată TOTAL Venit net din dobândă = 0.11 x x 3, x x 2,2 = 1,175 0,656 = 0,419 mil. lei venitnetdi ndobând ă Rata venitului net din,dobândă = activevalorificate 4,19 = 4,92% 85

24 G.A.P. = = - 10 Scăderea dobânzii cu 1 % a determinat o scădere a venitului din dobândă cu 0,5 mil. Lei (10,75 11,25) în timp ce cheltuielile cu dobânzile au scăzut cu 0,6 mil. lei (7,76 7,16), iar venitul net din dobândă creşte cu 0,1 mil. lei (4,19 4,09). Venitul net din dobândă creşte datorită faptului că banca plăteşte rate mai scăzute pe un volum mai mare de pasive (6 m il. lei) decât are active (5 mil. lei) care acum produc câştiguri mai scăzute. Schimbarea în venitul net din dobândă apare ca urmare a faptului că volumul activelor cu rate sensibile diferă de volumul pasivelor cu rate sensibile, cu cât diferenţa este mai mare şi impactul este mai mare. Dacă cele două ar fi egale, schimbarea în venitul net din dobândă ar fi egală cu schimbarea în cheltuiala cu dobânda, astfel încât venitul net din dobândă ar rămâne neschimbat. Indiferent dacă venitul net din dobândă creşte şi scade,pe rând, depinde dacă G.A.P-ul este pozitiv sau negativ. În mod asemănător dacă G.A.P. - în situaţia considerată - ar avea valoare pozitivă, venitul net din dobândă va creşte când ratele cresc şi se va diminua când ratele scad. Presupunem că în poziţia iniţială a băncii volumul activelor cu rata sensibilă este de 6,5 mil. lei şi 2 mil. lei active cu rată fixă, celelalte date rămânând constante. G.A.P.-ul pe orizontul considerat este de + 0,5 mil. lei, iar venitul din dobândă prognozat este de 1,08 mil. lei în timp ce cheltuiala cu dobânda este de 0,716 mil. lei rezultând 0,364 mil. lei venit net din dobândă. Dacă ratele cresc cu 1% venitul din dobândă creşte cu 0,65 mil. lei în timp ce cheltuiala cu dobânda creşte numai cu 0,6 mil. lei. Cu un G.A.P. pozitiv venitul din dobândă creşte acum cu 0,05 mil. lei şi scade când ratele scad. În acest context, semnul şi mărimea G.A.P. - ului oferă informaţii privind poziţia de risc a ratei dobânzii. Diferenţa dintre dobânzile încasate şi cele bonificate de bancă Câştigurile din active variază faţă de costul pasivelor şi din cauza unor schimbări neegale în nivelul ratei dobânzii la active şi pasive (creştere sau descreştere).

25 Plecând de la situaţia iniţială (Tabelul 4.3) vom presupune că rata dobânzii la active creşte cu 0,5%, iar rata dobânzii la pasive creşte cu 1,5% în condiţiile în care structura şi volumul activelor şi pasivelor rămân neschimbate. Tabelul nr Situaţia în care rata dobânzii la active creşte cu 0,5%, iar rata dobânzii la pasive creşte cu 1,5% (mil. lei) ACTIV Nivelul dobânzii încasate (%) PASIV Nivelul dobânzii bonificate (%) Rata sensibilă 5 12,5 6 10,5 Rata fixă 3,5 15 2,2 8 Fără 15-1,8 - câştig/plată TOTAL Venit net din dobândă = x x 3, x x 2,2 = 1,15 0,806 = 0,344 mil. lei venitnetdi ndobând ă Rata venitului net din dobândă = activevalo rificate 3,44 = 4,05% 85 G.A.P. = = - 10 lei. Venitul net din dobândă scade la 0,344 mil. lei de la 0,409 mil. lei deci cu 0,065 mil. Plecând de la situaţia iniţială (Tabelul 4.3.) presupunem că ratele dobânzilor scad atât la active, cât şi la pasive cu procente diferite. Astfel, la active scade cu 2%, iar la pasive cu 1,5%, în condiţiile în care structura şi volumul active-pasive rămân neschimbate. Venitul net din dobândă scade la 0,399 mil. lei de la 0,409 mil. lei, deci cu 0,01 mil. lei. Tabelul nr Situaţia în care rata dobânzii la active scade cu 2%, iar rata dobânzii la pasive cu 1,5% (mil. lei) ACTIV Nivelul dobânzii Încasate (%) PASIV Nivelul dobânzii bonificate (%) Rata sensibilă ,5 Rata fixă 3,5 15 2,2 8 Fără 1,5-1,8 - câştig/plată TOTAL 10 10

26 Venit net din dobândă = 0.1 x x 3, x x 2,2 = 1,025 0,626 = 0,399 mil.lei venitnetdi ndobând ă 3,99 Rata venitului net din dobândă = activevalo rificate = 4,6% 85 G.A.P. = = - 10 Desigur, venitul net din dobândă va creşte în condiţiile în care diferenţa dintre nivelul dobânzii la active faţă de nivelul dobânzii la pasive este mai mare. Variaţia în volumul active-pasive Venitul net din dobândă variază direct proporţional cu schimbările în volumul activelor care aduc câştiguri şi pasivelor purtătoare de dobândă indiferent de nivelul ratei dobânzii. Plecând de la situaţia iniţială (Tabelul 4.3.) presupunem că banca îşi dublează activele şi pasivele în condiţiile în care structura portofoliului şi dobânzile rămân neschimbate. Tabelul nr Situaţia în care banca îşi dublează activele şi pasivele în condiţiile în care structura portofoliului şi dobânzile rămân neschimbate (mil. lei) ACTIV Nivelul dobânzii Încasate (%) PASIV Nivelul dobânzii bonificate (%) Rata sensibilă Rata fixă ,4 8 Fără câştig/plată 3-3,6 - TOTAL Venit net din dobândă = 0.12 x x x x 4,4 = 0,818 mil. lei venitnetdi ndobând ă Rata venitului net din dobândă = activevalo rificate 8,18 = 4,81% 170 G.A.P. = = -20

27 Se observă că venitul net din dobândă se dublează, deoarece banca şi-a dublat volumul la active valorificate la acelaşi procent. Creşterea portofoliului duce la mărirea volumului câştigului, dar nu modifică profitabilitatea băncii (marja netă a dobânzii rămâne aceeaşi). Invers, descreşterea portofoliului determină scăderea venitului net din dobândă. Schimbările în structura portofoliului Orice variaţie în structura portofoliului modifică venitul net din dobândă. Managerii pot creşte rata activelor în mod sensibil prin fixarea unor dobânzi mai mari, fluctuante la diferite categorii de credite (credite pentru bunur i de folosinţă îndelungată care oricum au o piaţă stabilă) sau prin micşorarea scadenţelor investiţiilor financiare (investind mai mult în bonuri de trezorerie, credite interbancare etc.). Ei pot, de asemenea, să micşoreze rata pasivelor, în mod sensibil, prin substituirea lor în certificate de depozit pe termen lung cu dobândă fixă pentru susţinerea plasamentelor acordate peste noapte. Această tehnică implică automat schimbări în venitul net din dobândă faţă de ceea ce a prognozat iniţial managementul băncii. Să urmărim aceste schimbări pornind de la situaţia iniţială (Tabelul 4.3). Considerăm că managementul băncii a diminuat activele cu rata fixă cu 0,4 mil. lei crescând activele cu rata sensibilă cu aceeaşi sumă pe seama pasivelor cu rată fixă în condiţiile în care nivelul ratei dobânzilor rămâne neschimbat. Tabelul nr Situaţia în care banca şi-a diminuat activele cu rata fixă cu 0,4 mil. lei (mil. lei) ACTIV Nivelul dobânzii Încasate (%) PASIV Nivelul dobânzii bonificate (%) Rata sensibilă 5,4 12 5,6 9 Rata fixă 3,1 15 2,6 8 Fără 1,5-1,8 - câştig/plată TOTAL 10 10

28 Venit net din dobândă = 0.12 x 5, x 3, x 5, x 2,6 = 0,401 mil. lei venitnetdi ndobândă Rata venitului net din dobândă = activevalorificate 4,01 = 4,72% 85 G.A.P. = = -2 Se observă că venitul net din dobândă a scăzut cu 0,008 mil. lei (0,409 0,401) faţă de ceea ce s-a prognozat iniţial. Acest declin este cauzat de diminuarea câştigului mediu pe active care aduc câştiguri fixe şi creşterea cheltuielilor aferente pasivelor cu dobândă fixă. Această schimbare modifică şi G.A.P. - ul la 0,2 mil. lei şi astfel se modifică riscul ratei dobânzii. Nu există o relaţie fixă între schimbările în portofoliul băncii şi venitul net din dobândă. Impactul este în funcţie de câştigurile aferente activelor cu rată fixă şi sensibilă, iar, pe de altă parte, dintre costurile cu dobândă şi amploarea schimbărilor în structura pasivelor. Dacă schimbarea ar fi inversă (diminuarea pasivelor cu rată fixă şi creşterea activelor cu rată fixă) venitul net din dobândă ar creşte. Venitul net din dobândă ar creşte, de asemenea, dacă schimbările ar viza doar portofoliul de pasive. În multe cazuri, băncile schimbă structura portofoliului ca o măsură de protecţie împotriva schimbărilor contradictorii anticipate în marja netă a dobânzii. În condiţiile când se înregistrează un declin în nivelul general al dobânzilor bancare, această tehnică de schimbare în portofoliul băncilor atenuează riscul dobânzii. Schimbările în volumul activelor şi pasivelor care nu aduc câştig influenţează, venitul net din dobândă. Dacă banca îşi reduce activele care nu aduc câştig, venitul net din dobândă creşte automat. Plecând de la situaţia iniţială, vom considera o reducere a activelor care nu aduc câştig şi creşterea activelor cu rata sensibilă cu 0,5 mil. lei efectul va fi creşterea venitului din dobândă cu 0,065 mil. lei dacă reducem cu aceeaşi valoare activele care nu aduc câştig şi creştem activele cu rata fixă tot cu 0,5 mil. lei, venitul net din dobândă va creşte cu 0,075 mil. lei. În ambele cazuri creşterea se datorează faptului că, costurile cu pasivele băncii rămân neschimbate.

29 4.5. Metoda discrepanţei (G.A.P) Consideraţii teoretice Modelul de discrepanţă este utilizat de către management în planificarea venitului net din dobânda pe termen scurt. Băncile au un control minim asupra mişcărilor ciclice ale economiei a cererii de credite, asupra politicii fiscale, monetare şi a fluctuaţiilor ratei dobânzii. Cu toate că fluctuaţiile economice au un caracter particular (determinat de amplitudinea, durata, factorii determinanţi, efectele etc.), analiştii pieţei au conceput un model simplificat al ciclului economic. Astfel, împrumuturile pentru afaceri sunt minime la începutul unui ciclu economic, excedente şi maxime în stadiile finale. Împrumuturile statului cresc la începutul ciclului şi descresc cu mult înaintea împrumuturilor pentru afaceri, politica monetară şi de credit influenţează în cea mai mare măsură împrumuturile statului. O dată cu creşterea disponibilităţilor pentru susţinerea creditelor, cresc şi ratele dobânzii ducând la diminuarea împrumuturilor statului. În aceste condiţii, cresc cererile de credite pentru afaceri, considerându-se că este profitabil să se împrumute în condiţiile unor rate în creştere pentru toată perioada expansiunii economice. Descreşterea ciclului economic determină diminuarea cererii pentru împrumuturi. În această fază cresc deficitele bugetare, care susţin sau sporesc cheltuielile bugetare planificate, ca urmare a diminuării veniturilor bugetare. Din punct de vedere al băncii, perioada de expansiune a ciclului economic produce următoarele efecte: 1. Cresc pasivele băncii - cererea intensă de credite determină şi o rată mai mare a dobânzii, susţinerea creditelor la nivelul cererii este condiţionată de existenţa resurselor, deci de un nivel înalt al pasivelor băncii.

30 2. Creşterea gradului de eterogenitate a activelor şi a pasivelor băncii. Politica băncilor se orientează spre promovarea unor active cu profit mare, susţinute din resurse care provin din certificate de depozit şi fonduri împrumutate pe termen scurt. În perioada de descreştere a ciclului economic, managementul bancar este preocupat de menţinerea marjei dobânzii la un nivel care să nu dăuneze valorii de piaţă a băncii, dobândit în perioada de expansiune a ciclului economic. Practic, indiferent de evoluţia ciclului economic, managementul ratei dobânzii trebuie să monitorizeze continuu activele şi pasivele băncii în vederea stabilizării venitului net din dobândă sau îmbunătăţirea lui. Managementul ratei dobânzii impune în mod obligatoriu ca băncile să-şi stabilească obiectivele specifice atât pentru venitul net din dobândă, cât şi pentru valoarea de piaţă a băncii şi să-şi formuleze strategii pentru atingerea obiectivului. Riscul ratei dobânzii este măsurat prin calcularea discrepanţelor în intervalul de timp considerat pe baza datelor din bilanţul băncii în raport cu un moment de referinţă. Aceste valori de discrepanţă sunt examinate, iar pe baza rezultatelor se pot determina variaţiile venitului net din dobândă ca urmare a schimbărilor în ratele dobânzii. Metoda presupune parcurgerea următoarelor etape; 1. Selectarea de către management a orizontului de timp în cadrul căruia se va face analiza activelor şi pasivelor sensibile la rata dobânzii. 2. Gruparea activelor şi pasivelor pe orizonturi de timp în funcţie de scadenţa sau termenul la care li se pot stabili preţul. 3. Stabilirea preţului pe orizonturile considerate pentru activele şi pasivele sensibile la rata dobânzii. 4. Calcularea discrepanţei ca diferenţa dintre activele sensibile la rata dobânzii (RSAs) şi pasivele sensibile la rata dobânzii (RSPs) pentru fiecare orizont de timp. 5. Interpretarea rezultatelor în funcţie de valoarea discrepanţei G.A.P. G.A.P. = RSAs - RSPs, unde activele şi pasivele sensibile la rată sunt cele din orizonturile considerate.