ANALIZĂ FINANCIARĂ APROFUNDATĂ

Transcript

1 UNIVERSITATEA AL. I. CUZA IAŞI FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR SILVIA PETRESCU ANALIZĂ FINANCIARĂ APROFUNDATĂ CONCEPTE METODE STUDII DE CAZ STUDII APROFUNDATE, SPECIALIZAREA AUDIT ŞI MANAGEMENT CONTABIL IAŞI - 25

2

3 Analiză financiară aprofundată 3 Introducere Abordarea problemelor ce vizează activitatea financiară a întreprinderii prin prisma relaţiei cauză-efect impune studiul interdisciplinar al activităţii economice şi financiare consumatoare de resurse care se reflectă direct în performanţele financiare ale întreprinderii. Pe baza cunoştinţelor acumulate la disciplinele de specialitate, a metodologiei ştiinţifice în abordarea fenomenelor economico-financiare, analiza financiară contribuie la perfecţionarea gândirii economice, a capacităţii de sinteză şi esenţializare a relaţiilor de interdependenţă între fenomenul economic şi reflectarea lui în decizia financiară. În această viziune a fost elaborat prezentul manual de Analiză financiară aprofundată, care conţine un corp de principii şi metode ce alcătuiesc baza teoretică a disciplinei, precum şi un set de aplicaţii practice studii de caz-care ilustrează concret modalităţile de analiză a activităţii financiare necesare elaborării dignosticului financiar destinat diverşilor utilizatori interni sau externi. Manualul tratează problemele de analiză necesare gestiunii financiare pe baza documentelor de sinteză ale contabilităţii situaţiile financiare anuale ale întreprinderii folosind atât metodologia clasică bazată pe bilanţ şi contul de rezultat, cât şi modalităţile de analiză bazate pe fluxuri financiare, vizând evaluarea performanţelor, riscurilor şi a situaţiei financiare a întreprinderii, indiferent de domeniul de activitate. Sunt prezentate aspecte privind elaborarea tabloului de finanţare, ca etapă a analizei financiare ce succede analizei contului de rezultate şi a bilanţului, precum şi elemente specifice analizei bursiere a întreprinderilor cotate. În manual sunt prezentate studii de caz care concretizează aspectele teoretice ale disciplinei de analiză financiară, care constituie modele de rezolvare şi interpretare a rezultatelor necesare în vederea elaborării unui diagnostic financiar destinat evaluării performanţelor şi riscurilor întreprinderii. Manualul se adresează absolvenţilor de la facultăţile de profil economic

4 4 Analiză financiară aprofundată care urmează perfecţionarea profesională prin intermediul studiilor aprofundate la Specializarea Audit şi Management Contabil, fiind destinat cursanţilor de la învăţământul post-universitar şi de masterat în domeniul financiar contabil, Specializarea Contabilitate şi Audit- cursuri de zi şi la distanţă- fiind util şi candidaţilor la concursurile de auditori financiari, doctoranzilor, în egală măsură el poate constitui un îndreptar pentru specialiştii din domeniul contabil şi financiar-bancar. Ne exprimăm convingerea că lucrarea este perfectibilă şi apreciem ca binevenită orice sugestie din partea utilizatorilor pentru o viitoare ediţie. Prof. univ. dr. Silvia Petrescu Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor Universitatea A. I. Cuza Iaşi

5 Analiză financiară aprofundată 5 CUPRINS Introducere...3 CUPRINS...5 CAPITOLUL 1: Bazele teoretice ale analizei financiare Necesitatea şi utilizatorii analizei financiare Relaţia analiză financiară - gestiune financiară Diagnosticul financiar - instrument al analizei financiare Sursele de date şi informaţii ale analizei financiare Metodologia analizei financiare Etapele analizei financiare...29 CAPITOLUL 2: Analiza diagnostic a performanţelor şi riscurilor pe baza contului de rezultat Rentabilitatea criteriu de performanţă reflectat în contul de profit şi pierdere Analiza Tabloului Soldurilor Intermediare de Gestiune Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune privind activitatea Analiza cifrei de afaceri Analiza producţiei exerciţiului Analiza valorii adăugate Analiza relaţiilor dintre indicatorii valorici ai producţiei Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune privind rentabilitatea Analiza capacităţii de autofinanţare şi autofinanţării Analiza cheltuielilor aferente veniturilor Analiza eficienţei cheltuielilor aferente veniturilor Analiza cheltuielilor de exploatare Analiza cheltuielilor la 1 lei cifră de afaceri...72

6 6 Analiză financiară aprofundată Analiza efectului reducerii cheltuielilor la 1 lei Analiza marjelor de rentabilitate Analiza rezultatului din exploatare Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri Analiza beneficiului aferent producţiei vândute Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri Analiza ratelor de rentabilitate Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate Analiza ratei rentabilităţii producţiei vândute Analiza ratei rentabilităţii activităţii comerciale Pragul de rentabilitate şi evaluarea riscurilor Analiza cost volum - profit Modalităţi de evaluare a riscurilor Evaluarea riscului de exploatare Evalurea riscului financiar Evaluarea riscului total (global) Analiza efectelor de levier în previziunile financiare...19 CAPITOLUL 3: Analiza diagnostic a situaţiei financiare pe baza bilanţului Studiul bilanţului - etapă a analizei financiare Tipuri de bilanţ utilizate în analiza financiară Analiza echilibrelor financiare Analiza situaţiei nete Analiza fondului de rulment Analiza necesarului de fond de rulment Analiza trezoreriei Analiza echilibrelor financiare în optica funcţională Analiza bilanţului prin metoda ratelor (ratios) Analiza ratelor de structură a bilanţului Analiza ratelor de finanţare; structura finanţării Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ Analiza ratelor de rentabilitate; riscul financiar...145

7 Analiză financiară aprofundată Analiza solvabilităţii şi lichidităţii Analiza riscului de faliment (insolvabilitate) Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante Indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante Efectele accelerării vitezei de rotaţie a activelor circulante Indicatori specifici analizei bursiere CAPITOLUL 4: Analiza financiară prin fluxuri Fluxuri de fonduri în întreprindere Analiza tabloului de finanţare şi a fluxurilor de trezorerie Analiza fluxurilor de numerar Relaţia analiză funcţională analiză prin fluxuri Analiza creşterii şi rentabilităţii prin fluxuri Analiza rentabilităţii economice Analiza rentabilităţii financiare Rentabilitatea financiară şi îndatorarea Anexă: Procedee de calcul utilitate în analiza financiară 223 Bibliografie...248

8 8 Analiză financiară aprofundată

9 Analiză financiară aprofundată 9 CAPITOLUL 1 BAZELE TEORETICE ALE ANALIZEI FINANCIARE 1.1. Necesitatea şi utilizatorii analizei financiare Dicţionarul fiduciar financiar apărut la Paris în anul 1991 defineşte Analiza financiară ca fiind un studiu metodic al situaţiei şi evoluţiei unei întreprinderi privind structura sa financiară şi rentabilitatea, pornind de la bilanţ, contul de rezultat şi de la toate celelalte informaţii oferite de întreprindere sau care pot fi obţinute referitor la întreprindere şi viitorul său. Parte componentă a analizei economico-financiare, analiza financiară este inclusă în categoria analizelor cu scop special, care a apărut şi s-a dezvoltat mai ales în ultimii 2 de ani şi se află într-o evoluţie permanentă. Printre factorii care au impus şi stimulat dezvoltarea şi perfecţionarea analizei financiare pot fi amintiţi: dezvoltarea societăţilor anonime pe acţiuni; creşterea rolului băncilor şi instituţiilor financiare în economie. Dacă primele analize financiare efectuate de către acţionarii societăţilor anonime se limitau doar la verificarea unor echilibre financiare suficiente pentru asigurarea rambursării împrumuturilor acordate de bănci, indiferent de evoluţia situaţiei financiare a întreprinderii, criteriul principal de acordare a creditelor rămânea doar situaţia patrimonială a întreprinderii. Analiza financiară se limita doar la studiul unor rate financiare privind solvabilitatea întreprinderii. În cazul în care se punea problema maximizării profitului sau beneficiilor nu erau vizate beneficiile contabile, deoarece conceptele economic şi contabil de profit erau foarte diferite, iar metodele contabile conduceau la rezultate diferite în

10 1 Analiză financiară aprofundată funcţie de metodele de evaluare sau de amortizare folosite. Acest mod de abordare s-a dovedit limitat, ceea ce a impus o abordare modernă a analizei financiare, care tinde să devină un sistem de tratare a informaţiei apt să ofere managerului datele necesare adoptării deciziilor financiare. Rolul acestei discipline a crescut, în sensul că ea nu se limitează numai la date financiare, dar integrează date economice şi bursiere, iar rezultatele analizei sunt integrate în modele financiare, necesare elaborării previziunilor. Evoluţia analizei financiare în ultimii ani este datorată mai multor cauze: 1. Tendinţa de concentrare a întreprinderilor a condus la dezvoltarea investiţiilor de talie mare, a căror rentabilitate se întinde pe mai mulţi ani, ceea ce a impus băncilor şi instituţiilor financiare elaborarea şi folosirea unor metode de analiză mai perfecţionate în vederea acordării sau refuzului unor credite. 2. Imposibilitatea băncilor de a cere garanţii pentru a-şi acoperi riscul de non-plată le-a obligat să pună la punct analize ale riscului economic şi financiar, deoarece noţiunea de lichiditate a devenit insuficientă pentru angajamentele pe termen lung. 3. Dezvoltarea mijloacelor moderne de finanţare a impus aprofundarea studiului echilibrelor financiare şi costului capitalului, indiferent de provenienţa lui. 4. Constrângerile politicii creditului, ratele înalte ale dobânzii, inflaţia, variaţiile cursului de schimb au acutizat problemele financiare ale întreprinderii. 5. Dezvoltarea internaţională a societăţilor a condus la căutarea unor tehnici adaptate pentru efectuarea de comparaţii între situaţiile financiare şi contabile ale diferitelor ţări. Evoluţia analizei financiare vizează adaptarea obiectivelor sale cerinţelor diverşilor utilizatori, în funcţie de aspectele specifice domeniului de interes. Principalii utilizatori ai analizei situaţiilor financiare sunt: gestionarii, acţionarii actuali si potenţiali, creditorii, personalul întreprinderii, organele fiscale, analiştii financiari. Aceste categorii de utilizatori pot adopta decizii privind: gestiunea întreprinderii, cumpărarea sau vânzarea de titluri, acordarea sau refuzul unui credit, achiziţia totală sau parţială a întreprinderii. Finalitatea analizei financiare se concretizează în diagnosticuli financiar, parte a diagnosticului economico-financiar, orientată în special spre funcţiunea financiar-contabilă a întreprinderii. Efectuată în interiorul întreprinderii - analiza

11 Analiză financiară aprofundată 11 internă sau din exterior de către organisme specializate, financiar-bancare, sau de specialişti independenţi (analişti financiari) - analiza externă conduce la diagnosticul financiar intern sau extern, cu obiective specifice diverşilor utilizatori interni sau externi,. 1) Analiza financiară şi gestionarii: Analiza financiară efectuată în interiorul întreprinderii de către serviciile financiare este o analiză internă care vizează aspectele susceptibile de a-i ameliora gestiunea şi rezultatul. Ea are la bază date care permit efectuarea unor studii de fineţe, având mai multe obiective: a) Periodic se pot face aprecieri asupra gestiunii întreprinderii, prin urmărirea echilibrelor financiare, a rentabilităţii, solvabilităţii şi riscului financiar. b) Pe această bază, se vor orienta deciziile de investiţii, de finanţare, de distribuire a dividendelor, elaborându-se previziuni financiare privind investiţiile, cheltuielile financiare, trezoreria în pregătirea viitorului întreprinderii. c) Efectuarea controlului de gestiune pe baza analizei interne. d) Diagnosticul financiar intern degajat de analiza financiară este fundamental pentru gestionari (manageri), clarificând nu numai politica financiară, ci şi politica economică generală a întreprinderii care motivează comportamentul actualilor şi potenţialilor parteneri sau concurenţi. 2) Analiza financiară şi investitorii: Acţionarii particulari sau întreprinderi sunt direct interesaţi în creşterea valorii întreprinderii, deoarece ei investesc capitaluri supuse la riscuri. Remunerarea acţionarilor este constituită prin dividende şi plus-valoarea aşteptată de întreprindere. În concepţia unor autori (F. Modigliani şi M.H.Miller), valoarea acţiunilor este dependentă de profit, independent de dividende, în timp ce alţi autori (M.Gordon, E.Shapiro) consideră că acţiunile au o valoare egală cu valoarea actuală a fluxurilor dividendelor estimate. În practică, investitorii procedează la o evaluare a rentabilităţii sperate de întreprindere, fiind interesaţi atât în perspectiva câştigurilor viitoare (beneficiul pe acţiune şi plus-valoarea în capital), cât şi în rentabilitatea imediată prin studiul politicii dividendelor şi al riscului în vederea orientării spre titlurile avantajoase. Acţionarii actuali şi cei potenţiali urmăresc sectorul de activitate al întreprinderii şi locul pe care aceasta îl ocupă aici, fiind interesaţi în îndatorarea

12 12 Analiză financiară aprofundată acesteia, capacitatea de autofinanţare şi rentabilitatea investiţiilor. 3) Analiza financiară şi creditorii: Dacă analiza financiară s-a dezvoltat rapid în bănci interesate în capacitatea de rambursare a împrumuturilor acordate clienţilor lor, aceasta se utilizează şi de către întreprinderile care consimt să ofere împrumuturi sau avansuri altor întreprinderi, sau care vând pe credit. Analiza diferă după cum este vorba de împrumuturi pe termen scurt sau pe termen lung: a) Pe termen scurt, creditorii sunt interesaţi de lichiditatea întreprinderii, adică de capacitatea acesteia de face faţă scadenţelor pe termen scurt, dar nu rămân indiferenţi la echilibrul financiar pe termen lung, fiind interesaţi de mărimea fondului de rulment şi a necesarului de fond de rulment. b) Pe termen lung, creditorii (obligatarii, organismele specializate, băncile) trebuie să se asigure de solvabilitatea şi rentabilitatea întreprinderii, de care depinde plata dobânzilor şi rambursarea datoriilor. Ei sunt interesaţi de mărimea datoriilor, posibilitatea de rambursare, capacitatea de autofinanţare a întreprinderii, precum şi de rentabilitatea şi utilitatea împrumutului acordat. c) Pe termen scurt şi pe termen lung, creditorii sunt interesaţi de structura financiară a întreprinderii care exprimă gradul de risc prin levierul financiar (raportul datorii-capitaluri proprii). 4) Analiza financiară şi partenerii de afaceri: Furnizorii şi alţi creditori comerciali, interesaţi în iniţierea şi continuarea relaţiilor comerciale şi acordarea de facilităţi, vizează solvabilitatea întreprinderii, clienţii interesaţi în colaborarea pe termen lung, vizează evaluarea continuităţii întreprinderii. 5) Analiza financiară şi personalul întreprinderii: Prin salariile plătite, întreprinderea constituie uneori unica sursă de venit a personalului angajat. Mai mult, regimul de participare a salariaţilor la profit permite acestuia perspectiva de a participa la beneficii în condiţiile legislaţiei în vigoare. Aceasta creează interesul salariaţilor privind rentabilitatea pe termen scurt, dar şi păstrarea locurilor de muncă prin echilibrul financiar pe termen lung, care să asigure perenitatea întreprinderii şi evitarea riscului de faliment. 6) Analiza financiară şi administraţia fiscală: Administraţia fiscală trebuie să se asigure de achitarea cu regularitate a diverselor impozite şi de conformitatea anumitor operaţiuni cu legislaţia în vigoare, cum ar fi de exemplu politica în

13 Analiză financiară aprofundată 13 domeniul amortismentelor. 7) Analiza financiară şi analistul financiar: Acţionarii individuali ai marilor întreprinderi recurg la intermediari specializaţi analişti financiari care studiază informaţiile economice şi financiare, ţin legătura cu serviciile financiare ale întreprinderilor pentru a descoperi perspectivele de dezvoltare şi a le evalua acţiunile pe piaţa financiară. Aceşti specialişti independenţi interpretează obiectiv documentele, punând la dispoziţia celor interesaţi rezultatele analizei externe pe care au efectuat-o, evidenţiind în special aspectele legate de rentabilitate şi riscuri, care conferă semnificaţie noţiunii de echilibru financiar. Din aprecierea analistului financiar va decurge atracţia terţilor pentru relaţii comerciale sau plasamente către întreprinderile studiate Relaţia analiză financiară - gestiune financiară Conform definiţiei date de Dicţionarul fiduciar financiar francez, Gestiunea financiară a întreprinderii (sau grupului de întreprinderi) constituie ansamblul de decizii şi activităţi care asigură reglarea fluxurilor financiare ale întreprinderii, ceea ce implică: procurarea fondurilor necesare activităţii la cel mai mic cost fără a-i afecta echilibrul financiar şi asigurarea unui control constant al utilizării corecte şi eficiente a fondurilor, ca principala restricţie a rentabilităţii. Cu alte cuvinte, gestiunea financiară urmăreşte adaptarea în fiecare moment a resurselor şi utilizărilor de fonduri, ţinând seama de funcţiunea industrială şi comercială a întreprinderii, de situaţia sa particulară şi de evoluţia conjuncturii economice. Domeniul de acţiune al gestiunii financiare este foarte vast şi vizează mai ales operaţiuni financiare: stabilirea bugetelor de trezorerie, procurarea creditelor pe termen scurt, gestiunea încasărilor la termen, situaţia finanţării şi autofinanţării. Oiectivele gestiunii financiare, adesea contradictorii, situiază pe primul loc securitatea întreprinderii, nu numai solvabilitatea, respectiv, capacitatea de a face faţă scadenţelor, dar şi flexibilitatea, adică o structură financiară care să lase suficientă supleţe gestiunii, furnizându-i fondurile necesare exploatării curente, cu riscurile aferente. Pe de altă parte, rentabilitatea întreprinderii poate creşte prin reducerea

14 14 Analiză financiară aprofundată dobânzilor şi a altor cheltuieli bancare şi prin optimizarea utilizării capitalurilor proprii. Aceste obiective la fel de prioritare trebuie analizate în vederea găsirii unui compromis optim în fiecare moment corespunzător strategiei generale a întreprinderii. Analiza financiară, ca studiul metodic ce foloseşte instrumente şi mijloace specifice pentru aprecierea situaţiei financiare a întreprinderii în vederea adoptării unor decizii coerente de gestiune, urmăreşte diagnosticarea situaţiei financiare pentru fundamentarea politicii economico-financiare şi a strategiei întreprinderii. Astfel, analiza financiară poate fi considerată ca prima fază a gestiunii financiare, fiind necesară în studiul echilibrului financiar, al rezultatelor întreprinderii, în evaluarea rentabilităţii şi riscurilor, în studiul fluxurilor financiare, în studiul proiectelor de investiţii şi în elaborarea prognozelor. Pe baza rezultatelor analizei financiare se pot adopta decizii financiare, atât în cadrul gestiunii financiare pe termen lung (deciziile privind investiţiile, finanţarea şi repartizarea profitului), cât şi în cadrul gestiunii financiare pe termen scurt (deciziile de trezorerie, gestiunea trezoreriei şi a ciclului de exploatare). Primatul analizei financiare în gestiunea financiară şi exercitarea controlului de gestiune poate fi ilustrat prin relaţia feed-back în triada: Analiză financiară Decizii financiare Control de gestiune În prezent câmpul de studiu al analizei financiare s-a extins considerabil, aceasta integrând studiul mediului întreprinderii, prin analiza tendinţelor evoluţiei sectorului şi a domeniului concurenţial. Utilizată într-o optică de investiţii bursiere, analiza financiară serveşte la evaluarea întreprinderii pe baza beneficiilor previzionale, prin acordarea unei valori întreprinderii, care va servi gestionarilor de portofolii şi este obligatorie în cazul întreprinderilor cotate la bursă. În condiţiile sporirii complexităţii actului decizional, analiza financiară este tot mai mult considerată ca un demers al diagnosticului global strategic.

15 Analiză financiară aprofundată Diagnosticul financiar - instrument al analizei financiare Analiza financiară foloseşte instrumente şi mijloace specifice adaptate scopului urmărit şi conduce la diagnosticul financiar; parte a diagnosticului economico-financiar, alături de diagnosticul contabil, fiind orientat în special spre rentabilitatea şi riscurile întreprinderii. Termenul diagnostic, preluat din grecescul diagnostikos (apt de a cunoaşte) şi împrumutat din practica medicinei, este un demers care vizează recunoaşterea anumitor boli după simptomele lor, în vederea descoperirii cauzelor şi instituirii terapiei necesare vindecării. În acest scop se parcurg trei etape: I. Cercetarea simptomelor cu ajutorul tuturor mijloacelor de investigare. II. Identificarea unei afecţiuni, ceea ce corespunde diagnosticului propriu zis. III. Enunţarea unui pronostic şi recomandarea unei terapeutici adecvate. Diagnosticul financiar, elaborat pe baza analizei financiare, procedează în acelaşi mod, având câteva obiective generale: 1) Evidenţierea disfuncţionalităţilor sau elementelor nefavorabile în situaţia financiară şi a performanţelor întreprinderii; 2) Identificarea cauzelor dificultăţilor prezente sau viitoare ale întreprinderii; 3) Prezentarea perspectivelor de evoluţie a întreprinderii şi propunerea unor acţiuni de întreprins pentru ameliorarea sau redresarea situaţiei. Diagnosticul financiar presupune aşa dar unele judecăţi asupra sănătăţii financiare a întreprinderii, punctele forte şi punctele slabe ale gestiunii financiare, prin care se pot aprecia riscurile trecute, prezente şi viitoare ce decurg din situaţia financiară şi soluţiile pentru diminuarea riscurilor şi îmbunătăţirea rezultatelor. Obiectivele diagnosticului financiar sunt subordonate intereselor utilizatorilor, rolul analizei financiare fiind adaptat tipului de diagnostic. Obiectivele diagnosticului financiar interior vizează punctul de vedere al acţionarilor şi al participanţilor la viaţa întreprinderii (angajaţi şi manageri). Astfel, diagnosticul financiar necesar managerului (vezi Anexa 2) vizează răspunsul la patru întrebări esenţiale privind următoarele aspecte: 1) Creşterea: cum s-a desfăşurat activitatea întreprinderii în perioada examinată şi care a fost ritmul creşterii acesteia în raport cu ritmul sectorului.

16 16 Analiză financiară aprofundată 2) Rentabilitatea: dacă rezultatele obţinute sunt pe măsura mijloacelor folosite şi dacă creşterea a fost însoţită de o rentabilitate suficientă. 3) Echilibrul: care este structura financiară a întreprinderii şi dacă aceasta este echilibrată, în contextul raportului între masele de capitaluri pentru un suprt financiar convenabil. 4) Riscurile: care sunt ele, dacă întreprinderea prezintă puncte de vulnerabilitate şi dacă există un risc de faliment crescut sau nu. Dacă se urmăreşte creşterea, se verifică dacă întreprinderea are suficiente resurse pentru investiţii şi un necesar de fond de rulment pentru activitatea curentă fără riscul de a dezechilibra structurile financiare. De asemenea se verifică dacă întreprinderea are o rentabilitate suficientă pentru a face faţă creşterii, ceea ce impune compararea rezultatelor obţinute cu mijloacele folosite. Cunoaşterea rezultatelor şi a modului în care s-au format şi repartizat ele între partenerii interni şi externi ai întreprinderii permite evaluarea performanţelor întreprinderii, care se reflectă în echilibrul financiar. Aici se urmăreşte în primul rând dacă structurile financiare ale întreprinderii sunt echilibrate, în sensul aptitudinii întreprinderii de a face faţă angajamentelor pe termen scurt şi lung, ceea ce impune examinarea solvabilităţii şi lichidităţii întreprinderii. În al doilea rând interesează modul în care este finanţată întreprinderea, ceea ce impune cunoaşterea structurii capitalului prin ponderea capitalului propriu şi a datoriilor. Din compararea rezultatelor obţinute cu capitalurile utilizate, apare rentabilitatea economică şi rentabilitatea financiară de care se leagă riscurile. În al treilea rând, trebuie să se vadă dacă în cursul evoluţiei sale întreprinderea a ştiut să-şi menţină echilibrul financiar, ceea ce impune studierea fluxurilor financiare în timpul unuia sau mai multor exerciţii. Aici interesează care au fost în această perioadă utilizările noi ale întreprinderii (investiţii corporale, necorporale, financiare, rambursarea împrumuturilor) şi de ce noi resurse a dispus întreprinderea în aceeaşi perioadă (autofnanţare sau credite). Pentru a caracteriza comportamentul financiar al întreprinderii în finanţarea creşterii este necesar să se stabilească tablouri plurianuale de fluxuri financiare, continuând cu introducerea elementelor de analiză strategică, pentru a prevedea evoluţia structurilor financiare.

17 Analiză financiară aprofundată 17 Rolul analizei financiare în atingerea obiectivelor diagnosticului financiar exterior necesar diverşilor utilizatori se prezintă astfel: Obiectivul Utilizatorul Analiza vizează Executantul Credite bancare Banca Solvabilitatea Specialiştii băncii creditoare Credit inter - - întreprinderi Furnizorul Echilibrul financiar pe termen scurt Departamentul specializat al furnizorului. Descoperire bancară Banca creditoare Echilibrul financiar pe termen scurt Serviciile specializate ale băncii creditoare. Împrumut pe termen lung Banca creditoare Echilibrul financiar pe term. scurt + Planul de Serviciile specializate ale băncii sau creditorului. Introducere la bursă Privatizarea întreprinderii finanţare previzional. Acţionarii Rentabilitatea poten - ţială pentru acţionari Statul; Investitorii Situaţia financiară actuală; Rentabilitatea potenţială pentru studiul de evaluare. Servciile specializate ale băncilor; Analiştii financiari. Cabinetele de audit şi de comisari de conturi; Serviciile specializate ale băncilor; Specialiştii evaluatori. Analiza financiară condusă în vederea elaborării diagnosticului financiar parcurge mai multe etape succesive complementare: I. Analiza creşterii întreprinderii În această etapă se caută mai întâi să se auditeze funcţiunea de exploatare a întreprinderii, independent de funcţiunea financiară, în trei timpi succesivi: 1) Evoluţia activităţii: cifra de afaceri, producţia exerciţiului, valoarea adăugată, marja comercială şi a elementelor componente, cu următoarele precizări: a) O creştere mai mare a producţiei exerciţiului comparativ cu cifra de afaceri reflectă un transfer de dificultăţi asupra exerciţiilor următoare (stocuri costisitoare şi generatoare de depreciere); b) Producţia imobilizată ascunde adesea o sub-activitate, supra-evaluarea ei dă o imagine eronată asupra rezultatului. 2) Mijloacele puse în operă: personalul; capitalul economic. 3) Rezultatele obţinute: Excedentul brut al exploatării, rezultatul exploatării, rezultatul curent, rezultatul brut şi net al exerciţiului. Această etapă este completată prin examinarea rezultatului altor funcţiuni

18 18 Analiză financiară aprofundată (financiară, comercială). II. Analiza rentabilităţii Examinarea rezultatelor în sine nu este suficientă; numai din confruntarea rezultatelor cu mijloacele utilizate rezultă rentabilitatea pe baza căreia se poate aprecia eficienţa şi competitivitatea exploatării şi a altor funcţiuni: 1) Marjele brute şi nete de rentabilitate; 2) Ratele de rentabilitate economică şi financiară. III. Echilibrul structurilor şi strategia financiară Creşterea este o sursă de dezechilibre; fluxurile de operaţiuni se vor acumula în timpul diferitelor cicluri care caracterizează viaţa întreprinderii, iar acumularea de fluxuri se efectuează mai mult sau mai puţin armonios, ceea ce impune aprecierea nivelului echilibrului financiar: 1) Analiza capitalului angajat şi efectul de levier; 2) Determinarea independenţei financiare; 3) Acoperirea capitalurilor investite; 4) Determinarea trezoreriei disponibile pentru investiţii, finanţarea investiţiilor IV. Aprecierea şi evaluarea riscurilor Natura creşterii întreprinderii, nivelul rentabilităţii, dezechilibrele acumulate produc un ansamblu de riscuri, dintre care, unele anunţă falimentul iar altele, fragilitatea întreprinderii, ceea ce impune următoarele analize: 1) Analiza riscului economic; 2) Analiza riscului financiar; 3) Analiza riscului de faliment. V. Sinteza diagnosticului financiar: punctele forte şi punctele slabe. În concluzie, diagnosticul financiar este instrumentul analizei financiare orientate spre utilizatori care vizează măsurarea rentabilităţii capitalurilor investite şi a riscurilor, aprecierea condiţiilor de realizare a echilibrelor financiare şi a gradului de autonomie, pe baza lui urmând decizii majore: întreprinderea îşi întrerupe activitatea, îşi redefineşte strategia sau politica pe termen scurt. Un bun diagnostic financiar permite o mai bună alocare a resurselor, pe baza lui i se poate acorda sau refuza întreprinderii un credit, iar investitorul îl poate folosi pentru a lua decizii de cumpărare sau de vânzare a acţiunilor.

19 Analiză financiară aprofundată Sursele de date şi informaţii ale analizei financiare O analiză financiară efectuată în scopul realizării unui diagnostic financiar, care să permită adoptarea unor decizii şi stabilirea unor previziuni financiare se bazează în primul rând pe de date şi informaţii provenite din situaţiile financiare ale întreprinderii, dar nu se poate limita doar la acestea. Ea trebuie să înceapă prin adunarea mai multor informaţii: informaţii generale pe plan economic, fiscal şi monetar; informaţii asupra sectorului de care aparţine întreprinderea; informaţii de ordin juridic şi economic asupra întreprinderii. Informaţiile generale privesc conjunctura economică - situaţia generală a economiei la un moment dat, ştiut fiind că rezultatele întreprinderii sunt influenţate de conjunctura favorabilă sau nefavorabilă: expansiunea (recesiunea) economică generală pot determina creşterea (reducerea) activităţii, a beneficiului şi a cursului acţiunilor la bursă. Informaţiile sectoriale specifice activităţii întreprinderii se referă la: natura produselor, procesele tehnologice utilizate, structura de producţie, care au incidenţă asupra rentabilităţii, rotaţiei stocurilor, mijloacelor de finanţare. Informaţiile privind întreprinderea sunt diverse; unele sunt obligatorii şi publice, altele sunt date numai cu ocazia analizelor interne sau externe întreprinse periodic sau la cerere. Analiza financiară nu poate pleca decât de la documentele reprezentative ale unei imagini fidele a întreprinderii, care poate fi prezentată partenerilor economici şi sociali interni şi externi: 1) Partenerii interni: a) Managerii, al căror obiectiv este asigurarea rentabilităţii capitalurilor investite şi a perenităţii întreprinderii, prin menţinerea şi creşterea mijloacelor de producţie. b) Salariaţii, dimensiunea umană a productivităţii şi a supravieţuirii întreprinderii, sunt interesaţi de stabilitatea şi profitbilitatea întreprinderii. 2) Partenerii externi: a) Investitorii (acţionarii) actuali sau potenţiali, care doresc să-şi minimizeze riscurile şi să-şi rentabilizeze capitalurile, sunt interesaţi în evaluarea corelaţiei

20 2 Analiză financiară aprofundată risc-beneficiu. Cunoştinţele de care dispun aceştia depind de poziţia lor faţă de întreprindere: dacă ei lucrează în întreprindere sau deţin o participare însemnată, diagnosticul va fi mai bogat decât dacă ei cunosc doar simple date publicate. b) Instituţiile financiare, precum băncile şi alte organisme de creditare, doresc săşi recupereze şi să-şi rentabilizeze fondurile pe care le-au încredinţat întreprinderii, fiind interesaţi de indicatorii de performanţă, de riscurile financiare şi de capacitatea de rambursare a acesteia. c) Furnizorii şi alţi creditori comerciali sunt interesaţi în evalurea solvabilităţii pentru continuarea şi dezvoltarea relaţiilor comerciale. d) Clienţii sunt interesaţi în evaluarea continuităţii activităţii întreprinderii pentru colaborări pe termen lung. e) Statul este dublu interesat prin prezentarea fidelă a patrimoniului, a rezultatului şi a situaţiei financiare a întreprinderii, deoarece trebuie să opereze prelevări şi să verse printr-un fel de impozit negativ subvenţii şi ajutoare sociale sau fiscale directe, care sunt considerate drept surse de finanţare. Imaginea fidelă a patrimoniului unei întreprinderi este asigurată de contabilitatea generală, care oferă informaţiile necesare analizei financiare prin documente de sinteză (conturi anuale) Situaţiile financiare anuale - ce se bazează pe un suport ce răspunde exigenţelor reglementărilor româneşti armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E. şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS 1): O.M.F.P. 94/21 şi O.M.F.P. 36/22 care cuprind următoarele documente egale ca importnţă: 1. Bilanţul; 2. Contul de profit şi pierdere; 3. Situaţia modificării capitalurilor proprii; 4. Situaţia fluxurilor de numerar; 5. Politici contabile şi note explicative. Obiectivul situaţiilor financiare este furnizarea de informaţii despre poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii în exerciţiul financiar încheiat şi se prezintă în raportul anual, alături de raportul administratorilor şi raportul auditorilor financiari (cenzorilor). Informaţia contabilă oferită de aceste documente este adaptată şi

21 Analiză financiară aprofundată 21 prelucrată în cadrul analizei financiare în funcţie de obiectivele vizate, trebuind să fie inteligibile, relevante, credibile, comparabile, complete şi să asigure eficienţa necesară printr-un raport cost-beneficiu optim utilizatorilor. Bilanţul este documentul contabil de sinteză care fotografiază, la un moment dat, situaţia patrimonială şi financiară a unei întreprinderi. El redă, sub formă de tabel sau în listă, ansamblul resurselor de care dispune întreprinderea la o anumită dată, ca şi utilizările acestora la aceeaşi dată, indicând rezultatul pe care l-a obţinut întreprinderea în cursul exerciţiului financiar. Din bilanţ se desprinde originea şi folosirea fondurilor de care dispune întreprinderea: originea fondurilor o constituie capitalurile proprii (ce aparţin acţionarilor şi asociaţilor, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli) şi datoriile (de exploatare, financiare) şi sunt cuprinse în pasivul bilanţului. Utilizările fondurilor puse la dispoziţia întreprinderii, cu titlu durabil, sau activ imobilizat şi utilizările cu titlu provizoriu şi ciclic, sau activ circulant, sunt prezentate în activul bilanţului. Bilanţul reflectă poziţia financiară a întreprinderii, respectiv capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului, oferind informaţii esenţiale despre capacitatea acesteia de a degaja fluxuri viitoare de numerar şi echivalente de numerar şi despre necesităţile viitoare de resurse. Spre deosebire de bilanţ, care înregistrează stocurile în sens larg, respectiv, cantităţile acumulate de bunuri, creanţe, titluri şi datorii la un moment dat, contul de profit şi pierdere traduce activitatea întreprinderii în termeni de flux. El înregistrează în credit totalul de bunuri, servicii sau monedă care intră ca venituri (fluxul de intrări), iar în debit, bunurile, serviciile, moneda care ies ca şi cheltuieli (fluxul de ieşiri). Contul de rezultat regrupează, sub formă de tabel, sau în listă, cheltuielile şi veniturile exerciţiului, structurate pe categorii (exploatare, financiare, extraordinare), astfel încât permite determinarea ca sold, a rezultatelor (profitul sau pierderea) pe tipuri de activităţi. Altfel spus, contul de profit şi pierdere reflectă performanţa întreprinderii, respectiv, capacitatea de a genera profit, care se exprimă prin

22 22 Analiză financiară aprofundată aptitudinea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar (venituri) prin utilizarea resurselor existente (cheltuieli ale perioadei), permiţând să se stabilească gradul de eficienţă în utilizarea de noi resurse. În scopul efectuării unor comparaţii în timp, prezentarea sub formă de tabel sau în listă a contului de rezultat ca şi a bilanţului trebuie să fie identică de la un exerciţiu la altul. Formatul obligatoriu de prezentare a conturile anuale cerut de reglementările contabile româneşti armonizate prevede structura verticală a bilanţului şi a contului de profit şi pierderi după natură, fără să fie însă restrictivă. Bilanţul şi contul de profit şi pierdere sunt considerate cele mai importante documente de raportare financiară, bilanţul ocupând locul central în economiile bazate pe implicarea majoră a statului, iar contul de rezultat fiind preferat în economiile finanţate prin contribuţia capitalului privat. Situaţia modificării capitalurilor proprii prezintă detaliat toate variaţiile pe care le-au suferit capitalurile proprii între momentul de început şi cel de sfârşit al exerciţiului financiar, permiţând analiza capacităţii de menţinere a capitalului şi a rezultatului final (profitul sau pierderea). Situaţia fluxurilor de numerar oferă informaţii despre capacitatea întreprinderii de a genera numerar şi echivalente de numerar din activitatea de exploatare şi din activitatea investiţională şi modul de utilizare a acestora. Notele explicative şi politicile contabile prezintă informaţii despre bazele de întocmire a situaţiilor financiare şi politicile contabile adoptate, completează şi detaliază toate informaţiile prezentate în celelalte documente de raportare financiară şi prezintă, narativ sau prin tabele de analiză, situaţii şi indicatori care nu sunt prezentate în altă parte. Notele explicative, în număr de 1, trebuie prezentate sistematic, trebuind să cuprindă informaţii detaliate care să servescă analizei ulterioare, şi împreună cu celelalte documente de sinteză să ofere, conform Planului Contabil General, imaginea fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatului întreprinderii în exerciţiul financiar încheiat. Situaţiile financiare anuale oferă date şi informaţii pentru două abordări: 1) Analiza -diagnostic a performanţelor şi riscurilor pe baza contului de rezultat; 2) Analiza - diagnostic a situaţiei financiare pe baza bilanţului.

23 Analiză financiară aprofundată Metodologia analizei financiare Analiza financiară, ca studiu sistematic şi metodic al informaţiilor contabile şi financiare privind întreprinderea pentru a-i cunoaşte situaţia financiară şi a-i înţelege evoluţia, în cadrul metodologiei generale a analizei economico-financiare, foloseşte, o serie de instrumente şi mijloace specifice adaptate scopului urmărit de utilizatorul intern sau extern al diagnosticului financiar. Metoda proprie a analizei economico-financiare include un ansamblu de trepte şi procedee tehnice de calcul în vederea stabilirii şi cuantificării relaţiilor cauzale între indicatorii economico-financiari şi factorii determinanţi. Treptele metodologice ale analizei vizează următoarea succesiune: 1. Compararea indicatorilor sau rezultatelor - este o metodă de analiză calitativă care vizează obţinerea unei abateri faţă de o valoare de referinţă, în funcţie de care pot exista: a) Comparaţii în timp care vizează rezultatele perioadei curente şi cele aparţinând uneia sau mai multor perioade precedente şi servesc analizelor dinamice; b) Comparaţii în spaţiu care vizează unităţi organizatorice interne sau externe; c) Comparaţii mixte - în timp şi spaţiu; d) Comparaţii speciale care vizează alte criterii. Abaterea rezultată din comparaţie trebuie separată pe cauze generatoare şi interpretată prin prisma factorilor de influenţă. 2. Descompunerea indicatorilor sau rezultatelor - este o metodă de analiză calitativă, deductivă, de la general la particular, de la întreg la parte care permite detalierea şi separarea factorilor ce determină indicatorul. Ea asigură profunzime studiului şi permite identificarea cauzelor modificării indicatorului prin prisma factorilor ce trebuie selectaţi şi interpretaţi. Descompunerea poate fi făcută după mai multe criterii: a) după timpul de formare a rezultatelor - dacă se urmăreşte evidenţierea abaterilor de la tendinţa generală a acestora; b) după locul lor de formare a rezultatelor - dacă se urmăreşte localizarea cauzelor care au determinat apariţia unor deficienţe;

24 24 Analiză financiară aprofundată c) după elementele stucturale ale fenomenului analizat - dacă se urmăresc elementele sau factorii determinanţi. Înainte ca rezultatul să poată fi descompus, trebuie să se cunoască pe cale deductivă, din experienţa practică, ce factori îl determină şi cum îl condiţionează, factori care pot fi grupaţi în funcţie de mai multe criterii: a) După caracter în cadrul relaţiei cauzale şi în ordinea de analiză: factori cantitativi, calitativi şi de structură; b) După mod de acţiune: factori direcţi şi factori indirecţi; c) După efortul propriu: factori dependenţi şi independenţi de acest efort; d) După grad de sintetizare: factori simpli şi factori complecşi; e) După izvorul acţiunii: factori interni şi factori externi; f) După posibilităţi de anticipare: factori previzibili şi factori imprevizibili; g) După posibilitatea de măsurare: factori cuntificabili şi factori necuantificabili; h) După importanţă: factori principali şi factori secundari. Factorii complecşi necesită descompuneri succesive până la factorii cei mai simpli, ceea ce implică diviziunea în trepte şi modelele factoriale agregate. 3. Stabilirea influenţei factorilor - cuprinde mai multe procedee de cuantificare a acţiunii fiecărui factor şi constituie elementul central al metodei, în care se realizează legătura dintre analiza teoretică şi realitate. Este cunoscut că teoria fără factori rămâne sterilă, iar factorii fără teorie sunt fără înţeles. Ca treaptă metodologică de cunoaştere, treapta a impune precizarea sistemului de legături cauzale între factori şi cuantificarea influenţei lor. Cunoaşterea tipului de legături cauzale este necesară în vederea alegerii procedeului de calcul adecvat, ştiut fiind că pot exista două feluri de legături: a) Legături deterministe (funcţionale, sau matematice); b) Legături de corelaţie (stochastice, sau statistice). În cazul legăturilor de corelaţie, dependenţele pot fi estimate statistic prin analiză regresională, având un anumit grad de certitudine şi probabilitate. În analiza factorială se pot utiliza mai multe procedee tehnice de calcul în vederea cuantificătii relaţiilor de dependenţă între variabile după modelarea fenomenului cercetat în cadrul analizei calitative (vezi Anexa 1). 4. Generalizarea rezultatelor - o metodă inductivă de cercetare de la particular la

25 Analiză financiară aprofundată 25 general ce vizează reunirea părţilor componente ale întregului într-un tot unitar. Fiind o concentrare sau o expresie sintetică, generalizarea reţine ceea ce este fundamental, tipic şi se repetă sistematic, elementele esenţiale trebuind separate de cele nesemnificative, colaterale. Concluziile analizei trebuie să fie obiective, concrete, logice în conţinut şi concise ca formă, să se bazeze pe calcule clare, corecte şi fără contradicţii, astfel încât să permită generalizarea. Ele trebuie însoţite de măsuri ce se impun, pentru înlăturarea cauzelor care au condus la rezultate negative, sau pentru îmbunătăţirea performanţelor Procedee specifice analizei financiare Din metodologia generală a analizei economico-financiare în analiza financiară se utilizează mai multe procedee şi metode, din care unele aparţin analizei clasice treadiţionale, iar altele considerate mai moderne. Dacă, iniţial, analiza financiară desemna doar metodele de examinare a documentelor contabile care vizau elaborarea tablourilor de reclasament a contului de rezultate şi a bilanţului, în prezent cîmpul de studiu al analizei s-a extins considerabil, ceea ce a impus diversificarea metodelor şi procedeelor utilizate în scopul atingerii obiectivelor. Deosebirea dintre diferite tipuri de necesităţi financiare ale întreprinderii a favorizat progresul metodelor de analiză financiară. În acest sens, noţiunea de echilibru financiar nu are acelaşi conţinut în analiza tradiţională bazată pe bilanţul financiar, în analiza funcţională bazată pe bilanţul funcţional, sau în analiza prin fluxuri, care completează metodele tradiţionale, fără însă a le eclipsa total. Printre metodele analizei financiare tradiţionale amintim: Compararea situaţiilor financiare Compararea constituie prima treaptă a metodei a analizei economice, permite utilizatorilor să compare informaţiile din conturile anuale în timp pentru a extrage tendinţa privind poziţia financiară şi performanţele întreprinderii, precum şi în spaţiu cu unităţi similare. Compararea bilanţului la sfârşit de perioadă cu bilanţul la început de periodă permite determinarea modificării poziţiei financiare a întreprinderii în

26 26 Analiză financiară aprofundată cursul exerciţiului. Comparaţiile în timp pe mai mulţi ani permit evidenţierea trendului indicatorilor şi stau la baza previziunilor financiare, ceea ce necesită date şi informaţii provenite din 3-5 conturi anuale succesive. Comparaţiile în spaţiu, între întreprinderi din acelaşi sector permit întreprinderii de a se situa mai bine în cadrul sectorului şi de a-şi cunoaşte forţele şi slăbiciunile în raport cu concurenţii. Analizele comparative în timp pun în evidenţă abaterea indicatorilor faţă de un criteriu de referinţă, ale căror cauze trebuie cunoscute, ceea ce impune efecturea unor analize factoriale prin utilizarea procedeelor adecvate de cuantificare a influenţei factorilor. Metoda de analiză prin rate (Ratios) În analiza financiară termenul englezesc Ratio, de origine latină (Ratus = calculat, socotit), utilizat la masculin, este sinonim cu: raport, coeficient, procent, rată.şi desemnează un raport economic sau financiar semnificativ între două mărimi absolute care reprezintă două posturi sau grupe de posturi din bilanţ, din contul de rezultat, sau din bilanţ şi din contul de rezultat. Raportul poate fi exprimat în procente, în număr de zile sau ani, sau sub formă de coeficient, fiind utilizat în scopul obţinerii unor informaţii mai semnificative decât le pot oferi valorile absolute ale mărimilor contabile sau datele extracontabile. Evident că nu pot fi raportate decât mărimi ce au relaţii între ele pentru a obţine o rată semnificativă. După elementele care se compară, aceste rate pot informa analistul financiar asupra a numeroase aspecte ale întreprinderii pe care doreşte să le evidenţieze: rentabilitatea, independenţa financiară, rotaţia activelor, ş.a. Metoda de analiză prin rate a apărut în analiza financiară de peste 2 de ani şi ea prezintă avantajul că permite analistului financiar să urmărească progresul întreprinderii şi să prezinte imaginea acesteia utilizatorilor. Este însă vorba de o viziune a posteriori. Ca urmare, a avea rate bune la închiderea exerciţiului nu implică neapărat un viitor favorabil pentru întreprindere. Metoda de analiză prin rate trebuie utilizată cu prudenţă, aceasta oferind de multe ori doar un fragment al unor informaţii necesare pentru o decizie financiară. Rareori o rată luată izolat este semnificativă prin ea însăşi, nefiind

27 Analiză financiară aprofundată 27 suficientă pentru a caracteriza o întreprindere. Numai o baterie de rate urmărite în dinamică pe mai mulţi ani şi comparate cu ale unor întreprinderi similare sau cu valori standard pot îmbogăţi informaţiile necesare deciziilor financiare. Obiectivul fundamental al metodei ratelor vizând cunoaşterea cât mai bună a întreprinderii şi evaluarea cât mai reală a performanţelor şi dificultăţilor sale, utilizarea corectă a acesteia impune respectarea câtorva cerinţe de bază: 1) Asigurarea comparabilităţii elementelor raportului prin evaluarea lor în aceleaşi unităţi. 2) Folosirea în calcul a unor mărimi semnificative şi coerente, între care trebuie să existe relaţii directe. 3) Compararea ratelor în timp şi spaţiu sau cu valori standard. Practica utilizării metodei ratelor a devenit curentă în domeniul financiar, dar este frecventă şi în alte domenii (tehnic, comercial, fiscal) şi vizează în general dinamica indicatorilor (prin indici cu bază fixă sau cu bază în lanţ) sau structura lor, alături de ratele financiare de rotaţie, rentabilitate, finanţare, ş.a. Opiniile privind structura unei baterii de rate diferă în funcţie de organismul specializat care le elaborează, dar acestea vizează în general: activitatea şi randamentul întreprinderii, marjele şi rentabilitatea, investiţiile şi finanţarea; structura financiară şi riscurile. Centrala Bilanţurilor din Banca Franţei editează anual norme cuprinzând baterii de rate care cuprind: 1) Rate de analiză a factorilor de producţie; 2) Rate de gestiune şi de rentabilitate; 3) Rate de exploatare; 4) Rate financiare. Potrivit Reglementărilor Contabile Româneşti armonizate (OMFP 94/21), întreprinderile trebuie să raporteze în Nota explicativă 9 Principalii indicatori economico-financiari următorii indicatori sub formă de rate: I. Indicatori de lichiditate: 1) Lichiditatea generală; 2) Lichiditatea imediată. II. Indicatori de risc:

28 28 Analiză financiară aprofundată 1) Gradul de îndatorare; 2) Acoperirea dobânzilor. III. Indicatori de activitate: 1) Viteza de rotaţie a stocurilor; 2) Număr de zile de stocare; 3) Viteza de rotaţie a debitelor clienţi; 4) Viteza de rotaţie a creditelor furnizori; 5) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate; 6) Viteza de rotaţie a activelor totale. IV. Indicatori de profitabilitate: 1) Rentabilitatea capitalului angajat; 2) Marja brută din vânzări. Ansamblul de rate cuprinde indicatori reprezentativi ce servesc la: 1) Măsurarea performanţelor (activitatea, randamentul, rezultatele), consecinţele deciziilor în materie de investiţii şi de finanţare, structura financiară; 2) Efectuarea de comparaţii în timp pentru a studia evoluţia situaţiei financiare; 3) Situarea întreprinderii în mediul său profesional, prin compararea propriilor rate cu ratele medii ale întreprinderilor similare. Metoda analizelor specifice În funcţie de scopul urmărit, analiza financiară poate utiliza o serie de metode specifice adaptate anumitor situaţii: studiul lichidităţii-solvabilităţii, analiza rentabilităţii şi riscului, analiza activităţii (gestiunii) întreprinderii, analiza structurii financiare (calculul levierelor), lanţurile de rate, analiza de fluxuri, analiza discriminantă, scoringul (riscul de faliment) ş.a. Utilizarea instrumentului informatic Efectuarea analizei financiare în diferite scopuri este facilitată de accesul şi utilizarea instrumentului informatic în mai multe direcţii: 1) Stocarea datelor; 2) Calculul ratelor; 3) Determinarea echilibrelor financiare; 4) Elaborarea proiecţiilor şi previziunilor privind situaţia financiară; 5) Efectuarea analizelor de sensibilitate şi a simulărilor.