Unittattea de sttudiiu 11.. Gestti iunea Trrezorrerriiei i Obiective: Obiectivele unităńii de studiu sunt: - Precizarea conceptului şi elementelor definitorii ale trezoreriei unei întreprinderi; - Determinarea costurilor de gestiune a trezoreriei; - Prezentarea şi aplicarea procedeelor şi metodele de gestionare optimă a trezoreriei; Rezumatul unităńii de studiu În teoria echilibrului financiar al întreprinderii, trezoreria este definită ca fiind surplusul resurselor de finanńare ce se degajă din întreaga activitate economică, respectiv diferenńa dintre fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment. Gestiunea eficientă a trezoreriei presupune asigurarea permanentă a capacităńii de plată a întreprinderii, prin sincronizarea încasărilor cu plăńile. În această ordine de idei, gestiunea trezoreriei urmăreşte două cerinńe importante şi anume: să minimizeze costul capitalului, dacă trezoreria este deficitară impunându-se apelul la credite; să maximizeze rentabilitatea capitalului, dacă trezoreria este pozitivă impunându-se efectuarea de investińii pe termen scurt, dar nu în ultumul rând să se obńină o flexibilitate maximă a echilibrului financiar; Literatura de specialitate propuse unele procedee de gestionare eficientă a trezoreriei firmei precum: accelerarea încasărilor şi concomitent reducerea fondurilor neutilizate şi existente în conturile bancare; alegerea termenelor de plată şi a acelor mijloace de plată adaptate nevoilor întreprinderii; stocurile şi intervalele de stocare; optimizarea trezoreriei. Termeni de referinńă: - Trezorerie; - Trezorerie netă; - Active de trezorerie; - Pasive de trezorerie; - Excedent de trezorerie; - Deficit de trezorerie: - Sold de trezorerie; Structura unităńii de studiu: 1. Introducere 2. Elementele şi obiectivele trezoreriei 3. Costurile de gestiune în analiza trezoreriei 4. Procedee de gestionare sănătoasă a trezoreriei 5. Echilibrul financiar şi evoluńia trezoreriei 6. Acoperirea soldului de trezorerie şi modelele de gestionare sănătoasă a acesteia
ConŃinutul de idei al unităńii de studiu: 1. Introducere La nivel întreprinderii deficitul de trezorerie reprezintă un element esenńial dar şi o restricńie a gestiunii financiare a întreprinderii, în care se concretizează rezultatele modului de realizare a activităńii şi de respectare a echilibrului financiar. În sens restrâns, trezoreria netă este diferenńa dintre fondul de rulment şi nevoia de fond de rulmen, respectiv excedentul sau deficitul de trezorerie. În sens larg, trezoreria este diferenńa dintre suma activelor şi a pasivelor de trezorerie. (active de trezorerie: disponibilităńi băneşti disponibilităńi în bancă şi în casă -, valori mobiliare de plasament titluri monetare şi financiare deńinute pe termen scurt -, şi efecte comerciale de încasat cambii, biletela ordin, cecuri, etc respectiv pasive de trezorerie: soldul creditor al contului curent, credite de trezorerie şi efecte comerciale de plătit) NoŃiunea de trezorerie se referă, cu precădere, la încasări, lichidităńi, disponibilităńi băneşti în conturi bancare şi casa în lei sau devize la un moment dat, degrevate de datoriile trezorerii, dar în acelaşi timp, nońiunea de trezorerie se foloseşte şi pentru a desemna diferenńa dintre fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment sau diferenńa dintre încasări şi credite bancare pe termen scurt. Obiectivul urmărit în gestiunea trezoreriei este asigurarea unui sold zero de trezorerie prin plasarea eficientă, sigură şi cu un grad mare de lichiditate a excedentului de trezorerie şi prin acoperirea deficitului de trezorerie cu un cost minim al capitalurilor împrumutate. Atingerea acestui obiectiv va determina cel mai mic cost al gestiunii de trezorerie (de oportunitate pentru excedentul de trezorerie şi de finanńare pentru deficitul de trezorerie). În continuare, este necesar, luând în considerare rezultatul exercińiului, să ne punem întrebarea dacă întreprinderile cu beneficii (rezultate pozitive) la încheierea exercińiului financiar au şi o trezorerie pozitivă, iar dacă nu este aşa care este explicańia şi cum se pot gestiona resursele şi alocările astfel încât deficitul de trezorerie să fie minim. Una dintre explicańii ar fi datorate decalajelor dintre înregistrarea în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor dar şi a scadenńelor plăńilor şi încasărilor, decalaje care pot fi hotărâtoare pentru soarta întreprinderii. O altă explicańie ar fi neutilizarea fondurilor permanente ale întreprinderii la finanńarea activelor imobilizate şi folosirea acestora la finanńarea activelor circulante cu un cost superior surselor temporare. Mai trebuie precizat că preocupări intense pentru gestiunea trezoreriei sunt motivate şi de unele fenomene exogene de instabilitate economică care afectează microeconomia cum ar fi: creşterea inflańiei, creşterea ratei dobânzii active, etc., dar şi endogene ca de exemplu: scăderea ratelor de rentabilitate economică şi financiară, creşterea costului mediu ponderat al capitalului, scăderea capacităńii de autofinanńare etc. De asemenea datoriile şi creanńele în valută au impact direct asupra trezoreriei, impact amplificat de riscul valutar reprezentat de volatilitate ridicată a ratei de schimb. În această ordine de idei, gestiunea trezoreriei urmăreşte două cerinńe importante şi anume: să minimizeze costul capitalului, dacă trezoreria este deficitară impunându-se apelul la credite;
să maximizeze rentabilitatea capitalului, dacă trezoreria este pozitivă impunându-se efectuarea de investińii pe termen scurt, dar nu în ultumul rând să se obńină o flexibilitate maximă a echilibrului financiar; Se constată că trezoreria ocazionează intervenńia simultană, atât a deciziei de finanńare, cât şi a celei de plasament; alegerea modalităńilor de finanńare pe termen scurt apare mai importantă decât a formelor de plasament când trezoreria este negativă şi invers dacă trezoreria este pozitivă. Considerăm că analiza la nivelul trezoreriei este reprezentativă în analiza deficitului microeconomic, deoarece credem că cea mai mare parte a falimentelor în România se datorează slăbiciunilor în gestiunea trezoreriei. 2. Elementele şi obiectivele trezoreriei Potrivit prezentărilor făcute anterior despre trezorerie, constatăm că aceasta fundamentează teoria echilibrului financiar al întreprinderii prin calculul acesteia ca diferenńă dintre fondul de rulment (FR) şi necesarul de fond de rulment (NFR) dar constatăm în acelaşi timp că această abordare a trezoreriei este mai puńin operańională, însă esenńială, pentru o gestiune eficientă a cesteia. În acest context o abordare mai complexă a trezoreriei o presupune suma elementelor din care este constituită aceasta şi anume: activele şi pasivele trezoreriei. Elementele de bază, în această abordare, sunt lichidităńile (disponibilităńile băneşti în cont şi casă) şi valori mobiliare de plasament plus efectele comerciale de încasat, cuantificate la nivelul activelor şi creditele de trezorerie (deficite de trezorerie) şi a celor de scont (efecte comerciale de plătit), cuantificate la nivelul pasivelor astfel: Trezoreria = LichidităŃi + Valori mobiliare de plasament + Efecte comerciale de încasat - Credite de trezorerie Efecte comerciale de plătit; Obs: valorile mobiliare de plasament sunt reprezentate de: titluri, bilete de trezorerie, certificate de depozit în portofoliu; iar efectele comerciale de încasat sunt reprezentate de cambii, bilete la ordin, cecuri, etc.. În ceea ce priveşte obiectivele trezoreriei distingem: Evitarea pierderilor, în zilele de decontare, la încasările şi plăńile prin bancă ale întreprinderii; Creşterea operativităńii încasării creanńelor întreprinderii, fără a afecta politica fańă de clienńi; Eşalonarea echilibrată şi degajată a scadenńelor obligańilor de plată ale întreprinderii; ObŃinerea celui mai bun credit şi la cel mai mic cost real al acestuia; Asigurarea unui sold nul al trezoreriei, care nu antrenează nici costuri de finanńare şi nici de oportunitate; Optimizarea utilizării excedentului de trezorerie, prin cea mai bună plasare a lichidităńilor, care să asigure rentabilitatea, siguranńa şi lichiditatea optimă. Constatăm că aceste obiective ale trezoreriei sunt în strânsă legătură cu obiectivul general al finanńelor întreprinderii, respectiv creşterea valorii averii acńionarilor.
3. Costurile de gestiune în analiza trezoreriei Analizând mai atent obiectivele trezoreriei constatăm că atât rezultatul pozitiv cât şi negativ al trezoreriei antrenează costuri de gestiune de natura costului de oportunitate, prin nefructificarea excedentului de trezorerie şi a costului de finanńare, prin credite noi, a deficitului de trezorerie, trăgând concluzia că trezoreria este una din cele mai responsabile pentru soarta unei întreprinderi. Constatăm că este necesar, în analiza şi gestiunea trezoreriei, să se Ńină cont în permanenńă de costul de oportunitate al fondurilor deńinute, de costul marginal şi costul de finanńare. Costul de oportunitate al unei resurse sau al unei nevoi de finanńare este dat de încasările pe care această resursă sau necesitate (de finanńare) ar putea să le genereze în cea mai bună dintre soluńile concurenńiale posibile. Facem precizarea că determinarea costului de oportunitate, la caest nivel, nu trebuie confundat cu cheltuielile financiare ce ar fi trebuit suportate dacă unele active de natura activelor circulante ar fi finanńate prin credite, ci profitul care s-ar fi putut obńine dacă excedentul de trezorerie ar fi fost plasate în alte investiri. De exemplu, costul de oportunitate al unei resurse investite în active circulante de natura stocurilor este dată de rata rentabilităńii ce s-ar fi putut obńine la aceste resurse dacă ar fi fost plasate în alte active. Costul marginal (cost de achizińie, cost de producńie, costul deńinerii de stocuri, costuri comerciale) calculat în cadrul unei structuri a capitalului dat scoate în evidenńă costul legat direct de decizia de formare a fondurilor şi care se poate îmbunătăńii fie ca urmare a negocierii în condińii favorabile a preńurilor, fie prin reducerea cheltuielilor directe şi indirecte în cursul ciclului de exploatare. Costul de finanńare, este deosebit de reprezentativ în gestiunea trezoreriei fiind legat în mod direct de obiectivul general al finanńelor întreprinderii şi anume a creşterii valorii capitalurilor proprii, ceea ce se poate traduce printr-o creştere a randamentului acestuia. Într-o analiză mai atentă a efectului de levier exprimat în valori contabile pentru o întreprindere îndatorată se poate observa că dacă diferenńa dintre rata rentabilităńii economice şi costul nominal al capitalului împrumutat creşte va atrage după sine un randament superior al capitalului propriu astfel: R ec = Pex impozit D = P ex Pex α+ dob α = D Pex(1 α ) + dob α ; D (1) R fin ( Pex dob) (1 α ) = ; (2) din prima formulă (1) rezultă că P ex = expresie în a doua formulă (2) vom obńine: R ec ( D) dob α şi înlocuind această (1 α )
Rec( D) dob α Rec( D) r D α r D+ r D α dob (1 α) (1 α) (1 α) (1 α ) R fin = = ; Rec( D) r D D R fin = = Rec + ( Rec r) ; (3) unde: R ec = rata rentabilităńii economice a firmei (defiscalizată); R fin = randamentul mediu al capitalului propriu; P ex = profit din exploatare; = capitalul propriu; D = capitalul împrumutat; r = costul capitalului împrumutat exprimat sub formă de coeficient; dob = dobânda, în mărime absolută, aferentă capitalului împrumutat; α = rata impozitului pe profit sub formă de coeficient. Numim diferenńa dintre rata rentabilităńii economice a firmei şi rata dobânzii la capitalul împrumutat coeficient de fructificare al îndatorării, notat R fî, şi calculăm prima derivată a ratei R fin D rentabilităńii financiare în raport de acesta astfel: = >0. Rezultă că rata rentabilităńii R financiare a firmei creşte o dată cu acest coeficient de fructificare a îndatorării. 4. Procedee de gestiune sănătoasă a trezoreriei În cele ce urmează propunem câteva modalităńi de gestionare a trezoreriei, care să scoată în evidenńă o gestiune sănătoasă a acesteia pe baza unor principii rańionale din punct de vedere economic. În literatutra de specialitate sunt propuse unele modalităńi cum ar fi: accelerarea încasărilor şi concomitent reducerea fondurilor neutilizate şi existente în conturile bancare; alegerea termenelor de plată şi a acelor mijloace de plată adaptate nevoilor întreprinderii; stocurile şi intervalele de stocare; optimizarea trezoreriei. Accelerarea încasărilor este o problemă contractuală, depinzând de negocierea creditului comercial, moment în care se stabilesc termenele şi modalităńile de plată ce urmează a se utiliza. Pe parcursul derulării contractului se pot utiliza apoi reduceri financiare de natura scontului de decontare în cazul în care se consideră că pierderile din acordarea reducerilor financiare, dar şi a celor comerciale sunt mai mici decât fructificările alternative oferite de mediul economic al întreprinderii. Alegerea termenelor de plată şi a instrumentelor de decontare pot permite accelerarea intrărilor de fonduri sau alungirea termenelor de plată. De exemplu plata realizată cu cecuri de către clienńi prelungeşte, oarecum, încasarea banilor. Timpul care se scurge între ordinul de plată dat băncii de un client şi înscrierea sumei respective în cont se numeşte în literatura de specialitate float. Acesta reprezintă ansamblul sumelor intrate în sistemul bancar, fără a fi apărut în creditul contului întreprinderii, pentru a dispune de ele, sau ansamblul sumelor debitate în contul întreprinderii, dar rămase la dispozińia băncii. Optimizarea stocurilor şi a intervalelor de stocare reprezintă o componentă principală în stabilirea echilibrului de trezorerie a întreprinderii, fiind o componentă principală de care depinde fragilitatea sau, dimpotrivă, stabilitatea acesteia. Datorită faptului că activele circulante au o pondere mare în activele circulante ale întreprinderii şi au un grad mai fî
scăzut de lichiditate fańă de celelelte active din aceaşi clasă, dar şi datorită fapului că au o contribuńie importantă în alocările temporare, gestionarea eficientă a acestora permite scăderea necesarului de fond de rulment ceea ce va duce în final la echilibrarea soldului trezoreriei nete. Optimizarea trezoreriei este întemeietă pe trei principii: utilizarea judicioasă a creditelor, după ce în prealabil au fost selectate cele mai ieftine; promovarea unei tehnici adecvate de plasament a excedentelor de trezorerie; evitarea pe cât posibil a unor conturi debitoare care comportă costuri dar şi creditoare. O îndatorare optimă pe linia trezoreriei urmăreşte un credit redus şi o supleńe sporită a utilizării respectivei posibilităńi de creditare. Cînd cuantificăm costul este necesar a se avea în vedere atât nivelul dobânzii cât şi cuantumul comisioanelor bancare. 5. Echilibrul financiar şi evoluńia trezoreriei Întreprinderile sunt caracterizate de evoluńii în timp, parcurgând trasee de la o stare patrimonială la alta, evoluńii care sunt consecinńa unor procese financiare succesive de alocare a fondurilor băneşti în procese productive dar în acelaşi timp şi de achitare a obligańilor băneşti fańă de furnizori de materii prime pe de o parte şi încasarea contavalorii bunurilor vândute pe de altă parte. Alocarea fondurilor băneşti în procesele productive se poate face din trei surse şi anume: surse proprii, surse atrase şi surse împrumutate. În acest context sesizăm o legătură între alocarea de fonduri în cadrul întreprinderii care se concretizează în alocări permanente şi temporare cu efect direct asupra trezoreriei acesteia prin cele două variabile cunoscute sub denumirea de: Fond de rulment şi Necesar de fond de rulment. Mărimea acestor variabile va da un surplus sau un deficit de surse de finanńare măsurat la nivelul trezoreriei nete. Cu toate acestea, considerăm că, abordarea realizată de noi anterior este o abordare mai mult teoretică, bazată pe teoria echilibrului financiar al întreprinderii şi evoluńia trezoreriei este practic o funcńie de: durata creditului client (durata medie de încasare a creanńelor); perioada medie de stocare a materilor prime şi materialelor; durata medie de achitare a datoriilor din exploatare; În acaestă ordine de idei putem trage o primă concluzie şi anume evoluńia trezoreriei din punct de vedere al elementelor componente ale necesarului de fond de rulment, variabilă a echilibrului financiar este dependentă de perioadele medii, relative, calculate asupra transformării alocărilor temporare de natura stocurilor şi clienńilor în lichidităńi dar totodată şi de perioadele medii, relative, de amânare a datoriilor din exploatare. În aceste condińii evoluńia trezoreriei funcńie de o primă variabilă a echilibrului financiar (necesarul de fond de rulment) este dependentă de durata medie, relativă, de întoarcere a numerarului folosit anterior prin plasarea acestuia în procesul productiv astfel: Durata medie, relativă, de întoarcere a numerarului = = (durata medie, relativă, calculată asupra transformării pecuniare a alocărilor temporare) (durata medie, relativă, de amânare a datoriilor din exploatare). Considerăm că trezoreria netă a întreprinderii la nivelul ciclului de exploatare, pe baza rańionamentului prezentat anterior, este echilibrată în mare parte de o durată cât mai mică a
ciclului de conversie a numerarului şi aceast fapt se datorează capacităńii acesteia de a negocia un credit furnizor şi un credit client cât mai avantajos. Astfel, dacă se obńine din partea unui furnizor un credit furnizor mai mare decât un credit client acesta poate susńine derularea ciclului de exploatare fără a fi nevoie de un capital nou pentru a relua ciclul de producńie. Trebuie precizat că ciclul de producńie şi comercializare este un ciclu continu iar aprovizionarea are un caracter discontinuu, dar cu toate acestea considerăm că există un avantaj net, la nivelul finanńării ciclului de exploatare, care poate fi reprezentativ şi cu transfer indirect asupra trezoreriei întreprinderii. De asemenea, alături de exegeza anteriaoră la nivelul alocărilor temporare şi a surselor temporare de natura datoriilor de exploatare este necesar a aborda alocările permanente şi sursele permanente ale întreprinderii, care contribuie alături de celelalte surse (temporare) şi alocări (temporare) la realizarea echilibrului financiar, care se poate interpreta, din acest punct de vedere, prin rezultatul trezoreriei. Astfel dacă se alocă din surse permanente fonduri pentru investińii în active imobilizate, acestea trebuie să fie obńinute la un cost cât mai mic, astfel încât randamentul capitalului propriu să ducă la o creştere a averii acńionarilor şi nu în cele din urmă la o creştere a capitalizării bursiere a întreprinderii. 6. Acoperirea soldului de trezorerie şi modele de gestiune a acestuia Continuăm prin a prezenta câteva concluzii şi soluńii cu privire la soldurile previzionale deficitare dar şi cele excedentare, care se pot regăsii la nivelul trezoreriei întreprinderii dar şi prezentarea unor modele de gestiune eficientă a cesteia. În ceea ce priveşte soldul previzional deficitar de trezorerie se impun a fi luate unele măsuri care să acńioneze asupra avansării unor încasări (prin reducerea volumului şi/sau a duratei creditului client prin acordarea unor reduceri financiare de natura sconturilor de decontare ceea ce va duce la încasări de cash în avans; bineânńeles Ńinând seama de costul de oportunitate). De asemenea, să se încerce, pentru moment la efectuarea unor cheltuieli (investińii, dividende, etc.) şi realizarea unor încasări din dezinvestińii sau vânzarea de active circulante disponibile, dar şi o prelungire a creditului furnizor şi folosirea eficientă a creditelor pe termen scurt de natura creditelor de trezorerie şi a creditelor de scont (efecte comerciale de plată). În ceea ce priveşte soldul previzional excedentar, care poate fi rezultat al unui fond de rulment prea mare (sursele permanente nu se regăsesc în alocările permanente) sau un necesar de fond de rulment mic (care poate fi determinat de o scadenńă a plăńilor mult mai mare decât cea a încasărilor. În acest caz se impune arbitrajul între costul datoriilor financiare şi totodată creşterea randamentelor financiare a investińilor pe termen scurt. La baza gestionării eficiente a soldurilor de trezorerie există practic două modalităńi teoretice şi anume: a) în cazul excedentului se impune realizarea de investińii pe termen scurt cu lichiditate ridicată, astfel încât să se dispună permanent de un sold optim de trezorerie dar în acelaşi timp de a oferii lichiditatea necesară la un moment dat a întreprinderii; b) în cazul deficitului de trezorerie se impune obńinerea unor surse de finanńare pe termen lung la costuri minime şi obńinerea de credite de trezorerie, eventual renegocierea contractelor cu furnizorii astfel încât durata ciclului de conversie a numerarului să se reducă. În ambele situańii optimul se obńine la echilibru între utilitatea dispunerii de cash pentru plăńile scadente şi costul procurării acestui cash. Prezentăm în continuare Modelul Baumol şi Modelul Miller-Orr de gestiune a trezoreriei. Modelul Baumol este, din punct de vedere metodologic, o rescriere a modelului Wilson- Whitin de optimizare a stocurilor. În acest conext procurarea numerarului optim şi păstrarea
acesuia generează costuri de procurare (c p ) şi costuri de păstrare a numerarului (c pn ), care au o evoluńie contradictorie. Cu cât soldul de numerar este mai ridicat cu atât c p sunt mai mici şi c pn mai ridicate şi reciproc. Soldul optim de numerar se obńine prin minimizarea costului total în funcńie de diferitele mărimi PA S ale soldului de trezorerie, calculând prima derivată a costului total (CT = c p + c pn ) în S 2 CT raport cu mărimea soldului de trezorerie şi punând condińia să fie nulă = 0, conducând la S următoarea formulă: S = 2 PA c c pn p ; unde: PA = plăńi anuale; S = soldul optim de trezorerie Este necesar a determina şi durata medie respectiv la ce interval de timp, exprimat în zile, se reconstituie soldul optim de trezorerie, astfel: Durata medie (Dm) = S 360 ; PA Modelul Miller-Orr a apărut ca o alternativă mai realistă la Modelul Baumol, dar care presupune o ipoteză foarte restrictivă şi anume: aprovizionarea o singură dată cu soldul optim de numerar şi apoi consumarea lui constantă până la epuizare iar apoi reântregirea imediată a acestuia. În esenńă modelul de gestionare a soldului de trezorerie îşi propune stabilirea limitei superioare a variańiei soldului de trezorerie şi care va declanşa o investińie pe termen scurt în valori mobiliare cu scopul fructificării excedentului. În determinarea acestei limite superioare se pleacă, în analiză, de la o limită inferioară, prestabilită a fi zero sau negativă şi de la ecartul (depărtarea) normală până la limita superioară. Modelul conduce la obńinerea acestui ecart optim prin acelaşi proces de arbitraj între c p şi costul de oportunitate c pn astfel: ECART = 3 3 4 2 σ c pn c p 1 3 ; ECART Soldul optim de trezorerie = Limita inferioară + ; 3 La acest nivel optim al soldului de trezorerie vor avea mai multe vânzări de active financiare de portofoliu decât în cazul soldului de trezorerie la jumătatea ecartului iar la o treime de ecart minimizează costurile totatle de tranzacńie a valorilor mobiliare de portofoliu şi de dobândă. Fixarea limitei inferioare a soldului de trezorerie se face la nivelul lui zero.
Întrebări de autocontrol: 1. DefiniŃi trezoreria netă. 2. EnumeraŃi şi explicańi conńinutul elementelor de activ şi a celor de paşiv de trezorerie. 3. Care sunt elementele şi obiectivele trezoreriei? 4. Cum se determină costul de gestionate a trezoreriei? 5. PrezentaŃi pe scurt procedeele de gestionare sănătoasă a trezoreriei. 6. Cum se realizează echilibrul financiar al trezoreriei? 7. PrezentaŃi Modelul Baumol de gestiune a trezoreriei. 8. În ce constă specificul modelului Miller-Orr de gestiune a trezoreriei? Testul de autoevaluare şi evaluare: 1. Activele de trezorerie sunt: a) DisponibilităŃile băneşti în bănci sau în casă sub formă de lichidităńi; b) Soldul creditor al contului curent; c) Efectele comerciale de încasat de natura cambiilor, biletelor la ordin, cec-uri; d) Valori mobiliare de plasament pe termen scurt. 2. Din categoria pasive de trezorerie nu fac parte: a) Efecte comerciale de plătit; b) Cambii, bilete la ordin, cec-uri de plătit; c) Cambii, bilete la ordin, cec-uri de în curs de încasare; d) Credite de trezorerie; e) Credite de scont; f) Soldul creditor al contului curent; g) Soldul debitor al contului curent. 3. Firma Dinamic vinde un echipament cu un preń de 8000 lei, încasarea realizându-se în momentul livrării. Acest echipament a fost achizińionat cu 5 ani în urmă, la un preń de 40000 lei, în fiecare an calculându-se cheltuieli cu amortizarea în valoare de 6000 lei. DeterminaŃi cash-flow-ul generat de această vânzare, Ńinând cont şi de impozitul pe profit aferent, cota de impozit fiind de 16%. a) 8000 lei; b) 8320 lei; c) 10000 lei; d) 2000 lei; e) 6720 lei. 4. Activele de trezorerie înregistrează scăderi prin următoarele fenomene: a) rambursare de datorii financiare; b) plata achizińionărilor de imobilizări; c) înregistrarea cheltuielilor cu amortizarea şi provizioanelor; d) plata furnizorilor; e) plata salariilor. 5. Procedeele de gestionare sănătoasă a trezoreriei, sunt: a) Practicarea exclusivă a unor reduceri financiare; b) Alegerea termenelor de plată şi a instrumentelor de decontare; c) Optimizarea stocurilor şi a intervalelor de stocare;
d) Accelerarea încasărilor; e) Optimizarea trezoreriei prin alegerea unor tehnici adecvate de plasament a excedentului. 6. Pentru realizarea echilibrului financiar la nivelul unei întreprinderi este recomandat ca nevoile temporare să fie acoperite din surse permanente (A/F) 7. Modelul Baumol este, din punct de vedere metodologic, o rescriere a modelului Wilson- 2 PA c p Whitin de optimizare a stocurilor. Astfel, S = ; (A/F) c 8. La societatea DINAMIC SA, se estimează volumul anual al plăńilor în valoare de 550000 lei. Costul de brokeraj şi alte cheltuieli administrative în valoare de 8% pentru orice sumă a valorilor mobiliare vândute. Rata dobânzii la bonurile de tezaur este considerată ca fiind 20 %. Prin urmare, conform modelului Baumol, soldul minim al trezoreriei, soldul mediu şi durata medie vor fi: a) 24370 lei; 12185 lei; 16 zile. b) 24370 lei; 24370 lei; 16 zile. c) 24370 lei; 12185 lei; 13 zile. 9. Folosind datele de la problema anterioară, şi considerând limita inferioară a variańiei stocului optim, determinańi conform modelului MILLER-ORR, stocul optim: a) 25320 lei; b) 8440 lei; c) 24370 lei. 10. Din statistica vânzărilor lunare anterioare rezultă o încasare în luna curentă în proporńie de 20%, o încasare în I lună următoare de 50% şi restul în a II-a lună următoare. Soldul inińial al creanńelor-clienńi la începutul anului este de 48. Pentru primele 6 luni ale anului de plan s-au estimat următoarele mărimi al vânzărilor: 40, 30, 50, 40, 30, şi 20, respectiv vânzări totale în primul semestru de 210. În baza acestor date se cer: încasările lunare din vânzări şi soldul creanńelor-clienńi la sfârşitul semestrului I. a) 38, 30, 40, 42, 41, 31 şi sold creanńe-clienńi 25; b) 38, 44, 47, 42, 41, 31 şi sold creanńe-clienńi 25; c) 40, 30, 40, 42, 41, 31 şi sold creanńe-clienńi 20. pn Răspunsuri corecte: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 c, f a,b,c,d,e F a b Bibliografie selectivă: Nr.crt. Autor Titlu cărńii/articol Editură/Periodice 1. Stancu I. 2. Toma M. (coordonator) FinanŃe. Teoria pieńelor financiare. FinanŃele întreprinderilor. Analiza şi gestiunea financiară FinanŃe şi gestiune financiară de întreprindere Economică, Bucureşti 2002 Economică, Bucureşti 2003 An de aparińie
3. Toma M. Gestiune financiară de întreprindere. (coordonator) AplicaŃii practice şi teste-grilă Economică, Bucureşti 2003 Dragotă V., Dragotă M., 4. Obreja L., łâńu Abordări practice în finanńele firmei Irecson, Bucureşti 2005 L., Ciobanu A., Raşca A. 5. HoanŃă N. FinanŃele firmei Economică, Bucureşti 2003 6. HoanŃă N. FinanŃele firmei aplicańii practice Continent, Sibiu 1998 7. Simion, M. Statistică descriptivă UniversităŃii Lucian Blaga, Sibiu 2002