Ce este economia? 1. Activitatea economică reprezintă: a) totalitatea activităţilor prin care oamenii îşi asigură bunurile pentru a-şi satisface nevoile; b) activităţile prin care oamenii îşi asigură doar bunurile materiale; c) activităţile prin care oamenii îşi asigură doar serviciile; d) numai activităţile prin care se asigură bunurile de strictă necesitate; e) numai activităţile prin care se asigură bunurile de folosinţă îndelungată. 2. După natura subiectului, nevoile pot fi: a) individuale şi de vârf; b) individuale şi sociale (colective); c) sociale şi elevate; d) de subzistenţă; e) vitale şi elevate. 3. Bunurile necesare satisfacerii nevoilor pot fi: a) libere şi economice; b) numai libere; c) numai economice; d) doar servicii; e) doar servicii de consum personal. 4. Satisfacerea nevoii se poate realiza pe două căi principale: a) direct (cu bunuri obţinute cu mijloace proprii) şi indirect, prin schimb; b) numai direct, cu bunuri obţinute prin mijloace proprii; c) doar cu bunuri obţinute prin intermediul schimbului; d) prin autoconsum; e) prin consum de bunuri. 5. Ansamblul activităţilor interdependente prin care oamenii utilizează resurse limitate, cu întrebuinţări alternative, pentru a produce bunuri economice în vederea acoperirii nevoilor concrete nelimitate semnifică: a) în principal producerea de servicii; b) activităţi independente de producerea de bunuri; c) repartiţia veniturilor; d) schimbul de bunuri alimentare; e) economia. 1
6. Risipa de resurse survine, în principal, atunci când: a) se produce ce nu se cere; b) se produce ce se cere; c) se produce cât se cere; d) consumul de resurse este pe măsura tehnologiei dominante; e) se respectă calitatea produselor. 7. Aprecierea că rolul ştiinţei economice este să explice procesul prin care individul este servit aparţine lui: a) J. K. Galbraith; b) J. M. Keynes; c) P. Samuelson; d) R. Lipsey; e) A. Chrystal. 8. Problemele de bază ale economiei sunt: a) ce producem? sau cât producem? b) ce producem? cât producem? cum producem? pentru cine producem? c) cât producem? sau pentru cine producem? d) ce producem? sau cum producem? e) ce şi cât producem fără a avea importanţă cum producem. 9. Raţionalitatea economică presupune: a) respectarea regulii maximului doar pe termen scurt; b) respectarea regulii minimului doar pe termen lung; c) utilizarea mijloacelor limitate, în aşa fel încât satisfacerea nevoii să fie maximă; d) maximizarea rezultatelor utile la mijloacele date folosite doar pe termen lung; e) minimizarea mijloacelor folosite pentru obţinerea rezultatelor dorite doar pe termen lung. 10. Principiul minimaxului în economie presupune: a) realizarea cu mijloacele date a celor mai bune rezultate posibile; b) obţinerea rezultatelor dorite, cu cele mai mici cheltuieli de mijloace; c) obţinerea rezultatelor dorite cu resurse mai mari decât permite tehnologia dominantă; d) obţinerea de cât mai multe rezultate indiferent de calitate; e) maxim de rezultate utile cu minimum de cheltuieli de resurse, în restricţiile date, de spaţiu şi de timp. 2
Agenţii economici 11. Administraţiile publice: a) realizează producţie necomercială pentru colectivităţi şi redistribuie veniturile între agenţii economici; b) realizează producţie comercială; c) distribuie veniturile între agenţii economici; d) realizează numai producţie necomercială pentru menaje; e) realizează producţie comercială pentru menaje. 12. În economie, menajul desemnează unitatea care, în principal: a) consumă; b) produce; c) consumă doar bunuri materiale; d) produce servicii; e) produce şi consumă servicii. 13. Întreprinderea dezvoltă relaţii cu statul prin: a) plata impozitelor şi primirea de ajutoare şi subvenţii; b) costuri; c) economii de la alţi agenţi; d) diviziunea muncii; e) cifra de afaceri. 14. Menajele dezvoltă relaţii cu întreprinderile prin: a) muncă, salarii şi profit distribuit; b) impozite; c) economii la bănci; d) ajutoare de stat; e) subvenţii. 15. Funcţia de a produce a întreprinderii constă în formularea următoarelor întrebări: a) cât de mare va fi profitul? b) care este segmentul de piaţă pe care îl va deţine? c) va produce doar servicii? d) ce bunuri vor fi produse, cum şi pentru cine vor fi produse bunurile? e) care vor fi firmele concurente. 3
16. Nu reprezintă trăsătură comună pentru toate întreprinderile: a) realizarea aceleiaşi funcţii; b) caracterul sistemic al activităţii; c) inexistenţa dimensiunii sociale; d) crearea şi repartizarea valorii; e) efectuarea de investiţii. 17. Valoarea adăugată reprezintă: a) plusul de valoare care se creează în întreprindere; b) consumul intermediar; c) capitalul circulant; d) partea amortizată a capitalului fix; e) diferenţa dintre cifra de afaceri şi investiţii. 18. O întreprindere nu îşi exercită funcţia de a produce în situaţia în care: a) cumpără factori de producţie; b) combină factorii de producţie; c) distribuie producţia prin piaţă; d) realizează profit; e) nu distribuie producţia prin piaţă. 4
Consumatorul 19. Punctul de pornire în comportamentul consumatorului îl constituie: a) aprovizionarea corespunzătoare cu factori de producţie; b) utilitatea bunurilor economice; c) o cantitate corespunzătoare de monedă; d) o organizare optimă a activităţii de producere a bunurilor; e) utilitatea în sens general. 20. Raportul pe care fiecare consumator îl stabileşte între cantităţi determinate dintr-un bun şi nevoile sale în condiţii date de loc şi timp determină: a) caracterul eminamente obiectiv al utilităţii; b) caracterul eminamente subiectiv al utilităţii; c) utilitatea totală; d) utilitatea marginală; e) caracterul obiectiv al utilităţii. 21. Atunci când se consumă succesiv unităţi dintr-un bun, intensitatea nevoii umane pentru bunul respectiv: a) scade; b) nu se modifică; c) creşte; d) poate să crească sau să scadă; e) se accentuează. 22. Utilitatea marginală scontată a se obţine prin consumul unor unităţi succesive dintr-un bun este: a) constantă; b) crescătoare şi pozitivă; c) întotdeauna negativă; d) crescătoare şi negativă; e) descrescătoare. 23. Are un caracter eminamente subiectiv: a) determinarea salariului; b) delimitarea bunurilor economice de cele libere; c) evaluarea productivităţii muncii; d) aprecierea utilităţii economice; e) gruparea resurselor în primare şi derivate. 5
24. Consumatorul are un comportament economic raţional atunci când: a) cumpără bunuri pe baza experienţei precedente; b) alege bunuri sub influenţa publicităţii; c) alegerea bunurilor se bazează pe criterii de eficienţă; d) face alegeri doar pe criterii ecologice; e) cumpără bunuri la întâmplare. 25. Un consumator raţional obţine maximum de satisfacţie atunci când: a) UmgA UmgB = ; PB PB UmgA PA b) = ; UmgB P c) d) e) P P A = B B UmgB ; P A P = A PB ; UmgA = UmgB. 26. Satisfacţia suplimentară pe care speră că o va obţine un consumator prin folosirea unei unităţi în plus dintr-un bun reprezintă: a) utilitate totală; b) nevoie umană; c) utilitate marginală; d) utilitate economică; e) utilitate în sens general. 27. Utilitatea totală atinge punctul maxim atunci când: a) preţul unitar scade; b) utilitatea marginală este maximă; c) utilitatea marginală este nulă; d) utilitatea marginală este negativă; e) utilitatea marginală creşte. 28. Care din afirmaţiile de mai jos este falsă: a) venitul consumatorului influenţează utilitatea totală; b) curba cererii unui consumator nu depinde de venitul său; c) când cantitatea consumată succesiv dintr-un bun creşte, utilitatea marginală resimţită de consumator scade; d) preţul bunurilor influenţează utilitatea totală resimţită de consumator; e) între preţ şi cantitatea cerută există o relaţie inversă. 6
29. Utilitatea marginală este dată de relaţia: a) b) c) d) e) ΔU Umg = ΔQ ΔQ Umg = ΔU T x x T U T Umg = ; Q x Q x Umg = ; U T Q x Umg =. P ; ; 30. Un consumator raţional achiziţionează şi consumă două bunuri: pâine şi lapte. Dacă raportul utilitate marginală-preţ pentru pâine este 0,4, iar preţul laptelui este de 6.000 lei/litru, atunci utilitatea marginală a laptelui este: a) 2.200 unităţi de utilitate; b) 2.300 unităţi de utilitate; c) 2.400 unităţi de utilitate; d) 15.000 unităţi de utilitate; e) 1.500 unităţi de utilitate. 31. Un consumator achiziţionează două bunuri X şi Y ale căror utilităţi marginale sunt 200 unităţi de utilitate, respectiv 250 unităţi de utilitate. Dacă preţul bunului X este 3.500 lei şi al bunului Y 4.000 lei, atunci consumatorul: a) va mări consumul din X şi va reduce consumul din Y; b) va mări consumul din Y şi va reduce consumul din X; c) va menţine consumul din ambele bunuri; d) va mări consumul din ambele bunuri; e) va reduce consumul din ambele bunuri. 32. În urma consumului succesiv a 7 unităţi dintr-un bun, un consumator obţine următoarele utilităţi marginale: 25, 20, 17, 13, 8, -3, -8. Utilitatea totală a primelor 6 unităţi consumate este: a) 80 unităţi de utilitate; b) 86 unităţi de utilitate; c) 83 unităţi de utilitate; 7 d) 72 unităţi de utilitate; e) 75 unităţi de utilitate.
33. Utilităţile marginale resimţite în urma consumului a două bunuri, X şi Y sunt date de relaţiile: Umg X = 20-3X, Umg Y =5-2Y. Dacă preţurile celor două bunuri sunt P X = P Y = 250 u.m., atunci programul de consum este: a) 3X şi 7Y; b) 3X şi 3Y; c) 7X şi 7Y; d) 7X şi 3Y; e) 10X şi 10Y. 34. Dacă produsul dintre utilitatea marginală a unui bun X şi preţul unui bun substituibil Y este 24, preţul bunului X este de 3 u.m., iar utilitatea totală este maximă, atunci utilitatea marginală a bunului Y este: a) 8 unităţi de utilitate; b) 7 unităţi de utilitate; c) 72 unităţi de utilitate; d) 21 unităţi de utilitate; e) 27 unităţi de utilitate. 35. Un individ consumă succesiv 5 unităţi din acelaşi bun economic utilităţile marginale: 15; 13; 11; 7; 2. Utilitatea totală după primele 4 unităţi este: a) 28; b) 39; c) 7; d) 9; e) 46. 36. În condiţiile în care raportul preţurilor pentru două bunuri X şi Y, consumate UmgX de un individ este de 2, raportul utilităţilor marginale corespunzător U Y utilităţii totale maxime este: 1 a) ; 2 b) 2; c) 1; d) 0,25; e) 4. 37. Dacă prin consumarea celei de-a 6 unităţi dintr-un bun economic utilitatea totală creşte de la 24 la 28, utilitatea marginală a acestei unităţi este: a) 24; b) 28; c) 2; 8 d) 4; e) 22. mg
Producătorul 38. Factorii de producţie reprezintă: a) resurse descoperite; b) elemente din mediul natural; c) resurse atrase şi utilizate în activitatea economică; d) resurse utilizabile; e) resurse destinate consumului oamenilor. 39. Care din afirmaţiile de mai jos este falsă? a) producătorul este purtătorul ofertei; b) producţia asigură obiectul consumului; c) obţinerea profitului determină caracterul comercial al firmei; d) firmele produc numai bunuri materiale; e) firmele produc pentru piaţă. 40. Care din elementele de mai jos reprezintă intrări pentru activitatea firmei? a) impozitele; b) subvenţiile; c) vânzările de bunuri economice; d) salariile; e) amortizarea capitalului tehnic fix. 41. Factorul activ şi determinant al producţiei este: a) capitalul; b) natura; c) munca; d) ajutoarele de stat; e) subvenţiile. 42. În cazul creşterii economice de tip intensiv, producţia sporeşte, în principal, prin: a) rolul decisiv al factorului muncă; b) eficienţa utilizării factorilor de producţie; c) creşterea capitalului tehnic fix; d) subvenţiile utilizate; e) creşterea preţurilor de vânzare. 9
43. Caracterul limitat al factorilor de producţie nu este compatibil cu: a) creşterea intensivă a producţiei; b) sporirea rodniciei muncii; c) risipa; d) costul alegerii; e) creşterea eficienţei factorilor de producţie. 44. Economisirea şi ameliorarea utilizării factorilor de producţie: a) determină scumpirea lor; b) se realizează prin intermediul guvernului; c) sunt determinate de concurenţă; d) determină natura creşterii extensive; e) elimină plata impozitelor şi taxelor. 45. Care din afirmaţiile de mai jos este adevărată? a) firmele sunt motivate prin costuri; b) munca este factorul pasiv al producţiei; c) sunt resurse şi cunoştinţele tehnico-ştiinţifice; d) reducerea timpului liber este un factor de progres; e) activitatea economică este posibilă fără factorul muncă. 46. În cadrul factorilor de producţie primari se încadrează: a) munca şi capitalul; b) capitalul şi creativitatea tehnico-ştiinţifică; c) natura şi capitalul; d) munca şi natura; e) munca şi informaţia. 47. Capitalul tehnic reprezintă: a) banii economisiţi de menaje; b) factor de producţie derivat; c) aptitudinile şi experienţa oamenilor; d) elementul activ şi determinant al producţiei; e) un dar al naturii. 48. La baza împărţirii capitalului tehnic în capital fix şi capital circulant se află: a) mărimea firmei; b) domeniul de activitate al firmei; c) legătura cu factorul muncă; d) modul cum participă la activitatea economică; e) forma de uzură la care este supus. 10
49. Capitalul tehnic fix: a) se consumă integral într-un ciclu de producţie; b) cuprinde şi apa tehnologică; c) se înlocuieşte după fiecare ciclu de producţie; d) este afectat de uzura fizică şi morală; e) participă la un singur ciclu de producţie. 50. Capitalul tehnic fix: a) se uzează numai fizic; b) se uzează numai moral; c) nu trebuie amortizat; d) participă la un singur ciclu de producţie; e) se uzează fizic şi moral. 51. Consumul de capital circulant se reflectă în valoarea producţiei la care a participat: a) numai în formă materială transformată; b) sub formă de amortizare; c) atât în formă materială, cât şi valorică; d) numai sub formă bănească; e) după mai multe cicluri de producţie. 52. Uzura morală (involuntară) a capitalului tehnic fix apare sub incidenţa: a) folosirii în producţie; b) progresului tehnic şi a condiţiilor pieţei; c) acţiunii agenţilor naturali; d) poluării mediului natural; e) uzurii fizice. 53. Capitalul circulant: a) se amortizează; b) se uzează fizic; c) nu se regăseşte în produsul finit; d) se uzează fizic şi moral; e) participă la un singur ciclu de producţie. 54. Substituirea factorilor de producţie în activitatea economică: a) se referă numai la factorul muncă; b) se referă numai la factorul capital; c) nu are legătură cu eficienţa combinării; d) se bazează pe compatibilitatea caracteristicilor de utilitate şi adaptabilitate a 11 elementelor ce se combină; e) presupune o rată marginală de substituţie supraunitară.
55. Dacă productivitatea marginală a factorului substituit este egală cu productivitatea marginală a factorului care substituie, atunci rata marginală de substituţie este: a) negativă; b) supraunitară; c) unitară; d) subunitară; e) egală cu 1. 56. Dacă productivitatea marginală a factorului substituit este mai mică decât productivitatea marginală a factorului ce îl substituie, rata marginală de substituţie este: a) negativă şi supraunitară; b) pozitivă şi subunitară; c) egală cu zero; d) negativă; e) egală cu productivitatea marginală a factorului ce substituie. 57. Care din afirmaţiile de mai jos este falsă? a) între productivităţile marginale a doi factori de producţie şi rata lor de substituţie nu există legătură; b) combinarea factorilor de producţie este o operaţie tehnico-economică; c) substituirea factorilor de producţie presupune obţinerea cel puţin a aceloraşi rezultate; d) rata marginală de substituţie se foloseşte la calculele de eficienţă a combinării factorilor; e) elemente ale capitalului circulant se pot substitui în producţie. 58. Care din aprecierile de mai jos este adevărată? a) rata marginală de substituţie este întotdeauna un număr subunitar; b) combinarea factorilor de producţie este o operaţiune exclusiv economică; c) substituirea factorilor este un mijloc eficient de combinare; d) productivitatea marginală a unui factor este acelaşi cu productivitatea medie; e) o rată marginală de substituţie supraunitară nu permite combinarea. 59. Dacă productivitatea marginală a factorului substituit este 10, iar productivitatea marginală a factorului ce îl substituie este 20, rata marginală de substituţie are valoarea: a) 20; b) 10; c) 5; 12 d) 0,5; e) 2,5.
60. La o rată marginală de substituţie egală cu 10 şi la o productivitate marginală a factorului ce substituie egală cu 50, productivitatea marginală a factorului substituit este egală cu: a) 150; b) 250; c) 500; d) 350; e) 400. 61. Substituirea factorilor de producţie se bazează pe: a) utilitatea marginală a produsului finit; b) maximizarea cheltuielilor cu salariile; c) compatibilitatea caracteristicilor de utilitate şi adaptabilitate ale factorilor; d) compatibilitatea costurilor de producţie; e) minimizarea rentabilităţii. 62. Uzura morală a capitalului tehnic fix: a) se datorează proprietăţii private; b) are caracter involuntar; c) se produce datorită factorilor naturali; d) are caracter voluntar; e) afectează numai întreprinderile mici. 63. În economie, uzura morală: a) nu există; b) afectează numai productivitatea muncii; c) este un factor de regres economic; d) afectează capitalul circulant; e) afectează capitalul fix. 64. Sporirea rodniciei muncii reprezintă o premisă a reducerii: a) duratei muncii; b) uzurii morale; c) rentabilităţii firmei; d) rolului factorilor intensivi ai creşterii economice; e) timpului liber. 65. Îmbunătăţirea utilizării factorilor de producţie este cerută de: a) dezvoltarea extensivă; b) accentuarea tensiunii dintre nevoi şi resurse; c) caracterul regenerabil al resurselor; d) ieftinirea factorilor de producţie; e) caracterul originar al factorilor. 13
66. Potrivit studiilor despre structura duratei vieţii omului, în ultimele două sute de ani asistăm la: a) creşterea timpului de muncă; b) reducerea timpului de şcolarizare; c) reducerea timpului de transport; d) creşterea timpului liber pentru adult; e) creşterea timpului pentru somn şi hrană. 14
Utilizarea factorilor de producţie 67. Rodnicia cu care sunt utilizaţi factorii de producţie se poate exprima: a) numai ca productivitate a muncii; b) numai sub forma costului producţiei; c) cu ajutorul productivităţii factorilor de producţie; d) numai cu ajutorul mărimilor fizice; e) numai la nivel de economie naţională. 68. La nivelul unei întreprinderi ce produce bunuri diferite, nivelul productivităţii muncii, cu luarea în considerare a întregii producţii, se poate exprima: a) în unităţi fizice naturale; b) în unităţi natural-convenţionale; c) în unităţi monetare; d) atât în unităţi fizice, cât şi monetare; e) în unităţi fizice şi natural convenţionale. 69. Pentru firmă, creşterea productivităţii factorilor de producţie: a) măreşte costul marginal; b) reduce costul unitar; c) dezavantajează întreprinderea prin reducerea preţurilor de vânzare; d) înseamnă devansarea producţiei de către volumul factorilor utilizaţi; e) determină un cost mediu mai mare decât costul marginal. 70. Nu reprezintă efect al creşterii productivităţii factorilor de producţie: a) reducerea tensiunii dintre nevoi şi resurse; b) sporirea competitivităţii produselor pe piaţa internă; c) reducerea cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs; d) sporirea inflaţiei; e) sporirea producţiei pe cale intensivă. 71. În condiţiile creşterii productivităţii factorilor de producţie, pe ansamblul unei economii: a) se poate mări salariul fără a genera inflaţie; b) se creează premisele sporirii duratei muncii; c) se reduce dependenţa economică de comerţul exterior; d) se realizează automat o dezvoltare intensivă; e) se înregistrează automat şi o sporire a producţiei naţionale pe locuitor. 15
72. Pentru determinarea nivelului productivităţii muncii, factorul muncă se exprimă: a) numai ca număr de salariaţi; b) numai în ore-om; c) numai în formă valorică (bănească); d) atât în formă fizică, cât şi valorică; e) în număr de salariaţi sau în ore-om lucrate. 73. În care din situaţiile de mai jos, scăderea indicatorului înseamnă creşterea productivităţii muncii? a) producţia pe ore-om lucrate; b) producţia pe capitalul tehnic consumat; c) timpul cheltuit pe unitatea de producţie fizică; d) producţia pe salariat; e) producţia raportată la cheltuielile salariale. 74. În condiţiile contemporane, nivelul productivităţii muncii este un criteriu de bază pentru: a) calcularea inflaţiei; b) determinarea cursului de schimb; c) stabilirea mărimii salariilor; d) aprecierea mărimii întreprinderii; e) calcularea ratei dobânzii. 75. La o firmă, unde lucrează 10 muncitori, cu o productivitate medie a muncii de 50 de produse pe un muncitor: a) producţia a crescut de 5 ori; b) fiecare muncitor produce câte 50 de produse; c) toţi muncitorii produc 5.000 produse; d) în medie, un muncitor produce 50 de produse; e) întreprinderea este rentabilă. 76. Productivitatea capitalului tehnic se determină: a) numai în expresie fizică; b) numai la nivelul ramurii; c) doar când numărul de lucrători nu se modifică; d) ca mărime medie şi marginală; e) numai la întreprinderile mari. 77. Productivitatea globală a factorilor de producţie se calculează: a) numai în expresie fizică, naturală; b) numai ca mărime marginală; c) ca mărime medie şi marginală; d) numai ca mărime medie; e) numai pentru factorii muncă şi pământ. 16
78. Atunci când productivitatea marginală a muncii este mai mare decât productivitatea medie a muncii, aceasta din urmă: a) scade; b) creşte; c) nu se modifică; d) influenţează negativ eficienţa generală a întreprinderii; e) devine un element de sporire a factorilor de producţie. 79. Amortizarea capitalului fix: a) se reflectă numai în formă materială; b) se reflectă în formă materială şi valorică; c) reprezintă o cheltuială materială de producţie; d) se reflectă sub formă de consum specific; e) este o cheltuială variabilă. 80. În produsul final, consumul de capital circulant se găseşte: a) în formă valorică; b) în formă valorică şi materială; c) în formă fizică, transformată parţial sau total; d) în funcţie de uzura morală a capitalului fix; e) doar sub formă de cheltuieli cu combustibilul. 81. Consumul de capital circulant în valoarea producţiei, se găseşte: a) ca un cost fix; b) atât în formă materială, cât şi monetară; c) în formă bănească; d) în formă materială; e) ca o cheltuială fixă. 82. Dacă volumul producţiei este egal cu zero, atunci este valabilă următoarea relaţie: a) CF=CV; b) CT=CV; c) CF=0; d) CT=CF; e) CV>CF. 83. Pe termen scurt, curba costului fix de producţie: a) porneşte din origine; b) este paralelă cu axa producţiei; c) are o tendinţă de creştere, după care scade; d) este paralelă cu axa costurilor; e) are o pantă negativă. 17
84. Costul fix mediu depinde: a) numai de volumul producţiei; b) numai de volumul costurilor fixe; c) numai de costul total; d) atât de costurile fixe, cât şi de producţie; e) atât de costul total, cât şi de producţie. 85. Atunci când costurile variabile cresc mai rapid decât creşte producţia, pe termen scurt, costul fix mediu: a) creşte; b) scade; c) nu se modifică; d) este egal cu costul variabil mediu; e) determină sporirea costului total mediu. 86. La o scădere a producţiei, dacă sporeşte costul variabil mediu, costul total mediu, pe termen scurt: a) scade; b) nu se modifică; c) creşte; d) nu depinde de evoluţia producţiei; e) evoluează în sens invers cu nivelul costului fix mediu. 87. O scădere mai puternică a costurilor variabile în raport cu scăderea producţiei face ca, pe termen scurt, volumul costurilor totale să: a) crească; b) nu se modifice; c) scadă; d) nu depindă de volumul costurilor fixe; e) dezavantajeze firma. 88. Atunci când productivitatea muncii în expresie fizică sporeşte exclusiv pe seama producţiei, salariile pe unitatea de produs: a) cresc; b) scad; c) nu se modifică; d) determină creşterea costului mediu; e) determină creşterea costului marginal. 89. În cazul în care costul marginal este mai mic decât costul total mediu, acesta din urmă: a) creşte; b) scade; c) nu se modifică; 18 d) este mai mic decât CFM; e) este egal cu CVM.
90. La momentul T 0, productivitatea medie a muncii într-o firmă a fost de 1000 de produse/salariat. În momentul T 1 producţia a sporit de 3 ori faţă de T 0, iar numărul de salariaţi a crescut cu 100%. Productivitatea marginală a muncii este: a) 1000 produse; b) 2000 produse; c) 3000 produse; d) 4000 produse; e) 5000 produse. 91. Volumul producţiei unei firme cu 125 de salariaţi este de 2500 de produse. Câţi salariaţi trebuie să mai angajeze această firmă pentru a-şi dubla producţia în condiţiile creşterii productivităţii medii a muncii cu 25%?: a) 25; b) 125; c) 100; d) 50; e) 75. 92. În T 0 productivitatea medie a muncii este de 1000 unităţi/salariat. În intervalul T 0 -T 1 producţia creşte cu 100% iar numărul de salariaţi se dublează. Productivitatea marginală a muncii este: a) 150 produse; b) 250 produse; c) 50 produse; d) egală cu productivitatea medie a muncii în t 0 ; e) 100 produse. 93. Faţă de o producţie zilnică de 6.000 bucăţi din bunul X şi o productivitate medie a muncii de 120 bucăţi/salariat, dacă productivitatea marginală a muncii este 150 bucăţi, iar numărul de salariaţi se dublează, atunci producţia sporeşte: a) cu 50%; b) cu 100 bucăţi; c) cu 250 bucăţi; d) cu 125%; e) cu 13,25%. 94. În intervalul t 0 -t 1, productivitatea marginală a muncii a fost de 40 produse, cu 60% mai mare decât productivitatea medie a muncii în t 0. Cunoscând că în t 1 faţă de t 0 producţia a sporit cu 1.000 de produse iar numărul de salariaţi s-a dublat, atunci numărul de lucrători în t 0 a fost de: a) 25; b) 16; c) 19; 19 d) 20; e) 32.
95. La o anumită firmă, productivitatea medie a muncii în t 1 faţă de t 0 sporeşte cu 50%, iar producţia se dublează. Numărul de salariaţi în t 1 faţă de t 0 : a) creşte cu 75%; b) creşte cu 35%; c) scade cu 25%; d) scade cu 18,33%; e) creşte cu 33,33%. 96. Dacă CFM scade cu 90%, atunci producţia: a) a sporit cu 50%; b) s-a redus cu 50%; c) a sporit de 10 ori; d) s-a redus de 5 ori; e) a sporit cu 90%. 97. Pe termen scurt, menţinerea costului total mediu în condiţiile reducerii costului fix mediu este consecinţa: a) reducerii producţiei; b) diminuării costurilor fixe totale; c) reducerii CVM; d) unei creşteri a CVM care compensează reducerea CFM; e) menţinerii CVM. 98. Atunci când producţia se reduce cu 40%, pentru ca nivelul productivităţii muncii să crească de 1,25 ori, volumul muncii utilizate trebuie să: a) scadă cu 48%; b) crească cu 48%; c) scadă cu 52%; d) crească cu 52%; e) rămână constantă. 99. Când costul total evoluează corespunzător relaţiei CT=5Q 2 +150Q+150, unde Q este producţia, la o producţie de 10 unităţi, costul fix mediu va fi: a) 250 u.m.; b) 150 u.m.; c) 305 u.m.; d) 15 u.m.; e) 30 u.m. 100. Dacă producţia este de 40 de bucăţi, atunci diferenţa dintre CTM şi CVM este de 400 u.m./bucată. Dacă producţia se reduce la 30 de bucăţi: a) diferenţa dintre CTM şi CVM va fi de 333,33 u.m.; b) diferenţa dintre CTM şi CVM va fi de 533,33 u.m.; c) CFM se reduce cu 10%; d) CFM va creşte de peste 1,33 ori; 20 e) CVM se reduce mai încet decât CFM.
101. Costul total fix este de 1000 u.m., costul variabil total 3.000 u.m., iar volumul producţiei, 500 buc. În cazul în care costul marginal este de 7 u.m., creşterea producţiei determină: a) reducerea CTM; b) creşterea CTM; c) menţinerea constantă a CFM; d) creşterea CFM; e) reducerea CT. 102. O firmă obţine o producţie de 20000 tone dintr-un anumit bun economic în condiţiile unei productivităţi medii a muncii de 200 tone/salariat. Numărul de salariaţi utilizaţi în acest scop este: a) 100; b) 200; c) 150; d) 1000; e) 10. 103. Costul total CT este dependent de volumul producţiei Q potrivit relaţiei CT = 100 + 4Q. În aceste condiţii: a) CTM este mai mic decât Cmg; b) CTM este mai mare decât Cmg; c) CTM este egal cu Cmg; d) CTM=CVM; 100 e) C mg = + 4. Q 104. În condiţiile în care în intervalul T 0 -T 1 costurile variabile totale cresc cu 200% iar producţia se măreşte cu 50%, costul variabil mediu: a) creşte cu 50%; b) scade cu 50%; c) nu se modifică; d) creşte cu 100%; e) scade cu 100%. 105. În T 0 costul variabil mediu este 100 u.m. Pe termen scurt,, dacă producţia creşte cu 50% iar costurile variabile totale cresc cu 25%, costul marginal este de: a) 25 u.m.; b) 75 u.m.; c) 125 u.m.; 21 d) 50 u.m.; e) 250 u.m.
106. Dacă producţia scade cu 60%, costul fix mediu: a) creşte cu 150%; b) scade cu 150%; c) creşte cu 250%; d) scade cu 250%; e) creşte cu 50%. 107. La o producţie de 21 unităţi, costul total este de 1000 u.m. Când producţia este de 23 de unităţi, costul total este de 1280 u.m., iar costul marginal este de 100 u.m. Costul marginal al celei de-a 22 unităţi este, în u.m.: a) 280; b) 180; c) 480; d) 1280; e) 1180. 108. În intervalul T 0 T 1 producţia creşte cu 50%. Atunci, costul fix mediu: a) scade cu 50%; b) scade cu 33,34%; c) scade cu 66,66%; d) creşte cu 66,66%; e) creşte cu 50%. 22
Veniturile 109. Atunci când salariul nominal creşte mai mult decât creşte salariul real, preţurile bunurilor de consum: a) scad; b) cresc în acelaşi ritm cu salariul real; c) nu se modifică; d) scad în acelaşi ritm cu salariul real; e) cresc mai puţin decât salariul nominal. 110. Atunci când preţurile bunurilor de consum cresc mai puţin decât creşte salariul real, salariul nominal: a) creşte mai mult decât salariul real; b) creşte mai puţin decât salariul real; c) scade; d) nu se modifică; e) creşte mai puţin decât preţurile bunurilor de consum. 111. Pentru aprecierea justeţei diferenţierii salariilor trebuie să se ţină seama de: a) necesitatea prelungirii perioadei de muncă a lucrătorilor; b) contribuţia lucrătorilor la activitatea economică; c) nevoia de egalizare a salariilor; d) tipul de progres tehnic dominant; e) faptul că salariul trebuie corelat neapărat cu vârsta celui care lucrează. 112. Salariul real în raport cu câştigul real este: a) întotdeauna crescător, datorită luptei sindicatelor; b) întotdeauna mai mare; c) întotdeauna egal; d) o componentă; e) de regulă, privit ca întreg faţă de parte. 113. În cadrul factorilor cu caracter indirect, care influenţează dimensiunea şi dinamica salariului, se pot enumera: a) creşterea gradului de profitabilitate a firmelor; b) migraţia internaţională a forţei de muncă; c) creşterea calificării profesionale; d) sporirea productivităţii muncii; e) mărirea cheltuielilor cu locuinţa şi hrana. 23
114. Deosebirea fundamentală dintre salariu în calitate de cost şi salariu în calitate de venit este legată de: a) raportul dintre câştigul nominal şi câştigul real; b) raportul dintre salariul colectiv şi salariul social; c) raportul dintre inflaţie şi şomaj; d) raportul dintre utilitatea marginală a muncii şi uzura morală a capitalului tehnic fix; e) semnificaţia salariului pentru cel care îl plăteşte (producătorul) şi pentru cel care îl primeşte (salariatul). 115. Salariul social, spre deosebire de salariul colectiv: a) se acordă din beneficiul firmei; b) se acordă de către societate pentru a spori veniturile unor categorii de salariaţi; c) se atribuie în sumă globală tuturor salariaţilor; d) se acordă numai dacă întreprinderea realizează profit; e) este mai mare. 116. Împărţirea venitului între participanţii direcţi la obţinerea lui se numeşte: a) redistribuire; b) schimb de bunuri; c) diviziune a muncii; d) distribuire; e) politică fiscală. 117. Veniturile ce revin participanţilor direcţi la activitatea economică nu se referă la: a) salariu; b) pensii; c) dobândă bancară; d) rentă funciară; e) profit. 118. Veniturile care participă la procesul de redistribuire sunt: a) destinate remunerării angajaţilor din firmele de stat; b) venituri deja distribuite; c) numai veniturile administraţiei publice; d) numai veniturile formate din profit; e) numai o mică parte din veniturile angajaţilor din armată. 24
119. Veniturile băneşti totale încasate de un salariat (salariul tarifar nominal, sporuri, premii etc.) reprezintă: a) câştigul real; b) câştigul nominal; c) salariul nominal; d) salariul real; e) salariul net. 120. Profitul reprezintă: a) excedentul costurilor totale faţă de încasări; b) venitul factorului muncă; c) diferenţa între încasările totale şi cheltuielile cu materiile prime; d) motivaţia obiectivă a posesorilor capitalurilor pentru a le pune în funcţiune; e) venitul posesorului factorului natural. 121. Partea rămasă după ce firma plăteşte impozitul pe profit reprezintă: a) profit brut; b) profit nelegitim; c) profit net; d) profit de monopol; e) profit obişnuit. 122. Mărimea şi gradul de profitabilitate al firmei se află în relaţie de acelaşi sens cu: a) nivelul costului unitar; b) nivelul preţului unitar; c) durata în timp a unei rotaţii a capitalului; d) nivelul salariului; e) nivelul salariului şi al rentei. 123. Volumul profitului şi gradul de profitabilitate al firmei se află în relaţie inversă cu: a) nivelul costului unitar; b) nivelul preţului unitar; c) volumul produselor şi serviciilor vândute; d) viteza de rotaţie a capitalului folosit; e) eficienţa activităţii economice. 124. Suma ce revine celui ce deţine firma pentru serviciul adus în activitatea economică reprezintă: a) profit legitim sau venit meritat; b) venit nemeritat; c) profit nelegitim; d) câştig real; e) câştig nominal. 25
125. Conceptul de profit admis reprezintă: a) profitul brut; b) câştigul real; c) o altă denumire pentru profitul net; d) eficienţa totală; e) rentabilitatea. 126. Una din afirmaţiile următoare este adevărată: a) motivaţia profitului nu poate genera şi abuzuri; b) profitul net este mai mare decât profitul admis; c) profitul este sursa de înlocuire a capitalului fix uzat şi scos din funcţiune; d) profitul relevă raţionalitatea activităţii economice; e) diferenţa dintre profitul brut şi profitul net reprezintă profitul admis. 127. O relaţie de acelaşi sens există între: a) rata profitului la cost şi costul de producţie; b) costul unitar şi profitul unitar; c) durata unei rotaţii a capitalului folosit şi profit; d) viteza de rotaţie şi profit; e) salariul real şi preţurile bunurilor de consum. 128. Una din afirmaţiile următoare nu este corectă: a) cine obţine profit suplimentar îl obţine şi pe cel normal; b) rata profitului calculată la cost este mai mare decât rata profitului calculată la cifra de afaceri; c) când durata unei rotaţii a capitalului creşte, viteza de rotaţie creşte; d) când costul unitar scade, la un preţ dat, masa profitului creşte; e) când numărul de rotaţii ale capitalului folosit creşte, masa profitului creşte. 129. Una din afirmaţiile următoare este adevărată: a) creşterea preţului unitar se află în relaţie de acelaşi sens cu profitul unitar; b) modificarea costului unitar se află în relaţie de acelaşi sens cu profitul unitar; c) atunci când viteza de rotaţie a capitalului creşte, masa profitului scade; d) rata profitului calculată la cost este mai mică decât rata profitului calculată la cifra de afaceri; e) creşterea numărului de rotaţii ale capitalului se află în relaţie de acelaşi sens cu durata unei rotaţii a capitalului folosit. 130. Profitul, în esenţă, răsplăteşte: a) munca depusă de salariat într-o întreprindere; b) aportul posesorului pământului la activitatea economică; c) aportul managementului guvernamental la acţiuni sociale; d) iniţiativa şi acceptarea riscului din partea întreprinzătorului; e) contribuţia posesorului de capital bănesc la activitatea economică. 26
131. Proprietarul unui anumit factor de producţie este avantajat atunci când pe piaţa respectivului factor: a) cererea este mai mică decât oferta; b) cererea creşte mai încet decât creşte oferta; c) oferta este mai mică decât cererea; d) oferta creşte, iar cererea nu se modifică; e) cererea scade şi oferta creşte. 132. Una din afirmaţiile următoare este incorectă: a) suma de bani pe care o primeşte efectiv lucrătorul se numeşte salariul nominal net; b) diferenţierea normală a salariilor este un factor de progres şi prosperitate generală; c) pe termen lung, creşterea productivităţii muncii acţionează în sens opus cu tendinţa generală de evoluţie a salariului nominal; d) atunci când salariul nominal scade şi preţurile rămân constante, salariul real nu poate să crească; e) respectarea mărimii salariului minim legal într-o societate este factor de stabilitate socială. 133. Care din afirmaţiile următoare este incorectă? a) mărimea veniturilor depinde şi de raportul dintre cererea şi oferta pe piaţa muncii; b) avuţia se creează în activitatea economică; c) salariile reprezintă întregul venit care se obţine în activitatea economică; d) întregul venit obţinut în activitatea economică se distribuie între participanţii direcţi la producerea de bunuri economice; e) veniturile ce se obţin în activitatea economică sunt supuse proceselor de distribuire şi redistribuire. 134. Care din afirmaţiile următoare este corectă? a) în procesul de redistribuire participă întregul venit creat; b) proprietarii capitalului tehnic obţin salariu şi dobândă; c) oamenii nu pot să-şi procure bunuri decât din producţia proprie; d) distribuirea presupune împărţirea venitului între participanţii direcţi la producerea lui; e) veniturile care se obţin în activitatea economică revin în totalitate întreprinderilor, sub formă de profit. 135. Care din afirmaţiile următoare este falsă? a) salariul, profitul, dobânda şi renta sunt venituri ale factorilor de producţie; b) din punctul de vedere al angajatului, salariul nominal este suma de bani pe care o primeşte pentru munca depusă; c) pentru cumpărătorul serviciului forţei de muncă salariul este un venit; d) salariul poate fi considerat ca o plată pentru închirierea forţei de muncă; e) salariul poate fi considerat ca preţ pentru cumpărarea muncii. 27
136. Una din afirmaţiile de mai jos este corectă: a) atunci când salariul real creşte mai mult decât cresc preţurile bunurilor de consum, salariul nominal poate să nu se modifice; b) salariul real este invers proporţional cu salariul nominal; c) atunci când salariul nominal scade, salariul real poate să crească, dacă preţurile bunurilor de consum nu se modifică; d) salariul real este într-o relaţie de sens opus cu preţurile bunurilor de consum; e) salariul real este suma de bani pe care o primeşte un salariat în mod efectiv. 137. Una din următoarele afirmaţii este falsă: a) când preţurile bunurilor de consum cresc, salariul real poate să crească; b) evoluţia salariului real este într-o relaţie inversă cu evoluţia nivelului preţurilor bunurilor de consum; c) câştigul real este direct proporţional cu câştigul nominal; d) salariul este atât un venit, cât şi un cost; e) salariul nominal minim este fixat de către patron. 138. Împărţirea venitului obţinut între participanţii direcţi la crearea sa reprezintă: a) redistribuirea venitului; b) distribuirea venitului; c) plata salariului; d) serviciul unui factor de producţie; e) preluarea unei părţi din venitul unor agenţi şi folosirea lui în sprijinul altor agenţi economici. 139. Suma de bani pe care societatea, în ansamblul ei, o acordă pentru a spori veniturile unor categorii de salariaţi sau numai ale unor grupuri din cadrul acestora ce se confruntă cu dificultăţi mari reprezintă: a) salariul colectiv; b) salariul real; c) câştig real; d) salariul social; e) salariul minim. 140. Cantitatea de bunuri materiale şi de servicii de consum ce se poate cumpăra cu ajutorul câştigului nominal net la un nivel general mediu al preţurilor de consum şi într-o anumită perioadă de timp reprezintă: a) salariul real; b) salariul colectiv; c) salariul social; d) câştigul real; e) salariul nominal. 28
141. Diferenţa dintre încasările totale şi costurile totale reprezintă: a) profitul brut; b) rata profitului; c) profitul net; d) supraprofitul; e) profitul admis. 142. Indicele salariului real se determină astfel: a) b) c) d) IP ISN 100; I SN 100; IP ISN1 100; ISN0 IP 1 100; IP 0 e) SR 100. ISN 143. Rata profitului se calculează potrivit formulei: Pr a) R 1 pr = 100; Pr 0 Pr b) R pr = 100; K f CA c) R pr = 100; Pr K f d) R pr = 100; Pr K f e) R 1 pr = 100. K f 0 144. Salariul real nu poate să crească atunci când: a) salariul nominal este constant, iar preţurile bunurilor de consum scad; b) salariul nominal scade mai puţin decât scad preţurile bunurilor de consum; c) preţurile bunurilor de consum cresc mai mult decât creşte salariul nominal; d) preţurile nu se modifică şi salariul nominal creşte; e) salariul nominal creşte, iar preţurile bunurilor de consum scad. 29
145. Profitul nu îndeplineşte următoarele funcţii: a) motivează pe proprietarii de capital pentru utilizarea acestuia în activităţi cu caracter comercial; b) stimulează iniţiativa economică şi acceptarea riscului de către întreprinzător; c) incită la creşterea eficienţei economice; d) cultivă spiritul de economie; e) stimulează apariţia economiei subterane. 146. Prin raportarea masei profitului la capitalul folosit se obţine: a) viteza de rotaţie a capitalului; b) o rată a profitului de regulă negativă; c) o expresie a gradului de profitabilitate a firmei; d) un indicator de eficienţă economică, de genul efort pe efect util; e) viteza de rotaţie a monedei. 147. Pentru ca sporirea salariului nominal să nu genereze reducerea salariului real, este esenţial ca această sporire să aibă: a) acoperire în creşterea preţurilor bunurilor de consum; b) acoperire în expresie fizică a productivităţii marginale a muncii; c) loc în contextul creşterii costului marginal al muncii; d) ca rezultat creşterea numărului de salariaţi; e) ca efect o inflaţie superioară creşterii producţiei de bunuri economice. 148. Pe termen lung, mărimea salariului nominal are tendinţa generală de: a) creştere; b) scădere; c) creştere mai rapidă decât productivitatea muncii; d) scădere în ritm alert; e) rămânere la acelaşi nivel. 149. Suma de bani pe care o primeşte efectiv lucrătorul salariat pentru munca prestată, după reţinerea impozitului pe salariu şi a altor taxe legale, reprezintă: a) salariul real; b) salariul nominal; c) salariul nominal net; d) câştigul nominal; e) câştigul real. 150. Nu sunt factori cu caracter indirect de influenţare a mărimii şi dinamicii salariului: a) gradul de organizare în sindicate; b) capacitatea salariaţilor de a dialoga cu unitatea economică; c) migraţia internaţională a forţei de muncă; d) nivelul şi dinamica productivităţii muncii; e) mişcarea grevistă şi revendicările din fiecare ţară. 30
151. Aprecierea potrivit căreia venitul nemeritat sau profitul nelegitim are caracterul unui venit gratuit, rezultând din circumstanţe favorabile, independente de beneficiar, adică de posesorul factorului de producţie respectiv, aparţine lui: a) Paul Samuelson; b) Maurice Allais; c) Richard Lipsey; d) Alec Chrystal; e) J.M. Keynes. 152. Din perspectiva producătorului, salariul spre deosebire de profit este un: a) venit specific; b) câştig real; c) venit impozabil; d) cost; e) venit legitim. 153. Un criteriu al eficienţei unităţilor economice este: a) maximizarea salariului; b) maximizarea costului; c) minimizarea impozitului; d) maximizarea profitului; e) maximizarea câştigului real. 154. Agentul economic ce obţine profitul normal: a) încasează neapărat şi profitul suplimentar; b) nu încasează neapărat şi profitul suplimentar; c) încasează profitul nelegitim; d) încasează doar diferenţele de venit provenit din practicarea unor preţuri de vânzare excesiv de ridicate; e) încasează numai câştigurile suplimentare prilejuite de inflaţie. 155. În perioada T 0 -T 1, producţia unui agent economic creşte de 3 ori, iar numărul de lucrători cu 50%. Salariul nominal în T 0 este 1.000.000 lei. Cât va fi salariul nominal în T 1 ştiind că sporirea acestuia reprezintă 50% din creşterea productivităţii muncii?: a) 2.000.000 lei; b) 1.250.000 lei; c) 1.000.000 lei; d) 1.500.000 lei; e) 1.750.000 lei. 31
156. În condiţiile în care salariul real creşte cu 50% şi preţurile de consum se reduc cu 40%, salariul nominal: a) creşte cu 200%; b) scade cu 200%; c) scade cu 90%; d) creşte cu 90%; e) scade cu 10%. 157. În T 0 salariul nominal al unui individ era de 1.500.000 lei, iar preţul unei pâini de 5.000 lei. În T 1, salariul nominal a crescut cu 100%, iar preţul pâinii cu 300%. Salariul real în T 1 faţă de T 0 : a) a crescut cu 50%; b) a scăzut cu 50%; c) a rămas constant; d) a crescut cu 100%; e) a scăzut cu 100%. 158. La o creştere a salariului nominal cu 50% şi o reducere a preţurilor de consum cu 25%, salariul real: a) a crescut cu 200%; b) a scăzut cu 200%; c) a scăzut cu 75%; d) a crescut cu 90%; e) a crescut cu 100%. 159. Salariul nominal în T 0 este de 2.000.000 lei. În perioada T 0 -T 1, acesta creşte cu 50% iar preţurile bunurilor de consum cresc cu 200%. Salariul real: a) a crescut cu 50%; b) a scăzut cu 100%; c) a scăzut cu 150%; d) a scăzut cu 50%; e) a crescut cu 100%. 160. Dacă în perioada T 0 -T 1 salariul nominal a scăzut cu 50% iar preţurile de consum s-au dublat, salariul real: a) a scăzut cu 150%; b) a scăzut cu 50%; c) a crescut cu 50%; d) a scăzut cu 125%; e) a scăzut cu 75%. 32
161. Salariul nominal net în T 0 este de 5.000.000 lei. În situaţia în care, în perioada T 0 -T 1, creşterea salariului reprezintă 50% din creşterea productivităţii medii a muncii, care s-a dublat, salariul nominal net în T 1 este: a) 5.500.000 lei; b) 10.000.000 lei; c) 7.500.000 lei; d) 7.250.000 lei; e) 10.500.000 lei. 162. Atunci când salariul real scade cu 25%, iar salariul nominal creşte cu 50%, indicele preţurilor de consum este: a) 109%; b) 110%; c) 121%; d) 200%; e) 150%. 163. Dacă salariul real creşte cu 25%, iar salariul nominal cu 20%, preţurile bunurilor de consum: a) scad cu 4,16%; b) cresc cu 4,16%; c) scad cu 4%; d) cresc cu 5%; e) scad cu 5%. 164. Dacă salariul real creşte cu 20%, iar rata inflaţiei este 15%, salariul nominal: a) scade cu 38%; b) creşte cu 28%; c) creşte cu 4,3%; d) scade cu 4,3%; e) creşte cu 38%. 165. În T 0, salariul nominal era de 25.000 u.m. Cu cât trebuie mărit salariul nominal pentru ca salariul real să crească cu 30%, în condiţiile sporirii preţurilor cu 40%? a) cu 7,69%; b) cu 80%; c) cu 20.000 u.m.; d) cu 20.500 u.m.; e) cu 90%. 33
166. Din vânzarea producţiei obţinute, o firmă încasează 10 mld. u.m. Obţinerea producţiei ocazionează costuri totale de 8 mld. u.m. În condiţiile în care firma trebuie să plătească statului sub formă de impozite şi taxe pe profit 25%, iar cota repartizată sub formă de dividende este de 10%, mărimea dividendelor plătite acţionarilor va fi: a) 35,7 mil. u.m.; b) 150 mil. u.m.; c) 50 mil. u.m.; d) 17,5 mil. u.m.; e) 500 mil. u.m. 167. La un preţ unitar de 10.000 u.m., un cost fix total de 1 milion u.m. şi un cost variabil mediu de 5.000 u.m., volumul producţiei la care profitul total al firmei este egal cu zero este: a) 300 unităţi; b) 200 unităţi; c) 150 unităţi; d) 250 unităţi; e) 100 unităţi. 168. La o rată a profitului, calculată la costurile totale, de 10%, o cifră de afaceri de 400 milioane u.m. a asigurat firmei un profit de: a) 363,63 milioane u.m; b) 36,36 milioane u.m.; c) 40 milioane u.m.; d) 76,63 milioane u.m.; e) 46,43 milioane u.m. 169. La o cifră de afaceri de 20 milioane u.m. şi la o rată a profitului, calculată la costurile totale, de 20%, costul total de producţie este: a) 3,34 milioane u.m.; b) 23,34 milioane u.m.; c) 16,66 milioane u.m.; d) 18,43 milioane u.m.; e) 24,34 milioane u.m. 170. O firmă previzionează pentru anul următor costuri fixe totale de 20 milioane u.m., un cost variabil mediu de 2000 u.m. şi că preţul bunului pe care-l produce va fi de 7000 u.m.. În condiţiile în care firma şi-a stabilit ca obiectiv obţinerea unui profit total de 5 milioane u.m., producţia care trebuie realizată este de: a) 6000 bucăţi; b) 4500 bucăţi; c) 5000 bucăţi; d) 7500 bucăţi; e) 10.000 bucăţi. 34
171. În T 0, rata profitului calculată la costurile totale a fost de 10%. În T 1, costurile totale cresc cu 20%, iar rata profitului calculată la costurile totale creşte cu 5 puncte procentuale. Profitul în T 1 : a) creşte cu 280%; b) scade cu 280%; c) creşte cu 180%; d) creşte cu 80%; e) rămâne constantă. 172. În T 0, costurile totale reprezintă 80% din cifra de afaceri. În T 1, cifra de afaceri creşte cu 40%, iar profitul se dublează. Costurile totale în T 1 : a) nu se modifică; b) se reduc cu 12,5%; c) se reduc cu 70%; d) cresc cu 25%; e) cresc cu 20,5%. 173. Dacă nivelul preţului de vânzare este de 20.000 u.m., iar rata profitului calculată în funcţie de cost este de 25%, atunci nivelul costului şi profitului sunt: a) 4.000 u.m., 16.000 u.m.; b) 10.000 u.m., 10.000 u.m.; c) 16.000 u.m., 4.000 u.m.; d) 8.000 u.m., 12.000 u.m.; e) 12.000 u.m., 8.000 u.m. 174. Costul de producţie în T 0 reprezintă 80% din preţ, iar în T 1 reprezintă 75% din preţ. Cum s-a modificat rata profitului calculată la cifra de afaceri? a) creşte cu 25%; b) a crescut cu 20%; c) a scăzut cu 5 puncte procentuale; d) a scăzut cu 25%; e) a scăzut cu 20%. 175. Un capital se roteşte anual de 3 ori, totalul încasărilor fiind de 2 mil. um. corespunzător fiecărei rotaţii. Dacă rata anuală a profitului în funcţie de costul total este de 25%, nivelul anual al profitului şi costului total va fi: a) 4 mil u.m., 1,2 mil. u.m.; b) 1,2 mil u.m., 4,8 mil. u.m.; c) 0,4 mil u.m., 1,6 mil. u.m.; d) 1,6 mil u.m., 0,4 mil. u.m.; e) 1 mil u.m., 1 mil. u.m. 35
176. Profitul reprezintă 20% din cost. Costurile materiale reprezintă 20% din costurile totale, iar cheltuielile salariale reprezintă 300 u.m. Masa profitului va fi: a) 50 u.m.; b) 60 u.m.; c) 75 u.m.; d) 90 u.m.; e) 100 u.m. 177. Costul fix mediu în T 0 este 2.000 u.m., iar costul variabil mediu de 3.000 u.m. Producţia creşte de 2 ori, iar costurile variabile totale cu 50%. Când preţul este constant, creşterea profitului unitar este: a) 1.250 u.m.; b) 1.350 u.m.; c) 1.450 u.m.; d) 1.750 u.m.; e) 2.000 u.m. 178. Un credit de 10 milioane u.m. este acordat pe o perioadă de trei ani, cu o rată anuală a dobânzii de 10%, în regim de dobândă compusă. Suma finală pe care debitorul trebuie să o restituie este de: a) 13.300.000 u.m.; b) 13.331.000 u.m.; c) 3.300.000 u.m.; d) 1.331.000 u.m.; e) 13.330.000 u.m. 179. Un credit acordat unei firme pe doi ani, în regim de dobândă compusă, cu o rată anuală de 20%, aduce o dobândă totală de 44 milioane u.m. Creditul acordat este de: a) 74 milioane u.m.; b) 144 milioane u.m.; c) 120 milioane u.m.; d) 100 milioane u.m.; e) 110 milioane u.m. 180. O bancă acordă două credite însumând 3 milioane u.m, primul pe 1 an cu o rată anuală a dobânzii de 20%, iar al doilea pe 6 luni cu o rată a dobânzii de 10%. Dobânda încasată de către bancă din primul credit este de două ori mai mare decât dobânda celui de-al doilea credit. Cele două credite sunt: a) 1,5 milioane şi, respectiv, 1,5 milioane; b) 1,25 milioane şi, respectiv, 1,75 milioane; c) 1 milion şi, respectiv, 2 milioane; d) 2 milioane şi, respectiv, 1 milion; e) 2,25 milioane şi, respectiv, 0,75 milioane. 36