2.9 Forme biafine Forme pătratice afine. Aducerea la forma canonică Centre de simetrie Varietăţi pătratice...

Save this PDF as:
 WORD  PNG  TXT  JPG

Μέγεθος: px
Εμφάνιση ξεκινά από τη σελίδα:

Download "2.9 Forme biafine Forme pătratice afine. Aducerea la forma canonică Centre de simetrie Varietăţi pătratice..."

Transcript

1 Geometrie Afină

2 Contents 1 Spaţii vectoriale Spaţii vectoriale peste un corp K Exemple de spaţii vectoriale Dependenţă liniară de vectori Baze. Coordonate de vectori. Dimensiune Schimbări de baze Subspaţii vectoriale Morfisme de spaţii vectoriale Subspaţii invariante. Vectori proprii. Valori proprii Forme liniare pe un K-spaţiu vectorial Forme biliniare Forme pătratice. Aducerea la forma canonică Forme pătratice pe spaţii vectoriale complexe Forme pătratice pe spaţii vectoriale reale Spaţii afine Structura afină a unui spaţiu vectorial Spaţii afine. Proprietăţi imediate Exemple de spaţii afine Combinaţii afine de puncte Subspaţii afine Spaţii afine finit dimensionale Dimensiunea unui spaţiu afin Repere şi coordonate carteziene Repere şi coordonate afine Raport şi biraport de puncte coliniare Reprezentări analitice ale unui p-plan Morfisme de spaţii afine Translaţii şi centro-afinităţi Proiectori şi automorfisme afine involutive Morfisme de spaţii afine finit dimensionale Ecuaţiile carteziene ale unui p-plan Forme afine

3 2.9 Forme biafine Forme pătratice afine. Aducerea la forma canonică Centre de simetrie Varietăţi pătratice Clasificarea afină a conicelor Clasificarea afină a cuadricelor

4 Chapter 1 Spaţii vectoriale 1.1 Spaţii vectoriale peste un corp K Fie K un corp comutativ (poate fi corpul numerelor complexe C, cel al numerelor reale R, cel al numerelor raţionale Q sau al claselor de resturi modulo p, Z /p (p prim), etc). Fie (V, +) un grup pe care definim o operaţie externă K V V care satisface axiomele: V1. (αβ) v = α (β v) (α, v) α v V2. (α + β) v = α v + β v V3. α (v + w) = α v + α w V4. 1 v = v, pentru orice α, β K şi orice v, w V. (V, +, ) se numeşte K-spaţiu vectorial (sau spaţiu vectorial peste corpul K). Observaţie. Într-un spaţiu vectorial (V, +, ), adunarea este comutativă. iar (1 + 1) (a + b) = (1 + 1) a + (1 + 1) b = a + a + b + b (1 + 1) (a + b) = 1 (a + b) + 1 (a + b) = a + b + a + b, deci a + b = b + a. Elementele lui V se numesc vectori, iar elementele lui K se numesc scalari. Operaţia internă + este adunarea vectorilor, iar operaţia externă este înmulţirea vectorilor cu scalari. Când K = C, respectiv K = R, spaţiul V se numeşte spaţiu vectorial complex, respectiv spaţiu vectorial real. 3

5 Propoziţie. Într-un K-spaţiu vectorial V, au loc: 0 K v = 0 V, v V, unde 0 K este elementul neutru al grupului aditiv (K, +), iar 0 V este elementul neutru al grupului (V, +), numit vectorul nul al spaţiului vectorial V. α 0 v = 0 v, α K α v = 0 v dacă şi numai dacă α = 0 K sau v = 0 V ( 1) v = v, v V, unde v este opusul vectorului v V în grupul (V, +). 1.2 Exemple de spaţii vectoriale 1. Spaţiul vectorilor legaţi şi spaţiul vectorilor liberi sunt spaţii vectoriale reale. 2. Spaţiile vectoriale standard K n, n N Pe produsul cartezian K n = {x = (x 1, x 2,..., x n ), x i K, i = 1, n} se poate defini o structură de K-spaţiu vectorial, numită structura canonică a lui K n. Operaţia externă este dată de x + y = (x 1 + y 1, x 2 + y 2,..., x n + y n ), x = (x 1, x 2,..., x n ), y = (y 1, y 2,..., y n ) K n, iar cea externă de αx = (αx 1, αx 2,..., αx n ), α K n, x = (x 1, x 2,..., x n ) K n. 3. Spaţiul M m,n (K) al matricelor dreptunghiulare cu elemente din K este un K-spaţiu vectorial. Dacă A = (a i,j ) şi B = (b i,j ) sunt două matrici din M m,n (K), iar α K, atunci operaţiile care dau structura de spaţiu vectorial sunt şi A + B = (a i,j + b i,j ) M m,n (K) αa = (αa i,j ) M m,n (K). Dacă m = n, se obţine K-spaţiul vectorial al matricelor pătratice de ordinul n. Dacă m = 1, se obţine K-spaţiul vectorial al matricelor linie, iar dacă n = 1, se obţine K-spaţiul vectorial al matricelor coloană. Aceste ultime două spaţii se identifică cu K n. 4

6 4. Spaţiul funcţiilor V A = {f : A V } unde V este un K-spaţiu vectorial, este, la rândul lui, un K-spaţiu vectorial. Operaţia de adunare a funcţiilor este dată de f + g : A V, (f + g)(x) = f(x) + g(x), iar operaţia externă pe V A peste K (α, f) αf, K V A V A (αf)(x) = αf(x). Spaţiile K n şi M m,n (K) sunt, de fapt, spaţii de tipul V A, unde V = K şi A = {1, 2,..., n}, respectiv A = {1, 2,..., m} {1, 2,..., n}. 5. Spaţiul F(A; K) al funcţiilor cu suport finit este un K-spaţiu vectorial. Pe mulţimea F(A; K) = {f : A K, f(x) = 0 cu excepţia unui număr finit de puncte } se defineşte suma şi înmulţirea cu scalari ca în exemplul anterior. 6. Spaţiul vectorial real C([a, b]) al funcţiilor continue pe [a, b], cu operaţiile definite mai sus. De asemenea, 7. Spaţiul vectorial real D([a, b]) al funcţiilor derivabile pe [a, b] 8. Spaţiul vectorial K n [X] al polinoamelor într-o variabilă X (de grad mai mic sau egal cu un n fixat), cu coeficienţi in corpul K, relativ la operaţiile uzuale de adunare a polinoamelor şi înmulţire a acestora cu numere reale. 9. K-spaţiul polinoamelor de forma a 0 (X 2 + Y 2 ) + a 1 X + a 2 Y + a 3, cu a i K, a 0 0 este legat de mulţimea cercurilor din plan. La fel, 10. K-spaţiul polinoamelor de forma a 0 XY + a 1 X + a 2 Y + a 3, cu a i K, a 0 0 este legat de mulţimea hiperbolelor cu asimptotele paralele cu axele sistemului de coordonate. 11. Corpul numerelor reale R este un Q-spaţiu vectorial. Evident, corpul numerelor raţionale Q nu este un R-spaţiu vectorial (operaţia externă nu se poate defini). 5

7 12. Numerele reale de forma a + b 2 + c 3 formează un Q-spaţiu vectorial. 13. Mulţimea soluţiilor unui sistem de ecuaţii liniare şi omogene cu coeficienţi într-un corp K formeaza un K-spaţiu vectorial. 14. Complexificatul unui spaţiu vectorial real Dacă V este un spaţiu vectorial complex, pe el se poate defini întotdeauna o structură de spaţiu vectorial real. Operaţia internă rămâne aceeaşi, iar operaţia externă peste R este restricţia la R a operaţiei externe peste C. Să presupunem acum că V este un spaţiu vectorial real. Se poate defini pe V 2 = V V o structură de spaţiu vectorial complex astfel: operaţia internă este dată de iar operaţia externă peste C V 2 V 2 V 2, (v 1, w 1 ) + (v 2, w 2 ) = (v 1 + v 2, w 1 + w 2 ), C V 2 V 2, (α + iβ)(v, w) = (αv βw, αw + βv). Spaţiul V 2, cu structura de spaţiu vectorial complex, se numeşte complexificatul lui V şi se notează C V. 1.3 Dependenţă liniară de vectori Fie S = {v 1,..., v n } un sistem finit de vectori dintr-un K-spaţiu vectorial V. Spunem că un vector v V este combinaţie liniară de vectorii sistemului S dacă există scalarii λ 1,... λ n K, astfel încât v = λ 1 v λ n v n. Exemple. În spaţiul vectorial real al numerelor complexe, orice număr complex z = a + bi este o combinaţie liniară a numerelor complexe 1 şi i. În spaţiul vectorial K 2[X] al polinoamelor de grad cel mult 2, orice polinom P (X) = ax 2 + bx + c este o combinaţie liniară a polinoamelor 1, X şi X 2. Un sistem finit de vectori S = {v 1,..., v n } (din K-spaţiul vectorial V ) se numeşte liniar independent (sau vectorii săi sunt liniar independenţi) dacă În caz contrar, S este liniar dependent. 0 V = λ 1 v λ n v n = λ 1 =... = λ n = 0 K. Propoziţie. Sistemul S = {v 1,..., v n } este liniar dependent dacă şi numai dacă cel puţin unul din vectorii săi este o combinaţie liniară a celorlalţi. 6

8 Propoziţie. Fie S = {v 1,..., v n } un sistem finit de vectori din V. Dacă un subsistem al lui S este liniar dependent, atunci şi S este liniar dependent. Dacă S este liniar independent, atunci orice subsistem al să este liniar independent. Exemple. Numerele complexe z 1 = 1 i, z 2 = 2 + 2i şi z 3 = 3 + 3i sunt liniar dependente (peste corpul numerelor raţionale), deoarece z 2 = 2 3 z 3, chiar dacă z 1 nu este liniar dependent de z 2 şi z 3. Polinoamele P 1 (X) = X X 2, P 2 (X) = 1 2X, P 3 (X) = 1+X 2 şi P 4 (X) = 1 2X 2 sunt liniar dependente peste Q, deoarece P 4 = 2P 1 + P 2. Se verifică uşor că numerele complexe 1 + i şi 1 i sunt liniar independente peste corpul numerelor reale. Vectorii e 1 = (1, 0,..., 0),..., e n = (0, 0,..., 1) din K n sunt liniar independenţi peste corpul K. Sistemul {1, sin x, cos x} este liniar independent în spaţiul vectorial real R R. În RR, sistemul {1, sin 2 x, cos 2 x} este liniar dependent. Sistemul alcătuit dintr-un singur vector v este liniar dependent dacă şi numai dacă v este vectorul nul. Doi vectori sunt liniar dependenţi dacă şi numai dacă au aceeaşi direcţie. Trei vectori (legaţi) sunt liniar dependenţi dacă şi numai dacă sunt coplanari. Patru vectori sunt întotdeauna liniar dependenţi. Ideea de vectori liniar independenţi se extinde şi la sisteme infinite de vectori. Un sistem infinit S = {v α : α I} de vectori din spaţiul vectorial V este liniar independent dacă orice subsistem finit al său este liniar independent. În caz contrar, sistemul este liniar dependent. Un vector v V este combinaţie liniară a unui sistem de vectori S (finit sau infinit) dacă este combinţie liniară a unui subsistem finit al lui S. Exemplu. Fie K[X] spaţiul vectorial al polinoamelor într-o variabilă X, cu coeficienţi într-un corp K. Sistemul infinit de polinoame {1, X, X 2, X 3,...} este liniar independent, deoarece orice subsistem finit al său {X m 1,... X m k} este liniar independent. 1.4 Baze. Coordonate de vectori. Dimensiune Fie S = {v α : α I} un sistem oarecare (finit sau infinit) de vectori din K-spaţiul vectorial V. Sistemul S este sistem de generatori pentru V dacă orice vector din V este o combinaţie liniară a lui S. Un sistem de vectori B = {v α : α I} din K-spaţiul vectorial V este o bază a lui V dacă 7

9 B este liniar independent B este sistem de generatori pentru V. Dacă B = {v α : α I} este o bază a K-spaţiului vectorial V, atunci orice vector v V se poate exprima în mod unic în forma v = λ 1 v λ n v n, unde λ 1,..., λ n K, iar {v 1,..., v n } B. Sistemul de scalari {λ 1,..., λ n } poartă numele de coordonatele vectorului v în baza B. Evident, dacă un v V se scrie sub forma v = λ α v α şi, în acelaşi timp v = µ α v α α I α I (coeficienţii λ α şi µ α sunt zero, cu excepţia unui număr finit, deci sumele sunt finite), atunci µ α v α = 0, α I λ α v α α I deci α I(λ α µ α )v α = 0, adică λ α = µ α. Exemple. În spaţiul vectorial E 3 al vectorilor legaţi într-un punct O, orice sistem format din trei vectori necoplanari determină o bază. Coordonatele unui vector arbitrar vor fi date de descompunerea (se poate face geometric...) acestui vector după direcţiile vectorilor din bază. În Kn, sistemul de vectori e 1 = (1, 0,..., 0),..., e n = (0, 0,..., 1) este o bază, numită baza canonică (sau baza naturală). Orice vector v = (v 1,..., v n ) K n se scrie în mod unic v = v 1 e v n e n. O bază a lui C peste R este dată de numerele complexe 1 şi i. O bază pentru spaţiul vectorial al polinoamelor de grad cel mult 2 este dată de monoamele 1, X şi X 2. În K-spaţiul vectorial M m,n(k), o bază este formată din sistemul de matrici E i,j, unde E i,j = (1 la intersecţia liniei i cu coloana j) O matrice A = (a i,j ) K se va scrie în mod unic sub forma A = m a i,j E i,j, iar {a i,j } sunt coordonatele lui A în baza {E i,j }. 8

10 Subspaţiul nul {0 V } nu admite bază, deoarece sistemul {0 V } este liniar dependent. Fie A o mulţime nevidă oarecare şi F(A; K) = {f : A K, f(x) = 0 cu excepţia unui număr finit de puncte }. Această mulţime are o structură de K-spaţiu vectorial în raport cu adunarea funcţiilor şi înmulţirea acestora cu scalari. Construim o bază în acest spaţiu. Pentru orice a A, definim funcţia f a : A K, f a (x) = { 1, dacă x = a 0, dacă x a. Sistemul de funcţii B = {f a, a A} este o bază a spaţiului F(A; K). Într-adevăr, o funcţie f F(A; K) se scrie sub forma f(x) = k λ k f ai (x), unde {a i, i = 1, k} este mulţimea (finită) a punctelor unde f nu se anulează, iar λ i = f(a i ). În plus, dacă k λ k f ai = 0 F(A; K), atunci, egalând cele două funcţii pentru punctele a i, obţinem λ 1 =... = λ k = 0. Orice sistem de generatori al unui spaţiu vectorial conţine o bază. Fiecare sistem de vectori liniar independenţi dintr-un spaţiu vectorial poate fi extins la o bază. Orice spaţiu vectorial netrivial admite cel puţin o bază. Spaţiile vectoriale care admit o bază finită se vor numi spaţii finit dimensionale. Propoziţie Dacă B = {e 1,..., e n } este o bază finită a K-spaţiului vectorial V şi w = w 1 e w n e n V are proprietatea că w i 0, atunci sistemul B = {e 1,..., e i 1, w, e i+1,..., e n } este, de asemenea, o bază pentru V. Dem: Sistemul B este liniar independent. Într-adevăr, dacă λ 1 e λ i 1 e i 1 + λw + λ i+1 e i λ n e n = 0, ( ) înlocuind pe w, se obţine (λ 1 + w 1 )e (λ i 1 + w i 1 )e i 1 + λw i e i + (λ i+1 + w i+1 )e i (λ n + w n )e n = 0 9

11 şi, deci, λ 1 + w 1 = 0,..., λ i 1 + w i 1 = 0, λ i+1 + w i+1 = 0,... λ n + w n = 0, λ = 0. Înlocuind λ = 0 în (*), rămâne doar o combinaţie liniară de vectori din B, deci λ 1 =... = λ i 1 = λ i+1 =... = λ n = 0. B este sistem de generatori. Orice vector v V se scrie ca o combinaţie liniară de vectori din B. Înlocuind în această expresie vectorul e i (care se exprimă din w ca o combinaţie liniară de vectori din B, va rezulta o expresie a lui v ca o combinaţie liniară de vectori din B. Teoremă (Teorema înlocuirii, Steinitz) Dacă B = {e 1,..., e n } este o bază a K- spaţiului vectorial V şi S = {v 1,..., v p } V este un sistem de vectori liniar independenţi, atunci 1) p n 2) renumerotând, eventual, vectorii lui B, sistemul B = {v 1,... v p, e p+1,..., e n } este, de asemenea, o bază a lui V. Dem: Vom folosi inducţia după p. Dacă p = 1, avem Propoziţia Presupunem că teorema are loc pentru p 1. Fie S 1 = {v 1,..., v p 1 }. Aceasta înseamnă că p 1 n şi că mulţimea este o bază pentru V. B 1 = {v 1,..., v p 1, e p,..., e n } Nu putem avea p 1 = n. În caz contrar, S 1 = B, deci S 1 este o bază a lui V. Vectorul v p (care nu se află în S 1 ) se va putea exprima ca o combinaţie liniară de elemente din S 1. Dar aceasta ar însemna că sistemul S nu este liniar independent, ceea ce contrazice ipoteza. Deci p 1 < n, adică p n. Deoarece B 1 este o bază a lui V, vectorul v p se poate scrie v p = α 1 v α p 1 v p 1 + α p e p α n e n, unde cel puţin unul din coeficienţii α p,..., α n este nenul (altfel, v p ar fi, din nou, combinaţie liniară de elemente din S 1 ). Renumerotând, eventual, putem presupune că α p 0. Folosind, din nou, Propoziţia 1.4.1, B va deveni o bază pentru V. Consecinţă. Dacă un spaţiu vectorial V are o bază formată din n vectori, atunci orice bază a sa este formată din n vectori. 10

12 Dem: Considerând două baze ale lui V, una cu m elemente şi una cu n elemente, oricare dintre acestea poate fi considerată sistemul liniar independent din Teorema Vom avea m n şi n m, adică m = n. Numărul elementelor dintr-o bază a unui spaţiu vectorial V cu bază finită se numeşte dimensiunea spaţiului vectorial V (dim V ). Corolar. Dacă dim V = n, atunci oricare n vectori liniar independenţi din V formează o bază a lui V. De asemenea, un sistem de generatori format din n elemente este o bază. Dimensiunea spaţiului nul {0 V } este 0. Spaţiile vectoriale de dimensiune 1 se numesc drepte vectoriale, iar cele de dimensiune 2 plane vectoriale. Un spaţiu vectorial este de dimensiune infinită dacă nu admite baze finite (un spaţiu infinit dimensional admite sisteme finite şi infinite de vectori liniar independenţi. 1.5 Schimbări de baze Fie V un K-spaţiu vectorial n-dimensional şi B = {e 1,..., e n } şi B = {e 1,..., e n} două baze oarecare. Vectorii lui B sunt combinaţii liniare de vectori din B, iar vectorii lui B sunt combinaţii liniare de vectori din B. e i = e j = p ji e j, i = 1, n, p ij K, (1.1) p ije i, j = 1, n, p ij K, (1.2) Formulele (1.1) sunt formulele de trecere de la baza B la baza B, iar matricea P = (p ij ) este matricea de trecere de la baza B la baza B. Analog, (1.2) sunt formulele de trecere de la baza B la baza B, iar matricea P = (p ji ) este matricea de trecere de la baza B la baza B. Evident, matricele P şi P sunt unic determinate de cele două baze. Propoziţie. O matrice P M n (K) este matricea unei schimbări de baze într-un K-spaţiu vectorial n-dimensional V dacă şi numai dacă det P 0. Dem: = Fie B şi B două baze ale lui V, ca mai sus, iar P matricea de trecere de la B la B. Deoarece B este bază, relaţia λ i e i = 0 11

13 are loc numai pentru scalarii λ 1 =... = λ n = 0. Dar, folosind formulele de trecere de la baza B la baza B, relaţia de mai sus este echivalentă cu adică λ i ( p ji e j ) = 0 ( λ i p ji )e j = 0. Dar şi B este bază, deci ultima relaţie este echivalentă cu λ i p ji = 0. (1.3) Rezultă, de fapt, că sistemul liniar şi omogen (1.3) trebuie să admită doar soluţia banală λ 1 =... = λ n = 0, deci determinantul matricei asociate acestui sistem (care este chiar matricea P ) este nenul, det P 0. = Fie B = {e 1,..., e n } o bază oarecare a lui V şi P = (p ij ) M n (K) o matrice arbitrară, cu det P 0. Vom arăta că există o bază B a lui V, pentru care matricea de trecere de la B la B este chiar P. Definim elementele muţimii B chiar prin formulele de trecere (1.1). e i = p ji e j, i = 1, n, p ji K. Deoarece B are n elemente, este suficient să arătăm că sistemul B este liniar independent. Dacă n λ i e i = 0, înlocuind vectorii e i, obţinem n ( n λ i p ji )e j = 0, deci λ i p ji = 0. Deoarece matricea P coincide cu matricea acestui sistem şi este nesingulară, sistemul admite doar soluţia banală λ 1 =... = λ n = 0, deci B este o bază a lui V, iar matricea de trecere le la B la B este P. Propoziţie. Fie V un K-spaţiu vectorial de dimensiune n, B = {e 1,..., e n } şi B = {e 1,..., e n} două baze oarecare ale sale, v V un vector, iar v = (v 1,..., v n ) şi v = (v 1,..., v n) coordonatele lui v respectiv în cele două baze. Dacă P = (p ij ) şi P = (p ji ) sunt matricele de trecere de la o bază la alta (ca şi în (1.1) şi (1.2)), atunci formulele de transformare a coordonatelor lui v la schimbarea bazelor sunt v i = p ij v j, i 1, n (1.4) respectiv v i = p ijv j, i 1, n. (1.5) 12

14 Dem: Rezultă din unicitatea scrierii unui vector ca o combinaţie liniară de elemente dintr-o bază. v = v i e i = v je j = v j( p ij e i ) = ( p ij v j)e i, deci v i = p ij v j. Folosind formulele de trecere de la B la B, obţinem expresiile pentru v i. Fie, din nou, B = {e 1,..., e n } şi B = {e 1,..., e n} două baze oarecare ale unui spaţiu vectorial V, v = (v 1,..., v n ) şi v = (v 1,..., v n) coordonatele unui vector v respectiv în cele două baze, iar P = (p ij ) şi P = (p ji ) sunt matricele de trecere de la o bază la alta. Am văzut că v i = p ij v j, i 1, n şi Va rezulta că deci n, v i = p ij v j = v j = p jk v k, i 1, n. k=1 p ij ( p jk v k) = k=1 k=1 p ij p jk v k = ( p ij p jk )v k p ij p jk = δk i, adică produsul matricelor de trecere este matricea unitate de ordinul P P = P P = I n. Rezultă că matricele care intervin în formulele de schimbare de baze (şi în formulele de schimbare de coordonate ale vectorilor) sunt nesingulare şi sunt una inversa celeilalte P = P 1. Formulele (1.4) şi (1.5) au o formă matriceală. Identificând un vectorul v = (v 1,..., v n ) cu matricea coloană [v] B =, formulele de schimbare de coordonate (1.4) devin v n v 1 p 11 p 1n v 1 =, v n p n1 p nn v n 13 v 1 k=1

15 sau, pe scurt, [v] b = P [v] B. (În matricea P, coloanele reprezintă componentele vectorilor bazei B ). 1.6 Subspaţii vectoriale Fie V un K-spaţiu vectorial. Un subspaţiu vectorial al lui V este o submulţime nevidă W a lui V, care rămâne un K-spaţiu vectorial în raport cu operaţiile induse din V. Aceasta înseamnă că W este subspaţiu vectorial al lui V dacă W V, W şi (w 1, w 2 ) W W, w 1 + w 2 W (λ, w) K W, λw W. Vom nota W V. O formulare echivalentă: W V dacă şi numai dacă W V, W şi λ 1, λ 2 K, w 1, w 2 W = λ 1 w 1 + λ 2 w 2 W. Exemple. Numerele complexe de forma a(1+i) formează un subspaţiu vectorial real al lui C (peste R). Spaţiul vectorial al polinoamelor de grad cel mult trei este un subspaţiu al spaţiului vectorial al polinoamelor de grad cel mult 7 (peste acelaşi corp). Q nu este subspaţiu vectorial al lui R (peste corpul numerelor reale). Mulţimea funcţiilor pare R R este un subspaţiu vectorial al spaţiului tuturor funcţiilor R R (peste R). Orice spaţiu vectorial V admite cel puţin două subspaţii: subspaţiul nul şi subspaţiul însuşi. Ele se numesc subspaţiile triviale ale lui V. În spaţiul vectorilor legaţi într-un punct O, mulţimea vectorilor care au aceeaşi dreaptă suport d O este un subspaţiu vectorial de dimensiune 1, iar mulţimea vectorilor cu suportul conţinut într-un plan π O este un subspaţiu vectorial de dimensiune 2. Următoarele submulţimi sunt subspaţii vectoriale ale lui M(K): n(n + 1) mulţimea matricelor simetrice este un subspaţiu vectorial de dimensiune. 2 mulţimea matricelor antisimetrice este un subspaţiu vectorial de dimensiune n(n 1). 2 mulţimea matricelor triunghiulare este un subspaţiu vectorial de dimensiune n(n + 1). 2 14

16 mulţimea matricelor diagonale este un subspaţiu vectorial de dimensiune n. Propoziţie. Dacă W 1 şi W 2 sunt subspaţii ale K-spaţiului vectorial V, atunci intersecţia şi suma acestora sunt subspaţii ale lui V. W 1 W 2 = {v V, v W 1 şi v W 2 }, W 1 + W 2 = {w 1 + w 2, w 1 W 1 şi w 2 W 2 }. Fie S = {v α, α J} un subsistem oarecare al K-spaţiului vectorial V. Intersecţia tuturor subspaţiilor lui V care conţin S se numeşte subspaţiul generat de S (sau închiderea liniară a lui S, sau înfăşurătoarea liniară a lui S); îl vom nota < S >. Este subspaţiul cel mai mic (în raport cu incluziunea) care conţine pe S. Propoziţie Fie S = {v α, α J} un subsistem de vectori al K-spaţiului vectorial V. Atunci < S >= {λ 1 v λ n v n, n N, λ i K, v i S} (sume finite). Dem: Subspaţiul generat de S este < S >= W V S W W. Notăm N = {λ 1 v λ n v n, n N, λ i K, v i S}. N este, evident, un subspaţiu vectorial al lui V şi îl conţine pe S, deci conţine şi < S >, < S > N. Un subspaţiu W al lui V, care conţine pe S, va conţine şi orice combinaţie liniară de elemente din S, deci orice vector de forma λ 1 v λ n v n. În consecinţă, îl va conţine pe N, adică N se află în intersecţia acestor subspaţii şi Deci N =< S >. N < S >. S este un sistem de generatori pentru spaţiul < S >. Dacă S este liniar independent, atunci S este bază pentru < S >. Dacă S este un subspaţiu al lui V, atunci S =< S >. Subspaţiul generat de mulţimea vidă este identic cu subspaţiul nul < >= {0 v }. 15

17 Subspaţiul generat de un vector nenul este o dreaptă vectorială < v >= {λv, λ K}. Subspaţiul generat de doi vectori liniar independenţi este un plan vectorial < v 1, v 2 >= {λ 1 v 1 + λ 2 v 2, λ 1 λ 2 K}. Dacă S = {v 1,..., v n } este o mulţime finită, atunci subspaţiul generat de v 1,..., v n este < v 1,..., v n >= {λ 1 v λ n v n, λ i K}. Se numeşte rang al sistemului S = {v α, α I} dimensiunea spaţiului < S > generat de S. Rangul unui sistem finit de vectori S = {v 1,..., v n } este egal cu numărul maxim de vectori liniar independenţi din S. Mulţimea soluţiilor unui sistem de ecuaţii liniare şi omogene ( cu m ecuaţii şi n necunoscute) are o structură de spaţiu vectorial. Dacă rangul matricei coeficienţilor sistemului este r, atunci dimensiunea spaţiului soluţiilor sale este n r. Propoziţie Dacă spaţiul vectorial V este de dimensiune finită şi W este un subspaţiu al lui V, atunci dim W dim V. Dacă, în plus, dim W = dim V, atunci W = V. Dem: Deoarece W este un subspaţiu al lui V, orice sistem de vectori liniar independenţi în W va fi liniar independent şi în V. Conform Teoremei 1.4.2, acesta se poate completa până la o bază în V, deci are cel mult atâtea elemente cât este dimensiunea lui V. În consecinţă, dim W dim V. Presupunem că dim W = dim V. Atunci, o bază a lui W, fiind cuprinsă într-o bază a lui V şi având acelaşi cardinal, coincide cu aceasta din urmă. Spaţiile W şi V vor fi, deci, generate de aceeaşi bază şi vor coincide. Propoziţie. Fie W 1 şi W 2 două subspaţii ale lui V. Atunci < W 1 W 2 >= W 1 + W 2. În general, dacă {W α, α I} este o mulţime de subspaţii ale lui V, subspaţiul generat de mulţimea M = W α se numeşte suma subspaţiilor W α şi se scrie α I < M >= W α. α I Suma a două subspaţii W 1 şi W 2 ale lui V se numeşte sumă directă dacă fiecare vector v W 1 + W 2 se scrie în mod unic sub forma v = w 1 + w 2. Suma directă a subspaţiilor W 1 şi W 2 se notează W 1 W 2. 16

18 Propoziţie. Suma a două subspaţii W 1 şi W 2 ale lui V este sumă directă dacă şi numai dacă intersecţia acestora este subspaţiul nul W 1 W 2 W 1 W 2 = {0 V }. Dem: = Fie v W 1 W 2. Dacă v 0 V, atunci un vector arbitrar w W 1 W 2 ar admite două scrieri distincte w = w 1 +w 2 W 1 +W 2 şi w = (w 1 +v)+(w 2 v) W 1 +W 2, contradicţie cu faptul că suma este directă. = Presupunem că un vector w W 1 + W 2 admite două scrieri de forma w = w 1 + w 2 W 1 + W 2 şi w = u 1 + u 2 W 1 + W 2. Atunci 0 v = (w 1 u 1 ) + (w 2 u 2 ). Cum W 1 W 2 = {0 V }, va rezulta că w 1 u 1 = w 2 u 2 = 0 V, adică scrierea lui w este unică şi suma subspaţiilor W 1 şi W 2 este directă: W 1 W 2. Fie W 1,..., W n un număr finit de subspaţii ale lui V. Suma acestora va fi subspaţiul W i = W W n, iar un vector w n W i este de forma w = w w p, w i W i, i 1, n. Dacă w se scrie în mod unic în forma de mai sus, atunci suma de spaţii este directă şi se notează n W 1... W n = W i. Subspaţii suplimentare. Hiperplane vectoriale Două subspaţii vectoriale W 1 şi W 2 ale unui K-spaţiu vectorial V se numesc suplimentare dacă V este suma lor directă V = W 1 W 2. Un subspaţiu H V se numeşte hiperplan vectorial dacă este suplimentar unei drepte vectoriale din V. Exemple. Două drepte distincte din spaţiul euclidian 3-dimensional, care trec prin origine, sunt subspaţii vectoriale independente (adică intersecţia lor este subspaţiul nul {0 V }). Suma lor este o sumă directă şi este planul vectorial determinat de cele două drepte. Un plan şi o dreaptă care nu aparţine planului, în spaţiul euclidian 3-dimensional, care trec prin origine, sunt subspaţii vectoriale independente. Suma lor este directă şi este întreg spaţiul. Sunt, deci, subspaţii vectoriale suplimentare. 17

19 Subspaţiile matricelor simetrice, respectiv antisimetrice, sunt subspaţii suplimentare. Pentru orice matrice A M(K), avem A = A s + A a, unde A s = 1 2 (A +t A) este o matrice simetrică, iar A a = 1 2 (A t A) este o matrice antisimetrică. Subspaţiile matricelor triunghiulare şi al matricelor simetrice nu sunt independente, doarece intersecţia lor este subspaţiul matricelor diagonale. Propoziţie. Fie V un K-spaţiu vectorial n-dimensional. Orice subspaţiu W de dimeniune m al lui V admite cel puţin un subspaţiu suplimentar în V. Subspaţiul suplimentar va avea dimensiunea n m. Dem: W este, la rândul său, un spaţiu vectorial m-dimensional, deci admite o bază finită, cu m elemente, B = {e 1,..., e m }. Această bază se poate completa până la o bază a lui V. Fie S = {f m+1,..., f n } un sistem de vectori din V, astfel încât B S să fie bază a lui V. Fie U spaţiul vectorial generat de S, evident un subspaţiu (n m)-dimensional al lui V. Este imediat faptul că U este un spaţiu suplimentar al lui W. Dacă V este un spaţiu vectorial n-dimensional, atunci hiperplanele sunt subspaţii de dimensiune n 1. Hiperplanele unui spaţiu vectorial 2-dimensional sunt dreptele vectoriale. Hiperplanele unui spaţiu vectorial 3-dimensional sunt planele vectoriale. Propoziţia anterioară este adevărată şi în cazul spaţiilor vectoriale infinit dimensionale: Orice subspaţiu propriu al unui spaţiu vectorial admite cel puţin un subspaţiu suplimentar. Teoremă (existenţa hiperplanelor) Fie V un spaţiu vectorial (finit sau infinit dimensional) şi W un subspaţiu propriu al său. Există cel puţin un hiperplan vectorial al lui V care conţine pe W. Dem: Fie B o bază a lui W. Aceasta se poate completa până la o bază a lui V. Fie S un sistem de vectori din V, pentru care B S este bază a lui V. Sistemul S este nevid (altfel, B ar fi o bază a lui V, deci W şi V ar fi generate de acelaşi sistem de vectori, adică ar coincide şi W nu ar mai fi un subspaţiu propriu al lui V ). Fie v S şi fie H =< B (S \ {v}) >. Evident, V =< v > H, deci H este un hiperplan al lui V. Mai mult, deoarece H conţine baza lui W, H va conţine întreg spaţiul W. Teoremă Fie V un K-spaţiu vectorial n-dimensional şi W un subspaţiu de dimeniune m al lui V. Atunci W este intersecţia a n m hiperplane vectoriale. 18

20 Dem: Fie B = {e 1,..., e m } o bază a lui W. Aceasta se poate completa până la o bază a lui V. Fie S = {f m+1,..., f n } un sistem de vectori din S, pentru care B S este o bază a lui V. Fie B i = (B S) \ {f m+i }, i 1, n m. Sistemele B i conţin câte n 1 vectori: toţi vectorii din baza lui V, mai puţin respectiv câte un vector din S. Fie H i =< B i >, i 1, n m. Evident, H i sunt n m hiperplane ale lui V. Vom arăta că Fie M = n m H i. W = n m W B i, i 1, n m, deci W < B i >= H i, i 1, n m, adică W n m M. H i. H i = Dacă v M, atunci v H i, i 1, n m, deci v va fi o combinaţie liniară de vectori numai din B (elementele lui S dispar pe rând), adică v < B >= W şi M W. Teorema anterioară are loc şi în cazul spaţiilor vectoriale infinit dimensionale: Dacă W este un subspaţiu propriu al unui spaţiu vectorial V, atunci există o familie de hiperplane H α, α I, astfel încât W = α I H α. Teorema dimensiunii, Grassmann Fie W 1 şi W 2 două subspaţii (de dimensiune finită) ale spaţiului vectorial V. relaţia dim W 1 + dim W 2 = dim(w 1 + W 2 ) + dim(w 1 W 2 ). Dem: Presupunem că dim W 1 = m, dim W 2 = n şi dim(w 1 W 2 ) = p. Fie B = {e 1,..., e p } Are loc o bază a lui W 1 W 2. Aceasta se poate completa atât la o bază B 1 a lui W 1, cât şi la o bază B 2 a lui W 2. Să presupunem că Fie B 1 = {e 1,..., e p, a p+1,..., a m } este o bază a lui W 1 şi B 2 = {e 1,..., e p, b p+1,..., b n } este o bază a lui W 2. Vom arăta că B 3 este o bază a lui W 1 + W 2. B 3 = {e 1,..., e p, a p+1,..., a m, b p+1,..., b n }. 19

21 Mai întâi, B 3 este un sistem de generatori pentru W 1 + W 2. Fie v W 1 + W 2. Atunci v = w 1 + w 2, unde w 1 W 1 şi w 2 W 2. Deci v = λ 1 e λ p e p + λ p+1 a p λ m a m + µ 1 e µ p e p + µ p+1 b p µ m b m, }{{}}{{} w 1 w 2 adică v este o combinaţie liniară de vectori din B 3. Sistemul B 3 este liniar independent. Fie ( ) λ 1 e λ p e p + λ p+1 a p λ m a m + µ p+1 b p µ m b m = 0. Vom arăta că toţi coeficienţii se anulează. Relaţia de mai sus este echivalentă cu λ 1 e λ p e p + λ p+1 a p λ m a m = µ p+1 b p+1... µ m b m. Termenul din partea stângă este un vector din W 1, iar cel din dreapta un vector din W 2. Rezultă că ambii membri se află în W 1 W 2. Deoarece µ p+1 b p µ m b m W 1 W 2, rezultă că µ p+1 b p µ m b m = α 1 e α p e p şi relaţia (*) devine sau λ 1 e λ p e p + λ p+1 a p λ m a m + α 1 e α p e p = 0 (λ 1 + α 1 )e (λ p + α p )e p + λ p+1 a p λ m a m = 0. Aceasta din urmă este o combinaţie liniară de vectori din B 1, care este o bază pentru W 1, deci toţi scalarii sunt zero. În particular, λ p+1 =... = λ m = 0. Înlocuind în (*), obţinem o combinaţie liniară de vectori din B 2, deci şi restul scalarilor se anulează. Rezultă că B 3 este o bază a lui W 1 +W 2 şi dimensiunea acestuia este egală cu numărul de elemente din bază. dim(w 1 +W 2 ) = p+(m p)+(n p) = m+n p = dim W 1 +dim W 2 dim(w 1 W 2 ). Dacă W 1 şi W 2 sunt subspaţii independente, atunci dim W 1 + dim W 2 = dim(w 1 + W 2 ). Dacă W 1 şi W 2 sunt subspaţii ale spaţiului vectorial n-dimensional V şi dim W 1 + dim W 2 > n, atunci W 1 W 2 {0 v }. 20

22 1.7 Morfisme de spaţii vectoriale Fie V şi W două spaţii vectoriale peste acelaşi corp K. O aplicaţie f : V W se numeşte morfism al lui V în W (sau aplicaţie liniară, sau omomorfism) dacă satisface condiţiile: Condiţiile de mai sus sunt echivalente cu f(v 1 + v 2 ) = f(v 1 ) + f(v 2 ) v 1, v 2 V, f(λv) = λf(v) λ K, v V. f(λ 1 v 1 + λ 2 v 2 ) = λ 1 f(v 1 ) + λ 2 f(v 2 ) λ 1, λ 2 K, v 1, v 2 V. O aplicaţie liniară f : V V se numeşte endomorfism (sau operator liniar) al spaţiului vectorial V. O aplicaţie liniară bijectivă f : V W se numeşte izomorfism al lui V pe W. Două spaţii vectoriale V şi W sunt izomorfe (V W ) dacă există un izomorfism f : V W. Un izomorfism f : V V se numeşte automorfism al lui V. Propoziţie. 1) Fie f : V W un morfism de spaţii vectoriale. Atunci a) f( v) = f(v), v V b) f(0 V ) = 0 W. 2) Dacă f : V W este un izomorfism de spaţii vectoriale, atunci şi f 1 : W V este un izomorfism. Exemple. Aplicaţia identică 1 V : V V, 1 V (v) = v, v V, este o aplicaţie liniară. Dacă V este un spaţiu vectorial, iar W un subspaţiu al său, injecţia canonică a lui W în V, i : W V, i(w) = w, w W, este o aplicaţie liniară. Aplicaţia nulă 0 : V W, 0(v) = 0 W, v V, este o aplicaţie liniară. Omotetia de raport h este o aplicaţie liniară. Dacă V este un K-spaţiu vectorial şi h K, omotetia de raport h este definită prin H h : V V, H h (v) = hv, v V. Deoarece h 0, H h admite o inversă H 1/h : V V, deci o omotetie a unui spaţiu este un automorfism al acestuia. Operaţia de derivare, în spaţiul vectorial R[X], este o aplicaţie liniară a spaţiului în el însuşi. 21

23 Fie V un K-spaţiu vectorial şi W 1 şi W 2 două subspaţii suplimentare: V = W 1 W 2. Un vector v V admite o descompunere unică de forma v = w 1 + w 2, cu w 1 W 1 şi w 2 W 2. Aplicaţia p W1 : V W 1, p W1 (v) = w 1, v V se numeşte proiecţia lui V pe W 1, făcută paralel cu W 2. Analog se poate defini proiecţia lui V pe W 2, făcută paralel cu W 1. Aplicaţia s W1 : V V, s W1 (v) = w 1 w 2, v V se numeşte simetria lui V faţă de W 1, făcută paralel cu W 2. Analog se poate defini simetria lui V faţă de W 2, făcută paralel cu W 1. Proiecţiile şi simetriile definite mai sus sunt aplicaţii liniare. Fie E O1 spaţiul vectorial (3-dim) al vectorilor legaţi în O 1 şi E O2 spaţiul vectorial (3-dim) al vectorilor legaţi în O 2. Aplicaţia f : E O1 E O2, f(o 1 A 1 ) = O 2 A 2, unde vectorii O 1 A 1 şi O 2 A 2 sunt echipolenţi, este un izomorfism de spaţii vectoriale. Propoziţie. Fie F : V W o aplicaţie liniară între două spaţii vectoriale. a) Dacă M V, atunci f(m) W, unde este mulţimea valorilor lui f. b) Dacă N W, atunci f 1 (N) V, unde este preimaginea lui N. f(m) = {f(v), v V } f 1 (N) = {v V, f(v) N} Fie Im f = f(v ) imaginea aplicaţiei f şi ker f = f 1 (0 W ) nucleul lui f. Acestea sunt subspaţii ale lui W, respectiv V. Propoziţie. Fie f : V W o aplicaţie liniară. Atunci: a) f este injectivă dacă şi numai dacă ker f = {0 V }. b) f este surjectivă dacă şi numai dacă Im f = W. c) f este bijectivă dacă şi numai dacă ker f = {0 V } şi Im f = W. Propoziţie. Fie f : V W o aplicaţie liniară şi S = {v α, α J} un sistem de vectori din V. a) Dacă f este injectivă şi S este liniar independent, atunci şi f(s) este liniar independent. 22

24 b) Dacă f este surjectivă şi S este sistem de generatori pentru V, atunci şi f(s) este sistem de generatori pentru W. c) Dacă f este bijectivă şi S este o bază pentru V, atunci f(s) este o bază pentru W. Notăm cu Hom(V, W ) mulţimea aplicaţiilor liniare de la V la W şi cu Izo(V, W ) mulţimea izomorfismelor de la V la W. În raport cu operaţiile de adunare a funcţiilor şi înmulţire a acestora cu scalari, Hom(V, W ) are o structură de K-spaţiu vectorial. El este un subspaţiu vectorial al lui W V. Notăm End(V ) mulţimea endomorfismelor unui K-spaţiu vectorial V. Mulţimea End(V ) este un K-spaţiu vectorial şi admite o structură de inel cu unitate (relativ la compunerea funcţiilor), în consecinţă, este o K-algebră asociativă cu unitate. Notăm Aut(V ) mulţimea automorfismelor unui K-spaţiu vectorial V. Mulţimea Aut(V ) admite o structură de grup în raport cu operaţia de compunere a funcţiilor. Grupul automorfismelor unui K-spaţiu vectorial V se mai numeşte şi grupul general liniar al lui V şi se notează cu GL(V ). Proiectori Un endomorfism p : V V se numeşte proiector al spaţiului V dacă p 2 p 2 = p p. = p, unde Propoziţie. Dacă p : V V este un proiector, atunci a) Im p ker p = V ; b) endomorfismul q = 1 V p este, şi el, un proiector. Dem: a) Fie v 1 = p(v) şi v 2 = v v 1. Evident v = v 1 + v 2, v 1 Im p şi p(v 2 ) = p(v) p(v 1 ) = p(v) p 2 (v) = 0 V, deci v 2 ker p. Rezultă că Im p + ker p = V. Deoarece imaginea unui vector prin f este unică, rezultă că v 1 este unic, la fel v 2, deci suma este directă. b) Se verifică direct. Avem Im p = {p(v), v V } Vom arăta că Im p = ker q şi Im q = ker p. Im q = {v p(v), v V } ker p = {v V, p(v) = 0 V } ker q = {v V, v p(v) = 0 V }. 23

25 Im p = ker q Fie w Im p v V cu w = p(v). Deoarece w p(w) = v(v) p 2 (v) = 0 V, w ker q, deci Im p ker q. Fie v ker q v = p(v) Im p v Im p, deci ker q Im p. Im q = ker p Fie w Im q v V cu w = v p(v). Deoarece p(w) = p(v) p 2 (v) = 0 V w ker p, deci Im q ker p. Fie v ker p p(v) = 0 V, deci v se poate scrie v = v 0 v = v p(v) v Im q, adică ker p Im q. Deci spaţiul V se descompune ca sumă directă V = Im p ker p şi V = ker q Im q. Aplicaţia p : V Im p este proiecţia lui V pe Im p, făcută paralel cu ker p, iar q : V Im q este proiecţia lui V pe Im q, făcută paralel cu ker q. În general, dacă W 1 şi W 2 sunt două subspaţii suplimentare ale lui V, V = W 1 W 2, iar p : V W 1 şi q : V W 2 sunt proiecţiile lui V pe cei doi factori, avem p 2 = p, q 2 = q şi p + q = 1 V. (desene) Automorfisme involutive Un endomorfism s : V V este involutiv dacă s 2 = 1 V. Deci orice endomorfism involutiv este un automorfism. Pentru fiecare automorfism involutiv s, definim p s : V V, p s (v) = 1 (v + s(v)) 2 q s : V V, p s (v) = 1 (v s(v)). 2 Aplicaţiile p s şi q s sunt proiectori şi satisfac relaţia p s + q s = 1 V. Deci, plecând de la un automorfism involutiv s, se pot construi doi proiectori p s şi q s, cu p s + q s = 1 V. Plecând de la un proiector p : V V, se poate construi automorfismul involutiv s p : V V, s p (v) = 2p(v) v. De fapt, un automorfism involutiv s : V V nu este decât o simetrie a lui V faţă de subspaţiul Im p s, făcută paralel cu subspaţiul ker p s. (desene p.48) 24

26 Morfisme de spaţii finit dimensionale Presupunem acum că morfismele sunt definite între spaţii vectoriale de dimensiuni finite. Fie V un spaţiu vectorial n-dimensional, W un spaţiu vectorial m-dimensional şi fie f : V W un morfism. Morfismul f este unic determinat de valorile sale pe vectorii unei baze B V = {e 1,..., e n } a lui V. Într-adevăr, orice vector v admite o scriere unică de forma adică f(v) = f( v = x i e i, x i e i ) = x i f(e i ). Cunoscând valorile f(e i ), i = 1, n, f este determinat în mod unic. Dacă B W = {r 1,..., r m } este o bază a spaţiului W, atunci orice vector de forma f(e i ) W, i = 1, n, se poate exprima ca o combinaţie liniară de vectori din B W : f(e i ) = m a ji r j, i = 1, n. (1.6) Sistemul de scalari (a ji ) determinat în (1.6) poartă numele de coordonatele morfismului f în bazele B V şi B W. Vom vedea cum se comportă morfismul f la o schimbare de baze. Fie B V = {e 1,..., e n} o altă bază a lui V şi B W = {r 1,..., r m} o altă bază a lui W. Formulele de schimbare de baze (în V şi în W ) sunt, respectiv e i = r j = p ji e j, i = 1, n, det(p ji ) 0, (1.7) m q kj r k, j = 1, m, det(q kj ) 0. (1.8) k=1 Ţinând seama de (1.6) şi (1.7), avem m m f(e i) = f( p ji e j ) = p ji f(e j ) = p ji ( a kj r k ) = ( p ji a kj )r k i = 1, n. k=1 k=1 25 (1.9)

27 Pe de altă parte, f(e i ) este un vector din W, deci se scrie ca o combinaţie liniară de vectori din B W, m f(e i) = a jir j, unde (a ji ) sunt coordonatele lui f în bazele B V şi B W. Folosind (1.8), vom avea f(e i) = m a jir j = m a ji( m q kj r k ) = k=1 m m ( a jiq kj )r k i = 1, n. (1.10) Identificând coeficienţii vectorilor r k în (1.9) şi (1.10) (B W este o bază a lui W, deci vectorii săi sunt liniar independenţi), obţinem formulele de schimbare de coordonate ale unui morfism la schimbarea bazelor: p ji a kj = k=1 m a jiq kj i = 1, n, k = 1, m. (1.11) Dacă v V are coordonatele v = (x 1,..., x n ), w = f(v) W are coordonatele w = (y 1,..., y m ), iar matricea morfismului f : V W în bazele B V şi B W este A = (a ij ) dată prin formulele (1.6), atunci, identificându-l pe v cu matricea coloană X = x 1. x n şi pe w cu Y = iar coordonatele lui f(v) sunt date prin y j = y 1. y n, relaţia w = f(v) are o scriere matriceală Y = AX, (1.12) a ji x i, j = 1, n. (1.13) Dacă X şi X sunt matricele lui v în bazele B V respectiv B V, Y şi Y matricele lui f(v) în bazele B W respectiv B W, P = (p ij) şi Q = (q jk ) sunt matricele de schimbare de baze definite prin (1.7) şi (1.8), avem X = P X şi Y = QY. Ecuaţia matriceala (1.12) devine adică QY = AP X Y = (Q 1 AP )X. (1.14) Rezultă că, atunci când schimbăm bazele în V şi W, matricele asociate morfismului f se schimbă după legea A = Q 1 AP. 26

28 Exprimând elementele lui A în relaţia matriceală anterioară, obţinem unde ( q ij ) = Q 1. a iα = m k=1 q ij a jk p kα i = 1, n α = 1, m, Dacă V este un spaţiu vectorial n-dimensional şi B = {e 1,..., e n } o bază a sa, atunci coordonatele lui f în baza B sunt date de sistemul de scalari (a ji ), unde f(e i ) = n a ji e j. Matricea lui f în baza B este A = (a ij ). Dacă schimbăm baza în V, iar matricea schimbării de baze este P, atunci A = P 1 AP. Teoremă Fie V un spaţiu vectorial n-dimensional, W un spaţiu vectorial m- dimensional şi f : V W un morfism. Atunci dim Im f + dim ker f = dim V. Dem: Fie d = dim ker f şi r = dim Im f. Fie B d = {e 1,..., e d } o bază a lui ker f. Ea poate fi completată până la o bază B = {e 1,..., e d, e d+1,..., e n } a lui V. Dacă v = x 1 e x n e n este un vector arbitrar din V, atunci f(v) = x 1 f(e 1 )+...+ x n f(e n ), adică sistemul {f(e 1 ),..., f(e n )} este un sistem de generatori pentru Im f. Dar e 1,..., e d ker f, adică f(e 1 ) =... = f(e d ) = 0. Rezultă că sistemul {f(e d+1 ),..., f(e n )} este sistem de generatori pentru Im f. Arătăm că sistemul {f(e d+1 ),..., f(e n )} este liniar independent. Fie Atunci deci λ d+1 f(e d+1 ) λ n f(e n ) = 0. f(λ d+1 f(e d+1 ) λ n f(e n )) = 0 W, λ d+1 f(e d+1 ) λ n f(e n ) ker f. Dar ker f este generat de baza sa B d, care nu conţine vectorii e d+1,..., e n. Rezultă că λ d+1 =... = λ n = 0. În consecinţă, sistemul {f(e d+1 ),..., f(e n )} este o bază pentru Im f, adică dim Im f = n d. Dimensiunea subspaţiului Im f W se numeşte rangul morfismului f. Dimensiunea subspaţiului ker f V se numeşte defectul morfismului f. Teorema afirmă că rang f+ def f = n. Rangul unei aplicaţii liniare nu poate depăşi dimensiunea nici unuia dintre spaţiile V şi W ; rang f min {n, m}. 27

29 rang f = m n f este surjectivă (deoarece dim Im f = dim V, deci Im f = V ). rang f = n m f este injectivă (deoarece dim ker f = 0, deci ker f = {0 V }). rang f = n = m f este bijectivă. Două spaţii vectoriale sunt izomorfe dacă şi numai dacă au aceeaşi dimensiune. Propoziţie. Fie V un spaţiu vectorial n-dimensional, W un spaţiu vectorial m-dimensional şi f : V W un morfism, fie B V = {e 1,..., e n } o bază a lui V şi B W = {r 1,..., r m } o bază a lui W. Atunci rang f = rang A, unde A = (a ij ) este matricea lui f în bazele B V şi B W. Dem: Avem rang f = dim Im f = n dim ker f. Vom calcula dimensiunea nucleului lui f. Fie v = n x i e i ker f = f(v) = 0 W = n x i f(e i ) = 0 W. Înlocuind expresiile lui f(e i ), obţinem f(v) = m x i a ji r j = 0 W = m ( x i a ji )r j = 0 W şi, deoarece vectorii r j sunt liniar independenţi, rezultă că n x i a ji = 0. Deci componentele (x 1,..., x n ) ale unui vector v ker f sunt soluţiile unui sistem de ecuaţii liniare şi omogene, adică determină un spaţiu vectorial de dimensiune n rang A. Rezultă că dim ker f = n rang A şi, deci, rang f = n (n rang A) = rang A. Următoarele afirmaţii sunt imediate: Rangul aplicaţiei produs nu poate depăşi rangul nici uneia dintre aplicaţiile factor rang (f g) min { rang f, rang g}. Rangul unei aplicaţii este invariant la compunerea cu izomorfisme f izomorfism = rang (f g) = rang (g f) = rang g. Dacă A este matricea asociată morfismului f : V W în bazele B V şi B W, iar B este matricea asociată morfismului g : W U în bazele B W şi B U, atunci matricea asociată prodului g f : V U, în bazele B V şi B U este BA. Rangul matricei asociate unui morfism f : V W nu depinde de alegerea bazelor în spaţiile vectoriale V şi W. Într-adevăr, la schimbarea bazelor, matricea lui f se schimbă după formula A = Q 1 AP, unde Q şi P sunt matrici pătratice nesingulare. Deci rang A = rang A. 28

30 Dacă f End (V ) (V finit dimensional), atunci, din A = P 1 AP, vom avea det A = det A, deci determinantul matricei asociate unui endomorfism f este invariant la o schimbare de bază în V. Numărul det A (invariant) se numeşte determinantul endomorfismului f şi se notează det f. Teoremă a) Fie V şi W două spaţii vectoriale finit dimensionale şi fie B V şi B W câte o bază fixată în fiecare din cele două spaţii. Corespondenţa Hom (V, W ) M m,n (K), f A, unde A este matricea lui f în bazele B V şi B W, este un izomorfism de spaţii vectoriale. În consecinţă, spaţiul Hom (V, W ) este finit dimensional şi are dimensiunea mn. b) Corespondenţa este un izomorfism de algebre. c) Corespondenţa este un izomorfism de grupuri. End (V ) M n (K), f A, GL(V) GL(n, K), f A, 1.8 Subspaţii invariante. Vectori proprii. Valori proprii Un subspaţiu W V este invariant în raport cu un operator f End (V ) dacă f(w ) W. Exemple. Subspaţiile triviale {0 V } şi V ale spaţiului V sunt invariante faţă de orice endomorfism. Orice dreaptă vectorială < v > V, v V, este invariantă în raport cu omotetia h ρ : V V, h ρ (w) = ρw. Într-adevăr, dacă λv < v >, atunci h ρ(λv) = ρ(λv) = (ρλ)v < v >. Fie p End (V ) un proiector, p 2 = p. Am văzut că V = Im p ker p. Spaţiile Im p şi ker p sunt invariante în raport cu p. Într-adevăr, w Im p = v V, p(v) = w = p(w) = p(p(v)) = p(v) Im p = p( Im p) Im p, v ker p = p(v) = 0 V = p(p(v)) = p(0 V ) = 0 V = p(v) ker p = p(ker p) ker p. 29

31 Fie s End (V ) un operator involutiv, s 2 = 1 V. Fie W 1 = Im (1 V + s) şi W 2 = Im (1 V s) două subspaţii ale lui V. În raport cu s, W 1 şi W 2 sunt subspaţii invariante. Într-adevăr, w 1 W 1 v 1 V, w 1 = v 1 +s(v 1 ) s(w 1 ) = s(v 1 +s(v 1 )) = s(v 1 )+s 2 (v 1 ) = s(v 1 )+v 1 = w 1 W 1 s(w 1 ) W 1, w 2 W 2 v 2 V, w 2 = v 2 s(v 2 ) s(w 2 ) = s(v 2 s(v 2 )) = s(v 2 ) s 2 (v 2 ) = s(v 2 ) v 2 = w 2 W 2 s(w 2 ) W 2. Fie V un K-spaţiu vectorial şi f End (f). Se numeşte vector propriu al lui f un vector v V, v 0 V, pentru care există un scalar λ K, astfel încât f(v) = λv. Scalarul λ asociat vectorului propriu v 0 V se numeşte valoare proprie a endomorfismului f. Propoziţie Fie λ K o valoare proprie a endomorfismului f : V V. Mulţimea V (λ), a tuturor vectorilor proprii asociaţi lui λ, este un subspaţiu vectorial al lui V. Dem: V (λ) = {v V, f(v) = λv}. Mulţimea V (λ) coincide cu ker(f λ1 V ). Întradevăr, Deci v ker(f λ1 V ) (f λ1 V )(v) = 0 V f(v) = λv v V (λ). V (λ) = ker(f λ1 V ), iar acesta din urmă este un subspaţiu al lui V. Spaţiul V (λ) se numeşte spaţiul propriu al endomorfismului f, corespunzător valorii proprii λ. Propoziţie Dacă {λ 1,..., λ p } sunt valori proprii distincte două câte două, ale endomorfismului f : V V şi {v 1,..., v p } sunt, respectiv, vectori proprii corespunzători acestor valori proprii, atunci sistemul {v 1,..., v p } este liniar independent. Dem: Vom demonstra prin inducţie după p. Dacă p = 1, avem o valoare proprie {λ}, căreia i se asociază un vector propriu v V, în mod necesar nenul, v 0 V. Presupunem acum că sistemul de vectori proprii {v 1,..., v p 1 }, asociat sistemului de valori proprii distincte două câte două, {λ 1,..., λ p 1 }, este liniar independent. Fie λ p o altă valoare proprie a lui f, distinctă de celelate p 1 şi fie v p un vector propriu asociat lui λ p. Presupunem, prin absurd, ca vectorul v p este liniar dependent de vectorii din {v 1,..., v p 1 }. Rezultă că există scalarii α 1..., α p 1, nu toţi nuli, astfel încât v p = α 1 v α p 1 v p 1. 30

32 Multiplicând cu λ p, obţinem Pe de altă parte λ p v p = λ p α 1 v λ p α p 1 v p 1. (1.15) f(v p ) = f(α 1 v α p 1 v p 1 ) = α 1 f(v 1 ) α p 1 f(v p 1 ), deci Scăzând relaţiile (1.15) şi (1.16), obţinem λ p v p = α 1 λ 1 v α p 1 λ p 1 v p 1. (1.16) 0 V = α 1 (λ 1 λ p )v α p 1 (λ p 1 λ p )v p 1. Dar sistemul {v 1,..., v p 1 } este liniar independent, deci relaţia de mai sus este echivalentă cu λ 1 =... = λ p 1 = λ p, contradicţie cu faptul că valorile proprii sunt alese distincte două câte două. Corolar. Un endomorfism al unui spaţiu vectorial de dimensiune n are cel mult n valori proprii distincte. Teoremă Fie V un spaţiu vectorial de dimensiune n, B o bază a lui V, f : V V un endomorfism al lui V şi A = (a ij ) matricea asociată lui f în baza B. Valorile proprii ale endomorfismului f sunt rădăcinile ecuaţiei polinomiale det(a λi n ) = 0. Dem: Fie λ K o valoare proprie a lui f şi v V, v 0 V, un vector propriu asociat acesteia, f(v) = λv. Presupunem că, în baza B, componentele lui v sunt (x 1,..., x n ), iar cele ale lui f(v) sunt (y 1,..., y n ) şi identificăm pe v şi pe f(v) respectiv, cu matricele coloană X şi Y. Relaţia f(v) = λv se scrie, matriceal, deci AX = λx, (A λi n )X = 0 M n,1 (K). Scriind pe componente egalitatea matriceală de mai sus, obţinem (a ij λδj)x i j = 0 i = 1, n (1.17) deci un sistem de ecuaţii liniare şi omogene în necunoscutele x i, i = 1, n, sistem care trebuie să admită soluţii diferite de cea banală. Rezultă că determinantul matricei asociate acestui sistem trebuie să fie nul. Dar matricea asociată este chiar A λi n, deci det(a λi n ) = 0. 31

Matrice. Determinanti. Sisteme liniare

Matrice. Determinanti. Sisteme liniare Matrice 1 Matrice Adunarea matricelor Înmulţirea cu scalar. Produsul 2 Proprietăţi ale determinanţilor Rangul unei matrice 3 neomogene omogene Metoda lui Gauss (Metoda eliminării) Notiunea de matrice Matrice

Διαβάστε περισσότερα

Curs 1 Şiruri de numere reale

Curs 1 Şiruri de numere reale Bibliografie G. Chiorescu, Analiză matematică. Teorie şi probleme. Calcul diferenţial, Editura PIM, Iaşi, 2006. R. Luca-Tudorache, Analiză matematică, Editura Tehnopress, Iaşi, 2005. M. Nicolescu, N. Roşculeţ,

Διαβάστε περισσότερα

SERII NUMERICE. Definiţia 3.1. Fie (a n ) n n0 (n 0 IN) un şir de numere reale şi (s n ) n n0

SERII NUMERICE. Definiţia 3.1. Fie (a n ) n n0 (n 0 IN) un şir de numere reale şi (s n ) n n0 SERII NUMERICE Definiţia 3.1. Fie ( ) n n0 (n 0 IN) un şir de numere reale şi (s n ) n n0 şirul definit prin: s n0 = 0, s n0 +1 = 0 + 0 +1, s n0 +2 = 0 + 0 +1 + 0 +2,.......................................

Διαβάστε περισσότερα

Subiecte Clasa a VIII-a

Subiecte Clasa a VIII-a Subiecte lasa a VIII-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate pe foaia de raspuns in dreptul

Διαβάστε περισσότερα

3. Vectori şi valori proprii

3. Vectori şi valori proprii Valori şi vectori proprii 7 Vectori şi valori proprii n Reamintim că dacă A este o matrice pătratică atunci un vector x R se numeşte vector propriu în raport cu A dacă x şi există un număr λ (real sau

Διαβάστε περισσότερα

Subiecte Clasa a VII-a

Subiecte Clasa a VII-a lasa a VII Lumina Math Intrebari Subiecte lasa a VII-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate

Διαβάστε περισσότερα

Aritmetică în domenii de integritate şi teoria modulelor. Note de curs

Aritmetică în domenii de integritate şi teoria modulelor. Note de curs Aritmetică în domenii de integritate şi teoria modulelor Note de curs În prima parte a cursului, vom prezenta câteva clase remarcabile de domenii de integritate şi legăturile dintre acestea A doua parte

Διαβάστε περισσότερα

avem V ç,, unde D = b 4ac este discriminantul ecuaţiei de gradul al doilea ax 2 + bx +

avem V ç,, unde D = b 4ac este discriminantul ecuaţiei de gradul al doilea ax 2 + bx + Corina şi Cătălin Minescu 1 Determinarea funcţiei de gradul al doilea când se cunosc puncte de pe grafic, coordonatele vârfului, intersecţii cu axele de coordonate, puncte de extrem, etc. Probleme de arii.

Διαβάστε περισσότερα

Modulul 1 MULŢIMI, RELAŢII, FUNCŢII

Modulul 1 MULŢIMI, RELAŢII, FUNCŢII Modulul 1 MULŢIMI, RELAŢII, FUNCŢII Subiecte : 1. Proprietăţile mulţimilor. Mulţimi numerice importante. 2. Relaţii binare. Relaţii de ordine. Relaţii de echivalenţă. 3. Imagini directe şi imagini inverse

Διαβάστε περισσότερα

4. CIRCUITE LOGICE ELEMENTRE 4.. CIRCUITE LOGICE CU COMPONENTE DISCRETE 4.. PORŢI LOGICE ELEMENTRE CU COMPONENTE PSIVE Componente electronice pasive sunt componente care nu au capacitatea de a amplifica

Διαβάστε περισσότερα

1. Scrieti in casetele numerele log 7 8 si ln 8 astfel incat inegalitatea obtinuta sa fie adevarata. <

1. Scrieti in casetele numerele log 7 8 si ln 8 astfel incat inegalitatea obtinuta sa fie adevarata. < Copyright c 009 NG TCV Scoala Virtuala a Tanarului Matematician 1 Ministerul Educatiei si Tineretului al Republicii Moldova Agentia de Evaluare si Examinare Examenul de bacalaureat la matematica, 17 iunie

Διαβάστε περισσότερα

Marius Burtea Georgeta Burtea REZOLVAREA PROBLEMELOR DIN MANUALUL DE MATEMATIC~ M2 CLASA A XI-A

Marius Burtea Georgeta Burtea REZOLVAREA PROBLEMELOR DIN MANUALUL DE MATEMATIC~ M2 CLASA A XI-A Marius Burtea Georgeta Burtea REZOLVAREA PROBLEMELOR DIN MANUALUL DE MATEMATIC~ M CLASA A XI-A Filiera teoretic`, profilul real, specializarea ]tiin\ele naturii (TC + CD) Filiera tehnologic`, toate calific`rile

Διαβάστε περισσότερα

Calculul funcţiilor de matrice Exponenţiala matriceală

Calculul funcţiilor de matrice Exponenţiala matriceală Laborator 3 Calculul funcţiilor de matrice Exponenţiala matriceală 3.1 Tema Înţelegerea conceptului de funcţie de matrice şi însuşirea principalelor metode şi algoritmi de calcul al funcţilor de matrice.

Διαβάστε περισσότερα

4 Funcţii continue Derivate parţiale, diferenţială Extremele funcţiilor, formule Taylor Serii numerice Integrale improprii 36

4 Funcţii continue Derivate parţiale, diferenţială Extremele funcţiilor, formule Taylor Serii numerice Integrale improprii 36 Prefaţă Cartea de faţă a fost elaborată în cadrul proiectului Formarea cadrelor didactice universitare şi a studenţilor în domeniul utilizării unor instrumente moderne de predare-învăţare-evaluare pentru

Διαβάστε περισσότερα

Tehnici de Optimizare

Tehnici de Optimizare Tehnici de Optimizare Cristian OARA Facultatea de Automatica si Calculatoare Universitatea Politehnica Bucuresti Fax: + 40 1 3234 234 Email: oara@riccati.pub.ro URL: http://riccati.pub.ro Tehnici de Optimizare

Διαβάστε περισσότερα

Structura matematicii

Structura matematicii Structura matematicii Oana Constantinescu March 21, 2014 Contents 1 Teorie deductiva. Generalitati 1 2 Geometria plana bazata pe notiunea de distanta 4 2.1 Motivatie............................... 4 2.2

Διαβάστε περισσότερα

2 Variabile aleatoare

2 Variabile aleatoare Variabile aleatoare În practică, variabilele aleatoare apar ca funcţii ce depind de rezultatul efectuării unui anumit experiment. Spre exemplu, la aruncarea a două zaruri, suma numerelor obţinute este

Διαβάστε περισσότερα

Timp alocat: 180 minute. In itemii 1-4 completati casetele libere, astfel incat propozitiile obtinute sa fie adevarate.

Timp alocat: 180 minute. In itemii 1-4 completati casetele libere, astfel incat propozitiile obtinute sa fie adevarate. Copyright c 009 ONG TCV Scoala Virtuala a Tanarului Matematician 1 Ministerul Educatiei si Tineretului al Republicii Moldova Agentia de Evaluare si Examinare Examenul de bacalaureat la matematica, 15 iunie

Διαβάστε περισσότερα

Figura 1. Caracteristica de funcţionare a modelului liniar pe porţiuni al diodei semiconductoare..

Figura 1. Caracteristica de funcţionare a modelului liniar pe porţiuni al diodei semiconductoare.. I. Modelarea funcţionării diodei semiconductoare prin modele liniare pe porţiuni În modelul liniar al diodei semiconductoare, se ţine cont de comportamentul acesteia atât în regiunea de conducţie inversă,

Διαβάστε περισσότερα

MATEMATICI SPECIALE. Viorel PETREHUŞ, Narcisa TEODORESCU. Lecţii introductive pentru studenţii din anul al 2-lea din cadrul UTCB

MATEMATICI SPECIALE. Viorel PETREHUŞ, Narcisa TEODORESCU. Lecţii introductive pentru studenţii din anul al 2-lea din cadrul UTCB MATEMATICI SPECIALE Viorel PETREHUŞ, Narcisa TEODORESCU Lecţii introductive pentru studenţii din anul al 2-lea din cadrul UTCB Mai există erori care vor fi corectate în versiunea finală) Capitolul Introducere

Διαβάστε περισσότερα

APLICAȚIILE MEDICALE ALE CALCULULUI PROBABILITĂŢILOR. Călinici Tudor 2016

APLICAȚIILE MEDICALE ALE CALCULULUI PROBABILITĂŢILOR. Călinici Tudor 2016 APLICAȚIILE MEDICALE ALE CALCULULUI PROBABILITĂŢILOR Călinici Tudor 2016 OBIECTIVE EDUCAŢIONALE Prezentarea conceptelor fundamentale ale teoriei calculului probabilitaţilor Evenimente independente Probabilități

Διαβάστε περισσότερα

De exemplu multimea oamenilor care cintaresc de kg nu are nici un element.

De exemplu multimea oamenilor care cintaresc de kg nu are nici un element. 1.Multimi Definitie Multimea este o colectie de obiecte/simboluri. Fiecare obiect dintr-o multime este un element al multimii si este scris/specificat o singura data. Mutimile se noteaza, de obicei cu

Διαβάστε περισσότερα

Capitolul 6 DINAMICA FRÂNĂRII AUTOVEHICULELOR CU ROŢI

Capitolul 6 DINAMICA FRÂNĂRII AUTOVEHICULELOR CU ROŢI Capitolul 6 DINAMICA FRÂNĂRII AUTOVEHICULELOR CU ROŢI 61 ECUAŢIA GENERALĂ A MIŞCĂRII RECTILINII A AUTOVEHICULULUI FRÂNAT Se consideră un autovehicul care se deplasează cu viteză variabilă pe un drum cu

Διαβάστε περισσότερα

Capitole fundamentale de algebra si analiza matematica 2012 Analiza matematica

Capitole fundamentale de algebra si analiza matematica 2012 Analiza matematica Capitole fudametale de algebra si aaliza matematica 01 Aaliza matematica MULTIPLE CHOICE 1. Se cosidera fuctia. Atuci derivata mixta de ordi data de este egala cu. Derivata partiala de ordi a lui i raport

Διαβάστε περισσότερα

1. REZISTOARE 1.1. GENERALITĂŢI PRIVIND REZISTOARELE DEFINIŢIE. UNITĂŢI DE MĂSURĂ. PARAMETRII ELECTRICI SPECIFICI REZISTOARELOR SIMBOLURILE

1. REZISTOARE 1.1. GENERALITĂŢI PRIVIND REZISTOARELE DEFINIŢIE. UNITĂŢI DE MĂSURĂ. PARAMETRII ELECTRICI SPECIFICI REZISTOARELOR SIMBOLURILE 1. REZISTOARE 1.1. GENERALITĂŢI PRIVIND REZISTOARELE DEFINIŢIE. UNITĂŢI DE MĂSURĂ. PARAMETRII ELECTRICI SPECIFICI REZISTOARELOR SIMBOLURILE REZISTOARELOR 1.2. MARCAREA REZISTOARELOR MARCARE DIRECTĂ PRIN

Διαβάστε περισσότερα

COPYRIGHT c 1997, Editura Tehnică Toate drepturile asupra ediţiei tipărite sunt rezervate editurii.

COPYRIGHT c 1997, Editura Tehnică Toate drepturile asupra ediţiei tipărite sunt rezervate editurii. FitVisible Aceasta este versiunea electronică a cărţii Metode Numerice publicată de Editura Tehnică. Cartea a fost culeasă folosind sistemul L A TEX a lui Leslie Lamport, o extindere a programului TEX

Διαβάστε περισσότερα

Verificarea ipotezelor statistice 1 de I.Văduva

Verificarea ipotezelor statistice 1 de I.Văduva Verificarea ipotezelor statistice 1 de I.Văduva Notaţii si noţiuni preliminare Variabila aleatoare: X,Y,U,V,etc., descrisă de funcţie de repartiţie. Variabila aleatoare este asaociată unei populaţii statistice;

Διαβάστε περισσότερα

Ovidiu Gabriel Avădănei, Florin Mihai Tufescu,

Ovidiu Gabriel Avădănei, Florin Mihai Tufescu, Ovidiu Gabriel Avădănei, Florin Mihai Tufescu, Electronică - Probleme Capitolul Diode semiconductoare 3. În fig. 3 este preentat un filtru utiliat după un redresor bialternanţă. La bornele condensatorului

Διαβάστε περισσότερα

( ) Recapitulare formule de calcul puteri ale numărului 10 = Problema 1. Să se calculeze: Rezolvare: (

( ) Recapitulare formule de calcul puteri ale numărului 10 = Problema 1. Să se calculeze: Rezolvare: ( Exemple e probleme rezolvate pentru curs 0 DEEA Recapitulare formule e calcul puteri ale numărului 0 n m n+ m 0 = 0 n n m =0 m 0 0 n m n m ( ) n = 0 =0 0 0 n Problema. Să se calculeze: a. 0 9 0 b. ( 0

Διαβάστε περισσότερα

11.3 CIRCUITE PENTRU GENERAREA IMPULSURILOR CIRCUITE BASCULANTE Circuitele basculante sunt circuite electronice prevăzute cu o buclă de reacţie pozitivă, folosite la generarea impulsurilor. Aceste circuite

Διαβάστε περισσότερα

PROBLEME DE ELECTRICITATE

PROBLEME DE ELECTRICITATE PROBLEME DE ELECTRICITATE 1. Două becuri B 1 şi B 2 au fost construite pentru a funcţiona normal la o tensiune U = 100 V, iar un al treilea bec B 3 pentru a funcţiona normal la o tensiune U = 200 V. Puterile

Διαβάστε περισσότερα

AMPLIFICATOR CU TRANZISTOR BIPOLAR ÎN CONEXIUNE CU EMITORUL COMUN

AMPLIFICATOR CU TRANZISTOR BIPOLAR ÎN CONEXIUNE CU EMITORUL COMUN AMPLIFICATOR CU TRANZISTOR BIPOLAR ÎN CONEXIUNE CU EMITORUL COMUN Montajul Experimental În laborator este realizat un amplificator cu tranzistor bipolar în conexiune cu emitorul comun (E.C.) cu o singură

Διαβάστε περισσότερα

Circuite cu diode în conducţie permanentă

Circuite cu diode în conducţie permanentă Circuite cu diode în conducţie permanentă Curentul prin diodă şi tensiunea pe diodă sunt legate prin ecuaţia de funcţionare a diodei o cădere de tensiune pe diodă determină valoarea curentului prin ea

Διαβάστε περισσότερα

Elemente de mecanică şi aplicaţii în biologie

Elemente de mecanică şi aplicaţii în biologie Biofizică Elemente de mecanică şi aplicaţii în biologie Capitolul II. Elemente de mecanică şi aplicaţii în biologie Acest capitol are drept scop familiarizarea cititorului cu cele mai importante noţiuni

Διαβάστε περισσότερα

AMPLIFICATORUL OPERAŢIONAL REAL - EFECTE DE CURENT CONTINUU

AMPLIFICATORUL OPERAŢIONAL REAL - EFECTE DE CURENT CONTINUU Cuprins CAPITOLUL 4 AMPLIFICATORUL OPERAŢIONAL REAL - EFECTE DE CURENT CONTINUU...38 4. Introducere...38 4.2 Modelul la foarte joasă frecvenţă al amplficatorului operaţional...38 4.3 Amplificatorul neinversor.

Διαβάστε περισσότερα

Exercitii : Lecţia 1,2,3

Exercitii : Lecţia 1,2,3 Exercitii : Lecţia 1,2,3 1.Notarea câmpurilor Tabla de şah are 64 de pătrăţele numite câmpuri. Fiecare câmp poate fi identificat de coloana şi linia pe care se află, orice câmp se află la intersecţia dintre

Διαβάστε περισσότερα

Laborator 1 Introducere în MATLAB

Laborator 1 Introducere în MATLAB MATLAB este unul dintre cele mai răspândite programe, în special în teoria reglării automate, pentru calculul ştiinţific şi numeric. Pe lângă calculul efectiv, MATLAB oferă şi posibilităţi de reprezentare

Διαβάστε περισσότερα

11.2 CIRCUITE PENTRU FORMAREA IMPULSURILOR Metoda formării impulsurilor se bazează pe obţinerea unei succesiuni periodice de impulsuri, plecând de la semnale periodice de altă formă, de obicei sinusoidale.

Διαβάστε περισσότερα

CURSUL AL IV-LEA. Tabelul 1 Greutatea corporală a 1014 pacienţi cu diferite afecţiuni, pe clase din 5kg în 5kg

CURSUL AL IV-LEA. Tabelul 1 Greutatea corporală a 1014 pacienţi cu diferite afecţiuni, pe clase din 5kg în 5kg CURSUL AL IV-LEA 1 Reprezentarea grafică a datelor statistice - Consideraţii generale Sunt două metode de bază în statistică: numerică şi grafică. Folosind metoda numerică putem calcula statistici ca media

Διαβάστε περισσότερα

1. Elemente de bază ale conducţiei termice

1. Elemente de bază ale conducţiei termice 1. 1.1 Ecuaţiile diferenţiale ale conducţiei termice Calculul proceselor de schimb de căldură necesită cunoaşterea distribuţiei temperaturii în spaţiu şi timp. Distribuţia temperaturii se obţine prin rezolvarea

Διαβάστε περισσότερα

ANALIZĂ MATEMATICĂ pentru examenul licenţă, manual valabil începând cu sesiunea iulie 2013 Specializarea Matematică informatică coordonator: Dorel I.

ANALIZĂ MATEMATICĂ pentru examenul licenţă, manual valabil începând cu sesiunea iulie 2013 Specializarea Matematică informatică coordonator: Dorel I. ANALIZĂ MATEMATICĂ pentru exmenul licenţă, mnul vlbil începând cu sesiune iulie 23 Specilizre Mtemtică informtică coordontor: Dorel I. Duc Cuprins Cpitolul. Serii de numere rele. Noţiuni generle 2. Serii

Διαβάστε περισσότερα

Seria Balmer. Determinarea constantei lui Rydberg

Seria Balmer. Determinarea constantei lui Rydberg Seria Balmer. Determinarea constantei lui Rydberg Obiectivele lucrarii analiza spectrului in vizibil emis de atomii de hidrogen si determinarea lungimii de unda a liniilor serie Balmer; determinarea constantei

Διαβάστε περισσότερα

FIZICĂ. Elemente de termodinamica. ş.l. dr. Marius COSTACHE

FIZICĂ. Elemente de termodinamica. ş.l. dr. Marius COSTACHE FIZICĂ Elemente de termodinamica ş.l. dr. Marius COSTACHE 1 ELEMENTE DE TERMODINAMICĂ 1) Noţiuni introductive sistem fizic = orice porţiune de materie, de la o microparticulă la întreg Universul, porţiune

Διαβάστε περισσότερα

PROBLEME PENTRU EXAMENUL DE ANALIZĂ MATEMATICĂ. Radu Gologan, Tania-Luminiţa Costache

PROBLEME PENTRU EXAMENUL DE ANALIZĂ MATEMATICĂ. Radu Gologan, Tania-Luminiţa Costache PROBLEME PENTRU EXAMENUL DE ANALIZĂ MATEMATICĂ Radu Gologan, Tania-Luminiţa Costache 2 * Prefaţă Textul de faţă este construit pe scheletul subiectelor date la examenul de Analiză Matematică în perioada

Διαβάστε περισσότερα

Electronică Analogică. Redresoare -2-

Electronică Analogică. Redresoare -2- Electronică Analogică Redresoare -2- 1.2.4. Redresor monoalternanţă comandat. În loc de diodă, se foloseşte un tiristor sau un triac pentru a conduce, tirisorul are nevoie de tensiune anodică pozitivă

Διαβάστε περισσότερα

Tema I FORMAREA IMAGINII

Tema I FORMAREA IMAGINII Tema I FORMAREA IMAGINII Nevoia de imagini a omului modern creste de la zi la zi. In general, functiile imaginilor sunt urmatoarele : - functia documentara - prezinta concret, imaginea unor termeni si

Διαβάστε περισσότερα

Statisticǎ - notiţe de curs

Statisticǎ - notiţe de curs Statisticǎ - notiţe de curs Ştefan Balint, Loredana Tǎnasie Cuprins 1 Ce este statistica? 3 2 Noţiuni de bazǎ 5 3 Colectarea datelor 7 4 Determinarea frecvenţei şi gruparea datelor 11 5 Prezentarea datelor

Διαβάστε περισσότερα

Universitatea de Vest din Timişoara Facultatea de Matematicǎ şi Informaticǎ METODE NUMERICE PROBLEME DE SEMINAR

Universitatea de Vest din Timişoara Facultatea de Matematicǎ şi Informaticǎ METODE NUMERICE PROBLEME DE SEMINAR Universitatea de Vest din Timişoara Facultatea de Matematicǎ şi Informaticǎ METODE NUMERICE PROBLEME DE SEMINAR ŞI LUCRǍRI DE LABORATOR Simina Mariş Liliana Brǎescu Timişoara 007 Introducere Procesul de

Διαβάστε περισσότερα

Proiectarea unui amplificator

Proiectarea unui amplificator Proiectarea unui amplificator sl. dr. Radu Damian Notă importantă. În acest document nu există "informaţia magică" ascunsă în două rânduri de la mijlocul documentului. Trebuie parcurs pas cu pas fără a

Διαβάστε περισσότερα

Προσωπική Αλληλογραφία Επιστολή

Προσωπική Αλληλογραφία Επιστολή - Διεύθυνση Andreea Popescu Str. Reşiţa, nr. 4, bloc M6, sc. A, ap. 12. Turnu Măgurele Jud. Teleorman 06102. România. Ελληνική γραφή διεύθυνσης: Όνομα Παραλήπτη Όνομα και νούμερο οδού Ταχυδρομικός κώδικας,

Διαβάστε περισσότερα

Tema: şiruri de funcţii

Tema: şiruri de funcţii Tem: şiruri de fucţii. Clculţi limit (simplă) şirului de fucţii f : [ 0,], f ( ) R Avem lim f ( 0) = ir petru 0, vem lim f ( ) Î cocluzie, dcă otăm f: [ 0, ], f ( ) =, = 0 =, 0 + + = +, tuci lim f f =..

Διαβάστε περισσότερα

PROGRAMELE DISCIPLINELOR PENTRU CONCURSUL DE ADMITERE LA STUDIILE UNIVERSITARE DE LICENŢĂ 1. LIMBA ENGLEZĂ

PROGRAMELE DISCIPLINELOR PENTRU CONCURSUL DE ADMITERE LA STUDIILE UNIVERSITARE DE LICENŢĂ 1. LIMBA ENGLEZĂ PROGRAMELE DISCIPLINELOR PENTRU CONCURSUL DE ADMITERE LA STUDIILE UNIVERSITARE DE LICENŢĂ Anexa nr. 2 Extras din Metodologia organizării şi desfăşurării admiterii în Academia Forţelor Terestre Nicolae

Διαβάστε περισσότερα

Seminar electricitate. Seminar electricitate (AP)

Seminar electricitate. Seminar electricitate (AP) Seminar electricitate Structura atomului Particulele elementare sarcini elementare Protonii sarcini elementare pozitive Electronii sarcini elementare negative Atomii neutri dpdv electric nr. protoni =

Διαβάστε περισσότερα

Coduri grup - coduri Hamming

Coduri grup - coduri Hamming Capitolul 5 Coduri grup - coduri Hamming 5. Breviar teoretic Dacăîn capitolul precedent s-a pus problema codării surselor pentru eficientiezarea unei transmisiuni ce se presupunea a nu fi perturbată de

Διαβάστε περισσότερα

4. POLARIZAREA TRANZISTOARELOR BIPOLARE

4. POLARIZAREA TRANZISTOARELOR BIPOLARE 4 POLAZAA ANZSOALO POLA ircuitul de polarizare are rolul de a poziţiona într-un punct de pe caracteristica statică, numit Punct Static de uncţionare (PS) ezultă că circuitul de polarizare trebuie să asigure

Διαβάστε περισσότερα

STABILIZATOARE DE TENSIUNE REALIZATE CU CIRCUITE INTEGRATE ANALOGICE

STABILIZATOARE DE TENSIUNE REALIZATE CU CIRCUITE INTEGRATE ANALOGICE Cuprins CAPITOLL 8 STABILIZATOARE DE TENSINE REALIZATE C CIRCITE INTEGRATE ANALOGICE...220 8.1 Introducere...220 8.2 Stabilizatoare de tensiune realizate cu amplificatoare operaţionale...221 8.3 Stabilizatoare

Διαβάστε περισσότερα

Continue. Answer: a. 0,25 b. 0,15 c. 0,1 d. 0,2 e. 0,3. Answer: a. 0,1 b. 0,25 c. 0,17 d. 0,02 e. 0,3

Continue. Answer: a. 0,25 b. 0,15 c. 0,1 d. 0,2 e. 0,3. Answer: a. 0,1 b. 0,25 c. 0,17 d. 0,02 e. 0,3 Concurs Phi: Setul 1 - Clasa a VII-a Logout e-desc» Concurs Phi» Quizzes» Setul 1 - Clasa a VII-a» Attempt 1 1 Pentru a deplasa uniform pe orizontala un corp de masa m = 18 kg se actioneaza asupra lui

Διαβάστε περισσότερα

Continue. Answer: a. Logout. e-desc» Concurs Phi» Quizzes» Setul 1 - Clasa a X-a» Attempt 1. 1 of 2 4/14/ :27 PM. Marks: 0/1.

Continue. Answer: a. Logout. e-desc» Concurs Phi» Quizzes» Setul 1 - Clasa a X-a» Attempt 1. 1 of 2 4/14/ :27 PM. Marks: 0/1. Concurs Phi: Setul 1 - Clasa a X-a 1 of 2 4/14/2008 12:27 PM Logout e-desc» Concurs Phi» Quizzes» Setul 1 - Clasa a X-a» Attempt 1 1 Un termometru cu lichid este gradat intr-o scara de temperatura liniara,

Διαβάστε περισσότερα

DETERMINAREA CONSTANTEI RYDBERG

DETERMINAREA CONSTANTEI RYDBERG UNIVERSITATEA "POLITEHNICA" BUCUREŞTI DEPARTAMENTUL DE FIZICĂ LABORATORUL DE FIZICA ATOMICA SI FIZICA NUCLEARA BN-03A DETERMINAREA CONSTANTEI RYDBERG DETERMINAREA CONSTANTEI RYDBERG. Scopul lucrării Determinarea

Διαβάστε περισσότερα

Capitolul 5 DINAMICA TRACŢIUNII AUTOVEHICULELOR CU ROŢI

Capitolul 5 DINAMICA TRACŢIUNII AUTOVEHICULELOR CU ROŢI Capitolul 5 DINAMICA TRACŢIUNII AUTOEHICULELOR CU ROŢI 5.1 ECUAŢIA GENERALĂ A MIŞCĂRII RECTILINII A AUTOEHICULELOR ŞI CONDIŢIA DE ÎNAINTARE A ACESTORA Se consideră cazul general al unui autovehicul care

Διαβάστε περισσότερα

Clasa a X-a, Producerea si utilizarea curentului electric continuu

Clasa a X-a, Producerea si utilizarea curentului electric continuu 1. Ce se întămplă cu numărul de electroni transportaţi pe secundă prin secţiunea unui conductor de cupru, legat la o sursă cu rezistenta internă neglijabilă dacă: a. dublăm tensiunea la capetele lui? b.

Διαβάστε περισσότερα

ΤΑ ΑΡΙΘΜΗΤΙΚΑ. 2. Τακτικά αριθμητικά

ΤΑ ΑΡΙΘΜΗΤΙΚΑ. 2. Τακτικά αριθμητικά ΤΑ ΑΡΙΘΜΗΤΙΚΑ Σύμφωνα με τη Γραμματική της Ρουμανικής Γλώσσας, τα αριθμητικά διακρίνονται σε: 1. Απόλυτα αριθμητικά α. Απλά: unu, doi, trei... (ένα, δύο, τρία) κ.λπ. β. Σύνθετα: doisprezece, treizeci...

Διαβάστε περισσότερα

Lucrarea Nr. 7 Tranzistorul bipolar Caracteristici statice Determinarea unor parametri de interes

Lucrarea Nr. 7 Tranzistorul bipolar Caracteristici statice Determinarea unor parametri de interes Lucrarea Nr. 7 Tranzistorul bipolar aracteristici statice Determinarea unor parametri de interes A.Scopul lucrării - Determinarea experimentală a plajei mărimilor eletrice de la terminale în care T real

Διαβάστε περισσότερα

2. NOŢIUNI SUMARE ASUPRA DEPLASĂRII AUTOMOBILULUI

2. NOŢIUNI SUMARE ASUPRA DEPLASĂRII AUTOMOBILULUI 2. NOŢIUNI SUMARE ASUPRA DEPLASĂRII AUTOMOBILULUI 2.1. Consideraţii generale Utilizarea automobilului constă în transportul pe drumuri al pasagerilor, încărcăturilor sau al utilajului special montat pe

Διαβάστε περισσότερα

DESEN TEHNIC GEOMETRIE DESCRIPTIVĂ

DESEN TEHNIC GEOMETRIE DESCRIPTIVĂ DESEN TEHNIC GEOMETRIE DESCRIPTIVĂ CUPRINS PARTEA I - NOTIUNI GENERALE DE DESEN TEHNIC CAPITOLUL 1 INFORMAŢII TRANSMISE PRIN INTERMEDIUL DESENULUI TEHNIC CAPITOLUL 2 REPREZENTAREA PIESELOR ÎN PROIECŢIE

Διαβάστε περισσότερα

1. ŞIRURI ŞI SERII DE NUMERE REALE

1. ŞIRURI ŞI SERII DE NUMERE REALE . ŞIRURI ŞI SERII DE NUMERE REALE. Eerciţii rezolvte Eerciţiul Stbiliţi dcă următorele şiruri sut fudmetle: ), N 5 b) + + + +, N * c) + + +, N * cos(!) d), N ( ) e), N Soluţii p p ) +p - < şi mjortul este

Διαβάστε περισσότερα

REPARTIŢIA TENSIUNILOR ÎNALTE PE LANŢURI DE IZOLATOARE

REPARTIŢIA TENSIUNILOR ÎNALTE PE LANŢURI DE IZOLATOARE REPARTIŢIA TENSINILOR ÎNALTE PE LANŢRI DE IZOLATOARE 1. NOTINI TEORETICE Principalul criteriu distinctiv al sistemelor şi echipamentelor electrice de înaltă tensiune faţă de cele de joasă tensiune îl constituie

Διαβάστε περισσότερα

LUCRAREA NR. 9 STUDIUL POLARIZĂRII ROTATORII A LUMINII

LUCRAREA NR. 9 STUDIUL POLARIZĂRII ROTATORII A LUMINII LUCRAREA NR. 9 STUDIUL POLARIZĂRII ROTATORII A LUMINII Tema lucrării: 1) Determinarea puterii rotatorii specifice a zahărului 2) Determinarea concentraţiei unei soluţii de zahăr 3) Determinarea dispersiei

Διαβάστε περισσότερα

formate, elemente grafice, linii, scrierea, indicatorul şi tabelul de componenţă desenul de ansamblu

formate, elemente grafice, linii, scrierea, indicatorul şi tabelul de componenţă desenul de ansamblu Desen tehnic Noţiuni generale formate, elemente grafice, linii, scrierea, indicatorul şi tabelul de componenţă desenul de ansamblu Reprezentarea pieselor în proiecţie ortogonală reprezentarea în vedere,

Διαβάστε περισσότερα

i R i Z D 1 Fig. 1 T 1 Fig. 2

i R i Z D 1 Fig. 1 T 1 Fig. 2 TABILIZATOAE DE TENINE ELECTONICĂ Lucrarea nr. 5 TABILIZATOAE DE TENINE 1. copurile lucrării: - studiul dependenţei dintre tensiunea stabilizată şi cea de intrare sau curentul de sarcină pentru stabilizatoare

Διαβάστε περισσότερα

GENERATOR DE IMPULSURI DREPTUNGHIULARE. - exemplu de proiectare -

GENERATOR DE IMPULSURI DREPTUNGHIULARE. - exemplu de proiectare - GENERATOR DE IMPULSURI DREPTUNGHIULARE - exemplu de proiectare - Presupunem ca se doreste obtinerea unui oscilator cu urmatoarele date de proiectare: Frecventa de oscilatie reglabila in intervalul 2 5

Διαβάστε περισσότερα

De la problemă la algoritm

De la problemă la algoritm De la problemă la algoritm Procesul dezvoltării unui algoritm, pornind de la specificaţia unei probleme, impune atât verificarea corectitudinii şi analiza detaliată a complexităţii algoritmului, cât şi

Διαβάστε περισσότερα

Maşina sincronă. Probleme

Maşina sincronă. Probleme Probleme de generator sincron 1) Un generator sincron trifazat pentru alimentare de rezervă, antrenat de un motor diesel, are p = 3 perechi de poli, tensiunea nominală (de linie) U n = 380V, puterea nominala

Διαβάστε περισσότερα

4 Metode clasice de planificare şi control a activităţilor şi resurselor proiectului

4 Metode clasice de planificare şi control a activităţilor şi resurselor proiectului 4 Metode clasice de planificare şi control a activităţilor şi resurselor proiectului 4.1 Metoda Drumului Critic (C.P.M. Critical Path Metod) 4.1.1 Consideraţii generale Metodele şi tehnicile utilizate

Διαβάστε περισσότερα

Termostat pentru acvarii

Termostat pentru acvarii Termostat pentru acvarii Pentru pastrarea in interiorul acvariilor a unei temperaturi de +26±1 C se poate realiza o schema electronica simpla, sigura in functionare si in acelasi timp ieftina. Alimentata

Διαβάστε περισσότερα

DESEN TEHNIC - Note de curs şi aplicaţii practice -

DESEN TEHNIC - Note de curs şi aplicaţii practice - UNIVERSITATEA din BACĂU FACULTATEA DE INGINERIE FLORIN MACARIE IONEL OLARU DESEN TEHNIC - Note de curs şi aplicaţii practice - EDITURA ALMA MATER BACĂU 2007 1 Cuprins Capitolul 1. Norme generale de desen

Διαβάστε περισσότερα

FIZICA CAPITOLUL: ELECTRICITATE CURENT CONTINUU

FIZICA CAPITOLUL: ELECTRICITATE CURENT CONTINUU FIZICA CAPITOLUL: LCTICITAT CUNT CONTINUU. Curent electric. Tensiune electromotoare 3. Intensitatea curentului electric 4. ezistenţa electrică; legea lui Ohm pentru o porţiune de circuit 4.. Dependenţa

Διαβάστε περισσότερα

AMPLIFICATOARE DE MĂSURARE. APLICAŢII

AMPLIFICATOARE DE MĂSURARE. APLICAŢII CAPITOLL 4 AMPLIFICATOAE DE MĂSAE. APLICAŢII 4.. Noţiuni fundamentale n amplificator este privit ca un cuadripol. Dacă mărimea de ieşire este de A ori mărimea de intrare, unde A este o constantă numită

Διαβάστε περισσότερα

PROCESE TEHNOLOGICE ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

PROCESE TEHNOLOGICE ȘI PROTECȚIA MEDIULUI PROCESE TEHNOLOGICE ȘI PROTECȚIA MEDIULUI Tema 3. Distilarea și extracția. Obiectivele cursului: În cadrul acestei teme vor fi discutate următoarele subiecte: - operația unitară de concentrare a amestecurilor

Διαβάστε περισσότερα

Inițiere în simularea circuitelor electronice pasive

Inițiere în simularea circuitelor electronice pasive Inițiere în simularea circuitelor electronice pasive 1. Scopul lucrării: Iniţierea studenţilor cu proiectarea asistată de calculator (CAD) a unei scheme electrice în vederea simulării funcţionării acesteia;

Διαβάστε περισσότερα

DESEN TEHNIC. Suport electronic de curs

DESEN TEHNIC. Suport electronic de curs DESEN TEHNIC Suport electronic de curs 2011 CUPRINS 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE. STANDARDE GENERALE UTILIZATE ÎN DESENUL TEHNIC 1.1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 1.1.1.Scopul, obiectul şi importanţa desenului tehnic

Διαβάστε περισσότερα

NORMATIV PRIVIND SECURITATEA LA INCENDIU A CONSTRUCŢIILOR. Partea a IV-a Instalaţii de detectare, semnalizare şi avertizare incendiu

NORMATIV PRIVIND SECURITATEA LA INCENDIU A CONSTRUCŢIILOR. Partea a IV-a Instalaţii de detectare, semnalizare şi avertizare incendiu NORMATIV PRIVIND SECURITATEA LA INCENDIU A CONSTRUCŢIILOR Partea a IV-a Instalaţii de detectare, semnalizare şi avertizare incendiu CUPRINS CAPITOLUL 1 - OBIECT ŞI DOMENIU DE APLICARE...2 CAPITOLUL 2 -

Διαβάστε περισσότερα

ANUL al V-lea Nr. 2/2015. Prezenţa elementelor de teoria probabilităţilor în programa de liceu

ANUL al V-lea Nr. 2/2015. Prezenţa elementelor de teoria probabilităţilor în programa de liceu DIDACTICA MATEMATICĂ SUPLIMENT AL GAZETEI MATEMATICE ANUL al V-lea Nr. 2/2015 Modele de lecţii Prezenţa elementelor de teoria probabilităţilor în programa de liceu de Eugen Păltănea Propunem o tematică

Διαβάστε περισσότερα

ALGORITMI ŞI STRUCTURI DE DATE. Note de curs. (draft v1.1)

ALGORITMI ŞI STRUCTURI DE DATE. Note de curs. (draft v1.1) ALGORITMI ŞI STRUCTURI DE DATE Note de curs (draft v1.1) Prefaţă Când dorim să reprezentăm obiectele din lumea reală într-un program pe calculator, trebuie să avem în vedere: modelarea obiectelor din

Διαβάστε περισσότερα

Emil Budescu. BIOMECANICA GENERALã

Emil Budescu. BIOMECANICA GENERALã Emil Budescu BIOMECANICA GENERALã IASI 03 C U P R I N S pag. I. Introducere în biomecanica 3. Obiectul de studiu 3. Terminologie 7 3. Aspecte de baza ale biomecanicii 4. Aspecte de baza ale anatomiei si

Διαβάστε περισσότερα

Senzori de temperatură de imersie

Senzori de temperatură de imersie 1 781 1781P01 Symaro Senzori de temperatură de imersie QAE21... Senzori pasivi pentru determinarea temperaturii apei în conducte sau vase. Utilizare Senzorii de temperatură de imersie QAE21 sunt destinaţi

Διαβάστε περισσότερα

Editura EduSoft Bacău

Editura EduSoft Bacău Bogdan Pătruţ Carmen Violeta Muraru APLICAŢII ÎN C şi C++ Editura EduSoft Bacău - 2006 Copyright 2006 Editura EduSoft Toate drepturile asupra prezentei ediţii sunt rezervate Editurii EduSoft. Reproducerea

Διαβάστε περισσότερα

Test de evaluare Măsurarea tensiunii şi intensităţii curentului electric

Test de evaluare Măsurarea tensiunii şi intensităţii curentului electric Test de evaluare Măsurarea tensiunii şi intensităţii curentului electric Subiectul I Pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos scrieţi pe foaia de examen, litera corespunzătoare răspunsului corect. 1.

Διαβάστε περισσότερα

Sisteme mecanice de criptare

Sisteme mecanice de criptare Prelegerea 3 Sisteme mecanice de criptare Sistemele de criptare pot fi aduse la un grad mai mare de complexitate şi securitate dacă se folosesc mijloace mecanice de criptare. Astfel de mecanisme special

Διαβάστε περισσότερα

ARHETIPURI 1. de Corrado Malanga. Traducere în limba română de Alexandra Blănaru

ARHETIPURI 1. de Corrado Malanga. Traducere în limba română de Alexandra Blănaru ARHETIPURI 1 de Corrado Malanga Traducere în limba română de Alexandra Blănaru Prefață De obicei nu îmi încep scrierile cu prefețe inutile, dar în acest caz trebuie să-l lămuresc pe cititor cu privire

Διαβάστε περισσότερα

OSCILOSCOPUL ANALOGIC

OSCILOSCOPUL ANALOGIC OSCILOSCOPUL ANALOGIC 1. Scopul aplicaţiei Se urmăreşte studierea osciloscopului analogic HM303-6 al firmei germane HAMEG. Lucrarea prezintă principiul de funcţionare al osciloscopului la nivel de schemă

Διαβάστε περισσότερα

CAPITOLUL 5 ASPECTE PRIVIND NOŢIUNILE DE FIABILITATE, MENTENABILITATE ŞI DISPONIBILITATE ALE SISTEMELOR TEHNICE MILITARE

CAPITOLUL 5 ASPECTE PRIVIND NOŢIUNILE DE FIABILITATE, MENTENABILITATE ŞI DISPONIBILITATE ALE SISTEMELOR TEHNICE MILITARE CAPITOLUL 5 ASPECTE PRIVIND NOŢIUNILE DE FIABILITATE, MENTENABILITATE ŞI DISPONIBILITATE ALE SISTEMELOR TEHNICE MILITARE 5.1. Analiza conceptuală a termenilor de fiabilitate, mentenabilitate şi disponibilitate

Διαβάστε περισσότερα

CIRCUITE BASCULANTE BISTABILE

CIRCUITE BASCULANTE BISTABILE 6 CICUITE BACULANTE BITABILE 6. Introducere Circuitele basculante bistabile sau, mai scurt, circuitele bistabile sunt circuite care pot avea la ieşire două stări stabile: logic şi logic. Circuitul poate

Διαβάστε περισσότερα

User s Manual Air Purifier with Ionizer. Εγχειρίδιο Χρήστη Η Λ Ε Κ Τ Ρ Ι Κ Ε Σ Σ Υ Σ Κ Ε Υ Ε Σ. Ιονιστής/Καθαριστής αέρα SPRING

User s Manual Air Purifier with Ionizer. Εγχειρίδιο Χρήστη Η Λ Ε Κ Τ Ρ Ι Κ Ε Σ Σ Υ Σ Κ Ε Υ Ε Σ. Ιονιστής/Καθαριστής αέρα SPRING Η Λ Ε Κ Τ Ρ Ι Κ Ε Σ Σ Υ Σ Κ Ε Υ Ε Σ SPRING User s Manual Air Purifier with Ionizer Εγχειρίδιο Χρήστη Ιονιστής/Καθαριστής αέρα Σας ευχαριστούµε για την επιλογή ηλεκτρικών συσκευών INVENTOR. Για την σωστή

Διαβάστε περισσότερα

STUDIUL SI VERIFICAREA UNUI MULTIMETRU NUMERIC

STUDIUL SI VERIFICAREA UNUI MULTIMETRU NUMERIC Lucrarea nr. 3 STDIL SI VERIFICAREA NI MLTIMETR NMERIC I. INTRODCERE Aparatele de măsurare de tip multimetru permit măsurarea mărimilor electrice cele mai uzuale: tensiune, curent, rezistenţă. Primele

Διαβάστε περισσότερα

LANSAREA PROGRAMULUI Executati clic pe butonul Start, mergeti cu mouse-ul pe Programs, pozitionati-va pe Microsoft Excel si faceti clic.

LANSAREA PROGRAMULUI Executati clic pe butonul Start, mergeti cu mouse-ul pe Programs, pozitionati-va pe Microsoft Excel si faceti clic. PRELUCRARI DE DATE CU PROGRAMUL MICROSOFT EXCEL LANSAREA PROGRAMULUI Executati clic pe butonul Start, mergeti cu mouse-ul pe Programs, pozitionati-va pe Microsoft Excel si faceti clic. Lansati programul

Διαβάστε περισσότερα

. TEMPOIZATOUL LM.. GENEALITĂŢI ircuitul de temporizare LM este un circuit integrat utilizat în foarte multe aplicaţii. În fig... sunt prezentate schema internă şi capsulele integratului LM. ()V+ LM Masă

Διαβάστε περισσότερα

Seminar 3. Serii. Probleme rezolvate. 1 n . 7. Problema 3.2. Să se studieze natura seriei n 1. Soluţie 3.1. Avem inegalitatea. u n = 1 n 7. = v n.

Seminar 3. Serii. Probleme rezolvate. 1 n . 7. Problema 3.2. Să se studieze natura seriei n 1. Soluţie 3.1. Avem inegalitatea. u n = 1 n 7. = v n. Semir 3 Serii Probleme rezolvte Problem 3 Să se studieze tur seriei Soluţie 3 Avem ieglitte = ) u = ) ) = v, Seri = v este covergetă fiid o serie geometrică cu rţi q = < Pe bz criteriului de comprţie cu

Διαβάστε περισσότερα

ENCICLOPEDIA MATEMATICĂ A CLASELOR DE NUMERE ÎNTREGI

ENCICLOPEDIA MATEMATICĂ A CLASELOR DE NUMERE ÎNTREGI ENCICLOPEDIA MATEMATICĂ A CLASELOR DE NUMERE ÎNTREGI Marius Coman mariuscoman13@gmail.com 1 Copyright 2013 de Marius Coman Education Publishing 1313 Chesapeake Avenue Columbus, Ohio 43212 USA Tel. (614)

Διαβάστε περισσότερα

ARHITECTURA, FUNCŢIONAREA ŞI APLICAŢII ALE TEMPORIZATORULUI 555

ARHITECTURA, FUNCŢIONAREA ŞI APLICAŢII ALE TEMPORIZATORULUI 555 ARHITETURA, FUNŢIONAREA ŞI APLIAŢII ALE TEMPORIZATORULUI 555 1. Arhitectura temporizatorului 555 Temporizatorul 555 a fost folosit prima oară în 1971 de Signetics orporation şi a fost primul temporizator

Διαβάστε περισσότερα