9. MECANISMELE DE APĂRARE SPECIFICĂ ŞI NESPECIFICĂ LA NIVELUL CAVITĂŢII ORALE

9. MECANISMELE DE APĂRARE SPECIFICĂ ŞI NESPECIFICĂ LA NIVELUL CAVITĂŢII ORALE Cavitatea bucală este primul segment al tractului digestiv, dar este şi o cale de acces spre aparatul respirator, aflându-se permanent în contact cu germenii proveniţi din aer, apă şi alimente. Cavitatea orală şi nasul sunt principalele căi de pătrundere pentru majoritatea agenţilor patogeni de origine exogenă. Factorii care menţin sănătatea la nivelul cavităţii bucale sunt: Integritatea mucoasei bucale Saliva şi lichidul gingival Ţesutul limfoid MUCOASA ORALĂ Apărarea cavităţii bucale depinde în primul rând de integritatea mucoasei. Mucoasa bucală este una din principalele porţi de pătrundere a antigenelor în organism. Mucoasa normală nu permite trecerea microorganismelor, datorită structurii sale complexe. Structura mucoasei orale Mucoasa orală are o structură asemănătoare cu tegumentul, cu deosebirea că nu prezintă foliculi piloşi, glande sebacee sau sudoripare. Mucoasa bucală este formată din: epiteliu - care este pluristratificat în cea mai mare parte şi monostratificat în cazul mucoasei senzitive. corion (lamina propria) alcătuit din ţesut conjunctiv. Epiteliul Epiteliul care tapetează cavitatea orală este în majoritate pluristratificat, alcătuit din 7-12 straturi celulare. Epiteliul este format din mai multe zone (din interior spre exterior): zona germinativă (bazală) - este formată din 1-2 rânduri de celule şi se află aşezată pe membrana bazală. stratul spinos - este format din 7-8 rânduri de celule. Aceste celule conţin vezicule specifice: granule lamelare (corpi Odland) care conţin lipoproteine, ce sunt eliberate în spaţiul intercelular și contribuie la impermeabilitatea epiteliului. stratul granular - este prezent atunci când epiteliul este keratinizat. Este format din celule care conţin kerato-hialină. stratul keratinizat (cornos, exfoliativ) - este format, în principal, din straturi suprapuse de keratină, cu rol important de protecţie externă. Polul apical al celulelor epiteliale prezintă joncţiuni intercelulare din clasa occluding junctions, care solidarizează celulele într-un strat continuu, strat care funcţionează similar unei membrane cu permeabilitate selectivă. Joncţiunea dintre epiteliu şi ţesutul conjunctiv subiacent are un aspect ondulat şi poartă numele de complex bazal. Aspectul ondulat măreşte considerabil rezistenţa mecanică şi adeziunea dintre epiteliu şi corion. Complexul bazal are rol de barieră pentru antigenele care au reuşit să pătrundă prin straturile supraiacente. În epiteliu se găsesc celule cu rol imun: limfocite T, macrofage, celule Langerhans. 1

Corionul (submucoasa) Submucoasa este alcătuită din ţesut conjunctiv care asigură nutriţia epiteliului supraiacent şi fixarea acestuia la straturile profunde. Grosimea corionului variază în funcţie de zona mucoasei orale: este mai bine reprezentat în cazul mucoasei bucale şi labiale. este mai subţire în zonele cu epiteliu keratinizat - gingie fixă, palat dur. Mecanismele nespecifice de apărare de la nivelul epiteliului Descuamarea Descuamarea este un important mecanism de apărare nespecifică. Celulele epiteliale sunt permanent reînnoite, la o rată care este dependentă de numărul coloniilor bacteriene. Prin descuamare este îndepărtat stratul superficial epitelial, împreună cu bacteriile ataşate de acesta. Receptorii epiteliali Celulele epiteliale prezintă pe suprafaţa receptori pentru componenta secretorie a IgA, (glicoproteină care intră în structura IgAs), de care se leagă covalent. Microorganismele opsonizate de către IgAs sunt ataşate indirect, prin intermediul acestor receptori, de suprafaţa celulelor epiteliale, care se descuamează. Consecinţa este îndepărtarea bacteriilor împreună cu celulele epiteliale descuamate. Similar altor epitelii, epiteliul oral are pe suprafaţă receptori Toll-like. Aceşti receptori sunt receptori speciali de recunoaştere, pentru structuri repetitive, înalt conservate, care fac parte din structura microorganismelor patogene. Aceste structuri repetitive, denumite PAMPs (pathogen-associated molecular patterns), nu se găsesc pe suprafaţa celulelor gazdă. Exemple de PAMPs: lipopolizaharide peptidoglicani acid lipoteichoic compuşi din structura fungilor (manani) flagelina, pilina. Au fost identificate până în prezent 10 tipuri de receptori Toll-like. Cuplarea receptorilor Toll-like cu PAMP transmite semnale celulelor epiteliale, care produc citokine, chemokine şi peptide cu rol antibiotic numite defensine. Unele celule epiteliale pot avea funcţie de APC, pentru ca exprimă pe suprafaţă molecule MHC II. Defensinele Defensinele sunt peptide cationice de mici dimensiuni (3-6 kda). Peptidele conţin 3 sau 4 legături disulfidice. Există α şi β defensine. Defensinele au rol chemotactic pentru celulele dendritice şi limfocitele T de memorie şi determină activarea şi degranularea mastocitelor, cu eliberare de histamină, PG, etc. Defensinele pot determina liza bacteriilor, fungilor şi a unor virusuri. Moleculele de defensină pot forma pori în membranele bogate în fosfolipide, caracteristice pt. bacterii. Celulele eukariote prezintă o cantitate scăzută de fosfolipide în membrană, fapt care le protejeaza de acţiunea litică a defensinelor. Mecanismul prin care defensinele formează pori în membrană este similar cu polimerizarea componentei C9 a complementului. 2

Flora microbiană comensală Flora microbiană comensală este o componentă esenţială a mecanismelor de apărare la nivelul cavităţii orale. Aceste bacterii nepatogene sunt în competiţie cu cele patogene pentru elementele nutritive şi receptorii care se află în cavitatea orală. Bacteriile comensale, adaptate supravieţuii în cavitatea orală, sintetizează factori, cum ar fi bacteriocina, care inhibă creşterea altor tipuri de bacterii. În acelaşi timp, unele specii comensale sunt responsabile de menţinerea unui număr de molecule de MHC II pe suprafaţa macrofagelor şi celulelor accesorii locale, prin eliberarea de lipopolizaharide. Astfel, bacteriile nepatogene realizează o stimulare imună constantă. În timpul tratamentelor cu antibiotice, flora comensală este redusă, fapt care permite proliferarea unor specii rezistente şi fungilor, cum ar fi Candida albicans. Calprotectina Calprotectina este o proteină care a fost identificată iniţial în granulele citoplasmatice ale neutrofilelor, monocitelor şi macrofagelor. Și celulele epiteliilor nekeratinizate au capacitatea de a sintetiza calprotectină. Calprotectina are efecte antibacteriene şi antifungice prin capacitatea de a lega molecule de zinc, un ion esenţial pentru buna desfăşurare a diviziunilor celulare. SALIVA Saliva este un amestec al secreţiilor provenite din cele trei perechi de glande salivare mari tubuloacinoase şi din numeroasele glande mucoase accesorii diseminate în mucoasa bucală, la care se adaugă lichidul gingival. Volumul de salivă secretat zilnic este de 500-1500 ml. Glandele salivare submandibulare contribuie cu 65% din cantitatea totală de salivă. Glandele parotide secretă 23%, glandele sublinguale 4%, glandele minore salivare aproximativ 8 %. Secreţia glandelor salivare şi mucoase se amestecă cu lichidul gingival, formând saliva mixtă sau totală. Saliva are aproximativ aceeaşi osmolaritate ca plasma. PH-ul mediu salivar este de 6,7. Saliva mixtă din cavitatea bucală este un lichid transparent, discret opalescent datorită leucocitelor şi resturilor de celule epiteliale descuamate, filant datorită prezenţei mucinei. Saliva conţine apă (99,4%) şi reziduu uscat (0,6%), din care 0,4% sunt substanţe organice, iar 0,2% sunt substanţe anorganice. Printre substanţele organice se numără o serie de componente implicate în apărarea nespecifică şi specifică de la nivelul cavităţii bucale. Lizozimul Lizozimul este o mucoproteină formată din 129 de aminoacizi. Lizozimul este produs de glandele salivare, mai ales de glandele submandibulare, dar şi de unele leucocite (monocite, granulocite), de MF şi de celulele Paneth din tubul digestiv. El se găseşte în diverse umori ale organismului, mai ales în salivă şi lacrimi. Lizozimul din cavitatea orală provine din glandele salivare şi din lichidul şanţului gingival. Lizozimul este o enzimă care distruge peretele bacterian, prin hidroliza specifică a legăturilor glucidice dintre radicalii N-acetilglucozamină şi acidul N-acetilmuramic. Lizozimul are efect bactericid asupra câtorva bacterii gram pozitive: streptococi (inclusiv Streptococcus mutans, implicat în cariogeneză) şi specii de stafilococi. Lizozimul are efect sinergic împreună cu alte sisteme de apărare de la nivelul cavităţii orale: lactoferina, imunoglobulinele A, sistemul peroxidazelor şi complementul. În afară de acţiunea antibacteriană, există studii care arată că lizozimul are efecte inhibitorii asupra replicării virusului HIV 1, prin mecanisme insuficient cunoscute. 3

Peroxidaza Peroxidaza este o enzimă produsă de mai multe tipuri de celule din organism, inclusiv de celulele glandelor salivare. Ea catalizează reacţiile de reducere a peroxidului de hidrogen (apa oxigenată) şi a peroxizilor organici. Peroxidaza are efecte: antibacteriene - efecte bactericide asupra speciilor cariogene (Streptococcus mutans, lactobacili) şi asupra bacteriilor implicate în boala parodontală (Aggregatibacter actinomycetemcomitans, Porphyromonas gingivalis) precum şi asupra altor specii gram negative sau gram pozitive (Helicobacter pylori, Listeria monocytogenes, Escherichiae coli, Salmonella typhimurium). În acelaşi timp, peroxidaza inhibă producţia bacteriană de acizi, efect stimulat de prezenţa simultană a imunoglobulinelor A secretorii. antivirale - a fost observată inhibiţia in vitro a replicării HIV, virusului herpes simplex - 1, virusului respirator sincițial. antifungice - asupra Candida albicans şi Candida krusei. Lactoferina Lactoferina este o glicoproteină care prezintă similaritate structurală cu transferina. Lactoferina este sintetizată în principal la nivelul ţesutului glandular mamar şi la nivelul tractului genital. Lactoferina este implicată în apărarea împotriva bacteriilor, virusurilor şi paraziţilor. Activitatea antibacteriană se exercită prin mai multe mecanisme: acţiune bacteriostatică prin captarea fierului din mediul respectiv şi scăderea disponibilităţii acestuia pentru bacterii. acţiune bactericidă prin creşterea permeabilităţii membranare, prin legarea lactoferinei de diferite molecule de suprafaţă: acid teichoic, porine. împiedicarea formării biofilmului bacterian. inactivarea factorilor de colonizare bacterieni. Activitatea antivirală a fost constatată atât pentru virusurile ADN cât şi pentru cele ARN. Există două mecanisme principale de acţiune: blocare a receptorilor gazdei pentru virus. legarea directă de virus. Lactoferina are efect antiviral dovedit împotriva: citomegalovirusului, virusurilor herpetice, HIV, virusurilor hepatitice B şi C, rotavirusului, virusului respirator sincițial şi enterovirusului. Apărarea antiparazitară a fost observată in vitro. Există studii care afirmă că lactoferina poate avea un rol antiparazitar prin scăderea disponibilităţii fierului. Lactoferina inhibă in vitro multiplicarea Plasmodium falciparum şi Pneumocystis carinii, în timp ce alţi paraziţi prezintă rezistenţă pentru că să pot mobiliza fierul din lactoferină. Mucinele Mucinele sunt macromolecule formate din lanţuri polipeptidice de care sunt legate catene glucidice formate din: monozaharide (galactoză, manoză, fucoză), acizi uronici, hexozamine sulfatate, hexozamine acetilate (acetilglucozamină, acetilgalactozamină), acid sialic, polizaharide. Mucinele au rol în masticaţie şi deglutiţie pentru că aderă la constituenţii alimentari, contribuie la formarea bolului alimentar şi îl lubrifiază. Stratul de mucus împiedică sau întârzie ataşarea bacteriilor de celulele epiteliale. Captarea bacteriilor de către stratul de mucus permite creşterea timpului de expunere a bacteriilor la moleculele de imunoglobulină A secretorii, care se găsesc în acest strat de mucus. 4

Aglutininele salivare Aglutininele sunt glicoproteine salivare care aderă de peretele celular al bacteriilor din cavitatea bucală. Structura este asemănătore mucinelor. Legarea se face prin receptori de tip lectinic, care au afinitate pentru adezinele bacteriene. Adezinele sunt molecule polizaharidice aflate pe suprafaţa unor specii bacteriene. Aglutinarea bacteriilor contribuie la formarea plăcii dentare bacteriene, dar are şi efecte de apărare antibacteriană: favorizează îndepărtarea mecanică a bacteriilor şi creşte eficienţa altor factori de apărare din cavitatea bucală, de exemplu fagocitoza bacteriilor de către PMN. Complementul Eliminarea complementului se face prin lichidul gingival. În saliva mixtă complementul nu se activează, din două motive: Componentele sistemului complement, în principal C3, sunt în concentraţii extrem de scăzute. IgA secretorii nu activează complementul pe calea clasică. Leucocitele Din sânge migrează în salivă un număr foarte mare de leucocite, aproximativ un milion de celule pe minut. Leucocitele trec prin epiteliul joncţiunii dento-gingivale şi ajung în lichidul gingival, iar apoi în saliva mixtă. Dintre acestea marea majoritate sunt neutrofile (98%), care provin din lichidul gingival. Limfocitele reprezintă doar 1%, iar monocitele şi eozinofilele sunt foarte rare. Neutrofilele au efect bactericid prin fagocitoză şi prin citotoxicitate, eliberând enzime lizozomale şi radicali liberi de oxigen. Trebuie menţionat că dintre neutrofilele prezente în saliva mixtă, peste 60% sunt neviabile. IgA secretorii din salivă Dintre clasele de imunoglobuline, IgA este clasa cel mai bine reprezentată în saliva totală sau mixtă. Moleculele de IgA din saliva mixtă sunt în proporţie de 80-90% de tip secretor, produse de plasmocitele din glandele salivare. Restul moleculelor de IgA provin din sânge şi ajung în cavitatea bucală prin intermediul lichidului gingival. În secreţii moleculele de IgA se găsesc mai ales sub forma dimerică, numită IgA secretorie (IgAs). Dimerii de IgAs salivară nu trec din sânge în celulele glandulare şi apoi în salivă, ci sunt produşi de plasmocitele din glandele salivare. Plasmocitele sintetizează monomerii de IgA, precum şi lanţul polipeptidic J (piesa de joncţiune). Lanţul J uneşte la nivelul fragmentelor Fc monomerii de IgA sub formă de dimeri. Astfel, marea majoritate a IgA produse de plasmocitele din glandele salivare sunt dimeri, nu monomeri ca IgA din sânge. Zilnic se produce o mare cantitate de IgAs, egală cu cantitatea totală de IgG şi de IgM secretate în organism. Structura IgAs le conferă proprietăţi deosebite faţă de celelalte clase de imunoglobuline, care fac ca IgAs să ofere o protecţie mai bună la nivelul mucoasei digestive: Structura glicozilată a piesei secretorii oferă IgAs protecţie faţă de acţiunea proteolitică a enzimelor bacteriene şi a hidrolazelor digestive. Forma dimerică asigură IgAs posibilitatea de aglutinare a bacteriilor şi creşte afinitatea IgA pentru antigene. IgM secretorii din salivă În salivă există concentraţii mici de IgM secretorii care sunt pentameri. Moleculele de IgMs sunt transportate activ şi exocitate la polul luminal al celulelor glandelor salivare printr-un 5

mecanism asemănător cu IgAs. Fiziologic rolul de protecţie a IgMs este nesemnificativ. IgMs devin importante la pacienţii cu deficit de IgAs, la care IgMs preiau probabil funcţiile IgAs deficitare. LICHIDUL DIN ŞANŢUL GINGIVAL În tabel sunt prezentate deosebirile dintre factorii de apărare din salivă şi cei din lichidul gingival. Saliva Lichidul gingival Localizarea Mucoasa buco-linguală şi Zona cervicală a dinţilor suprafaţa ocluzală, mai puţin zona cervicală a dinţilor Provenienţa Principalele Ig Complementul PMN Stimularea antigenică şi activarea LB Efectele antibacteriene Glandele salivare IgAs produse în glandele salivare Concentraţii foarte mici Provenite din lichidul gingival; sub 40% funcţionale LB sunt stimulate de Ag în glandele salivare, în amigdale şi în plăcile Peyer. Plasmocitele ajung la nivelul glandelor salivare, unde secretă IgAs Inhibarea aderenţei bacteriene Epiteliul joncţional IgG, IgM, IgA produse sistemic Prezent, în special componentele C3,C4,C5 Provenite din sângele periferic; peste 80% funcţionale Ag din placa bacteriană ajung prin sânge în organele limfoide secundare, unde declanşează un RIU sistemic, cu IgG Opsonizare cu IgG şi C3b, fagocitoză şi bactericidie, liză prin MAC, inhibarea aderenţei bacteriene Lichidul şanţului gingival provine din capilarele ţesutului conjunctiv subepitelial al gingiei. Epiteliul şanţului dento-gingival este pluristratificat. Mergând spre joncţiunea dentogingivală epiteliul se subţiază progresiv. La nivelul joncţiunii dento-gingivale epiteliul devine de tip simplu, unistratificat şi se numeşte epiteliu joncţional. Celulele lui sunt legate atât de smalţul dinţilor, cât şi de ţesutul conjunctiv subepitelial al gingiei, printr-o membrană bazală. Lichidul gingival trece prin acest epiteliu unistratificat, situat la nivelul joncţiunii dento-gingivale, ajungând în cavitatea bucală. Acolo lichidul gingival se amestecă cu secreţia glandelor salivare şi mucoase, formând saliva mixtă sau totală. Prin lichidul gingival ajung în cavitatea bucală componentele solubile ale apărării specifice şi nespecifice din sânge, în principal imunoglobulinele şi factorii sistemului complement, precum şi elementele celulare de apărare, în principal neutrofile. Funcţia principală a acestui lichid este de a îndepărta microorganismele şi produşii toxici ai acestora din şanţul gingival, o zonă vulnerabilă a cavităţii orale. În mod în normal, lichidul şanţului gingival este similar unui transudat. 6

În lichidul şanţului gingival se găsesc IgG, IgM şi IgA. Dintre cele trei clase, moleculele de IgG sunt cele mai numeroase, reprezentând 80-90% din totalul imunoglobulinelor din lichidul gingival. Concentraţia lor este cam ¼ din concentraţia serică. Şanţul gingival reprezintă locul prin care intră în cavitatea orală majoritatea leucocitelor salivare, dintre care 95% sunt neutrofile, 3% monocite şi 2% limfocite. La examenul microscopic aproape jumătate dintre neutrofile conţin bacterii fagocitate. Eficacitatea fagocitozei este mai scăzută comparativ cu neutrofilele sanguine. Per ansamblu peste 80% dintre neutrofile sunt viabile, comparativ cu mai puţin de 40% în saliva mixtă. Numărul celulelor care se află în lichidul şanţului gingival creşte semnificativ în cazurile patologice (gingivite şi / sau parodontite). Neutrofilele îşi menţin rolul fagocitar atât în şanţul gingival cât şi în placa bacteriană. În condiţii patologice, creşte permeabilitatea pentru capilarele care se află imediat sub epiteliile sulcular şi joncţional, iar lichidul căpătă aspectul unui exsudat, fiind bogat în imunoglobuline şi celule inflamatorii. Apărarea imună asigurată de salivă depinde în principal de IgAs, produse local, în timp ce lichidul gingival cuprinde elmente de apărare umorale şi celulare care provin din sânge, deci care depind de răspunsul imun sistemic. În lichidul gingival se găsesc toate componentele sistemului complement, din ambele căi clasică şi alternă. Concentraţiile lor sunt mai mici decât în sânge, dar mai mari decât în salivă. Concentraţia C3 din lichidul gingival este aproximativ ¼ din concentraţia serică. ŢESUTUL LIMFOID DE LA NIVELUL CAVITĂŢII BUCALE Mucoasele sunt apărate de un sistem imun specific, special adaptat numit sistemul imun al mucoaselor (MALT mucous-associated lymphoid tissue). MALT este alcătuit din: GALT (Gut-associated lymphoid tissue) NALT (Nasal-associated lymphoid tissue) BALT (Bronchus-associated lymphoid tissue) Ţesutul limfoid asociat tractului digestiv (GALT) este format din: ţesutul limfoid de la nivelul cavităţii orale plăcile Peyer din intestinul subţire apendicele foliculii limfatici solitari aflaţi în colon şi rect Ţesutul limfoid de la nivelul cavităţii orale este organizat sub două forme: Ganglionii limfatici extraorali drenează limfa din mucoasă, gingii şi dinţi. Agregările limfoide intraorale. Ganglionii limfatici extraorali Limfaticele se formează în zonele superficiale ale mucoasei limbii, planşeului bucal, palatului, obrajilor, buzelor, gingiilor şi în pulpa dentară. Ele confluează şi formează vase mai mari, care se unesc cu limfaticele care drenează muşchii limbii, ai obrajilor şi alte structuri submucoase. Limfaticele drenează în funcţie de regiune în ganglionii submandibulari, submentali, cervicali superiori profunzi şi retrofaringieni. Antigenele microbiene care au pătruns prin epiteliul bucal ajung în limfă direct, sau sunt captate şi transportate de către celulele Langerhans. Ajunse în ganglionii limfatici, antigenele declanşează răspunsul imun. 7

Ţesutul limfoid intraoral Celulele implicate în răspunsul imun se găsesc în cavitatea bucală în agregări limfoide: În amigdalele palatine şi linguale în glandele salivare la nivelul gingiilor difuz în submucoasa cavităţii bucale Amigdalele palatine şi linguale Amigdalele palatine sunt structuri limfoide pereche, situate la limita dintre gură şi faringe. Epiteliul scuamos care le acoperă pătrunde în profunzimea ţesutului limfoid, formând 10-20 de cripte. Epiteliul criptelor are permeabilitate crescută şi permite pătrunderea antigenelor. Ţesutul limfoid este organizat în noduli asemănători cu ganglionii limfatici: În zona centrală se găseşte un centru germinativ. Acesta este înconjurat de o zonă cu foliculi limfoizi care conţin LB. Zona foliculară este înconjurată la exterior de o zonă perifoliculară care conţine LT. Între foliculi se găsesc cordoane de celule care conţin de asemenea LT. La periferia nodulilor limfoizi, în regiunea dinspre cripta amigdaliană, se află un grup de limfocite şi plasmocite dispuse ca o căciulă sau un cap al nodulului limfoid. LB stimulate de antigene migrează din foliculii limfoizi în centrul germinativ, unde proliferează, apoi migrează sub formă de LB şi de plasmocite în capul nodulului limfoid. Majoritatea plasmocitelor produc IgG. Limfocitele tonsilare răspund la antigene în vivo şi în vitro, generând RIU primar şi secundar. Modul de funcţionare şi producţia crescută de IgG aseamănă amigdalele palatine cu ganglionii limfatici. Amigdalele palatine nu produc IgAs. Amigdalele linguale sunt mai mici decât cele palatine şi sunt situate posterior de papilele circumvalate. Structural şi funcţional ele seamănă cu amigdalele palatine. Epiteliul scuamos formează cripte, în care se varsă canalele glandelor mucoase. Probabil că secreţia mucoasă, spălând continuu criptele, nu permite pătrunderea antigenelor în cantităţi mari la acest nivel, astfel că rolul imun al amigdalelor linguale este minor. Amigdala faringiană este situată în zona mediană a peretelui superior al nazofaringelui. Ea are o structură asemănătoare celorlalte amigdale. Deşi anatomic nu aparţine cavităţii bucale, amigdala faringiană participă la formarea inelului de ţesut limfoid numit inelul Waldeyer care separă gura şi nasul de faringe. Hipertrofia amigdalei faringiene constituie vegetaţiile adenoide. Ţesutul limfoid de la nivelul glandelor salivare Atât glandele salivare majore (parotide, submandibulare, sublinguale) cât şi glandele salivare minore, răspândite difuz sub mucoasa bucală, conţin limfocite şi plasmocite. Celulele limfoide sunt dispuse în mici noduli dispuşi lângă ductele salivare sau răspândiţi printre acinii glandulari. Majoritatea plasmocitelor produc IgA, iar un număr mic secretă IgG şi IgM. Plasmocitele dispuse la nivelul glandelor salivare secretă cea mai mare parte din IgA salivare. Aceste molecule de IgA sunt secretate sub formă dimerică, spre deosebire de moleculele de IgA serice, care sunt monomeri. Ţesutul limfoid de la nivelul gingiilor Datorită existenţei plăcii bacteriene, leucocitele se găsesc în număr mare în ţesutul gingival. Când placa bacteriană este puţin dezvoltată predomină limfocitele, mai ales LB, dar dacă apare gingivita celulele predominante devin plasmocitele. 8