3. ECHILIBRE CU TRANFER DE IONI ŞI MOLECULE 3.1. Echilibre de complexare 3.1.1. Aspecte generale Dacă într-un echilibru general de forma: Donor Acceptor π particula transferată este ion sau moleculă atunci avem un echilibru cu transfer de ioni sau molecule. De exemplu: Ag(NH 3 ) Ag(NH 3 ) NH 3 (3.1) Fe(CN) 3 Fe(CN) CN (3.) Donorul de ioni sau molecule se numeşte combinaţie complexă sau complex. Orice donor complex are un acceptor conjugat. Acceptorul primar poate fi un cation metalic numit grupare centrală (M). Particula transferată (ion sau moleculă) se numeşte ligand.(l). Echilibrele de formare a complecşilor se pot reprezenta în două moduri: a) echilibre de formare succesivă a complecşilor caracterizate prin constante de formare succesiva ( 1,, 3,... N ) [ML] M L ML 1 [M][L] [ML ] ML L ML [ML][L] [ML 3] ML L ML 3 3 [ML ][L]... ML N-1 L ML N [ML N ] N (3.3) [ML ][L] N1 În aceste echilibre se formează complecşi de ordinul n unde 0<n<N. Complexul ML N este complexul superior de ordin N este un policomplex adică un polidonor. Acceptorul primar, M, este un poliacceptor în mod formal este complexul de ordinul zero. Complecşii de ordin 1 < n < N pot fi atât donori, cât şi acceptori de liganzi, adică amfoliţii complecşi. ML M L ML L ML ML M Ml b) echilibre de formare totale caracterizate prin constante totale de formare 1
(β 1, β, β 3,... β N ) M L ML [ML] β1 [M][L] M L ML [ML ] β [M][L] [ML 3] M 3L ML 3 β [M][L] 3 3... M NL ML N β N [ML N ] (3.4) N [M][L] Între constantele de formare totale şi constantele de formare succesive există următoarele relaţii: β 1 1 β 1... β N 1... N n 1 n (3.5) Constantele de formare reprezintă o măsură a stabilităţii combinaţiilor complexe. Complecşii sunt cu atât mai stabili cu cât constantele de formare sunt mai mari. Inversul constantelor de formare defineşte constantele de instabilitate: (3.6) ' 1 n n În practica analitică se foloseşte adesea şi mărimea p definită de relaţia: p log, unde reprezintă constanta de stabilitate Problemă rezolvată 1 1. Completaţi echilibrele de formare a combinaţiilor complexe de mai jos şi expresia constantelor de stabilitate sau instabilitate: Ag Cl... β Cu.... [Cu(NH 3 ) 4 ] β 4 Hg I... 4... CN.[Fe(CN) 6 ] 3 6 Fe CN... 6 Rezolvare:
Ag Cl AgCl [Ag ][Cl ] β [AgCl ] Cu 4NH 3 [Cu(NH3) 4 ] [Cu ][NH 3] β 4 [[Cu(NH ) ] ] HgI 3 I HgI 4 4 4 3 3 4 [HgI ] [HgI ][I ] [ ] [Fe(CN) 5 ] CN.[Fe(CN) 6 ] 3 Fe(CN) 6 [ Fe(CN) ] 3 6 3- - 5 CN [ ] [Fe(CN) 5 ] 3 CN [Fe(CN) 6 ] 4 Fe(CN) 6 6 3 [ ] 5 4 Fe(CN) [CN ] 3.1..Reacţii între donori şi acceptori de ioni sau molecule Considerăm echilibru de disociere a ionului complex: Hg(CN) 4 Hg(CN) 3 CN (3.7) Complexul Hg(CN) 4 pune în libertate ionul CN numai în măsura în care în soluţie există un acceptor al acestor ioni ca de exemplu ionul Fe 3 care fixează ionul CN conform echilibrului: Fe 3 CN Fe(CN) (3.8) Însumâmd cele două echilibre se obţine: Hg(CN) 4 Fe 3 Hg(CN) 3 Fe(CN) (3.9) cu constanta de echilibru: [Hg(CN) 3 ][Fe(CN) ] 3 [Hg(CN) 4 ][Fe ] (3.) Echilibrul de mai sus este de tip donor-acceptor şi poate fi formulat general: D 1 A A 1 D (3.11) cu constanta de echilibru: [A ][D ] [D ][A ] 1 (3.1) 1 1 e observă că în timp ce constanta de echilibru caracterizează interacţiunea dintre cupluri, constantele 1 şi caracterizează stabilitatea cuplurilor donoracceptor (1), respectiv (). Pentru a prevedea posibilităţile de reacţie între donori şi acceptorii de ioni sau molecule este necesar să se cunoască constantele 3
de stabilitate ale complecşilor implicaţi în reacţie. În acest scop am ales pentru exemplificare complecşii pe care acidul etilendiaminotetraacetic (EDTA) îi formează cu o serie de cationi metalici. Acidul etilendiaminotetraacetic are formula: CH N CH CH COOH COOH CH N CH CH COOH COOH şi se notează prescurtat H 4 Y În soluţie apoasă are loc echilibrul protolitic: H 4 Y 4HOH Y 4 4H 3 O (3.13) din care rezultă anionul Y 4 ce constituie practic ligandul. În tabelul următor se dau constantele de stabilitate pentru o serie de complecşi ai anionului Y 4 cu cationi metalici. Tabel 3. Constantele de stabilitate 1 pentru o serie de complecşi ai ligandului Y 4 (EDTA) Donor Acceptor p 1 LiY 3 Li,8 AgY 3 Ag 7,3 MgY Mg 8,7 CaY Ca,7 ZnY Zn 16,3 CuY Cu 18,8 FeY Fe 3 5,1 Observaţii În acest tabel complecşii sunt aşezaţi în ordinea creşterii stabilităţii lor: - complexul cel mai stabil (donorul cel mai slab) este FeY căruia îi corespunde acceptorul cel mai puternic Fe 3 ; - complexul cel mai puţin stabil (donorul cel mai puternic) este LiY 3 căruia îi corespunde acceptorul cel mai slab. - Un acceptor din acest tabel va reacţiona cu oricare donor complex situat deasupra sa în acest tabel. 4
Problemă rezolvată Arătaţi în ce sens este deplasat echilibrul chimic: Cu AgY 3 CuY Ag Justificaţi răspunsul prin calculul constantei de echilibru: 18,8 e dă: -, 3-1(CuY /Cu ) 7,3 1(AgY /Ag) Rezolvare: e calculează constanta echilibrului dat: [CuY ][Ag ] [AgY ][Cu ] 18,8-1(CuY /Cu ) 11,5 3 7,3 3-1(AgY /Ag ) Deci echilibrul este mult deplasat spre dreapta. Problemă propusă 1 Arătaţi în ce sens sunt deplasate echilibrele chimice de mai jos: Ag ZnY AgY 3 Zn Zn MgY ZnY Mg Folosiţi spaţiile libere pentru a rezolva problema propusă. Răspunsuri la pagina.73 Justificaţi răspunsul prin calculul constantei de echilibru. 7,3 8,7 e dau: 3-, -, - 1(AgY /Ag) 1(MgY /Mg ) 16,3 1(ZnY /Zn ) 3.. Echilibre de precipitare 3..1. Aspecte generale Echilibrele cu formare de compuşi greu solubili pot fi considerate ca un caz particular al echilibrelor cu formare de combinaţii complexe. e pot deci reprezenta printr-un echilibru general de forma: M n nx MX n (3.0) unde: M n acceptor; X particula transferată (ion sau moleculă) 5
MX n donor, respectiv combinaţia greu solubilă. Constanta de instabilitate a complexului este dată de relaţia: n n [M ][X ] (3.1) [MX ] n Concentraţia în compus greu solubil (MX n ) în soluţie nu poate depăşi o anumită valoare, numită solubilitate. Când concentraţia de compus greu solubil, MX n, în soluţie este egală cu solubilitatea, avem o soluţie saturată. Dacă M n şi X se introduc în soluţie astfel încât concentraţia compusului greu solubil, MX n, să fie mai mare decât solubilitatea, excesul de MX n precipită, trecând în fază solidă. e obţine un sistem eterogen, caracterizat prin echilibrul: MX n MX n M n X (3.) solid soluţie pentru care se poate scrie ţinând seama de relaţia (3.1) [M n ][X ] [MX n ] const. (3.3) e observă că într-o soluţie saturată de complex MX n, produsul concentraţiei ionilor ce formează compusul greu solubil MX n este constant şi se numeşte produs de solubilitate, s. s [M n ][X ] n (3.4) Produsul de solubilitate are o dublă semnificaţie: - permite determinarea solubilităţii compusului greu solubil; - prevede condiţiile elementare ale formării compusului greu solubil, şi anume: dacă speciile M n şi X se introduc în soluţie astfel încât [M n ] [X ] < s, compusul MX n nu precipită; dacă speciile M n şi X se introduc în soluţie astfel încât [M n ] [X ] > s, compusul MX n precipită. Problemă rezolvată 3 Într-o soluţie apoasă concentraţia ionilor Ca este de 0,005 M. Dacă în această soluţie se introduc ioni oxalat C O 4 până la o concentraţie de 8 M, se formează precipitatul de CaC O 4? e dă produsul de solubilitate al CaC O 4,,3 9. Rezolvare: Precipitatul de CaC O 4 se obţine atunci când produsul concentraţiei ionilor în soluţie este mai mare decât produsul de solubilitate ( ). Într-o soluţie de CaC O 4 are loc echilibru CaC O 4 Ca C O 4 Produsul de solubilitate este: [Ca ] [C O 4 ] Concentraţia ionilor în soluţie este: [Ca ] 0,005,5 3 M 6
[C O 4 ] 1 8 M Produsul concentraţiei ionilor în soluţie este: [Ca ] [C O 4 ] (,5 3 ) ( 8 ),5 11 Deoarece valoarea produsului concentraţiei ionilor în soluţie (,5 11 ) este este mai mică decât produsul de solubilitate s (,3 9 ), precipitarea nu are loc. Problemă propusă Produsul de solubilitate al ro 4 este 3,6 7. ă se arate dacă se formează precipitat de ro 4 prin amestecarea a unor volume egale de rcl şi O 4, fiecare în concentraţie de 3 M. Rezolvare Folosiţi spaţiile libere pentru a rezolva problema propusă. Răspunsuri la pagina.38 3... olubilitatea. Relaţia solubilitate - produs de solubilitate olubilitatea reprezintă numărul maxim de moli dintr-un compus care se pot dizolva într-un litru de soluţie, mol/l. ă considerăm un compus greu solubil, BA, într-un sistem eterogen format dintro soluţie saturată de BA în prezenţa fazei solide BA. Pentru acest sistem se poate scrie echilibrul eterogen: BA BA B A (3.5) solid soluţie olubilitatea în apa pură pentru compusul greu solubil BA este: 0 [BA] [B ] [BA] [A ] (3.6) Cunoscând produsul de solubilitate pentru compusul greu solubil BA: s [B ][A ] şi constanta de instabilitate,, a acestui compus se obţine: sau: [B][A] (3.7) [BA] s 0 s (3.8) 7
0 1 (3.9) Dacă compusul greu solubil este AgCl, s, constanta de instabilitate este 3. Înlocuind aceste valori, se obţine valoarea solubilităţii 0, valoare care este aproximativ egală cu cea obţinută aplicând relaţia: 0 (3.30) adică o relaţie simplificată, rezultată prin neglijarea termenului /. Relaţia dintre solubilitate şi produs de solubilitate se poate generaliza considerând compusul greu solubil de formulă generală B m A n. În cazul unei soluţii saturate de B m A n în prezenţa fazei solide B m A n se poate scrie echilibru eterogen: B m A n B m A n mb na (3.31) solid soluţie Neglijând fracţiunea nedisociată a acestui compus în soluţie, concentraţiile la echilibru ale speciilor A şi B vor fi: [B] m 0 [A] m 0 produsul de solubilitate al compusului greu solubil B m A n este: sau: de unde rezultă: s [B] m [A] n (3.3) (m 0 ) m (n 0 ) n (3.33) 0 m n m n m n (3.34) Problemă rezolvată 4 olubilitatea molară Pb(IO 3 ) este 4 5 mol/l. ă se determine. Rezolvare: [Pb ][IO 3 ] Într-o soluţie saturată de Pb(IO 3 ) în care considerăm Pb(IO 3 ) total disociat putem scrie: 1 mol Pb(IO 3 )...1 ion g Pb... ioni g IO 3 4 5 moli Pb(IO 3 )... 4 5 ioni g Pb... 4 5 ioni g IO 3 Deci rezultă: [Pb ] 4 5 [IO 3 ] 4 5 8
[Pb ][IO 3 ] [4,0 5 ] [8,0 5 ],56 13 Problemă propusă 3 Produsul de solubilitate al AgCl este 1,6. Calculaţi: - solubilitatea molară a AgCl, - solubilitatea în g/l. Rezolvare Folosiţi spaţiile libere pentru a rezolva problema propusă. Răspunsuri la pagina.73 3..3 Factorii care influenţează solubilitatea compuşilor greu solubili Influenţa ionului comun e consideră o soluţie saturată de AgCl în prezenţa fazei solide AgCl. Echilibrul ce caracterizează sistemul eterogen este AgCl AgCl Ag Cl (3.35) solid soluţie La acest sistem se adaugă Cl până la o concentraţie C în soluţie. Datorită creşterii concentraţiei în ion Cl la adaosul de Cl echilibrul se deplasează spre stânga o nouă cantitate de Ag va reacţiona pentru a forma AgCl. Creşterea concentraţiei în ion Cl asigură o precipitare mai completă a ionilor de argint. Prin urmare solubilitatea clorurii de argint scade. În aceste condiţii se defineşte o solubilitate aparentă () mai mică decât solubilitatea în apa pură ( 0 ) [AgCl] [Ag ] (3.36) Ţinând seama de constanta de instabilitate () a AgCl [Ag ][Cl ] (3.37) [AgCl] şi de expresia produsului de solubilitate ( s ) obţinem: s [Ag ][Cl ] (3.38) s 1 C (3.39) relaţie din care se poate observa că solubilitatea scade cu creşterea concentraţiei 9
ionului comun. În cazul clorurii de argint, crescânduse concentraţia ionului clorură, solubilitatea clorurii de argint scade până la ~ 7 mol/l, ceea ce corespunde unei concentraţii în ioni Cl de,5 ioni g/l. La concentraţii mai mari în ioni Cl are loc o solubilizare a clorurii de argint, ca urmare a echilibrului: AgCl Cl AgCl (3.40) Diagrama de solubilitate a AgCl funcţie de concentraţia în ioni Cl prezentată în figura 3.1. este 6 0 1,41x 5 AgCl 1 Ag AgCl min x -7 4 3 1 0 pcl Fig 3.1. Diagrama de solubilitate a AgCl funcţie de concentraţia ionului Cl Problemă rezolvată 5 Care este solubilitatea AgCl într-o soluţie 0,0 M de AlCl 3? e dă 1,7 Rezolvare: În soluţie AlCl 3 este complet disociată în ionii componenţi. De aceea putem scrie: 1 mol AlCl 3...formează...3 ioni g Cl 0,0 moli AlCl 3...3 0,0 0,06 ioni g Cl Pe de altă parte într-o soluţie saturată de AgCl total disociată avem: 1 mol AgCl...1 ion g Ag...1 ion g Cl moli AgCl... ion g Ag... ioni g Cl [Ag ] [Cl ] 0,06 [Ag ][Cl ] ( 0,06). Deoarece << 0,06 practic se poate neglija şi rezultă: 0,06 sau,83 9 moli/l.
Problemă propusă 4 Care este solubilitatea molară a CaCO 3 într-o soluţie 0, M de CaCl. e dă produsul de solubilitate al CaCO 3, 8,7 9. Rezolvare: Folosiţi spaţiile libere pentru a rezolva problema propusă. Răspunsuri la pagina.73 Influenţa ph-ului asupra solubilităţii compuşilor greu solubili Influenţa ph-ului asupra solubilităţii hidroxizilor greu solubili Pentru generalizare se va considera hidroxidul greu solubil de formulă BOH cu caracter amfoter. Într-un sistem eterogen format dintr-o soluţie saturată de BOH în prezenţa fazei solide BOH se poate scrie echilibrul eterogen: BOH BOH cu 0 [BOH] (3.47) Hidroxidul BOH având caracter amfoter în soluţie apoasă au loc echilibrele: BOH H 3 O B HOH cu [BOH][H3O ] a (3.48) 1 [B ] BOH HOH BO H 3 O cu a [BO ][H3O ] (3.49) [BOH] În aceste condiţii solubilitatea aparentă, va fi egală cu: [BOH] [B ] [BO ] (3.50) Deoarece: rezultă: sau: [BOH][H O ] [BOH] [B ] şi a [BO ] (3.51) [H O ] 3 a 1 [H O ] (3.5) 3 a [BOH](1 ) a [H 1 3O ] 0 pa p 1 ( H phpa 1 ) (3.53) 3 relaţie care descrie funcţia de variaţie a solubilităţii cu ph. 11
BOH B BO 0 BOH ph 1 p a1 p a ph ph Fig. 3.. Diagrama de echilibru solubilitate ph pentru un hidroxid greu solubil cu caracter amfoter ph-ul de precipitare al hidroxizilor greu solubili e consideră hidroxidul greu solubil M(OH)n şi echilibrul de solubilitate: M(OH) n M(OH) n M n nho (3.54) caracterizat prin [M n ] [HO ] n (3.55) Prin logaritmare se obţine: lg s lg[m n ] n lg [HO ] (3.56) Înlocuind [HO ] din produsul ionic al apei, w obţinem: lg s lg[m n ] n lg w n lg [H 3 O ] (3.57) sau: ph lg[ M ] 14np n n (3.58) Problemă rezolvată 6 ă se calculeze ph-ul la care precipită Fe(OH) 3 (cu 38 ) dintr-o soluţie de Fe 3 de concentraţie mol/l. Rezolvare: 14 3 38 p H 3 b) influenţa ph-ului asupra solubilităţii sărurilor greu solubile ă considerăm o sare greu solubilă BA şi sistemul eterogen format dintr-o soluţie saturată de BA în prezenţa fazei solide BA. acest sistem se caracterizează prin echilibrul: 1
BA BA B A (3.59) Dacă anionul A - are caracter bazic în soluţie apoasă, poate participa la un echilibru cu schimb de protoni: A H 3 O [ H3O ][A ] HA HOH cu a [HA] (3.60) Echilibrul global este: BA H 3 O B HA H 3 O (3.61) Neglijând comcentraţia de compus BA neionizat în soluţie (sau considerând că BA in soluţie este total disociat) se poate defini solubilitatea aparentă: [B ] [A ] [HA] (3.6) sau: [H3O ][A ] [A ] (3.63) 3 [A ] 1 a a [H O ] (3.64) Într-o soluţie saturată de BA se poate scrie : [B ][A ] s. de unde rezultă: şi [A ] (3.65) [B ] s (1 p a ph ) (3.66) H ( 1 p ) a p (3.67) Această relaţie demonstrează că solubilitatea sărurilor greu solubile cu anion bazic scade continuu cu creşterea ph-ului. Un exemplu în acest sens îl poate constituie influenţa ph-ului asupra solubilităţii unor sulfuri greu solubile. Presupunând o sulfură greu solubilă de tip M în soluţie saturată în prezenţa fazei solide se poate scrie echilibrul eterogen: M M M (3.68) Anionul are caracter bazic. Funcţie de ph se formează speciile chimice: H şi H în urma echilibrelor: cu constanta: H 3 O H HOH (3.69) a [ ][H O ] [H ] 3 13 (3.70) H H 3 O H HOH (3.71) 13
cu constanta: a 1 [H ][H3O ] (3.7) [H ] În aceste condiţii se defineşte solubilitatea aparentă prin relaţia: [M ] [ ] [H ] [H ] (3.7) Ţinând seama de echilibrele de protonare ale anionului sulfură se poate scrie: [H3O ] [H3O ] [ ] 1 a a 1 a (3.73) Luând în considerare expresia produsului de solubilitate, s [M ][ ], rezultă: [H3O ] [H3O ] s 1 a a1 a (3.74) sau: pa p 1 ( H pa pa ph 1 ) (3.75) Cu ajutorul acestei relaţii se poate urmării variaţia solubilităţii unei sulfuri de tip M funcţie de ph. Problemă rezolvată 7 ă se calculeze solubilitatea Cu şi Cd în apa pură şi în soluţie de HCl 1 M. e dau s,cd 8 mol L -, s,cu 4 18 mol L, precum şi constantele de aciditate ale hidrogenului sulfurat: a1 8,9 8 şi a 1,3 13. Rezolvare: olubilitatea celor două sulfuri se poate calcula astfel a) în apa pură se foloseşte relaţia: 8 14 Cd s,cd mol/l s 18 9 Cu,Cu 4 mol/l b) în prezenţa acidului clorhidric se foloseşte relaţia: [H3O ] [H3O ] s 1 a a1 a 8 Cu 8 8 13 1 1 1 8,3 mol/l 8,9 8,9 1,3 14
1 1 4 1 6,3 mol/l 8,9 8,9 1,3 18 5 Cd 8 8 13 Influenţa proceselor de complexare asupra solubilităţii compuşilor greu solubili a) olubilitatea sărurilor greu solubile în prezenţa agenţilor de complexare În practica analitică se cunosc o serie de reacţii de precipitare la care excesul de reactiv duce la dizolvarea precipitatului ca urmare a formării unor combinaţii complexe solubile. Exemplu: Hg I HgI HgI I HgI 4 (3.78) sau: Bi 3 3I BiI 3 3 BiI 3 I BiI 4 (3.79) În asemenea situaţii este utilă stabilirea concentraţiei optime de anion comun complexant, astfel încât solubilitatea compusului greu solubil să fie minimă. Pentru exemplificare am ales sistemul eterogen format de iodura de argint AgI AgI Ag I cu s [Ag ][I ] (3.80) În prezenţa unui ligand X capabil să complexeze ionul Ag echilibrul: se stabileşte Ag X [AgX ] (3.81) cu constanta de instabilitate [Ag ][X] β (3.8) [AgX ] Echilibrul global de solubilizare se obţine prin însumarea celor două echilibre: AgI X [AgX ] I (3.83) având constanta de echilibru, [AgX ][I ] s (3.84) [X] β ' Cunoscând s şi β se poate calcula constanta de echilibru şi deci se poate aprecia în ce măsură agentul de complexare X influenţează solubilitatea AgI. Astfel, dacă ligandul X este amoniacul, s 16,1, β 7. constanta de echilibru, este 15
16,1 8,9 7, (3.85) Această valoare a constantei de echilibru este destul de mică încât se poate spune că practic iodura de argint nu se solubilizează în amoniac. Dacă sarea greu solubilă este AgCl, cu s 9,7 în prezenţa amoniacului constanta echilibrului de solubilizare,, este: 9,7,5 7, (3.86) Valoarea mult mai mare a constantei de echilibru în cazul AgCl arată că aceasta se dizolvă relativ uşor în soluţie de amoniac. olubilitatea AgI în prezenţa unui ligand X se poate scrie astfel: [I ] [Ag ] [AgX ] (3.87) Ţinând seama de produsul de solubilitate, s, şi de constanta de instabilitate β se obţine: [X] [Ag ] 1 β (3.88) respectiv: [X] s 1 [I ] β (3.89) iar în final: [X] s 1 β (3.90) Această relaţie exprimă dependenţa solubilităţii funcţie de concentraţia ligandului şi de stabilitatea complexului pe care acest ligand îl formează cu cationul metalic. e observă că solubilitatea creşte cu concentraţia de ligand, fiind invers proporţională cu stabilitatea complexului format de ligand cu cationul metalic. 16
Răspunsuri şi comentarii la problemele propuse Problemă propusă 1 e calculează constantele de echilibru pentru fiecare echilibru: -pentru echilibrul 1avem: 7,3 3-1,AgY /Ag 9 16,3-1,ZnY /Zn Concluzie: acest achilibru este deplasat spre stânga -pentru echilibrul avem: 16,3-1,ZnY /Zn 7,6 8,7-1,MgY /Mg Concluzie: acest echilibru este deplasat spre dreapta. Problemă propusă Precipitatul de ro 4 se obţine atunci când produsul concentraţiei ionilor în soluţie este mai mare decât produsul de solubilitate ( ). Calculăm concentraţia ionilor în soluţie 0,001 V [r ] 0,0005 mol/l V V [O ] 0,0005 mol/l V 0,001 4 Produsul concentraţiei ionilor în soluţie este: [r ][O 4 ] (0,005),5 7 Deoarece valoarea produsului concentraţiei ionilor în soluţie (,5 7 ) este mai mică decât produsul de solubilitate s (3,6 7 ), precipitarea nu are loc. Problemă propusă 3 Într-o soluţie saturată de AgCl în care considerăm AgCl total disociată putem scrie: 1 mol AgCl...formează...1 ion g Ag...1 ion g Cl moli AgCl... ioni g Ag... ioni g Cl rezultă [Ag ] [Cl ] 17
Pe de altă parte avem: s [Ag ][Cl - ] de unde rezultă 5 1,6 1, 6 mol/l olubilitatea în g/l este 1,6 5 143,5 1,8 3 g/l Problemă propusă 4 În soluţie CaCl este complet disociată în ionii componenţi. De aceea putem scrie: 1 mol CaCl...formează...1 ion g Ca 0, moli CaCl...1 0, 0, ioni g Ca Pe de altă parte într-o soluţie saturată de CaCO 3 total disociată avem: 1 mol CaCO 3...1 ion g Ca...1 ion g CO 3 moli CaCO 3... ion g Ca... ioni g CO 3 [Ca ] 0, [CO 3 ] s [Ca ][CO 3 ] ( 0,). Deoarece << 0,, practic se poate neglija faţă de 0, şi rezultă: s 0, sau 8.7 9 0,0 ; 4.35 8 mol/l 18
BIBLIOGRAFIE 1. C. Luca, A. Duca, I.A. Crişan,,, şi Analiză Instrumentală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.. D. Cruceru, A. Gheorghe, I. Pătroescu,,,Lucrări practice de chimie analitică, Editura Universităţii Bucureşti, 1998. 3. C. Liteanu, E. Hopârtean, Cantitativă - Volumetria Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 197. 4. C. Pătroescu, E. Dimonie, D. Cruceru,,,. Gravimetrie Volumetrie Editura Universităţii, Bucureşti, 000. 5. A.M. Joşceanu, E. Ruse,, Editura Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Bucureşti, 005. 6. http://www.chem.unl.edu/chwang 7. http://www.asdlib.org 8. http://macedonia.nrcps.ariadne-t.gr/chem 9. http://www.chemistry.adelaide.edu.au/external/soc-rel/content/. http://www.chemweb.com/analytical/home 19